Românul, august 1911 (Anul 1, nr. 179-180)
1911-08-17 / nr. 179
Arad, Mercuri 17[30Vugust 1911. /b "9-Anul I Nrul 179 ABONAMENTUL: Pe un an . . 28— Cor. Pe jumătate an 14— Pe 3 luni . . 7— Pe o lună . . 2 40 — Pentru România și străinătate : Pe un an . . 40'— franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA: Strada Zrínyi Nrul 1 ] a. INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțămite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se înnapoiază. Cuvântul de deschidere ținut de vice-prezidentul „Asociațiuni”, d. Andrei Bârseanu, la adunarea jubilară din Blaj, din 15|28 August 1911 Excelențiile Voastre, înalt Preasfințiților Părinți Arhiepiscopi și Metropoliți! Preasfințiților Părinți Episcopii Onorabilă Adunare generală! Când văd înaintea mea un public așa de număros și ales, întrunit în acest dumnezeesc lăcaș în frunte cu arhiereii bisericii noastre naționale de ambele confesiuni, fără de voie răsar înnaintea ochilor mei sufletești câteva momente mari din trecutul vijelios al mult cercatului nostru neam. Cu deosebire se desfac luminoase clipele acelea mărețe, când era vorba de existența sau neexistența neamului nostru pe aceste plaiuri, fiii cei mai buni ai poporului nostru, fără deosebire de confesiune și de stare socială, stau îngrijorați înaintea acestui sfânt altar, așteptând sfatul Celui Prea-Inalt, până când, răsunând cuvântul de mântuire prinostul , trimisului lui și recunoscându-se unii pe alții ca frați de același sânge, cu aceleași suferințe.Istjul, aceleași aspirațiuni, își jurară credință vecinică unii altora, credință pecetluită cu sângele multora dintre dânșii. Cu totul de altă natură, deși pornind din acelaș complex de sentimente, este adunarea noastră de astăzi. Ne-am întrunit, doamnelor și domnilor, ca să sărbătorim împreună clipa aceea fericită, când, înnainte de aceasta cu 50 de ani, părinții noștri, voind a asigura viitorul urmașilor lor, au pus temelie însoțirei închinate literaturii române și culturii poporului românesc. O sărbătoare de bucurie este aceasta, o sărbătoare de pietate și de recunoștință, dar totodată un prilej de concentrare și de meditație, un moment de reculegere și de îmbărbătare pentru viitor. Și unde s’ar fi putut ținea mai bine această serbare culturală românească, decât în orășelul acesta de la împreunarea Târnavelor de unde au purces, timp de un veac și jumătate, atâtea raze de lumină în toate colțurile locuite de români, unde au alergat atâtea generații de tineri, ca să-și stâmpere setea lor de știință, ajutați fiind în nizuințele lor de munificența unor mari arhipăstori, doritori de înaintarea bisericei și neamului lor, unde a licărit de atâtea ori în nopțile lungi de iarnă candela răbduire a cercetătorilor graiului și trecutului poporului nostru, unde a răsunat odinioară glasul marilor dascăli ai neamului nostru, al unui Samuil Micul, Gheorghe Șincai și Petru Maior, al unui Timoteiu Cipariu și Simeon Bărnuț, de unde au pornit, plin de însuflețire, atâți apostoli devotați în toate ținuturile cu graiu românesc, unde s’au întrunit de atâtea ori în vremuri grele, căutând sfat și îmbărbătare, aleșii neamului nostru, întocmai ca albinele pe lângă matcă, unde într’un moment hotărîtor, pe care l-am amintit mai sus, a bătut inima întreg poporului nostru din această patrie și în pământul căruia zac osămintele atâtor iubiți ai noștri? In adevăr, multe centre înfloritoare românești avem, din mila lui Dumnezeu, în această țară, dar din toate nici unul nu se poate potrivi cu Blajul, când e vorba de serbarea unui moment de însemnătate istorică, de împreunarea prezentului cu trecutul, de evocarea împrejurărilor de odinioară și de cumpănirea unor nouă îndrumări pentru viitor. De aceea trebue să fim deosebit de mulțumitori fraților din acest depărțământ, că n’au pregetat a ne chema la dâns cu prilejul serbării semicentenare a însoțirii noaste culturale, fâcându-ne astfel cu putință a ne concentra din nou în inima ținutului ardelenesc,și privind atâtea lucruri, care ne amintesc trecuri, a ne întări sufletele, întocmai cum Anteu di poveștile cele vechi prindea putere, de câte ori voia în atingere cu pământul, care-i era mama. Bucuria noastră, când vedem adunați la un loc într’un număr așa desfrumos în acest vechiu socular al culturii române, purtați de acelaș gând și de acelaș dor, ar fi peplină, când locul acesta de onoare, din care îmftrăsnesc a rosti aceste cuvinte, ar fi cuprins de acela, care a condus un șir întreg de ani destinele însoțirii noastre și pe cari am avut nefericirea a-1 perde cu câteva luni mai înainte. Cu ce entuziasm ne-ar fi vorbit mult regretaW T o sîr ivim "(țu T)TÎrna târțării, reales președinte . * dațîunii“ în adunarea generală din anul trecut, ținută în Dej, de însuflețirea, cu care s’a întemeiat însoțirea noastră culturală, începând de la petiția celor 181 fruntași români, în frunte cu nemuritorii arhierei: Alexandru Șuluț, Andreîu baron de Șaguna și Ioan Alexi, adresată guvernului provincial ardelean în 10 maiu 1860 și urmând cu conferința din martie al anului următor, în care s’au urzit temeliile însoțirii atât de mult dorite ! Cu câtă căldură ne-ar fi povestit despre adunarea de constituire ținută în Sibiiu, în zilele de 23—26 octomvrie v. 1861, în care s’au înscris primii membri ai nou-înființatei societăți și în care eruditul Timoteiu Cipariu, mulțumind în numele celor adunați marelui arhiereu Andreiu Șaguna pentru ostenelile depuse la înfăptuirea ei, a ținut acel scurt, dar măduvos discurs despre însemnătatea limbei materne, discurs, ale cărui cuvinte pare că sunt săpate în granit pentru toate timpurile! Cât de limpede și cu câtă vioinicie ne-ar fi desfășurat el schimbările, prin care a trecut însoțirea noastră în răstimpul celor cincizeci de ani, de când există, cu câtă plasticitate ar fi fixat el momentele principale de vieața ei, din care la cele mai multe avuse prilej a fi însuș părtaș: strălucita adunare generală ținută în 1862 în Brașov, în ființa de faață a ambilor arhipăstori ai bisericilor române surori și împreunată cu o frumoasă expozițiune industrială și agricolă, cea dintâi la noi, românii de dincoace de munți , însuflețitele adunări de la Blaj, Hațeg și apoi din Alba-Iulia, din anul 1866, la care cei doi venerați ierarhi ai bisericei noastre stau din nou unul lângă altul, întocmai ca la Brașov, și întocmai cum avem fericirea a-i vedea astăzi pe vrednicii lor urmași, adunarea următoare din Cluj, în care se alese ca președinte fericitul baron Vasile Ladislau Pop, și care fu onorată cu prezența comisarului plenipotent regesc pentru Ardeal, contele Emanuil Pechi, și a fericitului arhiereu Ioan Vancea de Buteasa, pe atunci episcop în Gherla, iar ceva mai târziu arhiepiscop și metropolit în acest de Dumnezeu păzit orășel, care va vesti pururea marinimositatea lui; cea din Șomcuta mare din anul 1869, în care, la stăruințele consilierului aulic Iacob Bologa, se hotărî înființarea despărțămintelor, menite să pună în legătură Asociația cu massele cele mari ale poporului: cea din Năsăud, din anul următor, în care 44 comune din districtul năsăudean se înscriu între membrii fondatori și pe vieață ai Asociațiunei, încasându-se cu totul la aceasta adunare suma de aproape 7000 fl. ; a treia din Sibiiu, ținută în 1881 sub presidiul eruditului canonic Timoteiu Cipariu și cu prilejul căreia se întocmi o nouă expozițiune, cu mult mai bogată și mai succeasă ca cea din 1862; a doua adunare generală din Brașov, din anul 1883, în care s-a hotărît înființarea școalei civile de fetițe a „Asociațiunei“, lucrare adusă la îndeplinire trei ani după aceea, a treia adunare ținută în Blaj, în anul 1895, în care, la cererea guvernului țării, s’a hotărît schimbarea statutelor „Asociațiunii“ ,schimbare împreunată cu părăsirea unui nume istoric scump, dar care în schimb a dat însoțirii noastre putința a-și extinde binecuvântata sa lucrare asupra tuturor ținuturilor locuite de români din patrie și în genere a dat regulilor ei fundamentale o formă mai corespunzătoare împrejurărilor: adunările din Lugoj, Beiuș, Mehadia, Oravița și Baia-mare, în care frații noștri din ținuturile de curând anexate la terenul de acțiune al „Asociației“ au primit însoțirea noastră cu atâta însuflețire, în sfârșit memorabila adunare din Sibiiu de acum șase ani, condusă de însuș mult regretatul prezident Iosif Sterca Șuluț, cu prilejul căreia s’a inaugurat muzeul istoric și etnografic al „Asociațiunii , inaugurare împreunată cu o frumoasă expozițiune retrospectivă și etnografică! Cu câtă competență ne-ar fi înfățișat mult regretatul bătrân munca desfășurată sub steagul Asociației noastre timp de 50 de ani, problemele urmărite în acest timp destul de îndelungat, sfătuirile, lucrările și stăruințele comitetelor de pe vremuri, la care însuș luase parte timp de peste 30 de ani, jertfele aduse de publicul nostru pe altarul acestei instituțiuni, succesele și decepțiunile, de cari nu poate fi lipsită nicii o întreprindere omenească! In lipsa freiertatului prezident, a cărui trecere din vieață, deși la limitele extreme date muritorilor pe acest pământ, am deplâns-o cu toții, voiu încerca eu a scoate la iveală două-trei momente din vieața de 50 de ani a instituțiunii noastre culturale, nu din autopsie, nu din intuiție proprie, nu din contactul direct al faptelor și al impresiunilor, ci mai mult pe temeiul însemnărilor reci și de multe ori defectuoase. Două au fost, după acea modestă părere, motivele de căpetenie, cari au condus pe părinții noștri la înființarea acestei Asociațiuni: dorul lor de lumină, de înaintare, și simțul lor de solidaritate națională. Rămași înapoi în privința culturii față cu celelalte neamuri conlocuitoare, în urma împrejurărilor vitrege din trecut, românii din această țară nu doreau nimic mai ferbinte, ca delăturarea îngrăditurilor meșteșugite și nedrepte, care-i țineau departe de izvoarele luminei, desfacerea legăturilor năbușitoare, cari le acopereau ochii minții, admiterea fiilor lor la învățătură și la tot felul de măiestrii, cu un cuvânt: mântuirea lor, nu numai de iobăgia corporală, ci mai vârtos de cea spirituală. Dorința aceasta ferbinte a moșilor și strămoșilor noștri o vedem exprimată în toate plângerile și cererile adresate domnitorilor și sfaturilor țării