Românul, martie 1911 (Anul 1, nr. 68-69)

1911-03-24 / nr. 68

Pag. 2­­ tru viitorul neamului nostru, dacă ar fi altcum. Voi veți fi înțeles, la Pesta, la Cluj, la Oradea­ mare, la Selmecz și cei răslețiți în alte locuri , că pornirea „Tribu­nei“ este de două ori periculoasă și deci neadmisibilă când poporul nostru luptă din greu pentru recunoașterea celor mai ele­mentare drepturi ; că rezultatele unei ast­fel de „activități“ sunt bucuria dușmanu­lui, care va ști să-și tragă foloasele, cât timp câțiva rătăciți sfășie cu mâni sa­crilege tot ce avem mai bun și ne mână prin dismembrare la stângere, la perire , că un ziar, care periclitează existența nea­mului nostru, trebue făcut imposibil ! Am fost nedumeriți pentru faptul, că unii dintre tinerii noștri literați, continuă a colabora și acum la o foaie, ce astfel își pricepe chemarea, și a cărei producte ne­faste sunt deja evidente. Ne mirăm, că ei află de compatibil cu cinstea de om și simțul național de a-și oferi sufletul lor la sprijinirea unui ziar, în care se pângărește cinstea fruntașilor și se ridiculizează lupta națională. Cum ne-am fi bucurat să-i vedem în acest timp de grea criză și pe ei, care erau idolii noștri, alăturea de ceilalți mari băr­bați ai neamului ! Ținuta lor e regretabilă și de aci înainte ne vom feri de a le urma exemplul. E vorbă mare ce zicem, și dorim să fim bine înțeleși. Noi respectăm munca literaților noștri, și îi ocrotim cu toată iubirea și entuziasmul, de care este capabilă tinerimea, dar cerem, ca senti­mentele noastre să fie respectate. Căci, dacă munca lor nu stă în deplină armo­nie cu vederile acelor factori, cari sunt re­prezentanții aspirațiunilor neamului româ­nesc, noi ca depozitari ai sentimentelor și convingerilor ce aparțin viitorului, vom ști nimici din inimile noastre aceste altare, ce s’au dovedit de iluzorice ! Dacă va tre­bui, vom trece la ordinea zilei peste dânșii, prezența lui Augustin despre acest lucru, cu cât el de ’obiceiu nu era atent la nimic, iar rela­­țiunile lui cu Sperata nu erau cunoscute ni­mănui. De astădată se pare că a ascultat cu mare atențiune, căci a știut pune la cale fuga cu atâta viclenie, încât nimeni nu a putut înțelege vre­o­­dată, în ce chip a ieșit din mănăstire. Aflarăm mai târziu, că împreună cu câțiva peregrini el trecu lacul, și că a rugat pe vâslași, cari nu ob­servară nimic curios la el, să aibă numai cea mai mare grije, ca luntrea să nu se răstoarne. In miez de noapte ajunse la capela aceea, unde nefericita lui iubită se odihnia acum mân­tuită de dureri. Numai câțiva oameni evlavioși stăteau îngenunchiați prin coșuri; vechea prietină ședea la căpătâiul moartei, fel merse spre ea, o salută și­ o întrebă cum îi mai merge stăpâne­șii. „Vezi ’doar“, răspunse ea cu oarecare per­­plezitate. El privi trupul neînsuflețit numai de la o parte. După puțină șovăială îi­ luă mâna în ale sale. îngrozit de răceala ei o lăsă imediat, apoi se uită plin de neliniște împrejur și zise către bătrână: „Nu pot rămânea acum lângă ea, mai am de făcut încă un drum foarte mare, dar voi veni iarăș la timp aici. Spune-i, când se va deștepta“. Apoi se duse. Noi furăm încunoștiințați des­pre această întâmplare foarte târziu. Am căutat în toate părțile, încotro a putut să se ducă, dar în zadar. Nici nu ne putem imagina, cum a putut găsi drumul prin munți și văi. Abia după mult timp găsirăm în Graubünden o urmă despre el, dar era prea târziu și o și pierdurăm în curând. Presupuneam, că a luat-o spre Germania, dară războiul *) a șters cu totul și aceste slabe urme“, cum am trecut peste alții, ce se bucurau și ei mult timp de iubirea și încrederea noastră. In vechime, poeții erau profeți, vates, pentru că geniul lor străbătea viitorul ; poeții noștri n’au ambiția aceasta, din contră, ei par a voi să fie cei din urmă, cari înțeleg rostul lucrurilor ce se petrec în jurul lor. Eu jur, și cu mine mulți alții, că dacă va mai dăinui această stare de lucruri, nu vom mai atinge cartea unui astfel de „li­terat“ ? Numească-ne barbari esteticianii, nu vom înceta a măturisi, că pentru noi cel dintâi, cel mai sfânt ideal este existența neamului nostru ; toate celelalte urmează departe după acesta, și, nu vom ezita a jertfi orice alt interes, ce se opune aces­tui suprem ideal : conservarea individuali­tății noastre etnice. Că s’a găsit la Budapesta și la Cluj câte un student pentru a-și bate joc în co­loanele „Tribunei“ de deputații noștri, nu este la toți rușine ; dar, nu credem, că se va mai repeta acest lucru. Suntem con­vinși, că tinerimea română de pretutindeni este una în alipirea sa către fruntașii noș­tri, și mărturisește cu noi, cei din Viena , sprijinim cu dragostea și încrederea noastră deplină comitetul național; înfierăm toate acele elemente, ce în­cercând a surpa temeliile solidarității na­t­tionale atentează la baza existentei nea­­­mului nostru. Iuliu Crișan, când, med. t Trad. de B. B. *) pentru succesiunea la tronul Bavariei, după moar­­ea lui Maximilian III (1777). ROMANUL Nr. 68—1911. Dovezi adevărate ." Buza Barna Aș dori să vorbesc cu cutare domn, care imediat ce-i amintești dreptul electoral universal, de­odată se înfurie. Aș dori, ca domnul acesta să-mi spună serios și hotărît, că ce excepții are el în contra votărei secrete. De oarece un singur lucru dintre toate lu­crurile din lume nu-l înțeleg deloc , pentru ce poate fi un om de bună credință dușman al vo­tărei secrete ? Am auzit spunându-se multe argu­mente pro și contra reformei electorale, dar pe acesta unul încă nimeni nu mi-l’a explicat. Aud văicăreala, că s’a sfârșit Ungaria, s’a sfârșit rolul conducător al inteligenței, s’a sfârșit stăpânirea ungurimei, dacă se introduce votarea se­cretă. Aud dar nu înțeleg. Doar votarea secretă nu înseamnă alt­ceva, decât, că fiecare alegător poate vota liber și neconturbat pentru acela, pe cine voește. Deci faptul acesta ar omorî Ungaria? Ar sgudui stăpânirea ungurească? Cum? Pen­tru ce? E de neînțeles? Așadară, dacă fiecărui ale­gător din Ungaria i­ se dă posibilitatea de a-și exprima convingerea în deplină libertate, piere Ungaria. Existența Ungariei în fața acestor domni se bazează pe votarea deschisă, pe influ­ența posibilă a publicității asupra voinței alegă­torilor. Sprijinul, baza existenței Ungariei constă în aceea, ca la urnă să stea șeful de birou, căz­­narul, antreprenorul și să controleze, dacă parțile supuse lui votează ei oare conform ordonațiunei date de el ? Pe această bază voiesc ei să așeze viitorul Ungariei ? Astfel voiesc să asigure noul mileniu pe seama națiunei ungurești­? Voiesc, ca lovitu­rile neomenești de criză ale feluritelor presiuni exerciate prin ajutorul publicităței să le promoveze de cel mai important factor susținător al națiunei? Frumoasă concepție. O țară, un stat național, care trăește numai până când majoritatea alegă­torilor se poate alunga cu biciul publicităței în ta­băra puterii, dar îndată ce votarea secretă sdro­­bește biciul acesta și îndată ce cetățenii își pot manifesta liber voința, imediat se năruește. Ce putem aștepta de la străinătate, când iată bărbați de stat unguri declară zidirea milenară a statului ungar de șovăitoare, gata să se răstoarne, fiind bazată pe brutalitate și nedreptate? N’au nici un cuvânt adevărat? E neade­vărat, că țara aceasta numai prin terorismul vo­tărei deschise se poate asigura pentru ungurime. E neadevărat, că adevărata voință a alegătorilor exprimată prin votarea secretă cu prilejul alege­rilor ar ruina țara. Numai unul e adevărul, unul singur e de­plin și necondiționat sigur, acela, că prin votarea secretă s’ar nimici pentru totdeauna domnia sis­temului stricat și corupt actual. Guvernul 67-ist în Ungaria nici când n’ar mai ajunge la putere, politicianii 67-iști nicicând n’ar mai primi, nu numai majoritate, dar în ge­neral nici mandate.­­Mai corect zis : politicianii cari se alătură la part. 67-ist. Deoarece politician 67-ist e numai acela, care într’adevăr are con­vingerea politicei 67-iste. De aceștia abia dacă poți găsi unul-doi în întreagă țara. Ceilalți au intrat în partidul 67-ist, pentru că azi partidul a­­cesta guvernează. Dacă mâine partidul 48-ist ar ajunge la putere, aceștia imediat până la unul devin 48-iști. Deci aceștia nu sunt politiciani 67-iști, ci astfel de domni unguri, cari în a servi interesele Austriei își caută fericirea lor indi­viduală). Domnii aceștia foarte buni către sine, sunt pe deplin convinși, că prin introducerea votării secrete majoritatea și domnia lor apune pentru totdeauna. Despre aceasta s’au putut convinge cu prilejul alegerilor din 1906, când națiunea a putut vota liber, ca și cum votarea ar fi fost se­cretă. Iar partidul independentist a câștigat ma­joritate. Ungurii intrați în serviciul Austriei nu­mai prin mijloace primite din partea Austriei, prin bani și brutalitate își pot câștiga majoritate. Fără mijloacele acestea nicicând nu se pot fe­rici. Iar votarea secretă slăbește și zădărnicește aplicarea acestor două mijloace. Și astfel le face imposibilă ajungerea în majoritate. Deci nu e mirare, dacă ei mânați de in­stinctul desperat al susținerei proprii se leagă de unica garanție de existență: de votarea pe față, care deschide larg poarta abuzurilor și tică­loșiilor electorale. Și nici aceea nu e mirare, dacă prin oarecare libertate poetică, ei se socot a fi națiunea, vestind decadența națiunei, a țarei, a statului, acolo, unde ei numai decadența proprie și-o văd. Acestea sunt adevăratele lor dovezi de stă­pânire în contra votărei secrete. Dar ei nu cu­tează să le mărturisească pe acestea, de­oarece simțesc și ei, că dovezile acestea sunt egoiste, imorale și infame. Dovezi curate, reale și cinstite în contra votărei secrete încă n’am auzit niciodată. Și nici nu mi-se pot închipui. Cine în bună credință, cu intențiune cinstită și curată voiește să facă ale­geri, cine dorește sincer, ca să se manifesteze a­­devărata voință a alegătorilor, acela nu poate fi în contra votărei secrete. Dușman al votărei se­crete numai acela poate fi, care voiește să falși­­fice voința alegătorilor, rezultatul alegerei. Votarea deschisă e barbarie. Ea nu mai există așa zicând nici într’un stat modern și cult apusean. Ea e o procedură nemiloasă, brutală, umi­litoare a demnităței omenești, care înjosește la starea de vite mânate la târg miile de alegători. E un lucru ticălos și grețos chiar și acolo, unde burghezimea avută și independentă îl poate în­vinge, — de o sută de ori e mai ticălos și grețos la noi, unde din cauza îndatorirei și să­răciei alegătorilor puterea prin votarea deschisă ușor poate falsifica voința națiunei, ba în mod cinic o și falsifică și prin aceasta face de ru­șinea lumei Constituția ungurească. Partidul guvernamental își alege bărbat de încredere pe conducătorul, pe șeful serviciului de comunicație. Apoi citeze numai impiegații prin votare des­chisă să voteze pe candidatul opozițional. Când pot fi convinși, că după trei zile vor fi transfe­rați în cealaltă margine a țărei. Cunosc pe foarte mulți slujbași și aplicați ai statului, cari sunt unguri buni. Nu ascund ni­mic înaintea mea, trăim în prietenie, le cunosc simțemintele și cugetul, ca și cum le cunosc pe ale mele. Știu, că ei sincer și din convingere cu­rată sunt independentiști. Ș­i am văzut astfel de oameni, nu unul, ci mulți, cari cu obrazul roșu de rușine, cu ochii plecați și lăcrămând, cu bu­zele tremurând de amărăciune merg la urnă, ca să voteze pentru candidatul guvernului. La

Next