Romanulu, iunie 1864 (Anul 8)

1864-06-01

ANI LI ALU OPTULEA. VCXESCE Șf VEI PUTE. Csipit. — Distr. Pe nul — — lei 128 — 152. Pe șiîue luni — „ 64 — 76. Pe trei luni — „ 32 — 38. Pe­uă lunii — „ 11 — — Unu exemplaru 24. par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 — Pentru Austria „ fior. 10 v. a ADMINISTRAȚII» ACESTUI DIARIU. Suntu rugați Domnii abonți, atatü din Capitală câtii și din Districte, ale cărora abonamente la acesta piariü și Românulu de Duminică es­­piră la 1 și 16 Iunie anulă corent, se bine­voiască a grăbi reabonarea du­­mneloru ca se nu fie nevoită acésta Administrațiune, în observarea re­­gulelor­ sale, ale înceta darea fe­telor pe cându voescă ale avea. A­DMULIST­RA 7 W­IS EA, PASAGIULU ROMAISU J­O. 48. LUNI, 1 IUNIU 1864. X.URXN £ ZA­ ¥ £ ȘI VEI FI. Aboname Ciulu în Bucurescî, Pasagi- Romănă No. 48.— In districte la Co­respondinții ficarului și prin Poștă. — La Paris, la D. Halleyrain, rue de l'an­­cienne Comédie, Nr. 5. — Administra­­torele ziarului D. Gr. Serurie, ANUNCI­U­RILE, liniă de 30 litere — 1 — leu. Inserțiuni și reclame, linia 3 — „ REVISTA POLITICĂ. RUCIDESCI n­SĂ. Eși­ vn pacea din Conferințele de la London, se ’ntrebu toți? și mulți respundft da, fiind« că mulți credit unu vesbele în centru Europei peste pu­tință, și toți sciű că ’n adeverit este totu ce póte fi mai anevoie, din cauza feluritelor­ temeri, interese și rivali­tăți ce definescu mai tóte puterile. A se nega aceste rivalități și destiniri este peste putință căntă ele sim­t­ cu­noscute de toți și căndă chiaru acuma avurămu una din cele mai mari dovedi, și care este umilirea ce a trebuită se simtă Englitera vedenduso silită a primi ruperea tratatului de la 1852 și trun­­chiarea Danemarcei. Dacă însă recu­­nosceme că nu este de șiubredă și de periculosă dă pace aștectată pe frică și pe interese ne­satisfă­­ute în nici uă parte, scrmă bine că nimică nu este mai anevoie, căci nimică nu este mai periculosă, ca mnă resbelu în mijlo­­culu Europei; ele conține, pentru Prusia și Austria, frica că Allemar­ia uădată cu sabia în mână n’o va mai băga în toca până ce nu va lua corona germană, ce o țină de căte ună căpetenă, Prussia și Austria, și se luptă între ele pen­tru dînsa, și nu va pune-o pe capul ă scă, singurulă cărui­a se cuvine; și resbelulă în mijloculă Europei mai con­ține Rhinulă pentru Francia, și noua resculare a Poloniei, a Ungariei, a Italiei. Aceste pedice mari, și putemă­­ jice uriașie, se cunoscă toți, și ele și suntă singura causă care a făcută pe Allemania se cuteze a ataca pe Dane­marks, ba­­ncă a și întră chiară în sînul ă iei, a ocupa teiămulă iei. Cu tote acestea toții vedemă uă mare a­­nevoință pentru închiăiarea păcei, a­­cesta anevoință este ăntesă . Care va fi linia de demarcare, de otarul ce se va face între Danemarka și Alemania? Fi-va ea vă liniă ca acea-a ce s’a fă­cută între Russia și Romania, căndă vă împărțită din noă acea parte din tru­­pul­ României care se numesce Ba­sarabia? Dară atunci Danemarca nu va putea avea posițiuni fortificate în contra atacuriloriî din afară ce ar mai veni asupră-i, și astă­felu­fundă este cu greă se prim­­escă ea uă linie de atară ca acea­a care amă priimitu noi în Besarabia, și care ar pune-o, ca și pe noi, la discrețiunea inimicului. Nu scimă dară dacă singură acesta ce­­stiune nu va fi causa ca peste 7—8­­ zile se ne vie scriea că conferințele s’au închisă și resbelulă a începută. A doua pedică mare este d’a se oțărî în a cui domnire voră fi Holstein, Kiel și Rendsbourrj ? Lăsara Europa­nă flotă, Vuă cetate, federală seă prusia­nă a lănțui Baltica, ș’a aservi aslt­felă Danemarka? Saci mai este uă •­­hestiune îndouită și de mare însemnăta­­t­­te. Danemarca sugrumă, prin posițiu­­nea sea pe marea Baltică, pe acea pu­­terică națiune germană care are tre­buință a resufla, a trăi, și care va trăi, va învinge, căci începe a se simți și prin urmare a voi. Singură portură de la Kiel este, din puntula de vedere militară, mai preci­să de­câtă tate porturile prusi­­ane împreună. Insă, dacă și Prusia și Alemania aă interesă, aă dator să se voiască a-și deschide calea pe mutre, spre a putea scăpa­ de înecăciunea ce o sugrumă, cumă ore Englitera va su­feri se-și creeze uă nouă rivală s’uă v­ă rivală afătă deputerică? Deja strepun­­gerea isth­m­ului de Suez o neodineșce în domnirea iei pe marea m­editeraneă, ce va fi dată căndă va veni, peste câți­va ani, și uriașia marină a Allemaniei se domnescă în marea Baltică? A treia pedică este Rusia. Casa imperială a Rusiei are drepturi asupra unei părți din Holstein, care cuprinde tocmai porturile de la Kiel și Neustadt. Ruperea tratatului de la 1852 redă ca­sei imperiale acele drepturi și deja a și eșită noulă pretentinde, principele de Oldenbourg, care de va domni este scrută că Holstein trece prin elă în întrega disposițiune a guvernului ru­­sescu. Se­mă bine că Rusia de la 1864 nu este cea de la 1852, care dicta legi Europei, înse are drepturi oficia­le și aduce încă mari pedice confe­rințelor» de la London. Aceste suntă în scurtă pedicile ce aă a învinge puterile în conferințele de la London, și credemă că suntă des­tulă de mari pentru c’a s’avemă drep­­tulă a­dice că despre a loră înțelegere nu se scie ea de pace. Pe lângă acestea se mai adăogămă că noi stăruimu a crede că dacă toți se temu de una resbelă și’n Europa și’n Oriinte, decă aliand­ele nu s’aă putută face ăncă, și c’acésta este singura causă care a oprită păn’acumă resbelulă și care­ să opresce ăncă, o­u însă trebue se isbucnescă. Trebue se isbucnescă căci Italia trebue se se întregescă; tre­­bue se isbucnăscă căci popórele se descepta, și confederațiunea germană, care acumfi ș’a luată pentru ânteia oră Ioculă ieî oficiale și personale în con­­gresulă Imperațiloră, are se mergă nainte, are se s’afirme, și are se ’n­­vingă; trebue se isbucnescá căci Na­poleone are neaperată trebuință, pu­temă dice nevoia a face ceva pentru Polonia. Și dovadă despre acesta mai dămu că nu fără scopă a curtenită eră acumă poporulă germană, că nu fără scopă a pusă pe tronulă Mexicului ună împerată din familia dimn­tória în Au­stria oră nu din propria sea familie, și nu fără scopă a cerută ună con­­gresă ce i sa refusală, și cerendu-lă a dobhi arată că la Dunăre este an­arh­iă,­­și că tratatele de la 1815 s'au călcată în picioire în Warszawa! STUDIE ISTORICE. GRECIA. DUPĂ REVOLUȚIUNEA DE LA 1862. m. Aci începe partea cea mai inte­resante și cea mai instructivă a scrie­rii d-lui Lenormant. Oă eră nouă începu în 1843 pen­tru Grecia cu gonirea celora din ur­mă Bavaresi. Acesta a fostü începu­­tul, și toto­de­uă dată celu mai fru­moșii momente ală vieței sale politi­ce. Mai mulți bărbați emininți, Lon­­dos, Mavrocrodato, Metaxa, încredin­țați că regele nu este in stare a gu­verna singurii, fără controlu, cu tria­tele mijjloce cu casi­a începută, se ptăriră a întemeia regimele constitu­ționale. în noptea de la 3 Septembre 1843, poporul­ Atenei, condusă de măna fermă și prudinte a acestor­ bărbați, se resculă și merse la paiață se ceră de la suverană uă constitu­­țiune. Dupa mai multe eșu­ațiuni, re­gele Othon fu silită a se supune, șî uă adunare constituante fu îndată convo­cată pentru a o răti, împreună cu pu­terea regale, disposițiunile pactului fun­damentale. Desbaterile acestei adunări suntă un onore pentru Grecia, pentru bunură simită, onestitatea și adevera­­tulă patriotismă care insublefină atunci pe represintanții acestui popor, pe jum­etate încă selbatecă. „Omenii cei mai nedisciplinați și mai corupți pară că se formeză și se înalță la singu­rul­ nume ală libertății.“ Națiunea și regele, împăciuiți du­pe un crise cu fericire trecută, părea că voră merge totă­ de­una în bună înțelegere; țara cu dreptate mîndră de purtarea sa, avea credință în sine; tote aspirările sale se deșteptaseră, ea se simția demnă de libertatea ce re­dobândise, și saluta în întemeierea a­cestei libertăți aurora unei ere de mă­rire și de prosperitate. „Statură ele­­nică avu atunci una din acele ore strălucite și fărâ­nouri cari nu se în­­tîlnescu de­câtă forte rară in viața poporeloră.“ Dară speranțele din 1843 fură înșelate. Guvernul a constitui­onale nu s a naturalisată în Grecia ; după două­­d­eci de ani, er­ a ajunsă la catas­trofa de la 22 Octobre 1862. Ge­­nerațiunea crescută supta domniai re­gelui Othon este multă mai infen­óie de cătr acea­a care s’a formală în suferințele tiraniei străine și încercă­rile resbelului pentru independință. Care este causa pentru care regimele con­stituționale nu s’i putută întemeia? „Regele Othon era ună domni­­toară onestă, care iubia Grecia și care voia binele țerei sale de adopțiune, dară el­ urma uă sistemă funeste pe care n’o crease, pe care o primise organisată de la regin­ă, și nu avusese destulă tăină de a rumpe cu tradițiu­­nile acestei sisteme. Regele, crescută într -o țară în care regimele libertății politice nu era încă în vigore­ formală a guverna fără controla și fără consti­­tuțiune, dupe modulă asolutistă ale ad­­ministrațiunilor­ d’Armansberg și Ruy­­dhast, n’a putută înțelege nici oă dată rolulă adeverată și îndatoririle unui rege constituționale. Elă se înșieia atâtă de multă asupra naturei și întin­­derii prerogativei sale regali, în­cătă credea a găsi într’însa dreptul ă de a lua seă a lăsa ori­ce voia în hharta jur­­tă de densulă.“ Condițiunile teritoriale în cari E­­ropa a pusă pe Grecia suntă, pre­­cumă are tarămă în articiulă din urmă, uă­pedică însemnată la răpedea des­­voltare a prosperității sale materiale, din cauza lipsei de venituri îndestu­­lătorie. Cu tote acestea, dacă micele s de venituri ar­ fi fostă mai bine în­trebuințate, s-ar­ fi putută dobândi resultate mult­ mai bune. Astăfel că, în loc­ de a cheltui oă parte forte mare a bugetului spre a întreține o­ armată inactivă, prea numerosă pen­tru cifra poporațiunii și pentru veni­turile Statului, prea slabă pentru a lua uă provinciă de la Turcia, se pu­tea, adoptândă acea­a­ași sistemă ca în Elveția, având o ună mică numeră de soldați in servițiulă permaninte și una landwehr bine esercitată, a înzeci forțele militarie ale țerei, a da agri­culturei mai multe mii de brac­e, a spori forțele productive, a crea, cu banii cheltuiți pentru oștire, drumuri cari ar fi răspândită in țeră abun­­danța și prosperitatea. In loc­ de a copia centralizarea francese, acoperindă țara c’uă hiurocr­ația complicată și nu­­merosa, care, împreună cu armata, a sorde mai tare veniturile, guvernul, ară fi putută crea­tă administrațiune simplă și pucină coslătoria, și a forma pe greci pentru vieța publică favo­­rândă desvoltarea vieței municipale. „Convinsă că datoria sa de su­verană era de a îm­pedica ori­ce o­­posițiune, chiară oposițiunea legale, re­gele Othon n’a voită nici uă dată a lăsa poporului grecă libertatea alege­­riloră. Nu numai sistema candidatu­­reloră oficiali înfloria în regatulă ele­­nică, dară administrațiunea nu se măr­ginea, căndă vedea oposițiunea întă­­rindu-se într’ună puntă, la uă simplă presiune morale: ea mergea pînă la acte materiale, violând­: noptea secre­­tală umerară, întroducându-se buleti­ne mai multe de­câtă numerală a­­legătoriloră, și umplându-se sala vo­tului cu omeni armați. „Miniștrii nu erau de cătă nișce funcționari (commis) de m­ă rangă superiore, lucrândă luptă ochii rege­lui și dupe ordinile sale. In cursă de noue­spre­z­ece ani, câtă Grecia a avută, cu numele numai, regimele parlamen­­tariă, nu s’a­nexată nici uă dată ună ministeriă adeverată constituționale, gu­­vernândă prin elă însuși și luptă pro­pria sa respundere. Preocupată mai presusu de Iote de dreptură, pe care ’lă avea într’adeveră dupe constituțiu­­ne, de a numi pe miniștrii er- însuși, regele Othon, pentru a’i chiăma la pu­tere, nu consulta nici camerele, nici­­ era. Lua la drapta și la stingă omeni fără raporturi anteriorie unii cu alții, dară cari i se păreau buni pentru cutare ad­ministrațiune, și forma astă­­felu cabineturi fără omogeneitate, și cari nu represintau în adeveră nici partite, nici ideie. Astă­felă, aceste mi­­nisterie lăsaă mereă a se vede per­sona regelui lucrândă la spatele lor­ ; Responsabilitatea ministeriale devenise­ră ficțiune pe care nimeni nu mai punea nici uă valore, și s’a­verută puindu-s­­ită cestiune forte­­ rară ca­re conduce neaperată poporele la mari crise politice, cestiunea părții de res­pundere ce cade asupra suveranului în guvernă. „Celă mai mare defectă ală pu­terii regale era lipsa de ori­ce siste­mă regulată și de j­rinespie fise; trăia ții cu <ji, înlăturândă uă dificultate de faciă fără a prevede nimică și fără a întemeia nimică. In loc­ de a căuta se împucineze spiritulă de persona­litate în omenii politici, îl­ escita lă­­sândă ia uă parte Gestiunile mai în­­nalte, oprindă persane la persane, si­­linduse numai a neutralisa și a usa ambițiunile prin ambițiuni. Puterea se injosta devenindă premiulă intrigei, in loc­ de a fi resplătirea servițielor­ administrative, a capacităților­ politice scu chiară a talentelor­ oratorie. Pres­­tigiul­ regelui se slăbia prin ameste­cul ă seă în afacerile gilice, chiară cele mai pucină demne. Gumă ară fi trecută respectul­ legii în [ ră, căndă elă nu era în guvernă? " Moralitatea publică nu se înălța mai multă, fiindă­că protest­eile cele mai m­ncinase de devotamentă către per­sona suveranului era­ de ajunsă pen­­tru a apela de ori­ce pedepsă pe funcționarii prevaricatori. Impunitatea era asigurată acelora cari scriă a se face destulă de puternici pentru ca se insufle temerea. Ună deplorabile o­­biceie de amnistie necontenite făcea lovirea primelor, ilustrii; recomanda­­țiuni de­­ personagie politice de cari aveau trebuință în acesű moment a de­părta de la culpabili cursură regulată ală justiției, și din contra, dacă cei rei remăneau nepedepsiți, cei buni erau fără resplătire. „Dacă regele Othon ar­ fi arătată mai multă respectă pentru principiele constituționale, dacă n’ară fi aruncată oposițiunea pe strade depărtându-o cu violență din Camere, ară fi și astă­zi cu liniște așezată pe tronul ă­seă. De­votamentă nu mai era însă pentru per­­sóna regelui Othon, nici afecțiune pen­tru guvernulă seă: nemultrămirea era pretutindeni; dară națiunea, cu ma­rele sex bună simțiă, mântinea, fără s’o iubescă, putererea în speranța unui mai bună viitoriă. Națiunea spera că ne’ntelegerea care, din cea d’ăntâiă a monarhiei, esistea intre principe și poporă, va înceta și că regele, lumi­nată asupra pericleloră situațiunii, va ajunge se ved­ă prepastia care se des­chidea suptă piciorele sale, că într’ună cuvântă va reforma guvernulă seă. Dupe ună lungă timpii de așteptare, câm­ dă rebdarea sa ostenită, cândă spe­ranța unei schimbări de sistemă dis­păru, cea mai mare parte dintre o­­menii onești și capabili se retraseră din viața publică; țera încetă de a mai susține pe rege, și revoluțiunea se se­­vârși fără luptă: omenii de la 23 Oc­tobre n’avură altă greutate de­câtă a pune mâna cu surprisă pe puterea că­zută suptă greutatea proprielor­ sale greșiele. „Avertismentele nu lipsiseră cu tote acestea regelui: într’ună ană, se urmaseră trei conspirațiuni, în cari in­traseră căți­va din oficiălii cei mai deosebiți ai armatei și din omenii po­litici cei mai însemnați: atentatură se­­vârșită asupra persónei reginei, dacă nu se pute cu dreptă atribui nici unei partite, dovedin celă puțină la ce gradă de esaltara ajunseseră spiritele. La începutul­ anului 1862, garniiana din cea mai însemnată cetate de resbelă a regatului elenică se resculă în nu­mele reformelor­ constituționale, se luptă trei luni cu tote forțele mo­narhiei și nu fu redusă la supunere de cătă printr’uă transacțiune; alte miș­cări grave la Syra, adică în cea din­­târă cetate comerciale a Greciei, la Athena chiară, se făcură de­uă dată cu revolta din Nauplia. Cabinetul­ Miaulis a trebuită a se retrage dupe deșerte încercări de a face pe rege se înțelegă necesitatea de a părăsi un cale care ducea neaperată la catastrofă.“ Catastrofa se întâmplă. Conspirațiunea se întinse în totă țara și revoluțiunea începu în pro­vincie, având­ mai multă asemenare

Next