Românul, iulie 1912 (Anul 2, nr. 144-168)

1912-07-01 / nr. 144

Pag. 2. Liniște in politică. Odată cu sosirea căldu­rilor mari, viața politică atât de sbuciumată lu­nile trecute, a intrat într-un stadiu de dormi­­tare. Bărbații politici se repreiază pe da băi, iar ziariștii, obosiți și ei de munca din lunile tre­cute, în zadar caută în lumea politică un mo­ment mai însemnat, demn de înregistrat. Nu le rămâne alta decât să exploateze pe coloane, ba chiar pe pagini întregi senzațiile zilei din viața socială, care totdeauna iarna-vara, își are mo­mentele ei, când tragice când comice, demne de a fi trecute în coloanele ziarelor. Retragerea unei opreliști. Nu de mult i-s’a detras marelui star vienez „Zeit” debitul poștal în Ungaria sub cuvânt că servește politica des­­tructivă a opoziției. Suntem informați că mini­strul de comerț a retras acum această opreliște, după ce s’a convins că aceea nu avusese nici un rezultat, fiindcă „Zeit” venia și mai departe în țară — în plic. • ■ * Situația în Croația. Mai multe ziare din Vie­­na scriau zilele trecute că la toamnă va fi resta­bilită constituția în Croația când se vor escrie și alegeri no­i. Spre a lămuri opinia publică, un colaborator al lui „Neue Freie Presse” s-a a­­dresat în această privință ministrului croat Io­­sipovich care a declarat că, îndată ce împreju­rările vor permite, comisarul regesc va fi ab­­solvit din postul său, iar după actul acesta va urma îndată numirea noului ban, convocarea dietei, cu un cuvânt restabilirea stării constitu­ționale în Croația. Toți factorii cari știu aprecia bunele raporturi între Ungaria și Croația, tre­­bue să dorească acest lucru — a spus mini­strul. Svonurile ce s’au lățit în timpul din urmă cu privire la această chestiune, sunt însă pre­mature. • Ministerul de externe în audiență. Ministrul comun de externe, contele Berchtold va pleca în una din zilele­­ următoare la Ischl spre a se prezenta în audiență la Mar. La. Ministrul va ra­porta monarhului asupra hotărîrilor ce s’au luat în consiliul de miniștri ținut zilele trecute în Viena. „ROMÂNUL” Nr. 144—1912. Conflictul universitar. — Cultura împotriva politicei. — De două luni de zile lumea politică și uni­versitară din România este preocupată de un foarte acut conflict universitar, care cu toată acalmia impusă de vacanțe, începe să ia pro­porții nebănuite. Este vorba de „cazul” d-lui profesor I. Bogdan, noul rector al universității din Bu­curești a cărui numire în această demnitate trece prin peripeții din ce în ce mai neaștep­tate. Nu sunt două săptămâni de când „Româ­nul” anunța cu o legitimă satisfacție confir­marea ca rector a d-lui Bogdan și iată că tre­buie acuma să anunțăm că va fi revocat, dacă nu chiar că a și fost revocat până acum. Fără a depăși limita de obiectivitate ce ziarul nostru și-a impus față de frământările politice interne ale fraților din România, vom da în cele ce urmează, oarecare lămuriri asu­pra acestui caz, care prezintă o semnificație deosebită, pentru viața politică și culturală din Țară. Mai întâi trebuie să spunem că ceea ce se petrece cu d. Bogdan, nu este un incident personal datorit unei simple întâmplări, ci este efectul unei lungi serii de ingerințe ale politicei de partid în viața universitară. Persoana d-lui Bogdan în această împre­jurare nu are alt rol de­cât acela de a fi pro­vocat o criză care exista de mult în stare la­tentă. • .• • < . . O rezumare a peripițiilor actualului con­flict universitar este foarte convingătoare în această privință. Dar pentru a înțelege ade­vărata lor semnificație este nevoie de câteva lămuriri asupra neajunsurilor de ordine mora­lă care bântuie universitățile din Roma și ca­re nu sunt cunoscute tuturor cetitorilor aces­tui ziar. De zeci de ani politica de partid stăpâ­nește în toată voia universitățile din Româ­nia. Se știe că cele două universități române se bucură de dreptul de a trimite câte un re­prezintant în senat. Pentru cucerirea celor două mandate de senator, partidele politice din România, prin membrii lor care sunt d-nni profesori înregimentați în cluburi, poartă cele mai pătimașe lupte. Dar lucrurile nu se opresc aci. In goana lor pentru a pune stăpânire pe orice elemnt de forță și de influență de orice categorie ar fi, partidele politice, se amestecă direct și în recrutarea personalului dirigent și profesoral. Alegerea unui rector, a unui decan a unui pro­fesor chiar, este considerată ca o chestiune de omor propriu pentru izbânda fiecărui par­tid. Pentru asemenea alegeri se fac agitații și presiuni cu totul nepermise; de multe ori o asemenea alegere este fixată la cluburi și pentru realizarea ei se fac carteluri politice în bună regulă. Din cauza acestei acțiuni a partidelor se întâmplă să sufere în chip direct însăși învă­țământul universitar. Astfel pentru înzestrarea cursurilor și a seminarelor cu cele neclare, d-nii profesori sunt nevoiți să aștepte, de mul­te ori, ani de zile până se duce un ministru care nu-i agrează spre a veni altul. Dar acest rău, care în ultimul timp, ajuns până la limite nebănuite, nu putea ră­a­mâne fără de o reacțiune. Cu tot amestecul politicei la numirea pro­fesorilor, în universitățile din București și din Iași, se găsesc o sumă de elemente de înaltă valoare culturală și morală, ridicate prin munca și talentul lor și impuse în situația lor de către conștiința culturală a opinii publice. Aceste elemente dedicate preocupărilor culturale și științifice au înțeles că, dacă lu­crurile vor fi lăsate a urma astfel, se va ajun­ge cu timpul la o complectă anihilare a rolului universității în viața neamului. Din rândurile lor nu odată au pornit accente de protestare împotriva amestecului politicei în universita­te. Pe măsură ce ingerințele politicianilor s-au mărit, în sufletul acestor elemente, a crescut și dorința de emancipare de sub această in­fluență funestă. Curentul reprezintat de acești d-ni profe­sori și-a găsit expresiunea în d. profesor loan Bogdan. •­­ Necunoscutul. De I. Broșu. Trebuie să mărturisesc, că nu’mi place să schimb bucuros locuința. O fi prejudiciu, sau frică motivată, nu știu. Sau numai teama de ne­cunoscut? De ce nu te-ai deslipi în urma urmelor de o ■cameră? Cum se face că, patul, în care ai dormit un an, sau doi, sau trei, posede un farmec mai dulce decât toate celelalte din lume? De ce masa, la care noapte de noapte, țî-al concretizat în cuvinte, sentimentele cari te preocupau, te ține legată de ea? Pentru ce proprietăreasa veche e mai simpatică decât altele? De ce? de ce? Am simțit o tristeță nemărginită, atunci când am fost necesitat să’mi părăsesc locuința. Cu toate păcatele și neajunsurile ei, și tot ți-e scumpă... Ii iubești parfumul misterios ascuns în toate unghiurile; îi iubești bucățelele de hârtie pe cari tu le-ai scris și le-ai aruncat ta jos; iubești pra­ful îngrămădit sub dulapurile vechi; ți-e drag paianjenișul țesut în unghiuri, iubești pendula; iubești raza de soare ce intră afară prin geam, cu un cuvânt tot, tot, tot. Cine este în stare să susțină, că altă locuință n’ar fi și mai luxoasă, și mai luminoasă, și mai bună? Nimeni­ nimeni! Dar dacă nu’ți place? Dar dacă nu te chiamă? O vorbă, ca o sută, s’a terminat... Asta e toată filozofia! Am preferat, totdeauna, mai bucuros să inspir o iarnă întreagă fumul, care în loc de a eși prin coș afară intra binișor la mine, numai și numai să nu fiu necesitat a schimba locuința. Așa. La urmă, ca o armie biruitoare, a venit primăvara și n’a mai fost ne voie să fac nici foc, nici să în­chid geam­urile, și am uitat ușor calamitatea fu­mului și a frigului... Dar sunt uneori împrejurări în viață, cari te necesitează să faci și asta. In luna trecută s’a bolnăvit buna și simpatica mea proprietă­­reasă, a zăcut vre-o trei săptămâni în pat, și în­­tr’o zi s’a hotărît, cum am înțeles, să moară chiar. A fost prin urmare mai mult o forță ma­joră la mijloc, decât o adevărată mutare. Fără îndoială! Camera cea nouă e bună. Nu văd însă utilita­tea unei descrieri. Pentru ce aș face-o? Atâta trebuie să spun, că de câte ori iam pus picio­rul pe un prag străin, am făcut mai întâi de toate inspecția. S’o numim cu un termin tehnic: razzia. Caut pretutindeni ca o viilă. E obiceiul meu. După aceia îmi fac observările, de pare că le-aș avea scrise: aceia nu-i bună, doamna mea; asta nu’mi place; mai aduceți, vă rog, un scaun; patul e, nu știu cum; lampa mi­ se pare că filează; oglinda e prea la umbră; de ce nu e masa cu trei centimetri mai lată; parchetul trebuie cu­rățit în fie­ce săptămână; cheia e defectuoasă, cred eu; e eam­ prea puțintică lumină, și așa mai departe. Acesta e formularul. II știu deja pe de rost și îl recitez la siguranță, ca credeul. Sunt dificil și pace! Obicinuesc apoi și altceva. Cetesc din fir în păr toate perecutele de hârtie rămase de la alții, întocmai ca un spion. E o însușire și bună și rea, cum o iai. A doua zi, îndată după mutare, am aflat în masa de scris a noului domiciliu, un interesant document. Dă’mi voie, iubite cetitor, să’l repro­duc din cuvânt în cuvânt. „Azi, după masă, am întrebat pe proprietă­reasa, pe vecina mea unde locuiai, dacă ai ple­cat? Am primit un răspuns afirmativ. De altfel, ca să fiu sincer, chiar eu însu’mi pre­supuneam lucrul acesta. Să vezi de ce. Aveam par­că o presimțire stranie. Fiind pe jumătate adormit, în fiece dimineață eram obicinuit să aud zgomotul snluziilor dela fereastra d-tale, pe cari le ridicai regulat, aproape la acelaș timp, și foșnetul ușor al perdelelor de creion, când le dai la o parte... Uite... cu toate că nu ne vorbeam niciodată unul altuia, și eram ferm decis să te uit, dar lucrul acesta mă calma. O speranță nedefinită îmi amăgea zi de zi sufletul­­ începând de alal­tăieri, însă inluziile verzi stau nemișcate, nu mai aud foșnetul perdelelor și nu mai văd seara lumina potolită reflectându-se pe grilajul balco­nului... E atât de tristă liniștea asta!

Next