România - Provincie, mai 1939 (Anul 2, nr. 328-342)
1939-05-01 / nr. 328
42 00 ' mt щ Taxa platita In numerar. Ord. P. T. T. N0. 143.114. Direcţiunea 50, Pasa- Administr Imobil' Direcţi Secreta г reedacţi. ' Secretar, -rr Administra.. ' ’ Administraţia Serviciul publi .. ..ab Un an Şase luni Trei luni ţiagîni v 1 1 L t 1 Victoriei 3, Et. L1 ia (fost 20 Armindenul, vechea şi noua sărbătoare a muncii în vechile noastre estompe şi în literatura noastră de pe la mijlocul veacului trecut, regăsim tari mărturii despre chipul voios şi într’adevăr patriarhal cum se afla sărbătorită ziua de întâi Mai. Armindenul de atunci era o sărbătoare a primăverii, în ţărişoare de plugari şi de păstori. In ţărişoare unde chiar capitalele, erau doar numai nişte sate mai mari, cu vegetaţia imenselor grădini şi livezi invadând până şi uliţele de centru, împresurând curţile boiereşti, palatele protipendadei, bisericuţele voevodale, vatra cârciumioarelor de ospăţ cu taraturi şi nesfârşitele ogrăzi ale burgheziei de mijloc şi ale norodului mărginaş, cu răsaduri de flori rustice şi adevărate plantaţii de porumb, de floarea soarelui, de cânepă şi de pomi fructiferi. Examinaţi puţin gravurile din veacul trecut îşi din veacul al optsprezecelea. Confruntaţi-le cu gravurile contemporane care înfăţişau cetăţile apusene ori din Europa de mijloc, cu sumbre clădiri de piatră, ziduri de granit, uliţi înguste şi firavi copaci singuratici lungind crengile însetate de lumină şi aer între doi pereţi grunzuroşi. Faţă de aceste târguri cu altă structură, altă arhitectură, alt trecut, alte datini, altfel de convieţuiri, târgurile noastre se asemănau mai mult cu fabuloasele cetăţi ribere din sudul Asiei, sub suflarea Musonului, cutropite de năvala vegetală care astupa temple, îngropa statui, ascundea ruinele locuinţelor după o cortină de liane. Destul această confruntare iconografică, pentru a vădi cât de adânc ne simţeam popor de plugari şi de păstori, cât de aproape trăiam de natură, cum răspundeau încă în noi rămăşiţe de vechi ritualuri păgâne şi panteiste cu rotaţiile anotimpurilor, cu nevoia de a aduce prinos divinităţilor care fecundau natura, pregăteau belşugul câmpurilorşi rodirea pomilor. Armindenul era o asemenea sărbătoare a primăverii, când târgoveţ şi ţăran, bogat şi sărac, fără deosebire de port şi de pungă, ieşea la câmp să bea pelin pe iarbă verde ca „să i se subţie sângele"* şi să ia contactul mitologicului Anteu cu pământul. Stampele din epoca începutului de veac trecut, zugrăvesc un admirabil deşi cam discordant spectacol ca unitate vestimentră. Protipendada în strălucite uniforme militare după moda adusă în aceste părţi răsăritene de prestigiul oştilor napoleoniene său în jocurile nou-nouţe croite la Paris, jucănd hora noastră neaoşă sub giganţi stejari umbroşi, ca in tablourile lui Corot, Courbet şi Poussin, la cântecul celebrelor tarafuri de lăutari îmbrăcate în vechile asiatice giubele şi antereie. Costumele erau de aiurea, proaspăt împrumutate, de-un spolu apusean; datina era a noastră, din buni străbuni, cu reminiscenţe de păgâneşti închinări pe altarul divinităţilor câmpeneşti şi silvestre, care au supravieţuit calendarului creştin ortodox, abia deghizându-şi denumirile: Sânzăienele şi Foca, Rusaliile şi Sfântu Ilie, mai ştim noi câte şi ce... Vă amintiţi stihurile lui Alecsandri şi Bolintineanu? Armindenul era slăvit ca o primăvăratecă înfrăţire a claselor şi a sufletelor, cе-un uriaş altar al naturii aşternut cu fragede pajişti şi cu fundalul iconostasului zugrăvit pe cer de profilul înverziţilor arbori seculari. O sărbătoare de armistiţiu între clase.De generală contopire în marele suflu al naturii ,fecundate de zeităţile primăverii şi ale viitoarelor rodiri. . . . Vremurile de mai apoi, cu occidentalizarea vertiginoasă şi cu împrumutul fanatismelor marxiste, au transformat străvechiul nostru Arminden patriarhal, într’un patron al muncii, cu manifesaţiuni de stradă, cortegii unde flutura steagul roşu, cuvântări, proclamaţii şi declaraţii de greve, o zi a revendicărilor de răsboiu lăuntric. Сi-au adus? Unde au dus? Soarta muncitorilor intrase in programul partidelor şi în capitolul făgăduelor electorale- Adică pradă agitaţiilor, tn afară de câţiva fruntaşi ai mişcărilor socialiste, de o sinceră credinţă care merită, tot respectul nostru, fiindcă nu au traficat nici într’un chip cu idealurile lor utopice, păstrăndu-se puri intr’o ideologie absolută fie ea şi inoperantă; ceilalţi, profesioniştii agitaţiilor muncitoreşti şi ai marxismului acomodat după oportunismul, electoral; unde sunt şi si-au săvârşit practic , pentru a îmbunătăţi starea proletariatului? Unii s’au procopsit personal, cu ceva ,blocuri şi rente. Alţii au voiajat din partid politic în partid politic, după cum băteau vânturile, trădându-şi proletariatul cu preţul compromisurilor personale întru îndestulări personale, nu pentru a câştiga clasei muncitoreşti un minimum de drepturi asigurate în cadrul partidelor şi guvernelor „burgheze"". Realitatea aceasta este. Realitatea sinistră şi caricaturală, cu rezultate funeste pentru condiţiile de existenţă morală şi materială ale muncitorului asmuţat cu broşurele de vulgarizare socialistă, sub inevitabila lor scoarţă roşie. Etern regretatul meu prieten, frate întru suflet şi scris, Panait Istrati, după dureroasele sale experienţe trăite direct şi amar desamăgite, îmi istorisea nenumărate şi concludente peripeţii ale acestor mistificări, cu şi fără intenţie, pe care poate odată le voiu repovesti. Căci alcătuiesc un rar document dintr’o perioadă de lichidare a socialismului nostru şi a socialismului european, sub semnul timpurilor ce veneau către noi. Şi iată, că aceste timpuri astăzi le trăim, aci, în România tradiţionalului nostru Arminden, căruia noul regim i-a restituit simbolicul rost de sărbătoare a muncii, nu de răsboinice şi scrâşnite revendicări ale muncitorilor. Pentru stările şi condiţiile noastre, am aflat soluţiile noastre. N’om spune că sunt ideale în absolut. Viaţa nu îngăduie realizarea idealului in absolut. îngăduie însă o adaptare la realităţi, cu un maximum de privilegii şi drepturi echilibrate, armonizate, aşa ca mecanismul economic şi aparatul social să asigure un maximum de randament, fără o năruire a armăturilor lăuntrice de stat. Sub regimul supralicitărilor electorale, o asemenea chibzuită întocmire a bunelor stări pământeşti şi sufleteşti, nu era cu putinţă. N’o îngăduia sistemul. N’o îngăduiau oamenii şi supralicitatorii. Nici pentru muncitorul agricol. Nici pentru muncitorul industrial. Viitoarele, utopicile realizări se sprijineau pe noţiunea de luptă şi de violenţă, nu de pace. Pe destin, nu pe armonie. . ! Ajutoarele practice pentru muncitorii români, asigurarea deplină a drepturilor la viaţă şi la îndestulările pământeşti, chezăşiile pentru anii de bătrâneţe şi de odihnă, opera de construcţii cu inaugurarea cartierelor de locuinţe muncitoreşti, legiuirile şi asistenţa directă, oficiala, neelecto-^ ralizată, într’un singur ciclu de14—15 luni a înregistrat înfăptuiri care n’ar fi fost altădată cu putinţă în două decade de guvernări ale partidelor cu specialitatea agitaţiilor proletare. _ .... înfăptuirile sunt, au dat roade, trăim in ele, au schimbat condiţiile de viaţă ale muncitorilor, raporturile intre mâna de lucru şi capital, între stat şi cetăţeanul producător. 1. 1 Congresul breslelor din Capitală pregătit pentru ziua de 1 Mai, va sublinia acest miracol săvârşit sub Domnia aducătoarei de linişte şi de pacificare a Majestăţii Sale Regele Carol II şi a sfetnicilor Săi desrobiţi de tutela nimicitoare a electoralismului. ..... .. Armindenul din nou îşi ia rostul de datină, al unei sărbători a muncii şi a primăverii, nu a încruntatelor priviri şi a pumnilor încleştaţi, a steagului roşu fluturat peste capete pentru a simboliza dreptul ■ cucerit cu vărsare de sânge, nu cu paşnicile legăminte pentru o convieţuire paşilică între fraţi de sânge, de neam, de năzuinţi, de destin. CEZAR PETRESCU