Românul, septembrie 1913 (Anul 3, nr. 190-212)
1913-09-01 / nr. 190
Aurel Vlaicu mort. Era să punem foaia sub tipar, când ne sosește la redacție grozava telegramă: București. — Drumul Ploești-Brașov Vlaicu mort, aeroplanul sfărîmat. Dabija. Vlaicu mort, aeroplanul sfărîmat. Ne părăsesc simțurile. Ce să scriem? Cum să plângem? Cum să ne tânguim? E imposibil! Unde este condeiul care să nu tremure, unde este inima care să poată scoate un țipet de durere măcar, ca să-și ușureze nespusa durere? Nu-i, nu-i nicăiri. In clipa aceasta a durerii mute, ce nu-și află cuvântul de vaiet, ne încearcă revolta, revolta păgână înpotriva sorții ticăloase, ce îndură neamul acesta bătut de Dumnezeu. Am avut o glorie, am avut o nădejde, am avut o mândrie, nu mai sunt, am rămas despoiați de cel mai dulce gând al nostru. Vlaicule dragă, Vlaicule dulce, tu ai voit să sbori la Orăștie, tu ne-ai dorit, să ne vezi, să ne mângăi, să ne dai nădejdea de viață și tu — ai murit. Nu, nu Vlaicule, nu ne lăsa. Frații tăi se adună să clădească viitorul. Tu erai stâlpul lor cel mai puternic. Tu ne-ai deșteptat visul de aur, că ai arătat puterea geniului românesc. Cum să ne luăm rămas bun dela Tine? Nu, nu este cu putință. Vlaicule, dragă, învie! Anul III. ABONAMENTUL Pe un an . . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— Pe 3 luni . . 7. I . Pe o lună . . 2.40 . Pentru România și Străinătate : Pe un an. . 40.— franci Tilcon pentru oraș ț mtraliban Nr. 7M. Arad, Duminecă 1 14 Septemvrie 1913. 1.. ....................... .............. ~ ~ Hr . ROMÂNUL Nr. 190 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA. Strada Zrínyi N-rulea. INSERȚIUUNILE se primesc la administrație. Mulțămite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrisele nu se înnapoiază. Cu prilejul serbărilor de la Orăștie, Arad, 13 Septemvrie. După un period de stagnare, apropierea toamnei ne aduce un suflu de înviorare. Reîncepe seria, devenită tradițională, a serbărilor naționale-culturale: întâi s’a prăznuit, la Arad, înfăptuirea unei opere culturale pozitive și dăinuitoare, realizată prin muncă stăruitoare și neobosită. Acum sântem chemați la adunarea anuală a Asociațiunii, în Orăștia expansivă, conștientă și tot mai românească. Înălțătoarele evenimente din România au trecut repede ca o furtună de vară, urmată de cel albastru. Le-am urmărit cu răsuflarea oprită, am pândit fiecare gest, fiecare pas, al fraților noștri, întrezărind uneori printre nori licărirea depărtată încă, dar sigură pentru cei cu ochi ageri, a stelei noastre izbăvitoare. După îndoiala și scepticismul deceniilor din urmă, în sfârșit o rază de lumină, de nădejde. Am putea striga și noi, asemenea lui Columb: Pământ, pământ! Cei mici de suflet, cârtitorii și neîncrezătorii din mulțime începuseră a murmura, împuiau urechile celor slabi de înger, celor șovăielnici și veșnic temători, șoptind că sânt niște utopiști zănatici acei cari pretind că-i conduc, ,,pe câmp de ape fără cărare” spre o țintă fantastică, spre un liman care nu există decât în închipuirea lor surescitată de vizionari certați cu realitatea. Și cum au amuțit de năpraznic acumva. Observați ce tăcere este de o vreme încoace mai ales în tabăra trădării naționale. Nimeni nu mai bate toba, altădată zgomotoasă, a „frăției maghiaro-române"; trîmbița cu glas de vrajă a „moderațiunii” nu mai chiamă zadarnicești ce nu vor să se adune. Dughițana gheșeftului cu „împăcarea”, și a altor firme cu aceeaș marfă, s’a închis și obloanele sânt trase ca pe vremuri grele sau ca... în timp de faliment. In atmosfera asta prielnică se deschid serbările dela Orăștie. Va fi mai multă seninătate pe fețe, mai multă încredere în inimi, mai puțină teamă și pază în vorbă. Dar să ne întrebăm: a ajuns oare lupta noastră națională la un capăt, este terminată misiunea noastră, orice activitate, orice jertfe de prisos de-acum înainte? Nu, ci după a noastră neînsemnată părere, timpul de adevărată activitate națională abea acuma a sosit. Epoca de propagandă intensivă, de organizație tot mai strînsă, de hărnicie, de jertfă necurmată abia acum va trebui să înceapă. Am arătat dăunezi că, o bună parte din trecutul luptelor noastre politice, am fost călăuziți de falsa concepție a mituirii noastre prin o intervenție străină, din afară. Am crezut că, nu de la noi, ci de la alții, trebue să așteptăm o soartă mai bună. Și cum sosirea acestui dens ex machina — în teatru ca și în realitate de-opotrivă de antinatural și neverosimil — întârzia, de la o vreme ne-am încredințat că nimeni afară de noi nu ne va ajuta. Proclamarea activității parlamentare acum opt ani, a fost primul triumf inconștient al acestei idei de ajutor prin noi înșine. Dacă Momente din viața regelui Carol. — Culese și traduse după „Memoriile regelui”. De Ioan Scurtu. Sosirea perechei princiare în țară. — La Turnm-Severin. ■— Pe malurile Dunărei. — La Giurgiu. Primirea și entusiasmul în Capitală. — O fundațiune a Doamnei Elisabeta. — Sfințirea Universității. — Programul cultural al prințului. 10/22 Nov. Dimineața la ceasurile șapte sosirea în Baziaș. Perechea princiară se îmbarcă pe vaporul „Franz Joseph” al societății austriace de navigație pe Dunăre. Vaporul e splendid împodobit de covoare, steaguri și ramuri verzi; este acelaș vapor pe care noua pereche imperială a monarhiei și-a făcut intrarea în țară de la Linz spre Viena. La amiazi înalții călători ajung în dreptul Verciorovei; pe mal grănițerii salută din goarne; peste o jumătate de ceas vaporul austriac se oprește în primul port românesc, Turnul- Severin. Primirea ce se face perechei princiare este extraordinar de frumoasă. Toate vapoarele și vaporașele pe Dunăre sunt împodobite cu stegulețe și covoare în felurite culori; pe mal s’a înălțat un mare arc de triumf, tunurile răsbudite și o adevărată ploaie de flori cade asupra Prințesei în clipa când pune mai întâi piciorul pe pământul românesc. Cete de țărani, în costumele pitorești ale ținutului, roiesc împrejurul tinerei perechi și amestecându-se cu lumea oficială dau priveliștei un caracter original. Primul-ministru, principele Dimitrie Ghica a ieșit întru întâmpinarea perechei princiare la Turnu-Severin și o conduce la biserică, unde-și îndreaptă primii pași ca să asiste la Te-Deum. După serviciul divin prințul și prințesa primesc, într-un pavilion special, mulțime de notabili din oraș și împrejurimi, printre care și un ofițer al stațiunei franceze de navigație din Galați, însărcinat de împăratul Napoleon să salute pe prinț și pe prințesă la sosirea lor în România. Orășelul Turnu-Severin este pentru prințesa Elisabeta cu atât mai interesant, cu cât și soțul ei a fost salutat pentru prima oară aci la intrarea lui în noua patrie. Părăsind portul și intrând de-acuma în apele românești, vaporul „Franz Ioseph” este însoțit de două vase românești: în frunte merge „Ștefan cel Mare” și în urmă „România”. Călătoria de-a lungul malului românesc pare un marș triumfă, atât de vie este participarea populației. Tânăra și entusiasta prințesă nu se mai poate sătura privind splendida ei patrie nouă! In Calafat, unde populația a pregătit o primire călduroasă, părechea princiară mulțumește cetățenilor și petrece noaptea pe vapor. 11/23 Nov. Des de dimineață plecarea mai departe. Orașele românești de pe malul Dunărei se’ntrec în frumusețea și entusiasmul manifestațiilor de bun sosit. Le ceasurile trei d. a. sosirea în Turnu-Măgurele; toată populația s’a strâns pe țărm. 12/24 Nov. Sosirea în Giurgiu, pe o vreme admirabilă. — Soarele strălucește falnic pe cerul albastru, pare că ar fi luna Mai! Perechea princiară debarcă aci. Portul este împodobit extraordinar de frumos și umple de farmec pe prințesă; toată lumea, mic și mare, o primește cu entusiaste urale și o acoperă de flori. Din partea județului Vlașca primăria orașului îi oferă în dar o diademă. In cântecul clopotelor și în strigătele de bucurie ale mulțimei, prințul și prințesa, pornind spre gară, se urcă în echipajul domnesc, tras de opt cai și încununat de flori. De ambele laturi ale trăsurii călăresc țărani în cele mai scumpe haine de sărbătore; fiecare ține în mână un brad strălucitor de fluturi aurii, drept semn că este alaia de nuntă. In gară așteaptă între alții și Pașa din Rusciuc, venit să prezinte omagiile sale. Pe noua cale ferată, deschisă la 22 Oct.3 Nov., tânăra pereche aleargă spre București; până acuma distanța se străbătea cu trăsura în douăsprezece ceasuri, acum trenul ajunge în două ore și jumătate. La amenzi perechea princiară își face intrarea în Capitală. Tunurile răsbudite din o sută și una de guri, vestind norodului sosirea alaiului domnesc. Ministrul de interne și primarul Capitalei, Gheorghe Cantacuzino, întâmpină pe