Românul, octombrie 1913 (Anul 3, nr. 214-224)

1913-10-01 / nr. 214

Anul III. ______________Arad. Marți 1|14 Octomvrie 1913.________________Nr. 214 ABONAMENTUL Pe an an . . 28.— Cot. Pe jumătate an 14.—­­ Pe 3 luni . . 7. ! * Pe 6 luni . . 2.40 . Pentru România $1 străinătate ! Pe un an. . 40.— franci T­e­l­e­f­o­n pentru oraș­ul interurban Nr. 750. Et O ACȚI A fi ADMINISTRAȚIA. Strada Zrínyi N-ral Ija. INSERȚ1UNILE se primesc la adminis­trație. Mulțumite publice ți Lo« deschis costă șirul 20 mii. Iftansi scHsele nu se îss­isa poiüíit. Delà comitetul național. — Comunicat oficial. — Comitetul central executiv al partidului na­țional român s’a întrunit în 11 și 12 i. c. sub pre­­sidiul dlui G. Pop de Băsești în ședință plenară, la care au luat parte aproape toți membri comi­tetului. In aceste ședințe au avut loc discutiuni asupra situatiunei politice în general, precum și asupra mijloacelor și programului de acțiune în viitorul cel mai apropiat. S’a constatat, că situația politică sub guver­nul actual este continuarea acelui sistem politic de opresiune, față de care și în trecut comitetul a fost silit a observa opoziția cea mai hotărîtă. In scopul de a manifesta nemulțumirea popo­rului românesc și a motiva pretențiunile noastre în fața politicei actuale de stat, s’a decis publi­carea unui memoriu informativ pentru opinia publică, asupra nelegiuirilor, ce le îndurăm pe toate terenele vieții publice. S’au luat măsuri pen­tru tinerea mai multor adunări poporale și, în fine, pentru desăvârșirea organizării partidului, precum și mai ales pentru îndeplinirea lucrări­lor referitoare la stabilirea listelor electorale în baza legei celei nouă, s’a decis angajarea unei puteri de muncă, care va sta exclusiv în servi­ciul comitetului. Comitetul a luat la cunoștință mulțumitoare activitatea parlamentară a deputaților noștri na­ționali și i-a împuternicit, ca la proiectele ce sunt a se aduce în discuție în parlament, să apere cu energie punctul de vedere al partidului national român. In fata zvonurilor răspândite în mod tenden­țios despre pretinsele tratative cu factorii poli­tici hotărâtori în viața publică a statului nostru, comitetul constată, că de la eșuarea tratativelor din iarna trecută, între acest comitet și între gu­vernul țării, absolut nu au avut loc nici un fel de tratative. Comitetul național însă, de sine înțe­les, se simte dator a discuta cu orcare factor de­­ciziv în viața politică a statului nostru asupra condițiunilor de existență națională și desvol­tare culturală și economică a neamului nostru, și a arăta și acestora, cu orice ocaziune, adevă­rurile, pe cari se bazează politica partidului na­țional român, singur în drept de a conduce viața politică a poporului românesc din Ungaria și Transilvania. jir Bilinguismul. ii. (ii.) Asemenea încercări în paguba limbei ma­terne și în interesul unei limbi străine s’au mai făcut și în alte părți , pretutindenea însă în de­trimentul instrucției, all educației și al cultu­­rei popoarelor respective. Știința­ pedagogiei detestează în mod ca­tegoric aceste încercări ca fiind în contrazice­re cu legile firii și cu postulatele progresului cultural și științific al timpurilor moderne. Fiind chestiunea bilinguismului de o actua­litate atât de dureroasă pentru soarta școa­­­lelor noastre românești, zilele cărora par nu­mărate, în cele următoare se vor da câteva indicii spre a prezenta în lumina1 cercetărilor științifice și obiective atât avantagiile, foarte puține și neînsemnate, cât și scăderile foarte numeroase și mari, ale bilinguismului. Spre scopul acesta se vor schița, aici, în câteva linii, rezultatele cuprinse în două cer­cetări pedagogice, privitoare la această che­stiune. Una e broșura întitulată: „Zweisprachig­keit, Vorteile und Nachteile” (adecă: Avan­tagiile și scăderile bilinguismului) scrisă de Eduard Blocher preot în Zürich și publicată în colecțiunea „Pädagogisches Magazin” nr. 385. Iar a doua este instructiva și interesan­ta teză de doctorat în pedagogie a revizorului școlar Dr. Onisifor Ghibu, întitulată: „Der moderne Utraquismus oder die Zweisprachig­keit in der Volksschule”, (adecă: Utraquismul modern sau bilinguismul în școala poporală) publicată în numărul 414 al aceleiași colecțiuni de studii pedagogice. *­­ Ca avantagii ale bilinguismului preotul din Zürich nu poate înșira decât foarte puține. Și acestea mai ales de natură practică, întru­cât viața de toate zilele, mediul sau ocupa­ți­unea cuiva reclamă cunoștința mai multor limbi. Așa d­ e, se aude adeseori vorbindu-se de neguțători sau agenți călători, cari vor­besc mai multe limbi. Aci nu este însă iertat a pierde din vedere, că aceștia nu stăpânesc deplin și corect nici una dintre limbile vorbite de ei, ci manevrează de obiceiu cu un număr foarte redus de expresiuni și cuvinte privitoa­re la branșa lor. A pătrunde tainele adânci, frumsețile și armoniile intime, ori diferitele nuanțe de înțe­les ale cuvintelor nu e nimeni în stare decât doar’ cu privire la limba sa maternă, pe care n’a învățat-o în mod silit, ci s’ar putea zice, că a trăit-o în modul cel mai intim sufletesc din frageda sa pruncie și otrăește zilnic îmbo­­gățind­ o clipă cu clipă din experiențele vieții de toate zilele și din feliurimea impresiilor trai­nice și adevărate. Scăderile bilinguismului le prezintă însă numitul preot cu mult mai numeroase și mai chinuitoare. In rândul prim amintește risipa cea mare de timp și de forțe spirituale, ce o reclamă bilinguismul, citând părerea compe­ îa fața împăcării. (Șoapte din întuneric). H. Dăscăliță încremeni de mirare când îl văzu pe dumnealu i eșind din casă cu fața radioasă, cu o gazetă în mână. Auzise dumneaei bubuind mai înainte în „cancelaria” domnialui, ca și când s’ar fi izbit de ^odele ceva greu, dar, Cum era cuprinsă cu trebile bucătăriei, nu îi dădu sgomotului nici o însemnătate. Din Mai trebuia să fie cu cea mai mare băgare de sea­mă la pregătirea prânzului, altfel dascălu­l îi arunca farfuriile în cap Din Mai se închisese dascălul Spiridon în cancelarie, și ziua-noaptea buchisa la cărți un­gurești, înverzia, se’nvinezia, asuda, și numai că nu se isbea cu capul de pereți. Și când eșia pe-o clipă afară era mânia trăznetului: nimic nu-i intra în voie, nici nevastă, nici eonii, nici pisică, nici câne. La prânz, la cină, biata dăs­­scălită stătea ca pe jar, din clipă ’n clină era gata să-i repeadă farfuria în cap, numai ceva dacă nu i se ’mpărea. Din Mai îi fugi slujnica; aia de-i veni în loc stătu o zi, și a treia nu se arătă până azi, deși era jumătatea întâi a lui Septemvrie. Din Mai copiii lui Spiridon se jucau tot prin vecini, abia apucau să îmbuce ceva acasă ca s’o poată tuli pe portiță.­­ Din Mai șchiopa și­­ Burcuș, cânele domnu­lui Spiridon. Din Mai nu mai cânta dascălul în strană, Dumineca și ’n sărbători. Căci în Mai, în cincisprezece, fusese ziua cea nenorocită a examenului, la care asistase domnul inspector regesc unguresc. „Dacă dumneata până la începutul noului an școlar nu înveți ungurește, te trimit la pensie. Asta e așa de sigur cum e două ori doi patru”. Așa i-a zis mnaiul reprezentant al culturii maghiare, în fața protopopului, în fața satului întreg. Și i-a spns românește, să înleagă toată lumea și a pronunțat atât de corect românește încât toată lumea s’a putut convinge că dom­nul inspector e un român maghiarizat. Protopopul ș’a zis: „Ei, am mai auzit noi așa vorbe”. Oamenii din sat au râs: „Frumoasă­­ dumă, Măria Ta”. Dăscăliță, car­e încă era fată s’a supărat: „Nu te-ar fi putut umfla smeii până nu ajungeai în satul nostru”. Dascălul Spiridon a desperat: „Ăsta’mi fa­ce așa”. Și, ’ncă’n după amiaza zilei de examen, trist și oipărit, s’a încuiat în cancelarie, s’a în­gropat între volume ungurești și dicționare. Cum să treacă la pensie? N’avea numai șapte ani de slujbă și cinci copii. Se știa om harnic învățător de frunte, om de voință tare. „Pân’ la toamnă trebue să învăț ungu­rește”. Dar greutatea pe care cerea s’o iee’n spate era îngrozitoare. De naștere dintr’un sat de pe Olt, îi venia să turbe în fiecare zi, în­vățând pe dinafară cuvinte neînchipuit de lungi, în fața cărora îi apucau amețelile. Alta-i să spui: otto, tabla, fekite, fehir, dar să-i poți spune domnului inspector: „A nagyságos ur engedelmével”, „a tapasztalat adatai alap­lán” aici stătea în loc mintea românului și’n cap începea să se’nvârtă morișca... Chinurile iadului erau nimic pe lângă ne­norocirea dascălului Spiridon. Nime nu mai putea vorbi cu el, nici chiar popa care-i era nănaș din cununie, se uita necurmat prin a­­ceiași ochi tulburi ca doi picuri de glod. Dăscăliță rămăsese deci încremenită când îl văzu cu fata radioasă. Chiar faptul că ieșise din odaia de studiu pe vremea asta, ar fi fost destul să-i aducă bănueli. Nici­odată nu pă­răsea nechemat sanctuarul torturei lui nemai­pomenite. Spiridon cu gazeta’n mână veni­­tă la dăs­căliță și, ceea ce nu mai făcu din Mai, o să­rută cu dragoste. Biata femeie! Ii dădură la­crimile. — In sfârșit am scăpat din brațele nebuniei!­oftă Spiridon. Femeea amețită de neașteptata fericire, nu-i răspunse nimic; se uita zimbind la bărbat și lacrimile isvoreau mereu

Next