Românul, mai 1914 (Anul 4, nr. 94-116)
1914-05-01 / nr. 94
Anal IV Arad,' Joi 1|I4 Malu 191 4.______________^ Nr. 94 ABONAMENTUL Pe un an . . 28.— Cot. Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . 7.— „ Pe o lună . . 2.40 „ Pentru România și străinătate. Pe un an . 40.— franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrínyi N-rul 1/a INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrise nu se înnapoiază. Fortificarea Ardealului. Arad, 13 Mai. După ce înflăcărații noștri patrioți au buciumat la gazetă în nenumărate rânduri necesitatea de-a ne întări hotarul înpotriva unei eventuale năvale române, după ce au dat alarma primejdiei române prin buciumări stridente, ca să ajungă până la urechile ministrului de răsboi și a contelui de la externe, au sfârșit prin a aduce această chestiune și înaintea delegațiunilor din primăvara asta. Pe semne s’au temut că glasul lor din întrunirile publice și alarma lor din gazetele de toate nuanțele politice, nu va fi auzită de factorii supremi ai apărării monarhiei și patriotismul lor bine simțit va rămânea necunoscut înaintea acelora pe cari nu încetează a-i defăima, dar înaintea cărora nu întârzie de a se recomanda, cu orice ocaziune. „Susținătorii” monarhiei habsburgice, sincerii aderenți ai triplei alianțe, — subînțeleasă aici și România ca prietenă — au voit, pe semne, să arate și în delegațiuni cu ce ochi de Argus și cu ce credință de cerber veghiază la destinele și integritatea monarhiei. Dar pentru sinceritatea patrioților maghiari e caracteristic faptul că ochiul lor vede clar singur când e vorba de primejdia ce-ar amenința monarhia din partea... României. Dintre toate eventualele atacuri împotriva monarhiei pe care viitorul le poate ascunde în sânul său, ei văd un singur punct roșu, dela norp nu-și mai pot lua ochii. Primejdia slavă, a Ungurilor, steaua care, poate va arăta drumul ce duce la independența Ungariei. De câte ori însă se observă vr’un fapt de independență politică în România, de câte ori peste munți răsună în libertate glasul conștiinții și demnității naționale a poporului român din Regat, patrioții maghiari din toate partidele se deșteaptă brusc, se agită, scot glasuri vestitoare de primejdie, patriotismul lor și credința față de tronul habsburgic sau proporții nu de toate zilele, înaintea lor apare punctul roșu, singura primejdie, primejdia română. Așa s’a întâmplat în vara trecută când cu mobilizarea armatei române, așa s’a întâmplat după pacea de la București, când se pretindea de presa ungurească revizuirea, așa din prilejul congresului Ligei culturale, și, mai pe urmă cu prilejul manifestărilor de la teatrul național din București. Cu toate ocaziunile acestea patrioții noștri au cerut, săptămâni de-a rândul, fortificarea graniței dinspre România, au cercat să arate factorilor conducători ai monarhiei că România nu ne este aliată sinceră ci trage cu ochiul Ardealului „unguresc”, au cercat să documenteze că „elementul alcătuitor de stat” din Ungaria e cel mai sigur sprijinitor al împărăției întregi. ...Și România n’a făcut pân’acum altceva decât că a început să umble pe picioarele sale, ceea ce înseamnă demnitatea și puterea unei țări și nimic alta. Cercurile conducătoare ale monarhiei nici n’au plecat urechea la alarma ungurească, presa austriacă vecin. Contele Berehtold a fost aspru criticat de cele mai de seamă organe ale presei austriace, și în urma exposeurilor din delegațiuni și în urma apariției „Cărței roșii”. Puțină impresie a făcut asupra factorilor mai înalți și alarma pe care a dat’o patriotismul unguresc chiar în sânul delegațiunilor. Ministrul de răsboi s’a mărginit a răspunde. E lucru firesc ca conducerea armatei să dea o atențiune tot mai potențată întărirei tuturor granițelor, dar că, din natura acestei chestii urmează că nu poate fi tratată în publicitate, în amănunțimi”. Temperamentul impulsivai patrioților noștri îi face să nu observe că prea coase cu ață albă, ca să nu fie cunoscute sentimentele și intențiile lor. Ei nu bagă de seamă că toată lumea vede ce-i îndeamnă să sară așa de avântați întru a apăra integritatea monarhiei, că pe ei nu-i doare de împărăția habsburgică ci de regatul ungar. Ei sunt prea impulsivi și prea bombastici ca să recunoască adevărul că hotărându-se o Țară să umble pe picioarele sale, nu înseamnă încă să-ți fie dușmană. Și in miopia lor politică prin tot ce fac și propun — lucră pentru înstrăinarea României de legăturile ei actuale, când interesul lor ar fi, — dacă interesul lor bineînțeles se identifică cu al monarhiei — ca aceste legături să se întărească. Ei nu bagă de seamă — pe când toată lumea vede azi limpede — că de câte ori se alarmează de primejdia română, vorbește din ei singură antipatia de rasă, care nu-i lasă sănătoși văzând înflorirea și împuternicirea regatului vecin, și nici decât /