Romanulu, iunie 1864 (Anul 8)
1864-06-01
ANI LI ALU OPTULEA. VCXESCE Șf VEI PUTE. Csipit. — Distr. Pe nul — — lei 128 — 152. Pe șiîue luni — „ 64 — 76. Pe trei luni — „ 32 — 38. Peuă lunii — „ 11 — — Unu exemplaru 24. par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 — Pentru Austria „ fior. 10 v. a ADMINISTRAȚII» ACESTUI DIARIU. Suntu rugați Domnii abonți, atatü din Capitală câtii și din Districte, ale cărora abonamente la acesta piariü și Românulu de Duminică espiră la 1 și 16 Iunie anulă corent, se binevoiască a grăbi reabonarea dumneloru ca se nu fie nevoită acésta Administrațiune, în observarea regulelor sale, ale înceta darea fetelor pe cându voescă ale avea. ADMULISTRA 7 WIS EA, PASAGIULU ROMAISU JO. 48. LUNI, 1 IUNIU 1864. X.URXN £ ZA ¥ £ ȘI VEI FI. Aboname Ciulu în Bucurescî, Pasagi- Romănă No. 48.— In districte la Corespondinții ficarului și prin Poștă. — La Paris, la D. Halleyrain, rue de l'ancienne Comédie, Nr. 5. — Administratorele ziarului D. Gr. Serurie, ANUNCIURILE, liniă de 30 litere — 1 — leu. Inserțiuni și reclame, linia 3 — „ REVISTA POLITICĂ. RUCIDESCI nSĂ. Eși vn pacea din Conferințele de la London, se ’ntrebu toți? și mulți respundft da, fiind« că mulți credit unu vesbele în centru Europei peste putință, și toți sciű că ’n adeverit este totu ce póte fi mai anevoie, din cauza feluritelor temeri, interese și rivalități ce definescu mai tóte puterile. A se nega aceste rivalități și destiniri este peste putință căntă ele simt cunoscute de toți și căndă chiaru acuma avurămu una din cele mai mari dovedi, și care este umilirea ce a trebuită se simtă Englitera vedenduso silită a primi ruperea tratatului de la 1852 și trunchiarea Danemarcei. Dacă însă recunosceme că nu este de șiubredă și de periculosă dă pace aștectată pe frică și pe interese nesatisfăute în nici uă parte, scrmă bine că nimică nu este mai anevoie, căci nimică nu este mai periculosă, ca mnă resbelu în mijloculu Europei; ele conține, pentru Prusia și Austria, frica că Allemaria uădată cu sabia în mână n’o va mai băga în toca până ce nu va lua corona germană, ce o țină de căte ună căpetenă, Prussia și Austria, și se luptă între ele pentru dînsa, și nu va pune-o pe capul ă scă, singurulă căruia se cuvine; și resbelulă în mijloculă Europei mai conține Rhinulă pentru Francia, și noua resculare a Poloniei, a Ungariei, a Italiei. Aceste pedice mari, și putemă jice uriașie, se cunoscă toți, și ele și suntă singura causă care a făcută pe Allemania se cuteze a ataca pe Danemarks, bancă a și întră chiară în sînul ă iei, a ocupa teiămulă iei. Cu tote acestea toții vedemă uă mare anevoință pentru închiăiarea păcei, acesta anevoință este ăntesă . Care va fi linia de demarcare, de otarul ce se va face între Danemarka și Alemania? Fi-va ea vă liniă ca acea-a ce s’a făcută între Russia și Romania, căndă vă împărțită din noă acea parte din trupul României care se numesce Basarabia? Dară atunci Danemarca nu va putea avea posițiuni fortificate în contra atacuriloriî din afară ce ar mai veni asupră-i, și astăfelufundă este cu greă se primescă ea uă linie de atară ca aceaa care amă priimitu noi în Besarabia, și care ar pune-o, ca și pe noi, la discrețiunea inimicului. Nu scimă dară dacă singură acesta cestiune nu va fi causa ca peste 7—8 zile se ne vie scriea că conferințele s’au închisă și resbelulă a începută. A doua pedică mare este d’a se oțărî în a cui domnire voră fi Holstein, Kiel și Rendsbourrj ? Lăsara Europană flotă, Vuă cetate, federală seă prusiană a lănțui Baltica, ș’a aservi asltfelă Danemarka? Saci mai este uă •hestiune îndouită și de mare însemnătatte. Danemarca sugrumă, prin posițiunea sea pe marea Baltică, pe acea puterică națiune germană care are trebuință a resufla, a trăi, și care va trăi, va învinge, căci începe a se simți și prin urmare a voi. Singură portură de la Kiel este, din puntula de vedere militară, mai precisă decâtă tate porturile prusiane împreună. Insă, dacă și Prusia și Alemania aă interesă, aă dator să se voiască a-și deschide calea pe mutre, spre a putea scăpa de înecăciunea ce o sugrumă, cumă ore Englitera va suferi se-și creeze uă nouă rivală s’uă vă rivală afătă deputerică? Deja strepungerea isthmului de Suez o neodineșce în domnirea iei pe marea mediteraneă, ce va fi dată căndă va veni, peste câțiva ani, și uriașia marină a Allemaniei se domnescă în marea Baltică? A treia pedică este Rusia. Casa imperială a Rusiei are drepturi asupra unei părți din Holstein, care cuprinde tocmai porturile de la Kiel și Neustadt. Ruperea tratatului de la 1852 redă casei imperiale acele drepturi și deja a și eșită noulă pretentinde, principele de Oldenbourg, care de va domni este scrută că Holstein trece prin elă în întrega disposițiune a guvernului rusescu. Semă bine că Rusia de la 1864 nu este cea de la 1852, care dicta legi Europei, înse are drepturi oficiale și aduce încă mari pedice conferințelor» de la London. Aceste suntă în scurtă pedicile ce aă a învinge puterile în conferințele de la London, și credemă că suntă destulă de mari pentru c’a s’avemă dreptulă adice că despre a loră înțelegere nu se scie ea de pace. Pe lângă acestea se mai adăogămă că noi stăruimu a crede că dacă toți se temu de una resbelă și’n Europa și’n Oriinte, decă aliandele nu s’aă putută face ăncă, și c’acésta este singura causă care a oprită păn’acumă resbelulă și care să opresce ăncă, ou însă trebue se isbucnescă. Trebue se isbucnescă căci Italia trebue se se întregescă; trebue se isbucnăscă căci popórele se descepta, și confederațiunea germană, care acumfi ș’a luată pentru ânteia oră Ioculă ieî oficiale și personale în congresulă Imperațiloră, are se mergă nainte, are se s’afirme, și are se ’nvingă; trebue se isbucnescá căci Napoleone are neaperată trebuință, putemă dice nevoia a face ceva pentru Polonia. Și dovadă despre acesta mai dămu că nu fără scopă a curtenită eră acumă poporulă germană, că nu fără scopă a pusă pe tronulă Mexicului ună împerată din familia dimntória în Austria oră nu din propria sea familie, și nu fără scopă a cerută ună congresă ce i sa refusală, și cerendu-lă a dobhi arată că la Dunăre este anarhiă,și că tratatele de la 1815 s'au călcată în picioire în Warszawa! STUDIE ISTORICE. GRECIA. DUPĂ REVOLUȚIUNEA DE LA 1862. m. Aci începe partea cea mai interesante și cea mai instructivă a scrierii d-lui Lenormant. Oă eră nouă începu în 1843 pentru Grecia cu gonirea celora din urmă Bavaresi. Acesta a fostü începutul, și totodeuă dată celu mai frumoșii momente ală vieței sale politice. Mai mulți bărbați emininți, Londos, Mavrocrodato, Metaxa, încredințați că regele nu este in stare a guverna singurii, fără controlu, cu triatele mijjloce cu casia începută, se ptăriră a întemeia regimele constituționale. în noptea de la 3 Septembre 1843, poporul Atenei, condusă de măna fermă și prudinte a acestor bărbați, se resculă și merse la paiață se ceră de la suverană uă constituțiune. Dupa mai multe eșuațiuni, regele Othon fu silită a se supune, șî uă adunare constituante fu îndată convocată pentru a o răti, împreună cu puterea regale, disposițiunile pactului fundamentale. Desbaterile acestei adunări suntă un onore pentru Grecia, pentru bunură simită, onestitatea și adeveratulă patriotismă care insublefină atunci pe represintanții acestui popor, pe jumetate încă selbatecă. „Omenii cei mai nedisciplinați și mai corupți pară că se formeză și se înalță la singurul nume ală libertății.“ Națiunea și regele, împăciuiți dupe un crise cu fericire trecută, părea că voră merge totă deuna în bună înțelegere; țara cu dreptate mîndră de purtarea sa, avea credință în sine; tote aspirările sale se deșteptaseră, ea se simția demnă de libertatea ce redobândise, și saluta în întemeierea acestei libertăți aurora unei ere de mărire și de prosperitate. „Statură elenică avu atunci una din acele ore strălucite și fărânouri cari nu se întîlnescu decâtă forte rară in viața poporeloră.“ Dară speranțele din 1843 fură înșelate. Guvernul a constituionale nu s a naturalisată în Grecia ; după douădeci de ani, er a ajunsă la catastrofa de la 22 Octobre 1862. Generațiunea crescută supta domniai regelui Othon este multă mai infenóie de cătr aceaa care s’a formală în suferințele tiraniei străine și încercările resbelului pentru independință. Care este causa pentru care regimele constituționale nu s’i putută întemeia? „Regele Othon era ună domnitoară onestă, care iubia Grecia și care voia binele țerei sale de adopțiune, dară el urma uă sistemă funeste pe care n’o crease, pe care o primise organisată de la regină, și nu avusese destulă tăină de a rumpe cu tradițiunile acestei sisteme. Regele, crescută într -o țară în care regimele libertății politice nu era încă în vigore formală a guverna fără controla și fără constituțiune, dupe modulă asolutistă ale administrațiunilor d’Armansberg și Ruydhast, n’a putută înțelege nici oă dată rolulă adeverată și îndatoririle unui rege constituționale. Elă se înșieia atâtă de multă asupra naturei și întinderii prerogativei sale regali, încătă credea a găsi într’însa dreptul ă de a lua seă a lăsa orice voia în hharta jurtă de densulă.“ Condițiunile teritoriale în cari Eropa a pusă pe Grecia suntă, precumă are tarămă în articiulă din urmă, uăpedică însemnată la răpedea desvoltare a prosperității sale materiale, din cauza lipsei de venituri îndestulătorie. Cu tote acestea, dacă micele s de venituri ar fi fostă mai bine întrebuințate, s-ar fi putută dobândi resultate mult mai bune. Astăfel că, în loc de a cheltui oă parte forte mare a bugetului spre a întreține o armată inactivă, prea numerosă pentru cifra poporațiunii și pentru veniturile Statului, prea slabă pentru a lua uă provinciă de la Turcia, se putea, adoptândă aceaaași sistemă ca în Elveția, având o ună mică numeră de soldați in servițiulă permaninte și una landwehr bine esercitată, a înzeci forțele militarie ale țerei, a da agriculturei mai multe mii de brace, a spori forțele productive, a crea, cu banii cheltuiți pentru oștire, drumuri cari ar fi răspândită in țeră abundanța și prosperitatea. In loc de a copia centralizarea francese, acoperindă țara c’uă hiurocrația complicată și numerosa, care, împreună cu armata, a sorde mai tare veniturile, guvernul, ară fi putută creată administrațiune simplă și pucină coslătoria, și a forma pe greci pentru vieța publică favorândă desvoltarea vieței municipale. „Convinsă că datoria sa de suverană era de a împedica orice oposițiune, chiară oposițiunea legale, regele Othon n’a voită nici uă dată a lăsa poporului grecă libertatea alegeriloră. Nu numai sistema candidatureloră oficiali înfloria în regatulă elenică, dară administrațiunea nu se mărginea, căndă vedea oposițiunea întărindu-se într’ună puntă, la uă simplă presiune morale: ea mergea pînă la acte materiale, violând: noptea secretală umerară, întroducându-se buletine mai multe decâtă numerală alegătoriloră, și umplându-se sala votului cu omeni armați. „Miniștrii nu erau de cătă nișce funcționari (commis) de mă rangă superiore, lucrândă luptă ochii regelui și dupe ordinile sale. In cursă de nouesprezece ani, câtă Grecia a avută, cu numele numai, regimele parlamentariă, nu s’anexată nici uă dată ună ministeriă adeverată constituționale, guvernândă prin elă însuși și luptă propria sa respundere. Preocupată mai presusu de Iote de dreptură, pe care ’lă avea într’adeveră dupe constituțiune, de a numi pe miniștrii er- însuși, regele Othon, pentru a’i chiăma la putere, nu consulta nici camerele, nici era. Lua la drapta și la stingă omeni fără raporturi anteriorie unii cu alții, dară cari i se păreau buni pentru cutare administrațiune, și forma astăfelu cabineturi fără omogeneitate, și cari nu represintau în adeveră nici partite, nici ideie. Astăfelă, aceste ministerie lăsaă mereă a se vede persona regelui lucrândă la spatele lor ; Responsabilitatea ministeriale deveniseră ficțiune pe care nimeni nu mai punea nici uă valore, și s’averută puindu-sită cestiune forte rară care conduce neaperată poporele la mari crise politice, cestiunea părții de respundere ce cade asupra suveranului în guvernă. „Celă mai mare defectă ală puterii regale era lipsa de orice sistemă regulată și de jrinespie fise; trăia ții cu <ji, înlăturândă uă dificultate de faciă fără a prevede nimică și fără a întemeia nimică. In loc de a căuta se împucineze spiritulă de personalitate în omenii politici, îl escita lăsândă ia uă parte Gestiunile mai înnalte, oprindă persane la persane, silinduse numai a neutralisa și a usa ambițiunile prin ambițiuni. Puterea se injosta devenindă premiulă intrigei, in loc de a fi resplătirea servițielor administrative, a capacităților politice scu chiară a talentelor oratorie. Prestigiul regelui se slăbia prin amestecul ă seă în afacerile gilice, chiară cele mai pucină demne. Gumă ară fi trecută respectul legii în [ ră, căndă elă nu era în guvernă? " Moralitatea publică nu se înălța mai multă, fiindăcă protesteile cele mai mncinase de devotamentă către persona suveranului era de ajunsă pentru a apela de orice pedepsă pe funcționarii prevaricatori. Impunitatea era asigurată acelora cari scriă a se face destulă de puternici pentru ca se insufle temerea. Ună deplorabile obiceie de amnistie necontenite făcea lovirea primelor, ilustrii; recomandațiuni de personagie politice de cari aveau trebuință în acesű moment a depărta de la culpabili cursură regulată ală justiției, și din contra, dacă cei rei remăneau nepedepsiți, cei buni erau fără resplătire. „Dacă regele Othon ar fi arătată mai multă respectă pentru principiele constituționale, dacă n’ară fi aruncată oposițiunea pe strade depărtându-o cu violență din Camere, ară fi și astăzi cu liniște așezată pe tronul ăseă. Devotamentă nu mai era însă pentru persóna regelui Othon, nici afecțiune pentru guvernulă seă: nemultrămirea era pretutindeni; dară națiunea, cu marele sex bună simțiă, mântinea, fără s’o iubescă, putererea în speranța unui mai bună viitoriă. Națiunea spera că ne’ntelegerea care, din cea d’ăntâiă a monarhiei, esistea intre principe și poporă, va înceta și că regele, luminată asupra pericleloră situațiunii, va ajunge se vedă prepastia care se deschidea suptă piciorele sale, că într’ună cuvântă va reforma guvernulă seă. Dupe ună lungă timpii de așteptare, câm dă rebdarea sa ostenită, cândă speranța unei schimbări de sistemă dispăru, cea mai mare parte dintre omenii onești și capabili se retraseră din viața publică; țera încetă de a mai susține pe rege, și revoluțiunea se sevârși fără luptă: omenii de la 23 Octobre n’avură altă greutate decâtă a pune mâna cu surprisă pe puterea căzută suptă greutatea proprielor sale greșiele. „Avertismentele nu lipsiseră cu tote acestea regelui: într’ună ană, se urmaseră trei conspirațiuni, în cari intraseră cățiva din oficiălii cei mai deosebiți ai armatei și din omenii politici cei mai însemnați: atentatură sevârșită asupra persónei reginei, dacă nu se pute cu dreptă atribui nici unei partite, dovedin celă puțină la ce gradă de esaltara ajunseseră spiritele. La începutul anului 1862, garniiana din cea mai însemnată cetate de resbelă a regatului elenică se resculă în numele reformelor constituționale, se luptă trei luni cu tote forțele monarhiei și nu fu redusă la supunere de cătă printr’uă transacțiune; alte mișcări grave la Syra, adică în cea dintâră cetate comerciale a Greciei, la Athena chiară, se făcură deuă dată cu revolta din Nauplia. Cabinetul Miaulis a trebuită a se retrage dupe deșerte încercări de a face pe rege se înțelegă necesitatea de a părăsi un cale care ducea neaperată la catastrofă.“ Catastrofa se întâmplă. Conspirațiunea se întinse în totă țara și revoluțiunea începu în provincie, având mai multă asemenare