Românul, ianuarie 1915 (Anul 5, nr. 4-5)

1915-01-25 / nr. 4

Anul V. ABONAMENTUL: Pe un an . . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— » Pe 3 luni . . 7.— „ Pe o lună . . ..40 „ Pentru România «1 străinătate­ , Pe un an. . 40 — francL Telefon pentru oraș și interurban Mr 7^0 Arad, Duminecă 7 Februarie (25 Ianuarie) 1915. sssissimsrn n misiiffii­nMirii irnii irnr [UNK]finir • m­iiiiw i TÎih­wimfTrtriihfri^^ n turnir r ~rrr ^ tiôi­r~ nn TihrriTiT­ifilTifiT ' n lîBTi ROMANUL __J­irul 4. REDACȚIA SI ADMINISTATIA Strada Zrínyi Nrul 1/a INSERȚIUNILE se primesc la admini­strație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se în­ Vraja graiului părintesc. Darurile cerute de răniții români. Foaia „Viitorul" din București scrie sub­ titlul de mai sus următoarele: Am cetit în ziarele de peste munți căldu­roase apeluri pentru a­ se strânge cărți ro­mânești cari să fie trimise răniților români de prin spitalele Austriei. Cel mai potrivit dar pentru sfintele săr­bători erau cărțile acestea, cari după însăși cererea răniților români, mai ușurează sufe­rințele lor de surghiuniți ai soartei. Autoritățile militare austro-ungare au dat voie să se trimită astfel de cărți și-mi închipui că s’au strâns destule ca să se facă auzit prin sălile spitalelor străine glasul românesc atât de scump fraților noștri cari și-au făcut cu bravură și dezinteresare datoria către împă­rat și rege. Este în dorința aceasta de-a auzi cetind tovarășul, care știe carte în limba părinților, o caracteristică a gradului de desvoltare a conștiinței naționale peste munți și încă dovadă a­ firei așa de mult înclinată spre o cultură și luminarea sufletului a poporului român. Răspândiți prin „străinătăți”, cu brațele­­ amputate și picioarele sdrobite, răniții ro­mâni simt că-i arde un foc nedomolit după căminurile lor, care-i doare mai cumplit ca rănile lor. De­sigur că pe toate fronturile de luptă acest dor de cămin tulbură clipele de liniște, — timpul atât de prețios între două atacuri, — ale bravilor ce nu precupețesc jertfa su­premă pentru patrie. De nicăiri însă n’a răsunat mai dureros strigătul ca din spitalele Austriei, de unde a pornit rugăciunea atât de puțin pretențioasă. ..dați-ne cărți în graiul nostru”. Dacă răniții și bravii ce luptă pe toate fronturile au avut­­ partea lor din milioanele de cadouri ce stau , strâns de cei de acasă — bunătăți din puți­nele bunătăți ce au încercat să veselească masa Crăciunului îndoliat — răniții români n’au primit cu voie bună decât cărțile ce așa de frumos și domolit le vorbesc de căminu­rile risipite între Carpați, Murăș și Tisa. Nu îndestularea bunătăților așezate cu milă, de-o mână fină și delicată, pe masa de la căpătâiul lor, le-ar da o clipă de mulțu­mire. Nu. In d­arul ce se restrânge de pe al­beața zidurilor sălilor de spital, „pânea săr­­bătorilor” e mai amară decât chinuita lor spartă de oameni sărmani și robi. Sufletul lor tresare numai sub puterea lu­­minei ce izvorește din slovele cărților ce a­șa de duios tălmăcesc durerile și bucuriile lor. Sub vraja graiului­ de acasă, rănile nu mai dor, Iar gândul fuge fermecat sub pute­­amintirilor,­­F* mi văd hctîtF în că­i­le de sub streșinele dealurilor împădurite, ma­i­m­ele plâng înăbușit de teamă să nu deștepte copilașii cari gem în vii dupa cei plecat­­ori, colo pe câmpia Mureșului, nu aud cântecele de jale din guri de fecioare ce se ridică spre Cel Puternic... Simt însă jalea nostalgiei cui­burilor părăsite atât de năprasnic, și fără speranță de a le mai revedea. In armonia cuvintelor ce picură în tăce­rea de mormânt a sălilor, ei prind șoaptele de altădată și nimicurile clipelor de fericire li se par podoabele unei vieți trăită abia pe jumătate și atât de puțin prețuită. Răniții străini se vor fi mirând de lacri­mile ce picură pe obrajii veșteji de boală și suferințe ai tovarășilor. Ei nu pot înțelege cât prețuesc cărțuliile acelea cari strâng într’un mănunchiu atâtea dureri și bucurii ale nea­mului oropsit. Ci poate numai vre-unul, din­­tr’un colț uitat, prisonier în țară străină, să plângă de jalea acestor străini în propria lor țară. afciSÍ „Ca să vină tata iară!“*­ Foae verde de smochină Luai și eu peana în mână Ca să scriu o poezie Precum mi-a umblat și mie. Foae verde de pe spine Am trăit în mare bine, Dar acum e vai de mine. Foae verde siminic Am rămas de tata mic, Foicică d’a de vite Că s’o dus la cătănie Nu s’o dus de voia lui Ci de voia craiului, O rămas vite și plug Și nu pot ca să le ’njug. Când de-acasă a pornit In Aiud el s’a oprit, Acolo trei zile­ a stat Și-apoi mi s-a îmbrăcat, s’o dat pușcă și cuțit *­ Această poezie este compusă — după cum ne anunță d. preot Al. Trif din Făget — de un băiat în vârstă de 13 ani. Și tornistări­ de 'ngrijit Și pătrântaș’a încărcat Gloanțe, haine de ’mbrăcat, Și cu flori l'a ’mpodobit La Galiția l’a pornit. Și a mers o săptămână Ziua noaptea pe mașină*). Cum granița a lăsat Mașina n’a mai umblat, Și-apoi l’a pus rând frumos Și-a plecat pe drum în jos, Pe sunetul tobelor Spre scurtarea zilelor, Pe sunetul trimbiței Spre scurtarea vieței, Foae verde busuioc Să tină cu Busu­ioc. Vai de mine ce să fac Că rămân copil sărac, Că tata e -n țări străine Știe Dumnezeu când vine, Că tata e 'n țări departe Nu ne mai vine nici carte. ') raniță, borneu, viței. *) cartușieră. ") Tren. Bobotează la râul Prut. Corespondentul nostru din București ne tri­mite următoarea știre foarte înduioșătoare: In orășelul Târgul Fălciu, de pe malul Pru­tului, serbarea botezului apelor s’a făcut cu­­ [UNK]> ceremonie deosebită. După ce s’a terminat sluj­ba din­ biserică, preotul, îmbrăcat în odăjdii și înconjurat de un foarte mare număr de drept credincioși, a pornit la malul Prutului. Acolo se afla postul de grăniceri români și jandarmii rurali, înșirați pe malul apei, precum și numeroși locuitori. La sosirea preotului cu sfânta cruce, și cu cortegiul ce-l înconjura, crvi HaH­­an Ha* onoruri­le. In acest timp numeroși locuitori din Basa­rabia s’au adunat și‘ei pe f­iul­ P­e’si nu­mărul lor creștea mereu, mai ales câta­ soldații * uși au fost duși de ofițerul lor să asiste la ser­barea sfințirei apelor. La orele 11 și jumătate preotul Ion Motln, începând cântarea: „In Iordan botezându-te", ostașii români au tras o salvă în aer, la care au răspuns ostașii ruși tot cu o salvă, pentru ono­ruri, pe când populația de pe malul din Basa­rabia sta îngenunchiată și cu capetele desco­perite. In momentul când preotul a aruncat crucea în apă, muzica cânta și mulțimea de creștini de pe ambele maluri ale Prutului a isbucnit în stri­găte de­ ura! ...De când au prins a se bate Nu mai sunt oameni pe sate Numai femei supărate Și copii mulți mititei Și bătrâni ca vai de ei. Foae verde de pe spine Vai Doamne rău e de mine C’acuș primăvara vine, N’are cine purta plugu Că eu nu­’s harnic de lucru, Că eu sunt prea mititei Și nu sunt harnic de el. Doamne pune pace ‘n țară Ca să vină tata iară, Să-și lucre lucru acasă Copilașii să-și grijască, Foaie verde trandafir si făcută de­ un copil, Foaie verde de pelin Rămas de tată străin, Foaie verde Iedera In cheamă Petru Popa, Foaie verde lemn domnesc Din Făgetul românesc.

Next