România - Provincie, martie 1939 (Anul 2, nr. 285-300)
1939-03-16 / nr. 285
16 ш 1939 .s PRINCIPIILE FUNDAMENTALE Щ CONSTITUŢIEI DELA 27 FEBRUARIE 1938 Ideologia care a inspirat pe Constituantul din 27 Februarie 1938 este crearea unui Stat Nou, capabil să promoveze deplin normala desvoltare a poporului român. ROMÂNIA D. Paul Negulescu, profesor de drept constituţional la facilitaţia de drept din Bucureşti publica un documentat comentar a-?5a Constituţiunei Regele Carol II din 27 Februarie 1938. După noiifXPUne* necesităţile de ordin P°ЬД”31 * care au Se^-ars ies generale decăderea vieţii nar-i,TM»’ Conrtituţiunea », diferă profund ca conceptie 186gCs? 1924t1Unile anterioare din ideoWil ?’ aV.and.la bază o nouă deologie, inspirata din adevărate e și specificile nevoi ale neamului romanesc. NeiuD,TM n°Uă ideo,°ffie. d. prof. fel?° caracterizează astfel: „Adevarata misiune a Statu’în^e Jlerfecţionarea societă“ Acest Scop trebue desvoltat miHnn ,public, trezita conştiinţă drent hivă care să servească Sorie?,,!» au?,tat“ naţionale. Societatea romanească nu poate avea o baza reală decât sprijiadevăratnPe ţară nime, care este R^5rata putere a Neamului Romanesc şi care trebue ridicată Şi protejata. Trebue desvoltat spiritul de solidaritate naţională căci numai astfel societatea poate “■f desvorte în mod armonic, spirit,nahitatea , s?’ isv°râtă din trimite” Poporului, în toate direc-Prin urmare, ideologia care a inspirat pe Constituantul din 27 Februarie 1938 este crearea unuitat nou, capabil să promoveze normala desvoltare a poporului nostru. De aceea, obiectivele urmărite de Constituant, în realizarea acestui scop sunt următoarele: 1) Limitarea influenţei individualismului egoist şi demagogic care nu recunoştea altă forţă decât a numărului şi desvoltarea elementelor vieţei colective, asociaţiunile de tot felul. Individul nu trebue să urmărească numai realizarea propriului său interes, ci şi a intereselor generale. De aceea Constituţia din 1938 pune ca principiu fundamental ideea de solidaritate socială (art. 4), garantând însă și drepturile individuale în măsura în care nu contravin intereselor colective (art. 10 și urm.). II) Pentru înlăturarea luptelor dintre clase sau a luptelor de interese individuale, care au zădărnicit întotdeauna adevăratul progres şi pentru armonizarea tuturor intereselor Constituţia din 1938 pune un al doilea principiu fundamental: Primatul executivului şi limitarea puterei legislative, spre a da Statului o conducere unitară, autoritară şi absolut necesară conducătorului Statului şi stabilirea unui just echilibru în conflictele de interese. — „Statul individualist, constată d. prof. Negulescu, slăbind legăturile de solidaritate, reducând puterile executivului, a dat posibilitate mişcărilor anarhice să se producă. Instinctiv omenirea se gândeşte la întărirea puterii executive, care reprezintă, prin excelenţa, autoritatea, şi la limitarea puterii legislative, care prin amestecul său în administraţie, produsese slăbirea auto- rităţii”. Pentru satisfacerea acestui principiu Constituţiunea din 1938 concentrează puterile politice în persoana Regelui, in calitate de „Cap al Statului’’, care exercită ] puterea legislativă prin Repre- zentanţa Naţională (un Parla- j ment bi-cameral), iar puterea , executivă prin guvern, numit şi revocat de Rege, fără răspundere politică în faţa Parlamentului. Parlamentul are deci un caracter profesional-corporativ, mai mult cu rolul de a prepara legile de interes obştesc, decât de a guverna. III) Al treilea principiu constituţional este desvoltarea tendinţelor sociale. In adevăr art. 4 pune obligaţiunea tuturor românilor, fără deosebire de origină etnică şi credinţe religioase, ca să contribue la satisfacerea nevoilor sociale: apărarea patriei, înălţarea ei economică şi morală, contribuţiea la sarcinele fiscale etc.._ „Constituantul voeşte să schimbe mentalitatea indivizilor, zice d. prof. Negulescu, şi să desvolte tendinţele sociale, naţionaliste, comunitare. Individul nu trebue să activeze numai pentru el, scopul lui în viaţă, nu este numai desvoltarea propriei sale personalităţi, ci să lucreze şi pentru ridicarea Patriei, pentru folosul comunităţii româneşti”. In acest scop s’a creat instituţiuni noui, care să promoveze aceste interese colective: Străjeria pentru formarea educaţiunei elementelor tinere; Fundaţiunea Culturală Principele Carol, care împreună cu Echipele Regale şi Căminurile Culturale, activează pentru ridicarea şi civilizarea satelor; Serviciul Social care activează pentru ridicarea sanitară şi economică a satelor; Frontul Renaşterii Naţionale pentru pregătirea politică a masselor, etc. D. prof. Paul Negulescu îşi închee astfel documentatul său studiu: „Noua Constituţie dă Regelui Carol II, — o personalitate considerabilă, care întruneşte pe lângă o vastă cultură, un uimitor simţ politic şi un patriotism luminat, — adevăratul rol de conducător al poporului său. In cadrul noului aşezământ politic, aşezat pe baze reale. El va putea, fără concursul partidelor politice al căror monopol de guvernare a încetat, să urmărească şi să realizeze planurile sale de educaţiune şi de perfecţiune a masselor. „El voeşte ca: a) Societatea românească să aibă o bază reală, sprijinindu-se pe ţărănime, adevărată putere a Neamului; b) Această societate să fie dotată cu o vie conştiinţă naţională; c) Să aibă un puternic spirit de solidaritate; d) Poporul să se desvolţe în mod armonic, nevoilor şi spiritului său, lăsând la o parte imitaţiunile practicate până acum de politiciani, oprind manifestarea originală a spiritului românesc”. Constituţia din 27 Februarie 1938 adaptându-se deci la realităţile şi spiritul poporului nostru şi garantând libera şi paşnica lui desvoltare în toate domeniile de activitate, sub o autoritate care nu şovăe şi nici transige pentru satisfacerea intereselor obşteşti ale neamului românesc, va contribui în cea mai largă măsură la consolidarea nu numai a Statului, dar şi a Neamului cu care se confundă, făcându-l capabil de progres şi civilizaţiune şi de aş apăra fiinţa şi hotarele sale, reîntregite cu atâta jertfă. E. C. Decusara Nr. 285 CONTROLUL ROSTULUI NEPRODUCTIV In legătură cu unele date statistice, folosite de noi intr’un articol precedent, găsim astăzi pe masa noastră de lucru un buletin demografic al Capitalei, din cetirea căruia se pot limpezi îngrijorările care apasă încă o rodnică politică municipală. Dar să dăm mai întâi rândul cifrelor. Din anul 1929 până în 1939 populaţi Capitalei a crescu cu 227.033 suflete, ceia ce înseamnă un spor remarcabil, mai mult de o treime din populaţia totală aflată în Bucureşti în anul 1930, şi care se cifra la 616.596 de locuitori. Progresând astfel, ar urma ca din zece în zece ani populaţia să se dubleze, şi să ajungem cu timpul la o aglomerare căreia să nu-i găsim nici rostul productiv nici mijloacele de existenţă. Toate aceste consideraţiuni işi au rostul lor, de vreme ce, în această scurgere de timp excedentul de naşteri a fost numai de 22.007, ceiace înseamnă că restul de 205.026, până la acoperirea cifrei date mai sus, îl reprezintă populaţiunea migrată din provincie Marile centre urbane, metropolele europene niciodată n’au strălucit printr’un pronunţat excedent de naşteri. Este cunoscut cazul Vienei, care din punctul de vedere al natalităţii era necontenit în descreştere, deşi numărul populaţiei creştea vizibil prin adăugirea constantă a celora care veneau din provincie. Tot asemenea Parisul şi Berlinul, n’ar fi atins cifra aproximativă a populaţiei Ţării Româneşti dinainte de războiu, dacă acolo nu s’ar fi desvoltat puternice centre industriale, dacă civilizaţia tentaculară a uzinelor nu ar fi produs o deslocare a populaţiunei rurale. Cauzele creşterii populaţiei bucureştene nu pot fi explicate cu aceleaşi exemple Ele au un caracter cu totul localnic şi specific, în funcţie de condiţiile sociale şi politice din vremea din urmă. In prima linie o criză economică prelungită, căreia nu i s’a găsit la vreme soluţia potrivită, făcea ca efectele să se resimtă mai mult şi mai aspru în oraşele din provincie decât în Capitala ţării. Acei care vroiau să-şi învestească capitalurile in întreprinderi rentabile, fugeau de iniţiativele izolate şi căutau randamente sigure in capitala ţării. Adăugaţi la acest fapt neroada convingere pe care şi-o făcuseră guvernele din vremea aceasta, că lefurile trebuesc plătitte cu promptitudine în Capitală, unde viaţa este mai grea şi conştiinţa mai vie, dar pot fi amânate cu lunile in oraşele şi in târgurile din provincie, unde nemulţumirile se rezolvă la cafenea şi din această pricină nu au niciun ecou. In astfel de condiţiuni, era legitimă dorinţa a foarte mulţi funcţionari de a încerca pe toate căile, mai mult sau mai puţin legale, o transferare în Capitală, o mutare, sau chiar o înaintare, în cel mai rău caz o delegaţie care putea fi prelungită de la un anotimp la altul. Se făcuse chiar o obişnuinţă în toate instituţiile de stat ca înaintările în grad să urmeze linia geografică a apropierei de Capitală. Un simplu funcţionar pornit de la primăria din satul natal ajungea după o vechime de câţiva ani subşef de birou în capitala de judeţ, iar dacă zodiile ii erau favorabile şi ursitoarele îi puseseră în scăldătoare niscaiva buruieni de noroc, de îndată ce îşi descoperea şi aptitudini politice, devenind protejatul unui senator sau deputat, sărea direct la o instituţie din capitala ţării. Tineretul studios, din pricina unei învăţături şcolare eminamente teoretică, pierdea uzul îndeletnicirilor strămoşeşti, şi îndată după absolvirea bacalaureatului, când se strămuta in Bucureşti, uita cu desăvârşire locul de unde a purces, şi se mulţumea la început cu orice ocupaţie, numai din dorinţa de a se purta pe Calea Victoriei şi de a locui undeva în Capitală. Strămutaţi din obârşia echilibrată a satului în viaţa perfidă şi ipocrită a capitalei tentaculare care nu cruţă nici economiile de energie nici nu dă întotdeauna prilej de afirmare corectă bunelor intenţii, aceste vlăstare formau subiectul de senzaţie a dramelor pasionale, condamnaţi fiind la o prematură uzură şi la o ratare precoce. Când anarhia partidelor politice era în toi, când ministerele erau aglomerate de cele mai ciudate cereri, imposibil de satisfăcut, dar toate luate în seamă pentrucă aveau girul unei semnături cu blazon politic, în stradă se petrecea un fenomen şi mai bizar. Oameni de tot felul, din toate categoriile sociale, veniţi din toate unghiurile ţării, unii desculţi şi flenduroşi, alţii nemâncaţi şi palizi, cercetau instituţiile publice, stăruiau zile şi nopţi întregi în pieţele oraşului, şi aşteptau parcă de la un ceas la altul să se petreacă ceva, un fenomen pe care nu-l înţelegeau încă, şi care să le schimbe complect perspectiva exsitenţii. Cei mai mulţi veneau fără un motiv, cel puţin fără un motiv serios, şi după câteva zile de aşteptare plecau înapoi, pentru a reveni iarăşi. Se luase obiceiu ca aceştia, neavând ce întrebuinţare să li se dea, să fie „trimişi la urmă”, cu bilete gratuite de călătorie, ca fiind „muşcaţi de câine turbat”. Turbăciunea însă devenise epidemică, întocmai ca în preludiul marilor prăbuşiri sociale când populaţia fascinată de mitul răsmeriţei dă busna în capitale. Iureşul s’a potolit. O nouă orânduială a pus pe fiecare la locul lui. Dar efectele au rămas. O populaţie flotantă destul de numeroasă formată din muncitori şi şomeri unguri încă mai aglomerează bulevardele Capitalei. Şi de unde înainte de războiu nici nu se pomenea de vreun ziar maghiar la Bucureşti, astăzi la toate chioşcurile se pot găsi sumedenie de publicaţii, unele detective, altele criminale care adeveresc prezenţa acestei categorii de cetitori. Cauzele au dispărut ,dar efectele au rămas. Ele trebuesc atenuate printr’un cât mai sever control a rostului fiecăruia. O fişă a justificării existenţei, aflată în buzunarul fiecăruia, n’ar fi chiar atât de inutilă. Nicolae Roşu Audienţe la d. ministru Zigr® D. N. Zigre, ministrul Cultelor şi Artelor, a primit Luni d. a. pe: părintele I. Lupaş, fost ministru şi pe episcopii Vasile al Caransebeşului, Grigore al Argeşului, Nicolae al Orăzii, Irineu al Râmnicului, precum şi pe arhiereul Galaction Cordun, vicarul eparhiei Tomisului. ANIVERSAREA NAŞTERII LUI MASARYK Generalul Sirovy, şeful armatei cehoslovace (dreapta), în pelerinaj la mormântul lui Masaryk, unde a depus o frumoasă ghirlandă de flori, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naşterea fo -г sfitului preşedinte alr Republicii am •■■■■■■■■ииииии®ввнаияи®®имиии0и1Noа1яйийи*ияявяяяв иииттиим—и? ACTUAUTATFA&» inspecţiile d-lui ministru di. Marinescu D. general dr. N. Marinescu, ministrul Sănătăţii şi Asistenţii Sociale, a inspectat ori dispensarele din Tâncăbeşti, Cocioc, Buftea, precum şi spitalul Periş din jud. Ilfov. Funeralii naţionale luptătorului naţionalist Ion Suciu Printr’un jurnal al Consiliului de miniştri, guvernul a hotărît să se facă funeralii naţionale marelui patriot Ion Suciu. Proectul de buget al R. A. P. S.-ului D. ing. consilier silvic Atanase Nedelcovici, administratorul Casei pădurilor, a prezentat Luni, d-lui N. Cornățeanu, ministrul Agriculturii proectul de buget al Casei pădurilor, care înglobează suma de lei două miliarde două sute milioane. In buget, sunt prevăzute noui lucrări de mare importanţă, atât în ceia ce priveşte exploatarea jadurilor (linii ferate) cât şi în ceia ce priveşte desvoltarea industriei forestiere. In noul buget, sunt prevăzute posibilităţi pentru aprovizionarea din vreme a Capitalei cu lemne ieftine. Serbarea sădirii pomilor Ministerul Educaţiei Naţionale a pus în vedere şcoalelor de toate gradele că ,,Straja Ţării“ organizează sărbătoarea sădirii pomilor în colaborare cu Serviciul Social şi cu premilitarii. Ziua când se va face această serbare va fi fixată de comun acord cu autorităţile silvice locale, în funcţie de climatul localităţii respective, in una din zilele de 16, 23 şi 30 Martie, iar acolo unde clima este prea rece, în zilele de 20 şi 27 Aprilie. La serbare vor lua parte toţi elevii şi întreg corpul profesoral al şcoalelor. O delegaţie de industriaşi englezi la Berlin LONDRA, 13 (Rador). — Delegaţia de industriei britanici care trebue să viziteze Germania spre a negocia acolo cu industriaşii germani asupra tuturor chestiunilor ce interesează industriile celor două ţări, a părăsit Luni dimineaţa Londra, plecând spre BfirfeSs ! W*'""$r~ " La mormântul Soldatului Necunoscut AUTORITATILE POLONE CGmi ACŢIUNEA DE REPRIMARE A TERORISMULUI IN ŞCOLILE SUPERIOARE VARSOVIA, 13 (Rador). — Agenţia Pat transmite: Continuând acţiunea de reprimare a terorismului în şcolile superioare din Lwow, organele siguranţei Statului au perchiziţionat birourile Asociaţiei de ajutor a studenţilor Şcolii Politechnice, redacţia ziarului „Slovo Narodowe” organul partidului naţional, direcţia regională a acestui partid şi locuinţele mai multor militanţi ai partidului. Ancheta a stabilit că localul Asociaţiei de ajutor al studenţilor de la Politechnică, unde poliţia a confiscat patru petarde şi material de propagandă, era centrul de unde se distribuiau manifeste ilegale. Asemenea manifeste au fost descoperite şi în birourile direcţiei partidului naţional ca şi în locuinţele unora din membrii acestui partid. Ducele de Saxa Coburg, ministru Fabricius şi delegaţii noştri combatanţi, etc. foştilor аавяввявввявввввввввяяввявявяяяяввяяявдвявдвб Mesagiu! contelui Ciano CĂTRE POPORUL AMERICAN. CU PRILEJUL expoziţiei dela New-York NEW-YORK, 13 (Rador). — Contele Ciano, ministrul Afacerilor Străine al Italiei a adresat prin radio un mesagiu către poporul Statelor Unite, cu prilejul Expoziţiei mondiale de la New-York. In acest cordial mesagiu, contele Ciano a subliniat în deosebi impresia adâncă pe care a avut-o de pe urma vizitei sale, de acum câţiva ani, în Statele Unite, şi via amintire pe care o păstrează operei grandioase îndeplinită de poporul american in curs de trei veacuri. După ce a relevat că milioane de ‘»italieni щ esq0buitāНп^тцпса şi inteligenţa lor la măreţia Statelor Unite, contele Ciano a spus că Italia fascistă este fericită de a lua parte la Expoziţia universală de la New-York pentru a da o nouă dovadă de amiciţie naţiunii americane şi pentru ca naţiunea americană să poată cunoaşte şi înţelege mai bine Italia modernă al cărei steag arată că civilizaţia fascistă este esenţial o civilizaţie de muncă, civilizaţie care a găsit în noua ordine creiată de fascism concordia ce-i îngăduie să realizeze o operă trainică de pace și ProgreSf ш тд!ш amatorii de arta — Cum dai merele astea domnule pictor? — Patruzeci și șase de lei kgr.! ECOURI In faţa secţiei I-a a Curţii Criminale a început ori la Bucureşti procesul fostului subprefect Gh. Trocan, acuzat de asasinarea lui Marius Vorvoreanu, fost deputat de Severin. Citim, recitim, această informaţie Şi după o clipă lungă de încordare, ne dăm seama că a fost realitate vremea când se produceau asemenea drame. E vorba de dramele politicei. Câtă depărtare pare străbătută şi câtă vreme scursă de atunci! Aşa de cufundaţi în actualitate suntem, de parcă acel timp cu alaiul său de moravuri năzdrăvane, ne pare învăţat pe de rost, din cine ştie ce file de cronică vetustă. Nu ne mai putem deprinde lesne cu ideia că a fost chiar ori alaltăeri, aşa precum ne spune totuşi amintirea. E un defect al opticei noastre adaptată prezentului, să nu mai poată recunoaşte ca verosimile, cu putinţă, extravaganţele trecutului. Şi totuşi dramele politicei, cu atâtea vieţi trimise pe lumea cealaltă dintr’un harţag electoral, sau dintr’un complot plănuit la club, s’au petrecut aevea, au dat culoare specifică unei lungi, foarte lungi epoci. Un pomelnic al crimelor puse la cale în atmosfera instigaţiei politice ar fi revelator pentru a învedera domnia nenorocitei mentalităţi care ajunsese a falsifica într’atâta fire a românului încât terorismul începuse a face înfloritoare carieră pe aceste meleaguri. La pasivul — enormul pasiv — al exaltării electoratului şi al demagogiei deşănţate, iată, trebue înscrisă şi exagerarea canibalică de a vedea în adversarul politic o piază rea, un concuent demn de o execuţie sumară. In acest stadiu adusese marile mulţimi o anumită „educaţie1* civică, sugerată pe căile beţiei, ale împătimirii propagate zi de zi. Se asmuţa la răzbunare şi omor, într’un mediu în care nu-i secase palimei sanguinare, toată vigoarea ei primitivă. Terenul aţâţării instinctelor sta propice, dar faptul că analfabetismul continua să se lăfăiască masiv şi nestingherit. Crima politică devenise ca un fel de anexă a votului universal. De cele mai multe ori era cocoloşită, in faza cercetărilor preliminarii, iar când ajungea în dezbateri publice, se bucura de favoarea juraţilor, ei înşişi, în majoritate, fruntaşi ai cluburilor care o folosise, ori aveau să o folosească la alegerile viitoare... împrospătăm aceste evocări în amintirea cititorilor, tocmai pentru a le da putinţa să observe singuri, ce cale lungă s’a străbătut, în timp de un an şi câteva luni, dela moravurile carnagiului politic, la seninătatea de raporturi dintre toate categoriile sociale deplin armonizate astăzi. S’a ctitorit o ordine nouă, cu respectul autorităţii, de unde, concluzie logică, urmează respectul onoarei, al averei şi vieţii fiecărui cetăţean. Nu e aceasta adevărată, autentică, civilizaţie ? INDICIU чиизизвз Funeraliile I. P. S. Patriarhului Miron, desfăşurate până acum în faza lor preliminară, sunt de natură să arate că masse populare de amploare excepţională, factori de conducere, medie şi supremă, în număr impresionant, au ţinut să aducă ultimul lor salut pios şi îndurerat, înaltului Pontif. Se observă o cutremurare chiar, în adâncuri, a întregei societăţi româneşti, angajată în toate categoriile ei reprezentative, la marele doliu naţional. Trebue făcută remarca: biserica trăeşte din plin imperiul ei peste sufletele din epocă. E o recrudescenţă a credinţei, a misticei religioase. In occidentul civilizaţiei, moartea Papio Pius XI a solidarizat mulţimile şi el Iitele, pe deasupra diferenţierlor dedeologie, de concepţie filosofică sau de principii politice. A fost o unanimitate de durere, urmată de unanimitatea de speranţe că succesorul lui Pius XI va fi pe aceiaşi linie, de dârză fermitate în a apăra independenţa bisericii şi valorile creştine. Şi în Occident şi la noi se pun mari nădejdi în forţa morală a creştinismului, de a apăra şi menţine actualele forme ale civilizaţiei, cu respectul demnităţii umane, al libertăţii de cugetare. Intr’o epocă în care o reeditare eroică a vechiului păgânism încearcă să îndrume societatea spre concepţiile barbare ale unor vremuri preistorice, marile nădejdi şi le pun, massele şi conducătorii, în forţa creştinismului, "a bisericii cu Dumnezeul ei bun iertător, cu imperativele ei de pace şi între oameni bună învoire. Astăzi, când e vorba să se salveze însăşi destinul unei civilizaţii, avidă a menţine drepturile conştiinţii umane, un creştinism şi biserica lui află pavăză temeinică până şi formaţiunile politice din stânga laică. S’a înţeles — în sfârşit — că interesele imuabile ale creştinismului se identifică cu ale civilizaţiei şi ale urna» 43ЙШЙ1» Mi' M .a iii d» W ièufc.A ' ЫМШ