România - Provincie, mai 1939 (Anul 2, nr. 328-342)
1939-05-01 / nr. 328
чк: ^ IV. 1939 ROMANIA Nr. 328 Bon de participare LA CONCURSUL DISTRACTIV „IN LUMEA ENIGMELOR" No. 86 Luni 1 Alai (Alo. 328) NUMELE ADRESA Strângeţi zilnic aceste cupoane şi înaintaţi-te pe toate odată la sfârşitul concursului. Data ultimă se va anunţa din timp PREMIUL NAŢIONAL Scrisul unui poet care se ridicase peste ţarina strămoşească între bătăile moi de aripi Îngereşti, a fost încununat zilele acestea cu răsplata pământească a unui premiu naţional. Poezia d-lui V. Voiculescu, a trecut prin alambicul sufletului şi al timpului, pornind de la acel prim volum „Din ţara zimbrului” unde era zugrăvit în fragmente de frescă dinamică, trecutul ţării Moldovei. In „Pârgă”, poetului pătrundea în bogăţia pământului şi în puterea elementelor, unde toate imaginile, puneau peceţia unei grave privelişti asupra firii. Ne amintim de acei nori groşi, graşi ca nişte ageri cari treceau să fertilizeze pământul, cum însăşi poetul chema, invoca celălalt proces al fertilizării gândului, a inspiraţiei. De la „Pârgă” poetul V. Voiculescu, a pornit pe calea inspiraţiei biblice. Razele Sfântului Duh, jucau lumina, undeva în vămile înalte; încă unu-l miruiseră, dar poetul jinduia către acea lumină, către acea stare de iluminare mistică. Poemele antene, cu cari a cercetat această cale încearcă şi realizează, în decorativ, în intenţie procesul de apropiere de dumnezeire. In acele poeme, poetul făureşte un paraclis, iconostase, fresce de sfinte chipuri şi stări biblice. „Poeme cu îngeri” duce mai departe acest proces, îl duce până în pragul marelui botez întru marea taină sau mai curând al pătrunderii ei. Dar destinul spiritual al acestui poet urcă pe planuri paralele. Urcă ducând o luptă gravă şi de mare semnificaţie, de mare sens spiritual creştin. Procesul creaţiei lui V. Voiculescu stă în miezul dramei creştine, aşa cum fiinţează în ascendenţa operei sale. Acest frământ, această neoprită luptă între carne şi duh, stă mărturie puternică în poama „Andraginul” publicată într’unul din numerele pe 1038 din revista Gândirea. In „Destin” poetul sintetizează în minunata poemă „Centaurul” elementele istoriei, istoriei spirituale şi a unei geografii spirituale a ţării rar întâlnite în poeme. Se împletesc acolo elemente, umbre de legende coborând la leagănul de istorie al sciţilor şi agatorşilor, şi topite într’un ciudat aliaj de balade şi elemente de folcklor. Incursiunile în trecutul foarte îndepărtat sunt frecvente în opera poetică a d-lui V. Voiculescu, şi ele trezesc acorduri grave şi de o puternică plasticitate, cum e acel poem al ţăranului în carul cu coviltir, trecând peste sigurătăţile Bărăganului ca sciţii „сi-au trecut cândva pe stepă ca şi el”. Latura erotică a poeziei d-lui V. Voiculescu capătă iarăşi un profil puternic în ultimile volume, „Destin” şi „Urcuş” dar este o erotică sublimată, o luptă între aripi şi carne, între spirit şi materis , naDisainr . Din toată opera poetului, în afară de farmecul , şi puterea sugestivă a elementelor poeziei, stă prezentă între rânduri, drama împărţirii intre,pămimtn și cer. K,'â ;• яин,,. * In poezia d-lui V. Voiculescu este premiată opera unui poet autentic, străbătută de o gravă problematică spirituală. Raclu Boureanu O confesiune — un îndemn: CUM AM CUCERIT VIAŢA" de P. GEORGESCU-DELAFRAS A apărut în vitrinele librăriilor o carte. Se chiamă „Cum am cucerit viaţa’. Autorul este d. P. Georgescu- Delafras, directorul editurii „Cugetarea”. Titlul cărţii reţine şi îndeamnă să te opreşti asupra conţinutului. Cine n’ar vrea să înveţe — pe scurt şi comod — cum se poate cuceri viaţa? Cartea d-lui Georgescu-Delafras este o biografie în aceeaş măsură în care e monografia editurii „Cugetarea”. Dar nu e numai atât. In literatura universală s’au scris atâtea cărţi în genul celei de care vorbim. Dacă n’ar fi să amintim decât pe a lui Henry Ford şi ar fi suficient. Dar, „Cum am cucerit viaţa” cred că trebue comparată mai degrabă cu „Cartea copiilor mei” a lui Paul Doumer — tradusă în româneşte şi editată de „Cugetarea” d-lui Georgescu-Delafras. O carte de îndemnuri, o pledoarie convingătoare — prin tăria exemplului — pentru constructivismul prin sârguinţă, tenacitate, răbdare şi pricepere românească. Munca este un leit-motiv în cartea aceasta precum patriotismul în sensul pur — asupra căruia insistă cu atâta tărie Paul Doumer — în „Cartea copiilor mei”. O lecţie pentru tineretul românesc şi un bilanii al unor realizări vrednice de notat. Editura „Cugetarea”, creaţiune exclusivă a eforturilor unui om, este astăzi o instituţie cu rol bine definit pentru literatura şi cultura noastră. O întreprindere editorială unde tinerii scriitori au găsit totdeauna înţelegere, sau — dacă altceva nu s’a putut — încurajări binevoitoare. Dar, opera e omul; şi omul e Georgescu-Delafras. Pornit din rârdurile lucrătorilor tipografi, fără pregătire excepţională, dar înzestrat cu multe calităţi — între cari râvna mereu sporită spre ceva mai bun, lucrul esenţial — a ajuns aci şi a creat ce se vede. împrejurările au ajutat prea puţin; totul a fost întâi plănuit în amănunt, iar mai apoi executat pe încetul, dar întru totul. Viaţa a fost stăpânită de un gând, mereu acelaşi de a se întrece pe sine în fiece zi, de a crea, de a stăpâni. Un efort continuu, depus cu preţul multor privaţiuni şi a multor renunţări. Nici modestia n’a lipsit din sbuciumul cotidian al acestui om. Nu vom insista prea mult. Să ne mulţumim cu această creionare în fugă a vieţii, căci opera se vede. Cei ce se apleacă cu interes asupra cărţii nu o vor face fără folos. A. Str.i» A APĂRUT No. 5 din marele magazin săptămânal ilustrat ROMÂNIA •, M NI BS . co m ш иштл resta turbur „LECHRISTIANISME». D. Albert Dufourcq, profesor al facultăţii din Bordeaux, a publicat recent volumul „Le Christianisme antique des origines à la féodalité" (ed. Hachette). Volumul acesta deschide o serie таг vastă de studii asupra istoriei religiilor — după cum se anunță—in care, desigur, toate problemele care au pasionat pe marii teologi, pe erudiţii trecutului secol, vor primi noui deslegări. Deoarece, în această carte autorul îşi desvalue o erudiţie imensă in materie de teologie. Lectura e pasionantă şi, dificilă, pe măsura subiectelor, a temelor desbătute. „BUCUREŞTI — VIA CUPIDON* Aşa se intitulează un volum de reportagii, pline de fantezie şi talent, pe care-l tipăreşte, pentru ,ziua cărţii“ 1939, confratele nostru, d. Ştefan Mengoni. Reportajul (şi mai ales reportajul în... volum) iată unul din rarele specialităţi de... deserturi literare, la noi. II aşteptăm pe d. Mengoni cu volumul „Bucureşti—via Cupidon". .CETATEA CU штхзгЕШЯвш DUHURI* D. Vintilă Horia, autorul volumului „Procesiuni" a apărut cu o plachetă de poeme: „Cetatea cu duhuri“. Este, ni se pare, această plachetă, cartea de identitate a d-lui Horia. Pentru că, în timp ce „Procesiuni" ne comunicau mai mult virtuozităţi de tehnică poetică, volumaşul de faţă ne înfăţişează fondul tânărului poet, dacă ne putem exprima aşa. Sau, mai precis, „Cetatea cu Duhuri" înseamnă o producţie unitară (fără a fi monocordă), insă, despre volumaşul acesta vom reveni. ELEVI E vorba de elevii sau de învăţăceii maeştrilor, ai scriitorilor. Cum de ЩШ Ы se 'fMte aWtàMrttl1 Cl G a* su-Salcia, elevul d-lui dr. V. VoiculescUn •Talentat, urmele, d-lui doctor V. Voiculescu (recentul încununat al premiului Naţional de poezie) — tânărul C. Grasu-Sohia scrie, întrun volum aş apărut recent: „Cu mâna mică trupul ţi-l desfoi Să cadăn jos brumatele petale , numai sânii înspăimântaţi şi gol etc... Cum vedem, stărue şi în versurile tânărului poet C. Grasu, căldura din poezia erotică a poetului gândirist. Apoi, mai găsim versuri ca: „Şuviţa amintirii pe degete de vis", cari au aceiaşi substtiţa lirică ca şi unele versuri ale d-lui dr. V. Voiculescu. Urăm tânărului C. Grasu-Salcia un premiu tot aşa de serios,ca acela al maestrului V. Voiculescu. EMIGRANŢII Celebrul roman al nordicului Johan Bojer, — scriitorul care ne-a vizitat tara acum trei ani, şi despre a cărui literatură a scris, pe atunci, câteva substanţiale foiletoane a. Cezar Petrescu, — a fost tradus de d. Jul. Giurgeani a apărut recent in vitrine. .VIATA ROMANEASCA” Vechea revistă ieşană, transplantată la Bucureşti şi pusă sub conducerea d-lui ministru Mihail Ralea Şi C. Vişoianu, a ajuns în al 31-lea an de apariţie. Numărul pe Aprilie aduce un sumar menit să impresioneze atât prin calitate cât şi prin cantitate. Notăm colaborările d-lor: Ion Vinea, Andrei Oţetea, Demostene Botez, Constantin Kiriţescu, Al. T. Stamatiad, G. M. Cantacuzino, Mircea Gesticone, Vladimir Streinu, Al. Philippide, Const. Vişoianu, Eugen Ionescu, etc. etc. O cronică bogată şi substanţială întregeşte acest număr de Aprilie, al „Vieţii Româneşti”. „FIII SATULUI” Fundaţia culturală regală „Principele Carol” a tipărit în „Biblioteca Serviciului social” a patra lucrare pentru lămurirea şi informarea opiniei publice asupra doctrine şi programului de ridicare culturală a ţării. Lucrarea aceasta intitulată „Fiii satului” scrisă de părintele Grigore Popescu se adresează unei anumite categorii de oameni, acelora porniţi de la sate pe cărările cărturărie, făcând un călduros apel la conştiinţa lor, pentru a nu rămâne în afară şi departe de străduinţele de ridicare a satelor. In lucrare sunt pomenite toate categoriile de intelectuali şi profesionişti, arătându-se ce anume are de făcut fiecare pentru a contribui la opera îndrumată şi condusă de Serviciul social. ÁRON TARAMUL Sl. WERTHER ишижягаюяишашяцН La Cluj apare revista „Symposion“ sub îngrijirea a doi tineri redactori, cari trebuesc menţionaţi pentru deosebita grije, care au depus-o spre a dărui cititorului, cel puţin sub înfăţişare grafică de prim ordin, un material pestriţ. Desigur că intenţiile redactorilor au fost bune, şi că pe lângă un material onorabil, precum colaborările d-lor Victor Iancu, cu „Contribuţii la delimitarea şi fundamentarea spiritului obiectiv“ şi traducerile cuminţi ale d-lui Ştefan Bezdechi, din: „Lirica neogreacă, au trecut în zestrea sumarului poeme pe un diapozon emfatic de d. Ion Moldoveanu, sau aceste strofe ale poetului (june bunăoră, ca vârstă, vetust ca epresie şi fond) d. Radu Stanca, din poeme Noembrie: „Să vii în parc cu mine ca să vedem castanii, ” E cea din urmă oară că-i mai putem vedea Şi ascultând strofele de aceiaşi carenţă, strangulaţi de bogăţia banalului liric, să strigăm: „Poezia e divină mon ami”. In materie de proză, „Symposion” a comis greşala să dea gir să lanseze un nume nou d. Zeno Macavei, care debutează (bănuim) cu acel tip de nuvelă de un dezolant tipar, în care un ţăran care îşi pierde tânăra iubită, înebunind se duce după luni de zile la cimitir, îi scoate inima, din piept, ca să filozofeze hamletic, cu ea în palmă, ca în faţa ţestei lui Yorik. Aron din satele Ardealului, glăsueşte astfel în concluzie şi final al nuvelei : „Cu zâmbetul tău jucăuş mi-ai sfârtecat mintea, ai aşezat apoi pe inima mea ochiul tău dulce ca luna. Am aşezat la picioarele tale tot sufletul meu să treci peste el, şi îngerii te-au luat la ei că erai prea frumoasă pentru acest pământ... iubita mea. Vino !... Vino iar înapoi !... Sunt fraze pe care cititorii le-au întâlnit în lecturile făcute din romantici, sunt fraze care rivalizează cu vocabularul wertherian. ROMÂNIA LITERARA Inn numărul 5, d. Cezar Petrescu publică un articol de deschidere : „Discuţii în tren", d. Mircea Eliade: „Dintr’o antropologie", George Nichita, face o Cronică amplă a Tinerimii artistice. Tudor Şoimaru face un portret al marelui om de stat al Statelor Unite , Franklin D. Roosevelt. D. Nicolae Roşu, semnează Cronica ideilor. D. C. Manolache publică un fragment din „Scânteietoarea viaţă a Iuliei Haşdeu. Al. Philippide, publică două traduceri desăvârşite după Friederich Hölderlin. D. Cicerone Theodorescu, semnează un savuros reportaj fantezist „Poetul şi primăvara". D. Petru Manoliu dă un fragment din Domniţa Ralu; Eug. Ispir, înfăţişează pe Victor Hugo desenator romantic; Octav Suluţiu—pe margini de cărţi; Eugen Jebeleanu prezintă un tânăr poet T. Stelaru, o apariţie interesantă girată de un poet de autentic talent şi camaraderească înţelegere. C. Cristobald semnează un reportaj viu. Septimiu Bucur revistele şi N. Carandino face cronica teatrelor bucureştene. PREMII LITERARE Se pare că premiile literare au pierdut mult din prestigiul de odinioară. Distribuite, de cele mai multe ori, pe principii de politică literară, etc... aceste menţiuni nu sunt luate în serios nici de public nici de pfrurile înalte cari le decern. O excepţie totuşi: sunt premiile de editare al Fundaţilor Regale, împărţite tineretului. Intriadevăr, din 1934 până azi, Ipasa de editură patronată de M. S. Regele tipăreşte anual 3—4 volume 1'datorite autorilor tineri, de cele maimulte ori diletanţilor. Prea rar s’a strecurat, printre aceşti premianţi, valori dubioase sau non-valori. Lucrurile ei explică prin faptul că instituţia regească este un comitet serios, în care figurează câteva din personalităţile scrisului de azi: Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Mircea Vulcănescu, etc. ÎNTREBĂRI... In curând se împlineşte anul de când Octavian Goga a trecut sub cupolele de azur ale perenităţii. Poetul, gânditorul politic, gazetarul şi aprigul purtător de flacără, de acum patru decenii, a devenit, pentru cei ce l-au cunoscut, o amintire numai. Pentru cultura noastră, pentru cultura românească, Octavian Goga, rămâne însă un capitol unul din cele mai bogate în substanţă — după cum, pentru istoria aceleiaşi culturi, poetul din Răşinari fixează durata unei epoci. 3 Codigioasa creaţie a lui Octavian Goga, pe toate planurile de manifestare ale spiritului, — creaţie organizată după cadenţa majoră a unui ritm amplu, — caracterizează nu numai fizionomia unei personalităţi ci indică, pentru istoricul de mâine, pulsul unor vremi sub care, Octavian Goga a fost mereu mare. Intr’adevăr, două decenii, dela 1900—1920, poetul a fost neostenit, neînfrânt, suferinţele neamului, profunda dramă pe care, de veacuri, o trăiau provinciile locuite de români. — iată ceia ce a cântat, cu pasiune, poetul. Un elan romantic, nestăvilit, ridica pe orizontul acestei drame, visul covârşitor al salvării. Apostol al unirii celei mari, după ce a fost poetul pătimirii nostre".—Octavian Goga, păstrează, alături de marele N. Iorga, poziţia hotărâtoare pentru refetia noastră.,лг După război, poetul şi-a continuat, sub perspectivele deschise de timp, opera începută cu exuberanţa adolescenţei. Recapitulând activitatea lui Octavian Goga, de la răsboi până în pragul sfârşitului, nu înseamnă decât a recapitula ceia ce rămâne valabil, pentru totdeauna, din valorile acestor două decenii. Iată de ce Goga înseamnă o epocă în durată şi un capitol, în substanţă, pentru cultura noastră. Totuşi, la un an după moarte, marele poet a devenit o amintire numai. Criticii şi istoriografii noştri literari nu s’au grăbit să alcătuiască, dacă nu un studiu critic, — cu „puncte de vedere" şi moduri de interpretare , cel puţin un fişier biobliografic, care să înregistreze ceia ce se păstrează încă în memoria generaţiei lui Octavian Goga, pentru a rămâne moştenire istoriei literare. Dar iată, într’o revistă din provincie descoperim o mică informaţie care ne consolează: la Brad, pe Valea Crişului Alb, va fi înălţată în curând, statuia în bronz a celui ce a trecut de multe ori pe aci, păşind cu emoţie pe coclauri bătuţi, în năvalnica lor semeţie, de Horia şi Avram Iancu. Gestul este al d-lui I. P. Gigurtu, cărturar ales; datorită domniei-sale, un sculptor tânăr din provincie e încurajat iar orăşelul de pe Criş, are în bronz chipul marelui poet. Repet insistent formula: mare poet. Pentru că, robit criteriilor pur estetice, unii critici— dacă nu contestă, în orice caz nici nu subliniază aportul pe care autorul „Domnului Notar" îl aduce poeziei noastre. Iată, ca o ilustrare a susţinerii noastre, câteva versuri de spovedanie ale poetului, cu îndoita lor semnificaţie: „Neprihănită, mândră poezie, Lumină albă pururi adorată, Ascultă-mă cu ruga mea târzie, Şi fă pe veci în minte să-mi tresalte. Strălucitoare, rece şi curată, Singurătatea culmilor înalte...”. Care dintre esteţi, dintre criticii esteţi, — nu vede, în versurile de mai sus, arhitectonica unui templu clasic, cu frontispiciul sprijinit de luminoase coloane dorice?). După o paranteză prea lungă, să revenim la... critici, cu două între,Wfi:“WtttHhwq o Al — Cine Va scrie biografia lui Goga? * 1 )Ых1ж Cifre Va edita operele complete ale poetului? Vlaicu Bârna OCTAVIAN GOGA I ROMÍNUL I ui Ш ICMINESCU1 «QZAP » ;япппминпмммип>иаЯ11И1Я1111Я1ЯЙ1МЯЯ11 Un bust şi o seară Grigorescu la Ploeşti In ritmul nouei vieţi în care statul nostru s’a încadrat, activitatea ce se desfăşoară în toate direcţiile şi pe toate tărâmurile, a căpătat aspectul unui vast program din care, promovarea artei şi oamenilor ei de geniu, nu lipseşte. După atâtea manifestări de recunoştinţă pentru înaintaşii care au creiat şi ridicat la locul de cinste arta şi literatura românească, astăzi îi vine rândul eternizării în bronz a aceluia ce a fost pictorul Grigorescu. Iniţiativa revine, cum era şi firesc, prahovenilor, în mijlocul cărora, — la Câmpina, — marele artist al penelului a trăit şi a creiat nepieţitoarele lui opere. Pentru realizarea bustului, care няяаяняннняняяяянянннянввв se va ridica la Ploeşti, prin grija d-lui dr. Mircea Botez, primarul municipiului, căruia îi revine iniţiativa transpunerii în faptă a acestui vechiu gând, a fost organizată pentru seara de 25 Mai a. c., la Ploeşti, „o seară Grigorescu". Cu acest prilej, se va da la Teatrul „Odeon" un mare concert şi se va ţine o conferinţă despre pictorul Grigorescu, patronat şi prezidat de d. prof. G. Alexianu, rezidentul Regal al ţinutului „Bucegi", de al cărui sprijin pentru realizarea iniţiativei luată, comitetul alde d. Radu Botez, va fi radiodifuzat. Concertul, care va fi executat de orchestra „Radio" şi corul dirijat de d. Radu Botez, va fi radiodifuzat. DESPRE „EDITURA" SI DESPRE PROFESIUNEA DE EDITOR Epoca, în care ne aflăm, se caracterizează — între altele — prin faptul că tinde la o cât mai raţională şi mai probă organizare a tuturor profesiunilor. După cum pentru a fi inginer sau medic se cere o diplomă şi, de la sine înţeles, cunoaşterea aprofundată a meseriei, — tot astfel s’a căutat, în ultimul timp, să se dea o gospodărie serioasă şi profesiunii de editor. O profesiune care nici ea nu poate fi făcută de oricine, de vreme ce este condiţionată de câteva elemente absolut indispensabile, printre care: gustul, priceperea, cinstea profesională şi o oarecare legătură cu lumea literelor nu sunt de dispreţuit. Ca să nu dăm decât două exemple: în Franţa, editorul Grasset este şi un scriitor interesant, iar la noi d. prof. Al. Rosetti, directorul „Fundaţiei pentru literatură şi artă Regele Carol II” este un cărturar prestigios, sensibil la toate manifestările artei. Din păcate, însă, în ultima vreme, o serie de indivizi, cari nu prea demult măsurau stofa cu cotul sau lustruiau pantofii la dunga trotuarului, au devenit, peste noapte, editori.. Directori de„risum teneatis!”) „case editoriale”. O asemenea „editură”, pe nume „Rex”, este condusă de un anume domn Rafalovici. N’am fi aflat, poate, niciodată de această persoană, dacă anumite fapte nu ne-ar fi ajuns la ureche. Domnul Rex-Rafalovici, crezând, probabil, că literatura şi ştiinţa sunt o marfă cu care se poate negocia „â la hausse” şi „ă la baisse”, — implică în această concepţie şi noţiunea de chiul şi tragere pe sfoară, aplicată pe spinarea oamenilor de bunăcredinţă. Editura „Rex” este şi din punct de vedere cultural şi din punct de vedere etic inexistentă, iar firma ei nu fiinţează decât pentru a-i garanta „directorului” acest titlu nemeritat. E acesta un singur caz. Mai sunt, însă, şi altele tot atât de bizare, tot atât de interesante. Nu ne îndoim că „Asociaţia editorilor din România” va şti să elucideze şi această problemă.