Românul, decembrie 1912 (Anul 2, nr. 265-286)

1912-12-01 / nr. 265

ji Anii 11. Arad, Sâmbătă 1 14 Decemvre 1912. N-rul *265. ABONAMENTUL I Pe un an . . 28 — Cot. Pe jumătate an 14— , Pa 3 luni . . .— , Pe o lună . . 240 , Pentru România și străinătate . Pe un an. . 40’— transi Telefon pentru oraș și interurban Sr. 760.ROMANUL REDACȚIA Și ADMINISTRAȚIA. Strada Zrínyi Krol 1a INSERTIONALE ne primesc la administrație. Mulțămite publice și Lot deschis costă șirul 200L Manuscriptele nu se innapoiază. Idealul politic în conștiința populară. De Octavian Goga. Evenimentele din Balcani, între multe altele, vor schimba desigur și aprecierea occidentului asupra importanței acestor state cari până deunăzi stârneau doar zâmbete de compătimire ori glumele greoie ale cunoscutului umor german. Pășirea absolută, ibucnirea elementară a conștiinței naționale, deslănțuirea viforoasă a dragostei de moșie în fața morții și succesele lor militare au distrus pe totdeauna din sentimentul public al Europei nuanțele de ironie iertătoare cu care le urmăria în manifestațiile de până acum. Opinia publică insă e dispusă totdeauna să treacă în exagerări. De aceea astăzi Bulgarii sunt înconjurați de o aureolă legendară, vitejia răsboinică pune în uimire lumea și biruințele lor vin ca niște surprize neașteptate. Se întreabă cu toții cum se face, că un stat de patru milioane e capabil de atâta jertfă materială și morală, de unde răsar pildele acestea de avânt soldățesc la un biet popor de țărani oropsiți, cari abia de câteva decenii s’au desfăcut din lanțul unei servituți istorice; cine și când a creat acest sentiment covârșitor de unitate care sguduie toată țarina Mariței în frământarea de-acum și pornește spre câmpul de bătaie pe pașnicii zarzavagii, răzlețiți prin toată Europa cu legumele lor?... Astfel de întrebări și câte altele nu scoate la suprafață unirea atâtor buni cetățeni desorientați, pentru cari Europa se isprăvea la Predeal, iar Balcanul era un conglomerat de stătulețe cu prinți de operetă și cu hangere ruginite. Pe seama unui om mai inițiat în desvoltarea popoarelor de la gurile Dunării, sau chiar a unui mai asiduu cetitor de gazete, desfășurarea evenimentelor din Balcani nu constituie o surpriză deosebită. Era doar cunoscută consolidarea sistematică a statului bulgar întărit prin o constituție democratică și susținut de o gospodărie cuminte. Se știa că lipsa absolută a marii proprietăți crease o înstărire a păturei țărănești care singură alcătuiește statul, se știa că au o serioasă instrucție populară, pe urma căreia s-a creat o generație de săteni conștienți de drepturile și datoriile lor. Dar mai este o împrejurare excepțională de ordin moral căreia se datorește expansiunea de astăzi a elementului bulgar. E conștiința politică a maselor, idealul național înfrățit cu imboldurile elementare ale instinctelor populare. Oamenii aceștia au fost împărtășiți decenii de-a rândul de o educație politică, au fost ținuți cu sufletul într'o perpetuă fermentare. Țărănimea și cărturarii porniți din aceiași origină erau una. Nu exista între ei prăpastia deosebirii lor de clasă, nu erau deosebiri de norme morale. Era o unitate de simțire care îi strângea pe toți într’un mănunchiu. Viața politică se desfășura cu participarea maselor, statul isbutise să-și creeze raporturi de intimitate cu cetățenii. Ideia revendicării teritoriale din trupul împărăției turcești era o lozincă populară, care creștea ca o avalanșe în suflete sub ocrotirea sistematică a politicei de guvernământ. Desrobirea fraților nu era o floricică de stil pentru oratoria succeselor ieftine, ci un impuls organic al conștiinței publice crescută înadins pentru alimentarea unui asemeni curent de simțire. Era frământare continuă, atmosfera era încărcată de materii explosive. Arena năzuințelor mulțimii n’o vedeai năpădită numai de grămezi de vorbe, de toaste frumos ticluite, sau petiții bine motivate, ci era stropită cu sânge. Din când în când răsuna bomba cutărui comitagiu, ori ardeau satele pârjolite de bandele lui Sandansky. Nu te copleșește moleșala trezită de respectul exagerat al legii vecin cu lașitatea, ci fierberea fără răgaz, flagelarea nepotolită a sentimentului public. Era atmosfera de austeritate morală a vremii când se așteaptă o mare zi de judecată, care cu răsplata ei va aduce un act de dreptate a istoriei. Din această plămădire fără repaos s’a deslușit o îndrumare comună, un ideal politic obștesc, copleșitor, lapidar, necontestat, cuprins într’o singură vorbă: Macedonia. Cunoscând deci antecedentele, desigur vom înțelege mai bine aceste succese și nu vom rămânea atât de desconcentrați în fața știrilor de pe câmpul de luptă, cari ne aduc vestea unui nou triumf bulgar. Există un fel de orânduială supremă, o justiție implacabilă în istorie, care nu prea dă greș. Și în viața popoarelor ca și în viața individuală se susține un raport normal între vrednicia lor și soartea de care se împărtășesc. Urmând acum ordinea de idei, ce ne-am impus dela început, de-a privi evenimentele recente din Balcani numai în legătură cu stările dela noi, va trebui să facem o seamă de reflexii și asupra situației noastre. Firește, că oricât de stăpâniți de impresia momentului. „Cântarea cântărilor“. Sunt 3 concepții asupra acestei cărți. După una cartea ar fi o alegorie a uniunei spirituale dintre suflet și Dumnezeu, sau dintre Christos și biserică. După a doua e o colecție de cântece erotice, schimbate între doi îndrăgostiți, Solomon și Sulamita, o fată frumoasă de la țară. După a treia concepție cartea e o dramă de iubire în sens oriental. Regele Solomon într’o escurzie în părțile nordice ale țării întâlnește pe frumoasa Șulamită, și o aduce cu sine la Ierusalim, unde caută să-i câștige dragostea, promițându-i să o facă regină, și viata rustică să o schimbe cu viata de desmerdări a casei regale. Fata își avea inimioara închiriată unui ciobănel din satul ei, astfel că regele oricât se arăta de încântat de dragostea ei, și oricât o desmicarda și o măgulea, nimica nu era în stare a o face să-și uite de dragostea ei dintâi. La sfârșit se dă voie slobodă fetii să se întoarcă acasă, unde se întâlnește cu iubitul ei și, în calde cuvinte exprimă ea superioritatea iubirei dintâi, spontane față de iubirea dobândită pe urma bogăției și a rangului. Scena se deschide în nordul Palestinei. Aici se găsește regele Solomon cu curtenii și haremul său în escutrsie de vară. La scenă se adaugă: Cortul regal în mijloc, înconjurat de ceata muzicanților, ofițerimea, femeile haremului. In mijlocul lor e pripășită o țărancă cu obrajii pârjoliți de arșița soarelui, dar a cărei frumsețe naturală întrece frumsețile mohorâte și artificiale ale femeilor din harem. Acestea în cântări de solo și corale preamăresc pe rege, fata Șulamită se scuză că nu-i frumoasă, dar totul nu se îndură a se batjocori. Corul cu solo, Ceata femeilor și Șulamita: „Să mă sărute cu sărutările gurei sale! Desmerdările tale sunt mai plăcute ca vinul. Parfumul tău desfată mirosul. Numele tău e ca parfumul desfăcut De aceia te iubesc pe tine fetele. Chiamă-mă la tine, vrem să alergăm la tine. In oamenile sale regele m’a chemat. Numai tu ești veselia și desfătarea noastră, Desmerdane-va dragostea ta mai bine ca vinul, Toate te iubesc peste măsură.’” Sulamiteana: : „Arsă de soare sunt — dara plăcută — „O, ficelor ale Ierusalimului, Neagră —ca corturile Kedarului Și frumoasă ca covoarele lui Solomon Nu vă uitați de ioe sunt neagră. Că soarele m’a pârjolit, Frații mei mânuindu-se pe mine M’au pus păzitoare de vii Dar via mea nu o am păzit”. Apoi se întoarce dela femeile curții și se Întreabă de iubitul ei depărtat: „Spune-mi, o tu, pe care-l iubește sufletul meu Pe unde-ți paști turma, unde poposești de amiazi Și eu de ce sa rătăcesc pe la turmele soților tăi? Corul (satiric); „De ce nu știi tu, cea mai frumoasă intre femei Și pe urmele ciopoarele de oi. Și ezii tăi să-i paști aproape de stâna ciobanilor Acum se apropie însuși regele de fată. Urmează un duel între amândoi. El îi promite inde și juvaere; Ea-și dorește iubitul; El îi desmiardă podoabele; Ea-și amintește de casa ei țărănească; El îi promite palatul său. Ea î i replică că e un arin din vâlcea. El îi răspunde că un astfel de crin printre oameni săraci de la țară e ca un crin intre spini. Ea îi răspunde aducându-și aminte de plăcerile simple dar neuitate de la sate și de iubitul ei ciobănel. Solomon și Sulamiteana Solomon : „Te asamăn scumpa mea Cu caii trăsurilor lui Faraon Cât de frumoasă e fața ta înconjurată de bucle. Și gâtul tău împodobit cu mărgele. Mai alese podoabe îți voi da: Colane de aur și mărgele de argint”. Sulamiteana: „ „Când regele ,la masă stă Nardul meu își împrăștie parfumul Iubitul meu este ca năframa de smirnă Pe care o port la sân, i !