Romanulu, aprilie 1867 (Anul 11)
1867-04-08
ADMINISTRAȚIUNEA, PASAGHULU ROMAIVU 11 6 *■— REDACȚIUNEA STRADA ACADEMIEI M6. 2$. AVILU ALU UN-8PREDECELE VOIBECE ȘI VEI PUTE VOIESCE ȘI VEX PUTE Cap. Díst. Pe ani..............................1.1 128 — 152 Pegese luni.................... » 64— 76 Pe trei luni................... » 32— 3. Peuă lună....................... » 11 — — Unu esemplaru 24 par. Pentru Parisű pe trimestru nr. 20 Pentru Austria.................fior. 10 v. a. SAMBATA 8 APRILE 1867. LUttlfflEZA-TE ȘI VEI PI Abonamentele în Bucuresci Pasagiuiü Romanü No. 1. — In districte la corespondinții pariului și prin poștă. La Paris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’ancienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d. G. Ciocârlan. AHUNCIURILE Linia de 30 litere........................1 leu. Inserțiuni și reclame, linia....... 5 Din causa îndouitei serbări naționale de tup, tipografia fiină de închisă (jiariulă nu va e?" ® uminică. BURSA PARISULUI VIa Aprile 1867. Imprumutului romănesc), emisiune 52, subs^ilei 72. SERVITIU TELEGRAFICII ALU ROMANULUI» BELGRAD, 18 Aprile.— Astăzi s’a făcută predarea solemne a fortăreței ostiriloru sîrbesci, in prestația principelui care citia firmanulu. Drapelulu turcescu rădicată alături cu cela sîrbescă a fostă salutată cu tunuri. BERLIN, 18 Aprile.— Galletta Nordului constată că Francia a începută a urma. E vorba de mintea stării armatei francese prin chrămarea suptă stngur a 40,000 de ómeni din ultima clase a reservei, și prin urmarea fortărețelor, mai ales acele! de la Metz. Acelaș!Jiariu declară că aserțiunea despre u amenințare contra Țerelor de Jos și (Olanda) din partea Prussia este oă amăgire a opiniuni publice, care pentru 24 Septembre Regele n’a abandonată ănca proiectulă de a visita Parisul . BERLIN, 17 Aprilie.— Bismark a anunciat, în Parlamentă, că guvernele federala primesc constituțiunea astăfelă precumu a fostă definitivă amendată de Parlamentul de mii să-iji. închiderea Parlamentului s’a făcută cu solemnitate. Regele a pronunciată ună discursu. M. S. recunosce cu mulțumire opera sevîrșită de parlamentă. Puterile concedate puterei federale sunt suficiente. Viitorulu Statelor celor mici precumu și cursulu repre isentațiunei naționale sunt garantate. Guvernul, ca și representanțiî, ’și-a impus spontanei și de uăpotrivă sacrificii. Suntem aprope de realisarea speranței ce împărtășimă cu frați noștri de la mânăijî. Germania, stăpînă pe tóte puterile sale, va apera singură de acum înainte pacea, drepturile și demnitatea sea. Limba giula patriotică ală Parlamentului a resunatu în Germania întregă. Guvernul ă și poporală recunoscu cu tărie că puterea națională a recăpetată dreptul ă pe care îl și va întrebuința mai cu stimă pentru a asigura pacea. (Serviciul privată ale Monitoriului). LONDRA, 16 Aprilie.— Guvernul a primit depeșe mulțămitare din Madrid, în privința corăbiei Victoria. PARIS. 17 — Camera s’a amănat pînă la 25 Aprilie. FLORENȚA, 16.— Persana a fost declarata culpabile de nesupunere, nedestoinicie și neglijență. A fostă osândită la perderea rangului de amiralu și plata de cheltueli. BELGRAD, 16.— Principele Mihail a sosită cu un cortegiu de maî multe hatelurî cu deputațiunile ce’î mersese ’nainte pînă lăngă Turnu-Severin. Tótă capitala cu mii de visitatori atătfi din întrucâta și din Austria l’au primit cu una entusiasma supremă. Numerósele arcuri de triumfă, pavilióne, ghirlande, paradă militară, cortegiu specială de ofițerî călări erau înșirați în trecerea M. 8. care de la Turnu a fostă necontenită întreruptă de ovațiuni colosale din partea tuturoră populațiunilor din întru; cu unu cuvânt a fost b ună adevărată marșă triumfătoră. BERLIN,— Parlamentulă a adoptată, astăzi, proiectulS totală în discuția finală, împreună cu amendamentului ducelui Orest, prin care se prescrie că, după perioda transistoriă de cinci ani, cheltuelile pentru armatele federale se vor regula prin calea regulată. Bismark declară în Legislativă, înainte de a se începe scrutinulă, că adoptarea acestui amendamentu ar putea face se caijă opera constituțiunei. Parlamentul aștăptămăne, declarațiile definitive ale guvernului. Este probabile că mine se va închide Parlamentul de către regele. Camerile prusiane vor fi convi ns Bucurescîi Priării. Temnițele nóstre sunt rele, forte rele, din mai multe ponturi de privire, și arestanții suferă forte. Ei suferii, căci zidirile sunt mice și rele; suferii, căci suntu grămădiți la uni locu criminalii cu cei cari au comisii delicte corecționali; suferii, căci cei supuși la une arestQ preventivii, și chiar si copii suntu închiși la uni locu cu cei osândiți pentru totu felule de crimei; suferii, căci în acestű anu s’a alocată pentru hrana lor, numai câte 16 par. de omű; suferit, căci arestările preventive suntű încă numeróse, fórte numeróse la noi, și instrucțiunea și mai cu sema procesulu se facű fórte íncetű; noi rușine amare^uta óment îndurând o întemnițare preventivă câte 7,8,9 și chiaru 12 și 13 lune. Atragêndu din nou atențiunea d-loru Miniștri din lotru și Justiției asupra acestui reu, avemu se facemu cunoscută una faptu ce dă cea mai temeinică asigurare că ’mpreună cu tóte celelalte suferințe se va curma ș’acestu zeű. Mai alaltă eri temnița din Bucurescî a fost visitată nu numai de d. Ministru din Intru, daru de âosu șî Altețarea Domnitorulö. Temnița fiindu pra plină a și începutu a fi bântuită de felurite bele. Se ordină îndată ca cei bolnavi se fiă transferați la Spitalulu de la Filantropiă, însă spre a se face transfereei cu grabă, trebuiau cai și nu se găsiau așia la ’ndemână. Caii însă s’au găsită îndată, precumu vom fi găsi în viitoriu totu ce va lipsi, căci Capulu Statului este aci spre a ne’nveța prin fapta datoria nóstru de cetățianu și chiaru de omu. Patru cai de postalionă din grajdurile Măriei—Sale, fură puși la servițiul celora ce suferiau și-i duseră la Spitalulu Filantropiei. De curéndu, fórte de euréndu, una amică alu nostru, primeșce scirea că maică-sea este rea bolnavă. Pleca îndată cu graba cu care merge unü fiiu spre mama lui, și care cresce în proporțiuni uriașie cândü merge spre mama lui bolnavă. Pe drumu, la unii orașii ce nu voimü se-la numimü, nu mai găsesce cai de pește. Aci ave uă rudă a sea; se duce la dênsula și-i cere se i de caii sei spre a-l transporta pină la postea viitoriă; și ruda refusă, și omul o refusă omului, refusă fiului ce merge se vârsă pe mama lui bolnavă, era Domnulu Homanilor, pune caii sei la servițiul arestanților bolnavi. E că starea în care ne-a adusu invasiunile turcesci și muscălesci. Publicăm mai la vale uă petițiune ce tutungii au adresatű d-lui Ministru de Financie. Reclamarea ne pare draptă și prin urmare nimeni nu se pate îndoui că va fi îndată satisfăcută de către d. Ministru de Financie. Luăm o asemene îndresnată a atrage atențiunea dlui privan-Ministru în privința unei afaceri forte seriose, ce privesce ministerul de resbelii și pe care o tratăm mai la vale într’unu articlu speciale. piariulu Sentinela în No. sen de a’i respunde, printr’unu lungu articlu, la întîmpinările ce amu facutu argumentărilor sele din No. trecutu în privința amendamentului d-lui Preșbianu, priimitu de majoritatea Adunării, și prin care s’a respinsu ori ce despăgubire.^N^rü Bergmann și Lemaître. Sentinela se plânge de Romănulu și d’aceaa reproduceam mai la vale în întregulu seű, întîmpinarea ce ne face. Acestă datoriă împlinită, credemu că Sentinela nu va da și d’astă dată ^iseloru nóstre unu înțeleso ce nu i’au avutu și nu lu puteau ave. Sentinela începe prin a aduce aminte câtü a luptatu, căte sacrificie a făcută, cätü a combătută arbitrariulu și cătă a suferitu! MărturisimQ că nu înțelegemă pentru ce acastă aducere aminte, cându nu numai n’amu negatu titlurile Sentinelei, dar ăncă le-amu recunoscută și le amu constatată chiar în acela articlu cându amu <Jisit „că cu durere vedemú că suflarea generale a luatu-o și pe dînsa în aceleași unde ce conduseră și pe venerabilele represintante de la Caracala.“ „Fiindö cä n’amu crezutu, llice Sentinela, întocmai ca Românulu, este are dreptu a ne ajlice că n’amú sprijinită adevĕrulu și dreptatea ?“ Și la acesta respundem a da. Adevérulu și dreptatea este mulți éra nu doue. Deci în acesta cestiune ela este cu Sentinela sau cu Românulu. Sentinela crede că este cu dânsa, cu deputatulu de la Caracala, cu cei 50 de deputați cari au votată amendamentul d-lui Prejbianu, cu 4,000,999 de Români din 5,000,000, cari recunoscemü că în acestă privință suntu cu Sentinela în contra Românului. Noi, din contra credemi că dreptatea și adeverulu este cu acea mica, cu totul o mică minoritate din care facemu parte în acastă cestiune. Care din aceste două opiniuni suntă alăturea cu dreptatea și cu adevĕrulu? acésta timpulu va dovediu-o; pentru a fi Sentinela zice că noi n’arau sprijinită adevĕrulu și dreptatea, și noi țjicemu că dînsa le a călcată. Sentinela are și mai puțina dreptu a se plănge, cându noi ama recunoscute și recunoscemu că dânsa represintă în astă cestiune simplimîntală opiniunii publice, și cându amu țstau c’a luatu-o apa, a luatu-o voda rătecirii opiniunii publice și ea a făcutu-o d’a se răteci. Căndu Sentinela combătea arbitrariulű, negreșită că era condusă de convingerile iei; se recunoscu însă că valula, uoda, opiniunea publică era și dînsa în acea așî parte în care era și Sentinela. Se recunoscu asemene Sentinela, că toțu eraula îndură înrîurirea spiritului generale, c’adese ela íln duce, fără scrie-i chiaru, în corintele seu, ș’arare ori De desceptämu, și mai cu semn la timpu, și ne punemü a lupta contra acelui corinte- putericu, uriașii ș’une ori sdrobitoră, nu Sentinela 4>ce că „concesionarulă este espusa la pagube, căci acea marfă se póte vinde și se va vinde, fiindu că legea pentru mesare se va aplica, și guvernul„ ne ’nființăndă pentru nimeni unü monopolu, concesionarul va ave deplina libertate d’a desface nu numai marfa ce are adusă, dară a mai aduce ăncă“ s. c. 1. Mai întâiă constatămă că Sentinela recunosce aci că dacă concesionarul ar fi fost despusa la pagube ar fi fostu dreptu a se despăgubi. Acesta drepturădată constatata se renima la despăgubirea cei o feresce. Marfa, țifice, se va vinde, căci legea se va aplica. Aci însă Sentinela uită doue împregiurări. Una, că mai totu poporulu este contra aplicării acelei lege, și prin urmare nu pateră sei condu Camera și guvernulu vor pute pune in lucrare uă mesură atăta de combătută de nesciință și d’uă vechiă deprindere. Asta, că punerea în lucrare a legii este deja amânată pînă la 1870, (de nu ne înșelămă). Cine dară va despăgubi pe concesionarii de capitalul ă seü ce Iu ține închisă, mortă, în marfa adusă în Bucuresci de patrusprezece lune trecute și care este osînturile se făceau de ce în ce mai mice, și curându drumulu și gardulu fură în nivelă. Că barieră se presintă: Maurice o deschise și trecu, însă îndată se retrase înapoi c’unu pasü. Marta era înaintea lui, ș’arătă de aprópe în cătuelü o atinsese maî ea se oprise și 10 pria palidă și tremurăntă, cu tóte aste ea regăsi cea d’ânteia sângele rece. — Veniați la fermă ? întrabă ea începéndu unu slaba surlsu ce se stinsă îndată pe buzele’ tremurănte. Maurice nu putea respunde; privirile lui nu se dislipiau de acea facă atâta de aprope de copilărie ș’arătă de adîncă turburată într’uă singură nopte. Frumoșii iei ochi, pe cari în ajuna încă Îi străbătea lumina prin lungile lor gene ca apele limpedi ale unui lac, printre trestiele maluriloru, acuma erau stinși de lacrimi ce abia încetaseră a curge și cari lăsaseră urmele loru pe facia iei descolorată. — Marta, db8e Maurice c’uă voce atâtu de stînsă în câtu abia s’audia, așă voi se vorbescu cu d-ta singură. Te rogu, nu’mî refusă acastă gracie! Ea îl făcu ună mieu semnu, ș’amânduoî începură a merge alături. Cu tóte aste Jean totă îl urma, Maurice ílü vețu: — Lasă ne acuma! îl țlise elü cu asprime. Băiatulă se posomori cu insolință și‘făcu unu pașü înainte c’una aeră de desfidere; însă uă privirea Martei ilü opri; atunci elü îi privi depărtăndu-se alături, și după acesta întinse pumnulă spre Maurice: — Ore în tóte țiclele are se vră se mi-pie asta felu? mormăială printre dinți, mai la urmă, fiă căzu de mare siniom, se va socoti cu mine! (Va urma). FOITA ROMANULUI. TRISTETA.V VI. In acestu timpu d. de Tresserves se coboria în fuga mare a calului pe clina pețliștă de pe malulă torintelui. Unde mergea elő ore? Elfi singură nu seia, fugia, își părăsia locuința, fórte decisa a nu se reîntorce de câtü după plecarea d-nei de Tresserves. Plóia, venturü ce’la orbia, tunetulű ce resuna încă d’asupra capului lui, tóte desordinele acestei nopți teribile și întunecosa nu s’apropia de desordinea sufletului seu. Cătevă dată făcea nesce gesturi de amenințiare pe cari mănă lui convulti se le aruncă în spațiu, da nesce strigăte de desperare ce se perdeau în scomotulö confusii alu elementelor; căte uă detă uă lacrimă ferbinte se coboria pe faclă, și elu nu căuta a o reținea: cine putea se’la vârstă, cine se îngrijia de dânsulu pe cându alerga desperată în acâstă nópte înghiăciată, prin care trecea ca uă fantomă ? Petrele se darimau cu scomotu suptă piciurile calului sec; de mai multe ori bietulu animale fu aprópe se cadă, fără ca stăpînul sec se fi băgatu de sâmă. Pentru ce se trăiască ? Amorulă Martel nu era perdute pentru dînsu? Anima lui Maurice era torturată de remușcărî, și cu tóte aste aceste remușcări erau departe de a fi atâta de mari câta părerile de reö pe cari nu cuteza a și le mărturi. El o vedea pe Marta palidă, perdându-și simpurile, lovită în inimă și năbușindă durerea iei. Maurice dete pinteni calului și îl îndrepta spre cârciuma de la Poduli-Vechiu, căci voia se 1) A vedea No. din 21 23 24 25 26, 27, 28 Fevruarie, 1, 2, 3, 8, 9, 24, 31 Martin și 7 Apriliavâdă loculű unde Marta suferise atătu de multă din causa lui; însă, cândü ajunsă la porta cărciumel își aminti că și comitesa de Tresserves se oprise acolo. Trăsura și omenii iei erau încă acolo; totul amintea memoriei lui. îndată elu își întorse calulü, care scăldată de sudare, își urmă fuga prin rîpi, pe castele prapastielor. Maurice îi aruncă frînele pe gătit, amițăndu-lă cu nebunie, fără a se îngriji de vr’una pericola, silindu-se numai d’a scăpa din neliniștea lui de marte. Elü i i simplia frigulu care’lu străbătea pe suptu hainele lui muiate de apă, calulu lui obosit speriatü, cându se opria d’uă dată, cândü seria înainte cu unu aventu furiosu. In fine bietulu calü se opri, tremurându și clătinăndu-se. Maurice își redică ochii: d’asupra capului lui scârția uă bucată de ferü mobilă de care era prinsă uă tablă de ferii purtată de ventit. Elü credu a recunosce prin întunecime uă cărciumă unde intrase de mai multe ori. Bătu tare la ușiă, și după multu timpu putu căpăta unu adăpostu pentru calulu seu, și uă miserabile cameră pentru dînsu în care stăpîna cărciumei, adormită pe jumătate încă, aprinse cu mare anevoință pucina focü. Nu póte esiste oă sensasiune mai durerosă da câta desceptarea din somnu după uă catastrofă, acea ordine neschimbată a lucrurilorü ce nu turbură nici una din pasiunele omenesc, acea ții ce renasce, au uă seninătate durerosa pentru sufletulű rănită căruia acesta lumină renăscîntă amintesce una căte una crudele impresiuni ale ajunului; scurtul repausu alü nopții face se siă mai jrea sarcina de suferințe una momentu ăsata. Cându d-na de Trasserves se desceptă a doua zii, sorele lucia cu putere; elü se sculă și eși afara, Maurice se afla totu în acela satu unde, într’uă ții de torgu Rărise pe Marta se dăndO în mica carieră a betrănului Eremia; elü merse de se reclimă de bariera lîngă care tărise pe Marta Totu ce se petrecuse de atunci îl reveni în memorie: întâlnirea loru, preumblarea loru, circumstanțele ce precedaseră și urmaseră despărțirea lorii. Se putea ca numai uă ți se fi trecutu d’atunci, ca în ajunu chiaru Marta se se fi preumblate, încredetóre și fragedă lîngă dînsu, puindu fără frică mănaiei fidela într’a lui, și atâtü de departe d’a avea vr’unu presupusa séu vr’uă îndouință ? Ce făcea ea pre acuma ? Greutatea gândurilor lui îi deveni nesuferită remușcările, nelinistea, amorul ílu faceau mai nebunii. Ele părăsi Saturn și se ’ndreptă spre Mortaise, căndu alergândfi, cănd mergendu, fórte înceta și ca silitű; ela nu mai simpțta atunci obosiala; suindu se pe stânce, sărindu peste crăpăturile muntelui, rupéndu’și hainele de rugi și de tufe; obstaclele nu făceai decâtu a mări ș’a acita nerăbdarea lui; i se părea că de la sosirea lui depindea vieța Martei. Și cu tóte aste, îndată ce fu aprope de fermă și dări vechiele iei clădire printre fagi, necutezănd a se apropia, se aședă pe casta unui șanțiu la umbra unei tufe; privirile lui nu se deslipiau de curtea fermei și puteau priveghia fiece mișcare a locuitorilor aiei. Retrânul Eremia e și a facităndO boii lui; nevasta lui trecea mereu în tóte părțile prin curte; mica Margaretă se juca; porumbii pe casă se’ntâlniau cu uietulu și salutările obicinuite, într’uă țarină vecină s’audia unu băiată de fermă căutănd și din totă puterea și una din acele arte melancolice pe cari e inspiră orizontele cele întinse și linișcea solemne a cămpieloru. D. de Tresserves ședea ascunsă suptatură, nemișcată ca unu vînătoru la pîndă; orele treceau fără ca ele se’șî pârdă răbdarea. Cu unu momentu cându tresării se păruse că vede fîlfîindul la ușia fermei deschise pala unei rochii albe, însă acestă rochiă dispăruse îndată. Maurice recădu în nemișcarea lui atentivă. Florile câmpiilor și păsările se răsfăgiau la sare, înconjurândă ferma Mortaise de șipte și de profumű, însă totu era tristit pentru Maurice. Cu tóte aste la sfîrșită elü se redică d’uă dată c’una fremeta, facia lui roșise d’uă dată; el o veduse pe Marta trecăndu prin curte și ’naintăndu-se înceta pe drumul ce conducea spre vérfulu muntelui; ea nu era singură, însă la așia depărtare Maurice nu putea conosce pe Jean, pe care nu îa veduse de cătuță singură dată, în ajunu la odată. Dară ce-i pasă lui ? și se repedi pentru a eși înaintea Martei. Drumulü pe care mergea ea, era îngustă și adîncă säpata între doue maluri pe culmea cărorua era una garda viu naturale și nestrăbătută în care măcieșialu spinosu se încurca cu trandafiruri sălbatice, în care rugii ncărcați de mure negre și lucitorie se suiau și atârnau pe d’asupra porumbelelor, a spinilor ș’a dudaeloră și se încolătăcină cu snopurile de e~deră și de hameiu; mii de frunzarie, mii de floricele cresciaüici și colea prin acest garda viu. D. de Tresserves urma cu nerăbdare acesta gardă; ela audia de la vale de dînsu păsurile grele ale tîneruluî țeranu, și căte vă dată dulcea voce a Martei ce’lu făcea se se înfiere din capü pînă în piciure; elü n’o putea vede și se grăbia, și toto vă dată îi era temă a se afla înaintea iei. Gumă era se’la primască ea őre? va refusă ore d’ală asculta? și chiarű elu, ce’I va flice ? Cu tóte aste ma P. Albane.