Romanulu, decembrie 1867 (Anul 11)
1867-12-01
3028 P51»i*—JW ' «%'■• M IW'nr fr«TM igMJIUHULBBHU» « aceste proiecte, „ci pentru a le cere mă voiu prin care ele se încredințeze d-lal uă putere dictatorială“ pe cinci ani, la espirarea cărora Domnulă va întruni din nou representațiunea națională spre a’i da somn de actele sale.“ Not, dicu dd. Epurianu, Tell, V. Botărescu, în Țerra și ’n Gazeta de Iași, suntemu Mazziniști, republicani, inimici ai Tronului ș’al libertății și dumniloiu, monarhiști constituționali și liberali. Cine ânsă, dintre noi am Jisu în Cameră ș’afi scrisă ș’acum, în ^iarte că Tronul, Unirea și țara suntă în periclu, că potii fi puse în periclu? Și contra cui suntă adresate liniele de mai susă? Contra noistră, contra ministeriului? Dară cine nu scie, flăcătă de tîmpită, că nu pote ună ministeriă se ceră a se încredința dictatura Capului Statului, fără prealabilele consimptimântu ale acestuia? Acesta o s dră toți, cu atătfi mai cu stimă cei cari în apelulă soră către națiune declară că represintă inteligința și solința. Acestă atacă este cu atătă mas nerușinată cu cătă tota națiunea a recunoscută și admiră virtuțile, ereditarie și personale ale Capului Statului ? Cei cari l’eu făcută n'aă nici scuza c’au fostă orbiți de temerea unei lovituri de Stată, nici de simptimintele lor] ereditarie și [personale pentru libertate. Atacul» acestua dară este ună neadeveră ș’uă crimă, ș’avemă datoria a denunția națiunii pe cei cari l’aă făcută, ca denis se-o pedepsiască strigând în unamitate Trăiască Carolă I. Trăiască libertatea și dreptatea generale alu curții din Craiova, s’aă mai prinsă încă patru complici al lui Albulescu, caraă participată la jăfuirea carierei, și anume: Ioniță Netcu, Florea Cârlig, Radu Ungureanu Troponei, la cari s’aă găsită suma de 18.493 lei și Ioniță Adam, împărțitoriulu stației telegrafo-poștale de acolo, la cari s’aă găsită 154 și juna. napoleoni și 4 galbeni. Dumitru Neagoe Cucu, celă mai periculosă dintre bandiți și la care se află peste 2,000 galbeni după aretarea lui Albulescu, nu s’a putut prinde încă. Suma pornită din Craiova cu cariera a fostă de 938,225, par. 25, cea găsită pînă acudă este 814,798, par. 37 și cea care mai lipsescă de 123,426, par. 38. (Monitoriulu.) D-le Redactare ală pianului RomäNULU. Aflu că Independința Română ar fi publicată oă listă de candidați pentru viitorele alegeri țn care figureză și subscinsulă. Căndăuă foiiă politică, recomandă orecari candidaturi, se póte presupune, de nu indentitate, celu puțină afinitate de idei și principie între redacțiune și personele recomandate. In ceea ce mĕ privesce, nevoindă a lăsa se se acrediteze asemenea presupuneri, declară că n’am înțelesă nici nă dată a me presinta alegătorilor, suptă auspiciele pariului Independința. In anulă trecută, Camera a invalidată alegerea mea de deputată ală judeciului Dîmbovița pentru motivulă că mă magistrată de la oă Curte de apelă nu póte fi alesă în judeciele de luptă jurisdicțiunea acelei Curți. Ne avendă sevârșite asta mari servicii patriei mele în cătă se potu fi cunoscută de la Cernea pînă la Mare și se potă fi alesă fără distincțiune ori în cejudecă, nici am cugetată a’mi pune candidatura undeva, nici am solicitată sprijiniții» cuiva. Primiți, domnule redactare, încredințarea considerațiunei mele. G. Cretzianu. ROMANIILII 1 DECEMBRE. •mrrrr" ....... i " "in i.. i n După informațiunile ce aveniu de la d. prefects de Doijiă și d. procurore — Se’și dau numele lui Luciferu! — Ai ea e Lucifer, esc! sicură? — Fórte sicură, și celă-l-altu, e fratele ie! Satana. Care celu-l-altă? — Afuri situră acela care se ifice că e doctore. Dară îlă voiă sili în numele arhanghelului Michailă, a părăsi astă casă. Elă m’a amenințată astă nópte; și vină la dumniata ca se’ți ceru. . .. da vină.... se te rogă.... Ai nu mai soiă. Și biata nebună că<fu pe ună fotelă, aprope se leșine. Voiă se apropia de nările iei uă sticluță cu eter pe care Azot îl plăcea s’o mirese, și pe care o lăsase pe efimină. — Depărteză acesta ! strigă ea respingându-o cu viociune, miresa a iadă ! — Ai suferită astă nopte, îi «fiseră, nu te simți mai bine ac]i ?*■ Astă-!!, bine, dară astă nopte ! grozavă .... grozavă ! — Ce ai vexată ? — Pe satana ! Și d’aceaa voiamă HARTIA- BRATIANU ȘI HARTIA BLARAMBERG. D’oú vient qu’un boiteux ne nous irrite pas, et qu’un esprit boiteux nous irrite? C’est k cause qu’un boiteux reconnaît que nous allons droit, et qu’un esprit boiteux dit que c’est nous qui boitons.. .. Ce însemnezare, că una omü șchiopă nu ne supera, pe căndu ne supera uă minte șchiopă ? Causa este că omulucelu șchiopii recunosce că noi mergemu drepțui, pe căndu mintea cea șchiopă ,ice că nu ea, ci că noi înșine șchiopătămu. Acestă profundă observațiune a făcut’o marele Pascal. Noi nu credemă de trebuință de a mai adăoga, că nu este aci vorba despre D. Aristid Pascal, deși nu înțelegemă, pentru ce dumnelui se nu potă fi, de asemenea, forte ilustru, de vreme ce Jiarulă Țârța a actronat deja acesta calitate pînă și imperceptibilului D. P. Cârpă. Altă felă principala și superfeiosa proprietate a unei minți șchiope *consistă în plecarea mea de a atribui altora ceea ce o distinge numai pe dânsa. Noi resimțimu cea mai vină părere de reă de a nu pute refusa ,iareforă reacțiunii fericirea de a fi fostă ele ghicite și definite, suntă acumă duci secole, de către marele Pascal, celalaltă. In adeveră, ultima circulare a d-lui Ion Brătenu a demonstrată pînă la evidință, cumă căzute schiopăturile, căte se aruncă mereu în facia partitului democratică în genere și mai în speciă pe spinarea ministerială actuală de către organele directe și indirecte ale boerismului, apartenescă în modulă celă mai necontestabilă acusatoriloră ei-înșii. Dar precumă filosofulă franceză nu putuse vindeca mințile cele schiope descoperindă și descriindă caracterul ă loră, totă așa nu fu în stare de a le se revede; acesta ’mi face bine, ai privirea arătă de dulce, arătă de carată ! par’că e onă balsama recoritară pe sufletulu meă înflăcărată. Nu esc însurată, domnule Olivier ? — Na, dómnu ! — Pentru ce ’mi dómnS? nici că nu suntă măritată. Spiritul baronet lua nă direcțiune neliniscitóre, și me uitamă spre ustă, sperăndu necontenită s vede pe Azot întrândă. — De ce te uiți intr'acolo ? Ilise ea. O ! Lucifer nu va veni .... înțelegi d-ta, agheasma ! . . . . — Cu ce e făcută? o întrebară penru a schimba vorba. — Nu scă, amiculă meu, dară nu este vorba de acesta ! Acumă mi-aducă aminte, voiamă se te rogă se mergi la Gap pentru a ruga pe Părintele episcopă se viă aci pentru a isgoni dracii cari umblă prin castelă. — Iusă .... dómnu .... — Eră dómnu! strigă ea c’mă gestă îndrepta nici circularea d-lui Ion Brătenu, și nu le va corege, negreșită, nici articolulă nostru, pe care noi îlă întreprindemă numai în vederea mințiloră celor drepte, sau celă pucină a cărora șchiopătare nu deveni încă ună morbă cronică și incurabilă. Vomă aborda astăzi fi una singură dintre cestiunile, de cari ar vre se se folosesc o partitură boerescă, în foculă seu de a discredita regimulă in ochii națiunii, scamotândă prin acesta cu dibăciă voturile alegatorilor. Noi vorbimă despre așa numita hăr Uă-monetă. Circularea d-l ui Ion Brătenu refuesce acesta socoteli între ministeriă și între reacțiune în următorulă chipă: „Se atribue guvernului de astă ți „intențiunea d’a voi emiterea de hârtă-mvnetă. Causa acestui sgomotă „este că guvernulă din anulă trecută, „președiată de D. Lascar Catargiu și „din care făceau parte d-nil Mavro„geni, Dimitrie Sturza, generală Ion „Ghica și I. Cantacuzin, a presintată, „prin organulă me” ca ministru de „finance, înaintea Constituantei, ună : „proiectă de lege prin care se auto„risa guvernulă a emite bilete pentru „suma ce datora visteria în mandate , „și bonuri, și a căroră neplată apela , „forte asupra piăței nóstre deja stri■ „vită sub uă crisă financiară. Acele „bilete erau menite a fi date în schim, „bulă mandatelor” și bonurilor” e„mise de tesaură, cari, nu se plătiau „de mai multă timpă. Avendă ună „cursă legale, ele trebuia se înlesne„s cu transacțiunile și se ușureze prin „acesta crrsa în care se afla piața, și „apoi aveau se fie retrase treptată din „circulațiune, în același timp, și in „proporțiunea vinarii proprietăților” „Statului, consacrate la plata aceloră „datorii flotanți. Acestă operațiune nu „avea altă acepă de cătă a transforma pentru acei cari ar fi voită, mandatele și bonurile de sume mari și „fără cursă, în bilete de sume mici, „și cari fiind„ primite dupe valorea „lor„ în tóte casele publice nu puteaă nici uă dată se fie supuse la „scârțâmintele de 35 și 40 la sută „cu care se scumpună pe atunci mandatele. Prin acestă operațiune se ușura, cumă flisel, piața, se înlesniaă „în afacerile loră posesorii de bonuri „ale vistieriei, și în trei sau patru ani, „prin vîndarea proprietăților„ aretate „de lege, cu oă sumă de 50 milione „se răfuia totá datoria flotante a Statului. Adversarii acestei propuneri aă „preferită se facă mă împrumută în „străinătate care a îngreuiată budge„tulă cu oă sumă de aprope 10 milióne pe fiecare an”, și acesta pentru ună cursă de 23 de ani. Astă„felă Statulă va plăti peste 200 de „milióne pentru 48,464,475 de lei „cea primită prin acelă împrumută, de superere. Olivier, mi se urasce mai la urmă. — Ei bine, domni șiară, credă că bărbatulă dumitale d. baronu de Valsenestre va fi nemulțămitu d’acesta. — Elă nu va sei nimica, cine are va merge se’l spuse ? — Tată lumea, ómenii din castelă, chiară episcopul«. — Asia! tată-meă nu scie nimica despre aceaa ce se face în casa lui. — Esci daru fia baronului, acumul? — Dară esci nebună, seö zăpăcită, pentru a nu sei ce sunte, de doua lune de cânde esci aci, și de căndă îmi faci curte? — Iți facă curte ? — Se ’nțelege, dară în deșiertă, amiculu meu! N’am timpă se me găndescă la d-ta. Apoi uitându-se la mine cu nemișcare : — Ce este vidța ? uă flacără pe călu este uleiu ! Ce este înțelepciunea ? este d’a cunosce nebunia sea înseșă. Elbinel suntu înțeleptă căci sciă că suntă ne„Subsemnatula persiste, d—se pre„septa, a crede că operațiunea pro pusă de dínsula în unire cu toți miniștrii de atunci era multă mai folositóre tesaurului tereî și contribuie toriloră, de cătă cea efectuată de cătredacesorii noștri. Lucrul ă însă s’a „sfârșită și guvernulă nu mai pute reveni asupră-i, precumă n’a putut’o aface nici Camera în sesiunea trecută iscăndă a fostă nevoită a ratifica împrumutul” Oppenheim. Astă—de deră ,,nici mai pote fi vorbă de acele bi,,lete, pe cari celeră interesați a lovi „guvernulă le-a plăcută a le numi „hârtie moneta.“ Dupe acestă respunsă, arătă de clară și arătă de pragmatică, se putea pre aștepta, că mințile cele schiope totă încă nu’și voră recunosce pecatura, persistândă a crede, că numai ele singure suntă drepte pe tota supra facia globului ? Ei bine da ... mai cu semă fiindă că alegerile nu s’aă sfârșită încă. Așa dară, organele boeresci se simțiră moralmente datore de a reveni cu o nouă violență asupra hârtiei-monete, luândă aerul de a desminți esposițiunea motivată a d-lui Ion Brătianu. Se observau însă urmatorele punturi forte importante în acestă a doua fază a luptei, adică trupe circulare, și anume: 1. Boerii încongiera cu stăruință constatarea, cumă că d-nii Lascar Catargiu, Petre Mavrogeni, Dimitrie Sturza, generalul Ghica și I. Cantacuzino au fostă complici solidari ai d-lui Ion Brătenu; 2. Boerii se ferescă cu ună felă de desgustă suverană de a presinta o comparațiune matematică între consecvențele aproximative ale propunerii d-lui Ion Brătenu și între resultatele împrumutului Oppenheim. Pentru a face uă plăcere adversarilor nostrii, vom ave cavalerismul de a nu atinge nici noi aceste doue punturi, cu arătă mai multă că mai cu semn celă dantaiă dintre ele este cea mai frumasa laudă spontaneă, instinctivă și necugetată, pe care a primit’o vreodată din partea cuiva actualele ministru de interne: în adevere, îi trebuia una spiritu presuperioră pentru ca se fi putută încurca astăferă fineța financiară a unui Mavrogeni și cunoscuta erudițiune a unui Dimitrie Sturdza, încât domniele loră se esecute orbesce mă pasă, pe care îlă desaprobă astăzi! Prin urmare, ne vomă pune pe terenul ă, pe care și l’am alesă înșiși boerii, și care este de a studia esclusivamente numai așa numita hărtiămoneta, lăsăndă în pace pe Oppenheim și dăndă ertare d-lui Lascară Catargiu și chiară d-lui generală Ion G Ghica. Doue organe reacționare combată bună și trăiescu, pentru că siaspru că suntă mdrtă. Aide, Olivier, róge-te pe morméntalu meu, róga-te, róga-te ? Si me apucă de bradu cu atăta putere, încătă căitură cu strigadă îngenuchie pe picioruluiei. — Ai strigă ea irapingendu me, mi ai făcută durere ! Și, venindă în simplu! de durere: — Ce faci acolo ? ifise ea c’una aeră speriată, sculă-te, domnule, dac’ar veni cineva ce« nu pré scie ce ar găndi . . . Măsculanü, eștiu din casă și me duseiu afară din castelă. Aveamu nevoie de aeră, de mișcare, și mai cu semá se mé departezu de atmosfera nebuniei. Dumineca viitórie, au fiiu des daduminată, multă sgomotă în castelă, și costă mișcare neobicinuitâ în castelă, totădeuna arătă de tăcută ca s’mă mormêntu, mĕ făcuse se creițu că venise baronulu. Intrebatu de Agnela, care trecea prin coridoru. — O!nu e domnu,jlse ea a fermat cu învierșiunare cercutarea ministerială în acestă privință: ^iabulă forța și diabiulă Independința Română. Despre astă din urmă, mai cu semă de căndă o vedemă trecută sub eleganta redacțiune a d -lui Pantazi Ghica, nu ne este permisă de a mai vorbi. Ne vomă mărgini dară a desbate cestiunea numai cu diabula ferra, căruia nu putemă a nu’i recunosce meritulă de a se respecta mai multă pe sine însuși, cumpenindă căte vă dată greutatea vorbeloră. In numeral ă seă din 25 Noembre, d. N. Blaramberg duce urmatorele: „D. Brătianu n’a făcută altăceva, „propunăndă frumósa sea sistemă financiară, de cătă se copieze ce s’a „făcută la Francesi în timpulă revoluțiunei loră. Francesii la 1790 în „diua de 1 Aprilie, nu mai avândă „bani, crează asignatele, adică bilete, „destinate a servi dreptă monedă și „a plăti datoriele Statului, având o cursă „legală și apoi cursă silită, impresin„tându domeniele Statului, și trebuindă „a fi retrase din circulațiune în proporțiunea cu vinderea domeniurilor a Statului. Eră asignatele francesiloră „și ale d-lui Brătianu, pe care totu „lumea le numi hărtiă-monedă. Ce s’a „întâmplată însă la Frances era se „se întâmple și d-lui Brătianu, adică „la începutul„ emitere” loră asignatele „valorau că a treia parte din valorea „loră nominală, adică unu biletă de „100 franci valora numai vreuă 34 „de franci, apoi după căte-va luni eră „valora numai vreuă 17 franci, și „în fine valorea acestei hărții mergea „scădândă asta de repede, în cătă în „1796 uă monedă de aură de 24 „de livre se vindea cu 8000 livre în „hărti”, astă-felă în cătă uă pereche „de cÎ8re se vindea cu 10,000 și „15,000 franci în hărti”. Eeă unde „era se ne ducă celebrul„ sistemă cu „care ”. Bratianu se laudă înaintea „prefecților”, sau mai bine a alegetorilor”. Hărtia-monedă a d-lui era „se scadă asta, cumă s’a întâmplată „și la Francesi, în cătără oca de „carne era se se cumpere cu trei sau „patru sute lei în hărtiă.“ Vomă presupune dintr’untâiă, cumă că propunerea d-lui Ion Brătianu ară fi constituită, în adeveră, uă hârtiămonetă, deși acastă aserțiune nu este nici de cumu esadă, dupre cumă o vomă demonstra mai la vale. Chiară asta fiindă, putere se aibă vre să valore comparațiunea între moneta-hârtiă a d-lui Ion Brătianu și între hârtia-monetă din timpul Revoluțiunii Francese? D. N. Blaramberg a luată exemplulă seă din cunoscuta operă a lui Thiers, dară o citeză, negreșită, numai pe din afară, încătă a uitată seă a scăpată din vedere nu scimă cumă găndă ci uă grămadă de farfurii. e Părintele Episcop de la Gap. — Și ce caută aci ? — Se facă uă liturgie, se binecuventeze masa, respinse ea disparendu pe scară. Fiindă că nu erau lețiuni în acea diotărită a merge se facă uă lângă preumblare. Me coborită în curte, care era plină de țerani ce veniseră pentru a fi faciă la ceremoniă, de servitorii episcopului, de cai, de măgari și de catîri. Me strecuraiu prin acésta mulțime pentru a eși pe ușia de despre cămiii, căndă Bretonnet, cu una aera marțială, me apucă de piept fin jicendii. — Stai ! te arestezu. — Pentru ce ? — Domnișoara voiesce se’și vorbiască la momenta. — Unde e ? — In clasă. (Va urma.) Maurice Sand.