România - Capitala, octombrie 1938 (Anul 1, nr. 137-152)
1938-10-16 / nr. 137
16 X 19389 ROMANIA NOPȚI DI FEBRĂ Șl RĂZBOI LAPRAGA a de 23 Septembrie — când s’a mobilizarea — urma să fie o istorică pentru poporul ceho Ziarele o • decretaseră ca alar vechii legionari, — cei auriseră cu pumnii marea ecehă, dela Uráli la Vladivospe câmpia Dobrogei sau în cele din Argonne, își regăsiseră rile, rotunjite şi domolite, în i1 ani, de o bună stare prea întare, orul întreg — compus în marodin lucrători şi ţărani — din tari cari ştiu să preţuiască nnit confortul, decât poezia a aventurii, — voia acumul, cu riscurile şi privaţiunile simţea tare,anat până în dinţi, în fruntea lui se găsea acum cel care le călăuzise odinioaii prin tundra siberiana, penaduce, într’o aventură unielibereze patrulaterul Boegraniţele lor naturale, de sub firea habsburgică. Militar, omiune, poporul cehoslovac îl cere Sirovy cu două zile înainte, unanimitate impresionantă t rebuia să-i aducă ceiace partipatice — copleşite sub presiuplomaţiei occidentale — acră, intr’o noapte dureroasă să-1 consulte: integritatea grav a izolării în care fuseserăcătre marile democraţii, pocehoslovac nu avusese decât igat: „vrem pe Sirovy, vrem iră militară, vrem război”. ajun de-abia, poporul cehoavea ceiace dorise conducere se instalase generaovy; o mână tare se făcu suseţea şi desamăgirea de a fi irăsit de prietenii din afară, mai uşor suportate astfel, un cortegiu de manifestanţi, ordine impresionantă, străbă- Narodni Trida, urcase în piaţă Vaclavska Namesti. Pe îndoliată, un grup de foştini, purtau o decoraţie englecare generalul Gajda le-o lase în semn mut, dar expres test. Apoi mulţimea se învse, pe la casele ei, dezolată şi cea din 23 Septembrie se mai clementă, ordinul noului guvern, poliţia retrasă de pe străzi, iar lumea iese la viaţa ei, itorii la fabrici şi unelte, nela câştigul lor; dar oamenii la incertitudinele şi grijile tului, este grea, un calm ca acela ce a marilor sbuciume, sau prerăscolitoare furtuni, se înpeşte peisagiul citadin şi utilete. Cel mult poate din lineutralizantă, populaţia fucasă o clipă de un fapt dublicat în ziarele de dimineaare constituia un rar doc de puritate sufletească, puinţa sa de pe Karmelitska, ună englezoaică, profesoară, fusese găsită în spasmu■rţii. Pe noptieră, aşa cum se este, banal, un tub de verpar pe masa de scris un bilet, aplacabilă sentinţă: „prefer, decât să ştiu că Anglia a poporul cehoslovac" strângă — ca după obiceiu — în jurul meganoanelor presărate cu atâta profuziune pe străzile oraşului. Pe la orele şase, radio transmite câteva ştiri, îndestul de palide şi contradictorii. Este vorba de o întrerupere a tratativelor, apoi de o reluare a lor, şi iar de o bruscă schimbare. In sfârşit, despre o scrisoare adresată de Ed. Chamberlain cancelarului Hitler, ca răspuns la augmentarea pretenţiilor acestuia faţă de cele fixate la Londra. Apoi radio nu mai transmite nimic. Un imens vid, o linişte ca de început de secol. Şi mulţimea, privindu-se nedumerită, se deplasează pe străzile şi pieţele oraşului, spre cafenele, berării sau cinematografe. * Abia după trei ore, postul de radio avertizează populaţia- „allo, allo, toată lumea să fie atentă. Revenim în cinciminute cu o veste importantă”. In această clipă, instinctul spune mulţimei că peste cinci minute va avea pe undele aerului sentinţa de viaţă sau de moarte, de război sau pace. înfrigurarea se citeşte pe feţele oamenilor, o sclipire ciudată în ochii lor, un rictus ciudat în colţul buzelor. Este ora nouă şi jumătate, încă o secundă. Şi sentinţa se face auzită, în această clipă, unică între toate: „Allo, ailo, mobilizarea a fost decretată. Ea începe la orele zece şi sfârşeşte la şapte dimineaţa. Toţi cetăţenii de la 20 la 40 de ani se vor prezenta imediat la unităţile respective” . Mobilizarea! Deci, războiul, viaţa! Destinul alesese. O bucurie se deslănţuie pe feţele bărbaţilor, femeile isbucnesc în lacrimi, tineretul începe să cânte. Dar totul nu durează nici cinci minute. O goană nebună, ca în filme cu palpitante urmăriri, se stârneşte pe străzile oraşlui. Plecare vrea să fie cel dintâi la datorie. Oamenii, în goană, îşi şoptesc vesDimineaţa, oraşul se deşteaptă fără febră. Taxiurile nu se mai găsesc decât rar. Din ordinul autorităţilor, fiecare şofer nu va mai primi decât patru litri de benzină, zilnic. Cursele lungi devin de acum o problemă. Tramvaiele şi-au lepădat remorca, personalul fiind mobilizat, în majoritate, în cursul nopţii. Dar până după amiază, lipsa va fi remediată: femeile şi funcţionarii pensionaţi, fiind invitaţi să ia locul celor plecaţi. In parcurile şi scuarurile oraşului, au început să se sape şanţuri. Ele vor servi, în caz de atac aerian de adăposturi celor surprinşi în zonele de verdeaţă. Pentru cei de pe străzi, s-au fixat, în cursul dimineţii, indicatoare specificând locurile exacte unde pot găsi adăpost. Mulţimea le reperează rea, mobilizarea! Cinematografele au întrerupt spectacolele, teatrele, aşişderea. Evacuarea berăriilor, cafenelelor şi restaurantelor, s’a făcut într’o clipă. Tramvaele au stopat, în cele dintâi staţii. Taxatorii şi vatmanii roagă publicul să se dea jos şi să facă loc numai celor cari sunt imobilizabili. Tramvaiele se golesc, pentru a se umple cu cei cari vor porni spre gară. Taxiurile de piaţă au dispărut. Sunt acum departe, în locurile ce le-au fost fixate, mai dinainte, prin planul de mobilizare Poliţiştii, agenţii de circulaţie, au părăsit posturile, îndreptându-se spre căzărmi. După zece minute, oameni trecuţi de patruzeci de ani, sau tineri nemobilizabili, se postează la intersecţiile de străzi, şi preiau asupra lor serviciul de circulaţie. Tramvaiele trec pline, supraîncărcate, cu o mulţime în febră. Maşinile particulare, stopează la intersecţii de străzi, pentru ca proprietarii lor să-şi ofere serviciile celor cu ordine de mobilizare. Aceste maşini particulare, limuzine elegante, fac şi refac, febril, toată noaptea, ca şi tramvaiele, — drumul de la gări ’în centrul oraşului, transportând în mod graţios, pe cei cari în câteva ore trebue să se prezinte la unităţile lor. In gări, la Massaryk sau Wilson, trenurile s’au aliniat de mult; locomotivele, sub presiune, sunt în aşteptare. Pe măsură ce soldaţii sosesc şi vagoanele se umplu, trenurile sunt expediate din gară. Este ora 1, din noapte. Forfoteala, goana, pare să-şi fi găsit scadenţa. Zeci de trenuri au părăsit Praga. Circulaţia se face mai rară. Brusc, luminile oraşului se sting. Câteva lumini albastre, palide, obişnuitele indicatoare din staţiile de tramvaie, pâlpâie, ici, colo, în besna ce va pune, de mâine noapte, stăpânire pe oraş, din timpul zilei, pentru a le ţine minte în caz de pericol. In faţa magazinelor de alimente, prudenţii au început să facă, răbdători, coadă. Iar ruşinaţi, cei cari până acum au neglijat să-şi cumpere masca împotriva gazelor, se grăbesc spre depozitele puse special la dispoziţia populaţiei. Trebue mărturisit că numărul clienţilor e extrem de redus. Autorităţile avusese grijă să aprovizioneze cetăţenii cu măşti la preţul de optzeci de coroane, prevenindu-i că în caz că i-ar descoperi, în contravenţie, amenda este de cinci mii de coroane. In ce priveşte străinii, lucrurile au mers tot atât de uşor: de câteva luni încoace nu se mai elibera nici o autorizaţie de şedere, până ce solicitatorul nu făcea dovada că se afla în posesia unei măşti contra gazelor. Ziua toată se scurge în pregătiri, pentru că singurul lucrat ce se teme, aici la Praga, ar fi oeventuală incursiune a avioanelor germane. Populaţia trebue adăpostită, instruită, măsuri luate, pentru ca riscurile să fie cât mai mici. După dispoziţia guvernului ca familiile mobilizaţilor să nu plătească chiria pe tot timpul operaţiilor militare, urmează imediat un alt ordin prevăzând modalităţile de evacuare a oraşului. Totul este studiat in amănunt. Sunt indicate staţiile de îmbarcare, modalităţile de plecare, distribuirea cheltuelilor. Pentru cei cari pleacă individual, sau cu familia, statul preia asupra lui toate cheltuelile; cei cari au dorinţa să-şi transporte şi o parte din avut, nu beneficiază decât de cincizeci la sută ajutor. Natural, toate acestea numai pentru cei cari eventual se tem şi nu ar vrea să rămână în oraş. Pentru cei cari înţeleg să rămână, autorităţile au îngrijit din timpul zilei, ca de toate. Sălile de cinematograf şi pasagiile acoperite sunt indicate ca adăposturi sigure. In fiecare stradă, trei sau patru pancarte, indică, printr’o săgeată, pivniţele betonate. Pe geamurile ferestrelor s’au lipit benzi de hârtie, încrucişate. Bordurile trotuarelor au fost spoite cu alb, pentru ca în bes- na nopţii, pietonii să le poată distinge fără sforţări vizuale.... Odată cu căderea serii, oraşul încape pe mâinile C P. O.-ului. Aceste trei litere sunt magice, ca un sesam, pentru fiecare cetăţean din Praga. Graţie acestui C. P. O., uşile se închid şi se deschid, un anumit fel, iar ferestrele sau uşile de pe balcoane aşişderea. C. P. O.-ul este serviciul de apărare antiaeriană. Membrii şi membrele lui, cu brasarde distinctive la mâneca stângă, dictează ritmul de viaţă, maniera de trai de acum înainte şi veghează asupra somnului cetăţenilor. In cursul zilei C. P. R.-ul a inspectat hotelurile, cafenelele şi casele particulare. Sub ochiul lui vigilent, la hoteluri și automate au fost vopsite în albastru becurile electrice, iar ferestrele și geamurile cafenelelor sau berăriilor au căpătat perdele negre, ce cad în imense falduri. Cu mâinile lui, C P. S.-ul, a înfipt din zece in zece metri, pe asfaltul străzilor, mici lanterne albastre, care, în caz de pericol, vor fi și ele imediat stinse In tramvaie, C. P. R.-ul a demontat becurile, a dat cu cretă geamuri^ și nu a lăsat decât o candelă în plafonul vagonului. La de opt seara, — deşi întuneric ...znă, — opera C. P. I.-ului este totuş... vizibilă. Toate luminile oraşului sunt stinse, tramvaele trec ca nişte năluci, purtătoare de besnă, automobilele sunt străjuite de două faruri de un albastru ofticos; cafenelele, berăriile, restaurantele, automatele, duc viaţa obişnuită, pe care însă, din afară, nu o poţi presimţi, din cauza perdelelor funerare. Populaţia se adaptează uşor, este pregătită dealtfel, prinexperienţele multiple, anterioare. Ochiul omenesc capătă acum acuitatea pupilelor de pisică — şi sunt exrem de rari aceia cari îşi conduc la lumina palid albastră a unei lămpi electrice de buzunar. Dar, în întunericul acesta brusc şi straniu care învălue ca o ceaţă unţele, asele, bisericile în stil baroc şi palatele spânzurate pe dealurile oraşului, viaţa îşi duce ritmul aproape obişnuit. Trenurile, în gări, vin şi pleacă, tixite, ducând de-aici străini sau fricoşi cari vor să părăsească oraşul, aducând în schimb refugiaţi din regiunile de frontieră unde, mâine De altfel, din noaptea mobilizării, rândurile străinilor s’au împuţinat. Colegii noştri francezi, englezi şi danezi de la „forpresse“ au trecut de mult peste frontiere, care la Varşovia, care la Budapesta, pentru ca de-acolo să continue drumul spre Franţa sau Anglia. Consulatele — în special cel român — nu mai contenesc cu vizele de tranzit. Legaţiile străine îşi sfătuesc, în mod insistent şi prietenos supuşii să părăsească Praga, războiul fiind socotit ca o certitudine. Dar operaţia nu este facilă. Trenurile sunt supraîncărcate — deşi, în ele nu mai sunt militari. Mobilizarea s’a efectuat aşa d’upă cum fusese anunţată, în cursul unei singure nopţi. Dela zece până la şapte dimineaţa un milion şi jumătate de cehoslovaci au fost puşi în stare de război, cu o ordine desăvârşită şi o meticuloasă punctualitate. Dar acum trenurile sunt tixite cu refugiaţi, sau cu străini — în special iugoslavi — cari vor să părăsească Cehoslovacia. Cât priveşte avioanele, problema nici nu se mai pune. Locurile sunt vândute pe timp de zece zile, pe marile linii aeriene care leagă Praga de Bruxelles, Paris sau Londra. Formalităţile pentru plecare, se îngreuiază însă pe zi ce trece. Dispus să ajute, să faciliteze, şi chiar să subvenţioneze evacuarea oraşului, pentru cetăţenii cari vor să se refugieze în oraşele mai puţin expuse ale ţării, guvernul nu înţelege să încurajeze trecerile peste frontieră ale supuşilor cehoslovaci. Nici un bilet de cale ferată, sau bilet de avion cu destinaţie dincolo de graniţă nu se poat° obţine fără aprobarea Băncii Nanţionale. Iar plata biletelor nu se mai face în coroane cehe, ci numai în valută străină. Două zile de la mobilizare exodul francezilor şi englezilor suferă totuş o sincopă. Foaia de temperatură a psihologiei populare înregistrează sensibile schimbări. Vestea ca Franţa a mobilizat parţial, că anglia a dispus mobilizarea flotei sale, a produs un subit reviriment in opinia publică cehoslovacă. Certitudinea că democraţiile apusene, sunt aproape de ea, îi dau noui elanuri şi certe speranţe de victorie. Politica dusă douăzeci de ani de către d. Beneș este din nou comentată favorabil, agreiată. Iar discursul său — rostit cu două zile înainte—și în care mărturisise că are „un plan nou“ era socotit ca un bun presagiu de către massele populare convinse acum că acel nou plan, era de fapt și început, prin mobilizarea efectuată. Trei zile poate, se vor da lupte decisive. Berăriile sunt pline, automatele servesc clienţii până la miezul nopţii. Dar cei cari locuesc periferia, se retrag mai devreme pentru că tramvaiele nu merg decât până la unsprezece noaptea. Teatrele şi cinematografele continuă reprezentaţiile, cu reţete mai slabe desigur. Barurile de noapte duc o viaţă, pentru ele absolut nouă, ca intr’o linişte de zi. Restaurantele de lux, frecventate de străini, au închis, jumătate din saloane Lipsă de personal şi de clienţi. Micile restaurante de specialitate, sârbeşti, bulgăreşti, italiene, au închis complect. La „Bella Veneţia” patronul a tras obloanele, din chiar dimineaţa mobilizării, şi a lipit pe ele un afiş, pe care trecătorii îl comentează cu aprindere: „localul e închis, personalul fiind plecat.....la armată!”. Acest „la armată” pus in ghilimete a suscitat indignarea publicului, până ce C. P. I.-ul a descoperit anunţul şi l-a deslipit de pe obloane. E inutil să amintesc că patronul plecase şi el... peste graniţă, înainte — desigur în surdină — se cerea de către mulţi cetăţeni demisia preşedintelui, pentru marea culpă de-a fi rămas douăzeci de ani credincios unei idei. Acum, aceiaşi oameni, socoteau că această politică nu putea fi alta, nu se putea mişca decât pe axele ei iniţiale. IMAGINI DE BASM Nopţile oraşului sunt acum — în draperiile lui de tenebre — extrem de calme. Apele Vultuvei, sunt Şi ele domoale şi smolite. Sfinţii cari străjuesc Karluv Most — Podul lui Carol — par împietriţi în rugăciune. Bisericile sunt pline de femei şi preoţi cari se roagă, la pâlpâirea unei singure lumânări, până noaptea târziu. Pe fondul de catifea neagră al cerului, palatul Hradcin se decupează fantastic, ca un desen de Gustave Doré, ca o halucinată schiţă de Victor Hugo. Ceva mai jos, în Mala Strana, ridicat semeţ, ca un adversar, se distinge castelul locuit de Kramăr. O neamiciţie — de după război — grea în consecinţe a pus faţă în faţă pe proprietarul acestui castel cu repauzatul Massarwk. Ea a adus din partea bătrânului preşedinte eliberator, sacrificarea lui Kramăr, în favoarea d-lui Beneş, atunci cana a fost vorba să-şi desemneze urmaşul la cârma statului. De pe podul lui Stefanik — acel Stefanik av fost — ferecat în imense lanţuri, poţi urmări plutirea albă şi tristă a lebedelor pe apele negre ale Vultavei. Ele par nişte neutari imenşi, nişte flori funerare. Şi mă gândesc la destinul ciudat al generalului slovac ştefanik astronom cu mare renume, şi care, în primele clipe de fundaţie glorioasă a noului stat cehoslovac, venind cu avionul de la Paris spre Praga — se prăbuşea la Brandy, mică localitate lângă Bratislava. Moartea lui a fost înconjurată e mister şi legende. Foarte multă lume a crezut — şi în gândurile multora mai stărite încă gândul — că Stefanik — a cărei carieră politică era sortită unui răsunător succes, fusese victima unui complot, poate făurit dincolo de graniţele noului stat cehoslovac. SACRIFICIUL PE Treizeci Septembrie. întrunirea celor patru la Muenchen. 1 Octombrie, mulţimea află, cu dezolare, că mobilizarea — făcută la îndemnul guvernului englez —nu a avut nici un obiect, că peste câteva Zile vor fi mai mica ior trenurile, vor readuce, în aceiaşi ordonată defilare, soldaţii porniţi să se bată. Mulţimea se sbuciumă, cuprinsă de febra disperării. La radio, generalul Syrovy şi generalul Kregoi explică poporului de ce sacrificiul imens ce se cere trebue suportat cu resemnare. In piaţa Parlamentului sau în Waslawska Namesti, mulţimea, strânsă în jurul megafoanelor, strânge dinţii, şi isbucneşte în lacrimi.. Discursurile scurte sunt urmate de Imnul naţional. Femeile şi bărbaţii lasă lacrimile să se prelingă pe obraji, în timp ce poliţiştii, impietriţi cu mâna la chipiu, salută Teatrele şi cinematografele au suspendat spectacolele în semn de doliu, în bisericile iluminate acum cu sute de lumânări, lumea îngenunche, plânge şi se roagă, în timp ce orga preludează Imnul naţional al unei ţări care îşi oferă ofrandă teritoriile, pe altarul păcii. A doua zi, valul de ciudă împotriva celor cari au părăsit acest popor, este din nou în afară de zăgazuri. Mulţimea vrea un nou drum, într-o ţară care de-acum trebuie să-şi asigure existenţa. Ea reclamă economii severe, guvern de mână forte, o nouă orientare externă. Şi în ţara celei mai largi democraţii, gazetele încep să ceară partidelor să-şi recunoască culpele şi să se dizolve, oameni noui să vină la conducere, indezirabilii să fie trecuţi peste graniţă, pentru ca cehii — de acum mai mulţi pe un teritoriu mai redus — să-şi găsească o singură întrebuinţare. In numărul de mame: AUTONOMIA SLOVACIEI*1 Zile şi nopfi ' din Cehoslovacia u clor Çoimdru Exodul Pomul CavalenkwCiwiîaţi din Turnul Prazna Brono Podul lui Corci