Romanulu, iulie 1864 (Anul 8)
1864-07-01
868 ROMĂNULUI yi3 IULIU. „Și noi avemii aceaași credință ca si diaburu francesc, și credem si că compatrioții nostrii vom înțelege aceste cuvinte adeverate și drepte.*’1' Credéndu că ne espireazămii desul de limpede, se íntorcemu paginile repede și se vedemu ce ifice RoMánulu in timpulu Conferințelorfi, și dupe conferințe, se vedemii decă se închină elfi străinilor fi, decă le face Islamulorfi și caimacamilorfi, cumfi t^ice Dîmbovița, seudecă, atunci ca și acumfi, ține același limbagiu, protestă contra tutorii caimacamilorfi, protestă chiarfi singurii, și chiar și contra națiunii căndii elfi crede că națiunea pitoresce, seu s’amăgesce. (Romănulu 18 Augustă 1858). ..Se pare ca pentru Monitoriu se fie privită ca sfîrșită acastă operă, dară nu vise și pentru noî, pentru cari nici c’a începută.“ Spue Dîmbovița, putémű zice mai mulții și mai deslușită, și supt fi censuză, de căt și că „pentru noî nu numai nu s’a sfîrșită daru nici n'a începută operai Spre acum și, supt fi ordinanța Presei, amu putea zice, mai mult fi de cătfi acesta „nici n'a începută opera“, pe care Monitoriulu d’atunci o declara, ca și Dîmbovița de astă-ii, sfîrșită? Se mai întorcem a vise folcle și se mai căutăm fi. (Romănulu 4 Sept. 1858). „Principiului nostru a fostă și va fi, fără șiovăire și fără a ne teme de nîcîtă putere omenescă, nici chiar și de calomnia, naționalitatea. Se simmă națiune, se simu, și se simă prin noî înșine, fără ca strămută se se potă mesteca intru ale nostre. Și acestu principiu îlu împingemu păna a refula chiaru binele, cându ne va veni de la străini, și cum fiindu c’acelu bine conține in inima sea unu verme, care, mai curându séu mai tarifiu, va isbuti a rede sentința viețeĭ. (Romănulu 11 Septembre 1848.) ,,Este scrută că uă lege spre a fi respectată trebue se fiă ocolită de tóte condițiunile ce producă respectului, și că cele mai nesperate din acele condițiuni surită că se ie parte înseși națiunea, câtă se va purea mai d'a dreptulu, la facerea legiloru, și mai cu semn ca, cei carii le facă se fiă curați ca și legile cele noi?, căci scîrba și disprețiulu pentru omeni se resfrénge d’asupra open. Ge vai daru căndă nu numai națiunea n'aru fi luata nici cuiii parte la facerea legii, ci ăncă căndi cei care au fostă însărcinați a o păstra nu credeau într'énsa și ne pășeaă A1' Se să pre acestea, Islamu, supunere ? Ce este Islamă ne dă are voie Dîmbovița se facem și aftă-di asemenea Islamuri? De crede că stantii Islamuri, aplicele atunci la tot ce s’a făcuțu și dee apoi de mai [iute cu petra ii noi; tică ne că n’avem fi logică, că n’avem fi credință; de nu suntu islamuri ci protestări, atunci, musce și limba, dupe vorba romănescă, căci ea este prinsă în pecătuire. Darii se căutăm fi ăncă case avem fi și mai mulții drepții a i țicea că cu pecatii ne-a acusat fi. f Homânută 15 Septembre 1858) „Romfinii In adeverii nu suntu și nu puteau fi mulțțămiți cu cele ce li s’afi dată de conferințele de la Paris; înse, Românii au drepturi pe cari le cunosce astă fi iotă Europa, pe care și le cunoscu acum și ei inșii, — ceaa ce face multă. — ,,Omulu celii sdravanji își face singură locă și, mai curându sau mai târziiă, silesce chiaru pe vrăjmașii sei, de nu ală iubi, dară ală stima șală respecta. Ceaa ce póte face ună individă, o națiune o pote face și mai sigură și istoria este aci ca sene brate, pentru individ! ca și pentru națiuni, adeverată acelei dicători: „Cinstesce te singură și te va cinsti totă lumea."1 Romănulu 29 Septembre 1858.) „Partitele Italiane s’au lingușită și ele că vom fi cruțate de invasiunea adusă de densele. Ce s’a íntemplatu? Gibelinii din secolulu XVI au fostă jefuiți și uciși ca și Guelfii. La Milan nobleță, care chiăma oscirile străine, fu sdrobită de densele, păn’a nu mai avea cu ce se se mai acopere. La Roma ei fură cei d’anteiu uciși." „Mai adăogămă: ce s’aO făcută regii și nobilii cei puterici și bogați ai Poloniei? Ce s’aă făcută nobiliî cei vechi și bogați din Romănia? ,, Acesta este calea pe care ne conduce principiul d’a ne reserva pe streină și pe legile de privilegiu, de escepțiune, de opresiuni și de nedreptate, principiu ce aduse națiunea Română, puternci și liniscită vă dătă, la gura prăpastie! ; și acesta este causa damă combătută și vomă combate acesta principiu, pină la cea mai dure urmă suflare. (25 Sept. 1858.) „Prn’ntnci dară suntemu siliți a ascepta, și ce este dreptă este că Romă nu ascepta cu cea mai deplină răbdare și nemișcare.“ a 9 Oare dacă amu scrie astăzi aceste cuvinte, nu s’arifice că facem fi apelu la insurepțiune, că insultămfi națiunea care ascepta fiindu că zice Dîmbovița, are credință in guvern fi? etc. etc. Atunci înse strecurăm fi asemene cuvinte din forfecele censurei? Și scie Dîmbovița cumfi le strecurăm fi? impărțindule, adică puindfi uă frasă bună, naționale, apoi inecendu-o în alte frase, și mai pe urmă spuindu éru unu adeverii. Sine ori, puindfi unu adeverii a<i, și partea adoua în alfi douilea numersi. Asia se strecoră scriitorului din censure și ordinance; ért publicului, ține minte ce s’a ()isîi susfi ce s’a fissi roșii, ce s’a isise în No. trecutfi, Ioié, se adună tóte și înțelege; sau, dacă nu ’nțelege, plătesce cu suferințe neînțelegerea sea, și suferințele înceții incetfi îlu desceptă. Se ne urmări fi înse cercetarea, și se venim fi îndată chiar și la Hatișeriffi. Rovimulii 16 Octombre 1858: „ . . . . precumă mai diserămu, nu se va găsi astădîin terâ ună singură romană, care se priimesca a servi, mai susă sau mai josă, căndă se va călca celu mai mică dreptă ală autonomiei nóstre. , Și căndă chiaru în acelă suntliserifii va fi uă singură clausă, afară din convențiunea de la 19 Augustă, Româtniî nu o potă priimi și nu vorîi priimiți-o. Asta poruncesce convențiunea de la Paris; cine ese afară din— tr’casa, ese afară din egalitate, și este trădătorii ală Convențiuni!.“ Nu te sburli, onorată Dîmbovița, aceste cumfi veții aui foștii ulise la 1858 și supt fi censura unei căimăcămie, și ăncă cea ce mai adăogarămu tot fi în acelfi numerii. ..In adeveru, sperănă că va fi venițu in sfirșitu și pentru noi timpulă se simptimă că suntemu Români, că suntemă uă națiune care ’și are drepturile iei, și că acele drepturi nu scimu numai se le espunemu pe hârtia, ci se ni le și apărămă pe terâmulu celei legale ala convențiunii.“ Să și S’acumfi că se dovedi care suopiniunile și silințele nóstre la 1857 și 1858, atât și despre dreptul si nostru de autonomia cătți și despre interventirea străinilor și; acum că dovedirămfi că chiar și supui censura protestarăm fi și făcurămfi chiar și apelfi, limpede și curatfi, la insurecțiune, și că nimene nu ne a ascultații, se vedemii de nu vom fi găsi ceva și despre ceaa ce am fi disfi noi, totfi atunci, și totu supti censură, și despre legea electorală, și despre Convențiune? ce comediă ar mai fi dacă am fi găsi nu numai c’am fi spusfi tot fi adeverului, dar și încă că naintea promulgării Convențiunii noi amu aiitatu, limpede și lămuritu, tot fi, tot fi și chiarfi pe 2 Mai fi. Darfi se nu anticipăm fi. p]acă ce iice despre legea eleptorale Romănulu de la 1 Septembre 1858. .,fară de acesta noi nu ne preocupămă, fiindu că suntemă și cum că pentru alegătorii, și alegătorii orașieloră legea i se va modifica. Acastă asigurare o avemă, fiindu că este învederată că iată ce este prin neputință nu putem. ..Altă-felă dar, orâșâniî n’aă de câtă se adresese guvernului uă hărtiă prin care se arate acestă adeveru, și se fiă Încredințați că ’ udată acestă articolu se va modißca, fiinducă, cumă mai diferămă, Iată ce este prin neputință nu póte esista." Românii n’afi voiții s’adreseze uă hărtiă, n’afi voiții se refuse legea electorale; dar si nevoința lorii nu este culpa nóstrá. Noi am fi protestații, le am fi spus si s’o respingă și legea nu va mai exista; națiunea n’a voiții se protesteze, n’a voitii se fică ba; ea a plătit și nevoința iei; eoă insă ca noi nu uj am fi supusu în cătfi am fi putut fi, voinței națiunii; i-am fi arătat și calea, atătfi putem fi face și neamu făcuții datoria. E că acum fi și cele ce diserăm fi de Convențiune, și se vu uităm fi censura. (Romăuu 16 Octombre 1858) „Di la Congresul ă ce adoptă n pricipiă reconstituirea Principatelorfi, până la conferințele ce esecutară acea reconstituire, trecu unii timpii destul si de îndelungit ca se modifice nosițiunea amicilor si Romănilorfi, și ei nu putură a ne dobăndi iată ce ceremu, arii ti trebuiaii pentru acesta sacrificiuri, și sacrificing mari; APOI DACA NOI NU LE-AMU făcută PENA ACUMU, CUMU PUTEAMU AȘTEPTA CA SE LE FACA STREINII? Findi» că vorbimă despre constituțiunea de la 19 August”, se facemă cunoscută cititorilor noștrii opiniunea ce are despre densa cea mai de căpetenie revista Europiană ,,La Revue des deux Mondes.“ „Era vorba, precumă se scie, d’a se face uă Belgia în Oriente, reorganisănd și Principatele Dunărene. Convențiunea, careotărasce noua Constituțiune, e de astăzî cunoscută. în totul, ea ne pare că póte mulțiumi pe partizanii naționalității romane. Cele d’ănteia alegeri ce se vor îi face pentru formarea Adunărilor provinciale, ȘI CARI VORU FI OTARÎ ALEGERILE DOMNILORU, vorîi avea negregitură mare înrîurire ASUPRA PRACTICEI NOUILORLI INSTITUȚIUNI. (Romănulu 6 Octombre 1858.) „Nu scimă care va fi sorta viitóre a ceroriilalți 49 de articole ce mai conține acésta convențiune sĕu constituțiune, séfi șarta, dară scimu că inceputul ă iei este, cumă s’arădice, dupe vechiului limbagiu ală regumentaliștiloru, UGURLIU.“ (Acestă începută era uă călcare a Convențiunii). homănulă de la 16 Oct. 1858. . . „Dacă vise, nici mica și repedea revistă ce făcurâmă In trecutu acelorö 7, 8 articole, nici matura explicare ce se póte face singură ori ce română, nu voră fi d’ajunsu ca s’arate că constituțiunea de la 1858, fórte bună și fórte liberale în întregul ă iei, ne pune într’unu pericolu în decliu mai mare de de cată acela in care neingiulgise cea de la 1831, cehi pucină cuvintele fiarelor u Englese și Austriace nu voră fi ele in sîare se ne deștepte, și se ne arate pipăită că acastă constituțiune va fi viața sau martea, dupe voia alegätorilorii de astăzi? ..l iariulu Austriacii Wundererdice. „Fiecare paragrafű dovedesce lămurită că nu era binele sau renun țereî a caria constituțiune s'a desbătută ce a ridicată aceste ciudate stipulări ci numai reciproca gelosiă a puterilor ă represintate, spre a-șî PĂSTRA FIECARE INTERESELE SALE PARTICULARE. „Lucrură intregă portă pecetea grabnicei ș’a nesiguranței. Nimine n’a fostă în stare a dobândi cea-a ce voia, și fiecare caută a-și reserva PARTEA SEA PENTRU VIITORU. “ „Ziarulu Times, care este întru tote de părerea diariului austriacă, respunde înse mai sinceră la întrebările de susă. „Acésta convențiune, așta precumă este, póte se ne dea pe toți de rușine (adică se ne place), DACĂ ROMĂNII VORU SCI A SE FOLOSI DE DENSA.“ „Diarnele Times și Wanderer avéa dară dreptate căndă diceü că mulți ne voră pismui d’acestă constituțiune, dacă înse, adăogaă ele, ROMANII VORUICI A O PUNE IN LUCRARE. (Romămilii 21 Augustă 1858). „Nimine nu pate fi proprietară, ci numai ună simplu și timpurilă embaticară, pe ună pământă ce nu este în stare a se apăra singură de invasiune; nimine nu pate fi bogată sau mare într’un națiune ce nu este stepenă la densa. Polonia și Galicia surită de facia spre a ne areta acestă tristă adeverit. Constituțiunea cea nouă, strămută astă-ji puterea și viitorii fu națiunii în măna clasei de midilocă ; acastă clasă este acumă chrămată la putere. Bine scurtă, clasa boiărilorii au condusă națiunea până aci, clasa de micălucă intră astă-de la putere și trebue se înțelege că respunderea iei este cu multă mai mare și misiunea iei cu multă mai grea, căci ea nu póte merge pe calea cea bătută de ceilaltă; și dacă nu va iei îndată se intre pe calea cea adeverată, rătăcirea d’apoi va fi multă mai rea de cătri cea d’anteiu. Pentru noi astăzi cestiunea este, curaudice Shakspeare, „to be or not to be,“ a fi sau a nu mai fi ; și acesta „a fi sau a nu mai fi“ ală unei națiuni întregi stă acum în măna clasei a doua. Este încă ceva și mai multă. Clasa acesta, căreia Europa îi íncredin(éza astăzi viața României, este datóre a-șî lua sema de la celű d’enlel pasă, căci de la acestă pasă depânde totul. De va fi bană, ea va întră cu siguranța pe calea cea bună, de va fi rea, sau chiara șovăitoră, ea va peri mai nainte chiar și d’a lua cârma în mână. 1). (homănuță 2 Octombre 1858). „Și chiar fi greșită d'ar fi li ideia nostra, precumă rjiceamii mai deunăzi unul hotără, ară trebui încercată. Mai mulți Domni, îi diceamu, a i dori Iu a domni pentru totă viața loră, înse resemându-se pe străină, toți aă căluiu. Cu constituțiunea cea nouă, primejdia este însotită mai mare. Dacă noi nu snimă se vedemă, diarele austriace și englese au disti-o necurmații, că acesta constituțiune este atâtu de elastică in câtă ea póte deveni peirea sau mântuirea națiunii acesteaa.Romănulul 9 Octombre 1858). „Spre a scurta dată, — căci in materia de constituțiuni cari n’aă putută opri NICI UNU ABUSU și NICI UĂ TRĂDARE, amu putea înșira pagini întregi, — fiindu ca de cându lumea nu s’aă putută găsi nici uă Constituțiune care se potă pune câtușie Domniloriloru, cumă putemă crede, precumă credu sau se prefacă unii că credu, că acesta constituțiune o se pară, cu acei 46 de articolași ai iei, se ne facă a nu ne mai teme nici de Domnulă ce vomă alege, nici de străinii ce ne înconjură? „Art. 3 încredințază puterile publice unui Domnui, unei Adunări deplive și nici comissiuni centrale, care este și consiliu de Stată, și Senatu. Dacă scimă cili, puterea aci se împarte în trei pătaturi, și pe câtă putemă înțelege, ne pare destulă de întrederatii, că dacă într’unulu din aceste palate va locui UflÜ omu, sau unu corpii ! (totă una este) care nu prea ară ave totfi deuna scopuri bune, certa pute eși în orice minutfi, și certu póte aduce încăierare, și încăierarea................E! cine mai bine decâtă Românii potu sei ce aducă încăierările din întru! „Pe câtu este unire într’aceste trupuri, luciulfi merge bine, dacă înse se va ivi neunire? Șei! dacă Domnului, tocmai atunci se supără și sparge Adunarea? Dar și Domnului este datorii s’o redeschidă peste trei luni. Acesta o scimu și noi; înse Domnii mai scifiancă ceva, și care se numesce în diplomația faptü severșilu; cuvinte ce se lelcuescö în practică că: ce sa făcută s’a făcută și nimini nu-și mai bate capului a’lui mai desface." (Romănului Augustă 1858). .,Dică pentru Dumnezeu, dupe aletea lungi necontenite și felurite încercări și suferințe, cumă n’aă mai învețată énca, și comă nu vedu, în istoria națiuniloră, și chiară într’a nóstră, vechia și nouă, că ’udată ce dai unui omă uă putere fără controlă, și’să pui p’unu scăunele nițelă mai nălticelu, își perde și mintea, și consciința, ajunge a se crede mai presusă de câtă ceilalți ómeni, și cumă intîlnesc e să pedică voinței séle, ein surpă și scula de unde a eșutu acea pedică, și tipografia de unde a eșita acea scriere, si ’ncelă încetă ajunge A SFÂȘIA TOATE LEGILE SPRE A PUNE VOINȚA SA IN LOCULU LORU, A STINGE TOTE LUMINILE spre a nu mai putea nimine se-î vefă mei facia, nici faptele; și dacă ș’așa se mai aude vr’ună viersă, elă zidesce in vîrfulă vr’unui munte vr’uă Arnotă pre care, mă mormêntu, uă temniță, și’lă ingropa acolo de viă, ca astúfelu s'aréte că mulțămită sclinței și dreptății sale, liniștea morții domnesce pretutindine. „Cumă nu vedfi că tóte națiunile cele mici, Elveția, Piemontală, Belgia, n’aă ajunsă în înflorirea în care suntu pi in mâna de feru a unui omă, ci din contra, prin lumină, prin libertate și prin puterea legii oră celoră votate și primite de toți. Gumă nu vedă, cumă țiserămă mai susă, în vieța nóstra, în istoria națiuniloră, ș’a nóstra, că celui care dice că mâna de feră a unui omă póte conduce oă națiune la fericire, omul și acela, din nesciință negreșită, nu ,cunosce altă fericire pentru omeni de cât si a vitelor si pregătite pentru junghiare, pe care le închide într’unfi micu ocolii și le hrănesce, le îndopa cu sila mâna de seră a venfetorului, până ce le aduce în stare, cându vine cuțitului, se nu mai pută nici se întorca gâtului spre a scăpa de dênsulfi.“ Credem fi, onorată Dimboviță, că ne putem fi opri aci, căci credemfi că dovedirăm fi îndestulii că ai pecătuitu ficêndu că supt fi căimăcămiele trecute vorbiamfi intr’altfifelfi de cătfi vorbimii acum fi. Lumea va judeca, dacă avurăm fi dreptate sau nu; decă am fi vedut fi limpede sau nu; decă am fi prevedutfi bine viitoriului sau decă ne am fi amăgit fi, și decă a făcuții bine de nu ce a ascultații. Cestiunea vise n’a foștii d’a se sei dacă ideiele nóstre suntu bune sou rele, ci dacă avem fi ideie, dacă avemi logică, dacă avem fiuă credință, pe care o susținem fi ori căndii, și contra oricui, fiá caimacame, fa Ministru, fiă boiării ca Ghica, fiă burghesii și democrații ca Dîmbovița, șefi ca Kuezulfi Kantakuzino. Ei bine, acestă credință a nostră, credem și c’o demonstrarăm fi d’ajunsui, că este dovediți că ea, bună séa rea, a fostó una ș’acea a și, cu ea, bună, soa rea, n’a făcuțu Islam nici unui ministru, nici unei censure, nici unei ordinance, nici unui străini, nici unui Caimacame, și nici chiar și însăși națiunii, căndi ne a părut și că ea a întratfi p’uă cale rea 1) Se ne fiá ertatu se punemii aci în notă, lengă cele ce Șiserămu noi ăncă dt la 21 August si 1858 cele ce ziie Dîmbovița astăzi în anului 1861, 26 Iunie. Porta se vorbesce aci de uștă, éru nu de sublima Portă este deschisă pentru prima oră Burgesiî" etc..................... „Adeverul” este că uă Constituțiune nu póte trăi și prospera decâtă cu condițiune ca acestă clasă întinsă și puternică se face celfi d’enteiurolă în viața publică. Aceste clase ale inteligenței, represintante naturale ale poporului, trebue se se convingă, vă dată pentru totă deuna, că acumă este timpulă loră, că dacă nu se voră areta la înălțimea misiunii ce li se dă, se voră compromite pentru totă déuna.“