România - Capitala, aprilie 1939 (Anul 2, nr. 314-328)
1939-04-16 / nr. 314
16. IV. 1939 S ROMANIA Nr. 314 rEGELES! CREDINŢA NECONDIŢIONATA Regalitatea română este o regalitate evangelică, ea este, deci, de drept divin. Această concepţie afirmativ - categorică lămureşte credinţa mai tare ca moartea şi eternă ca viaţa a poporului român în Monarhul său, şi a Monarhului român în naţiunea româno-creştină. Legătura dintre Rege şi naţiune este legătura religioasă. Regele este culmea puterii; dreptul lui de a stăpâni şi a domni este drept divin. „Orice stăpânire este de la Dumnezeu1" — asta înseamnă că, în economia religioasă, în viaţa de cuget a unei naţiuni nu poate exista o stăpânire, care să nu fie ex jure divine, care să nu-şi aibă izvorul direct din Dumnezeu. In afară de sfera religioasă, puterea este deja diavolul; în Evanghelie se vorbeşte de „prinţul lumii acesteia”, adică de principiul laic şi răufăcător al puterii, al stăpânirii, care nu este dela Dumnezeu. Cum, apoi, o viaţă adevărat religioasă este numai viaţa în religiunea creştină, şi puterea trebuie să fie un principiu creştin, ca să socotim şi să credem că ea „este dela Dumnezeu11. Popoarele păgâne au, şi ele, o viaţă religioasă, dar aici totul este fără har, fără justificare şi fundament creştin. Puterea în păgânitatea trecută şi cea contimporană nu este de la Dumnezeu, ci este în cazul cel mai bun o realizare juridică, un fenomen social, o precumpănire de forţă. De la care Dumnezeu putea fi puterea unui Caligula, de pildă, sau a unui mare criminal din punct de vedere creştin, cum a fost Diocleţian, sau a unui rătăcit ca Iulian Apostatul, care începuse războiu împotriva „Galileanului11 Iisus? Creştinismul, care lămureşte întreaga şi eterna conştiinţă a omenirii, a statornicit dogmatic, că Monarhul, care domneşte şi numai acela care domneşte în numele lui Iisus, pentru slova Lui şi numai pentru fericirea creştină a poporului său, este stăpânitor de drept divin. Şi numai după aceea vin considerentele secundare, care — pe plan văzut şi strict social, vorbesc de raporturile dintre Capul statului şi naţiunea dominată şi dau motivele suficiente pentru formularea unei Constituţii, sau pentru toate expresiile juridice ale Stăpânirii faţă de lumea stăpânită. Monarhul creştin găseşte întotdeauna justificare domniei sale în Evanghelie, precum şi spiritul necesar unei Constituţii; dar în afară de Evanghelie, o Constituţie nu are alt fundament decât forţa monarhului ca tiran şi despot sau un raport juridic, un „contract social11 — cum zicea Rousseau — între capul statului şi poporul suveran. Ce suveranitate poate fi o suveranitate, condiţionată de o altă suveranitate! Foarte relativă şi cu desăvârşire neobligatorie. Monarhului creştin, ca stăpânitor de drept dumnezeesc, poporul îi dă cea mai frumoasă simţire a vieţii sale spirituale: credinţa. CREDINŢA NECONDIŢIONATA — aşa cum se dă lui Hristos, aşa cum se dă lui Dumnezeu. Credinţă, şi nu încredere. Nu poţi şi nu trebuie să spui: „am încredere în Regele meu11, ci „cred în Regele meu”. Tot astfel, şi Regele crede în naţiunea peste care domneşte, deoarece şi naţiunea creştină este o categorie spirituală, peste care pluteşte harul lui Hristos. Ce înseamnă această credinţă reciprocă între Rege şi naţiune? înseamnă recunoaşterea simultană şi reciprocă a divinităţii naturii lor, înseamnă, că poporul crede şi mărturiseşte, că Regalitatea creştină este de esenţă divină, după cum şi Regele creştin crede şi proclamă, că naţiunea creştină este — în virtutea creştinătăţii sale — nedesfăcut legată de Hristos şi Dumnezeu. In ideaţia sa metafizică, naţiunea creştină este o emanaţie din Dumnezeu, oricât de relativ imperfect este corpul ei văzut şi pământesc. Şi faţă de o categorie divină, nu poţi avea decât o afirmare mărturisită de credinţă. De credinţă necondiţionată. Crezând în Rege, ajungi printr’o intuiţie iluminatorie a spirituluitău, să vezi în el nu un simplu simbol, cum atât de impropriu şi riscant se exprimă unii, ci o impozantă şi magnifică realitate, centrul viu şi nemuritor al naţiei, în care se concentrează revelator şi sintetic toată suferinţa, gloria, măreţia şi victoria, cultura şi civilizaţia, cu un cuvânt, Destinul poporului. Pentru purtătorul autorizat şi sacru al Destinului naţional porţi in suflet credinţa, fiind în toată viaţa ta convins că naţiunea îşi înfăptueşte concret — prin istoria sa — chemarea culturală şi civilizatorie, desfăşurând până la nemărginire spiritul său creator numai in legătură cu monarhul său creştin. Dar, acelaş purtător al Destinului naţional nu poate fi monarh, strălucitor de glorie şi sfinţenie, dacă nu poartă şi el în sufletul său credinţa în poporul său, adică nestrămutată convingere că prin iubirea nemăsurată şi neclintită, prin îmbinarea nedivizată a voinţelor lor, prin senzaţia nemuririi, care şi-o dă unul altuia, naţiunea va ajunge să-şi descopere rostul pe pământ, să-şi găsească tărie de luptă cu suferinţele, prospăţime sufletească pentru visuri de pace şi de muncă, precum şi energia pozitivă pentru un aşezământ pământesc, plin de dreptate, de bogăţii şi de avânt idealist. Aceste exteriorizări sunt minunile, pe care poate să le săvârşească naţiunea, dar numai în conlucrare cu monarhul său. Credinţa reciprocă a monarhului şi a naţiunii contopeşte aceste două puteri într’una singură, pe care nici duşmanii reali, pământeşti, nu o pot zdrobi, nici „porţile iadului nu o pot birui11. Istoria nu cunoaşte viaţa posibilă între aceşti doi factori, dacă ei întâmplător se găsesc în antagonism, în adversitate efectivă. Nu se poate admite, istoria nu cunoaşte un popor bun cu un monarh rău, alcătuind o unitate durabilă, sau un popor războinic cu un monarh lânced şi fricos, un popor de cultură cu un monarh barbar, un popor de civilizaţie cu un monarh de cavernă, un popor cu entusiasm religios şi cu monarh sufleteşte leneş, un popor idealist cu un monarh materialist şi sec, în sfârşit — un popor de creaţiune cu un monarh spiritualmente rudimentar şi sterp. O astfel de antinomie se rezolvă întotdeauna printr’o revoluţie făcută de popor împotriva monarhului nepotrivit sau printr’o pieire a naţiunii din cauza lipsei de vlagă vitală. Dar în sfera unei astfel de nepotriviri — nici credinţa nu este posibilă. Ce credinţă putea avea, de exemplu poporul francez către sfârşitul secolului al XVIII-lea, când el râvnea la o viaţă nouă şi transformată, în Regele său Ludovic al XVI-lea, care nu era în stare să vadă şi să înţeleagă dorul de renaştere al naţiunii? O revoluţie i-a ghilotinat şi viaţa şi monarhia. Aceeaşi dramă s’a produs şi cu Nicolae al II-lea al Rusiei, care refuza poporului său chiar şi pe cea mai moderată Constituţie. Să revenim, însă, la noi. Credinţa necondiţionată, reciprocă, vie, energică, făcătoare de minuni, dintre poporul român şi Monarhul său — iată puterea, care lămureşte atât de evident minunăţia legendară a istoriei române. Poporul român a crezut în Domnitorul său ca într’un sfânt, ca într’un erou, ca într’un Făt-Frumos, ca într’un factor suprafiresc, ca într’un Dumnezeu. Dar şi Monarhul român a văzut în poporul, peste care a domnit, o sfinţenie, una şi indivizibilă, pe care a apărat-o cu îndârjire, cu cinstea Sa, cu toată soarta Sa, cu tot numele şi viaţa Sa excepţională. Ce să ne mai mirăm atunci, că de când există istoriceşte poporul român, nicio tragedie morală nu l-a tulburat conştiinţa şi niciun gând satanic, antimonarhic, nu i-a întunecat simţul misiunii sale politice, culturale, religioase. In săptămâna aceasta, în care Biserica noastră ne pune înaintea minţii noastre imaginea apostolului Toma, care se îndoise în credinţa sa referitor la realitatea învierii Mântuitorului, să ne gândim la valoarea naţională a credinţei, dintre Rege şi poporul român, şi să dăm sufletului nostru îndemnurile şi certitudinile, de care are nevoie în zilele acestea grave şi educative. G. M. Ivanov Românii din Albania Românii din Albania sunt descendenţii marelui imnchiu românesc din Balcani şi urmaşii colorilor Romei antice din provincia Illyricum. Situaţi în aşezămintele lor străvechi, românii din Albania (Aromânii sau albano-românii), ocupă şi astăzi o însemnată parte a litoralului mării Adriatice până la Premeti, iar în interiorul ţării se extind până la frontiera grecească şi iugoslavă, adică până în Macedonia, leagănul istoric al românismului balcanic. In Albania (Schqipria), elementul românesc nu mai reprezintă o forţă atât de considerabilă ca acum câteva veacuri în urmă sau chiar în veacul trecut. După însemnările diverşilor etnografi, până în a doua parte a secolului trecut, românii din Albania au populat peste 200 de localităţi (sate şi orăşele), curat româneşti. Amestecaţi, în unele regiuni, cu populaţie albaneză, greacă şi musulmană, românii se îndeletnicesc cu comerţul şi micile industrii, agricultura şi îndeosebi cu oieritul. Schqipria sau Albania are un teritoriu de 27.538 km.2 şi o populaţie de un milion de suflete. Statistica din 25 Mai 1930, ne arată o populaţie de 1.003.097 locuitori. In a doua parte a veacului trecut, elementul românesc din Albania, număra 200.000 suflete („Le nombre total des Vainques en Albanie est au bas mot de 200.000”). Românii erau grupaţi în jurul centrelor: Fieri, Luşna, Grădiştea, Cărbunara, Moscopole, Lunca, Grabova, Nicea, Bobostiţa, Bucuchi, Drenova, Lubonia, Boria, Corcea, Dişnija, Sipsca, etc. La sfârşitul veacului trecut şi în deceniile din urmă, cea mai mare parte a elementului românesc din Albania s’a des naţionalizat. M. Popovici (în broşura: „Situaţia românilor-macedoneni și chestia colonizărilor, etc. p. 39), in 1929, evalua numărul românilor din Albania actuală la 50.000 suflete. Dr. Otto Junghann (V. „National minorities in Europe”, New-York, p. 64), în 1928, ne spune că minoritatea română din Albania numără 55.000 suflete. D. Junghann şi M. H. Boehms (în lucrarea: „Ethnopolitischer Almanach”, Wieh, 1930, p. 157), ne spune: „Zinzaren (oder Rumănen) 53.000”. In ultimii 50 de ani, un număr covârşitor dintre românii din Albania s’au desnaţionalizat. Acest proces de desnaţionalizare mai continuă şi astăzi. Din 200.000 de români sau aromâni din Albania, câţi existau încă în veacul trecut, abia îşi mai păstrează astăzi conştiinţa lor naţională un număr de aproximativ 60.000 suflete. Protecţiunea minorităţilor din Albania, în urma tratatelor de pace ale marelui război, a fost asigurată prin declaraţia făcută de această ţară înaintea Societăţii Naţiunilor, la 2 Octombrie 1921, şi prin Constituţia regatului albanez, din 1 Decembrie 1928, care prevede şi ea anumite drepturi de protecţiune minoritară. In anii 1912—1914, românii din Albania aveau încă şcolile şi bisericile lor naţionale. După război, contrar regimului de protecţiune minoritară, şcolile româneşti au fost etatizate, iar bisericile suprimate. In timpul din urmă s’au reînfiinţat 7 şcoli româneşti, în centrele mai însemnate, locuite de români, cari funcţionează şi astăzi. D. profesor Th. Capidan, de la universitatea din Cluj, a publicat recent o lucrare despre macedo-români („Les Macedo-Roumains”, Paris-Bucarest, 1938), în care găsim date preţioase asupra situaţiei elementului românesc din Albania şi a regimului de protecţiune minoritară. După d. Th. Capidan, elementul românesc din Albania e răspândit în centrele: Durazzo, Tirana (capitala ţării), Cavaia, Elbasan, Lunca, Nicea, Grabova, Şipca, Moscopole, Coriţa, Frasari, Arghirocastro, Coşovo, Fieri, Fiarica, Colonia, Berat, Nicasi, Poiani, Radoslina, Levani, Fracula, Grădişca, Armeni, Levani, Valona, etc. etc. Aceasta ar fi situaţia sumară a minorităţii române din fostul regat albanez, Petre Petrinea ВЯВВВВВВНВЯЕШВВВВЯВВВВаШа B B B B B fl B B B I fl B B B B fl B B B B B B Bfl B fll ACTUALITATEA ......................—Ml——WM—■■В—В—ЙВМВВД Mm S. Regele răspunde la telegrama de felicitări a Cavalerilor ordinului Mihai Viteazul La telegrama Cavalerilor ordinului „Mihai Viteazul” adresată M. S. Regelui cu prilejul Sfintelor Paște, s’a primit următorul răspuns: — „Adevărat a înviat ! Mulţumesc mişcat Cavalerilor Mihai Viteazul pentru frumoasele urări”. CAROL R. La Memel va fi stabilită zona unui port franc lituan BERLIN,' 14 (Rador). — In legătură cu informaţiile publicate de presa franceză şi engleză, pretinzând că zona unui port franc lituan la Memel, prevăzută de acordul germano-lituan nu va fi stabilită, din sursă informată se anunţă că negocierile pentru creiarea acestei zone vor începe la 24 Aprilie. Guvernele german şi lituan au aranjat aceste negocieri printr-o luare de contact amicală. Aceste negocieri vor servi la asigurarea unei colaborări comerciale mai strânse între cele două ţări. Delegaţia lituană, care va sosi la Berlin la 18 Aprilie spre a pregăti negocierile proprii zise, va fi prezidată de d. Norkaitis, director al departamentului economic din ministerul de Externe. Secretarul de Stat Angevicius este însărcinat în special cu negocierile privitoare la creiarea portului franc. Agenţia D. N. R. subliniază că aceste negocieri constitue o desminţire categorică a svonurilor răspândite în străinătate pentru tulburarea bunelor relaţii germano-lulluane. D. ministru Jinga conferenţiază mâine la Timişoara D. prof. Victor Jinga, subsecretar de Stat la ministerul Economiei Naţionale, pleacă, în cursul zilei de astăzi, la Timişoara, unde va ţine mâine o conferinţă despre „Zonele libere în economia internaţională”. D-sa va prezida manifestările cooperatiste ce se vor desfăşura Duminecă în acest oraş. In aceiaş zi se va reprezenta piesa cooperatistă „Biruitorii” de d. C. A. Russel, cu care a pornit in turneu trupa Teatrului Naţional din Cluj. In cursul zilei de Luni, d. ministru Jinga va inspecta unităţile cooperative din această regiune, iar Marţi d-sa se va înapoia în Capitală. întrevederea dintre d-nii Vaida Voevod şi Gafencu Eri după amiază a avut loc la ministerul de Externe o întrevedere între d-nii Al. Vaida-Voevod, consilier regal şi Grigore Gafencu, ministrul Afacerilor Străine. 1ВВВЯЖЯЕ1 Contele Ciano va face declaraţii ROMA, 14. (Rador). — Corespondentul Agenţiei Havas transmite: Contele Ciano va face declaraţii importante asupra ultimelor evenimente europene, în cursul şedinţei solemne a Camerei fasciilor şi corporaţiilor, care se va întruni Sâmbătă după amiază pentru a proba legea relativă la acceptarea coroanei Italiei de către Suveranul Italiei. Delegația albaneză care va oferi Suveranului coroana va asista la şedinţă. BSSB ATITUDINEA ELVEŢIEI fata de asigurările germaniei IN PRIVINŢA RESPECTĂRII NEUTRALITĂŢII BERNA, 14 (Rador). — Pe biroul Consiliului Naţional a fost depusă o interpelare în care se întreabă dacă Consiliul Federal atribue şi mai departe aceeaşi valoare asigu- j rarilor pe care d. Hitler le-a dat mai de mult în ce priveşte respec- tarea neutralităţii Elveţiei. Consiliul Federal a dat acestei interpelări următorul răspuns: „A slăbi însemnătatea declaraţiilor făcute cu privire la neutralitatea şi independenţa noastră este contrariu Intereselor ţării. Consiliul Federal socotește că nu are de răspuns la o întrebare care tinde către acest scop11. BBBB 1 CONCURSURILE ARCĂŞEŞTI DE LA CERNAUŢI D. Teofil Sidorovici, Comandantul „Străjii Ţării” la ceremonia împărţirii premiilor la concursul arcăşesc de costume şi dansuri naţionale de la Cernăuţi штата ma —Ilii >lnl> ДЧИЧИб— — Cum se face că ai notă proastă la geografie ? — Nu e vina mea, tăticule, am fost ascultat pe o hartă veche de două săptămâni . SITUAŢIA Declaraţiile cu interes aşteptate de presa şi opinia publică internaţională, ale d-lor Chamberlain şi Daladier, s’au produs, la fel de liniştitoare. Acei care îşi închipuiau aceste manifestări ca două reacţiuni diplomatice de excepţională violenţă, au fost desminţiţi de realitate. E drept că în sobrietatea şi hotărîrea lor, cuvintele pronunţate la Paris şi Londra, marcând aceiaşi strânsă solidaritate şi intimă comuniune, au fost mai mult decât discursuri de circumstanţă, prin solemnitatea angajamentelor luate, fără reticenţe şi echivocuri, cuvintele rostite echivalează cu adevărate gesturi, acte hotărîtoare pe eşichierul diplomaţiei europene. S-a afirmat însă cu aceiaşi energie şi relief dinamic, dorinţa de pace a guvernelor din Londra şi Paris care, nici în ceasul al doisprezecelea, nu preconizează fatalitatea războiului în Europa. Incăerarea armată e considerată încă sub unghiul teribilului flagel pe care l-ar constitui războiul motorizat, generalizat pe toate punctele cardinale ale Europei,cu prelungiri sigure în Africa, războiu terestru, naval şi aerian. Declaraţiile de la Londra şi Paris, garanţii unilaterale date ţărilor doritoare de pace din Balcani, pornind din spontaneitatea celor două mari democraţii occidentale prin însăşi acest fapt măsoară gradul de interes ce acestea-l poartă statutului teritorial actual, din Balcani şi Mediterană. Anglia şi Franţa recunosc, fără intervenţii lăturalnice, din proprie iniţiativă, că orice ştirbire s’ar aduce statu-quoului din Balcani şi Mediterana orientală, ar însemna o slăbire a poziţiilor lor strategice, militare şi economice. De aici hotărîrea şi promptitudinea de a da garanţii Poloniei, Greciei, României şi în genere tuturor ţărilor ce s’ar vedea la un moment dat ameninţate în integritatea lor teritorială, implicit deci în independenţa lor politică, în suveranitatea lor naţională. Caracterul unilateral pe care-l îmbracă acest sistem de garanţii scutind de reciprocitate ţările respective, indică declaraţiile rostite recent ca mijloace noui de precauţie. Şi la Londra şi la Paris domneşte încă ideea că a împinge la războiu nu e niciodată prea târziu. ____ HOTĂRÂRE г ............. ||двддадддидцддддддздд După cum subliniază d. Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de miniştri, în declaraţiile făcute presei, hotărîrea anglo-franceză de a oferi o nouă asistenţă, de data aceasta în totul dinamică, păcii în genere şi păcii în Balcani, a fost primită cu însufleţită bucurie de Statele care preconizează de mult raporturi de bună vecinătate cu toate Statele. România se află pe această poziţie, mai hotărîtă ca oricând. In diverse momente de complicaţii europene şi-a afirmat hotărîrea de a apăra, sub toate formele, ideea statutului teritorial consfinţit de tratate, drepturi istorice şi întărit printr’o solidaritate naţională afirmată masiv de toate clasele şi minorităţile naţionale. In clipa când a fost îmbiată să ia parte la un eventual meremet teritorial prin vecini, a exprimat fără întârziere şi înconjur, poziţia cancelariei româneşti de a nu pretinde nimic de la alta şi de a cere să-i fie respectate cu sfinţenie drepturile. România a preconizat din timp adeziunea ei fără rezerve la ceiace d. Armand Călinescu, în declaraţiile făcute ori presei, numeşte o politică de bună înţelegere prin „raporturi economice strânse şi folositoare cu ţările de care ne leagă interese complimentare”. In cadrul acestei dorinţe de pace, România s-a simţit continuu gata la datorie să-şi apere independenţa şi hotarele ţării. Graba şi virilul impuls cu care au răspuns la o concentrare parţială massele de săteni şi orăşeni, au dat măsura acestei excelente dispoziţii eroice, în actualele împrejurări. Declaraţia d-lui Armand Călinescu făcută presei, exprimă pe acelaş ton energic şi cu evidentă sinceritate politica României, favorabilă operei de organizare a păcii generale. VITALITATE In cursul ultimelor zile de intensă activitate diplomatică, guvernele din înţelegerea Balcanică s’au menţinut într’un permanent contact fructuos, validând!!şi de fiecare dată atitudinea comună perfect solidară în faţa tuturor evenimentelor. In această atmosferă internaţională de surpriză şi alarmă, organismul din Balcani se dovedeşte de o vitalitate prin nimic stânjenită. Omogenitatea de vederi, coherenţa iniţiativelor, acelaş cadru de preocupări, asigură o solidaritate indetectibilă, izvor de calm şi sânge rece pentru guvernele respective. Ideea scumpă Statelor din Balcani, a înţelegerei lor regionale în vederea organizării păcii generale, idee care a cunoscut o excepţional de preţioasă contribuţie din partea României, se valorifică astăzi, cu efecte excelente. Angrenate între ele prin interese şi raporturi de bună vecinătate, acordă prin colaborarea lor activă şi solidară o sigură garanţie de pace. Atitudinea din ultimele zile a tuturor celor patru State componente, România, Yugoslavia, Grecia şi Turcia, a dat probă decisivă despre plenitudinea şi eficacitatea solidarităţii acestui organism de pace. Sir !