Românul, mai 1913 (Anul 3, nr. 99-117)

1913-05-07 / nr. 99

g - , t' Anul Ul. ABONAMENTUL Pe un an . . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— » Pe 3 luni . . 7. ! » Pe o lună . . 2.40 » Pentru România și străinătate : Pe un an. . 40.— franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. Arad, Marți, 7(20 Mai 1913. Hr. 99 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA. Strada Zrínyi N-rul­l­a. INSERȚIUNILE se primesc la adminis­trație. Mulțămite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrisele nu se­­»■­napoiază. Decadența Patriarhatului Ecumenic din Fanar. Situația viitoare a comunităților creștine din fosta Turcie europeană. — Condiționată exis­tență în viitor a comunităților românești. — Care va fi atitudinea României? — De un bărbat politic m­acedo-român. — București, 16 Mai­n. 1913. Odată cu prăbușirea împărăției turcești din Europa începe și era de decadență a insti­­tuțiunei patriarhatului ecumenic fanariot, cărei jurisdicție spirituală urmează a se întin­a­de în viitor numai asupra celor șapte turnuri (Edi-Kule) din Stambul. Viitoarea situație religioasa și politică, mai cu­ deosebire politică, a comunităților or­todoxe din diecezele căzute sub stăpânirea a­­liaților balcanici, constitue preocupațiunea de căpătenie a cercurilor conducătoare de la pa­triarhat. Aceștia consideră situația actuală a comu­nităților creștine ortodoxe mai critică și mai penibilă decât însăși cea creată creștinilor în 1453, când orașul lui Constantin a căzut în mânile lui Mahomet al doilea, cuceritorul (El- Fatih.) In adevăr atunci s’a creat creștinilor o si­tuație privilegiată, mulțumită căreia s’a păs­trat neștirbită entitatea națională a naționa­lității grecești; pe câtă vreme victoriile cru­ciatei balcanice împotriva semilunei anihilează suveranitatea religioasă și națională pe care patriarhatul ecumenic din Fanar o exercită, ca un adevărat monarh, de 460 de ani. După cât transpiră, în organele autori­zate ale patriarhatului iată în trăsuri generale care va fi situația viitoare a comunităților or­todoxe din diecezele cuprinse în­­ teritoriile stăpânite de aliați. Cercurile ecclesiastice cred, că patriarha­tul ecumenic, fiind o autoritate curat religioasă nu poate decât să se conformeze sfintelor ca­noane și prescripțiunilor dreptului civil ale bisericei orientale ortodoxe. Conform acestui principiu co­mpetența religioasă a patriarha­tului în provinciile detașate de împărăția tur­cească și supuse suveranității altor state, este tranșată clar și limpede prin acest principiu fundamental, că lucrurile ecclesiastice se schimbă odată cu cele politice, patriarhatul neputând revendica o competință universală asupra ortodoxilor. Prin urmare, zice organul patriarhatului, statele interesate vor cere ca sfântul sinod din Fanar să decreteze (?) emanciparea metropo­­liilor ortodoxe și supunerea lor bisericei auto­cefale respective din statele libere. Dar metropoliile ortodoxe, care urmează să fie alipite de Bulgaria vor face excepție a­­cestei reguli din cauza schizmei. Afară numai de cazul în care Bulgaria va renunța la schiz­­mă și se va proclama înființarea unei biserici autocefale ortodoxe. Dar mai rămâne și al doilea punct de ve­dere, anume cel național asupra căruia a ți­nut și ține mai mult patriarhatul ecumenic. Căci în Turcia această instituțiune a fo­st prin escelentă autoritate națională și își revendică gloria de a fi salvgardat entitatea națională nu numai a­gtecior și a celorlalte naționalități creștine. Dacă a putut obține asemenea garanții de­la Turci cu atât mai mult speră să le obție de­la aliați, a căror lozincă a fost crucea împo­­triva semilunei. De acea patriarhatul ecumenic propune ca să se acorde populațiunior gre­cești cuprinse în Bulgaria și Serbia și po­pulațiile bulgare cuprinse în Grecia și așa mai încolo, dreptul de a se pronunța pe un ter­men de pildă de un ian cu începere de la înche­ierea păcei, asupra cărei naționalități oftează. Această propunie după cel mai elemen­tar bun simț nu poate fi admisă de către nici unul din statele interesate pentru binecuvân­tatul motiv, că,nici un stat nu are menirea să lucreze pentru știrbirea suveranității sale na­ționale. Apoi propunerea este defectuoasă și din punct de vedere politic și cu greu ca să nu zic imposibil, s’ar obține o sancțiune inter­națională. Patriarhatul ecumenic crede, că va reuși să obție garanțiile necesare pentru menține­rea autonomiei religioase culturale și națio­nale a tuturor comunităților ortodoxe cuprin­se în Bulgaria și Serbia precum și în Albania. Deja se lucrează la patriarhat elaborarea unui memorandum, care urmează să fie pre­zentat prin delegați speciali conferinței amba­sadorilor de la Londra. Patriarhatul ecumenic din Fanar, ca să fie consecvent cu trecutul său pe cât de nefast pe atât de odios față de românizmul din Bal­cani, pretinde ca „chestia comunităților ro­mânești ar putea fi adusă in discuția ambasa­dorilor numai cu o singură condiție, acea a re­­ciprocității, în baza antecedentului comunită­ților grecești în România, și că ar fi în orice caz oportun de a ridica chestia compensații­lor financiare, propusă deja în trecut de la­ Sfinții de «biată și Medardul*). De prof. loan Bojoru, I. Năsăud, 1913. O credință veche, ce își are originea în tra­dițiile de mai multe veacuri ale popoarelor, e și credința, că vegetația și în special semănă­turile cultivate, ce încep a se desvolta îmbucu­rător sunt amenințate cu înghețare în 12, 13 și 14 Main, în zilele când cad numele sfinților: Pongras, Severun și Bonifaciu. Poporul a dat nu­me deosebit acestor sfinți numindu-i sfinți de ghiață sau aducători de îngheț, dând expresie, prin aceste cuvinte, experienței sale triste, ce de multe ori l’a făcut să sufere. Și de fapt, econo­mul, cu înduioșare așteaptă să treacă peste a­­ceste zile critice, fiind în credință, că dela acele zile atârnă împlinirea sau nimicirea nădejdilor puse în recoltă. Ba mai mult, se înfioară de faimosul Urban, de al patrulea sfânt de ghiață (în 25 Maiu) căci pe acesta îl țin și mai primej­dios, decât pe cei trei. Așa încât mult cercatul popor, numai trecând și Urban, poate respira mai ușor, căci dacă a scăpat de înghețul lui Ur­ban, e în credință, că a scăpat de îngheț recolta, în care s’a pus nădejdile, de-a se răsboi cu greul vieții. Adevărată e credința pusă în sfinții de ghia­­ță, sau doară o păstrăm, ca pe­ o tradiție fără nici un temei serios? Această întrebare a fost discutată mult de mulți meteorologi, fără ca să fi putut ajunge la o limpezire desăvârșită a ei. Chestia sfinților de ghiață ne interesează fără îndoailă, nu numai fiindcă se află în conștiința publică, ci și în urma împrejurării, că această chestie a fost studiată referitor la meteorologia Ungariei, având clima acestei țări ceva comun cu însăși ființa înghețărilor de Maiu. Și deși stu­diind această întrebare nu vom putea împiedeca amenințările sfinților de ghiață, totuși simțul de a ști ne îndeamnă să limpezim chestia, arătând miezul adevărului, învălit în tradiția veacurilor. In luna Maiu au fost și sunt înghețuri atât în patria noastră cât și în întreagă Europa mij­locie. Acesta e un adevăr constatat pe baza me­teorologică, cu care stau în legătură nefericirile economice legate de luna Maiu. Acuma e altă întrebare, că înghețul în adevăr în zilele amin­tite e mai mare, decât în alte zile,ale lunei? Această întrebare nu corespunde adevărului ex­­perienței, căci sfinții amintiți n’au nici o putere specială de a aduce îngheț. E cu putință, că din întâmplare, cândva, în mulți ani dearândul, chiar în aceste zile a fost înghețat, cauzând atât de mari nefericiri eco­nomului, încât amintirea jalnică a acestor zile a trecut din generație în generație, făcând nepe­­ritoare faima sfinților de ghiață. Credința în sfinții de ghiață o aflăm și la Germani (die ge­­­strengen Herren, Eisheiligen, Weinverdeiber, Eismänner) și la Francezi (des trois saints de glace) și e probabil, că ori dela Francezi, ori de­la Germani a ajuns la noi, dacă nu cumva e pro­duct original. In Italia, în Suedia, această cre­dință n’o aflăm, pentru c că înspre nord și în­spre sud de la Eu­ropa­ centrală, în luna lui Mai, e ve­getația în un astfel de stadiu a desvoltării, în­cât înghețurile sfinților amintiți nu o spot strica, înspre nord nu este cui să strice, înspre sud nu sunt înghețuri în luna lui Main. De aici ușor putem înțelege, că credința în sfinții de ghiață e o proprietate a Europei mijlocii. Tot din ace­ste date putem vedea limpede pentru ce atri­­buesc­ în Europa centrală atâta însemnătate în­ghețurilor de Mai. înghețurile din April ori ră­cirile de temperatură din Iunie nu au o putere așa mare nimicitoare, fiindcă în April vegeta­ția nu e așa de desvoltată, încât­­ să-i poată strica, iar în Iunie temperatura e așa de mare, încât nici la cea mai mare răcire nu ajunge până la punctul de ghiață. De aici urmează, că înghețu­rile de iMaiu sunt atât de critice, păgubitoare. Părerea, că aceste înghețuri ar fi legate de anumite zile în fiecare an, nu o putem­­ susținea. Examinând cu atenție schimbarea temperaturei anilor, vom vedea, că aceasta schimbare nici pe departe nu e așa de regulată, încât an de an să fie tot acea zi de zi. Din o astfel de observație ne convingem, că în genere temperatura, înce­pând din Ianuar până în Iulie, se ridică, iar din Iulie până în Ianuarie scade. Intre acestea se *) După Dr. Róna Zsigmond „Magyarország éghaj­lata” vol. II. pag. 576—602.

Next