Românul, octombrie 1915 (Anul 5, nr. 39-42)
1915-10-04 / nr. 39
Änui V. ABONAMENTUL: Pe un an . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . . 7.— „ Pe o lună . . ..40 „ Pentru România și străinătate : Pe un an . . 40.—franci. Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. Arad, Duminecă 4[17 Octomvrie 1115. Birul 39. hrtii—CiiațiTMEI« |.« . ... ...... REDACȚIA ÎȘi ADMINISTRAȚIA Strada Zrinyi Nr.1a INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se înnapoiază. Probleme bisericești. — Cu prilejul congresului național-bisericesc care nu se tine. — I. Ziua de 1/14 Octomvrie este o dată de însemnătate generală în biserica ortodoxă română din această țară. întrunirea reprezentanților acestei biserici în congresul național, a fost așteptată totdeauna cu cel mai larg interes de către toți aceia, cari înțeleg valoarea excepțională a instituțiunilor bisericești create de mitropolitul Andrei Șaguna. Vedem cu părere de rău că în anul curent suntem lipsiți de bucuria ce ne-o prileja ziua de 1 Octomvrie. Faptul acesta ne îmbie o seamă de reflexiuni în legătură cu vieața constituțională a bisericii noastre, reflexiuni, cari ni se par nu numai folositoare, dar și necesare într’o biserică conștientă de înalta sa chemare. Răsboiul apocaliptic, care zguduie din temelii bietul nostru glob terestru, nu are numai o importanță de ordin politic și economic, preconizată în cabinetele regale și imperiale de către bărbații politici pe cari fatalitatea i-a pus la cârma destinelor omenești vremelnice, ci el poate fi și trebuie privit și dintre alte puncte de vedere. Pe noi ne preocupă de astădată răsboiul, sub raport bisericesc-constituțional, îndată după ordonarea mobilizării generale și declararea ostilităților, guvernul țării, a interzis — cu excepția adunărilor municipale — orice fel de adunări și întruniri. In urma acestei măsuri s’a ivit în mod firesc întrebarea, dacă ordinul guvernului privește sau nu și corporațiunile și reprezentanțele bisericii noastre. Dată fiind noutatea cazului lipsit de orice precedent, precum și lipsa de studii în materie de drept bisericesc cu specială considerație la constituția noastră bazată pe principiul autonomiei, părerile bărbaților noștri cu răspundere în viața bisericească, erau foarte divergente și cât se poate de nesigure. Lucrarea dlui Ioan de Preda — singura în această materie — cunoscută de prea puțini, nu prevedea astfel de cazuri excepționale, fiindcă dela 1868 încoace ele nu s’au ivit de loc. Astfel în lipsa unei orientări temeinice, foamenii n’aveau îndrăzneala să emită păreri categorice, ci se mărgineau mai mult la pipăirea problemei, căutând firește să propună soluțiile favorabile, intereselor noastre bisericești. Intr’o astfel de situație nelimpezită, privirile tuturora s’au îndreptat spre consistorul mitropolitan, forul suprem al întregei provincii mitropolitane, chemat să vegheze — prin competența sa la păstrarea și ferirea de orice influențe păgubitoare a autonomiei bisericii noastre. Consistorul mitropolitan în adevăr s’a și ocupat de această chestiune în ședința sa dela 2 Septemvrie n. 1914 și sub Nr. 394 a adus o hotărîre, care ulterior s’a dovedit cu desăvârșire greșită. Se spunea anume, că fiind oprite de guvern orice fel de adunări, „nici alegerile deputaților congresuali sub durata acestei stări excepționale nu sunt admisibile, de aceea se încredințează înaltului presidiu după ridicarea stării excepționale a lua măsurile prevăzute în concluzul congresual și în și a Regulamentului privitor la alegerile deputaților congresuali pe noul period următor”. Dând o interpretare științifică acestei hotărîri principiare, urma că pe durata răsboiului în întreaga mitropolie, nu numai întrunirea corporațiunilor bisericești este interzisă, dar nici alegerea lor nu se poate face. Hotărîrea aceasta — corectă sau greșită — trebuia să fie normativă pentru toate eparhiile chiar și în privința corporațiunilor parohiale, protopresbiterale și eparhiale, fiindcă deși ele nu sunt amintite de consistorul mitropolitan, interpretarea prin analogie și deducțiunea logică le cuprinde. Cum însă la noi consistorul mitropolitan niciodată n’a căutat să-și îndeplinească chemarea așa cum s-o precizează Statutul organic „susținând unitatea instituțiunilor și intereselor generale bisericești” (§ 143), eparhiile — lipsite de îndrumarea și controla severă necesară — și-au luat tot mai mare îndrăzneală în privința Statutului organic, cântând prin interpretări subiective să-și atribue o cât mai largă independență în chestiunile de ordin bisericesc, școlar și fundațional. Tendința aceasta de autonomie separatistă locală grasează de zeci de ani în biserica noastră, și permanentizarea ei nu este numai o disconsiderare totală a principiului de unitate preconizat în § 143 al Statutului organic, ci constitue o adevărată primejdie pentru interesele și progresul general al bisericii românești ortodoxe din această țară. Numai în urma unei astfel de stări anormale și poarte regretabile, s’a putut întâmpla și de astădată, că consistoarele eparhiale, trecând peste hotărîrea consistorului mitropolitan, și-au permis să ia alte măsuri în chestiunea alegerilor corporațiunilor bisericești. Se spunea curatul adevăr într’un articol din „Biserica și Școala” dela Arad, afirma că aceasta nu este chestiunea carelinei eparhii, ci a mitropoliei întregi și prin urmare fiind vorba de interpretarea Statutului organic, competența exclusivă aparține conrresului național respective consistorului mitropolitan. Ei dar acesta credincios tradiției sale de imperturbabilă vegetare, nici de astădată nu s’a crezut dator să asigure unitatea intereselor generale bisericești, ci a lăsat eparhiile să procedeze de capul lor. Chestiunea fiind de-o însemnătate excepțională, a ajuns să fie discutată și în ziaristica noastră. Articolul învățatului protopop dela Săliște publicat în Nr. 122 pe 1914 al „Telegrafului Român”, a provocat o interesantă și animată discuție, care a fost folositoare prin problemele ce le-a scos la suprafață în legătură cu interpretarea Statutului organic și peste tot a desvoltării vieții constituționale bisericești. Din discuție s’a înlăturat cu totul admisibilitatea întrunirii corporațiilor bisericești, pe care hotărîrea consistorului mitropolitan declarase neavenită, doar d. loan de Preda o de o mai susținea într’un alineat spre a o combate în cel următor, căci din informațiile luate dela organele statului s’a constatat, că întrunirile acestea nu pot fi interzise, câtă vreme se prevede o lege sancționată. Astfel a rămas numai chestiunea alegerii corporațiunilor bisericești. Protopopul Lupaș întemeiat pe intențiile legislatorului Șaguna, precum și pe stările tulburi provocate de răsboiu, a propus să nu se mai ordoneze alegeri noui, ci să se prelungească mandatele actuale încă pe 3 ani. In esență toți cei ce au luat cuvântul s’au găsit de acord cu propunerea părintelui Lupaș, chiar numai interpretarea . de la Oradea mare a ținut să se etaleze cu „opinie separată”, cerând alegerile sinodale. Consistoarele eparhiale neprimind din partea consistorului mitropolitan nici o îndrumare pozitivă relativ la această importantă chestiune, s’au simțit libere să purceadă cum le vine la socoteală și de fapt s’au adus hotărîri deosebite unele de altele, spre a confirma din nou tristul adevăr, că în biserica noastră lipsește orice spirit de conducere unitară. Preasfințitul episcop Dr. Miron E. Christen s’a dovedit și de astădată, că este conducătorul înțelept și luminat, când mânecând probabil dela hotărîrea consistorului mitropolitan și ținând seamă și de situația excepțională în care se aflau credincioșii eparhiei Caransebeșului, n’a admis alegerile sinodale ori cât de mult susținea păr. Gh. Tulbure că dispozițiile Statutului organic sunt imperative, și deci trebuie executate ad litteram. La Sibiiu și Arad s’a crezut, că aceste alegeri trebuie să se țină spre a nu se știrbi cumva autonomia și continuitatea respective regularitatea vieții constituționale. Ca o indicație semnificativă despre neobositul interes și îngrijorare cu privire la păzirea autonomiei noastre servește și faptul, că Sibiiul a cutezat să întrebe guvernul țării dacă admite ori nu convocarea sinoadelor electorale. In urma prea grațiosului răspuns afirmativ, consistoarele de Sibiiu și Arad au și ordonat alegerile pe întreagă linia, iar mai târziu au fost convocate și sinoadele eparhiale spre a desbate chestiunile puse la ordinea zilei. Ne întrebăm acum dacă a fost necesară și oportună, din punct de vedere bisericesc, ordonarea și ținerea sinoadelor electorale în scopul restaurării corporațiunilor și reprezentanțelor prevăzute în statul organic? Răspunsul la această întrebare nu-1 vom scoate din lungi discuții brodate pe teorii sterpe ori apelând la interpretări și analogii juridice, cari după cum s’a văzut n’au pentru oamenii noștri nici o putere convingătoare, ci ne vom mărgini la astfel de argumente în fața cărora se poate simți destul de edificată și o minte mai subțirică. Se va vedea totodată și soluția cuminte, care ar fi trebuit să se dea