Românul, mai 1913 (Anul 3, nr. 99-117)
1913-05-07 / nr. 99
g - , t' Anul Ul. ABONAMENTUL Pe un an . . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— » Pe 3 luni . . 7. ! » Pe o lună . . 2.40 » Pentru România și străinătate : Pe un an. . 40.— franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. Arad, Marți, 7(20 Mai 1913. Hr. 99 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA. Strada Zrínyi N-rulla. INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțămite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrisele nu se»■napoiază. Decadența Patriarhatului Ecumenic din Fanar. Situația viitoare a comunităților creștine din fosta Turcie europeană. — Condiționată existență în viitor a comunităților românești. — Care va fi atitudinea României? — De un bărbat politic macedo-român. — București, 16 Main. 1913. Odată cu prăbușirea împărăției turcești din Europa începe și era de decadență a instituțiunei patriarhatului ecumenic fanariot, cărei jurisdicție spirituală urmează a se întinade în viitor numai asupra celor șapte turnuri (Edi-Kule) din Stambul. Viitoarea situație religioasa și politică, mai cu deosebire politică, a comunităților ortodoxe din diecezele căzute sub stăpânirea aliaților balcanici, constitue preocupațiunea de căpătenie a cercurilor conducătoare de la patriarhat. Aceștia consideră situația actuală a comunităților creștine ortodoxe mai critică și mai penibilă decât însăși cea creată creștinilor în 1453, când orașul lui Constantin a căzut în mânile lui Mahomet al doilea, cuceritorul (El- Fatih.) In adevăr atunci s’a creat creștinilor o situație privilegiată, mulțumită căreia s’a păstrat neștirbită entitatea națională a naționalității grecești; pe câtă vreme victoriile cruciatei balcanice împotriva semilunei anihilează suveranitatea religioasă și națională pe care patriarhatul ecumenic din Fanar o exercită, ca un adevărat monarh, de 460 de ani. După cât transpiră, în organele autorizate ale patriarhatului iată în trăsuri generale care va fi situația viitoare a comunităților ortodoxe din diecezele cuprinse în teritoriile stăpânite de aliați. Cercurile ecclesiastice cred, că patriarhatul ecumenic, fiind o autoritate curat religioasă nu poate decât să se conformeze sfintelor canoane și prescripțiunilor dreptului civil ale bisericei orientale ortodoxe. Conform acestui principiu competența religioasă a patriarhatului în provinciile detașate de împărăția turcească și supuse suveranității altor state, este tranșată clar și limpede prin acest principiu fundamental, că lucrurile ecclesiastice se schimbă odată cu cele politice, patriarhatul neputând revendica o competință universală asupra ortodoxilor. Prin urmare, zice organul patriarhatului, statele interesate vor cere ca sfântul sinod din Fanar să decreteze (?) emanciparea metropoliilor ortodoxe și supunerea lor bisericei autocefale respective din statele libere. Dar metropoliile ortodoxe, care urmează să fie alipite de Bulgaria vor face excepție acestei reguli din cauza schizmei. Afară numai de cazul în care Bulgaria va renunța la schizmă și se va proclama înființarea unei biserici autocefale ortodoxe. Dar mai rămâne și al doilea punct de vedere, anume cel național asupra căruia a ținut și ține mai mult patriarhatul ecumenic. Căci în Turcia această instituțiune a fost prin escelentă autoritate națională și își revendică gloria de a fi salvgardat entitatea națională nu numai agtecior și a celorlalte naționalități creștine. Dacă a putut obține asemenea garanții dela Turci cu atât mai mult speră să le obție dela aliați, a căror lozincă a fost crucea împotriva semilunei. De acea patriarhatul ecumenic propune ca să se acorde populațiunior grecești cuprinse în Bulgaria și Serbia și populațiile bulgare cuprinse în Grecia și așa mai încolo, dreptul de a se pronunța pe un termen de pildă de un ian cu începere de la încheierea păcei, asupra cărei naționalități oftează. Această propunie după cel mai elementar bun simț nu poate fi admisă de către nici unul din statele interesate pentru binecuvântatul motiv, că,nici un stat nu are menirea să lucreze pentru știrbirea suveranității sale naționale. Apoi propunerea este defectuoasă și din punct de vedere politic și cu greu ca să nu zic imposibil, s’ar obține o sancțiune internațională. Patriarhatul ecumenic crede, că va reuși să obție garanțiile necesare pentru menținerea autonomiei religioase culturale și naționale a tuturor comunităților ortodoxe cuprinse în Bulgaria și Serbia precum și în Albania. Deja se lucrează la patriarhat elaborarea unui memorandum, care urmează să fie prezentat prin delegați speciali conferinței ambasadorilor de la Londra. Patriarhatul ecumenic din Fanar, ca să fie consecvent cu trecutul său pe cât de nefast pe atât de odios față de românizmul din Balcani, pretinde ca „chestia comunităților românești ar putea fi adusă in discuția ambasadorilor numai cu o singură condiție, acea a reciprocității, în baza antecedentului comunităților grecești în România, și că ar fi în orice caz oportun de a ridica chestia compensațiilor financiare, propusă deja în trecut de la Sfinții de «biată și Medardul*). De prof. loan Bojoru, I. Năsăud, 1913. O credință veche, ce își are originea în tradițiile de mai multe veacuri ale popoarelor, e și credința, că vegetația și în special semănăturile cultivate, ce încep a se desvolta îmbucurător sunt amenințate cu înghețare în 12, 13 și 14 Main, în zilele când cad numele sfinților: Pongras, Severun și Bonifaciu. Poporul a dat nume deosebit acestor sfinți numindu-i sfinți de ghiață sau aducători de îngheț, dând expresie, prin aceste cuvinte, experienței sale triste, ce de multe ori l’a făcut să sufere. Și de fapt, economul, cu înduioșare așteaptă să treacă peste aceste zile critice, fiind în credință, că dela acele zile atârnă împlinirea sau nimicirea nădejdilor puse în recoltă. Ba mai mult, se înfioară de faimosul Urban, de al patrulea sfânt de ghiață (în 25 Maiu) căci pe acesta îl țin și mai primejdios, decât pe cei trei. Așa încât mult cercatul popor, numai trecând și Urban, poate respira mai ușor, căci dacă a scăpat de înghețul lui Urban, e în credință, că a scăpat de îngheț recolta, în care s’a pus nădejdile, de-a se răsboi cu greul vieții. Adevărată e credința pusă în sfinții de ghiață, sau doară o păstrăm, ca pe o tradiție fără nici un temei serios? Această întrebare a fost discutată mult de mulți meteorologi, fără ca să fi putut ajunge la o limpezire desăvârșită a ei. Chestia sfinților de ghiață ne interesează fără îndoailă, nu numai fiindcă se află în conștiința publică, ci și în urma împrejurării, că această chestie a fost studiată referitor la meteorologia Ungariei, având clima acestei țări ceva comun cu însăși ființa înghețărilor de Maiu. Și deși studiind această întrebare nu vom putea împiedeca amenințările sfinților de ghiață, totuși simțul de a ști ne îndeamnă să limpezim chestia, arătând miezul adevărului, învălit în tradiția veacurilor. In luna Maiu au fost și sunt înghețuri atât în patria noastră cât și în întreagă Europa mijlocie. Acesta e un adevăr constatat pe baza meteorologică, cu care stau în legătură nefericirile economice legate de luna Maiu. Acuma e altă întrebare, că înghețul în adevăr în zilele amintite e mai mare, decât în alte zile,ale lunei? Această întrebare nu corespunde adevărului experienței, căci sfinții amintiți n’au nici o putere specială de a aduce îngheț. E cu putință, că din întâmplare, cândva, în mulți ani dearândul, chiar în aceste zile a fost înghețat, cauzând atât de mari nefericiri economului, încât amintirea jalnică a acestor zile a trecut din generație în generație, făcând neperitoare faima sfinților de ghiață. Credința în sfinții de ghiață o aflăm și la Germani (die gestrengen Herren, Eisheiligen, Weinverdeiber, Eismänner) și la Francezi (des trois saints de glace) și e probabil, că ori dela Francezi, ori dela Germani a ajuns la noi, dacă nu cumva e product original. In Italia, în Suedia, această credință n’o aflăm, pentru c că înspre nord și înspre sud de la Europa centrală, în luna lui Mai, e vegetația în un astfel de stadiu a desvoltării, încât înghețurile sfinților amintiți nu o spot strica, înspre nord nu este cui să strice, înspre sud nu sunt înghețuri în luna lui Main. De aici ușor putem înțelege, că credința în sfinții de ghiață e o proprietate a Europei mijlocii. Tot din aceste date putem vedea limpede pentru ce atribuesc în Europa centrală atâta însemnătate înghețurilor de Mai. înghețurile din April ori răcirile de temperatură din Iunie nu au o putere așa mare nimicitoare, fiindcă în April vegetația nu e așa de desvoltată, încât să-i poată strica, iar în Iunie temperatura e așa de mare, încât nici la cea mai mare răcire nu ajunge până la punctul de ghiață. De aici urmează, că înghețurile de iMaiu sunt atât de critice, păgubitoare. Părerea, că aceste înghețuri ar fi legate de anumite zile în fiecare an, nu o putem susținea. Examinând cu atenție schimbarea temperaturei anilor, vom vedea, că aceasta schimbare nici pe departe nu e așa de regulată, încât an de an să fie tot acea zi de zi. Din o astfel de observație ne convingem, că în genere temperatura, începând din Ianuar până în Iulie, se ridică, iar din Iulie până în Ianuarie scade. Intre acestea se *) După Dr. Róna Zsigmond „Magyarország éghajlata” vol. II. pag. 576—602.