Românul, octombrie 1913 (Anul 3, nr. 214-224)
1913-10-01 / nr. 214
Anul III. ______________Arad. Marți 1|14 Octomvrie 1913.________________Nr. 214 ABONAMENTUL Pe an an . . 28.— Cot. Pe jumătate an 14.— Pe 3 luni . . 7. ! * Pe 6 luni . . 2.40 . Pentru România $1 străinătate ! Pe un an. . 40.— franci Telefon pentru orașul interurban Nr. 750. Et O ACȚI A fi ADMINISTRAȚIA. Strada Zrínyi N-ral Ija. INSERȚ1UNILE se primesc la administrație. Mulțumite publice ți Lo« deschis costă șirul 20 mii. Iftansi scHsele nu se îssisa poiüíit. Delà comitetul național. — Comunicat oficial. — Comitetul central executiv al partidului național român s’a întrunit în 11 și 12 i. c. sub presidiul dlui G. Pop de Băsești în ședință plenară, la care au luat parte aproape toți membri comitetului. In aceste ședințe au avut loc discutiuni asupra situatiunei politice în general, precum și asupra mijloacelor și programului de acțiune în viitorul cel mai apropiat. S’a constatat, că situația politică sub guvernul actual este continuarea acelui sistem politic de opresiune, față de care și în trecut comitetul a fost silit a observa opoziția cea mai hotărîtă. In scopul de a manifesta nemulțumirea poporului românesc și a motiva pretențiunile noastre în fața politicei actuale de stat, s’a decis publicarea unui memoriu informativ pentru opinia publică, asupra nelegiuirilor, ce le îndurăm pe toate terenele vieții publice. S’au luat măsuri pentru tinerea mai multor adunări poporale și, în fine, pentru desăvârșirea organizării partidului, precum și mai ales pentru îndeplinirea lucrărilor referitoare la stabilirea listelor electorale în baza legei celei nouă, s’a decis angajarea unei puteri de muncă, care va sta exclusiv în serviciul comitetului. Comitetul a luat la cunoștință mulțumitoare activitatea parlamentară a deputaților noștri naționali și i-a împuternicit, ca la proiectele ce sunt a se aduce în discuție în parlament, să apere cu energie punctul de vedere al partidului national român. In fata zvonurilor răspândite în mod tendențios despre pretinsele tratative cu factorii politici hotărâtori în viața publică a statului nostru, comitetul constată, că de la eșuarea tratativelor din iarna trecută, între acest comitet și între guvernul țării, absolut nu au avut loc nici un fel de tratative. Comitetul național însă, de sine înțeles, se simte dator a discuta cu orcare factor deciziv în viața politică a statului nostru asupra condițiunilor de existență națională și desvoltare culturală și economică a neamului nostru, și a arăta și acestora, cu orice ocaziune, adevărurile, pe cari se bazează politica partidului național român, singur în drept de a conduce viața politică a poporului românesc din Ungaria și Transilvania. jir Bilinguismul. ii. (ii.) Asemenea încercări în paguba limbei materne și în interesul unei limbi străine s’au mai făcut și în alte părți , pretutindenea însă în detrimentul instrucției, all educației și al culturei popoarelor respective. Știința pedagogiei detestează în mod categoric aceste încercări ca fiind în contrazicere cu legile firii și cu postulatele progresului cultural și științific al timpurilor moderne. Fiind chestiunea bilinguismului de o actualitate atât de dureroasă pentru soarta școalelor noastre românești, zilele cărora par numărate, în cele următoare se vor da câteva indicii spre a prezenta în lumina1 cercetărilor științifice și obiective atât avantagiile, foarte puține și neînsemnate, cât și scăderile foarte numeroase și mari, ale bilinguismului. Spre scopul acesta se vor schița, aici, în câteva linii, rezultatele cuprinse în două cercetări pedagogice, privitoare la această chestiune. Una e broșura întitulată: „Zweisprachigkeit, Vorteile und Nachteile” (adecă: Avantagiile și scăderile bilinguismului) scrisă de Eduard Blocher preot în Zürich și publicată în colecțiunea „Pädagogisches Magazin” nr. 385. Iar a doua este instructiva și interesanta teză de doctorat în pedagogie a revizorului școlar Dr. Onisifor Ghibu, întitulată: „Der moderne Utraquismus oder die Zweisprachigkeit in der Volksschule”, (adecă: Utraquismul modern sau bilinguismul în școala poporală) publicată în numărul 414 al aceleiași colecțiuni de studii pedagogice. * Ca avantagii ale bilinguismului preotul din Zürich nu poate înșira decât foarte puține. Și acestea mai ales de natură practică, întrucât viața de toate zilele, mediul sau ocupațiunea cuiva reclamă cunoștința mai multor limbi. Așa d e, se aude adeseori vorbindu-se de neguțători sau agenți călători, cari vorbesc mai multe limbi. Aci nu este însă iertat a pierde din vedere, că aceștia nu stăpânesc deplin și corect nici una dintre limbile vorbite de ei, ci manevrează de obiceiu cu un număr foarte redus de expresiuni și cuvinte privitoare la branșa lor. A pătrunde tainele adânci, frumsețile și armoniile intime, ori diferitele nuanțe de înțeles ale cuvintelor nu e nimeni în stare decât doar’ cu privire la limba sa maternă, pe care n’a învățat-o în mod silit, ci s’ar putea zice, că a trăit-o în modul cel mai intim sufletesc din frageda sa pruncie și otrăește zilnic îmbogățind o clipă cu clipă din experiențele vieții de toate zilele și din feliurimea impresiilor trainice și adevărate. Scăderile bilinguismului le prezintă însă numitul preot cu mult mai numeroase și mai chinuitoare. In rândul prim amintește risipa cea mare de timp și de forțe spirituale, ce o reclamă bilinguismul, citând părerea compe îa fața împăcării. (Șoapte din întuneric). H. Dăscăliță încremeni de mirare când îl văzu pe dumnealu i eșind din casă cu fața radioasă, cu o gazetă în mână. Auzise dumneaei bubuind mai înainte în „cancelaria” domnialui, ca și când s’ar fi izbit de ^odele ceva greu, dar, Cum era cuprinsă cu trebile bucătăriei, nu îi dădu sgomotului nici o însemnătate. Din Mai trebuia să fie cu cea mai mare băgare de seamă la pregătirea prânzului, altfel dascălul îi arunca farfuriile în cap Din Mai se închisese dascălul Spiridon în cancelarie, și ziua-noaptea buchisa la cărți ungurești, înverzia, se’nvinezia, asuda, și numai că nu se isbea cu capul de pereți. Și când eșia pe-o clipă afară era mânia trăznetului: nimic nu-i intra în voie, nici nevastă, nici eonii, nici pisică, nici câne. La prânz, la cină, biata dăsscălită stătea ca pe jar, din clipă ’n clină era gata să-i repeadă farfuria în cap, numai ceva dacă nu i se ’mpărea. Din Mai îi fugi slujnica; aia de-i veni în loc stătu o zi, și a treia nu se arătă până azi, deși era jumătatea întâi a lui Septemvrie. Din Mai copiii lui Spiridon se jucau tot prin vecini, abia apucau să îmbuce ceva acasă ca s’o poată tuli pe portiță. Din Mai șchiopa și Burcuș, cânele domnului Spiridon. Din Mai nu mai cânta dascălul în strană, Dumineca și ’n sărbători. Căci în Mai, în cincisprezece, fusese ziua cea nenorocită a examenului, la care asistase domnul inspector regesc unguresc. „Dacă dumneata până la începutul noului an școlar nu înveți ungurește, te trimit la pensie. Asta e așa de sigur cum e două ori doi patru”. Așa i-a zis mnaiul reprezentant al culturii maghiare, în fața protopopului, în fața satului întreg. Și i-a spns românește, să înleagă toată lumea și a pronunțat atât de corect românește încât toată lumea s’a putut convinge că domnul inspector e un român maghiarizat. Protopopul ș’a zis: „Ei, am mai auzit noi așa vorbe”. Oamenii din sat au râs: „Frumoasă dumă, Măria Ta”. Dăscăliță, care încă era fată s’a supărat: „Nu te-ar fi putut umfla smeii până nu ajungeai în satul nostru”. Dascălul Spiridon a desperat: „Ăsta’mi face așa”. Și, ’ncă’n după amiaza zilei de examen, trist și oipărit, s’a încuiat în cancelarie, s’a îngropat între volume ungurești și dicționare. Cum să treacă la pensie? N’avea numai șapte ani de slujbă și cinci copii. Se știa om harnic învățător de frunte, om de voință tare. „Pân’ la toamnă trebue să învăț ungurește”. Dar greutatea pe care cerea s’o iee’n spate era îngrozitoare. De naștere dintr’un sat de pe Olt, îi venia să turbe în fiecare zi, învățând pe dinafară cuvinte neînchipuit de lungi, în fața cărora îi apucau amețelile. Alta-i să spui: otto, tabla, fekite, fehir, dar să-i poți spune domnului inspector: „A nagyságos ur engedelmével”, „a tapasztalat adatai alaplán” aici stătea în loc mintea românului și’n cap începea să se’nvârtă morișca... Chinurile iadului erau nimic pe lângă nenorocirea dascălului Spiridon. Nime nu mai putea vorbi cu el, nici chiar popa care-i era nănaș din cununie, se uita necurmat prin aceiași ochi tulburi ca doi picuri de glod. Dăscăliță rămăsese deci încremenită când îl văzu cu fata radioasă. Chiar faptul că ieșise din odaia de studiu pe vremea asta, ar fi fost destul să-i aducă bănueli. Niciodată nu părăsea nechemat sanctuarul torturei lui nemaipomenite. Spiridon cu gazeta’n mână venită la dăscăliță și, ceea ce nu mai făcu din Mai, o sărută cu dragoste. Biata femeie! Ii dădură lacrimile. — In sfârșit am scăpat din brațele nebuniei!oftă Spiridon. Femeea amețită de neașteptata fericire, nu-i răspunse nimic; se uita zimbind la bărbat și lacrimile isvoreau mereu