Românul, martie 1915 (Anul 5, nr. 9-13)
1915-03-01 / nr. 9
*»ui V. ABONAMENTUL: Pe un an . . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . 7.— „ Pe o lună . . ..40 .. Pentru România $1 străinătate: Pe un an. . 40.—franci. Telefon pentru oraș și Interurban Nr. 750. Arad, Duminecă 14 Martie 195 W1. 9. REDACȚIA si ADMINISTAȚIA SîraUis Zrínyi Nlui la ASERȚIUNILE se ia rii>""scl.i administratîe. Mulțumire publice și Loc st..d>.s ...istăsirii! 20 fii. .»intruscriptele nu se îinapoiază. Eroismul nostru. Sub acest titlu foaia „Biserica și Școala" din Arad publică următorul frumos articol: Suntem în miezul răsboiului înfricoșat. Acest răsboiu stăpânește toate gândirile și simțirile noastre. Nimeni nu mai gândește la deprinderile zilnice ale vieții, la sine, ci la drama sângeroasă ce se petrece pe câmpul de răsboiu. Fiecare cearcă elementul eroic în acest răsboiu, factorul care duce la isbândă lupta mare a popoarelor. Și în aceste scrutări se arată ici starea culturei înalte a soldatului intelectual ca element de cea mai înaltă valoare a armatei, colo fizicul oțelit al țăranului, mai ales însuflețirea. Numai la religie se gândesc oamenii mai puțin, deși în răsboiul duhul religiei este stăpânit în sufletele luptătorilor. „Atâtea cruci, atâta evlavie amestecată cu eroism”, scrie regretatul nostru , coleg erou Dr. Avram Sădean. Și mai chemat decât acest om care și în răsboiu a fost das j -căi abia se poate închipui, el, care sufletește , era închegat cu ei în timp de odihnă în cântece și hore naționale, iar în hora morții mergând cu pieptul deschis înainte, tot înainte, până în brațele morții. Fără ndoială, că înțelegerea dă soldatului multe foloase, ea îi dă conștiința luptei ce o poartă, idealurile mai limpezi, fantezia viie, orizontul vederilor mai largi, și în alegerea mijloacelor tehnice de luptă mai îndemânate. In răsboiu însă se cere și răbdare fizică, îndemânarea mișcărilor în liber, cunoașterea cărărilor, câmpiilor, văilor, dealurilor, apelor, modul cercetării și străbaterii prin obstacolele naturii și aici țăranul e mai îndemânatec, mai acasă, pentru că câmpiile, văile, vi jzuinile, munții, apele, vânturile, luna și stelele, arșița soarelui, gerul, ploaia, ninsoarea sunt lumea lui în care trăiește, iar foamea și setea tovarășii lui de viață. Un gazetar un- jgur spunea, după obiceiul lor cam de batjoscură, în raportul lui din foaia ,,Az Est”, că pe Români îi numesc în răsboiu „face foc”, pentru că unde ajunge el atâta suflă, atâta se învârte în jurul unei schintei până ce face foc și acolo unde a-i crede că e cu neputință, și focul îngerul nopții e mântuitor de viață, fără de care poate și satiricul gazetar rămânea stan de ghiață în cei codri din Carpăți. In sfârșit despre aceea e vorba cine cum i se știe ajuta pe teren de răsboiu și aici țăranul e acasă. Exemplul hazliu neînțeles de gazetar e numai un lucru mărunt, dar câte j exmple mărunte și mari nu ar mai putea spune despre învingerea elementelor de cătră stăpânul codrilor. Și să nu uităm, că suntem în răsboiu de iarnă, când răbdarea ostașului e punctul arhimedic al răsboiului. In prețuirea valorii soldatului din armata austro-ungară, Maghiarul e taxat de violent în mișcări, la asalt, iar Românul de răbduiiu. Poziția stăpânitoare a Maghiarului în țară explica ismologicește repeziciunea lui, întocmai precum asprimea vieții îndurată de Român explică răbdarea lui îngreumântul răsboiului. De aceea valoarea soldatului român e prețuită în armată ca valoare de prima ordine. Regimentul românesc (50) poartă doar prima decorație în armata austro-ungară și la această decorație a mai adaus răsboinicul împărat Wilhelm II, noua decorație , ce a aninat’o în zilele aceste pe câmpul de răsboiu, la steagul regimentului 50. Dăm dar cel mai prețios element, oricum se zice în limba militară material, armatei. Dar nu numai atât. Nu numai material prețios, ci și suflet eroic. „Este bine zis în toate înțelesurile, — zice Carlyle — că religia cuiva este faptul de căpetenie în ceea ce-l privește. Religia cuiva sau a unui întreg popor... Prin urmare mai înainte de orice, vom întreba despre un om sau despre un popor. Ce religie avea?” Religia creștină este religia poporului nostru. Ea dă viață ființei lui trudite, ea îl face în timp de pace element de ordine și creator, eroul vieții, iar în timp de răsboiu, eroul luptelor. „Eroismul — zice tot Carlyle — este legătura dumnezeiască care unește în toate timpurile pe omul cel mare cu ceilalți oameni”. In religia creștină, eroismul care unește omul cel mare cu ceilalți oameni este creațiunea lui Dumnezeu. Nu e o îndumnezeire omenească ci o dumnezeire reală, descoperită în sufletele credincioșilor de Dumnezeu Isus. Am dat clar eroismul religiunei creștine, cel mai sublim eroism, întru apărarea țării. Și stăm cu fruntea deschisă în fața judecății lumii și a lui Dumnezeu în raportul împlinitei datoriei noastre cetățenești. Votarea legii stării, de asediu în România. In ședințele de Sâmbătă ale Camerei și Senatului român d. prim-ministru Brătianu a depus un proiect de lege privitor la decretarea stării de asediu în caz de nevoie, cerând urgența. Proiectul prezentat are următorul articol unic: Cântece de jale. Astă-vară la Ispas Nu știam de-acest năcaz Jucam și ne petreceam De-astă jale nu știam Frunzuliță de secară Tristă veste vine ’n țară Să ducă feciorii iară Frunză verde de lămâie Să-i ducă la cătănie Că se face bătălie Nu se face pe aicea Ci se face în Sârbia Si colo n Galiția Si pe vremea secerii Plecară și bătrânii Si-și lăsară copii mici Trei și patru, ba și cinci Lăsară maică și tată Si nevastă supărată, Nevasta cu mare dor Ca plecat din satul lor Și nevastă cu bănat C’a plecat dintr’a lui sat Și-a plecat în țări străine Și s’a dus și nu mai vine. * Vai de mine ce-i pe aici Tot muieri și copii mici Câtu-i Ardealul de mare Nici o voie nu mai are Numai plâns și suspinare. Când te uiți roată prin sat Nu mai vezi nici un bărbat Numai cei ce sug la țâță Si cei ce-s scoși din viață, De cându-i soarele soare Si pe câmp si floarea floare Si de când îi lumea lume N'a mai fost așa minune Să cătănească doi veri Si socru cu doi gineri Si ’n ciubică le pun flori La tată și doi feciori, Iară biată maica lor A rămas plină de dor A rămas cu supărare Fără de-un mez de mâncare, Iară ei cine-i va da Dumnezeu de s’a îndura Iară bunul Dumnezeu A trimis pe pământ rău Dară de-om fi cu credință Dumnezeu iară s’o întoarce Iară va da ’n lume pace. * Frunzuliță de bujor Si fetele îi cu dor Iși plâng frățiorii lor Si prietenii si frații Cei puternici ca brazii Ei din sat când au plecat Cu jale le-a cuvântat Prietene și surorele Plângeți-ne voi cu jele C’a venit porunca ’n sat Și jocul ni-s’a stricat Vă rugați lui Dumnezeu Să ne scape de cel rău Noi de rău dac am scăpa Vom veni și vom lua. * Fetele ne-am sfătuit Să ne-apucăm de jelit Să luăm haine merii1) Să jelim noi feciorii In păr să nu punem primă 2) Să jelim de la inimă Că ne-a rămas satul gol Fără de nici un fecior iar copii tinerei Gatas să plece și ei Și în sate au rămas) vinete. 2)fundă,