România - Provincie, aprilie 1939 (Anul 2, nr. 301-312)
1939-04-01 / nr. 301
Taxa plătită in numerar. Ord. P. T. T. No. M S REGCLE/Jd.RSLE VOEVOD MIHAI BUGET NOU, BUGET REAL de CEZAR PETRESCU Nu s’au şters încă din amintirea noastră, bravele timpuri ale bugetelor excedentare pe hârtie şi deficitare in exerciţiu. Fiecare aspirant la portofoliul Finanţelor, îşi câştiga autoritate de specialist în partid, făgăduind un misterios panaceu bugetaro-universal, după care câinii aveau să sburde pe uliţi cu covrigi în coadă. Iar după ce partidul se cocoţa la guvern cu mare alaiurşi cu angajamentele faţă de alegători îmbălsămate USQUE AD FINEM în cavoul urnelor, îi rămânea contribuabilului de-o întreagă legislatură să ispăşească naivitatea, credulitatea, imbecilitatea alegătorului de-o zi, _ nici de-atât! — de-o clipă, cât apăsase ștampila de catran pe buletinul de vot. începeau să curgă dările și împrumuturile, curbele de salarii, expedientele de-un semestru, de-o iarnă, de-o zi. ^Lefurile se subţiau şi plăţile se amânau. Izbucneau totuşi scandalurile contractelor de pomină, din care nu se înfrupta numai cine nu voia. Ne mai pomeneam şi cu vre’un inspector al creditorilor din Apus, care după ce ne dijmuia şi gologanul de natură, ca supliment consolator, ne mai servea şi-o morală s’o ţinem minte. Apoi guvernul se prăvălea de-a berbeleacul trăgând după dânsul şi specialistul financiar, care de îndată, de pe banca ministerială trecea în scaunul de altfel destul de comod al opoziţiei, ca de acolo, vehement, cu toată indignarea şi cu toată autoritatea, vai! chiar cu toată sinceritatea, să-şi admonesteze scârbit succesorul, dovedindu-l incapabil să priceapă ceva din secretele finanţelor. Mărturisiţi că tabloul vă e foarte familiar şi că n’am exagerat nimic! Dacă n’ar fi, nici nu s’ar povesti. Oamenii de bună credinţă nu lipseau. Nici de-o indiscutabilă pregătire. Sistemul politic, obligaţiile electorale, conspiraţia compromisurilor, paralizau însă orice hotărîtă tentativă de a aplica pe teren vre’un sistem, vre’un plan, vreo strictă organizare a remediilor. Cu o sadică satisfacţie, falimentarul de emi, se consola la plecare că a lăsat urmaşului o situaţie imposibilă să n’o mai descurce nici tartorii din Iad. Dacă nu cumva, supărat din senin tocmai pe sărmanele victime, adică pe contribuabili, ştergându-şi buzele de unsoarea icrelor negre, nu le recomanda răstit un regim de pocăinţă, cu mămăligă şi ceapă! N’au lipsit nici asemenea dulci propăvăduitori ai sobrietăţii. Poate înadins, ca tabloul să fie complect. Ce se întâmpla cu oştirea şi înarmarea? Cu investiţiile? Cu marile lucrări de interes obştesc? Cu sănătatea poporului, în ţara cu cel mai înfricoşat procent de mortalitate infantilă? Cu agricultura stoarsă de randament? Cu însăşi averea particularilor şi cu beneficiul firesc al întreprinderilor într’o ţară unde fiscalitatea oarbă nimicea substanţa impozabilă devorând-o, exact ca Păcală care ucidea vaca pentru a sfârşi cu bătaia de cap s’o mai mulgă, s’o mai hrănească pentru a o mai putea mulge? Ce se întâmpla cu toate? Ce fir conducător exista undeva, prevăzând viitorul şi prevenindu-l? Nici unul. Neantul! După fiecare ministru de Finanţe, ca după fiecare guvern, nu mai era de aşteptat decât potopul. Iar potopul n’a fost departe. Nu? Să ne întoarcem la realitatea reconfortantă a zilelor noastre, ca naufragiaţii care au ajuns la liman şi după ce-au privit îndărăt la abisul ce era să-i înghită, se înverşunează să-şi răscumpere viaţa, s’o merite, s’o folosească într’altfel. Timpurile sunt aspre fără îndoială. Cer jertfe fără îndoială. Dar cât mai uşoare când ştim pentru ce; când se întrevede o continuitate, o logică, o chibzuială, o dozare, o distribuţie egală a datoriilor câ şi a drepturilor, sacrificii care se intorc împătrit, întocmai ca un capital pus spre fructificare! Din expunerea ministrului nostru de Finanţe, d. Mitiţă Constantinescu, atât de documentat desvoltată înaintea Consiliului superior al Frontului Renaşterii Naţionale, se lămuresc răspicat bazele pe care a fost alcătuit bugetul 1939—1940: găsirea plusului de fonduri pentru a acoperi nevoile urgente ale apărării naţionale şi ale reformei administrative — cei doi piloni pe care se reazămă ţara de azi şi de mâine. Aceste fonduri în totalitatea lor, n’au a proveni din noui sarcini fiscale aşezate asupra tuturor contribuabililor, nici din reducerea salariilor. Aşadar a doua preocupare. A treia: degrevarea unor finanţe private de unele sarcini fiscale. A patra, ca un firesc corolar: încurajarea şi asigurarea finanţelor private. Şi în sfârşit, apărarea de orice efort fiscal a articolelor de consum. Aceste baze, într’adevăr pana acum ignorate şi dispreţuite de predecesorii vistiernici ai ţarii precum şi împrejurările excepţionale prin care trecem, au îngreuiat sarcina Ritualului ministru de Finanţe. Altfel , altfel, ar fi fost uşor. Simplu de tot, după reţeta tradiţională. In locul concepţiei financiare, o aritmetică elementară şi plaivasul. Se cerea mărirea cheltuelilor? Plaivasul urca impozitele fără a ţine seama de materiile pe care erau aşezate. Scădeau veniturile? Tot plaivasul găsea, sireacul, soluţia simplă ca oul lui Columb: reducerea salariilor! _ Şi aşa mai departe. Se credea că în definitiv, autarijia nereprezintând altceva decât vechiul nostru „Prin noi înşine**, merită să fie apuicată cu toată energia, nu numai faţă de străini, ci şi la noi, între noi. Iar in loc ca viaţa economică să se desfăşoare sub sepinul autarhiei într’un cerc închis, se sbătea într’un cerc vicios. Orice mărire de impozite, aritmeticeşte, pe hârtie, mărea coeficientul veniturilor, dar economiceşte, antieconomiceşte aducea o şi mai mare scădere a realizărilor. Orice scădere ori curbă de sacrificii a salariilor, poticnea, ceiace se numea pe atunci atât de gingaş în discursuri: carul statului! Vistiernicului de azi al ţării, i s’a cerut un plus de 4.386 milioane lei pentru apărarea naţională. N’ar fi fost desigur, foarte normal, ca acest surplus să-i ceară ministrul de Finanţe, ţării, la rândul său? Scopul patriotic şi imperios, ar fi ţinut loc la orice explicaţie. Iată însă ceva cu totul nou! Iată că d. Mitiţă Constantinescu, deşi ministru de Finanţe, adică tocmai ca ministru de Finanţe, înainte de a ţine socoteală de cifrele care se cer înscrise în buget, ţine seamă şi de viaţa economică a ţării, de sarcinele contribuabililor cu a lor limitată capacitate impozabilă şi de tot ce formează activitate naţională. Şi iată că înainte de a cere sacrificii cu orice preţ şi oricui, deavalma, numai pentru a satisface cifrele abstracte; iată că intorcându-se la viaţa cea vie, la realitatea concretă, a căutat şi a găsit materii impozabile ce erau în ochii tuturor şi nimeni nu le vedea, poate fiindcă existau destule interese să nu fie văzute. Asupra unora se întinsese favorul. Asupra altora, exista un fel de privilegiu ex officio, moştenit, materii lăsate la o parte din cauza unui trecut lipsit cândva de circulaţie. Din aceste stabiliri care reprezintau aprobări de scutiri sau amenajări de impozite, s’au rotunjit venituri ce uşurează cu mult sacrificiile cerute contribuabililor şi reduc cu mult sub jumătate cifra de 4.386 milioane. O bună parte din rămăşiţa de sacrificiu cerută contribuabililor, provine din reportarea cu o majorare de 20 la sută, a impozitelor comerciale, industriale, profesionale , majorare pe care orice contribuabil e dispus s’o admită, numai pentru a nu mai avea de a face cu acea interminabilă, plicticoasă și plină de spese, procedură ce se leagă de orice impunere controversată. In schimb, o vitregită categorie de contribuabili au a beneficia pe urma reducerii la jumătate a impozitului minimal, la societăţile anonime aflate în stare de inactivitate. Apoi, crescătorii de vite, de oi, de păsări, albine, etc., vor fi scutiţi de impozitul comercial. Pentru autorizaţiile eliberate de primării, micii comercianţi ambulanţi vor plăti 27 lei în loc de 660 lei. Deasemeni micii comercianţi şi industriaşi, sunt scutiţi de ţinerea registrelor, deci de timbrarea lor, precum vor beneficia şi de alte totale scutiri de timbre. Această grijă pentru micii, dar vrednicii factori ai activităţii economice, atât de exploataţi şi năpăstuit prin paradox tocmai sub regimul votului universal deşi trăia numai cu ochii la gloata numerică, aceeaşi grijă o arată d. ministru al Finanţelor şi faţă de obştea cea multă. „Am eliminat — a spus d. Mitiţă Constantinescu — am eliminat de la orice nouă impunere, articolele de mare consum alimentar al massei populaţiei româneşti, precum şi veniturile mici ale acestei populaţii. Pe baza acestor principii de politică bugetară şi de echitate socială, am eliminat de la orice efort fiscal suplimentar clădirile asupra cărora am socotit că sarcina fiscală actuală reprezintă maximum ; am apărat de orice nouă impunere salariile, pensiile, făina, zahărul, sarea, tutunul, bumbacul, uleiurile vegetale, petrolul lampant, și, în genere, toate produsele de consum popular; de asemenea am apărat articolele de primă necesitate, nesporind actuala taxă pe cifra de afaceri, spre a nu se îngreuia astfel existenţa şi a nu scumpi viaţa marilor masse populare consumatoare, iar în acelaş timp, pentru a nu stânjeni tendinţa de desvoltare a puterii de cumpărare a poporului**. Pe aceste baze, totalul de 32.229 milioane cu care se înfăţişează bugetul pe anul viitor, cuprinde la venituri realităţi, ce exclud încheieri de soiul acelora cu care am fost deprinşi până mai deunăzi: inevitabilele, fatalele deficite! E un panaceu? Alt panaceu bugetaro-universal? Nu! Misterul e ceva mai simplu. Cunoaşterea adâncă şi imediată, directă, neadumbrită de vane şi amăgitoare doctrine, nu numai a problemelor economice — ci — mai ales — a vieţii economiice, cu pulsul său cel viu. Şi această viaţă, d. Mitiţă Constantinescu face dovadă că o cunoaşte, chiar din chipul cum vede viata financiară privată în raport cu a. cea a statului. In această direcție se poate afirma că introduce în Continuaire în pag. III fymfmfmmywywwvwwwwwvwwMVwwwwwwwwwYoi I миг m tELEFOANE: Direcţia: Str. Regală No. 1 — 557.85. Redacţia ţi Secretariatul: Regală No. 1 şi Academiei 37 — 5 57.76, 557.88. Secretariat Provincie: Str. Regală No. 1, — 557.77. Administraţia: Pasagiul Victoriei (fost Imobiliara), Scara c? 5.57.61 și 4.20.62. Publicitate - Abonamente-Informațiuni: •• str.’ Const. Miile 9 — 4.89.05. 4 V* ABONAMENTE: Un, an 750 lei Saae livil ! 380 „ TritUiEi 200 „ pentru instituţiuni îooo „ 16 pagini 3 LEI INVITAŢI OFICIAL LA EXPOZIŢIA MONDIALA DIN NEW-YORK DACĂ ACEASTĂ VIZITĂ VA FI ACCEPTATĂ STATELE UNITE VOR TRIMITE UN VAS AMIRAL PE CARE SUVERANUL ROMÂNIEI SI MOŞTENITORUL TRONULUI SĂ FACĂ ACEASTĂ CĂLĂTORIE IN STATELE UNITE ’— Dela trimisul nostru special — NEW-YORK, 28. — Comisariatul general al Expoziţiei Universale a oferit astăzi un dejun in onoarea d-lui prof. D. Gusti, Comisarul general al pavilionului României. A fost un prilej de înălţătoare prietenie româno-americană, această reuniune la care au luat parte personalităţile conducătoare ale Expoziţiei şi toţi colaboratorii d-lui prof. Dim. Gusti la alcătuirea pavilionului, român. In această privinţă, este extrem de semnificativă alocuţiunea, pe care a rostit-o d. Grover Whalen, preşedintele Expoziţiei Universale şi realizatorul ei. D. Grover Whalen, este una, din personalităţile, proeminente ale oficialităţii newyorkeze, un desăvârşit a gentlemen ”şi un om de o covârşitoare energie creatoare. In calitate de vice-preşedinte al Comitetului de recepţie al oraşului New-York, d-sa a făcut onorurile marelui oraş american, primind cu un mare fast pe neuitata Regina Maria în vizita oficială pe care a făcut-o, în Statele Unite ale Americei, în 1926. D-sa păstrează o caldă amintire despre mândra Suverană a României, care azi odihneşte în cripta de la Curtea de Argeş, şi a ţinut să exprime un pios omagiu in această împrejurare. D. Grover Whalen a trecut la preşedinţia Expoziţiei Universale după ce a funcţionat ca preşedinte al poliţiei din New-York, din 1928, reorganizându-i cadrele, şi modernizându-iutilajul cu toate perfecţiunile ştiinţifice. La organizarea Expoziţiei Universale, care s’a calculat că va atrage 60 milioane de'■vizitatori, Grover Whalen aduce aceiaşi viziune grandioasă a lucrurilor, aceiaşi însufleţire contagioasă şi o impresionantă energie creatoare. Cunoscând personalitatea de prim plan a preşedintelui Шрог1-■ ..tăV de'la New-York, vom aprecia cu atât mai just amabilele sale cuvinte adresate d-lii prof. Dimitrie Gusti. După ce d. Grover Whalen a făcut elogiul personalităţii Comisarului general al pavilionului român, amintind, succesul pe care, datorită d-lui prof. D. Guşti, l-a avut pavilionul României, la Expoziţia Universală de la Paris, d-sa a ţinut să-şi exprime convingerea, că una din cele mai serioase şi valoroase atracţii ale Expoziţiei de la New-York îl va constitui, fără îndoială, Pavilionul României. . D. Grover Whalen a adăugat apoi: „Am văzut, preţiosul material artistic şi documentar,, pe care cu atâta grije, dar şi cheltuială, l-aţi adus din ţara voastră, pentru a prezenta cât mai autentic România la această întâlnire prietenească a popoarelor, care va fi Expoziţia Universală de la,New-York, şi mi-a dat seama cu anticipaţie de succesul desăvârşit, pecare de asemenea îl veţi recolta aici. „Faptul că însuşi marele vostru Suverani M. S. Regele Carol al II-lea, ale cărui grandioase iniţiative creatoare şi eforturi de pace le cunoaştem, se interesează de organizarea Pavilionului României, este indiciul cel mai deplin de succesuil, pe care îl veţi realiza. „Ţin totodată să accentuez în mod solemn, că opinia publică americană poartă o respectoasă şi caldă simpatie pentru Regele Carol al II-lea al României şi Augustul Său Fiu, Marele Voevod Mihai de Alba lulia (întreaga asistenţă în picioare ovaţionează prelung, iar orchestra intonează Imnul Regal). Oraşul New York şi organizarea Expoziţiei Universale se vor simţi onorate să li găzduiască şi vom adresa Regelui Carol a! !i!ca şi.Ma. *od minai respectoasa noastră invitaţie oficială. Dacă împrejurările vor permite ca ea să fie acceptată, Statele Unite vor trimite un vas amiral, pe care Suveranul României şi Moştenitorul Tronului să facă această călătorie în America, pe care o aşteptăm cu mare bucurie. (Noui şi furtunoase urale au încheiat aceste cuvinte ale d-lui Grover Whalen). Dejunul a luat sfârşit într’o atmosferă de mare ccrdiaSitat© şi fraie. D. dr. Titus Podea, trimisul special al ziarului „România” la expoziţia universală din New York, ne telegrafiază reportajul de mai jos din cadrul căruia cititorii vor desprinde preţuirea deosebită pe care o acordă Statele Unite Ţârii şi Suveranului nostru. Relatările trimisului nostru confirmă astfel munca temeinică şi neobosită pe care o depune dincolo de Ocean, în cadrul Expoziţiei Universale, d. prof. D. Gusti, Comisarul general al Pavilionului României. M. S. REGELE CAROL II D. GROVER WHALEN MARELE VOEVOD MIHAI NATIUNEA ROMÂNA INTR’O DÂRZA SI IMPRESIONANTA UNANIMITATE FACE ZID IN JURUL TARII SI AL REGELUI D. Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de miniştri, a primit numeroase telegrame prin care poporul român îşi exprimă deplina lui aprobare la politica de demnitate, curaj şi înţelepciune a guvernului Intr'o strălucită pornire de iubire de Tron şi Ţară, naţiunea romană a răspuns din primul moment, chemării guvernului pentru a sta strajă in faţa unei eventuale primejduiri a hotarelor. Deşi simple măsuri de precauţie, deşi mărginite concentrări de contingente, mulţimile s’au stârnit clocotitoare de entuziasm, depăşind prin numărul lor nevoile momentului, şi trebuind, cu strângere de inimă, să se înapoieze la căminele părăsite temporar. Bătrâni, tinerel, pornesc la concentrare aşa cum ştie românul să facă nu vremuri de primejdie, cu bucuria in suflet şi hotărârea dărză de sacrificiu. Şi aşa după cum se caracterizează plastic intr'o telegramă din Ardeal situaţia: „poporul " vine în massă, cu voe bună şi elan. Dar cei trimişi la vatră pleacă mâhniţi în suflet”. . . Dela Vlădică pânăla opincă, ţara are zid în jurul Regelui ei, şi este unanimă să aprobe politica de demnitate, curaj şi înţelepciune a guvernului. ■ Mărturie strălucită stau atâtea scrisori şi telegrame primite din toate colţurile de ţară, şi, din partea tuturor claselor sociale, de către primul ministru, d. Armand. Călinescu. Biserica Ardealului, prin marele tei arhipăstor Mitropolitul Nicolae Bălan, se situiază, ca in marile clipe ale Neamului, în fruntea poporului pentru a exprima mândria şi bucuria faţă de, atitudinea bărbătească, a guvernului Ţării. Şi alături de Biserică, ridicând crucea binecuvântătoare, locuitorii tuturor provinciilor înfrăţite şi îmbucurate, urmează, impresionante oşti ale românismului care vrea să trăiască in libertate şi, la nevoe, să moară pentru ea. Telegramele de mai jos, primite de d. Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de miniştri, o dovedesc сц prisosinţă. „BISERICA E MANDRA ŞI VA FELICITA” Telegrama I. P. S. Mitropolitul Nicolas al Ardealului Iată textul telegramei pe care d.Armand Călinescu, preşedinte al Consiliului de miniştri, a primit-o din partea I. P. S. Mitropolitul Nicolae al Ardealului : „Suntem mândri de atitudinea bărbătească şi vă felicităm din toată inima”. NICOLAE Mitropolit al Ardealului ÎNSUFLEŢIRE mare in ARDEAL, IUBIRE ÎNFOCATA DE PATRIE ŞI DRAGOSTE PENTRU REGE Iată, pe de altă parte, telegrama d-lui Traian Pop, ministrul Avuţiilor Publice: „Este irezistibilă bucuria de a Vă comunica de îndată informaţiile şi constatările mele în drumul spre Cluj şi la Cluj. „In aceste momente mari Naţiunea noastră a atins punctul culminant al solidarizării naţionale, al Iubirii Înfocate de Patrie, al devotamentului nețărmurit și dragostea Continuare în pag. 3-a . *4 » .