Românul, noiembrie 1915 (Anul 5, nr. 43-47)

1915-11-01 / nr. 43

Arad L u romecál|!4 Noém vrie n, 1915, K y üI V ABONAMENTUL: Pe un an . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . Pe o lună 7.— 2.40 Pentru România și străinătate : Pe un an . . 40.— franci. Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750.ROMÂNUL •£­.ïatn,Ætrv ... 6­­.Jm . Nrul 43. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrínyi Nr.1­a INSERȚIUNILE se primesc la admini­strație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se în­­napoiază. Numele românești. Arad, 10 Noemode. Socotim că a sosit ceasul al unsprezecelea să stăm aci la sfat cu iubiții noștri cititori ai satelor și iubiții noștri soldați cari pot să aibă în mână numărul săptămânal al „Românului”, să chibzuim împreună asupra unei greșeli pe care o săvârșim de o groază de vreme, greșeală de neiertat, căci vaza și numele no­­­stru bun suferă mult pe urma ei. Greșala e că numele românești de familie nu le scriem așa cum le-au scris înaintașii noștri cari n’a­­veau atâta știință de carte ca noi, dar pare că aveau mai multă tărie de suflet și mai multă mândrie românească. Scrisori de pe sate și din campanie ne sosesc iscălite în multe ca­zuri așa cum se rostește ungurește, cu litere ungurești, și dacă scrisorile n’ar fi scrise în­colo românește desigur nici nu am putea bă­nui că niște Români au fost cei ce voiau să ne destăinuiască ceva. — Ne-am lăsat înfluințați de felul cum la școalele poporale de stat și comunale au fost introduse numele românești după sune­tul, fonetica limbii ungurești. Sunt apoi sate unde condicele comunale sunt purtate de domnul notar și canceliștii în ungurească, ne-am zărit numele nostru prins acolo în li­tere maghiare. Iar soldații și-au văzut în tot­­atâtea rânduri în cărticelele comandanților cum le este însemnat numele de familie. Cu vremea s’a împietrit în sufletul omului no­stru convingerea că el, cel neînvățat, trebuie să se ia după superiori și să întrebuințeze în viitor acelaș fel de a subscrie eu numele orice act, orice scrisoare. Este o greutate, pe care putem ușor s’o recunoaștem după cele amintite, ca omul no­stru să nu se lase ispitit de a-și însuși obiceiul canceliștilor, doar este cărturăresc lucru a­­cesta, își zice el. Și nu pot bănui cinstiții ci­titori ai satelor cât sânge rău face în sufletul oricărui bun cărturar ori țăran român necu­­noștiința asta a dreptului nostru de a ne fo­losi limba românească în scris mai întâi de toate la scrierea numelui nostru de familie, numele pe cari l’au purtat cu fală părinții, moșii și strămoșii noștri, numele cari însem­nează viața însăși puterea, vaza, cinstea, lo­cul nostru printre oameni. Numele noastre de familie sunt niște steaguri cari fâlfâie dea­supra capetelor noastre de când ne naștem până dăm ortul popii. De ce din propria voință am neglija să ne facem datoria aceasta față de noi înșine, datorie sfântă față de ființa și existența noa­stră națională? Nici o lege nu oprește libera însemnare a numelui de familie în protor coale, în condicele oficiale, comunale, și nu­mai șoviniștii orbi socotesc că și aceste nume numai ungurește pot figura acolo pe motive pe cari le iscodesc ei. Numele românești ori­unde trebuiesc scrise cu acurateța, literile, și semnele sunetelor românești. Iar dacă sunt cancelării, birouri, unde se tălmăcesc pe un­gurește sunetele limbii­­ noastre și n’avem pu­terea moi, neștiutorii de carte multă, să ce­rem și să ne reușiască respectarea numelui românesc, să nu ne facem vinovați noi înșine, în prilejurile cele­lalte, când iscălim cu mâna proprie un act, o scrisoare, folosind literile străine pentru sunetele limbii noastre. Cum să nu te înduioșezi de soarta scri­sului românesc, și cum să nu cazi pe gânduri când primești scrisori iscălite de un Rdcz, Czierán, Rád, Argyelán? Ghiciți cine sunt ei? In primul moment cine ar bănui că aceste sunt unele dintre cele mai neaoșe, mai isto­rice și românești dintre numele pe cari le pur­tăm? Românii de dincolo, din „țară”, cu anevoință vor putea descoperi că numele a­­ceste sunt: Rațiu, Țăranu, Radu, Ardeleanu... La citirea acestor șire mulți dintre bunii noștri țărani vor reflecta că vremurile nu sunt de așa, potrivite pentru îndreptări. Dar le aducem aminte că niciodată nu s’a scris atâta românește ca astăzi, nu s’au dat la poștă un număr așa de mare de scrisori în fiecare sat. Nu este familie românească aproape din sânul , căruia să nu fi plecat cel puțin un voi­nic, și cei plecați să nu păstreze legături prin scrisori. Doar este știut că o sumedenie dintre feciorii noștri s’au trudit să slove­ne­asc­ă prin spitale numai ca să poată scrie celor de acasă, să nu stea pe capul unora și altora. Dar așa stând lucrurile, se poate în­țelege că durerea noastră crește necontenit, zi de zi de câte ori primim scrisori iscălite un­gurește, înaintașii noștri aveau mai puțină cunoștință de carte dar mai multă mândrie românească, și nu făceau greșeala de acum pe care știm că unii cearcă să și-o scuze prin timpurile de astăzi cari sunt de așa, nepotri­vite pentru îndreptări. Vina însă este a noa­stră, căci astăzi suntem datori mai mult de­cât oricând să ținem la ale noastre, la vitejia noastră, la durerile noastre și aspirațiile na­ Răvaș în tabără. — Bunicul. — — Se împlinise anul și încă nu ți-am scris Nepoate niciodată — căci Iute, Înadins Lăsa! să treacă vremea crezând că «’a sfârși Odată grozăvenia — dar poate s’a­lungi.... Chemai deci pe Florica să-ți scriu prin ea o carte Sunt slab și simt că moartea îmi stă mereu la spate Și nu știu cum îmi vine un dor nespus de tine.— Să-ți spun aș vrea nepoate o vorbă — așa îmi vine.... Căci uite frunza cade și rândunic’acuza Pornitu-s’a sărmana pe-un lung și aprig drum, Iar razele de soare nu vreau să ne ’ncălzească Și vântul tot de jale începe să doinească.... Mai stăm și eu pe prispă în zile dulci, senine, Și mă gândeam nepoate cu dragoste la tine. Te urmăream lu gându-mi prin orice vijelii Și te vedeam drept, teafăr în șirul cel dintâi.... Simțeam atunci că­ un sânge mai tânăr, mai aprins îmi șuieră prin vine — și-apoi ca dintr’un vis M’a deșteptat suspinul și geamătul tomnatec — Și-acum sunt iarăș robul vătrutel cu jăratec.... ...Ascult cu fruntea ’n palme a limbilor poveste. C’un trai tihnit și mulcom, cum astăzi nu mai este Când stăm cu voi pe vatră în serile de iarnă Când fulgi ușori, molateci porniră să se cearnă —­­ Și­ eu vă spuneam de lupte aprinse pentru’n steag Sub care ne născurăm și care ne e drag . Cum noi sub a lui umbră vrem ochii să-i Închidem Și ’n cele mai grele clipe spre el să ne întindem Tremurătorul brat, Iar ochiul să privească — in ceasul cel din urmă. Comoara strămoșească.... Numărul poporal­­ pe 1 an 4. cor —Se stinge ’n vatră focul — cărbunii doar clipesc Ca niște ochi de șarpe — iar basmele-amuțesc— Cu toate că atâtea aș mai dori să-ți spun — Dar astăzi câte piedeci in drumul nost se pun La geamuri vântul plânge și geamătul lui crește­­— Florica-i obosită — iar cina aburește— Puterile mă lasă, iar dorul tău mă ’nvinge—. — Să-ți fie răsplătit tot picurul de sânge.— LIVIA REBREANU. Prețul unui exemplar 10 filed. Numărul popo­ar­ne V, 2 coraane

Next