Românul, septembrie 1913 (Anul 3, nr. 190-212)

1913-09-01 / nr. 190

Aurel Vlaicu mort. Era să punem foaia sub tipar, când ne so­sește la redacție grozava telegramă: București. — Drumul Ploești-Brașov Vlaicu mort, aeroplanul sfărîmat. Dabija. Vlaicu mort, aeroplanul sfărîmat. Ne pă­răsesc simțurile. Ce să scriem? Cum să plân­gem? Cum să ne tânguim? E imposibil! Unde este condeiul care să nu tremure, unde este inima care să poată scoate un țipet de durere măcar, ca să-și ușureze nespusa durere? Nu-i, nu-i nicăiri. In clipa aceasta a durerii mute, ce nu-și află cuvântul de vaiet, ne încearcă re­volta, revolta păgână în­potriva sorții tică­loase, ce îndură neamul acesta bătut de Dum­nezeu. Am avut o glorie, am avut o nădejde, am avut o mândrie, nu mai sunt, am rămas despoiați de cel mai dulce gând al nostru. Vlaicule dragă, Vlaicule dulce, tu ai voit să sbori la Orăștie, tu ne-ai dorit, să ne vezi, să ne mângăi, să ne dai nădejdea de viață și tu — ai murit. Nu, nu Vlaicule, nu ne lăsa. Frații tăi se adună să clădească viitorul. Tu erai stâlpul lor cel mai puternic. Tu ne-ai deșteptat visul de aur, că ai arătat puterea geniului româ­nesc. Cum să ne luăm rămas bun dela Tine? Nu, nu este cu putință. Vlaicule, dragă, învie! Anul III. ABONAMENTUL Pe un an . . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.—­­ Pe 3 luni . . 7. I . Pe o lună . . 2.40 . Pentru România și Străinătate : Pe un an. . 40.— franci Tilc­on pentru oraș ț­ mtraliban Nr. 7M­. Arad, Duminecă 1­ 14 Septemvrie 1913. 1.. ....................... .............. ~ ~ Hr . ROMÂNUL Nr. 190 REDACȚIA și ADMINISTRAȚI­A. Strada Zrínyi N-rul­ea. INSERȚIUUNILE se primesc la adminis­trație. Mulțămite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrisele nu se în­napoiază. Cu prilejul serbărilor de la Orăștie, Arad, 13 Septemvrie. După un period de stagnare, apropierea toamnei ne aduce un suflu de înviorare. Re­începe seri­a, devenită tradițională, a serbă­rilor naționale-culturale: întâi s’a prăznuit, la Arad, înfăptuirea unei opere culturale po­zitive și dăinuitoare, realizată prin muncă stăruitoare și neobosită. Acum sântem che­mați la­­ adunarea anuală a Asociațiunii, în Orăștia expansivă, conștientă și tot mai ro­mânească. Înălțătoarele evenimente din România au trecut repede ca o furtună de vară, urmată de cel albastru. Le-­am urmărit cu răsuflarea o­­prită, am pândit fiecare gest, fiecare pas, al fraților noștri, întrezărind une­ori printre nori licărirea depărtată încă, dar sigură pen­tru cei cu ochi ageri, a stelei noastre izbăvi­toare. După îndoiala și scepticismul deceniilor din urmă, în sfârșit o rază de lumină, de nădejde. Am putea striga și noi, asemenea lui Colum­b: Pământ, pământ! Cei mici de suflet, cârtitorii și neîncrezătorii din mulțime începuseră a murmura, împuiau urechile celor slabi de în­ger, celor șovăielnici și veșnic temători, șop­tind că sânt niște utopiști zănatici acei cari pretind că-i conduc, ,,pe câmp de ape fără cărare” spre o țintă fantastică, spre un li­man care nu există decât în închipuirea lor surescitată de vizionari certați cu realitatea. Și cum au amuțit de năpraznic acumva. Observați ce tăcere este de o vreme încoace mai ales în tabăra trădării naționale. Nimeni nu mai bate toba, altădată zgomotoasă, a „frăției maghiaro-române"; trîmbița cu glas de vrajă a „moderațiunii” nu mai chiamă zadarnic­ești ce nu vor să se adune. Dughița­­na gheșeftului cu „împăcarea”, și a altor fir­me cu aceeaș marfă, s’a închis și obloanele sânt trase ca pe vremuri grele sau ca... în timp de faliment. In atmosfera asta prielnică se deschid serbările dela Orăștie. Va fi mai multă seni­nătate pe fețe, mai multă încredere în inimi, mai puțină teamă și pază în vorbă. Dar să ne întrebăm: a ajuns oare lupta noastră na­țională la un capăt, este terminată misiunea noastră, orice activitate, orice jertfe de pri­sos de-acum înainte? Nu, ci după a noastră neînsemnată părere, timpul de adevărată ac­tivitate națională abea acuma a sosit. Epoca de propagandă intensivă, de organizație tot mai strînsă, de hărnicie, de jertfă necurmată abia acum va trebui să înceapă. Am arătat dăunezi că, o bună parte din trecutul luptelor noastre politice, am fost că­lăuziți de falsa concepție a mituirii noastre prin o intervenție străină, din afară. Am cre­zut că, nu de la noi, ci de la alții, trebue să aș­teptăm o soartă mai bună. Și cum sosirea a­­cestui dens ex machina — în teatru ca și în realitate de-o­potrivă de antinatural și neve­rosimil — întârzia, de la o vreme ne-am în­credințat că nimeni afară de noi nu ne va ajuta. Proclamarea activității parlamentare a­­cum opt ani, a fost primul triumf inconștient al acestei idei de ajutor prin noi înșine. Dacă Momente din viața regelui Carol. — Culese și traduse după „Memoriile regelui”. De Ioan Scurtu. Sosirea perechei princiare în țară. — La Tur­­nm-Severin. ■— Pe malurile Dunărei. — La Giurgiu. Primirea și entusiasmul în Capita­lă. — O fundațiune a Doamnei Elisabeta. — Sfințirea Universității. — Programul cultural al prințului. 10/22 Nov. Dimineața la ceasurile șapte so­sirea în Baziaș. Perechea princiară se îmbarcă pe vaporul „Franz Joseph” al societății au­­striace de navigație pe Dunăre. Vaporul e splendid împodobit de covoare, steaguri și ra­muri verzi; este acelaș vapor pe care noua pereche imperială a monarh­iei și-a făcut in­trarea în țară de la Linz spre Viena. La amiazi înalții călători ajung în dreptul Verciorovei; pe mal grănițerii salută din goar­ne; peste o jumătate de ceas vaporul austriac se oprește în primul port românesc, Turnul- Severin. Primirea ce se face perechei princiare este extraordinar de frumoasă. Toate vapoa­rele și vaporașele pe Dunăre sunt împodobite cu stegulețe și covoare în felurite culori; pe mal s’a înălțat un mare arc de triumf, tunurile răsbudite și o adevărată ploaie de flori cade a­­supra Prințesei în clipa când pune mai întâi pi­ciorul pe pământul românesc. Cete de țărani, în costumele pitorești ale ținutului, roiesc îm­prejurul tinerei perechi și amestecându-se cu lumea oficială dau prive­liștei un caracter ori­ginal. Primul-ministru, principele Dim­itrie Gh­ica a ieșit întru întâmpinarea perechei prin­ciare la Turnu-Severin­ și o conduce la biserică, unde-și îndreaptă primii pași ca să asiste la Te-Deum. După serviciul divin prințul și prințesa pri­mesc, într-un pavilion special, mulțime de no­tabili din oraș și împrejurimi, printre care și un ofițer al stațiunei franceze de­ navigație din Galați, însărcinat de împăratul Napoleon să sa­lute pe prinț și pe­ prințesă la sosirea lor în Ro­mânia. Orășelul Turnu-Severin este pentru prin­țesa Elisabeta cu atât mai interesant, cu cât și soțul ei a fost salutat pentru prima oară aci la intrarea lui în noua patrie. Părăsind portul și intrând de-acuma în ape­le românești, vaporul „Franz Ioseph” este în­soțit de două vase românești: în frunte merge „Ștefan cel Mare” și în urmă „România”. Călătoria de-a lungul malului românesc pa­re un marș triumfă­, atât de vie este participa­rea populației. Tânăra și entusiasta prințesă nu se mai poate sătura privind splendida ei pa­trie nouă! In Calafat, unde populația a pregătit o pri­mire călduroasă, părechea princiară mulțume­ște cetățenilor și petrece noaptea pe vapor. 11/23 Nov. Des de dimineață plecarea mai departe. Orașele românești de pe­ m­alul Dună­rei se’ntrec în frumusețea și entusiasmul mani­festațiilor de bun sosit. Le ceasurile trei d. a. sosirea în Turnu-Măgurele; toată populația s’a strâns pe țărm. 12/24 Nov. Sosirea în Giurgiu, pe o vreme admirabilă. — Soarele strălucește falnic pe cerul albastru, pare că ar fi luna Mai! Perechea princiară debarcă aci. Portul este împodobit extraordinar de frumos și umple de farmec pe prințesă; toată lumea, mic și mare, o primește cu entusiaste urale și o acoperă de flori. Din partea județului Vlașca primăria ora­șului îi oferă în dar o diademă. In cântecul clopotelor și în strigătele de bu­curie ale mulțimei, prințul și prințesa, pornind spre gară, se urcă în echipajul domnesc, tras de opt cai și încununat de flori. De ambele la­turi ale trăsurii călăresc țărani în cele mai scumpe haine de sărbătore; fiecare ține în mâ­nă un brad strălucitor de fluturi aurii, drept semn că este alaia de nuntă. In gară așteaptă între alții și Pașa din Rusciuc, venit să prezinte omagiile sale. Pe noua cale ferată, deschisă la 22 Oct.­­3 Nov., tânăra pereche aleargă spre București; până acuma distanța se străbătea cu trăsura în douăsprezece ceasuri, acum trenul ajunge în două ore și jumătate. La amenzi perechea princiară își face in­trarea în Capitală. Tunurile răsbudite din o sută și una de guri, vestind norodului sosirea ala­iului domnesc. Ministrul de interne și primarul Capitalei, Gheorghe Cantacuzino, întâmpină pe

Next