Românul, noiembrie 1918 (Anul 7, nr. 20-29)

1918-11-20 / nr. 20

ANUL VÎL pentru oraș și interurban Nr. 750.ROMANUL ABONAMENTUL : Pe un an . . 80— Cor. Pe jumătate an 40'— , Pe 3 luni . . 20'— . Pe o lună T— Pentru România și străinătate : Pe un an . . 100 franci Telefon ARAD, Marți 20 Noemvrie (3 Dec. n.) 1918. Nr. 20 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrínyi Nr. 1 a. INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul l­­or. Manuscriptele nu se in­­napolază. Proclamarea unității naționale. Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia prin glasul alor o sută de mii de Români decretează alipirea la România pentru vecie a Ardealului, Banatului și teritorului românesc din țara Ungurească. Măreață zi, înălțătoare zi de 1 Decemvrie! In sfârșit ai sosit după așteptări grele și lupte seculare ca să pui­ capăt robiei și să începi istoria Românilor liberi. Am gemut sub jugul legilor grele, sub tra­tamentul regimurilor ungurești împilatoare, am fost împiedecați să n­e vedem de rosturile naționale specifice, cari sunt legate­ de indivi­dualitatea națională a poporului românesc. Și se părea că o să ne ciripească și risipească dușmanii noștri, să ne sfâșie trunchiat național slăbit și încătușat, să ne sape mormântul de veci. Toți fiii neamului românesc n’au avu­t­­altceva comun decât suferința că ne împăr­tășim de această soartă care era a tuturora. Dar tocmai această suferință comună a fost elementul de coheziune, care nu ne-am lăsat să ne împrăștiem, ci ne-a unit în sentimentele și speranțele noastre. Acestei suferinți avem să-i mulțumim că toți fiii neamului strigă astăzi, deodată să cadă ca tușile robiei, să piară ne­dreptatea. Ca un singur om, întreg românismul cu­prins între crestele carpatine și apa șerpui­toare a Tisei, și-a dat expresiune glasului de revoltă contra trecutului plin de fantome urîte, și a declarat sărbătorește că este decis să rupă cu comuniunea de stat a asupritorilor maghiari și să se închege într’un stat națio­nal al Românilor de pretutindeni. 100.000 de oameni s’au adunat în cetatea lui M­ihaiu Vi­teazul și a martirilor Horia, Cloșca și Cri­­șan, pentru ca să spună lumii întregi că vreau România Mare, țara tuturor acelora cari vorbesc limba românească, poartă port ro­mânesc, vreau școală românească, vreau dreptate românească, libertate românească. Cu toate că timpul dela convocare până la adunare a fost foarte scurt, imensa afluență de lume românească dovedește că a fost per­fect pregătită sufletește, că n’a avut necesitate de răspândire că pare ce-i de făcut, ci s’a pus pe tren ori a Plecat i­e jos zile de-arâr­dul, pen­tru ca să-și poată manifesta dorința asta veche și scumpă sufletului­ ei că vrea desrobire. Conștiința vie națională de care a dat strălucită dovadă poporul românesc cu prile­jul Adunării Naționale din Alba-Iulia este greutatea cea mai de valoare care trage hotă­­rîtor în cumpănă astăzi în aranjarea chestiu­nilor internaționale. Nouă nu ne poate reproșa nimeni, nici dușmanii noștri neîndurați, că noi n’am avea această greutate hotărîtoare. Prin urmare plebiscitul, ale cărui șanse erau așa de pesimist judecate pentru noi de presa ma­ghiară, a reușit pe deplin. Convocată în timp scurt, în vreme de iarnă, în lipsă de mijloace de comunicațiune comode, și între terorizări și propagande ostile, Adunarea Națională de la­­ Alba-Iulia a întrecut toate așteptările noastre , chiar. Legitimitatea hotărîrilor este perfectă­­ și necontestabilă nici din partea dușmanilor cu intențiile cele mai subversive. Cu greu s’ar putea strânge într’un buchet unitar nenumăratele tablouri­ câte s’au desfă­șurat înaintea ochilor pe trenuri, în cetatea Albei-Iuliai. Ar trebui un penel maestru ca să prinzi aspectele așa de variate ale mișcărilor cu acest prilej. Câte cântece și jocuri, câte urale și ovații, contopindu-se toate într’o uriașe sim­fonie a conștiinței naționale. Vor regreta toți, câțiva au participat la sărbătoarea națională cea mai­ mare,de care am avut parte Românii ,bidiți și schingiuiți ai fostei Ungarii. Pe toată vieața li se imprimă în inimă emoționantele scene acelora cari au fost de față la această sărbătoare prin cari Românii își afirmau voința de desfacere totală de Unguri și de unire a tutu­rora în România Mare. Aceste cuvinte, Ro­mânia Mare, au fost neîntrerupt strigate din pieptul zecilor de mii .dc.Rom­âni. Când întâia­­oară a rostit d Gordiș în legătură cu proiectul de rezoluțiune, aceste două cuvinte, sala masinei române din cetate a răsunat de îndelungate și frenetice aplauze ce au durat câteva minute ridicându-se de pe scaun Marele Sfat Național întreg, cu vlădicii și întreg publicul. Mari mo­mente, cari nu se pot uita, ci se imprimă în suflete pentru vecie înălțându-le și transpor­tâ­ndu-le în regiunile pure ale idealurilor. * Mii de Români sosesc din toate părțile, cu trenurile și pe jos. Consi­liul național român local din Alba-Iulia a făcut pregătiri întinse pentru primirea și încvartira­­rea lor. Deja Joi, seara sosesc întâi de mii de oaspeți. Mulțumită admirabilei organizări și or­­dinei pe care a ținut-o Consiliul național lo­cal, satele din jurul Alba-Iuliei n’au putut parti­cipa decât în ziua adunării făcându-se loc celor mai de departe și ocoliindu-se îmbulzeala prea mare. Trenurile tixite de lume răsunau de cân­tece ostășești și de pe ferestrele lor se răsfirau în vânt frumoasele noastre stindarde naționale. Cântecele cele mai­ predilecte erau: Pe-al nostru steag e scris unite, Deșteaptă-te Române, mi­nunatul marș al marelui poet Iosif, Veniți viteji, Drum bun, etc. Direcția căilor ferate abia pe Sâmbătă, 30 Nov., a luat dispoziții pentru ca România­ să aibă 3 trenuri speciale, unul dinspre Cluj, altul din­spre Pesta, iar al treilea dinspre Banat pe va­lea Begheiului. Au sosit Români mulți, afară de delegați, și din pârtiile extreme ale românismului, din Ma­­ramurăș, Ugocea, Bichiș, Torontal. Cât de vie este conștiința națională s’a putut vedea din următoarea reflexie a unui chipeș țăran mara­­murășan făcută de când un orator amintia de revendicările noastre până la Tisa: — Și Peste Tisa, doar Țara Maramurășului este dincolo de Tisa... Serviciul de siguranță. Nu numai Consiliul național român local s’a achitat atât de admirabil de sarcinile grele, ci și garda noastră de acolo. Comanda militară română din Alba-Iulia a luat mimuri întinse pentru ca ora­șul să fie păzit de toate părțile și să fie eschisă orice neliniște și nesiguranță. Atât de jur împre­jurul orașului, cât și pe străzi, la gară, pe zidurile înalte ale șanțurilor de cetate au fost postați fe­ciori români, vioi, serioși, gravi în îndeplinirea da­toriei lor stricte ostășești. A stors admirația tutu­rora exemplara disciplină a feciorilor­ români și ordinea perfectă ce-au susținut. ^ Planul de susținere a ordinei și siguranței a fost lucrat de căpitanul Medrea căruia-i sfeteau la dispoziție 1700 de feciori români și numeroși ofițeri. Legiunile Albei-Iulii au fost următoarele: 3 companii de la garda centrală, o companie din Te­­iuș, o companie din Zlatna în port național — mândri căciulari ai lui Horia­ —, 2 companii din Abrud — în port național —, o companie din Blaj, una din Săscior și una din Ighiu-Telna; pe lângă aceste legiuni au mai fost concentrate la Alba- Iulia pentru serviciul de siguranță o companie din Sibiiu, una din Sebeș, una din Hunedoara și una din Cluj. Paza s-a făcut conform unui plan stra­tegic, In oraș a fost numit de comandant căpitanul O­ruta cu 2 și juni­ companii, în cetate cu primii Smeu cu 4 companii, iar pe câmpul lui Horia că­pitanul Miculescu cu 4 companii. In jurul câmpu­lui lui Horia s’au săpat tranșee și soldată noștri au susținut foc neîntrerupt ca să se garanteze si­guranța din afară și s­ă înlăture orice surprindere. Am fost emoționați până la lacrimi văzând ce element de ordine și disciplină este soldatul român și am dat slujbe î n gând lui Dumnezeu că am scă­pat de împărații feroci și trufași cu curelele peste fălci și polițiștii brutali și ursuzi cari apărau „ideia de stat” și înăbușiau în noi orice îndrăzneală a afirmării sisțemintelor naționale. Impresia a fost atât de vie încât aseară pe la orele 6 și luni, s’a prezintat însuș d. Goldiș într’o societate de doamne la căpitanul Qritta și și-a ex­primat admirația față de ordinea exemplară ce dom­nește în oraș încât totul merge strună. A bătut la ochi și fostelor autorități locale minunata orga­nizare românească. Fostul căpitan al orașului Mol­nár, căpitanul­ asistentei militare maghiare Bartha și cu viceprimarul s-au înfățișat căpitanului Medrea și i-au adus elogii pentru ordine și și-au exprimat recunoștința față de spiritul pașnic al poporului românesc. Bănățenii au ținut Sâmbătă consfătuire, în care a’a discutat situația creiată în Banat prin trupele sârbești de ocupație. Anume, bănățenii — acești inimoși fii ai neamului românesc — au fost împiedecați în mani­festarea deamnă a sentimentului lor românesc. Nu au avut voie a se întruni, ca să trimită delegați la marea adunare națională și delegații cari au­ venit, au avut să lupte cu cele mai mari greutăți. Și de­oarece în astfel de condiții nu se pot manifesta, cum ar dori, cel de urgentă intervenție pentru înlocui­rea trupelor sârbești de ocupație cu trupe fran­ceze ori engleze. De altfel declară și acum, că voința nestrămutată a Românilor bănățeni este, ca Banatul întreg să facă parte din regatul României, și accentuiază deosebit, că unirea Românilor din Transilvania, Ungaria și Banat — trebuie să se facă fără nici o condiție. Hotărârea aceasta se im­pune prin vitejia armatei române și imensele jertfe ce le-a adus pentru desrobirea fraților lor. Hotărîrile conferinței s’au adus la cunoștința Con­siliului Național român care a și ținut seamă de ele la stabilirea proiectului de rezoluțiune.

Next