România - Provincie, iunie 1939 (Anul 2, nr. 374-388)

1939-06-16 / nr. 374

Anul 11 No. 374 Ф V4 /■ : „ASOCIAT timif ”” ­pavilionul româniei LA EXPOZIŢIA DIN NEW-YORK R­adiogramele, fotografiile şi dările de seamă expediate de trimisul nostru special în A­­merica, redactorul dr. Titus Podea, roman născut în America şi cu ado­lescenţa studiilor trăite acolo, au încunoştiinţat cititorii la vreme, despre desăvârşita isbândă a Pavi­lionului românesc la marea Expozi­ţie universală de peste ocean. Dacă stăruim asupra îndoitei ca­lităţi de român şi de român născut peste ocean, a trimisului nostru special, e pentru a sublinia riguro­zitatea isvoarelor de informaţii. Telegrame entuziaste se pot ex­pedia de către oricine, oricând, des­pre orice. Adesea nu dovedesc nimic. Insă un cunoscător al psihologiei şi al realităţilor americane, în mie­zul lor disciplinat cărturăreşte, nu e predispus la exagerări de entu­ziasm fără temeiu, din lăudabil, dar greşit înţeles patriotism. După cum complectează corespondenţa parti­culară primită de noi, fiecare cu­vânt, fiecare opinie, au fost dră­­mălăite, filtrate, confruntate. Suc­cesul Pavilionului românesc, care ne face atâta cinste Ţării şi răsplă­teşte atâtea eroice eforturi, e vădit de unanimele elogii ale publicului, de excepţionala avalanşă a vizita­torilor, de uimitele reflecţii ale pre­sei americane. De altfel, numărul special pe care îl pregătim de îndată ce vom fi în stăpânirea întregului material do­cumentar, va pune şi la îndemâna lectorului de aci mărturiile mai de­pline, totalizate şi sistematizate, ale unei asemenea victorii româneşti de departe, ce ne înalţă în deopotrivă măsură, în ochii lumii şi ai noştri. Până atunci, ne mărginim a des­cifra senzul, origina acestui succes de afirmare a culturii şi civilizaţiei noastre naţionale, într’o patrie a civilizaţiei împinsă la paroxism. Nu sunt departe anii­ de când ne înfăţişam aproape la toate expozi­ţiile internaţionale, aplicând o sin­gură reţetă. Din vitrinele prăfuite ale muzeelor etnografice şi de artă populară, improvizam un transport de icoane, de scoarţe vechi, de troi­ţe, de fete şi aprege, de chimire şi ulcioare, câţiva Grigoreşti care se mai pierdeau pe drum, o Scriptură cu litere chirilice ferecată în tartaşe de piele scorojită şi în cheotori de aur coclit. Mai adăogiam şi o mostră de porumb şi de grâu, ceva probe de ţiţeiu. Pe urmă transportul călă­torea dela o expoziţie la alta, pro­vocând elogii care ne umflau de îngâmfare, deşi s’ar fi cuvenit să, ne umilească. Căci nu ne învredniceam a ne prezintă lumii decât cu o zestre a trecutului, scumpă sufletelor noa­stre fără îndoială, dovedind o sumă de calităţi artistice şi spirituale, însă moştenită fără nici un merit de generaţii risipitoare. Chiar aci, la noi acasă, ne ştiam incapabili măcar de a păstra această moşte­nire, necum de a o spori, îndru­mând-o spre înfăptuiri viitoare. Ar­ta populară se stingea. Industria casnică idem. Frumoasele costume care făceau fala ţinuturilor încă neatinse de molima surtucanismu­­lui, îşi pierdeau căutarea şi farmecul. Scoarţele româneşti cu minunatele motive stilizate şi estompatele cu­lori vegetale, erau înlocuite de o camelotă de cel mai trivial gust. Şi toate lunecau pe acelaş povârniş! Iar întrucât priveşte cealaltă a­­firmare, a unei civilizaţii şi culturi moderne, în pas cu veacul, ce a­ a­veam de arătat, noi care trăiam din împrumuturi, eterni debitori ai occi-­­­dentului? Presa şi publicul lăudau pe drept cuvânt tezaurele trecutu-­­ lui nostru artistic şi etnografic ex­puse în pavilioanele sau în secţiile expoziţiilor internaţionale. Dar des­pre prezent — tăcere ! în afară de excepţia câtorva realizări în arta plastică. Şi despre viitor? Ce vestea vreun viitor, unui popor care se fălea doar cu un trecut încheiat şi vegeta într’un prezent alimentat de împrumuturi, împrumuturi­ de toate soiurile şi în toate domeniile: băneşti, de produse industriale, de mode artistice, de legi, de forme, mai ales de forme. Odinioară, când Fundaţia Princi­pele Carol preluase grija anevoioa­să şi delicată de a organiza aseme­nea expoziţii, am participat nu oda­tă la desnădăjduitele strădanii de a evada din această rutină. Dar cum s’ar fi putut exprima altfel ţara, când aceasta era expresia ei? Pavilionul românesc dela Expo­ziţia universală din Paris, de acum doi ani, a sfărâmat aş spune brusc, revoluţionar, o tradiţie. Meritul har­nicului şi neîntrecutului organiza­tor, d. prof. Dimitrie Gusti, expe­rienţa sa încercată la opera de la Fundaţia pentru cultura poporului Principele Carol, la echipele mono­grafice şi studenţeşti, colaboratorii aleşi şi folosiţi cu un ager discer­nământ, toate împreună au isbutit să pună în valoare întâia oară as­pectul dinamic al României mo­derne. Ochii îndreptaţi spre viitor, preo­cupările şi realizările de viitor. Iar acestea au fost cu putinţă, fiindcă încă de pe atunci, de acum doi ani, prin iniţiativele, prin acti­vitatea, prin energetica Suveranu­lui. Ţara cea adevărată se pregătea pentru renaşterea spirituală şi ma­terială, care în Februarie 1938, a despicat Istoria noastră în două. Trecutul în urmă, ca element de temelie, viitorul dinamizat din sub­stanţa acestui trecut animată de un suflu nou. Pavilionul României de la Expo­ziţia din New-York, organizat în a­­celaş spirit, de acelaş neostenit om al înfăptuirilor de largi viziuni care e profesorul D. Gusti, înfăţişează această ţară nouă cu aspectele ei de cultură şi civilizaţie proprie, cu resursele ce sunt în sfârşit puse în valoare, cu dinamismul României ce va să vină. Scrisorile­­e ce ne-au fost adresate de celebrul primar al New-Yorku­­lui, Laguardia, şi de d. Grover Whalen, comisarul general al­ Expo­ziţiei, ne-au umplut inima de o fi­rească mândrie. „Aveţi de asemenea motive să fiţi mândri —ne scrie d. Laguardia — de Pavilionul României, pe care am avut prilejul a-l deschide oficial... El se poate compara în mod favo­rabil cu oricare alt pavilion al ce­lorlalte­­ State...Iar CASA ROMANA adăugată Pavilionului este una din­tre cele mai atractive şi interesante realizări din cuprinsul Expoziţiei. Chipul în care România a înţeles să participe la această Expoziţie, nu poate decât să aducă încredere şi onoare Ţării D-voastre“. Iar în altă scrisoare, d. Grover Whalen, comisarul general al Ex­poziţiei, ne adresa aceste rânduri de încheiere: „Profit de prilej să mulţumesc guvernului român şi poporului ro­mân, pentru opera mare care au făcut-o realizând Pavilionul român şi Casa română, lucrări ce se inte­grează în totalitatea operei Expozi­ţiei, menită să atragă cele 60 mi­lioane de vizitatori din lumea în­­treagă.“ Mai este nevoie de adăogit vreun cuvânt ? PETRESCU . I !|иащ bank Post. Ord P. T. T. No. 143.114 vmer lume 2MTR,­­) TIBIXIS ш Direcţiunea şi Redacţia: Calea Victorieij 50, Pasagiu! Victoria. Scara B, Et. I. Administraţia: Pasagiu! Victoria .(fost Imobiliara) Scara O. TELEFOANE pagini Direcţiunea: 6.57.85, Secretariatul eenen Secretariatul general: 5.57.88 Redacţia ţi secretariatul: 5.57.79 Secretariatul de provinciei 6.57.77 Administratorul: 4.20.62 Administraţia ş 1 abonamente* 6.57.01 Serviciul publicităţii: 4.89.05 ABONAMENTE Un an 750 lei Şase luni 880 » Trei luni 200­0 Pentru instituţiuni 1000 „ сигл A DECURS CĂLĂTORIA DE STUDII мйс^дцдияяйшдивяйжн1ияевя1нияддцкщид^^ A MARELUI VOEVOD MIHAI DE ALBA IU LIA IN NÂSÂUD Șl IN MARAmTrESuT^DAL IN GRĂDINA LUI GEORGE COŞBUC, LÂNGĂ MOARA Şl PLOPII POETULUL- O LECJIE DE ISTORIE IN SATUL DESCĂLECĂTORILOR MARAMUREȘENI NASÂUD, 13. — Duminecă 11 Iu­nie a. c. la orele 9 a sosit în gara Năsăud cu un tren regal Marele Voe­vod Mihai de Alba Iulia, însoţit de d. lt. col. adj. Dămăceanu, pr. Nae Popescu, subsecretar de Stat, maior Mircea Tomescu director de studii al şcolii princiare, profesorii: Virgil Arbore, Georgescu Tistu, C. S. Anto­­nescu, Bernhard Capezius, Al. An­­dronic, dr. C. N. Ionescu, Ion Zam­­firescu şi elevii: Mircea Ioaniţiu şi Walter Heltman cl. VII. De la ora 9.10 a. m. d. prof. Virgil Arbore a ţinut, în vagon, o lecţie de istorie, tratând subiectul „Ţara Nă­­săudului şi eroismul Cătanelor ne­gre”. La orele 10 a. m. Măria Sa Marele Voevod descinzând din vagon a fost întâmpinat de d. col. Florin Medrea, prefectul judeţului Năsăud, iar d. primar dr. Traian Chiţul rostind, un scurt cuvânt de bun sosit a oferit tradiţionala pâine şi sare. Pe peronul gării se mai aflau d.nii prof. univ. Cristea Niculescu, prof. I. Moisil, pretor Anton Şirlincan, maior Cos­­ma comandantul legiunii de jan­darmi, No­lanul corn. legiunea de strajeri, Petre Son, revizor şcolar, maior Bărnuţiu de la inspectoratul reg. al jandarmeriei Cluj, d-nele M. Şorobetea şi Miţi Şirlincan şi de soa­­rele FI. Tomuţa şi Marioara Şorobe­tea cari au oferit Marelui Voevod bogate şi admirabile buchete de flori. VIZITAREA LICEULUI GRĂNICERESC înalţii oaspeţi au participat la sf. liturghie oficiată de pr. Ion Bunea la capela ortodoxă şi de pr. vicar St. Buşilă, prof. G. Bichigeanu, pr. Iacon Chitul şi I. Greabu,Tiha, la catedrala unită. Au vizitat apoi bătrânul liceu gră­niceresc „G. Coşbuc” unde au fost primiţi de elevii şi profesorii şcolii în frunte cu harnicul director Aurel Şorobetea, care, a rostit cuvântul de urare. Măria Sa Marele Voevod şi în­soţitorii au rămas încântaţi de bo­găţia muzeelor şi colecţiilor ştiinţi­fice, a bibliotecii profesorilor şi ele­vilor şi au admirat expoziţia de de­sen organizată de d. prof. V. Oltea­­nu. Marele Voevod a primit din par­­tea d.lui director Şorobetea primele poezii scrise şi publicate de marele poet al ţărănimii: G. Coşbuc. HRISOAVELE MUZEU­­LUI NASÂUDEAN La muzeul năsăudean, Măria Sa a fost întâmpinat de d. prof. pens. Ius­tiu Moisil, care, timp de aproape o oră, a vorbit despre faptele mari şi eroice ale înaintaşilor grăniceri, is­toria graniţei, a regimentului grăni­ceresc, a instituţiilor culturale şi e­­conomice de aici, conducătorii re­­gionali, valoarea arhivelor din Nă­săud, etc. Au impresionat cele 200 scrisori ale lui Mihai Viteazu, cu semnătura originală, drapelul ve­­chiului district, diferitele obiecte de muzeu şi cele cca. 20.000 volume ale bibliotecii. Aceleaşi preţioase lămu­­riri, in diferite chestiuni, le-a dat şi d. prof. pens. Virgil Şotropa mem­bru fondator al muzeului năsăudean. Distinşii oaspeţi au semnat apoi in albumul muzeului, primind, fiecare publicaţii de ale d.lui prof. Moisil şi Şotropa asupra Grăniţerilor năsău­­de­ni.­­ După vizitarea comunei Jidoviţa, Măria Sa Marele Voevod şi colegii au ascultat in Lagăr (vechiul Castru) lecţia d.lui prof. Georgescu Tistu despre „Poetul George Coşbuc”. IN GRĂDINA POETULUI COŞBUC Pe tot parcursul străzilor, Măria Sa a fost obiectul unor delirante ma­nifestaţii de simpatie. Lacrimi de bucurie au vărsat mulţi văzând pe tânărul Vlăstar regesc în mijlocul poporului care-l adoră. După masă, Măria Sa şi suita au mers în comuna natală a poetului Coşbuc, unde, după ce au vizitat casa moara, pârâul morii şi satul, stau tură din opera marelui poet. In dimi­­aşezat in grădina poetului, la umbra­neaţa de 12 L c. au plecat la Cuhea­­„Plopului” din poezii, — făcând loc­ Maramureş. Marele Voevod Mihai, însoţit de profesori şi doi colegi de clasă, vizitează satele din Maramureş SIGHET, 13 (Prin telefon). — Eri, la orele 12, a sosit la Dragomi- Aeşti venind dela Năsăud Marele Voevod Mihai de Alba Iulia. Vlăs­tarul regal era însoţit de profesorii şi doi dintre colegii Săi de clasă. Dat fiind caracterul strict parti­cular al vizitei Măriei Sale, nu i S’a făcut primire oficială.. Totuşi, ţăra­nii, în deosebi tineretul, auzind de vestea sosirii Voevodului Mihai L-au primit în pitoreşti costume naţio­nale aclamându-L călduros. Imediat după sosire Voevodul Mihai S-a retras cu profesorii în grădina bisericii greco-catolice din Dragomireşti unde, sub umbra bă­trânilor nuci, a făcut lecţii de geo­grafie şi istorie. După masă augus­tul oaspe a plecat să viziteze bise­ricile din Cuhea şi Ieud, rămânând plăcut impresionat de aspectul ca­racteristic maramureşan cu uşoare urme gotice ale bisericii din Ieud, ridicată în anul 1334, şi aceleia din comuna Cuhea, ridicată în anul 1718, care este unul dintre cele mai vechi sate din Maramureş. Miron Costin, în cronica sa, cu­minţeşte de Cuhea ca de fosta re­şedinţă a descălicătorului Dragoş Vodă. Spre seară Marele Voevod s’a re­întors la Dragomireşti, o altă co­mună istorică din Maramureş nu­mită astfel după un fiu al voevo­­dului Bale, numit Dragomir. Aci, după noul lecţii de istorie şi geo­grafie, în timpul recreaţiei, Marele Voevod şi-a exprimat dorinţa de a asculta­­muzică populară m­aramu­­reşană. Un taraf de lăutari din Să­­cel a executat cântece şi dansuri naţionale, iar flăcăii şi fetele din Dragomireşti au întins „Bătuta” şi „învârtită”, din Maramureş. Astăzi, la orele 9 dimineaţa, Voe­­vodul Mihai şi suita Sa au­­plecat la Borşa unde au vizitat minele „Pyrit”. MARELE VOEVOD MIHAI A SOSIT LA VATRA­­DORNEI V­ATRA­ D­ORNEI, 13. (Tele­gramă). — In cursul zilei de azi, a sosit în localitate, venind din Maramureş, Marele Voe­vod Mihai, însoţit de profesori şi de colegii de clasă. Populaţia Bucovinei a pre­gătit Vlăstarului regesc o pri­mire triumfală. LA MIRCEŞTII LUI VASILE ALECSANDRI SE FAC PREGĂTIRI PEN­TRU PRIMIREA MARE­­LUI VOEVOD DE ALBA. IULIA ROMAN 13. — Precum se știe, în programul călătoriei de studii a Marelui Voevod Mihai de Alba-Iu­­lia este înscris şi vizita comunei Mirceşti, leagănul bardului Vasile Alecsandri. In vederea acestei înalte vizita d. colonel Traian Corbeanu, prefec­tul judeţului, însoţit de d. maior Ionescu Marin, comandantul legiu­­nei de jandarmi, au plecat la Mir­ceşti unde au luat contact cu d-nii Alex. Tebeiia -pretorul plăşii şi ing. Ioan Petrescu, custodele averei ră­mase de pe urma poetului, dând dispoziţiuni pentru o cât mai fas­tuoasă şi aleasă primire. De pe acum comuna Mirceşti a îmbrăcat haina de sărbătoare, lo­cuitorii pregătindu-se a fi la înăl­ţimea evenimentului ce se va pro­duce prin înalta onoare ce o face Fiul Regesc prin vizita Sa. De la Mirceşti, Marele Voevod Mi­hai de Alba Iulia va pleca la Hu­­muleşti, locul naşterii sfătosului Ion Creangă. NENOROCIRE INTR’O MINA DIN GERMANIA AU MURIT 6 LUCRĂTORI BERLIN, 13 (Rador). — In minele dela Kastrop (Westfalia) din cauza ru­perii cablului, un ascen­sor* în care se aflau şase mâneri s’a prăbuşit. Cei şase lucrători şi-au găsit moartea în acest ac­cident. PRIMIREA SUVERANILOR BRITANICI LA WASHINGTON in momentul sosirii la Washington Suveranii Marei Britanii au fost primiţi oficial de d. Preşedinte al Statelor Unite şi d-na Roosevelt. In fotografie, se recunosc uşor, de la stânga la dreapta : M. S. Regele George VI, d. Preşedinte, un ofiţer american, d-na Roosevelt şi M. S. Regina Elisabeth . »

Next