Românul, februarie 1914 (Anul 4, nr. 26-48)
1914-02-02 / nr. 26
ABONAMENTUL Pe un an . . 2S.~ Cor. Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . 7.— „ Pe o lună . . ..40 Pentru România $1 străinătate. Pe un an . 40.— franci Telefon pentru oraș și Interurban Nr. 750. Anul IV _______Arad, Duminecă 2|15 Februarie 1914.______^ Nr. 26 REDACȚIA Și ADMINISTRAȚIA Strada Zrínyi N-rul 1/a INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrisele nu se îmnanoiază Ce va fi neamul românesc prin sporturi? Articol din cercurile studentimei universitare. (in timpul mai nou au apărut în ziarele noastre mici informațiuni cari au răspândit o lumină dubie în jurul tendințelor pentru crearea unui sport românesc. Se impunea o clarificare. Această clarificare o facem acum. Viața și acțiunile popoarelor sunt predominate de puterea și tensiunea voinței. Cu cât masele sunt mai puternice in direcția aceasta cu atât efectele sunt mai bune... Sportul e un mijloc de a desvolta voința și rezoluția personală. Chiar ideia însaș e o emulare. A face sport înseamnă a bate recorduri și rivali. Pe când gimnastica se mărginește la desvoltarea fizică a individului, sportul desvoltă acel „excelsior” individual, care caracterizează toate întreprinderile omenești. Gimnastica desvoltă pe individ; sportul ambiționează pe individ a se desvolta mai bine și mai frumos decât rivalul său. Lumea clasică, care ridicase un Parthenon și crease un Eretheion, a fost cea dintâi care a adăugat gimnasticei elementul acestui „excelsior” individual, atâtea serbări naționale. Olimpiadele erau tot Sportul de azi e transformarea acestor emulări clasice. Grecii, grupați cu miile sub ceriul liber așteptau învingerea unui om. Lumea de azi pretinde combinație, înțelegere reciprocă, rațiune,... pretinde sport social... Cel mai desvoltat sport azi e ..footballul”. Anglia are 5000 profesioniști și 125.000 amatori în ramul acesta sportiv. Sportul social se desvoltă mai întâi la Romani, însă marginile de manifestare aici rămân încă în cadrele jocului social... Sportul social pretinde pe lângă cerințe fizice și calități spirituale. „Footballul” constă din eludarea dușmanului. Atletica cere calități am putea zice predestinate. Nu oricine poate pleca la trântă sau fugă! „Hochei” și „football”-ul au azi privitori cu sutele de mii, atletica e disparentă. Sportul e o necesitate a fizicului, o recreație și o contrabalanțare a ocupațiunelor pur psihice. Sportul nu e al oamenilor rafinați și moleșiți, el are menirea de a scoate aceste însușiri din societatea omenească. Gingășia pretinsă — această calitate, care a ajuns azi la modă — e o decadență. In viață armonia e totul, iar sportul are tendință de a stabili o armonie între fizic și suflet. Sculptorii greci se inspirau din pretențiile și ideile epocelor lor. Pentru elinul clasic idealul superior erau: plămânele, cari pompează aerul ca foiul; picioarele cari asvârle corpul ca un arc elastic; două brațe pline de mușchi, cari sunt în stare a frânge fierul. Ei din acestea făceau un cult, o dumnezeire. O contopire cu aceste pretenții dădu acea armonie caracteristică sculpturei antice. Cel mai puternic om, care fugea mai bine decât toți, primea un premiu ideal: o ramură de oliv. Grecul ideal plătea cu ceea ce avea el mai scump: plătea cu admirație. Acea ramură de oliv simboliza admirația întregului popor. Și să nu uităm. Grecii erau foarte erudiți! Acelaș public asculta azi trilogiile clasice ale lui Aischilos și Sofocles, care mâne admira și purta pe umeri clasica făptură a eroului de la olimpiadă. Taine, renumitul estetician francez, face concluzii foarte măgulitoare pentru gimnastica elină. După, dânsul o artă clasică elină era imposibilă fără gimnastica elină. In Grecia antică plutea în aer tendința armoniei interne și a formei. Sofocles după învingerea de la Salamis a fost silit să danseze pe stradă desbrăcat, așa de mult i-a fost adorată frumseța trupului. Pe temple motivul predilect de decorație a fost bărbatul în luptă sau în emulație. In concluziile lor estetice era de-a pururi de fată ideia armoniei musculare. Femeile lor erau în prima linie mame, apoi femei. Iar azi decadența esteticei reduce forma la schimonoseală. Azi femeile poartă corset, iar bărbații se umflă cu bumbac și se pudrează. Legătura firească de desvoltare dintre lumea noastră și cea antică a fost ruptă de excentricitățile religioase ale evului mediu. Azi gimnastica e o parte integrantă sportului. Gimnastica antică e prelucrată în a socialism de sport. Chiar până și în atletică se observă o tendință de grupare, o tendință națională. Sportul de azi s-a desvoltat în apus. Abia 100 ani de cât se cunosc rezultate sociale pozitive. Desvoltarea a fost impusă de necesitate. Mișcarea ordonată cu țintă și rezultat a fost o necesitate a individului modern. A învinge, a câștiga, a te afirma în sensul naturii și în acord cu legile ei, se cristafoă ca o deviză. Și sportul exprimă această deviză, și lumea îl îmbrățișează. In fruntea mișcării sportive se pun oameni celebri. Artiști de talia lui Maeterlinck fac box. Un Byron lord, renumitul autor a lui ..Manfred” și „Don Juan” trece înotând Hellespontul de două ori. Principi și moștenitori de tron se întrepun pentru sport. Caetano Bay. Prea multă fericire. — Vă rog să așteptați puțin. Și aprodul se uită curios la mine. Mă aruncai pe un scaun, desperat de așteptarea aceasta, la care eram forțat. Venisem aci, împins de o putere nevăzută, după ceasurile acelea lungi de tortură sufletească, gonit pare că de frica nespusă de a nu mi se citi pe față nenorocirea care dăduse peste mine. Așteptarea aceasta scurtă, mă făcu să mă gândesc mai cu de amănuntul la întâmplarea tragică, ce-mi răscolise spiritul. Și gândindu-mă la ea, mă revăzui in odaia aceea, cu brațul ridicat, gata să lovesc, și atunci, o vie agitație mă cuprinde și eram. gata să ies, să fug, dacă în minutul acela nu s’ar fi deschis ușa și nu m’ar fi chemat aprodul. — Doctorul citea biletul meu de vizită. — Dvoastră sunteți?... — Nebun, făcui eu, nebun de legat Doctorul se uită la mine mai mult cu curiozitate decât cu mirare. — Dvoastre sunteți inginerul Agnoni, industriașul căsătorit de câteva luni, care aveți nevoie de ajutorul meu? — Eu în persoană. Vorbeam tare de tot. Doctorul îmi făcu semn cu mâna să mă liniștesc și pe urmă îmi pipăi pulsul. — De câtă vreme nu mai dormiți? — De patru sau cinci zile. — Mâncați? — Puțin... aproape nimic... Am băut și beau mult. — Luați aceasta, vă va face mai bine decât alcoolicele din cafenele. Dintr’un dulăpior îmi dete un păhăruț cu o băutură neagră și du’ce. Pe urmă apăsă pe un buton de sonerie. Ce voi păți? Vin oare infirmerii? Aprodul intră — Du-1 în galerie. Vin și eu. După puțin timp eram în galeria de tablouri, în care, după spusa aprodului, erau expuse lucrările internaților. Sala era mare, liniștită și prin două ferestre zăbrelite, mari cât peretele, intră soarele. Pe pereți pânze pictate. Obosit de vederea acestor tablouri, mă trântit pe un scaun, fierbând de nerăbdare. £ Mă gândeam dacă nu m’am deșteptat după un somn lung și greu. Soarele nu mai intra prin ferestrile zăbreite, și în sală era întuneric. Dar doctorul? Așadar mă înșelase când îmi spusese că o să vină și el. Ușa sălea era închisă. Deschisei o fereastra. Văzui o curte, împrejmuita de gard de fier; dincolo alte curți, alte garduri de fier; și în ele bărbați îmbrăcați ciudat, internații. Spre fereastră venea un domn, scurt, gras, bine îmbrăcat, cu o gazetă intr’o mână și cu ochelarii într’alta. Venea spre mine, surizând. Când fu aproape, zise: — Nu ești nici doctor, nici vizitator. Nici un doctor și nici un vizitator, nu ar fi în halul acela, întinse degetul spre gâtul meu. Mă pipăi: camașa mi-era descheiată și nu mai aveam cravata. Totuși îmi adusei aminte că înainte de a intra aci, îmi potrivisem cravata, pe care o cumpărasem atunci. — Și de vreme ce nu ești nici doctor și nici vizitator, dă-mi mâna, draga colega. — Colega?! — Sigur. Uite colo este sala de observație a presupușilor nebuni. Probabil că te-a tinut acolo câteva ceasuri, și acum te-am adus aici. N’ai vr'o tigare? Dar de ce te mai întreb? Desigur că ți-au luat tot. Instinctiv mă căutai prin buzunare: nu mai aveam nimic. Ceasornicul, portofoliul și toate lucrurile pieriseră. In timpul acesta, celalalt vorbea mereu: — Vreai să-mi spui povestea dtale? Toți nebunii au o poveste. Eu sunt literatul o^ciului și am adunat povestirile a pestei o sută de internați. Când voi ieși de aici, voi publica toate povestirile și dacă nu vor face zgomot, cel puțin vor avea meritul originalității. Ce zici? Intră în sală și șezi lângă mine. — Spune-mi: Ți-au mers rău afacerile? Te-a înșelat o femeie? Ai ucis? Oare nu mă socoti demn, ca să-mi spui? Atunci, îți voi povesti cu pățania mea, pe urmă, vei spune dta. Ai auzit vorbindu-se de doctorul Montechiari