Romanulu, iulie 1864 (Anul 8)

1864-07-01

868 ROMĂNULUI yi3 IULIU. „Și noi avemii acea­a­și credință ca si diab­uru francesc, și credem si că compatrioții nostrii vom­ înțelege aceste­­ cuvinte adeverate și dre­pte.*’1' Cred­éndu că ne espireazămii des­­ul­ de limpede, se íntorcemu pagi­­n­ile repede și se vedemu ce ifice Ro­­Mánulu in tim­pulu Conferințelorfi, și dupe conferințe, se vedemii decă se închină elfi străinilor fi, decă le face Islamu­lorfi și caimacamilorfi, cumfi t^ice Dîmbovița, seu­decă, atunci ca și acumfi, ține acela­și limbagiu, protestă contra tutorii caimacamilorfi, protestă chiarfi singurii, și chiar și contra națiu­nii căndii elfi crede că națiunea pito­­resce, seu s’amăgesce. (Romănulu 18 Augustă 1858). ..Se pare ca pentru Monitoriu se fie privită ca sfîrșită acastă operă, dară nu vise și pentru noî, pentru cari nici c’a începută.“ Spue Dîmbovița, putémű z­ice mai mulții și mai deslușită, și supt fi cen­­­suză, de căt și că „pentru noî nu nu­mai nu s’a sfîrșită daru nici n'a în­cepută operai Spre acum și, supt fi or­­dinanța Presei, amu putea z­ice, mai mult fi de cătfi acesta „nici n'a începută opera“, pe care Monitoriulu d’atunci o dec­lara, ca și Dîmbovița de astă-i­i, sfîrșită? Se mai întorcem a vise folc­­le și se mai căutăm fi. (­Romănulu 4 Sept. 1858). „Principiului nostru a fostă și va fi, fără șiovăire și fără a ne tem­e de nîcî­tă putere omenescă, nici chiar și de calomnia, naționalitatea. Se simm­­ă națiune, se sim­u, și se simă prin noî în­șine, fără ca strămută se se potă mesteca intru ale nost­re. Și acestu principiu îlu îm­­pingemu păna a refula chiaru binele, cându ne va veni de la străini, și cum­ fiindu c’a­­celu bine conține in inima sea unu ver­me, care, mai curându séu mai tarif­iu, va isbuti a rede sentința viețeĭ. (Romănulu 11 Septembre 1848.) ,,Este scrută că uă lege spre a fi respectată trebue se fiă ocolită de tó­te condițiunile ce producă respectului, și că cele mai nesperate din acele condițiuni surită că se ie parte înse­și națiunea, câtă se va purea mai d'a dreptulu, la facerea legiloru, și mai cu semn ca, cei carii le facă se fiă curați ca și le­gile cele noi?, căci scîrba și­ disprețiulu pentru omeni se resfrénge d’asupra open. Ge va­­i daru căndă nu numai națiunea n'aru fi luata nici cui­ii parte la facerea legii, ci ăncă căndi­ cei care au­ fostă însărcinați a o păstra nu credeau într'­­énsa și­ ne pășeaă A1' Se­­ să pre acestea, Islamu, supu­nere ? Ce este Islamă ne dă are voie Dîmbovița se facem și aftă-d­i asemenea Islamuri? De crede că stantii Islamuri, aplicele atunci la tot ce s’a făcuțu­ și dee apoi de mai [iute cu petra ii noi; t­ică ne că n’avem fi logică, că n’avem fi credință; de nu suntu islamuri ci protestări, a­­tunci, musce­ și limba, dupe vorba ro­­mănescă, căci ea este prinsă în pe­­cătuire. Darii se căutăm fi ăncă ca­se avem fi și mai mulții drepții a­ i țicea că cu pecatii ne-a acusat fi. f Ho­mânută 15 Septembre 1858) „Romfinii In adeverii nu suntu și nu puteau fi mulțțămiți cu cele ce li s’afi dată de conferințele de la Paris; înse, Românii au drepturi pe cari le cu­nosce astă­ fi iotă Europa, pe care și le cunoscu­ acum și ei inșii, — cea­a ce face multă. — ,,Omulu celii sdravanji își face sin­gură locă și, mai curându sau mai târ­­ziiă, silesce chiaru pe vrăjmașii sei, de nu ală iubi, dară ală stima șală respecta. Cea­a ce póte face ună in­dividă, o națiune o pote face și mai si­­gură­ și istoria este aci ca se­ne b­­ra­te, pentru individ! ca și pentru na­țiuni, adeverată acelei dicători: „Cin­­stesce te singură și te va cinsti totă lumea."1­­ Romănulu 29 Septembre 1858.) „Partitele Italiane s’au­ lingușită și e­le că vom­ fi cruțate de invasiunea adusă de densele. Ce s’a íntemplatu? Gibelinii din secolulu XVI au fostă je­fuiți și uciși ca și Guelfii. La Milan nobleță, care chiăma oscirile străine, fu sdrobită de densele, păn’a nu mai avea cu ce se se mai acopere. La Ro­ma ei fură cei d’anteiu uciși." „Mai adăogămă: ce s’aO făcută re­gii și nobilii cei puterici și bogați ai Poloniei? Ce s’aă făcută nobiliî cei vechi și bogați din Romănia? ,, Acesta este calea pe care ne con­duce principiul­ d’a ne reserva pe streină și pe legile de privilegiu, de es­­cepțiune, de opresiuni și de nedreptate, principiu ce aduse națiunea Română, puternci și liniscită vă dătă, la gura prăpastie! ; și acesta este causa damă combătută și vomă combate acesta princi­piu, pină la cea mai dure urmă suflare. (25 Sept. 1858.) „Prn’nt­­nci dară suntemu siliți a ascepta, și ce este dreptă este că Ro­­mă nu­ ascepta cu cea mai deplină răb­­dare și nemișcare.“ a 9 Oare dacă amu scrie astă­zi ace­ste cuvinte, nu s’ar­ifice că facem fi apelu la insurepțiune, că insultămfi națiunea care ascepta fiindu că zice Dîmbovița, are credință in guvern fi? etc. etc. Atunci înse strecurăm fi asemene cuvinte din forfecele censurei? Și scie Dîmbovița cumfi le strecurăm fi? impărțindule, a­­dică puindfi uă frasă bună, naționale, apoi inecendu-o în alte frase, și mai pe urmă spuindu éru unu adeverii. Sine ori, puindfi unu adeverii a<­i, și partea adoua în alfi douilea numersi. Asia se strecoră scriitorului din cen­sure și ordinance; ért­ publicului, ți­­ne minte ce s’a ()isîi susfi ce s’a fissi roșii, ce s’a isise în No. trecutfi, Io­ié, se adună tóte și înțelege; sau, dacă nu ’nțelege, plătesce cu suferin­­țe ne­înțelegerea sea, și suferințele înceții incetfi îlu desceptă. Se ne ur­­mări fi înse cercetarea, și se venim fi îndată chiar și la Hatișeriffi. Rov­imulii 16 Octombre 1858:­ „ . . . . precumă mai diserămu, nu se va găsi astădî­in terâ ună sin­gură romană, care se priimesca a ser­vi, mai susă sau mai josă, căndă se va călca celu mai mică dreptă ală a­­utonomiei nóstre. , Și căndă chiaru în acelă suntli­­serifii va fi uă singură clausă, afară din convențiunea de la 19 Augustă, Româtniî nu o potă priimi și nu vorîi priimiți-o. Asta poruncesce convenți­unea de la Paris; cine ese afară din— tr’casa, ese afară din egalitate, și este trădătorii ală Convențiuni!.“ Nu te sburli, onorată Dîmbovița, aceste cumfi veții aui foștii ulise la 1858 și supt fi censura unei căimă­­cămie, și ăncă cea ce mai adăogarămu tot fi în acelfi numerii. ..In adeveru, sperănă că va fi ve­nițu­ in sfirșitu și pentru noi timpulă se simptimă că suntemu Români, că suntemă uă națiune care ’și are drep­turile iei, și că acele drepturi nu scimu numai se le espunemu pe hârtia, ci se ni le și apărămă pe terâmulu celei le­gale ala convențiunii.“ Să și S’acum­fi că se dovedi care su­opiniunile și silințele nóstre la 1857 și 1858, atât și despre dreptul si nostru de autonomia cătți și despre interventirea străinilor și; acum că dovedirămfi că chiar și supu­i cen­­sura protestarăm fi și făcurămfi chiar și apelfi, limpede și curatfi, la insurec­­țiune, și că nim­ene nu ne a ascultații, se vedemii de nu vom fi găsi ceva și despre cea­a ce am fi d­isfi noi, totfi atunci, și totu supt­i censură, și des­pre legea electorală, și despre Con­­vențiune? ce comediă ar mai fi dacă am fi găsi nu numai c’am fi spusfi tot fi adeverului, dar și încă că naintea promulgării Convențiunii noi amu a­­iitatu, limpede și lămuritu, tot fi, tot fi și chiarfi pe 2 M­­ai fi. Darfi se nu anticipăm fi. p]acă ce i­ice despre legea eleptorale Romănulu de la 1 Septembre 1858. .,f­ară de acesta noi nu ne preo­­cupăm­ă, fiindu că suntemă și cum­ că pentru alegătorii, și alegătorii orașie­­loră legea i se va modifica. Acastă asigu­rare o avemă, fiindu că este învederată că iată ce este prin neputință nu pute­m. ..Altă-felă dar, orâșâniî n’aă de câtă se adresese guvernului uă hărtiă prin care se arate acestă adeveru, și se fiă Încredințați că ’ udată acestă articolu se va modißca, fiindu­că, cumă mai di­ferămă, Iată ce este prin neputință nu póte esista." Românii n’afi voiții s’adreseze uă hărtiă, n’afi voiții se refuse legea e­­lectorale; dar si nevoința lorii nu este culpa nóstrá. Noi am fi protestații, le am fi spus si s’o respingă și legea nu va mai exista; națiunea n’a voiții se protesteze, n’a voitii se f­ică ba; ea a plătit și nevoința iei; eoă insă ca noi nu uj am fi supusu în cătfi am fi pu­­tut fi, voinței națiunii; i-am fi arătat și calea, atătfi putem fi face și ne­amu făcuții datoria. E că acum fi și cele ce d­iserăm fi de Convențiune, și se v­u ui­­tăm­ fi censura. (Romăuu 16 Octombre 1858) „Di la Congresul ă ce adoptă n pricipiă reconstituirea Principatelorfi, până la conferințele ce esecutară acea reconstituire, trecu unii timpii destul si de îndelungit ca se modifice nosițiunea am­icilor si Romănilorfi, și ei nu putură a ne dobăndi iată ce ceremu, arii ti trebuiaii pentru acesta sacrificiuri, și sacrificing mari; APOI DACA NOI NU LE-AMU făcută PENA ACUMU, CUMU PUTEAMU AȘTEPTA CA SE LE FA­­CA STREINII? Findi» că vorbimă despre consti­­tuțiunea de la 19 August”, se facemă cunoscută cititorilor­ noștrii opiniunea ce are despre densa cea mai de că­petenie revista Europiană ,,La Revue des deux Mondes.“ „Era vorba, precumă se scie, d’a se face uă Belgia în Oriente, reorganisănd și Principatele Dunărene. Convențiunea, care­otărasce noua Con­­stituțiune, e d­e astă­zî cunoscută. în totul­, ea ne pare că póte mulțiumi pe partizanii naționa­lității romane. Cele d’ănteia alegeri ce se vor îi face pentru formarea Adunărilor­ provinciale, ȘI CARI VORU FI OTARÎ A­­LEGERILE DOMNILORU, vorîi avea negregitu­ră mare înrîurire ASUPRA PRACTICEI NOU­­ILORLI INSTITUȚIUNI. (Romănulu 6 Octombre 1858.) „Nu scimă care va fi sorta vi­­itóre a cerorii­lal­ți 49 de articole ce mai conține acésta convențiune sĕu constituțiun­e, séfi șarta, dară scimu că in­ceputul ă iei este, cumă s’ară­dice, dupe vechiului limbagiu ală regumen­­taliștiloru, UGURLIU.“ (Acestă începută era uă călcare a Convențiunii). h­omănulă de la 16 Oct. 1858. . . „Dacă vise, nici mica și repedea re­vistă ce făcurâmă In trecutu acelorö 7, 8 articole, nici matura explicare ce se póte face singură ori ce română, nu voră fi d’ajunsu ca s’arate că con­­stituțiunea de la 1858, fórte bună și fórte liberale în întregul ă iei, ne pune într’unu pericolu în decliu mai mare de de cată acela in care neingiulgise cea de la 1831, cehi pucină cuvintele fi­arelor u Englese și Austriace nu voră fi ele in sîare se ne deștepte, și se ne arate pipăită că acastă constituțiune va fi viața sau martea, dupe voia alegäto­­rilorii de astă­zi? ..l­ iariulu Austriacii Wunderer­dice. „Fie­care paragrafű dovedesce lămurită că nu era binele sau renun țereî a caria constituți­­une s'a desbătută ce a ridicată aceste ciudate stipulări ci numai reciproca­ gelosiă a puterilor ă represintate, spre a-șî PĂSTRA FIE­CARE IN­TERESELE SALE PARTICULARE. „Lucrură intregă portă pecetea grabnicei ș’a nesiguranței. Nimine n’a fostă în stare a do­­bândi cea-a ce voia, și fie­care caută a-și reserva PARTEA SEA PENTRU VIITORU. “ „Z­iarulu Times, care este întru tote de părerea diariului austriacă, res­punde înse mai sinceră la întrebările de susă. „Acésta convențiune, așta precumă este, póte se ne dea pe toți de rușine (adică se ne p­lace), DACĂ ROMĂNII VORU SCI A SE FO­LOSI DE DENSA.“ „Diarnele Times și Wanderer avéa dară dreptate căndă diceü că mulți ne voră pismui d’acestă consti­­tuțiune, dacă înse, adăogaă ele, RO­MANII VORU­ICI A O PUNE IN LU­CRARE. (Rom­ămilii 21 Augustă 1858). „Nimine nu pate fi proprietară, ci numai ună simplu și timpurilă embati­­cară, pe ună pământă ce nu este în sta­re a se apăra singură de invasiune; ni­mine nu pate fi bogată sau mare în­­tr’un națiune ce nu este stepenă la den­sa. Polonia și Galicia surită de facia spre a ne areta acestă tristă adeverit. Constituțiunea cea nouă, strămută as­tă-­ji puterea și viitorii fu națiunii în m­ăna clasei de midilocă ; acastă clasă este acumă chrămată la putere. Bine scu­rtă, clasa boiărilorii au condusă na­țiunea până aci, clasa de micălucă in­tră astă-de la putere și trebue se înțe­­lege că respunderea iei este cu multă mai mare și misiunea iei cu multă mai grea, căci ea nu póte merge pe calea cea bătută de cei­laltă; și dacă nu va iei îndată se intre pe calea cea ade­­verată, rătăcirea d’apoi va fi multă mai rea de cătri cea d’anteiu. Pentru noi astă­­­zi cestiunea este, curau­dice Shaks­­peare, „to be or not to be,“ a fi sau a n­u mai fi ; și acesta „a fi sau a nu mai fi“ ală unei națiuni întregi stă acum în m­ăna clasei a doua. Este încă ce­va și mai multă. Clasa acesta, cărei­a Europa îi íncredin(éza astă­zi viața României, este datóre a-șî lua sema de la celű d’enlel pasă, căci de la a­­cestă pasă depânde totul­. De va fi bană, ea va întră cu siguranța pe ca­lea cea bună, de va fi rea, sau chiara șovăitoră, ea va peri mai nainte chiar și d’a lua cârma în mână. 1). (h­omănuță 2 Octombre 1858). „Și chiar fi greșită d'ar fi li ideia no­stra, precumă rjiceamii mai deunăzi u­­nul hotără, ară trebui încercată. Mai mulți Domni, îi diceamu, a i dori Iu a domni pentru totă viața loră, înse re­­semându-se pe străină, toți aă căluiu. Cu constituțiunea cea nouă, pri­mejdia este însotită mai mare. Dacă noi nu snimă se vedemă, diar­ele austriace și englese au disti-o necurmații, că a­­cesta constituțiune este atâtu de elastică in câtă ea póte deveni peirea sau mântuirea națiunii acestea­a.­­Romănulul 9 Octombre 1858). „Spre a scurta dată, — căci in ma­teria de constituțiuni cari n’aă putută opri NICI UNU ABUSU și NICI UĂ TRĂDARE, amu putea înșira pagini în­tregi, — fiindu ca de cându lumea nu s’aă putută găsi nici uă Constituțiune care se potă pune câtușie Domniloriloru, cumă putemă crede, precumă credu sau se prefacă unii că credu, că acesta constituțiune o se pară, cu acei 46 de articolași ai iei, se ne facă a nu ne mai teme nici de Domnulă ce vomă a­­lege, nici de străinii ce ne înconjură? „Art. 3 încredințază puterile pu­blice unui Domnui, unei Adunări dep­live și nici comissiuni centrale, care este și consiliu de Stată, și Sena­tu. Dacă scimă cili, puterea aci se împarte în trei pătaturi, și pe câtă pu­temă înțelege, ne pare destulă de în­t­rederatii, că dacă într’unulu­ din aceste­­ palate va locui UflÜ omu, sau unu corpii ! (totă una este) care nu prea ară ave totfi deuna scopuri bune, certa pute eși în ori­ce minutfi, și certu póte aduce încăierare, și încăierarea................E! cine mai bine de­câtă Românii potu sei ce aducă încăierările din întru! „Pe câtu este unire într’aceste tru­puri, luciulfi merge bine, dacă înse se va ivi neunire? Șei! dacă Domnului, tocmai atunci se supără și sparge A­­dunarea? Dar și Domnului este datorii s’o redeschidă peste trei luni. Acesta o scimu și noi; înse Domnii mai scifi­ancă ceva, și care se numesce în diplomația faptü severșilu; cuvinte ce se lelcuescö în practică că: ce sa făcută s’a făcută și nimini nu-și mai bate capului a’lui mai desface." (Romănulu­i Augustă 1858). .,D­ică pentru Dumnezeu, dupe a­­letea lungi necontenite și felurite în­cercări și suferințe, cumă n’aă mai în­­vețată énca, și comă nu vedu, în is­toria națiuniloră, și chiară într’a nó­­stră, vechia și nouă, că ’udată ce dai unui omă uă putere fără controlă, și’să pui p’unu scăunele nițelă mai nălticelu, își perde și mintea, și consciința, ajunge a se crede mai pre­susă de câtă cei­lalți ómeni, și cumă intîlnesc e să pe­­dică voinței séle, ein surpă și scula de unde a eșutu acea pedică, și tipo­grafia de unde a eșita acea scriere, si ’ncelă încetă ajunge A SFÂȘIA TOATE LEGILE SPRE A PUNE VOINȚA SA IN LOCULU LORU, A STINGE TOTE LUMINILE spre a nu mai putea nimine se-î vefă mei facia, nici faptele; și dacă ș’așa se mai aude vr’ună viersă, elă zidesce in vîrfulă vr’unui munte vr’uă Arnotă pre care, m­ă mormêntu, uă tem­niță, și’lă ingropa acolo de viă, ca astúfelu s'aréte că mu­lțămită sclinței și dreptății sale, liniștea morții domnesce pretutindine. „Cumă nu vedfi că tóte națiunile cele mici, Elveția, Piemontală, Belgia, n’aă ajunsă în înflorirea în care suntu pi in mâna de feru a unui omă, ci din contra, prin lumină, prin libertate și prin pute­rea legii oră celoră votate și primite de toți. Gumă nu vedă, cumă ț­iserămă mai susă, în vieța nóstra, în istoria națiu­niloră, ș’a nóstra, că celui care dice că mâna de feră a unui omă póte con­duce oă națiune la fericire, omul și a­­cela, din nesciință negreșită, nu ,cu­­nosce altă fericire pentru omeni de cât si a vitelor si pregătite pentru jun­­ghiare, pe care le închide într’unfi micu ocolii și le hrănesce, le îndopa cu sila mâna de seră a venfetorului, până ce le aduce în stare, cându vine cuțitului, se nu mai pută nici se întorca gâtului spre a scăpa de dênsulfi.“ Credem fi, onorată Dimboviță, că ne putem fi opri aci, căci credemfi că dovedirăm fi îndestulii că ai pecătuitu ficêndu că supt fi căimăcămiele trecute vorbiamfi intr’altfifelfi de cătfi vorbimii acum fi. Lumea va judeca, dacă avurăm fi dreptate sau nu; decă am fi ved­ut fi limpede sau nu; decă am fi prevedutfi bine viitoriului sau decă ne am fi amă­­git fi, și decă a făcuții bine de nu ce a ascultații. Cestiunea vise n’a foștii d’a se sei dacă ideiele nóstre suntu bune sou rele, ci dacă avem fi ideie, dacă avemi­ logică, dacă avem fi­uă credință, pe care o susținem fi ori căndii, și contra ori­cui, fiá caimacame, f­a Ministru, fiă boiării ca Ghica, fiă burghesii și democrații ca Dîmbovița, șefi ca Kue­­zulfi Kantakuzino. Ei bine, acestă cre­dință a nostră, credem și c’o demon­­strarăm fi d’ajunsui, că este dovediți­ că ea, bună séa rea, a fostó una ș’a­­cea­ a­ și, cu ea, bună, soa rea, n’a fă­cuțu­ Islam nici unui ministru, nici u­­nei censure, nici unei ordinance, nici unui străini­, nici unui Caimacame, și nici chiar și însă­și națiunii, căndi­ ne a părut și că ea a întratfi p’uă cale rea 1) Se ne fiá ertatu se punemii aci în notă, lengă cele ce Șiserămu noi ăncă dt la 21 August si 1858 cele ce ziie Dîmbovița astă­zi în a­­nului 1861, 26 Iunie. Porta se vorbesce aci de uștă, éru nu de sublima Portă este deschisă pentru prima oră Burgesiî" etc..................... „Adeverul” este că uă Constituțiune nu póte trăi și prospera de­câtă cu condițiune ca a­­cestă clasă întinsă și puternică se face celfi d’enteiu­rolă în viața publică. Aceste clase a­le inteligenței, represintante naturale ale po­porului, trebue se se convingă, vă dată pen­tru totă deuna, că acumă este timpulă loră, că dacă nu se voră areta la înălțimea misiunii ce li se dă, se voră compromite pentru totă déuna.“

Next