România - Provincie, iunie 1940 (Anul 3, nr. 734-748)

1940-06-16 / nr. 734

4,­ VI. 1940 ROMÁNIA Nr. 734 îmncurajând industria casnică. Eu văd nu numai un mare spor de venit pentru economia naţională, văd mai ales împlinirea unui gol în viaţa ţărănească. Ţăranul nostru îşi va găsi astfel prin cultura şi prelucrarea inului şi a cânepii, o cale sănătoasă de bună şi rodnică îmbogăţire M. S. REGELE Aceste sunt cuvintele pe care M. S. Regele le-a rostit în ziua de 9 Mai 1937, şi ele, reînviate în litere pe in­scripţia de la intrarea Expoziţiei sa­tului, alcătuesc un motto lapidar­, ex­poziţiei de industrie casnică, de cul­tură şi prelucrare a inului, a cânepii şi bumbacului. Anul acesta, satul românesc a fost amenajat în acest scop, cercetându-se pentru aceasta toate regiunile curat româneşti în care industriile casnice autohtone şi-au dus pe firul tradi­ţiei, hărnicia şi frumuseţea, până în pragul industriilor, de azi. Un aspect din secţiunea cojoace, Industria ţărănească, s’a adaptat, şi nouilor forme şi feluri de lucru, adoptând uneltele moderne, care pri­lejuiesc o extindere şi o mărire a producţiei româneşti. Neostenită în­tru această dirijare şi proteguire a artei şi industriilor ţărăneşti, d-na Aretia Tătărescu a luat iniţiativa acestei expoziţii a­­­muncii săteşti Casnice, adăugind o nouă şi mai completă afirmare a acestei ra­muri de activitate, de muncă româ­nească la sate. ARHITECTURA ŞI DE­­CORAŢIUNEA EXPOZI­ŢIEI Satul românesc prezintă un cadru ideal pentru o expoziţie a industriei casnice ţărăneşti, dând impresia u­­nei imagini reale, a unei sinteze de regiuni alăturate, şi pornite pe rit­mul aceloraşi munci. Sub aparenţa aceasta de calm a aşezărilor româneşti după parava­nul de frumuseţe idilică, agrestă, mâinile sătenilor şi sătencelor noa­stre robotesc într’un ritm neobosit, cânepa, inul, bumbacul, lâna, sunt lucrate prin toate mijloacele şi cu toate uneltele aflătoare în gospodă­ria românească, dăruind trebuinţelor vieţii obşteşti şi frumuseţe ochilor, iile, cămeşile înflorate, cojoacele cu fir şi floare din culoarea bradului, a trandafirului, a cerului şi a grâu­lui. Tot aşa cuţitul, tesla, barda, gea­­lăul, dalta, cuţitoaiele, sapă lemnul înflorindu-l, la troiţe, la porţi la do­­miţi, ploşci, halii, roţi şi tot ce iscu­sinţa ţărănească a scos la iveală. Această iscusinţă i-a învăţat să născocească uneltele cu care lucrea­ză lâna şi inul, încă din cele mai străvechi timpuri. In afară de casele ţărăneşti vechi, unde se a­flă expuse aceste produse ale muncii ţărăneşti, s’au amenajat pavilioane noui. Ele sunt opera talentatului arhitect Doi­­cescu, acest tânăr artist de mari re­surse, cunoscător al stilului româ­nesc, interpretându-l în linie mo­dernă. Decorarea zidurilor pavilioanelor şi motivele decorative, puse pe casele ţărăneşti, acordate cu sensul şi sti­lul ţărănesc, sunt realizate de picto­rul Alexandru Mazilescu. Artistul acesta de asemenea în a­­nii tineri ai artei sale, are o vastă activitate în domeniul artei decorati­ve. Sunt cunoscute succesele sale de la expoziţiile internaţionale de la Pa­­ris-New-York-Milano, unde frescele sale au fost elogios primite şi co-cosături şi broderii naţionale montate de presa acelor oraşe, pen­tru linia pură, pentru duhul preg­nant de autenticitate românească, pentru ineditul viziunii sale plastice. La intrarea expoziţiei „Muncii cas­nice ţărăneşti” d. Al. Mazilescu a imaginat un plan al expoziţiei ,ex­trem de ingenios şi decorativ. A plasat în trei pete de culoare, toate casele din Satul Ţărănesc, nu­merotate după planul de alcătuire a expoziţiei, păstrându-le caracteristi­ca, trecute printr’o interpretare plas­tică, de prim ordin decorativ. Opera Doicescu-Mazilescu, dă un aer sărbătoresc de autenticitate, de viziune de artă ţărănească expozi­ţiei. PAVILIOANELE DE ARTA ROMÂNEASCA In pavilioanele din laturile intrării în expoziţie s’au amenajat săli în care sunt expuse mobile şi în gene­ral decoraţiuni de interioare pur­tând linia modernă prin tradiţie şi adaptând materialul in, cânepă şi paiele, la alcătuirea mobilelor. De asemeni s’a căutat să se urmă­rească tradiţia în decorativ evocând vechile steme şi vechile motive de­corative din elementele decorative bisericeşti. SALA DOMNEASCA In sala Domnească, sunt aşezate în vitrina circulară o serie bogată de haine preoţeşti inspirate de moti­ve arhaice. Sunt aci nenumărate nuanţe fericit îmbinate cu linia pri­mitivă a imaginilor. Culorile acestor haine preoţeşti merg pe o gamă de discreţie şi dis­tincţie, culori cari cântă­ o poemă vi­zuală cu înflorirea chipurilor de sfinţi de îngeri şi Sfinte Fecioa­re. Deasupra acestor minuni de re­înviere a culorilor şi a închipuirilor, culese parcă de pe zidurile Suceviţei şi Voroneţului, d-na Miliţa Pătraşcu a modelat mari steme din vechime ale ţării ale ţinuturilor, după dese­nele lui Al. Mazilescu. SALA CINEI Această sală în întregime, deco­rată şi cu mobilier după desenele ar­hitectului Doicescu, cuprinde trei grupuri de mobilier-sufragerie, pur­tând acelaşi duh de îmbucare a lu­mii moderne cu tradiţia. La aceste grupuri este minunat ar­monizat tapisajul cu un trăpsit în cel mai frumos roşu posibil, sau­­ albul de iută, sau pielea de capră colorată cu un albastru fericit. Obiectele de albastru sunt după desenele arhitec­­tului G. M. Cantacuzino. Pereţii sunt deasemeni acoperiţi cu ţesături ţără­neşti, poartă bliduri vechi româneşti aşezate cu pricepere artistică. CONACUL BOIERESC Nou clădit, după viziunea arhitec­tului Doicescu, acest pavilion, unitar, imaginează o aşezare boierească, în care mobilierul, scoarţele tot ansam­blul, însoţeşte necesităţile decora­ţiei moderne cu stilul de artă tradi­ţională, românească. Acest pavilion este într’adevăr minunat, pentru simplitatea în care a fost rezolvată această împerechiere de cerinţe mo­derne şi stil. Majoritatea căsuţelor ţărăneşti au înflorit sub scoarţele multicolore, ar­monice, sub iile de zăpadă, sub ma­ramele de borangic, sub,­oratrile şi blidurile făcute după vechile şi stră­­vechile­ modele. În toate aceste case stau mărturie vie, bogata imaginaţie şi marea putere de muncă a po­porului din satele noastre. Sub şo­­proane şi în ogrăzi, rotesc roţi de gherghef, bat războaiele, în cari se am vizitat pavilionul industriei casnice textile de la Şosea, unde, în afară de admiraţia pe care o smulg toate lucrurile expuse care arată simţul artistic superior al ţăranului nostru, am avut prilejul să vedem confirmată încă odată convingerea că putem să ajungem la o industrie naţională textilă, în stare să satis­facă toate necesităţile interne. Ţă­ranul nostru trebue să recucerească un teren pierdut şi să ajungă din nou să-şi facă singur ţesăturile de care are nevoie. Câştigă el şi câştigă şi economia naţională. Nu este un postulat aprioric ce­­ia ce însemnăm aici, ci concluzia lo­gică, trasă din realităţi concludente. Statistica arată că în 1935 am im­portat 410.861 quintale materii tex­tile, în valoare de 2.715.066.000 lei; în 1936, 459.158 quintale în valoare de 3.117.830.000 lei; în 1937 am im­portat 598.990 quintale, în valoare totală de 4.576.000­.0000 lei. Materii­le importate constau din: fire şi aţă de cânepă, in şi bumbac, bumbac brut, saci, sisal, sfoară şi alte diferite fa­bricate. Din acestea bumbacul ocu­pă locul principal, însemnăm canti­­tiv şi ca valoare 50 la sută din tota­lul importului. Valoarea importului de textile, din 1937, este echivalentă cu valoa­rea a 100.000 vagoane de grâu , la care, după cum se ştie, statul a su­portat şi prime de import. Situaia trebue remediată şi cu ur­genţă, căci avem toate posibilităţile naturale, a căror exploatare ne-ar întocmesc ţesăturile de in şi cânepă, sau covoarele înflorate cu păsări şi căluţi sau mioare stilizate lângă la­leaua palidă sau sângerie şi lângă rămurica bradului. Fabrica de frânghii şi chingi de cânepă din Sighişoara, lucrează la faţa locului, pe uneltele vechi, şi pe cele noi, cu două echipe de lucră­tori, unii purtând straele ţărăneşti, alţii în salopetele albastre ale me­seriaşului modern. Dar frânghia se face la fel şi chinga de cânepă pre­cum o lucrau strămoşii. Fetele din ţinutul Sucevei sau al Făgăraşului torc, deapănă, brodează, dau la războiu, precum şi maicile din mânăstirile ţării, au venit să arate în camilafca lor neagră în brăcare, cum se preface inul şi câ­nepa în vestminte cari şi cosânze­­nele le îmbrăcau în basme. R. B. oferi o binefăcătoare independenţă faţa de străinătate. Rezultatele acţiunii dusă până acum pe teren, demonstrează uşu­rinţa acestei isbânzi şi caracterul ei economic. Căci cucerirea acestei in­dependenţe, nu este autarhie pro­priu zisă în acest domeniu,­­ pre­ţurile produselor şi obiectelor texti­le obţinute în ţară, fiind mult infe­rioare costului de import, P Putem înfrânge prin urmare con­curenţa străină, nu prin măsuri va­male — care pot adăuga doar ca ajutătoare ale acţiunii — ci prin concurenţa pe care ar exercita-o pe piaţă, preţurile produselor autoh­tone. Pentru realizarea acestui lucru însă, trebue ca aceste produse să EXIST­E. Aceasta este problema. De la o vreme, atras de rentabili­tatea vremelnică pe care o oferă cultura grâului, ţăranul a părăsit cultura textilelor, oleaginoaselor şi a legumelor, devenind tributar al stambei din târg, al sacului de iută şi a frânghiilor de import. Creiarea unei gospodării ţărăneşti care să producă prin mijloace pro­prii aceste materii prime şi tot în cadrul ei să le prelucreze — în ce­ea ce priveşte oleaginoasele şi legu­mele avem exemplu industria să­tească din Bulgaria — ar rezolva problema capitală a ţărănimii şi ar oferi un impuls nebănuit economiei generale. Posibilităţi de rezolvare există în solul românesc, după cum ne amin­tim şi după cum ştim şi din cultu­rile actuale, creşte destul de bine şi inul şi cânepa şi chiar bumbacul. Ceia ce se cere peste aceste lucruri, este o politică viguroasă, curagioa­­sa, care să le dea chip. Trebuesc încurajări şi măsuri pentru a spori suprafeţele cultivate şi mai ales pentru a înlesni o prelucrare renta­bilă. S’au furnizat până acum ţăra­nilor din unele regiuni uneltele ne­cesare; s’au făcut topitorii în cen­trele mai importante de cultură; s’au achiziţionat la­ preţuri rentabile pentru ţărani, prisosurile produse. Un început prin urmare s’a făcut, iar rezultatele de până acum, în­dreptăţesc cel mai sănătos opti­mism şi obligă la perseverare pe această cale. Nevoile­ de in şi cânepă ale gos­podăriilor ţărăneşti — pentru pân­ză, saci, frânghii — pot fi satisfă­cute cu producţia de pe 1*'5.000 ha. Or, nu se cultivă decât 50 • 15.000 ha. Şi din acestea majoritatea sunt cul­tivate cu cânepă. In urma acţiunii ministerului, se observă în ultimul timp o sporire a acestei suprafeţe. Trebue să mărim la maximum, pes­te nevoile interne producţia de tex- file, căci preţul de producţie asi­gură posibilitatea de a exporta. Pavilionul industriei casnice, a expoziţiei de la Şosea, demonstrează cu prisosinţă posibilitatea renaşterii industriei ţărăneşti; este nevoe însă pentru aceasta, de iniţiativă, curaj, înţelegere şi perseverenţă. Vladimir Tomonoos întârziem uneori în faţa vitri­nelor Muzeului de Artă Naţională, privind cu adâncită melancolie tot ceea ce mâinile bătătorite şi maestre ale ţăranilor noştri au meşteşugit, făcându-şi uneltele trebuitoare vie­ţii sau îmbrăcămintea. Fiecare din aceşti­­ meşteri-artişti anonimi în­crustase ceva din sufletul lui acolo. Toţi străinii cari au văzut acele o­­biecte şi broderii sau ţesături, şi-au mărturisit admiraţia pentru imagi­naţia bogat creatoare a poporului nostru. In ultimii ani se răspândise o mo­dă ca fiecare să-şi aibă în casă „un colţ românesc". Odihneau ih acel colţ un pieptar ori un cojoc, o viie, o lingură de lemn sau un caier fru­mos cioplite, o icoană pe sticlă, un ştergar ales. Acele comori ce împodobiseră o­­dată viaţa simplă a satelor ame-Dărăcitul fibrelor de cânepă nunţau să dispară cu timpul, în faţa invaziei fabricaţiilor în serie, uci­gând astfel frumoase meşteşuguri ţărăneşti, luând tot farmecul sate­lor, având o influenţă dezastruoasă şi în viaţa­­ economică sătească. Aşa ar fi fost fără veghea isvorâtă din iubirea profundă pentru po­porul său, a Maiestăţii Sale Rege­lui. Ascultând înaltului îndemn s’a început o vie şi inteligentă cam­panie de reînviere a meşteşugurilor săteşti. Expoziţia din 1937 a fost o primă demonstraţie, iar acum târ­gul industriilor casnice ce ■ s’a inau­gurat ori, a venit să scoată din a­­dormirea în care căzuse, acele me­şteşuguri. Muzeurile îşi au desigur şi ele rosturile lor, nu lasă să se piar­dă în uitare o operă. Dar acolo toa­te stau în încremenirea unei vieţi opuse, îndemnul, stimulentul, directive­le, trebuie acum să vie de sus în jos, spunea într’o zi d-na Aretie Tătărescu, a cărei energie neobosi­tă ne-a uimit. Târgul industriilor casnice s’a or­ganizat sub auspiciile Soc. ortodoxe a Femeilor Române, în frunte cu d-na Tătărescu. D-sa împreună cu un comitet din care fac parte d-na Zefira col. Voiculescu, d-ra Nissa Cămărășescu, d. Cicero Gordiu, pre­şedintele comisiei Textilelor şi co­misar general al târgului, d. Traian Pârvu, director general C. F. R, ar­hitect Octav Doicescu, d. Nicolae Boicescu, secretar, d. ing. Florea A­­mărăscu, director în ministerul E­­conomiei Naţionale. ,,Cu sprijinul rezidenţiilor şi al că­peteniilor satului putem ridica sa­tul în doi ani de zile’’ spunea tot d-na Tătărescu. In ansamblul satului­ Tărg pre­domină trei elemente, cari trebuie să ajute şi să îndrumeze pe ţărani: proprietarul, biserica şi moara. La conacul boieresc vedem acel mobilier, covoare şi perdele, in a­­daptarea lor la interiorul modern, păstrăndu-şi insă sufletul autohton. In jurul mănăstirilor trebuie să se desvolte industria casnică, ur­mând şi îndrumând pe linia tradi­ţiei. In felul acesta mănăstirile îşi crează şi un venit. Târgul industriilor casnice ne a­­rată ce bogăţie constituie pentru noi cultivarea inului, bumbacului, cânepei, creşterei viermilor de mă­tase, lâna şi pielea oilor, părul şi maica cadrelor, câtă căldură şi via­ţă emană din vestmintele făcute din pânza, românească, câtă eleganţă in linie şi croială aflăm la acele cojoa­ce împodobite cu fină broderie, din ţinutul frumos al Bucovinei, ca să luăm numai un exemplu din cele multe. Şi cie ce preţuri convenabile le putem avea, faţă de durabilitatea lor. Târgul industriilor casnice ne va mai arăta cum aceste materiale româneşti, mătasea, pânza de in şi cânepă, pot fi modelate în toalete create de marii croitori ai Parisului. Avem ce ne trebuie­, avem ma­terii prime, avem mâini harnice, a­­vem un isvor imens de tradiţie, tre­buie îndrumare şi bunăvoinţă. Şi să punem pe foc toate acele orori ce le răspândise brumarescianismul con­­jugător al bunului gust, plaga piro­gravurilor ce pătrunsese la un mo­ment dat până în şcoli. Apriliana Medianii INDUSTRIILOR CASNICE INDUSTRIA CASNICĂ TEXTILĂ Renaşterea m­eşteşugurilor noastre româneşti In primul plan dela dreapta, d. consilier regal Gh. Tătărescu preşedintele Consiliului de miniştri, d-na Aretia Tătărescu şi d. Cezar Petrescu directorul ziarului nostru, vizitând târgul industriei casnice Planul satului, expus pe peretele din stânga la int­rarea în Expoziţie torsul umor ce сапера

Next