Romanulu, aprilie 1868 (Anul 12)
1868-04-01
ANUILU ALU DOtJE-SPRE DECILE. VOIESOE ȘÎ VEI PUTE PE AND .... . "ÎC<"-----CAPIT. DISI- LEI n<mi. 48 — 58 pe sîrse lunî............... 11 24 — 29 PE TREI LUNÎ. .... .. .. 12 15 PE TTA LUNA............... „ „ 5 — 6 UNU ESEMPLARU 24 BANI FESTRU PARIS PE TRIMESTRU PR. 20. PENTRU AUSTRIA. .... PIOR. 10 VAU. AUST. ADMINISTRATIUNEA PASAGIULU ROMANU NO. 1.- REMATIUNEA STRADA ACADEMIEI 22. LUNI, M. M. JOUI, 1 — 4 APRILIU 1868 . LUMINEZATE ȘI VEI FI PENTRU ABONAMENTE, ANUNiURI ȘI RECLAME A SE ADRESA IN BUCURESCTI LA ADII ZIARULUI IN DISTRICTE LA CORESPONDINȚA CLABIULUI PRIN POSTA. - LA PARIS LA D. CARRAS-HALLEGRAIN RUE DE L’ANCIENNE COMEDIE NO. 5. ANUNȚURILE LINIA DE 30 LITERE. . . . . . 40 BANI INSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI NOUI Articlele trimise și nepublicate se vor arde. — Redactorii respondetorii Eugeniu Carada, a votată iară aici uă presiune din afară, și prin urmare criticile de felule- acesta privescă pe protivnicii noștrii și laudele privescă pe Cameră și pe Români carii, mai repețimă, au mănținută libertatea conșciinței atunci chiară căndă ea nu domnea de cătă numai în România. București PunărO. Serbarea învinării sa semnalată în anulă acestua printr’uă revoluțiune însemnată și care este cu atătii mai mare cu câtă s’a făcută în Catolica ș’Apostolica Austriă și este în cale a se face și n Englitera unde, din ca usă că revoluțiunea politică și sociale s’a făcută mai cu semn prin biserică ea a dobândită acelă dreptă ce este atată de mare cată este și periculosă, cunoscută suptă numirea de „biserica Statului.“ Austria, cu tóte protestările tutoră episcopilor și reclamările și amenințările Capului Catolicismului și vicariurii Sântului Petru, a admisă căsătoria civile și libertatea învățările ritului ș’a cultelor, și Englitera, precumă se va vedea în darea de semă ce publicămă mai la vale, este în calea suprime în Irlanda nedreptatea că o esercita biserica anglicană cu dreptul de „biserică a Statului.“ Mulți la noi, nu ’nțelegă ancă bine acestă mare și, putemă dice cu dreptă cuvântă, săntă libertate. Acei însă cari voră voi s’arunce uă căutătură, trăcâtă de răpede asupra istoriei culteloră, voră vedea cu griză că tóte Statele au fostă trecute prin focă și sabiă de cătră biserica domnitore, că cele mai mari și mai spăimîntătore persecutări s’au esercitatu din partea călugăriloră și guverneloră supuse loru, și că pîn’ în zilele nóstre, chiaru Staturi libere, cumă spre esemplu Belgia, luptă necontenită și cu tăriă spre a scăpa, din strînsele și sugrumătórele legeminte ale partitei clericale, voră vede că dacă România, și numai dânsa, a putută scăpa de barbaria ucidătoria a erului de mijlocă, că dacă a putută trece prin cele mai mari calamități, ș’acâsta în timpă de secii, făr’ a-și perde esistențiatea, acesta o datoresce libertății conștiinței, libertății cultelor, ce la noi, și numai la noi, a esistată necontenită , vor vedea că odată ce lumea civilisată și liberale află acestă mare faptă, acésta minune, poporulă romănă se redică în ochii iei, și că precumă datorită acestei libertăți esistinția nóstru în timpul barbariei, tatăl ei datorimă ș’acumă protecțiunea Europei civilisate și redicarea nóstra în Stată liberă ș’autonomă, și voră înțelege în sfârșitu pentru ce inimicii noștrii, unii ne mpingu la fapte cari se se potă lua, de cei cari nu scră cele ce se petrecă la noi, ca persecutări religióse, eră alții se silescă a propaga prin tóte mijlocele că poporală romănă voiesce a sugruma libertatea culteloră, aci pe pământul României, singurulă pe care a domnită în timpă de secliu, și acesta tocmai acumă căntă astă libertate începe a-și redobândi drepturile sale chiar în Austria. Vorbindă, deși indirectă, de neadevărurile și calomniele ce presa austro-maghiară, din afară și din țară, respândesce necontenită despre guvernă și partita liberală, suntemă firesce conduși la calomnia cea mai prospetă, aceaa a isgonirii din Bacău a 500 de familie israelite. Diariulă Kavenir National, reproducéndu acestă solre, dăuă secțiune din cele mai însemnate Ro~mănitoră de la Terra. Deplăngendu faptulă, dacă se va adeveri, dice: „Este însă de trebuință se se bage de sema originea acestei solre; ea vine din Viena, adică din loculă obicinuită ală fabricei și depositului de căpetenia a tutorii soirilor ii cari potu aduce v 'ternare Principatel orii Dunărene.11 Pentru ce diariulă Terra, căndă a reprodusă spirea despre isgonirea Poloniloră tra disă celă pucină arătă câtă dice unu diară străină care neflindă aci, póte mai lesne se dea crei^ementă calomnieforă ? Pentru ce însă mai facemă asemene imputări unui dramă, care face necontenită propagantă austro-maghiară și merge prin a dice că ne putemă teme ca Prusia se nu cuceresca România prin concesiunea Strasberg, căndă haremu a ne teme nimică de vomă da în minele Austriei căile nóstre ferate, căile comerciale și strategice ale României! N’aă voită Românii patrioți și inteligiații bărbați politici de la Terra se’nțeagă nici politica Austriei, nici posițiunea nóstră geografică și n’aă voită nici măcar a se vei,la persecutările ce le suferii Românii de la Unguri; persecutări cari mergă pîn’a-i junghia în îndouituta religiune a unei națiuni, limba și biserica iei. E că dar cum străinii îi înveță și p’acestă terăinu adeverata politică romănescă. E că ce dice Avenir Național de la 7 Aprile. „Căndă își dă cineva sema de sistema de calomnie ce s’a organisată la Viena contra partitei naționale a României ș’a Serbiei, este forte cu anevoie se nu seutrede dacă suveranulu Austriei nu hrănesce vnsulii periculoșii da dobîndi în O rinte cea a cea perdută în Germania din Italia.“ Publiculă romănă a vorjată cu ce necazu oposițiunea a ascultată în Cameră cuventulă ministrului din întru în privința proiectului contra Israelițiloră și cu ce furiă l’au combătută apoi în diamele sale. Cu cătă necasulă și furia erau mai mari, cu atătă înțelegea oricine că ministrulă în acea dile-a luată din mănăuă armă puterică pe care dăndu-o majorității Adunării acesta a sdrobitu-o și a aruncată bucățelele în facia inimicilor națiunii române. Presa străină este acumă mai unanimă a constata acestă adeveră. E că ce dice chiaru umilă, din diamele ce ne suntă ostile, Independința Belgiei de la 7 Aprile. „Guvernulu romănă n’a ’ntărdiatu a da Europei garanții mai seriose de cătănesce simple asigurări diplomatice despre deferința sea cătră consiliere iei și despre resistința sea la tendințele barbare cari s-au produsă pînă și la represintațiunea naționale contra drepturilorű Israeliților, cari locuiescu teritoriulu Principatelor-Unite. Intr’uă ședință ținută Duminică în Camera de la Bucuresci, ministrulă din întru a blamată cu energia aceste tendințe, șuă ordine a bilei, votată cu 96 voci contra 12 a aprobată aceste protestări. Trebue a le ’nregistra cu mulțămire, regretându totă d’uă dată că ele aă fostă necesarie și că nu s’aă produsă de cătă tărdiii în urma ingerinței străine.“ D. ministru din Intru, rugăndu pe supscriptorii proiectului a-și la retrage, le-a clisă: Face-ți-o prin a nu veni nici ua protestare din afară ca asta-reia se nu se pote duce camă cedată acelora protestări ci din contra se vedă toți că nu facemă de cătă a urma spiritului tradiționale ală României. Camera datămă revoluțiune forte însemnată este în care ase face in Englitera. Partita liberale, suptă direcțiunea d-lui Gladstone a propusă în Gamelă a se stabili în Irlandia egalitatea bisericiloră, a se declara că acolo, biserica anglicană, ce este biserica unei minorități, se nu mai fiă biserica Statului, și se dispară astfe la acestă semnă ală aservirii Irlandei. Conservatorii consideră despărțirea bisericei de Stată, ca una felă de sacrilegiu; ei credă că abolirea bisericei anglicane ca biserica Statului în Irlanda, va fi preludiu la despărțirei iei de Stată în tota Englitera. D-nulă D’Israeli, capulü acestei partite, n’a mai cutezată a merge, în acesta mare cestiune în contra partitei sale cumü a mersă în cestiunea reformei electorale. Acea reformă era poporană căndă acumă crede că va avea pentru dénsula în viitórele întruniri electorale marea majoritate a protestanților din Englitera și din Scoția. Asta fura dar lordulu Stanley a propusă ună amendamentă prin care cerea a s’amăna cestiunea spre a se presinta Camerei celei nouă. „Nu contestă, dice d-nu d’Israeli, dreptul acestui Parlament d’a deslega uă cestiune care atinge ănsași chiria bolții Statului, ci fiindu că gestiunea acesta nu era în programa pe care s’aă făcută alegerile. Tăiați, adaogă Ministru, î căsucatului care unesco în Irlanda biserica și Statului, și nu veți putea opri a se face totă astafelö în Scoția, în Galles și în urmă în Englitera.“ După ce a vorbită în timpă de două ore, redéndu că Camera începea a deveni nerăbdătore, — acolo oratorii sciu a mțelege căndă Camera ascultă sau nu cu plăcere, fiă chiară și cu paciiniță — sfirși presintăndu pe d-nu Gladstone ca capă ală conspirațiunii umită de partizanii Romei, declarându-se ca campionulă religiunii și ală tronului. D. Gladstone luă apoi cuvîntulă și „combătu cu mare succes” teoria ultra-democratică a ministrului că nici oă lege fundamentale nu póte fi refăcută făr a face apelă la țară și surpă pînă ’n temelie stelagială rădicată cu surle și tobe de cătră Ministru și căndă sfîrși aplaudele dovediră că, d’astă dată, partita oposițiunii era unită.“ Amendamentulű d-lui Stanley fu respinsă în acestă a doua desbatere, cu 330 de voturi contra 270. Gestiunea însă nu este sfîrșită. Camera d’astă-dată a respinsă propunerea de amânare a d-lui Stanley sa primită luarea in considerare a propunerii d-lui Gladstone. Remăne acumü a se vede ce va face și Ministeriulu și Camera căndă se va desbate acesta din urmă propunere. „Acesta mare și memorabile ședințiă, spună foile străine, a ’ncepută la 4 ore dup’’amiaz Ja și S’a sfîrșită diminăța la trei ore ș’ună pătraru. Grupe numeróse staționau în sălile și pe scările palatului Camerei, asceptăndă cu nerăbdare resuUatulu. Scirea isbăndei oposițiunii fu salutată prin truă mare aclamațiune. Căndă eși d. Gladstone, mulțimea cunoscîndu’să îmi primi cu urale energice. D. d’Israeli la réndulu scă fu recunoscută; elu fu ună momentă înconjurată și silită a sta înlocu cu amicii seî cari îlă Insoțită. Rîndurele însă se deschiseră, și primilă ministru ală Englitereî putu se mergă acasă, urmată de vre 500 de omeni, din cari unii scoteau strigări de aprobare ple căndă alții respundeau prin urlete și fluerăturî. Publicamu aci după jiariulu Debate din 7 Aprile urmarea articlului seu asupra României, reprodusă în Românulu de la 31 Martie. Am zisă că România fusese tare încercată de ună incidinte născută din agitarea răspăndită de aginții propagantei ruseșci în provinciile europeane ale imperiului otomană. Acești agințî lucraseră cu atăta energie, reușiseră atătă de bine in silințele lor. Incătă, pe la sfirșitulu anului 1867, opiniunea se credea în ajunul unei resculări în provinciele turcescă, și semnalul trebuia se fi dată de către Sârbi și Români. Serbia și România aveau a proclama independința soră și bande armate, organisate de mai nainte pe teritoriulloru, aveau a năvăli asupra Bulgariei unde Turcia nuar fi avută a opune de câtără slabă resistența. Se credea întruă asemeni mișcare din provinciele centrale și sudice ale Turciei, astfelă încătă insurecțiunea ar fi devenită generale și ar fi acoperită imperială otomană de la Adriatica pînă la Marea Negra și de la Mediteranea pînă la fruntariele Austriei. Din gură în gură și din vorbă în vorbă, curându aceaa ce nu fusese de cătă ună zgomotă vagă, luase putere, se spuneau istorie de totă felulă pentru a demonstra numeralu și puterea bandelor armate, de cari puteau dispune organisatorii complotului. Insurecțiunea Creteziloru nu contribuise pucină a acredita aceste zgomote, pentru că se putea vedea celă d’antiiă actă ale marei drame care părea a se pregăti. Puterile europeane măriseră importanța acestei afaceri prin intervenirea lor insuficiinte, și Turcia s’arătă atătă de slabă, în cătăine miciî reî era ă din ce în ce mai multă actțuțî a-î da cele din urmă loviture. Nu trebue dar a ne mira décá cabinetulă de la Constantino pole era cuprinsă de mare neliniște, décá cabinetul de la Viena împărțea și ela astă neliniște și dacă cabinetele de la London și Paris se emoționaseră. Uă epistolă a lui Ali- Pașia a fost o efectulă naturale ale neliniscei Porței. Căndă Ali-Pașia scrise acea epistolă, fără îndouiali nu cunoscea desbaterile ce se făcuseră la Bucuresci în 7 și 13 Fevruarie, în sénula Camerei deputațiloră. In 7 Fevruariu unut membru al Camerei ș’alu oposițiunei interpelase guvernulu principelui Carol I în privința esistenței bandelor, organisate și armate, in privința relațiunilor ce aceste bande aveau cu Serbia și Bulgaria, și’n privința tendinței guvernului a se depărta de puterile occidentale pentru a se apropia de Rusia. Aci autorele artidului reproduce partea din discursulű d-lui Carp, privitore la politica guvernului și la bandele sârbe și bulgare și partea din discursul d-lui Brătianu spre respuns la acuzările aduse de d-na Carp. Reproduce și votulü de ordinea dilei, și apoi urmeza. Acesta desbatere importante și votulă care a urmatn-o suntu aprețuite de corespondințiî noștrii de la Bucuresci prin nisca termeni pe cari îi reproduceam. Eră ce ne sciu: „Lucrurile erau cu totulu schimbate. Nu mai era vorba de acea afacere de priveghiare și de poliție care părea a fi principalulu subiectu ală scrisore a lui Ali-Pașia, ci de politica României, de aliancele seî, de destinatele iei viitorie, de proiectele séle, de relațiunile séle cu puterile ocidentale sau cu Rusia. Limba giulu ministrului Brătianu trebuia să producă să vină iritațiune la Constantinopole și la Viena, și putea se descopte totă d’uă dată bănuiele la Paris și la London. De acea a aste curți au cerută esplicărî, în nișce termeni prin cari se vedeau nemulțămirea și bănuielele lor. Agintele politică și consulariü ală Franciei era absinte atunci din Bucuresci: elă plecase chiar în 13 Fevruarie pentru a merge la Galatz unde să chiămaseră lucrările comisiunei Dunăriane, asta-feră că demarșiele prescrise de puterile occidentale, și raporturile ce le făcură, fură mai cu semn opera represintanților( Turciei !) față Austriei. Represintanții Rusiei și Prusiei nu luară nici uă parte. Guvernul Romănă e convinsă că aceste raporturi erau bine-voitore, că fură redactare in sensul a uneiotărîrî luată de mai ’nainte. Efectul acestoră raporturi nu întărziră a se produce, și Monitoriul îi franceză se însărcina a înșciința pe publiculă franceză. Alte drame, cari nu suntă delocă organele oficiale ale guvernului franceză, dară caii în cozuri grave sunt de sigură interprete ale cugetărilor lui, merseră încă mai departe decătă Monitoriul și unul dintre dînsele ne adresă aceste linie cari eraă în aceluașă timpă ună avertismentă și năamenințare: „Aceaa ce România și Serbia suntă actualmente, nu suntă prin acțiunea loră proprie, ci prin tratatele pe cari puterile cele mari le-au închiriată pentru dînsele și pentru că profitulă loră. Puterile, neputîndű permite ca tratatele se fă călcate după voința partitolară revoluționarie. și la pacea Europei se adune de buna voința a cărora va capi de bande, aă înșciințată pe guvernele principeloră Carolă și Michailă, amintindu-le cu bună-voință la ce primejdie le espunü manoperile îndreptăte contra ordinei de lucruri stabilită.“ „Era aceaașî sistemă. Se stăruia în a se ocupa numai de manoperile și de propaganta rusesca, de bandele formate de acesta propagantă în România și Serbia, și de primejdiele ce puteau se resulte d’aci pentru menținerea statu-quo. Insă nu se imputau numai Rusiei aceste manopere, și se urma a s’arunca responsabilitatea ș-asupra României și Serbiei. „Relele disposițiunî ale puteriloru occidintali au găsită ună altă alimentă întru o circumstanță care marea prin ea înseșă ua mare importanță, și unde se veduse însă una semnă de tendințele României d’a se pune în adunarea Rusiei. Guvernu’a romănă are nevoie a trata cu cei douî vecini ai lui, Austria și Rusia, in privința unor chestiuni speciali cari suntă pentru dînsu d’ună mare interesu. Aceste cestiunî suntu juridicțiunea consulariă, serviciule postsloru ș’ală telegrafeloru și are cari iiposite asupra comercianțiloru străini. Pentru a pregăti soluțiunea acestoră cestiunî, principele Carol I a trimisă totă d’uă dată și cu aceleașî instrucțiuni, la Viena pe d. Dimitrie Brătianu, la St. Petersburg pe d. Cantacuzino și pe episcopul Melchisedecu. Inemicii guvernului au splentată acesta circumstanță, lăsăndă în umbră misiunea d-lui D. Brătianu la Viena, și făcăndă mare sgomotă despre aceaa a d-lui Cantacuzino și episcopului Melchisedecă la St. Petersburg. Ei au atribuită astei emisiuni mă caracteră esclusivamente politică și aă făcută a se crede că ea trebuia se aibă importanță, pentru că se înveluia într’unu adîncu secretă. Dară de astă dată, partita boieriloră S’a prinsă în propria sea cursă, pentru a duce astafelu. Mulțumită simultaneității celorü doue misiuni trimise la Viena și la St. Petersburg, și asemănării obiectului loră, mulțămită încă calităților, personeloru trimise și precedinteloră loră, mulțămită în fine conformității de marșeloră, erorea s’a demascată, atătă de bine în cătă a trebuită cineva se se întrebe daca nu sar fi încetatu asemenea in totă ce s’a disă de bande armate și de vitórea invasîune a provincieloru turcescî de către Romani și Șerbi. Acésta Îndoială care a pătrunsă în canceariî, a condusă prea curende la descoperirea adevărului, și s’a încredințată că guvernulu română era neresponsabilă suptă acesta raportă, că ministrul afacerilor ăstrai, ne fusese sinceră din responsulă seu către marele viziru, ca și d. I. Brătianu în discursulu sec de le 13 Favruarie. De aceia se și crede incidintule ca terminată ; se crede că intărstarea sa potolită la Viena, că la 1) Nici nu există la Bucuresci uă represintante alu Turciei. (Nota Red.)