Românul, mai 1914 (Anul 4, nr. 94-116)

1914-05-01 / nr. 94

Anal IV Arad,' Joi 1|I4 Malu 191 4.______________^ Nr. 94 ABONAMENTUL Pe un­­ an . . 28.— Cot. Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . 7.— „ Pe o lună . . 2.40 „ Pentru România și străinătate. Pe un an . 40.— franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrínyi N-rul 1/a INSERȚIUNILE se primesc la admini­strație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrise nu se în­­napoiază. Fortificarea Ardealului.­ ­Arad, 13 Mai. După ce înflăcărații noștri patrioți au bu­ciumat la gazetă în nenumărate rânduri nece­sitatea de-a ne întări hotarul în­potriva unei eventuale năvale române, după ce au dat alar­ma primejdiei române prin buciumări stri­dente, ca să ajungă până la urechile mini­strului de răsboi și a contelui de la externe, au sfârșit prin a aduce această chestiune și îna­intea delegațiunilor din primăvara asta. Pe semne s’au temut că glasul lor din întrunirile publice și alarma lor din gazetele de toate nuanțele politice, nu va fi auzită de factorii supremi ai apărării monarhiei și patriotismul lor bine simțit va rămânea necunoscut înain­tea acelora pe cari nu încetează a-i defăima, dar înaintea cărora nu întârzie de a se reco­manda, cu orice ocaziune. „Susținătorii” mo­narhiei habsburgice, sincerii aderenți ai tri­plei alianțe, — subînțeleasă aici și România ca prietenă — au voit, pe semne, să arate și în delegațiuni cu ce ochi de Argus și cu ce credință de cerber veghiază la destinele și in­tegritatea monarhiei. Dar pentru sinceritatea patrioților ma­ghiari e caracteristic faptul că ochiul lor vede clar singur când e vorba de primejdia ce-ar amenința monarhia din partea... României. Dintre toate eventualele atacuri împotriva monarhiei pe care viitorul le poate ascunde în sânul său, ei văd un singur punct roșu, dela norp nu-și mai pot lua ochii. Primejdia slavă, a Ungurilor, steaua care, poate va arăta dru­mul ce duce la independența Ungariei. De câte ori însă se observă vr’un fapt de inde­pendență politică în România, de câte ori pe­ste munți răsună în libertate glasul conștiinții și demnității naționale a poporului român din Regat, patrioții maghiari din toate par­tidele se deșteaptă brusc, se agită, scot gla­suri vestitoare de primejdie, patriotismul lor și credința față de tronul habsburgic sau pro­porții nu de toate zilele, înaintea lor apare punctul roșu, singura primejdie, primejdia română. Așa s’a întâmplat în vara trecută când cu mobilizarea armatei române, așa s’a în­tâmplat după pacea de la București, când se pretindea de presa ungurească revizuirea, așa din prilejul congresului Ligei culturale, și, mai pe urmă cu prilejul manifestărilor de la teatrul național din București. Cu toate ocaziunile acestea patrioții no­ștri au cerut, săptămâni de-a rândul, fortifi­carea graniței dinspre România, au cercat să arate factorilor conducători ai monarhiei că România nu ne este aliată sinceră ci trage cu ochiul Ardealului „unguresc”, au cercat să documenteze că „elementul alcătuitor de stat” din Ungaria e cel mai sigur sprijinitor al îm­părăției întregi. ...Și România n’a făcut pân’acum altceva decât că a început să umble pe picioarele sale,­­ ceea ce înseamnă demnitatea și pu­terea unei țări și nimic alta. Cercurile con­ducătoare ale monarhiei nici n’au plecat ure­chea la alarma ungurească, presa austriacă vecin. Contele Berehtold a fost aspru criticat de cele mai de seamă organe ale presei au­­striace, și în urma exposeurilor din delega­­țiuni și în urma apariției „Cărței roșii”. Puțină­­ impresie a făcut asupra factorilor mai înalți și alarma pe care a dat’o patrio­tismul unguresc chiar în sânul delegațiunilor. Ministrul de răsboi s’a mărginit a răspunde. E lucru firesc ca conducerea armatei să dea o atențiune tot mai potențată întărirei tutu­ror granițelor, dar că, din natura acestei che­stii urmează că nu poate fi tratată în publici­tate, în amănunțimi”. Temperamentul impulsiv­­ai patrioților noștri îi face să nu observe că prea coase cu ață albă, ca să nu fie cunoscute sentimentele și intențiile lor. Ei nu bagă de seamă că toată lumea vede ce-i îndeamnă să sară așa de a­­vântați întru a apăra integritatea monarhiei, că pe ei nu-i doare de împărăția habsburgică ci de regatul ungar. Ei sunt prea impulsivi și prea bombastici ca să recunoască adevărul că hotărându-se o Țară să umble pe picioarele sale, nu înseamnă încă să-ți fie dușmană. Și in miopia lor politică prin tot ce fac și pro­pun — lucră pentru înstrăinarea României de legăturile ei actuale, când interesul lor ar fi, — dacă interesul lor bine­înțeles se identi­fică cu al monarhiei — ca aceste legături să se întărească. Ei nu bagă de seamă — pe când toată lumea vede azi­ limpede — că de câte ori se alarmează de primejdia română, vorbește din ei singură antipatia de rasă, care nu-i lasă sănătoși văzând înflorirea și împuternicirea regatului vecin, și nici decât /

Next