România - Provincie, martie 1939 (Anul 2, nr. 285-300)

1939-03-16 / nr. 285

plătiă în numerar. Ord. P. T. T. No. 143.114. Martie TELEFOANE: ~ — Direcţia: Str. Regală No. 1 — 5.57.85. Redacţia şi Secretariatul: Regală No. 1 şi Academiei 37 — 5.57.76, 5.57.88. Secretariat Provincie: Str. Regală No. X. 5.57.77. Administraţia: Pasagiul Victoriei (fost ţ£m«Wh­ara) Scara 6. 5.57.61 şi 4.20.62. Pr­to- Abonamente - Informaţiuni: S .St. Miile 9 — 4.89.05. ■* ABONAMENTE: Un an 750 lei Şase luni 380 „ Trei luni 200 „ Pentru instituţiuni 1000 » pagini Anul 11 No. 285 А»СЯМ»!!!?Ф I­ ERI S’A OFICIAT SERVICIUL RELIGIOS DE ÎNMORMÂNTARE A PATRIARHULUI AU LUAT PARTE M. S. REGELE, MEMBRII GUVERNULUI ŞI REPREZENTANŢII CORPULUI DIPLOMATIC ŞI Al B BISERICEI Din zorii cenuşii ai zilei, de pe la orele 6, mii de cetăţeni şii-au în­dreptat paşii spre dealul Patriar­hiei. Pe cât de febrilă a fost grija fiecărui pelerin de a se trezi din somn cât mai de­vreme pentru a putea să-şi aplece fruntea şi să-şi îndoaie genunchii înaintea trupului neînsufleţit al celui dintâiu Pa­triarh al ţării, pe atât le-a fost de sobră ţinuta, pe atât de impresio­nantă reculegerea. Cadenţa paşilor miilor de cetăţeni s’a sincronizat, tot timpul, cu trista legănare a clopotelor, cari au îm­prăştiat, dealungul întregii zile, mari pasări de jale peste Capitala întreagă. Un cer plumburiu, coborît jos de tot, gata să atingă creştetele peleri­nilor, a accentuat şi mai mult mâh­nirea zilei. TARANT­I DIN TOPLIŢA IN GENU­­NC­HIE Prin faţa sicriului acoperit de boga­tele falduri de mătase ale tricolorului şi înnecat între coroane şi jerbe ca într’o miraculoasă grădină de flori, lumea trece, se închină, lasă o la­crimă. Din mai multe amfore grele, fu­mul tămâii şerpuieşte spre bolţi şi înmirezmeaza încăperea. Tăcere. Doar, din când în când, sunetul stins al paşilor şi svonul ru­găciunilor. Şi — de afară — glasul clopotelor. Clopotele care se tânguie, clopotele care jelesc. Un grup de ţăranii, îmbrăcaţi în straie naţionale, se apropie, înge­­nunchie. Sunt sătenii veniţi de la Topliţa, din satul natal al Patriar­hului. Sătenii, pe obrajii cărora — iată — lacrimile încep să se prefire în şuviţe ale durerii. Oamenii înge­­nunchie cuminte, fac câte o cruce mare şi, după ce şoptesc un ,,Dum­nezeu să-l hodinească”, — pleacă în tăcere, discret, aşa cum au apă­rut. Din pragul uşii, peste capetele credincioşilor cari intră, sătenii din Topliţa mai aruncă, printre genele rourate, o privire înapoi, ca un în­durerat adio. PANA LA COBORÂREA SERII... Mii de credincioşi — orăşeni şi ţărani, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni — au defilat toată ziua, ca un imens fluviu de doliu prin faţa rămăşiţelor pământeşti ale înaltului Prelat. Cu toată vremea mohorîtă, cu tot frigul, oamenii au aşteptat, în­­tr’o exemplară ordine, să le vină rândul. Ca nişte fructe ale durerii, globu­rile cernite ale felinarelor ce stră­juiesc drumul spre Patriarhie, au lăsat să treacă pe sub ele mulţimea, care — transformând piaţa 8 Iunie într’o impunătoare oglindă de doliu — părea că nu se mai isprăveşte. In cursul zilei de Luni, contele Kac­­zinsky, ambasadorul Poloniei la Bu­cureşti, în fruntea membrilor am­basadei, a depus o splendidă coroa­nă de flori pe sicriul Patriarhului Miron, în numele guvernului, pe care-l reprezintă, acelaş gest l­a Delegata bulgară care a venit în ţară pentru a lua parte la funeraliile I. P. S. S. Patriarhului Miron a bine­voit să dea ziarului nostru, o decla­raţie omagială. Redăm mai jos textul acestei declaraţii, care poartă sem­nătura I­­P. S. S. Mihail, mitropoli­tul Rusciucului, I. P. S. S. Kiril, mitropolitul Plovdivului şi d-lui pro­fesor dr. Ştefan Tzankoff. Vizităm frumoasa dvs. ţară cu ocazia unui eveniment foarte trist. Am venit să exprimăm du­rerea pe care o încearcă Biseri­ca ortodoxă bulgară cu prilejul decesului fericitului întru po­menire primul Patriarh al Sfin­tei Biserici ortodoxe române, Miron C­riste­a. „Biserica bulgară împărtăşeş­te în mod sincer durerea voas­tră, fiindcă decedatul a fost nu numai un demn conducător al Sfintei Biserici române, dar şi un mare ierarh al ortodoxiei e­...Până la orele 6 şi jumătate, când — odată cu înserarea, odată cu voalurile de cenuşă ale serii — u­­şile Patriarhiei s'au închis, lăsând rămăşiţele pământeşti ale înaltului Chiriarh străjuite de preoţi, de lu­mânări­i, de îngerii veşniciei, făcut şi d. Prat y Soutzo, agentul Spaniei la Bucureşti, în fruntea personalului agenţiei spaniole. Seara, şi d. Constantin Collas, ambasadorul Greciei, în numele gu­vernului elen, a depus o coroană e­cumenice. Suntem martorii sen­timentelor adânci de durere pe cari le trăeşte poporul ortodox român. Pentru noi faptul acesta este o dovadă incontestabilă că s’a prăvălit un mare stâlp al bi­­sericei ortodoxe române surori. Şi în faţa acestei adânci expre­­siuni spontane de respect şi iu­bire filială faţă de amintirea a­­cestui Ierarh renumit — ferici­tul Patriarh Miron — noi rugăm cu smerenie pe Dumnezeu să dea credinciosului popor român o mângâere sufletească şi să ri­dice din mijlocul lui întotdea­una conducători bisericeşti vred­nici, cu puterea şi cu duhul în veci neuitatului Patriarh Miron. „Biserica bulgară participă cu o sinceră durere la fericita a­­dormire neaşteptată a Patriar­hului Miron. Noi am preţuit în­totdeauna dragostea întru Dom­nul de care a fost însufleţit feri­citul Patriarh faţă de Biserica ortodoxă bulgară. De multe ori şi în diferite ocaziuni El a dat dovezi de o astfel de­ dragoste, care izvora din Mobilitatea ini­­mei Sale şi din înalta Sa con­ştiinţă ortodoxă-ecumenică.­­ „In faţa acestei realităţii, a­­mintirea Patriarhului Miron Cristea va rămâne pentru noi sfântă întotdeauna.­­ „Insă trebue de asemenea subliniat că fericitul Pedriarh n’a fost numai o excepţie ferici­tă în soborul ierarhilor români, fiindcă El trăia cu tradiţiile Bi­sericilor noastre surori, tradiţii cari au manifestat întotdeauna un progres în relaţiunile inter­­n viaţa culturală şi morală a Ro­mâniei, pilda Patriarhului Miron va rămânea ca o culme şi ca un simbol, înaltul chiriarh al cărui corp neînsu­fleţit doarme somnul de veci sub cu­pola Patriarhiei, reprezintă pentru noi linia unei vieţi care graţie ex­cepţionalelor virtuţi cu care a fost înzestrată a izbutit să străbată toate treptele ierarhiei eclesiastice şi deo­potrivă sociale. Acest exemplu merită să fie sub­liniat în complecta lui semnificaţie pentru a servi ca îndemn generaţii­lor care se ridică. Patriarhul a ilustrat într’o splendi­dă ascendenţă, toate însuşirile pre­ţioase pe care le are spiritul româ­nesc. Viaţa lui porneşte din vatra satu­lui, de acolo de unde se răspândesc sevele sănătoase ale întregului neam. Fiu de ţăran el a urcat repede scara demnităţilor dând neîncetat mărturia marilor daruri cu care l-a miruit obârşia sa ţărănească. Născut la Topliţa Română, acela care avea să devină capul suprem al Bisericii Naţionale ortodoxe coboară dintr’o strălucită familie de săteni, in tradiţia căreia se găsesc urme de vrednic eroism patriotic, bisericeşti şi in dragostea noas­tră frăţească. „Prin noi, Biserica bulgară şi credinciosul popor bulgar, aduc Bisericei ortodoxe române — iu­bita soră întru Hristos — şi bi­necuvântatei turme a poporului român, adânca şi curata ei ex­­presiune de condoleanţe şi încre­­dinţarea că această mare dure­re găseşte în noi un ecou adânc, fiindcă atât conştiinţa cât şi du­hul ecumenic în Biserica orto­doxă bulgară sunt puternice şi active. „Fie ca Atotputernicul Părin­te Ceresc să odihnească cu drep­ţii sufletul nobil al acestui Ie­rarh ales şi înalt cârmuitor al prea iubitei surori întru Dom­nul — Sfânta Biserică Ortodoxă român­ă”. Un strămoş al său, Vasile Cristea era birău domnesc, adică adminis­trator al moşiei baronului Kemény. Dând însă semne de simţire româ­nească şi de robustă demnitate uma­nă, acest Vasile Cristea avea să-şi plătească cu un preţ foarte scump îndrăsneala. Baronul Kémény obţine condamnarea lui la moarte. Dar scă­pând de cruda pedeapsă a execută­rii, el a trebuit să plece, ajungând astfel în comuna unde peste un veac aproape, Patriarhul Miron vedea lu­mina zilei. In sufletul viitorului părinte al Bisericii noastre s’a concentrat pu­ternic acest fond de sănătoasă mo­ralitate care era gata să-i fie fatal strămoşului Vasile. Intr’adevăr cine urmăreşte firul vieţii Patriarhului Miron constată cu toată claritatea că dorinţa de drep­tate şi lupta pentru libertate sunt cele două trăsături fundamentale ale activităţii lui publice. In calitatea sa de e­cclesiast aceste trăsături s’au răs­frânt în cel mai înalt plan al atitu­dinii morale. Patriarhul Miron n’a fost dintre a­­cei conducători ai ortodoxiei care să continumre în pag. 5-a Contele Raczînsky, d. Prat y Soutzo şi d. Constantin Collas, depun coroane in numele guvernelor ce le reprezintă PATRIARHUL MIRON CRISTEA A FOST NU NUMAI UN MARE CONDUCĂTOR AL SFINTEI BISERICI ROMÂNE DAR ŞI UN MARE IERARH AL ORTODOXIEI ECUMENICE DECLARĂ MEMBRII DELEGAŢIEI BULGARE VENIŢI LA PIOASA CEREMONIE A ÎNMORMÂNTĂRII Un preot în timpul serviciului de gardă la catafalc ADORMITUL INTRU DOMNUL, PREA­FERICITUL PATRIARH MIRON IN VREDNICASA VIAŢĂ A FOST UN MARE SPRIJINITOR AL ŢĂRĂNIMII Mulţimea credincioşilor în pelerinaj la Patriarhie

Next