România - Provincie, iunie 1940 (Anul 3, nr. 734-748)
1940-06-16 / nr. 734
4, VI. 1940 ROMÁNIA Nr. 734 îmncurajând industria casnică. Eu văd nu numai un mare spor de venit pentru economia naţională, văd mai ales împlinirea unui gol în viaţa ţărănească. Ţăranul nostru îşi va găsi astfel prin cultura şi prelucrarea inului şi a cânepii, o cale sănătoasă de bună şi rodnică îmbogăţire M. S. REGELE Aceste sunt cuvintele pe care M. S. Regele le-a rostit în ziua de 9 Mai 1937, şi ele, reînviate în litere pe inscripţia de la intrarea Expoziţiei satului, alcătuesc un motto lapidar, expoziţiei de industrie casnică, de cultură şi prelucrare a inului, a cânepii şi bumbacului. Anul acesta, satul românesc a fost amenajat în acest scop, cercetându-se pentru aceasta toate regiunile curat româneşti în care industriile casnice autohtone şi-au dus pe firul tradiţiei, hărnicia şi frumuseţea, până în pragul industriilor, de azi. Un aspect din secţiunea cojoace, Industria ţărănească, s’a adaptat, şi nouilor forme şi feluri de lucru, adoptând uneltele moderne, care prilejuiesc o extindere şi o mărire a producţiei româneşti. Neostenită întru această dirijare şi proteguire a artei şi industriilor ţărăneşti, d-na Aretia Tătărescu a luat iniţiativa acestei expoziţii amuncii săteşti Casnice, adăugind o nouă şi mai completă afirmare a acestei ramuri de activitate, de muncă românească la sate. ARHITECTURA ŞI DECORAŢIUNEA EXPOZIŢIEI Satul românesc prezintă un cadru ideal pentru o expoziţie a industriei casnice ţărăneşti, dând impresia unei imagini reale, a unei sinteze de regiuni alăturate, şi pornite pe ritmul aceloraşi munci. Sub aparenţa aceasta de calm a aşezărilor româneşti după paravanul de frumuseţe idilică, agrestă, mâinile sătenilor şi sătencelor noastre robotesc într’un ritm neobosit, cânepa, inul, bumbacul, lâna, sunt lucrate prin toate mijloacele şi cu toate uneltele aflătoare în gospodăria românească, dăruind trebuinţelor vieţii obşteşti şi frumuseţe ochilor, iile, cămeşile înflorate, cojoacele cu fir şi floare din culoarea bradului, a trandafirului, a cerului şi a grâului. Tot aşa cuţitul, tesla, barda, gealăul, dalta, cuţitoaiele, sapă lemnul înflorindu-l, la troiţe, la porţi la domiţi, ploşci, halii, roţi şi tot ce iscusinţa ţărănească a scos la iveală. Această iscusinţă i-a învăţat să născocească uneltele cu care lucrează lâna şi inul, încă din cele mai străvechi timpuri. In afară de casele ţărăneşti vechi, unde se află expuse aceste produse ale muncii ţărăneşti, s’au amenajat pavilioane noui. Ele sunt opera talentatului arhitect Doicescu, acest tânăr artist de mari resurse, cunoscător al stilului românesc, interpretându-l în linie modernă. Decorarea zidurilor pavilioanelor şi motivele decorative, puse pe casele ţărăneşti, acordate cu sensul şi stilul ţărănesc, sunt realizate de pictorul Alexandru Mazilescu. Artistul acesta de asemenea în anii tineri ai artei sale, are o vastă activitate în domeniul artei decorative. Sunt cunoscute succesele sale de la expoziţiile internaţionale de la Paris-New-York-Milano, unde frescele sale au fost elogios primite şi co-cosături şi broderii naţionale montate de presa acelor oraşe, pentru linia pură, pentru duhul pregnant de autenticitate românească, pentru ineditul viziunii sale plastice. La intrarea expoziţiei „Muncii casnice ţărăneşti” d. Al. Mazilescu a imaginat un plan al expoziţiei ,extrem de ingenios şi decorativ. A plasat în trei pete de culoare, toate casele din Satul Ţărănesc, numerotate după planul de alcătuire a expoziţiei, păstrându-le caracteristica, trecute printr’o interpretare plastică, de prim ordin decorativ. Opera Doicescu-Mazilescu, dă un aer sărbătoresc de autenticitate, de viziune de artă ţărănească expoziţiei. PAVILIOANELE DE ARTA ROMÂNEASCA In pavilioanele din laturile intrării în expoziţie s’au amenajat săli în care sunt expuse mobile şi în general decoraţiuni de interioare purtând linia modernă prin tradiţie şi adaptând materialul in, cânepă şi paiele, la alcătuirea mobilelor. De asemeni s’a căutat să se urmărească tradiţia în decorativ evocând vechile steme şi vechile motive decorative din elementele decorative bisericeşti. SALA DOMNEASCA In sala Domnească, sunt aşezate în vitrina circulară o serie bogată de haine preoţeşti inspirate de motive arhaice. Sunt aci nenumărate nuanţe fericit îmbinate cu linia primitivă a imaginilor. Culorile acestor haine preoţeşti merg pe o gamă de discreţie şi distincţie, culori cari cântă o poemă vizuală cu înflorirea chipurilor de sfinţi de îngeri şi Sfinte Fecioare. Deasupra acestor minuni de reînviere a culorilor şi a închipuirilor, culese parcă de pe zidurile Suceviţei şi Voroneţului, d-na Miliţa Pătraşcu a modelat mari steme din vechime ale ţării ale ţinuturilor, după desenele lui Al. Mazilescu. SALA CINEI Această sală în întregime, decorată şi cu mobilier după desenele arhitectului Doicescu, cuprinde trei grupuri de mobilier-sufragerie, purtând acelaşi duh de îmbucare a lumii moderne cu tradiţia. La aceste grupuri este minunat armonizat tapisajul cu un trăpsit în cel mai frumos roşu posibil, sau albul de iută, sau pielea de capră colorată cu un albastru fericit. Obiectele de albastru sunt după desenele arhitectului G. M. Cantacuzino. Pereţii sunt deasemeni acoperiţi cu ţesături ţărăneşti, poartă bliduri vechi româneşti aşezate cu pricepere artistică. CONACUL BOIERESC Nou clădit, după viziunea arhitectului Doicescu, acest pavilion, unitar, imaginează o aşezare boierească, în care mobilierul, scoarţele tot ansamblul, însoţeşte necesităţile decoraţiei moderne cu stilul de artă tradiţională, românească. Acest pavilion este într’adevăr minunat, pentru simplitatea în care a fost rezolvată această împerechiere de cerinţe moderne şi stil. Majoritatea căsuţelor ţărăneşti au înflorit sub scoarţele multicolore, armonice, sub iile de zăpadă, sub maramele de borangic, sub,oratrile şi blidurile făcute după vechile şi străvechile modele. În toate aceste case stau mărturie vie, bogata imaginaţie şi marea putere de muncă a poporului din satele noastre. Sub şoproane şi în ogrăzi, rotesc roţi de gherghef, bat războaiele, în cari se am vizitat pavilionul industriei casnice textile de la Şosea, unde, în afară de admiraţia pe care o smulg toate lucrurile expuse care arată simţul artistic superior al ţăranului nostru, am avut prilejul să vedem confirmată încă odată convingerea că putem să ajungem la o industrie naţională textilă, în stare să satisfacă toate necesităţile interne. Ţăranul nostru trebue să recucerească un teren pierdut şi să ajungă din nou să-şi facă singur ţesăturile de care are nevoie. Câştigă el şi câştigă şi economia naţională. Nu este un postulat aprioric ceia ce însemnăm aici, ci concluzia logică, trasă din realităţi concludente. Statistica arată că în 1935 am importat 410.861 quintale materii textile, în valoare de 2.715.066.000 lei; în 1936, 459.158 quintale în valoare de 3.117.830.000 lei; în 1937 am importat 598.990 quintale, în valoare totală de 4.576.000.0000 lei. Materiile importate constau din: fire şi aţă de cânepă, in şi bumbac, bumbac brut, saci, sisal, sfoară şi alte diferite fabricate. Din acestea bumbacul ocupă locul principal, însemnăm cantitiv şi ca valoare 50 la sută din totalul importului. Valoarea importului de textile, din 1937, este echivalentă cu valoarea a 100.000 vagoane de grâu , la care, după cum se ştie, statul a suportat şi prime de import. Situaia trebue remediată şi cu urgenţă, căci avem toate posibilităţile naturale, a căror exploatare ne-ar întocmesc ţesăturile de in şi cânepă, sau covoarele înflorate cu păsări şi căluţi sau mioare stilizate lângă laleaua palidă sau sângerie şi lângă rămurica bradului. Fabrica de frânghii şi chingi de cânepă din Sighişoara, lucrează la faţa locului, pe uneltele vechi, şi pe cele noi, cu două echipe de lucrători, unii purtând straele ţărăneşti, alţii în salopetele albastre ale meseriaşului modern. Dar frânghia se face la fel şi chinga de cânepă precum o lucrau strămoşii. Fetele din ţinutul Sucevei sau al Făgăraşului torc, deapănă, brodează, dau la războiu, precum şi maicile din mânăstirile ţării, au venit să arate în camilafca lor neagră în brăcare, cum se preface inul şi cânepa în vestminte cari şi cosânzenele le îmbrăcau în basme. R. B. oferi o binefăcătoare independenţă faţa de străinătate. Rezultatele acţiunii dusă până acum pe teren, demonstrează uşurinţa acestei isbânzi şi caracterul ei economic. Căci cucerirea acestei independenţe, nu este autarhie propriu zisă în acest domeniu, preţurile produselor şi obiectelor textile obţinute în ţară, fiind mult inferioare costului de import, P Putem înfrânge prin urmare concurenţa străină, nu prin măsuri vamale — care pot adăuga doar ca ajutătoare ale acţiunii — ci prin concurenţa pe care ar exercita-o pe piaţă, preţurile produselor autohtone. Pentru realizarea acestui lucru însă, trebue ca aceste produse să EXISTE. Aceasta este problema. De la o vreme, atras de rentabilitatea vremelnică pe care o oferă cultura grâului, ţăranul a părăsit cultura textilelor, oleaginoaselor şi a legumelor, devenind tributar al stambei din târg, al sacului de iută şi a frânghiilor de import. Creiarea unei gospodării ţărăneşti care să producă prin mijloace proprii aceste materii prime şi tot în cadrul ei să le prelucreze — în ceea ce priveşte oleaginoasele şi legumele avem exemplu industria sătească din Bulgaria — ar rezolva problema capitală a ţărănimii şi ar oferi un impuls nebănuit economiei generale. Posibilităţi de rezolvare există în solul românesc, după cum ne amintim şi după cum ştim şi din culturile actuale, creşte destul de bine şi inul şi cânepa şi chiar bumbacul. Ceia ce se cere peste aceste lucruri, este o politică viguroasă, curagioasa, care să le dea chip. Trebuesc încurajări şi măsuri pentru a spori suprafeţele cultivate şi mai ales pentru a înlesni o prelucrare rentabilă. S’au furnizat până acum ţăranilor din unele regiuni uneltele necesare; s’au făcut topitorii în centrele mai importante de cultură; s’au achiziţionat la preţuri rentabile pentru ţărani, prisosurile produse. Un început prin urmare s’a făcut, iar rezultatele de până acum, îndreptăţesc cel mai sănătos optimism şi obligă la perseverare pe această cale. Nevoile de in şi cânepă ale gospodăriilor ţărăneşti — pentru pânză, saci, frânghii — pot fi satisfăcute cu producţia de pe 1*'5.000 ha. Or, nu se cultivă decât 50 • 15.000 ha. Şi din acestea majoritatea sunt cultivate cu cânepă. In urma acţiunii ministerului, se observă în ultimul timp o sporire a acestei suprafeţe. Trebue să mărim la maximum, peste nevoile interne producţia de tex- file, căci preţul de producţie asigură posibilitatea de a exporta. Pavilionul industriei casnice, a expoziţiei de la Şosea, demonstrează cu prisosinţă posibilitatea renaşterii industriei ţărăneşti; este nevoe însă pentru aceasta, de iniţiativă, curaj, înţelegere şi perseverenţă. Vladimir Tomonoos întârziem uneori în faţa vitrinelor Muzeului de Artă Naţională, privind cu adâncită melancolie tot ceea ce mâinile bătătorite şi maestre ale ţăranilor noştri au meşteşugit, făcându-şi uneltele trebuitoare vieţii sau îmbrăcămintea. Fiecare din aceşti meşteri-artişti anonimi încrustase ceva din sufletul lui acolo. Toţi străinii cari au văzut acele obiecte şi broderii sau ţesături, şi-au mărturisit admiraţia pentru imaginaţia bogat creatoare a poporului nostru. In ultimii ani se răspândise o modă ca fiecare să-şi aibă în casă „un colţ românesc". Odihneau ih acel colţ un pieptar ori un cojoc, o viie, o lingură de lemn sau un caier frumos cioplite, o icoană pe sticlă, un ştergar ales. Acele comori ce împodobiseră odată viaţa simplă a satelor ame-Dărăcitul fibrelor de cânepă nunţau să dispară cu timpul, în faţa invaziei fabricaţiilor în serie, ucigând astfel frumoase meşteşuguri ţărăneşti, luând tot farmecul satelor, având o influenţă dezastruoasă şi în viaţa economică sătească. Aşa ar fi fost fără veghea isvorâtă din iubirea profundă pentru poporul său, a Maiestăţii Sale Regelui. Ascultând înaltului îndemn s’a început o vie şi inteligentă campanie de reînviere a meşteşugurilor săteşti. Expoziţia din 1937 a fost o primă demonstraţie, iar acum târgul industriilor casnice ce ■ s’a inaugurat ori, a venit să scoată din adormirea în care căzuse, acele meşteşuguri. Muzeurile îşi au desigur şi ele rosturile lor, nu lasă să se piardă în uitare o operă. Dar acolo toate stau în încremenirea unei vieţi opuse, îndemnul, stimulentul, directivele, trebuie acum să vie de sus în jos, spunea într’o zi d-na Aretie Tătărescu, a cărei energie neobosită ne-a uimit. Târgul industriilor casnice s’a organizat sub auspiciile Soc. ortodoxe a Femeilor Române, în frunte cu d-na Tătărescu. D-sa împreună cu un comitet din care fac parte d-na Zefira col. Voiculescu, d-ra Nissa Cămărășescu, d. Cicero Gordiu, preşedintele comisiei Textilelor şi comisar general al târgului, d. Traian Pârvu, director general C. F. R, arhitect Octav Doicescu, d. Nicolae Boicescu, secretar, d. ing. Florea Amărăscu, director în ministerul Economiei Naţionale. ,,Cu sprijinul rezidenţiilor şi al căpeteniilor satului putem ridica satul în doi ani de zile’’ spunea tot d-na Tătărescu. In ansamblul satului Tărg predomină trei elemente, cari trebuie să ajute şi să îndrumeze pe ţărani: proprietarul, biserica şi moara. La conacul boieresc vedem acel mobilier, covoare şi perdele, in adaptarea lor la interiorul modern, păstrăndu-şi insă sufletul autohton. In jurul mănăstirilor trebuie să se desvolte industria casnică, urmând şi îndrumând pe linia tradiţiei. In felul acesta mănăstirile îşi crează şi un venit. Târgul industriilor casnice ne arată ce bogăţie constituie pentru noi cultivarea inului, bumbacului, cânepei, creşterei viermilor de mătase, lâna şi pielea oilor, părul şi maica cadrelor, câtă căldură şi viaţă emană din vestmintele făcute din pânza, românească, câtă eleganţă in linie şi croială aflăm la acele cojoace împodobite cu fină broderie, din ţinutul frumos al Bucovinei, ca să luăm numai un exemplu din cele multe. Şi cie ce preţuri convenabile le putem avea, faţă de durabilitatea lor. Târgul industriilor casnice ne va mai arăta cum aceste materiale româneşti, mătasea, pânza de in şi cânepă, pot fi modelate în toalete create de marii croitori ai Parisului. Avem ce ne trebuie, avem materii prime, avem mâini harnice, avem un isvor imens de tradiţie, trebuie îndrumare şi bunăvoinţă. Şi să punem pe foc toate acele orori ce le răspândise brumarescianismul conjugător al bunului gust, plaga pirogravurilor ce pătrunsese la un moment dat până în şcoli. Apriliana Medianii INDUSTRIILOR CASNICE INDUSTRIA CASNICĂ TEXTILĂ Renaşterea meşteşugurilor noastre româneşti In primul plan dela dreapta, d. consilier regal Gh. Tătărescu preşedintele Consiliului de miniştri, d-na Aretia Tătărescu şi d. Cezar Petrescu directorul ziarului nostru, vizitând târgul industriei casnice Planul satului, expus pe peretele din stânga la intrarea în Expoziţie torsul umor ce сапера