Romănulŭ, mai 1863 (Anul 7)

1863-05-04

594 «ggg* swap Curtea Apelativă Criminale. Președința d-lui A. Florescu. Judecători DD. Dimancea, S. Zissu, P. Teulescu, Grig. B. Minolescu. Lahovari, Costache Crețeanu , Procuratore C. Borănescu Procesă de Presă intentată d-lui G. Aricescu. (Vezi No. de iert.) Pledana d-lui G. Petrescu. Domniloră, după lunga și frumósa pledarie a onoratului meu colegii, d. Rosetti, nu’mi remine, domniloră, de călii a atinge căte-va puncturî care aui scăpată din vedere, însemnatului oratoriu! Fie-mi însă permisă a stabili ună principiă, mai ’nainte de tote. In procesele de presă advocatură, în față cu lacunele legislațiunii nóstre, are doue mari datorii: cea d’ăntăiă a lua rolulă și judelui de factă, săă juriului; cea d’a doua pătrunde cătă se póre mai multă spiritului autorelui acusată. Studiulă atentivă ce amu făcută articolului încriminată, m’aă convinsă că onorabilul ă meă clientă, d. Aricescu, n’a avută altă scopu de cătă a emite theorii ce, naturală, facă parte de domeniilă politică. Dreptă aceia, domniloră, și pledaria mea nu va fi urdită de cătură și în acelă sensn, — cu deosebire numai că nu voi discuta de cătă numai părțile acelea din recurșitorulă ministeriului publică care sau trecută lăsată. Voiă începe, domniloră, acolo unde o ministeriulă publică a sfîrșită. Acestă auditorii inteligente care așteaptă cu atăta impactență resultatulă desbateriloră nóstre, fiindă cu posițiunea d-lui Aricescu ’i interesă dă, acestă auditoriă, dică, păstrâdă în memoria lui espresiunele de „licența presii“ espresiune cu care saă taciată theoria politică a d-lui Aricescu. Ați observată, onorabili ministrați, că ministerială publică sau mulțumită numai de a pune în balancia acusațiunii acesta espresiune, fără însă să ne arate criteriulă ce există între libertatea presii și licența ei, după cum am denumit’o. Dar, ceia ce ministerială publică aă lăsată necaracterisată, ne voiă sili că ca să completă ideia sa; nu însă, ca să indică acesta linie de demarcațiune, dără ca să demonstreză că acolo unde o comparațiune nu este putincidsă, acolo există numai nedefinitură. Prin urmare, idee vagă și lipsită de orice semnificațiune. Espresiunea de licență are a sa însemnătate numai în dominilă faptelor, delocă în materie de presă, căndă espresiunele că tata cuviința și căndă nu vatămă nici bunele moravuri nici ecitatea. Daca-mi tot irați puțină pedantismă, nevoiă aduce autorități cari voră da tota tăria loră în privința celoră dise pînă aci. Astăfelu, domniloră, renumiții jurisconsulți Filangieri,1 Pastor et2, Becaria,3 afirmă, positivă că în domeniile morală precum în materie de presă dislinațiunea între „libertate și licență“ este imposibile. Jurisconsulții electrcî cari și au desecata puterile spre a putea intra ună modă și cură a avela deosebire între dreptă și nedperitu, s’aă ve<jută constrînși a declara slăbiciunea loră căndă nă voită să indice criteriulu între libertate și licență, căndă este vorba de domeniile morale. Deci, căndă ministerială publică aă aruncată licența asupra articolului d-lui Aricescu — acestă capă de acuzare nu se póte considera de cătă ca o aserțiune, de vreme ce nu se pate încă odată constată o comparațiune între licență și libertate, de vreme ce domnia sa este pentru libertatea presii. Ministerială publică cădefîată pe domnuță Aricescu ca să’i potaproba legalminte călcările de legi săvirșite de către guvernă. Dară a cere asemenea doveziî în materie de presă este a cere imposibilulu. în adevără din combinațiunea art. 62 și 63 legea presii, doue ipotece sunt putincióse. 1. Admisiunea dovedilorü „în contra singurilor funcționari publici“ (art. 62 alin. lin.) 2. Saă căndă nu este vorba de funcționari publici — „respingerea ori „carii dovedi spre statornicirea fapte soră imputate“ (art. 63) Celă de întăiă articole nu póte fi aplicabile pentru cuvîntul ă că funcționarii despre cari au vorbită clientulă meu, suntă funcționari justiciabili numai de curtea de Casare. Așa déja art. 62 nu’i concerne. Prin urmare dovada cerută de ministerială publică nu este posibile a se da. Celă d’ală doilea articlu prescrie într’ună modă espresivă că dovada testimonială nu este admisă (art. 63.) Deci, a cere administrarea dovediloră în materie de presă, afară de casulă prevedută excepționale în art. 62 este a cere imposibilulă. Este ună altă punctă care aă scăpată din vedere onoratului meă colegă ca să respundă la ună altă capă de acusare. Ministerială publică acasă pe d. Aricescu pentru că adisă în articolul ă stă că există guvernulă personale, însă fie-mi permisă a respunde d-lui procuroră că de vreme ce domnia sa aă negată constituțiunea nóstrá, prin acesta aă afirmată guvernulă personală. Fie-mi permisă, domniloră, acum*a ve spune că traducțiunea ce aă făcută ministerială publică espresiunii „Vox popoli, vox Dei“ — nu este după mine cea adevărată. — Vocia poporului nu este după cum aă disă domnulă procuroră Urgia lui Dumnedeu. Eudică că vocia poporului este vocia lui Dumnedeu, adică Libertatea, Egalitatea și frăția! Nu’mi mai remăne acumă de cată puțină de disă ca să termină. Clientulu meă este acusată pentru ună delictiă de presă. — Insă, domniloră, domnia voistră cunosceți mai bine de cătă mine că mnă delictă fiindă o infracțiune legii sociale, una din condițiunile indispensabili pentru esistența sa este inteftțiunea. Nu uitați, domniloră, că delictele de presă este ună delictă intenționale. Deci, este de datoria ministeriului publică ca se facă învederată intențiunea autorului. Pentru mine, domniloră, articlu d-lui Aricescu, dupe cumă vamă aretată încă de la începută, n’are altă țintă de că nu a emite ună sistemă. Nimeni, domniloră, nu se potă condemna pentru niște teorii care nu suntă forte lesne de înțelesă. Suntă convinsă deja că verdictulü d-vostre nu pate fi altulă de cătă acuitarea celui mai onorabile bărbată ! In urma aceștii pledóriĭ, aperătoriulă interpelindă pe d. Procuroră ce póte respunde la argumentările sale, d. Procuratoriă aă <jisă căte-va cuvinte fără însemnetate, era la dilema ce i s’a pusă de d. Petrescu a declarată că n’are nimică de preîntîmpinată. Pledória d-lui Atanasiu. Domniloră, ascultăndă desvoltarea acudațiunii d-lui Procuroră, am simplită acea plăcere saă se dică mai bine acea mulțămire, pe care póte căpăta ună auditoriă, cîndă ascultă pe ună profesoră pe catedră făcîndă analisa gramaticală sau logică unei opere, cercetîndă...d[aca reflesiunile cuprinse întrînsa suntă adevărate, suntă juste, sau dacă se aplică bine la obiectul de care este vorba și să muncește a areta că redactorulă acei opere, nici eleganță are, în espresiune, nici armonie în idei, nici vr’ună fundamentă în alegațiunile sale, deși alminterea arată că mare energie și căldură în composiția sa, cu alte cuvinte ne întreține asupra tărîmului sciinței, și ne arată pe autoriul nostru că ar fi încă ineptă și inca pace spre a face o lucrare ce ar fi mai presusü de tota censura. Iată de ce felă este mulțumirea ce ne a inspirată ascultarea acudațiunii, temere însă nu ne-a inspirată, nici una, temerea ce se descăptă în inima auditorului din darea pe față a unui delictă sau a delictelor în cestiune, vorbirea d-lui Procuroră s’aă ocupată de ori ce altă obiectă, mai multă decîtă a ne arata ce este dupe lege mă atacă personală, ce feră se sevirșasce delictulă de a auta ura în contra guvernului și prin ce mijloce póte fi ună guvernă defăimată și calomniată. Delictele dară acestea nevădîndule reabilisate, nevăzîndă parolele autorului acuzată, corespunzătore cu natura lor, n’am putută concepe nici ui tumere despre sórta sa, și tocmai acestă sentimentă este semnulă la care se recunosce gravitatea și justiția unei acuzațiuni căndă acesta temere se destepta în inima auditorului ca ună efectuală desvoltării discursului încriminată. Temerea aceia destepta și geniulă oratorului și inspiră căldura ce se arată la uă aperare, ea ’i animă espresiunea, comandă gestulă ’să face a declama spre a inspira judecătorului acea convicție de care el este pătrunsă ; ca unulă ce amă remasă în starea linișcită a sufletului meă nu veți audi de cîtă o calmă și blîndă desvoltare a ideielor mele, despre cea ce este ună delictă de pressă sau delictele în chestiune. Ce este obiectulă acudațiunii de astăzi? ună articlu politică cuprinsă în diabulă Reforma despre mersură administrativă ală guvernului, onor. Procuroră vede într’însulă esistența a trei decliche1 1iă unui atacă în contra persani Domnitorului, unei provocațiuni de ură în contra guvernului și în fine o defăimare și calomnie în privința legalității conduitei sale, luîndă d. Procurorii diferite perióde din acelă articolă și isolăndu-le de totalulă lui și de spiritură ce domina într’însulă de la incepută pînă la sfîrșitu; crede că a aflată în sensulă aceloru parole esistența acestoră trei delicte, însă acea stă greșala d-lui Procuroră că a voită să-și explice sensulă și duhulu acelui articolă separată de circonstanțile politice de astădi ale societăți nóstre, de acea noi credemu ca uă datorie a nóstru, mai nainte de a intra în luptă, se re punemă sub vedere starea lucrurilor, sub influința căria acestă articlu a fostă concepută și scrisă de autoriulă seu, în tóte Statele Constituționale acordulă sau armonia între puterea executivă și legislativă este o trebuință obștescă, este o condițiune necesară a fericiri publice. Acestă acordă la sesiunea din urmă n’a putută fi menținută, că oposițiune vigurosa s’a declarată în cîtă ea se devie o majoritate, și mai nainte d’a se declara definitivă acestă resultată. Terminulă sesiunii espiră fără d’a se vota și încuviința bugetală Ministerială, preferă în loc d’a demisiona să închidă sessiunea camerei, a cării efectă a fostă de a se face demonstrațiunile pe care am vedută, și împotrivirile la plata contribuțiunilor. Iată circonstanțele politice de ce felă suntă și la care se raportă articlul încriminată, provocată încă și de licența presei ministerială, și respinsulă la atacul pressei ministeriale care a calificată oposițiunea de o coalițiune monstruasa, este legitimă și conformă principiiloru constituțiunii, întrebă dară, este acesta stare anormală sau nu ? aici nimeni nu credă ca să arate asta de puțină cunoscință a regimelui parlamentară și constituțională încîtă se voiască a se pune în contradicție cu societatea întrăgă și chiară cu sine, de primiți dară că starea actuale este anormale atunci d-nu Aricescu se află in dreptul ă seă. Elă se află din prejna cu majoritatea Camerii, cu majoritatea națiunii, iar de calificați acesta stare ca una normală atunci vă atașiațî la părerea minorității, atunci susțineți interesul unui partită (și acesta că nu pociă presupune de dv., căci autoritatea judiciară, acesta a treia putere în stată mai presusă fiindă de pasiunile numite de unii ambițioiseși de alții fatale și depărtată de ciocniturile politice din care adeseori nască pismașî, trebuie să stea în midilocă ca uă scută * ală inocinței și ună sîîlpă n< Tihnită ală edificiului cocialu). Atunci numai dică inocența d-lui Aricescu póte se afla în periclu și condamnarea lui adusă ca uă jertfă spre susținerea intereseloră unui partită, care însă ca o injustiție flagrantă va resuna în totă întinderea Principateloră și va avea consecuințe mai multă dururese decîtă sprijinirea interesseloră unui partită. Eă, d-loră, nu se temă că maniera d-stră de a vedea, de a aprecia posiția țerei nu se acordă cu realitatea, de aceia plină de confiență în nepărtinirea d-v0stră urmează desvoltarea ideielor mele. Nu este în destulă, d-lară, a avea sub ochii noștriî acestă posiție politică, ci trebuie să luămă în considerare și misiunea ce conformă cu constituțiunea, are în stată oposițiunea și pressa, acesta a patra numită putere morală în statele constituționale. Oposiția, d-loră, este ună principiă de viață fără dînsa legalitatea acteloră unui guvern, ar remînea totă d’a unu în întunerică, talentele oratorii nedesvoltate și plenitudinea lumineloră trebuinciose a se aduce guvernului și Statului, mereu în lipsă. Ea pate fi asemănată cu ună bărbată gelosă de soția sea care nu iartă pe ună altulă să-i sărute măna, fie și în mânuie; astafelă este ea gelosa în privința acelora care dorescă a veni la putere, nu suferă pe oricine cere să se afle la dânșii o superioritate întru tote, precumă este și postură Ministerială, care ca cugetulă loră să fie totă-d’auna sinceră, morala nepătată, și faptile totă-d’auna legale, și spre a da acesta pe față ațîță mereu disputa și intră în luptă. Vedeți ce se face astăzi în Anglia în acestă vechie vatră a libertăților constituționale. Ce chestiune mai drepta, mai legale decătă acea, acedări insuliioră Ionice la Statală Elinescu, și cu tóte acestea oposiția acolo a atacată cu vigore și acastă cugetare a Ministeriului? și eu cred Jă că acelă atacă s’a făcută nu pentru că ea nu era convinsă de justiția acestei fapte, ci numai ca să nu calce principiul, că tote actele Ministerului trebue a fi consacrate, spre a ne pătrunde de legalitatea și de utilitatea loră. Opoziția însă astă ji la noi compusă din majoritate se află în mai mare dreptă de cătă de obiceiă a combate cu Vigore actele Ministeriului și a cere restatornicirea stări normale ;și spre acésta micuță și legatură ei mijlocă este presa; iată dar luptă ce influință a circonstanțeloru, după care necesitate a trebuințeloru soțietăți, acestă articolă politică a eșită la lumină instarulă Reforma. , însă pentru că mă atacă s’a făcută guvernului, nu urmeajá ca respunsulu se fie o acuzațiune și o traducere înaintea grilajului curții, o justificare judiciară, ecxistă presa Ministerială, cu înlesniri și mijloce mai superiore, cu o prejuncțiune totădeauna că ceaa ce coprinde este oficială, este ună adeveră. Prin ea urme de a se justifica, și a hrăni lupta combătîndu idei iarăși cu idei, înlocuindă principile cu alte principii și demostrîndă legalitatea procedări sau basînduse pe regulă că pentru dănsulă salutulă poporului este o lege supremă și că in folosulă lui face totală. Ministerială publică dar neașteptăndu a vedea acesta luptă a presi întreprinsă prin presă și grăbindu-se a cere condamnațiunea a autorului, s’a pusă însuși, prin modulă cu care și’a desvoltatu argumentele, în cea mai grea posițiune, să fie în contradicție cu conștiința publică, cu sentimentulă generala și cu realitatea lucrurilor, ocupatu a desvolta în puține periade sensulă reflecțiuniloru ale autorului și a trage de acolo conclusiuni după plăcere, a uitată a redomina mai interă in totalitate spiritulă acelui articolă și a compara de este în conglăsuire cu constituțiunea Tozei, de este numai o emanațiune a principelor fondamentale coprinse într’însa și de are de fundamentă o tactică ce se urmază luptă regimulă constituțională și apoi se vie la cercetarea cestiunei, aceia de se póte afla într’însulă vr’o culpă, de i se va putea atribui unu cugetă resturnătoră sau revoluționară. O altă deosebire esențială era datoră Ministerială Publică se facă în acusațiunea sea, adică acea a a reflecțiunilor pe care autorulă atribuie minorități (ca să nu facă guvernului) că are, și că cugetesc, a realisa spre a se menține la putere, și a reflecțiunelor autorului, prin care combătindă pe acelea, le demonstră de contrarii constituțiunei și interesului obștescă, acesta deosebire d’ar fi făcută acuzațiunea, s’ar fi petrunsu că în acele frase in care a crezută că întîmpina spaima și groza nu se coprinde de cătu un limbagiu pe care dreptul ă și flegea și interesul. Naționala, a autorizatu asfelă forța espresiuni respingatorie răului cu care autorulă presupune soțietatea amenințată, nu s’ar fi părută mă atacă ci o apărare a autorului de acțiune. Dară din contraacuzațiunea fără să ne dea o ideiă de adevărata natură a delictelor și ce susține că s’ar fi comisă, fără a pune luptă vederele nóstre elementele constitutive acelora delicte, loculu unde ele ecijistă, a combătută reflecțiunile autorului prin alte reflecțiuni înțelegîndă tată contrariă de acea a ce autorulă a voită să dică. Acésta dar contrarietate în ideile și cugetările autorului, acésta lipsă totală și pînă la umbra aceloru delicte, venimă noi acumă să desvoltămă intrăndumai de aprope în cercetarea materii spirituale de care se compune actuala acudațiune. Trei delicte ne a desfășurată d-lă Procuroră în desvoltarea articolului politică, și aici ni se presintă de sine o reflecțiune. Este are cu putință a se afla grămădite trei delicte de o natură asta de diferite intre sine, într’ună articolă ală căruia spiritu este unulă, ale căria conclusiuni țintăță la unulă și același scopu, adică la schimbarea Ministerului, se póte primi ca la o asemenea circonstanță autorulă a putută crede de convenabilă a ataca și persóna Domnului de la care se astepta dorita îndreptare ? Dar lasă să vedemă mai înteiă în ce parole și in ce espresiune acurtătorulă susține că s’ar coprinde acestă delictă de atacă personală in contra Domnitorului, după Art. 45 din legiuirea Presei. . Parolele ce dupe d. Procuroră ar constitui acelă dilectă suntă, mențiunea ce se face de guvernă personală, esemplu lui Carol al IX-a și proverbulă de prea tirdcă ca o alusiune la Persona Domnitorului. Oricine póte prevedea cîtă este de greșită acuzațiunea resemată pe aceste emitente. Și putemu afirma că deși câte trele șefurî de acusațiuni sujntu asemenea de usure și lesne a le doborî esistența, însă a delictului de atacă se doborâ fără multă întindere de cuvintă, este în destulă a áta defineția lui, și a face de a cădea acusațiunea. Multă vorbă a făcută d-lă Procuroră despre înțelesul cuvinntului per l Scienza de la legislszione. 3 Lois ptnales. Dă delitti e delio pene.