Românul, octombrie 1915 (Anul 5, nr. 39-42)

1915-10-04 / nr. 39

Änui V. ABONAMENTUL: Pe un an . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . . 7.— „ Pe o lună . . ..40 „ Pentru România și străinătate : Pe un an . . 40.—franci. Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. Arad, Duminecă 4[17 Octomvrie 1115. Birul 39. hrtii—CiiațiTMEI« |.«­ . ... ...... REDACȚIA ÎȘi ADMINISTRAȚIA Strada Zrinyi Nr.1­a INSERȚIUNILE se primesc la admini­strație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se în­­napoiază. Probleme bisericești. — Cu prilejul congresului național-biseri­­cesc care nu se tine. — I. Ziua de 1/14 Octomvrie este o dată de în­semnătate generală în biserica ortodoxă ro­mână din această țară. întrunirea reprezen­tanților acestei biserici în congresul național, a fost așteptată totdeauna cu cel mai larg in­teres de către toți aceia, cari înțeleg valoa­rea excepțională a instituțiunilor bisericești create de mitropolitul Andrei Șaguna. Vedem cu părere de rău că în anul curent suntem lipsiți de bucuria ce ne-o prileja ziua de 1 Octomvrie. Faptul acesta ne îmbie o seamă de reflexiuni în legătură cu vieața constitu­țională a bisericii noastre, reflexiuni, cari ni se par nu numai folositoare, dar și necesare într’o biserică conștientă de înalta sa che­mare. Răsboiul apocaliptic, care zguduie din temelii bietul nostru glob terestru, nu are nu­mai o importanță de ordin politic și economic, preconizată în cabinetele regale și imperiale de către bărbații politici pe cari fatalitatea i-a pus la cârma destinelor omenești vremel­nice, ci el poate fi și trebuie privit și dintre al­­te puncte de vedere. Pe noi ne preocupă de a­­stădată răsboiul, sub raport bisericesc-con­­stituțional, îndată după ordonarea mobilizării gene­rale și declararea ostilităților, guvernul țării, a interzis — cu excepția adunărilor munici­pale — orice fel de adunări și întruniri. In urma acestei măsuri s’a ivit în mod firesc întrebarea, dacă ordinul guvernului privește sau nu și corporațiunile și reprezentanțele bi­sericii noastre. Dată fiind noutatea cazului lipsit de orice precedent, precum și lipsa de studii în materie de drept bisericesc cu spe­cială considerație la constituția noastră ba­zată pe principiul autonomiei, părerile băr­baților noștri cu răspundere în viața biseri­cească, erau foarte divergente și cât se poate de nesigure. Lucrarea dlui Ioan de Preda — singura în această materie — cunoscută de prea puțini, nu prevedea astfel de cazuri ex­cepționale, fiindcă dela 1868 încoace ele nu s’au ivit de loc. Astfel în lipsa unei orientări temeinice, foamenii n’aveau îndrăzneala să emită păreri categorice, ci se mărgineau mai mult la pipăirea problemei, căutând firește să propună soluțiile favorabile, intereselor noastre bisericești. Intr’o astfel de situație nelimpezită, privirile tuturora s’au îndreptat spre consistorul mitropolitan, forul suprem al întregei provincii mitropolitane, chemat să vegheze — prin competența sa la păstrarea și ferirea de orice influențe păgubitoare a autonomiei bisericii noastre. Consistorul mi­tropolitan în adevăr s’a și ocupat de acea­stă chestiune în ședința sa dela 2 Septem­vrie n. 1914 și sub Nr. 394 a adus o hotă­­­­rîre, care ulterior s’a dovedit cu desăvârșire­­ greșită. Se spunea anume, că fiind oprite de guvern orice fel de adunări, „nici alegerile deputaților congresuali sub durata acestei stări excepționale nu sunt admisibile, de aceea se încredințează înaltului presidiu du­pă ridicarea stării excepționale a lua măsu­rile prevăzute în concluzul congresual și în și a Regulamentului privitor la alegerile de­putaților congresuali pe noul period următor”. Dând o interpretare științifică acestei ho­­tărîri principiare, urma că pe durata răs­­boiului în întreaga mitropolie, nu numai întrunirea corporațiunilor bisericești este in­terzisă, dar nici alegerea lor nu se poate face. Hotărîrea aceasta — corectă sau greșită — trebuia să fie normativă pentru toate epar­hiile chiar și în privința corporațiunilor pa­rohiale, protopresbiterale și eparhiale, fiindcă deși ele nu sunt amintite de consistorul mi­tropolitan, interpretarea prin analogie și de­­ducțiunea logică le cuprinde. Cum însă la noi consistorul mitropolitan niciodată n’a căutat să-și îndeplinească chemarea așa cum s-o precizează Statutul organic „susținând uni­tatea instituțiunilor și intereselor generale bi­sericești” (§ 143), eparhiile — lipsite de în­drumarea și controla severă necesară — și-au luat tot mai mare îndrăzneală în pri­vința Statutului organic, cântând prin inter­pretări subiective să-și atribue o cât mai largă independență în chestiunile de ordin biseri­cesc, școlar și fundațional. Tendința aceasta de autonomie separatistă­ locală grasează de zeci de ani în biserica noastră, și permanen­tizarea ei nu este numai o disconsiderare to­tală a principiului de unitate preconizat în § 143 al Statutului organic, ci constitue o adevărată primejdie pentru interesele și pro­gresul general al bisericii românești orto­doxe din această țară. Numai în urma unei astfel de stări anormale și poarte regretabile, s’a putut întâmpla și de astădată, că consi­­stoarele eparhiale, trecând peste hotărîrea consistorului mitropolitan, și-au permis să ia alte măsuri în chestiunea alegerilor corpo­­rațiunilor bisericești. Se spunea curatul adevăr într’un articol din „Biserica și Școala” dela Arad, afirma că aceasta nu este chestiunea care­linei eparhii, ci a mitropoliei întregi și prin ur­mare fiind vorba de interpretarea Statutului organic, competența exclusivă aparține con­­rresului național respective consistorului mi­tropolitan. Ei dar acesta credincios tradiției sale de imperturbabilă vegetare, nici de astă­dată nu s’a crezut dator să asigure unitatea intereselor generale bisericești, ci a lăsat epar­hiile să procedeze de capul lor. Chestiunea fiind de-o însemnătate excepțională, a ajuns să fie discutată și în ziaristica noastră. Ar­ticolul învățatului protopop dela Săliște pu­blicat în Nr. 122 pe 1914 al „Telegrafului Român”, a provocat o interesantă și animată discuție, care a fost folositoare prin proble­mele ce le-a scos la suprafață în legătură cu interpretarea Statutului organic și peste tot a desvoltării vieții constituționale bisericești. Din discuție s’a înlăturat cu totul admisibili­tatea întrunirii corporațiilor bisericești, pe care hotărîrea consistorului mitropolitan declarase neavenită, doar d. loan de Preda o de­ o mai susținea într’un alineat spre a o combate în cel următor, căci din informațiile luate dela organele statului s’a constatat, că întrunirile acestea nu pot fi interzise, câtă vreme se prevede o lege sancționată. Astfel a rămas numai chestiunea alegerii corpora­­țiunilor bisericești. Protopopul Lupaș înte­meiat pe intențiile legislatorului Șaguna, pre­cum și pe stările tulburi provocate de răs­­boiu, a propus să nu se mai ordoneze ale­geri noui, ci să se prelungească mandatele actuale încă pe 3 ani. In esență toți cei ce au luat cuvântul s’au găsit de acord cu pro­punerea părintelui Lupaș, chiar numai inter­pretarea . de la Oradea­ mare a ținut să se etaleze cu „opinie separată”, cerând ale­gerile sinodale. Consistoarele eparhiale neprimind din partea consistorului mitropolitan nici o în­drumare pozitivă relativ la această impor­tantă chestiune, s’au simțit libere să purceadă cum le vine la socoteală și de fapt s’au adus hotărîri deosebite unele de altele, spre a con­firma din nou tristul adevăr, că în biserica noastră lipsește orice spirit de conducere unitară. Preasfințitul episcop Dr. Miron E. Christen s’a dovedit și de astădată, că este conducătorul înțelept și luminat, când mâne­când probabil dela hotărîrea consistorului mi­tropolitan și ținând seamă și de situația ex­cepțională în care se aflau credincioșii epar­hiei Caransebeșului, n’a admis alegerile sino­dale ori cât de mult susținea păr. Gh. Tulbure că dispozițiile Statutului organic sunt impe­rative, și deci trebuie executate ad litteram. La Sibiiu și Arad s’a crezut, că aceste ale­geri trebuie să se țină spre a nu se știrbi cumva autonomia și continuitatea respective regularitatea vieții constituționale. Ca o in­dicație semnificativă despre neobositul inte­res și îngrijorare cu privire la păzirea au­tonomiei noastre servește și faptul, că Sibiiul a cutezat să întrebe guvernul țării dacă ad­mite ori nu convocarea sinoadelor electorale. In urma prea grațiosului răspuns afirmativ, consistoarele de Sibiiu și Arad au și ordonat alegerile pe întreagă linia, iar mai târziu au fost convocate și sinoadele eparhiale spre a desbate chestiunile puse la ordinea zilei. Ne întrebăm acum dacă a fost­­ necesară și oportună, din punct de vedere bisericesc, ordonarea și ținerea sinoadelor electorale în scopul restaurării corporațiunilor și repre­zentanțelor prevăzute în statul organic? Răs­punsul la această întrebare nu-1 vom scoate din lungi discuții brodate pe teorii sterpe ori apelând la interpretări și analogii juridice, cari după cum s’a văzut n’au pentru oamenii noștri nici o putere convingătoare, ci ne vom mărgini la astfel de argumente în fața că­rora se poate simți destul de edificată și o minte mai subțirică. Se va vedea totodată și soluția cuminte, care ar fi trebuit să se dea

Next