România - Provincie, martie 1939 (Anul 2, nr. 285-300)

1939-03-16 / nr. 285

16 ш 1939 .s PRINCIPIILE FUNDAMENTALE Щ CONSTITUŢIEI DELA 27 FEBRUARIE 1938 Ideologia care a inspirat pe Constitu­antul din 27 Februarie 1938 este crea­rea unui Stat Nou, capabil să promoveze deplin normala desv­oltare a poporului român. ROMÂNIA D. Paul Negulescu, profesor de drept constituţional la facilita­­ţia de drept din Bucureşti pu­blica un documentat com­entar a-?5a Constitu­ţiunei Regele Ca­­rol II din 27 Februarie 1938. După noiifXPUne*­ necesităţile de ordin P°ЬД”31 * care au Se^-ars­ ies generale decăderea vieţii nar-i,TM»’ Conrtituţiunea »­, diferă profund ca conceptie 186gCs? 1924t1Unile anterioare din ideoWil ?’ aV.and.la bază o nouă deologie, inspirata din adevăra­te e și specificile nevoi ale nea­mului romanesc. NeiuD,TM n°Uă ideo,°ffie. d. prof. fel?­­­­­° caracterizează ast­­fel: „Adevarata misiune a Sta­tu’în^e Jlerfecţionarea societă­“ Acest Scop trebue desvoltat miHnn ,public, trezita conştiinţă drent hivă care­­ să servească Sorie?,,!» a­u?,tat“ naţionale. Societatea romanească nu poate avea o baza reală decât spriji­adevăratnPe ţară nime, care este R^5rata putere a Neamului Romanesc şi care trebue ridicată Şi protejata. Trebue desvoltat spi­ritul de solidaritate naţională căci numai astfel societatea poate “■f desvorte în mod armonic, spirit,nahitatea , s?’ isv°râtă din trimite” Poporului, în toate direc-Prin urmare, ideologia care a inspirat pe Constituantul din 27 Februarie 1938 este crearea unui­­­tat nou, capabil să promoveze normala desvoltare a poporului nostru. De aceea, obiectivele urmărite de Constituant, în realizarea a­­cestui scop sunt următoarele: 1) Limitarea influenţei indivi­dualismului egoist şi demagogic care nu recunoştea altă forţă de­cât a numărului şi desvoltarea elementelor vieţei colective, aso­­ciaţiunile de tot felul. Individul nu trebue să urmă­rească numai realizarea propriu­lui său interes, ci şi a intereselor generale. De aceea Constituţia din 1938 pune ca principiu fun­damental ideea de solidaritate socială (art. 4), garantând însă și drepturile individuale în mă­sura în care nu contravin inte­reselor colective (art. 10 și urm.). II) Pentru înlăturarea luptelor dintre clase sau a luptelor de in­terese individuale, care au zădăr­nicit întotdeauna adevăratul pro­gres şi pentru armonizarea tu­turor intereselor Constituţia din 1938 pune un al doilea principiu fundamental: Primatul executi­vului şi limitarea puterei legis­lative, spre a da Statului o con­ducere unitară, autoritară şi ab­solut necesară conducătorului Statului şi stabilirea unui just echilibru în conflictele de inte­rese. — „Statul individualist, con­stată d. prof. Negulescu, slăbind legăturile de solidaritate, redu­când puterile executivului, a dat posibilitate mişcărilor anarhice să se producă. Instinctiv omeni­rea se gândeşte la întărirea pu­terii executive, care reprezintă, prin excelenţa, autoritatea, şi la limitarea puterii legislative, care prin amestecul său în adminis­traţie, produsese slăbirea auto-­­ rităţii”. Pentru satisfacerea acestui­­ principiu Constituţiunea din 1938­­ concentrează puterile politice în­­ persoana Regelui, in calitate de­­ „Cap al Statului’’, care exercită ] puterea legislativă prin Repre-­­ zentanţa Naţională (un Parla- j ment bi-cameral), iar puterea , executivă prin guvern, numit şi­­ revocat de Rege, fără răspundere politică în faţa Parlamentului. Parlamentul are deci un caracter profesional-corporativ, mai mult cu rolul de a prepara legile de interes obştesc, decât de a gu­verna. III) Al treilea principiu consti­tuţional este desvoltarea tendin­ţelor sociale. In adevăr art. 4 pune obligaţiunea tuturor româ­nilor, fără deosebire de origină etnică şi credinţe religioase, ca să contribue la satisfacerea ne­voilor sociale: apărarea patriei, înălţarea ei economică şi morală, contribuţi­ea la sarcinele fiscale etc.._ „Constituantul voeşte să schimbe mentalitatea indivizilor, zice d. prof. Negulescu, şi să des­­volte tendinţele sociale, naţiona­liste, comunitare. Individul nu trebue să activeze numai pentru el, scopul lui în viaţă, nu este numai desvoltarea propriei sale personalităţi, ci să lucreze şi pen­tru ridicarea Patriei, pentru fo­losul comunităţii româneşti”. In acest scop s’a creat institu­­ţiuni noui, care să promoveze a­­ceste interese colective: Străjeria pentru formarea educaţiunei ele­mentelor tinere; Fundaţiunea Cul­turală Principele Carol, care îm­preună cu Echipele Regale şi Că­­minurile Culturale, activează pen­tru ridicarea şi civilizarea sate­lor; Serviciul­ Social care acti­vează pentru ridicarea sanitară şi economică a satelor; Frontul Renaşterii Naţionale pentru pre­gătirea politică a masselor, etc. D. prof. Paul Negulescu îşi în­­chee astfel documentatul său stu­diu: „Noua Constituţie dă Rege­lui Carol II, — o personalitate considerabilă, care întruneşte pe lângă o vastă cultură, un uimi­tor simţ politic şi un patriotism luminat, — adevăratul rol de conducător al poporului său. In cadrul noului aşezământ politic, aşezat pe baze reale. El va putea, fără concursul partidelor politi­ce al căror monopol de guvernare a încetat, să urmărească şi să realizeze planurile sale de edu­­caţiune şi de perfecţiune a mas­selor. „El voeşte ca: a) Societatea ro­mânească să aibă o bază reală, sprijinindu-se pe ţărănime, ade­vărată putere a Neamului; b) A­­ceastă societate să fie dotată cu o vie conştiinţă naţională; c) Să aibă un puternic spirit de solida­ritate; d) Poporul să se desvolţe în mod armonic, nevoilor şi spiri­tului său, lăsând la o parte imi­­taţiunile practicate până acum de politiciani, oprind manifesta­rea originală a spiritului româ­nesc”. Constituţia din 27 Februarie 1938 adaptându-se deci la reali­tăţile şi spiritul poporului nostru şi garantând libera şi paşnica lui desvoltare în toate domeniile de activitate, sub o autoritate care nu şovăe şi nici transige pentru satisfacerea intereselor obşteşti ale neamului românesc, va con­tribui în cea mai largă măsură la consolidarea nu numai a Sta­tului, dar şi a Neamului cu care se confundă, făcându-l capabil de progres şi civilizaţiune şi de aş apăra fiinţa şi hotarele sale, re­întregite cu atâta jertfă. E. C. Decusara Nr. 285 CONTROLUL ROSTULUI NEPRODUCTIV In legătură cu unele date statistice, folosite de noi intr’un articol precedent, găsim astăzi pe masa noastră de lucru un buletin demografic al Capitalei, din ceti­rea căruia se pot limpezi îngrijorările care apasă încă o rodnică politică municipală. Dar să dăm mai întâi rândul cifrelor. Din anul 1929 până în 1939 populaţi Capitalei a crescu cu 227.033 su­flete, ceia ce înseamnă un spor remarcabil, mai mult de o treime din populaţia totală aflată în Bucureşti în anul 1930, şi care se cifra la 616.596 de locuitori. Progresând astfel, ar urma ca din zece în zece ani populaţia să se dubleze, şi să ajungem cu timpul la o aglomerare căreia să nu-i găsim nici rostul productiv nici mijloacele de existenţă. Toate aceste consideraţiuni işi au rostul lor, de vreme ce, în această scurgere de timp excedentul de naşteri a fost numai de 22.007, ceiace înseamnă că res­tul de 205.026, până la acoperirea cifrei date mai sus, îl reprezintă populaţiunea migrată din provincie Marile centre urbane, metropolele europene niciodată n’au strălucit printr’un pronunţat excedent de naşteri. Este cunoscut cazul Vienei, care din punctul de ve­dere al natalităţii era necontenit în descreştere, deşi numărul populaţiei creştea vizibil prin adăugirea con­stantă a celora care veneau din provincie. Tot asemenea Parisul şi Berlinul, n’ar fi atins cifra aproximativă a populaţiei Ţării Româneşti dinainte de războiu, dacă acolo nu s’ar fi desvoltat puternice cen­tre industriale, dacă civilizaţia tentaculară a uzinelor nu ar fi produs o deslocare a populaţiunei rurale. Cau­zele creşterii populaţiei bucureştene nu pot fi explicate cu aceleaşi exemple Ele au un caracter cu totul local­nic şi specific, în funcţie de condiţiile sociale şi politice din vremea din urmă. In prima linie o criză economică prelungită, căreia nu i s’a găsit la vreme soluţia potri­vită, făcea ca efectele să se resimtă mai mult şi mai as­pru în oraşele din provincie decât în Capitala ţării. Acei care vroiau să-şi învestească capitalurile in între­prinderi rentabile, fugeau de iniţiativele izolate şi cău­tau randamente sigure in capitala ţării. Adăugaţi la a­­cest fapt neroada convingere pe care şi-o făcuseră gu­vernele din vremea aceasta, că lefurile­ trebuesc plătitte cu promptitudine în Capitală, unde viaţa este mai grea şi conştiinţa mai vie, dar pot fi amânate cu lunile in oraşele şi in târgurile din provincie, unde nemulţumi­rile se rezolvă la cafenea şi din această pricină nu au niciun ecou. In astfel de condiţiuni, era legitimă dorinţa a foarte mulţi funcţionari de a încerca pe toate căile, mai mult sau mai puţin legale, o transferare în Capi­tală, o mutare, sau chiar o înaintare, în cel mai rău caz o delegaţie care putea fi prelungită de la un anotimp la altul. Se făcuse chiar o obişnuinţă în toate instituţiile de stat ca înaintările în grad să urmeze linia geogra­fică a apropierei de Capitală. Un simplu funcţionar pornit de la primăria din satul natal ajungea după o vechime de câţiva ani subşef de birou în capitala de judeţ, iar dacă zodiile ii erau favorabile şi ursitoarele îi puseseră în scăldătoare niscaiva buruieni de noroc, de îndată ce îşi descoperea şi aptitudini politice, deve­nind protejatul unui senator sau deputat, sărea direct la o instituţie din capitala ţării. Tineretul studios, din pricina unei învăţături şcolare eminamente teoretică, pierdea uzul îndeletnicirilor stră­moşeşti, şi îndată după absolvirea bacalaureatului, când se strămuta in Bucureşti, uita cu desăvârşire locul de unde a purces, şi se mulţumea la început cu ori­ce o­­cupaţie, numai din dorinţa de a se purta pe Calea Vic­toriei şi de a locui undeva în Capitală. Strămutaţi din obârşia echilibrată a satului în viaţa perfidă şi ipocrită a capitalei tentaculare care nu cruţă nici economiile de energie nici nu dă întotdeauna prilej de afirmare corectă bunelor intenţii, aceste vlăstare formau subiec­tul de senzaţie a dramelor pasionale, condamnaţi fiind la o prematură uzură şi la o ratare precoce. Când anarhia partidelor politice era în toi, când mi­nisterele erau aglomerate de cele mai ciudate cereri, imposibil de satisfăcut, dar toate luate în seamă pentru­­că aveau girul unei semnături cu blazon politic, în stradă se petrecea un fenomen şi mai bizar. Oameni de tot felul, din toate categoriile sociale, veniţi din toate unghiurile ţării, unii desculţi şi flenduroşi, alţii nemân­caţi şi palizi, cercetau instituţiile publice, stăruiau zile şi nopţi întregi în pieţele oraşului, şi aşteptau parcă de la un ceas la altul să se petreacă ceva, un fenomen pe care nu-l înţelegeau încă, şi care să le schimbe com­plect perspectiva exsitenţii. Cei mai mulţi veneau fără un motiv, cel puţin fără un motiv serios, şi după câteva zile de aşteptare plecau înapoi, pentru a reveni iarăşi. Se luase obiceiu ca aceştia, neavând ce întrebuinţare să li se dea, să fie „trimişi la urmă”, cu bilete gratuite de călătorie, ca fiind „muşcaţi de câine turbat”. Tur­­băciunea însă devenise epidemică, întocmai ca în pre­ludiul marilor prăbuşiri sociale când populaţia fasci­nată de mitul răsmeriţei dă busna în capitale. Iureşul s’a potolit. O nouă orânduială a pus pe fie­care la locul lui. Dar efectele au rămas. O populaţie flotantă destul de numeroasă formată din muncitori şi şomeri unguri încă mai aglomerează bulevardele Capi­talei. Şi de unde înainte de războiu nici nu se pomenea de vreun ziar maghiar la Bucureşti, astăzi la toate chioşcu­rile se pot găsi sumedenie de publicaţii, unele detective, altele criminale care adeveresc prezenţa acestei cate­gorii de cetitori. Cauzele au dispărut ,dar efectele au rămas. Ele trebuesc atenuate printr’un cât mai sever control a rostului fiecăruia. O fişă a justificării existen­ţei, aflată în buzunarul fiecăruia, n’ar fi chiar atât de inutilă. Nicolae Roşu Audienţe la d. ministru Zigr® D. N. Zigre, ministrul Cultelor şi Artelor, a primit Luni d. a. pe: pă­rintele I. Lupaş, fost ministru şi pe episcopii Vasile al Caransebeşului, Grigore al Argeşului, Nicolae al Orăzii, Irineu al Râmnicului, pre­cum şi pe arhiereul Galaction Cor­­dun, vicarul eparhiei Tomisului. ANIVERSAREA NAŞTERII LUI MASARYK Generalul Sirovy, şeful armatei cehoslovace (dreapta), în pele­rinaj la mormântul lui Masaryk, unde a depus o frumoasă ghir­landă de flori, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naşterea fo­­­ -г s­fitului preşedinte alr Republicii am­ •■■■■■■■■ииииии®ввнаияи®®имиии0и1Noа1яйийи*ияявяяяв иииттиим—и? ACTUAUTATFA&» inspecţiile d-lui mi­nistru di. Marinescu D. general dr. N. Marinescu, mi­nistrul Sănătăţii şi Asistenţii Socia­le, a inspectat ori dispensarele din Tâncăbeşti, Cocioc, Buftea, precum şi spitalul Periş din jud. Ilfov. Funeralii naţionale luptătorului naţio­nalist Ion Su­ci­u Printr’un jurnal al Consiliului de miniştri, guvernul a hotărît să se facă funeralii naţionale marelui pa­triot Ion Suciu. Proectul de buget al R. A. P. S.-ului D. ing. consilier silvic Atanase Ne­­delcovici, administratorul Casei pă­durilor, a prezentat Luni, d-lui N. Cornățeanu, ministrul Agriculturii proectul de buget al Casei păduri­lor, care înglobează suma de lei două miliarde două sute milioane. In buget, sunt prevăzute noui lu­crări de mare importanţă, atât în ceia ce priveşte exploatarea jadu­rilor (linii ferate) cât şi în ceia ce priveşte desvoltarea industriei fo­restiere. In noul buget, sunt prevăzute po­sibilităţi pentru aprovizionarea din vreme a Capitalei cu lemne ieftine. Serbarea sădirii pomilor Ministerul Educaţiei Naţionale a pus în vedere şcoalelor de toate gra­dele că ,,Straja Ţării“ organizează sărbătoarea sădirii pomilor în cola­borare cu Serviciul Social şi cu pre­­militarii. Ziua când se va face acea­stă serbare va fi fixată de comun acord cu autorităţile silvice locale, în funcţie de climatul localităţii res­pective, in una din zilele de 16, 23 şi 30 Martie, iar acolo unde clima este prea rece, în zilele de 20 şi 27 Apri­lie. La serbare vor lua parte toţi ele­vii şi întreg corpul profesoral al şcoalelor. O delegaţie de in­dustriaşi en­g­le­zi la Berlin LONDRA, 13 (Rador). — Delegaţia de industriei britanici care trebue să viziteze Germania spre a negocia a­­colo cu industriaşii germani asupra tuturor chestiunilor ce interesează industriile celor două ţări, a părăsit Luni dimineaţa Londra, plecând spre BfirfeSs ! W*'""­­$r~ " La mormântul Soldatului Necunoscut AUTORITATILE POLONE CGmi ACŢIUNEA DE REPRIMARE A TERORISMULUI IN ŞCOLILE SUPERIOARE VARSOVIA, 13 (Rador). — Agen­ţia Pat transmite: Continuând acţiunea de reprima­re a terorismului în şcolile superioa­re din Lwow, organele siguranţei Statului au perchiziţionat birourile Asociaţiei de ajutor a studenţilor Şcolii Politechnice, redacţia ziaru­lui „Slovo Narodowe” organul parti­dului naţional, direcţia regională a acestui partid şi locuinţele mai multor militanţi ai partidului. Ancheta a stabilit că localul Aso­ciaţiei de ajutor al studenţilor de la Politechnică, unde poliţia a confis­cat patru petarde şi material de propagandă, era centrul de unde se distribuiau manifeste ilegale. Asemenea manifeste au fost desco­perite şi în birourile direcţiei parti­­dului naţional ca şi în locuinţele u­­nora din membrii acestui partid. Ducele de Saxa Coburg, ministru Fabricius şi delegaţii noştri combatanţi, etc. foştilor аавяввявввявввввввввяяввявявяяяяввяяявдвявдвб Mesagiu! contelui Ciano CĂTRE POPORUL AMERICAN. CU PRILEJUL expoziţiei dela New-York NEW-YORK, 13 (Rador). — Con­tele Ciano, ministrul Afacerilor Străine al Italiei a adresat prin radio un mesagiu către poporul Statelor Unite, cu prilejul Expozi­ţiei mondiale de la New-York. In acest cordial mesagiu, contele­ Ciano a subliniat în deosebi impre­sia adâncă pe care a avut-o de pe urma vizitei sale, de acum câţiva ani, în Statele Unite, şi via aminti­re pe care o păstrează operei gran­dioase îndeplinită de poporul ame­rican in curs de trei veacuri. După ce a relevat că milioane de ‘»italieni щ esq0buit­āНп^тцпса şi inteligenţa lor la măreţia State­lor Unite, contele Ciano a spus că Italia fascistă este fericită de a lua parte la Expoziţia universală de la New-York pentru a da o nouă do­vadă de amiciţie naţiunii ameri­cane şi pentru ca naţiunea ameri­cană să poată cunoaşte şi înţelege mai bine Italia modernă al cărei steag arată că civilizaţia fascistă este esenţial o civilizaţie de muncă, civilizaţie care a găsit în noua or­dine creiată de fascism concordia ce-i îngăduie să realizeze o operă trainică de pace și ProgreSf ш тд!ш amatorii de arta — Cum dai merele astea domnule pictor? — Patruzeci și șase de lei kgr.! ECOURI In faţa secţiei I-a a Curţii Crimi­nale a început ori la Bucureşti pro­cesul fostului subprefect Gh. Trocan, acuzat de asasinarea lui Marius Vor­­voreanu, fost deputat de Severin. Citim, recitim, această informaţie Şi după o clipă lungă de încordare, ne dăm seama că a fost realitate vremea când se produceau asemenea drame. E vorba de dramele politicei.­­ Câtă depărtare pare străbătută şi câtă vreme scursă de atunci! Aşa de cufundaţi în actualitate sun­tem, de par­că acel timp cu alaiul său de moravuri năzdrăvane, ne pare în­văţat pe de rost, din cine ştie ce file de cronică vetustă. Nu ne mai putem deprinde lesne cu ideia că a fost chiar ori­ alaltăeri, aşa precum ne spune totuşi amintirea. E­ un defect al opticei noastre adap­tată prezentului, să nu mai poată re­cunoaşte ca verosimile, cu putinţă, extravaganţele trecutului. Şi totuşi dramele politicei, cu atâ­tea vieţi trimise pe lumea cealaltă dintr’un harţag electoral, sau dintr’un complot plănuit la club, s’au petrecut aevea, au dat culoare specifică unei lungi, foarte lungi epoci. Un pomelnic al crimelor puse la cale în atmosfera instigaţiei politice­ ar fi revelator pentru a învedera dom­nia nenorocitei mentalităţi care ajun­sese a falsifica într’atâta fire a româ­nului încât terorismul începuse a face înfloritoare carieră pe aceste melea­guri. La­­ pasivul — enormul pasiv — al exaltării electoratului şi al demago­giei deşănţate, iată, trebue înscrisă şi exagerarea canibalică de a vedea în adversarul politic o piază rea, un con­­cuent demn de o execuţie sumară. In acest stadiu adusese marile mulţimi o anumită „educaţie1* civică, sugerată pe căile beţiei, ale împătimirii propa­gate zi de zi. Se asmuţa la răzbunare şi omor, în­­tr’un mediu în care nu-i secase pa­limei sanguinare, toată vigoarea ei primitivă. Terenul aţâţării instincte­lor sta propice, dar faptul că analfa­betismul continua să se lăfăiască ma­siv şi nestingherit. Crima politică devenise ca un fel de anexă a votului universal. De cele mai multe ori era cocoloşită, in faza cercetărilor preliminarii, iar când a­­jungea în dezbateri publice, se bucu­ra de favoarea juraţilor, ei înşişi, în majoritate, fruntaşi ai cluburilor care o folosise, ori aveau să o folosească la alegerile viitoare... împrospătăm aceste evocări în a­­mintirea cititorilor, tocmai pentru a le da putinţa să observe singuri, ce cale lungă s’a străbătut, în timp de un an şi câteva luni, dela moravurile carnagiului politic, la seninătatea de raporturi dintre toate categoriile so­ciale deplin armonizate astăzi. S’a ctitorit o ordine nouă, cu res­pectul autorităţii, de unde, concluzie logică, urmează respectul onoarei, al averei şi vieţii fiecărui cetăţean. Nu e aceasta adevărată, autentică, civilizaţie ? INDICIU чиизизвз Funeraliile I. P. S. Patriarhului Mi­­ron, desfăşurate până acum în faza lor preliminară, sun­t de natură să arate că masse populare de amploare excep­ţională, factori de conducere, medie şi supremă, în număr impresionant, au ţi­nut să aducă ultimul lor salut pios şi îndurerat, înaltului Pontif. Se observă o cutremurare chiar, în adâncuri, a întregei societăţi româ­neşti, angajată în toate categoriile ei reprezentative, la marele doliu naţio­nal. Trebue făcută remarca: biserica tră­­eşte din plin imperiul ei peste sufletele din epocă. E o recrudescenţă a credin­ţei, a misticei religioase. In occidentul civilizaţiei, moartea Pa­pio Pius XI a solidarizat mulţimile şi el Iitele, pe deasupra diferenţierlor de­­­deologie, de concepţie filosofică sau de principii politice. A fost o unanimitate de durere, urmată de unanimitatea de speranţe că succesorul lui Pius XI va fi pe aceiaşi linie, de dârză fermitate în a apăra independenţa bisericii şi valo­rile creştine. Şi în Occident şi la noi se pun mari nădejdi în forţa morală a creştinismu­lui, de a apăra şi menţine actualele for­me ale civilizaţiei, cu respectul demni­tăţii umane, al libertăţii de cugetare. Intr’o epocă în care o reeditare eroi­că a vechiului păgânism încearcă să îndrume societatea spre concepţiile barbare ale unor vremuri preistorice, marile nădejdi şi le pun, massele şi conducătorii, în forţa creştinismului, "a bisericii cu Dumnezeul ei bun i­ertător, cu imperativele ei de pace şi între oameni bună învoire. Astăzi, când e vorba să se salveze în­săşi destinul unei civilizaţii, avidă a menţine drepturile conştiinţii umane, un creştinism şi biserica lui află pavăză temeinică până şi formaţiunile politice din stânga laică. S’a înţeles — în sfârşit — că intere­sele imuabile ale creştinismului se i­­dentifică cu ale civilizaţiei şi ale urna» 43ЙШЙ1» Mi' M .a iii d» W ièufc.A ' ЫМШ

Next