Romanulu, iulie 1866 (Anul 10)
1866-07-15
București\ Cuptoriu. Nici uă dată libertate mai mare în tóte felurile n’a esistatu la noi ca de la* 11 Fevruarie incita, ijiserămu in revista de eri. Și în adeveru în nici una din țerele Europei, libertate mai deplină, mai întinsă, mai nelimitată, nu s’a datu unei societăți. Tóte ideiele, tóté opiniunie, tóté stravaganțele, tóté infamiele chiarű s’au pututu produce prin presă și prin mij’loculu turorü libertățiloru publice, din Ziua căndu Revoluțiunea resturnă regimele detestate ale lui Cuza și puse in loculu seu domnia Libertății și a Dreptății. Desfidemul pe cei mai inverșionați inemici ai guvernului de la 11 Fevruariie și de la 11 Main d’a areta că în acesta timpui s’a pusu vremă pedică esercițiului ,deplinii și nerestrînsii alu libertății discusiunii. Și cu tóte acestea acele guverne erau pînă ari armate cu ordinanța asupra presei, acea uneltă de ucidere a cugetării, de strivire a conșciinței, opere demnă a guvernului lui Cuza, și de diferitele ordinanțe ale poliției sale contra întrunirilor». In lipsa unei constituțiuni, unora legi cari se înlocuescă acele ordinanțe, guvernul a putea se se servescă de dînsele spre a lovi pe acel ce se servescu de libertate, pentru a respăndi totu felule de mișelie contra indivizilor și și contra înseși asistenței societății pe care o mineza prin propagandele lord plătite de străini. Guvernulu însă n’a voitű a ușa de nici una din acele arme. Avendu înaintea seară națiune pe care o credea inteliginte, matură peiîi.rn vieța politică și pentru exercițiula tutorii libertăților fielu a lăsatu ca ea și numai ea se judece și se insereze pe acei ce merită disprețiulu și stigma opiniuni publice. Forți prin conștiința că și-au făcutu și—și fac fi necontenită datoria d’a lucra pentru mântuirea României de relele la cari a espusű-o regimele trecute, în întruprinsecarea și dilapidarea financiilor séle, în afară prin discreditului și umilirea sa străină, prin compromiterea înseși a esistenței naționale, bărbații de la 11 Fevruarie se ținură neclintiți pe calea ce apucaseră desfidêndu ori ce injurie și referindu-se la țară în totuși pentru tóte, șiruri de dreptatea, șiruri de imparțialitatea iei, de simptimîntulu binelui și alu adeverului ce trebue se bată în orice inimă onestă. Garci ű I, venindu în țeră, suinduse pe tronulu României, declară că va fi Domnitorii constituționale și că va fi totu de una cu națiunea și pentru națiune. Consecințe angajaminteloru séle, nici urmă întru tóte calea politică ce aleseră miniștrii sei. Chiar cândü ar vedea uă desarmoniă între opiniunile diferițiloru membri ai guvernului, chiarű cându unu felu de paralisare în acțiunea puterii ar resulta din acea desarmoniă, unu principe in adeveru constituționale, nu póte decăzu a atrage atențiunea miniștrilor sei asupra aceloru consecințe, conformăndu-se însă voinței loru pe călu timpu ei au Guvernulu în mănă. Sistema constituționale impune, în adevară, acestă regulă de conduită, și otărîtfl a respecta jurămintele sele solemne, Carol I s’a ținută strictu de dînsa. Simplindu apoi bătîndu inima sea la cuvintele de Patriă, de Libertate, de Dreptate, de la suirea sea pe tronü éla n’a íncetatu d’a lupta pentru întemeiarea acestoreia, pentru întărirea și neviolarea loiü. • Trebue are se întrebămu concursulu, resunetul cea găsită în națiune și guvernulu de la 11 Fevruarie, care a pusu în periclu capulu seu spre a scăpa țera, și Carol I, care a lăsatu familia sea, țara sea, liniscea sea, spre a veni la chrămarea Romăniloru, se-i măntuie de diferite rele? — De 18 ani ceremu unire, Principe străinu ereditariu, libertați întinse. Revoluțiunea din 11 Fevruariu ne a datu tóte acestea. Cumu scime insă a ne face flă care din noi datoria? Cumu scimit a seconda p’acei ce au lucrată, au luptatu nópte și Zl aö sacrificatu totu și ne-au datu totu ce ame cerutö, totu ce amu doritu ? Fiinducă amu bătută din palme, fiindu c’amu aprinsu căteva torțe, în onorea Revoluțiunii, facutu-amu totu ce suntemu datori ca cetățiani, ca Români? — Acestea sunt fl óre tóte sacrificiele, totu concursulu ce reclamă uă situațiune așta de grea, așia de sleită, ca aceea ce ne-a lăsat-o trecutulu? — Nu vomu da respunsuri, ci vomu lăsa pe flecare a și-le da singură, a-și cerceta consciința și a daotărîrea asupra conduitei sale. Pentru orice prmi oneste, ea va fi severă, nu ne îndoaimu. Se citesce în Gazetta, Germaniei de la Nord. „Pintre cele d’ăntîiă proiecte de legi pe care guvernulu le va supune Camerelor, va figura, după călii afirm, legea electorale pentru Parlamentul germană, ministrula fiind o formă decisă a grăbi pe cătă se va pute convocațiunea acestui Parlament. Poate că astă adunare va fi întrunită îndată după închiderea Camerilor prusiane, adică, în orice casă, în Septembre, dacă nu la finele lui Augustă. Alegerile pentru Parlamentă se voră face pate spre jumatatea lui Augustă. Și fiindu că leasea proiectului de lege caresă va presinta guvernulu va fi legea electorale a imperiului votată de Parlamentul de la Francfort în 1859, reproducemă aoi principalile disposițiunii ale acestei lege. ..Art. I. — § I. Este alegători« ori ea germană cu bună purtare și cu bune obiceie care are 25 de ani împliniți. 2. Suntu escluși de la dreptul de a alege: 1. personele puse sub epitropiă sau curatelă; 2. personele cari suntu falite, în timpulu procedurilor de falimentu; 3. personele cari primescă comune djutere de latată sau de la sat cari le au primită în anulă precedéndú alegerea. 3. — Voru fi privați de dreptul ă de a alege, în timpă de 4 pînă la 12 ani, acei cari—și voră fi vîndută votulă, sau cumpărată voturi, cari-și vor fi dată de mai multe ori votulă în tota de suflete formeză uă circonscripțiune electorale. ,,Statele ce nu numeră cincizeci de mii de suflete se voră întruni cu alte State pentru a forma uă circonscripțiune. ,,§ 10. Circonscripțiunile vor fi despărțite în secțiuni mai mice. .,Art. 4, § 11. Acela care voiesce se esercite dreptul ă electorale insă circonscrîpțiune trebue se aibă domiciliul ă seă lipsă în acea circonscripțiune. Nimine nu póte alege de cătă într’uă singură circonscrîpțiune. „Reședinția soldaților ș’a personelorü iiiutarie, este privită ca dornici să și autori să a alege, dacă n’a fostă schimbată de trei Line din reședințiă. § 12. Listele electorale vor fi publicate cetă mai tănâră patru septemăne înainte de alegere. Orice personă pate să facă reclamațiuni, obiecțiuni In cele opta zile după publicarea listelor. Aceste reclamațiuni voră fi judecate în cele cincispre deceni^ urmatorie, după cari listele vor fi închise. „Art. 5.—•§ 13. Alegerea se face în publică. Se va cere asistenția acelora membrii comuni cari, n’ar fi învestiți de funcțiuni publice nici comunall. Dreptură electorale e estrcitată în persona prin buletine de votă fără semnătură. 14. Dacă uă alegere nu dă majoritatea asolute, se va proceda la uă a două alegere. Dacă în acesta erap și nu se formeză majoritate asolută, se va proceda la un scrutinu de balotagiă între cei două candidați cari ară fi avută mai multe voturi în cea de pe urmă alegere. In casă de egalitate de voturi, sorții decidu. ..§ 15. Nu se voră alege suplininți. „§ 16. Alegerile vor f 6 făcute toră în aceeași zi în totü Imperiulu. Pentru alegerile parțiali suplementarie, guvernul Statelor particularie vor convoca pe alegători. „§ 17. Și cele de pe urmă. Deosebitele guverne voră regula cea ce privesce circonscripțiunile electorali, biurourile electorali, etc, întru cătă aceste obiecte nu suntă regulate de presinta lege, sau nu voră fi regulate de puterile publice ale Imperiului.“ bea lingă Lanfach, dară a fostă respinsă, cu mari perderi de Brigada Wringel. La 14 puterile întrunite ale Austriacilor și ale celor doue Hesse au combătută la Aschaffenburg contra divisiuni Goeben. Prnssienii au luată cu asaltă Aschaffenburg și aă respinsă pe inemici peste Mein. Se citesce în Oste Deutsche Post din 10 iulie. „Afirrmă că generaliulă, comite de Clam-Galns a fostă achitata de consiliulă de resbelă. Cu tote astea nu i se va reda comandamentulă corpului sef de armată.“ FOIȚA ROMANULUI. SUFLETUL CALÎULUI. Intr’uă séra de iarna era unai strînși în giurură focului. Se vorbise de tóte, mai alesă de musică, și dintr’una într’alta, venise vorba de Beethoven și întrebarea de ce surdise, și prin ce mare dicțiune omulu ce trebuia se se bucure mai multă prin simplulă sudului, fusese privată de dinsule. — Negreșită spre pedépsa crimilorü cea comisă in timpul ă esistințiară sare anteriori, dise «nusă din noi care are uă credință ferbinte în transmigrațiunea sufletelor”. Asupra acestei opiniuni, discusiunea se îngagiă din nou și fiă care lua parte la dînsa afară de unul din amicii noștri care sta mută în colțulă vetrei, cu fruntea radimak pe straclulușcă și cu ochii nemișcați în asorbționa contemplare a focului. Era doctorele Vatinel. Nu cunosceți toți. Cunosceți înalta sea talia ușiară încovoiată, espresiunea camă luătorră în risă a ochilor unei căprii, slăbiciunea figurosele binevoitorrră, fruntea sea lată abia încongiurată de cățiva peri albi, și eu născuți și neschimbata sea indulgință pe care o corege uneori pucină ironiă. — Ei bine, doctore, îi diseră, care-ți ete părerea? Vié a unui omă puteate fi espiarea greșeliloră sele trecute ? — E! e! dise doctorele rădică o dă încetă capulă. — Doue interjecțiuni nu suntă ună respinsă, doctore! Ai séu n’ai uă opiniune asupra acestei materie? — E! e! copii mei, urmă Vatine!, opiniunea mea este uă istoria. — Spune-o iute. — Fiă ascultați-me și veți conchide dacă veți cutecta. Aprinseră cigărî, turnară ceară în ceșce, fiă care se aședă cum a putu mai bine ca s’asculta, și căndu tăcerea fu restabilită, doctorele vorbi asta: Cumă scrii, amu fostă în resbelele din Rusia, din Germania, din Francia și de la Waterloo, în calitate de chirurgă-majore pe lingă ună regimentă aceeași alegere, și ai genere că nu voru fi întrebuințată midioce ilicite pentru a influința alegerea. Art. 2, § 5.— Este eligibile pentru deputată la Camera poporului orice alegătorie germană, în vîrstă de douezeci și cinci ani împliniți și cari a aparținută de trei ani cehi puțină unui Stată germană. Grimile politice pentru cari pedepsa a fostă suferită sau cari au fostă grațiați, nu escludă de la eligibilitate. § 6 — Personale învestite cu uă funcțiune are care n’aă nevoia de ună concediu de la guvernulu țară pentru a intra în Camera poporului. Art. 3. § — In fie care Stată particulariă vară trebui se fie formate circonscripțiuni electorale deuă sută de mii de suflete după celi mai de pe urmă recensemînță. „§ 9. — Statele mici cu uă popor a țîune de cele puținii cincizeci de mii de liniă. Am fosta licențiată ca armată de la Loire, apoi primise mii noue însărcinări de serviții cari me îndreptau spre média-di, la orasiului spre a fi chirurg« primari« ala Spitalelui militariă. Era epoca acelei sângerose reacțiuni regaliste care cu dreptu cuvîntu s’a numită Terórea albă. Se schimbase în crudime egoismulului Ludovicu XVIII, și, supta pretesti de rațiune de stată, se făcuse implacabile unu cmă care nu era decâtu indiferinte și coruptă. Se resealia fiăcare consciință spre a găsi într’însală cugetare rea, se rădică fiecare cuvinte spre a descoperi în el filă musiune; speranța și părerea de reaerau crime; fruntaria închisorele erau pline, fiecare se deschidea înaintea esiliului; comisiunile militare reședeau pretutindine ; arestau, judecau, condamnau eșecuînă fără întrerupere. Iși restunnă de tóte fricele ce pățiseră, înecau în sânge basețele trecute, și Restaurațiunea, celebrăndu prin ecalombe umane intorcerea ,,familiei lui Santulu Ludovicu,“ săpă mormîntulu în care avea se se culce peste căți-va ani. ” Divisiunea osliriloră din Hesse Darmstadt a atacată, la 13, divisiunea Goe Me instalasemu într’una din suburbile orașiului, trăiumai acolo fórte retrasă, făcendă servițiulu meu de mineja, căte-va visite la bolnavi peste di, și neeșîndă, sara, decăzu spre a face ore cari datorie în lumea efi sale unde funcțiunile mele me siliau a me duce. Cela-i-altu timpă, staină acasă lucrăndu see me preămblamii la țară, care era pre plăcută în giurulă orașiului. Acesta orașul era, în acestă momentă, fórte ocupată de una procesă politică care se judeca înaintea jurațiloră. Nesce vechi militari, doai trei burgesî și cățî-va studințî forte juni erau acuzați de complot« contra siguranției Statului și contra personei Regelui; asta mi se pare că se numescă acestu felu de lucruri. Nu era nici uă materiă de condamnare, dară se disese jurațiloră. Trebue unu exemplu spre a misci societatea amenințată, și judecătorii s’aretară zeloși; patru soldați fură condamnați a fi împușcați, unu studinte a fi decapitată; ceilalțî fura aruncați in ínchisoriu pe cinci, d ece, düne-^eci de Eisenach, 17 Iuliu. --------------—or«»— -------------? Corespondinția particulând a :,Romanului“ Madrid» 14 Iuliu 1866. Ministerul Odonell a picată; și nici că se putea altă felă, blamată de opiniunea publică, fără sprijinulă morale ală Camerei și ală Senatului ce in deosebite ocaziunî manifestară nemulțămirea și neîncrederea loră în acestă cabinetă, fără nici ună prestigii în oștirea ce se insurecționă în contră i;lustrată în cugetulu seu (?) de autea acte ilegale și mai cu semn de dilapidarea atătoră sume enorme a banilor publici, îngrozită pe fiecare momentă și în orice parte de umbrele aceloră victime inocințî co, fiindă că reclamară libertatea, picară în Ziua memorabilă de 22 Liniă sub ascuțitulă baionetelor« armatei odoneltiste, implîndu de rîuri de sănge ulițele Madrizului și produclndă doliulu și desolațiunea in nobila și generosa poporațiune a acestui eroică orașiu, după tote acestea și alte nenumerate de acestă felu, era peste putințță a mai sta la putere ună Ministeriu atâtă de miserabile. Mai alaltă era Mare și alele Narvaez, capulă partitei moderate, fu chiămată de D-na Isabella II pentru a forma un nou cabinetu. Ministerială fu formată, vidală, și mai totă-de-aceiași individ! ce-lu compune o anulă trecută. Narvaez, duce de Valencia, președinta și la resbelă. Luis Gonzalez Bravo, Interne. Manuel Barzanallana, finance. Alexandro de Castro, domenile Ultramarine și Colonii. Eusebio Calonge, marina. Manuel Orovio, Culte, Instrucțiune și lucrările publice. Lorenzo Arrazola, Justiție și ad- insorimă la esterne anî și mai bine. Orașiul era spaimíntată. Toți se așteptaseră la uă severă dojenire din partea magistraților și la uă acitare curată și simplă. Junii condamnați erau din familiile cele mai bune. Uă petițiune fu semnată cerêndu regelui grația culpabililor». Petițiunea reveni c’uă notă negativă, care dicea : ..Anima paternă a Maiestății sale s’a mișcatu... dară idra anarciei... darui religiunea amenințată . . . tronulă . . . arlariulă, și mai alesă și toto-de-una trebue unu exemplu, ,,etc, etc. în fine flocurile ordinari« ale aceloru rațiuni inepte, aserțiunile comune și învechite cari sântă argumentele acelor» nefericiți cari nu stiu se înțelagă că dreptul« de grațiă este adeveratură dreptă ce trebue invidiată regalității. In ajunul« dileî in care esecuțiuste» capitale trebuia se se facă, prefectul» mă rugă a merge la dînsulă pentru uă afacere arginte. Me dusei fără întărijiare. Era unu omu forte amabile prefecturi, avea ciorapi de metase vînetă, uă perucă pudrată și uă codiță care nnc%