România - Provincie, mai 1939 (Anul 2, nr. 328-342)

1939-05-01 / nr. 328

чк: ^ I­V. 1939 ROMANIA Nr. 328 Bon de participare LA CONCURSUL DISTRACTIV „IN LUMEA ENIGMELOR" No. 86 Luni 1 Alai (Alo. 328) NUMELE ADRESA Strângeţi zilnic aceste cupoane şi înaintaţi-te pe toate odată la sfârşitul concursului. Data ultimă se va anunţa din timp PREMIUL NAŢIONAL Scrisul unui poet care se ridicase peste ţarina strămo­şească între bătăile moi de aripi Îngereşti, a fost încunu­nat zilele acestea cu răsplata pământească a unui premiu naţional. Poezia d-lui V. Voiculescu, a trecut prin alambicul su­fletului şi al timpului, por­nind de la acel prim volum „Din ţara zimbrului” unde era zugrăvit în fragmente de frescă dinamică, trecutul ţării Moldovei. In „Pârgă”, poetului pătrundea în bogăţia pământului şi în puterea ele­mentelor, unde toate imagi­nile, puneau peceţia unei grave privelişti asupra firii. Ne amintim de acei nori groşi, graşi ca nişte ageri cari treceau să fertilizeze pămân­tul, cum însăşi poetul chema, invoca celălalt proces al fer­tilizării gândului, a inspira­ţiei. De la „Pârgă” poetul V. Voiculescu, a pornit pe calea inspira­ţiei biblice. Razele Sfântului Duh, jucau lumina, undeva în vămile înalte; încă unu-l miruiseră, dar poetul jinduia către acea lumină, către acea stare de iluminare mistică. Poemele antene, cu cari a cercetat această cale încearcă şi realizează, în decorativ, în intenţie procesul de apropiere de dum­nezeire. In acele poeme, poetul făureşte un paraclis, iconostase, fresce de sfinte chipuri şi stări biblice.­ „Poeme cu îngeri” duce mai departe acest proces, îl duce până în pragul marelui botez întru marea taină sau mai curând al pă­trunderii ei. Dar destinul spiritual al acestui poet urcă pe planuri paralele. Urcă ducând o luptă gravă şi de mare semnificaţie, de mare sens spiritual creştin. Procesul creaţiei lui V. Voiculescu stă în miezul dramei creştine, aşa cum fiinţează în ascendenţa operei sale. Acest frământ, această neoprită luptă între carne şi duh, stă mărturie puternică în poama „Andraginul” publicată într’unul din numerele pe 1038 din revista Gândirea. In „Destin” poetul sintetizează în minunata poemă „Centau­rul” elementele istoriei, istoriei spirituale şi a unei geografii spi­rituale a ţării rar întâlnite în poeme. Se împletesc acolo elemente, umbre de legende coborând la leagănul de istorie al sciţilor şi agatorşilor, şi topite într’un ciudat aliaj de balade şi elemente de folcklor. Incursiunile în trecutul foarte îndepărtat sunt frecvente în opera poetică a d-lui V. Voiculescu, şi ele trezesc acorduri grave şi de o puternică plasticitate, cum e acel poem al ţăranului în carul cu coviltir, trecând peste sigurătăţile Bărăganului ca sciţii „сi-au trecut cândva pe stepă ca şi el”. Latura erotică a poeziei d-lui V. Voiculescu capătă iarăşi un profil puternic în ultimile volume, „Destin” şi „Urcuş” dar este o erotică sublimată, o luptă între aripi şi carne, între spirit şi materis­ , naDisai­n­r . Din toată opera poetului,­­ în afară de farmecul , şi puterea sugestivă a­ elementelor poeziei, stă prezentă între rânduri, drama împărţirii intre,pămimtn și cer. K,'â ;• яин­­,,. * In poezia d-lui V. Voiculescu este premiată opera unui­ poet autentic, străbătută de o gravă problematică spirituală. Raclu­ Boureanu O confesiune — un îndemn: CUM AM CUCERIT VIAŢA" de P. GEORGESCU-DELAFRAS A apărut în vitrinele librăriilor o carte. Se chiamă „Cum am cucerit viaţa’. Autorul este d. P. Georgescu- Delafras, directorul editurii „Cuge­tarea”. Titlul cărţii reţine şi îndeamnă să te opreşti asupra conţinutului. Cine n’ar vrea să înveţe — pe scurt şi comod — cum se poate cu­ceri viaţa? Cartea d-lui Georgescu-Delafras este o biografie în aceeaş măsură în care e monografia editurii „Cugeta­rea”. Dar nu e numai atât. In literatura universală s’au scris atâtea cărţi în genul celei de care vorbim. Dacă n’ar fi să amintim de­cât pe a lui Henry Ford şi ar fi su­ficient. Dar, „Cum am cucerit via­ţa” cred că trebue comparată mai de­grabă cu „Cartea copiilor mei” a lui Paul Doumer — tradusă în româneş­te şi editată de „Cugetarea” d-lui Georgescu-Delafras. O carte de în­demnuri, o pledoarie convingătoare — prin tăria exemplului — pentru constructivismul prin sârguinţă, te­nacitate, răbdare şi pricepere româ­nească. Munca este un leit-motiv în cartea aceasta precum patriotismul în sensul pur — asupra căruia in­sistă cu atâta tărie Paul Doumer — în „Cartea copiilor mei”. O lecţie pentru tineretul românesc şi un bi­lanii al unor realizări vrednice de notat. Editura „Cugetarea”, creaţiune ex­clusivă a eforturilor unui om, este astăzi o instituţie cu rol bine defi­nit pentru literatura şi cultura noa­stră. O întreprindere editorială unde tinerii scriitori au găsit totdeauna în­ţelegere, sau — dacă altceva nu s’a putut — încurajări binevoitoare. Dar, opera e omul; şi omul e Geor­­gescu-Delafras. Pornit din râr­durile lucrătorilor tipografi, fără pregătire excepţiona­lă, dar înzestrat cu multe calităţi — între cari râvna mereu sporită spre ceva mai bun, lucrul esenţial — a a­­juns aci şi a creat ce se vede. împre­jurările au ajutat prea puţin; totul a fost întâi plănuit în amănunt, iar mai apoi executat pe încetul, dar în­tru totul. Viaţa a fost stăpânită de un gând, mereu acelaş­i de a se în­trece pe sine în fiece zi, de a crea, de a stăpâni. Un efort continuu, de­pus cu preţul multor privaţiuni şi a multor renunţări. Nici modestia n’a lipsit din sbuciumul cotidian al a­­cestui om. Nu vom insista prea mult. Să ne mulţumim cu această creio­nare în fugă a vieţii, căci opera se vede. Cei ce se apleacă cu interes asupra cărţii nu o vor face fără folos. A. Str.i» A APĂRUT No. 5 din marele magazin săptămânal ilustrat ROMÂNIA •,­­ M NI BS . co m ш иштл resta turbur „LECHRISTIA­­NISME». D. Albert Dufourcq, profesor al facultăţii din Bordeaux, a publicat recent volumul „Le Christianisme antique des origines à la féodalité" (ed. Hachette). Volumul acesta deschide o serie таг vastă de studii asupra istoriei religiilor — după cum se anunță—in care, desigur, toate problemele care au pasionat pe marii teologi, pe eru­diţii trecutului secol, vor primi noui deslegări. Deoarece, în această carte autorul îşi desvalue o erudiţie imen­să in materie de teologie. Lectura e pasionantă şi­, dificilă, pe măsura subiectelor, a temelor desbătute. „BUCUREŞTI — VIA CUPIDON* Aşa se intitulează un volum de re­­portagii, pline de fantezie şi talent, pe care-l tipăreşte, pentru ,ziua cărţii“ 1939, confratele nostru, d. Ştefan Mengoni. Reportajul (şi mai ales reportajul în... volum) iată unul din rarele specialităţi de... deserturi literare, la noi. II aşteptăm pe d. Mengoni cu volumul „Bucureşti—via Cupidon". .CETATEA CU штхзгЕШЯвш DUHURI* D. Vintilă Horia, autorul volumu­lui „Procesiuni" a apărut cu o pla­chetă de poeme: „Cetatea cu du­­huri“. Este, ni se pare, această pla­chetă, cartea de identitate a d-lui Horia. Pentru că, în timp ce „Proce­siuni" ne comunicau mai mult vir­tuozităţi de tehnică poetică, voluma­şul de faţă ne înfăţişează fondul tânărului poet, dacă ne putem ex­prima aşa. Sau, mai precis, „Cetatea cu Duhuri" înseamnă o producţie u­­nitară (fără a fi monocordă), insă, despre volumaşul acesta vom reveni. ELEVI E vorba de elevii sau de învăţăceii maeştrilor, ai scriitorilor. Cum de ЩШ Ы se 'fMte aWtàMrttl1 Cl G­ a* su-Salcia, elevul d-lui dr. V. Voicu­­lescUn •Talentat, urmele, d-lui doctor­ V. Voiculescu (recentul încununat al premiului Naţional de poezie) — tânărul C. Grasu-Soh­ia scrie, întrun volum aş apărut recent: „Cu mâna mică trupul ţi-l desfoi Să cadă­­n jos brumatele petale , numai sânii înspăimântaţi şi gol etc... Cum vedem, stărue şi în versurile tânărului poet C. Grasu, căldura din poezia erotică a poetului gândirist. Apoi, mai găsim versuri ca: „Şuviţa amintirii pe degete de vis", cari au aceiaşi substtiţa lirică ca şi unele versuri ale d-lui dr. V. Voiculescu. Urăm tânărului C. Grasu-Salcia un premiu tot aşa de serios,ca acela al maestrului V. Voiculescu. EMIGRANŢII Celebrul roman al nordicului Jo­­han Bojer, — scriitorul care ne-a vi­zitat tara acum trei ani, şi despre a cărui literatură a scris, pe atunci, câteva substanţiale foiletoane a. Cezar Petrescu, — a fost tradus de d. Jul. Giurgea­ni a apărut recent in vitrine. .VIATA ROMANEASCA” Vechea revistă ieşană, transplan­tată la Bucureşti şi pusă sub condu­cerea d-lui ministru Mihail Ralea Şi C. Vişoianu, a ajuns în al 31-lea an de apariţie. Numărul pe Aprilie adu­ce un sumar menit să impresioneze atât prin calitate cât şi prin canti­tate. Notăm colaborările d-lor: Ion Vinea, Andrei Oţetea, Demostene Botez, Constantin Kiriţescu, Al. T. Stama­­tiad, G. M. Cantacuzino, Mircea Gesticone, Vladimir Streinu, Al. Phi­lippide, Const. Vişoianu, Eugen Io­­nescu, etc. etc. O cronică bogată şi substanţială întregeşte acest număr de Aprilie, al „Vieţii Româneşti”. „FIII SATULUI” Fundaţia culturală regală „Prin­cipele Carol” a tipărit în „Biblio­teca Serviciului social” a patra lu­crare pentru lămurirea şi informa­rea opiniei publice asupra doctrin­e şi programului de ridicare culturală a ţării. Lucrarea aceasta intitulată „Fiii satului” scrisă de părintele Grigore Popescu se adresează unei anumite categorii de oameni, acelora porniţi de la sate pe cărările cărturărie­, făcând un călduros apel la conşti­inţa lor, pentru a nu rămâne în­ a­­fară şi departe de străduinţele de ridicare a satelor. In lucrare sunt pomenite toate categoriile de intelectuali şi profe­sionişti, arătându-se ce anume are de făcut fiecare pentru a contribui la opera îndrumată şi condusă de Serviciul social. ÁRON TARAMUL Sl. WERTHER ишижягаюяишашяцН La Cluj apare revista „Symposion“ sub îngrijirea a doi tineri redactori, cari trebuesc menţionaţi pentru deo­sebita grije, care au depus-o spre a dărui cititorului, cel puţin sub înfă­ţişare grafică de prim ordin, un ma­terial pestriţ. Desigur că intenţiile redactorilor au fost bune, şi că pe lângă un material onorabil­­, precum colaborările d-lor Victor Iancu, cu „Contribuţii la delimitarea şi funda­mentarea spiritului obiectiv“ şi tra­ducerile cuminţi ale d-lui Ştefan Bezdechi, din: „Lirica neogreacă, au trecut în zestrea sumarului poeme pe un diapozon emfatic de d. Ion Moldoveanu, sau aceste strofe ale poetului (june bunăoră, ca vârstă, vetust ca epres­ie şi fond) d. Radu Stanca, din poeme Noembrie: „Să vii în parc cu mine ca să vedem castanii, ” E cea din urmă oară că-i mai putem vedea Şi ascultând strofele de aceiaşi ca­renţă, strangulaţi de bogăţia bana­lului liric, să strigăm­: „Poezia e di­vină mon ami”. In materie de proză, „Symposion” a comis greşala să dea gir să lanseze un nume nou d. Zeno Macavei, care debutează (bănuim) cu acel tip de nuvelă de un dezolant tipar, în care un ţăran care îşi pier­de tânăra iubită, înebunind se duce după luni de zile la cimitir, îi scoate inima, din piept, ca să filozofeze hamletic, cu ea în palmă, ca în faţa ţestei lui Yorik. Aron din satele Ardealului, glă­­sueşte astfel în concluzie şi final al nuvelei : „Cu zâmbetul tău jucăuş mi-ai sfârtecat mintea, ai aşezat apoi pe inima mea ochiul tău dulce ca luna. Am aşezat la picioarele tale tot su­fletul meu să treci peste el, şi îngerii te-au luat la ei că erai prea frumoa­să pentru acest pământ... iubita mea. Vino !... Vino iar înapoi !... Sunt fraze pe care cititorii le-au în­tâlnit în lecturile făcute din roman­tici, sunt fraze care rivalizează cu vocabularul wertherian. ROMÂNIA LITERARA Inn numărul 5, d. Cezar Petrescu pu­blică un articol de deschidere : „Discuţii în tren", d. Mircea Eliade: „Dintr’o antropologie", George Ni­­chita, face o Cronică amplă a Tine­rimii artistice. Tudor Şoimaru face un portret al marelui om de stat al Statelor Unite , Franklin D. Roose­velt. D. Nicolae Roşu, semnează Cro­nica ideilor. D. C. Manolache publică un fragment din „Scânteietoarea viaţă a Iuliei Haşdeu. Al. Philippide, publică două traduceri desăvârşite după Friederich Hölderlin. D. Cicerone Theodorescu, semnea­ză un savuros reportaj fantezist „Poetul şi primăvara". D. Petru Ma­­noliu dă un fragment din Domniţa Ralu; Eug. Ispir, înfăţişează pe Victor Hugo desenator romantic; Octav Suluţiu—pe margini de cărţi; Eugen Jebeleanu prezintă un tânăr poet T. Stelaru, o apariţie intere­santă girată de un poet de autentic talent şi camaraderească înţelegere. C. Cristobald semnează un reportaj­ viu.­­ Septimiu Bucur revistele şi N. Carandino face cronica teatrelor bucureştene. PREMII LITERARE Se pare că premiile literare au pierdut mult din prestigiul de odi­nioară. Distribuite, de cele mai mul­te ori, pe principii de politică litera­ră, etc... aceste menţiuni nu sunt luate în serios nici de public nici de pfrurile înalte cari le decern. O excepţie totuşi: sunt premiile de editare al Fundaţilor Regale, îm­părţite tineretului. Intriadevăr, din 1934 până azi, Ipasa de editură patronată de M. S. Regele tipăreşte anual 3—4 volume 1'datorite autorilor tineri, de cele mai­­multe ori diletanţilor. Prea rar s’a strecurat, printre aceşti premianţi, va­lori dubioase sau non-valori. Lucrurile ei explică prin faptul că instituţia regească este un comitet serios, în care figurează câteva din personalităţile scrisului de azi: Tu­dor Vianu, Vladimir Streinu, Perpe­­ssicius, Mircea Vulcănescu, etc. ÎNTREBĂRI... In curând se împlineşte anul de când Octavian Goga a trecut sub cupolele de azur ale perenităţii. Poetul, gânditorul politic, gazetarul şi aprigul purtător de flacără, de acum patru decenii, a devenit, pen­tru cei ce l-au cunoscut, o amin­tire numai. Pentru cultura noastră, pentru cultura românească, Octa­vian Goga, rămâne însă un capitol unul din cele mai bogate în sub­stanţă — după cum, pentru istoria aceleiaşi culturi, poetul din Răşi­nari fixează durata unei epoci. 3 Codigioasa creaţie a lui Octa­vian Goga, pe toate planurile de manifestare ale spiritului, — crea­ţie organizată după cadenţa ma­joră a unui ritm amplu, — carac­terizează nu numai fizionomia unei personalităţi ci indică, pentru isto­ricul de mâine, pulsul unor vremi sub care, Octavian Goga a fost mereu mare. Intr’adevăr, două de­cenii, dela 1900—1920, poetul a fost neostenit, neînfrânt, suferinţele neamului, profunda dramă pe care, de veacuri, o trăiau provinciile lo­cuite de români. — iată ceia ce a cântat, cu pasiune, poetul. Un elan romantic, nestăvilit, ridica pe ori­zontul acestei drame, visul covâr­şitor al salvării. Apostol al unirii celei mari, după ce a fost poetul pătimirii nostre".­—Octavian Goga, păstrează, alături de marele N. Iorga, poziţia hotărâtoare pentru refetia­ noastră.,лг După război, poetul şi-a conti­nuat, sub perspectivele deschise de timp, opera începută cu exube­ranţa adolescenţei. Recapitulând activitatea lui Oc­tavian Goga, de la răsboi până în pragul sfârşitului, nu înseamnă de­cât a recapitula ceia ce rămâne va­labil, pentru totdeauna, din valo­rile acestor două decenii. Iată de ce Goga înseamnă o epocă în durată şi un capitol, în sub­stanţă, pentru cultura noastră. Totuşi, la un an după moarte, marele poet a devenit o amintire numai. Criticii şi istoriografii noş­tri literari nu s’au grăbit să alcă­tuiască, dacă nu un studiu critic, — cu „puncte de vedere" şi moduri de interpretare , cel puţin un fi­şier biobliografic, care să înregis­treze ceia ce se păstrează încă în memoria generaţiei lui Octavian Goga, pentru a rămâne moştenire istoriei literare. Dar iată, într’o revistă din pro­vincie descoperim o mică informa­ţie care ne consolează: la Brad, pe Valea Crişului Alb, va fi înălţată în curând, statuia în bronz a celui ce a trecut de multe ori pe aci, pă­şind cu emoţie pe coclauri­ bătuţi, în năvalnica lor semeţie, de Horia şi Avram Iancu. Gestul este al d-lui I. P. Gigurtu, cărturar ales; dato­rită domniei-sale, un sculptor tâ­năr din provincie e încurajat iar orăşelul de pe Criş, are în bronz c­hipul marelui poet. Repet insistent formula: mare poet. Pentru că, ro­bit criteriilor pur estetice, unii cri­tici­­— dacă nu contestă, în orice caz nici nu subliniază aportul pe care autorul „Domnului Notar" îl aduce poeziei noastre. Iată, ca o ilustrare a susţinerii noastre, câteva versuri de spovedanie ale poetului, cu îndoita lor semnificaţie: „Neprihănită, mândră poezie, Lumină albă pururi adorată, Ascultă-mă cu ruga mea târzie, Şi fă pe veci în minte să-mi tresalte. Strălucitoare, rece şi curată, Singurătatea culmilor înalte...”. Care dintre esteţi, dintre criticii esteţi, — nu vede, în versurile de mai­­ sus, arhitectonica unui tem­plu clasic, cu frontispiciul sprijinit de luminoase coloane dorice?). După o paranteză prea lungă, să revenim la... critici, cu două între­­,Wfi:­­“W­tttHhwq o Al — Cine Va scrie biografia lui Goga? * 1 )Ых1ж Cifre Va edita operele com­plete ale poetului? Vlaicu Bârna OCTAVIAN GOGA I ROMÍNUL I­­ ui Ш ICMINESCU1 «QZAP » ;япппминпмммип>иаЯ11И1Я1111Я1ЯЙ1МЯЯ11 Un bust şi o seară Grigorescu la Ploeşti In ritmul nouei vieţi în care sta­tul nostru s’a încadrat, activitatea ce se desfăşoară în toate direcţiile şi pe toate tărâmurile, a căpătat aspectul unui vast program din care, promovarea artei şi oameni­lor ei de geniu, nu lipseşte. După atâtea manifestări de re­cunoştinţă pentru înaintaşii care au creiat şi ridicat la locul de cinste arta şi literatura românea­scă, astăzi îi vine rândul eterni­zării în bronz a aceluia ce a fost pictorul Grigorescu. Iniţiativa revine, cum era şi fi­resc, prahovenilor, în mijlocul că­rora, — la Câmpina, — marele ar­tist al penelului a trăit şi a creiat nepieţitoarele lui opere. Pentru realizarea bustului, care няяаяняннняняяяянянннянввв se va ridica­ la Ploeşti, prin grija d-lui dr. Mircea Botez, primarul municipiului, căruia îi revine ini­ţiativa transpunerii în faptă a a­­cestui vechiu gând,­­ a fost orga­nizată pentru seara de 25 Mai a. c., la Ploeşti, „o seară Grigorescu". Cu acest prilej, se va da la Tea­trul „Odeon" un mare concert şi se va ţine o conferinţă despre pic­torul Grigorescu, patronat şi prezi­dat de d. prof. G. Alexianu, rezi­dentul Regal al ţinutului „Bucegi", de al cărui sprijin pentru realiza­rea iniţiativei luată, comitetul al­de d. Radu Botez, va fi radiodifu­zat. Concertul, care va fi executat de orchestra „Radio" şi corul dirijat de d. Radu Botez, va fi radiodifuzat. DESPRE­­ „EDITURA" SI DESPRE PROFESIUNEA DE EDITOR Epoca, în care ne aflăm, se ca­racterizează —­ între altele — prin faptul că tinde la o cât mai raţio­nală şi mai probă organizare a tu­turor profesiunilor. După cum pentru a fi inginer sau medic se cere o diplomă şi, de la sine înţeles, cunoaşterea aprofundată a meseriei, — tot astfel s’a căutat, în ultimul timp, să se dea o gospodărie serioasă şi profesiunii de editor. O profesiune care nici ea nu poate fi făcută de oricine, de vreme ce este condiţionată de câteva elemente ab­solut indispensabile, printre care: gustul, priceperea, cinstea profesio­nală şi o oarecare legătură cu lumea literelor nu sunt de dispreţuit. Ca să nu dăm decât două exemple: în Franţa, editorul Grasset este şi un scriitor interesant, iar la noi d. prof. Al. Rosetti, directorul „Fundaţiei pentru literatură şi artă Regele Carol II” este un cărturar prestigios, sen­sibil la toate manifestările artei. Din păcate, însă, în ultima vreme, o serie de indivizi, cari nu prea de­mult măsurau stofa cu cotul sau lus­­truiau pantofii la dunga trotuarului, au devenit, peste noapte, editori.. Di­rectori de­­„risum teneatis!”) „case editoriale”. O asemenea „editură”, pe nume „Rex”, este condusă de un anume domn Rafalovici. N’am fi aflat, poate, niciodată de această persoană, dacă anumite fapte nu ne-ar fi ajuns la ureche. Domnul Rex-Rafalovici, crezând, probabil, că literatura şi ştiinţa sunt o marfă cu care se poate negocia „â la hausse” şi „ă la baisse”, — im­­plică în această concepţie şi noţiunea de chiul şi tragere pe sfoară, apli­cată pe spinarea oamenilor de bună­­credinţă. Editura „Rex” este şi din punct de vedere cultural şi din punct de ve­dere etic inexistentă, iar firma ei nu fiinţează decât pentru a-i garanta „directorului” acest titlu nemeritat. E acesta un singur caz. Mai sunt, însă, şi altele tot atât de bizare, tot atât de interesante. Nu ne îndoim că „Asociaţia edito­rilor din România” va şti să eluci­deze şi această problemă.

Next