Romanulu, octombrie 1868 (Anul 12)
1868-10-02
848 ROMANULUI OCTOARE ce este dreptate, totu ce este ifbeie generosă. Interesele unei caste, unui capă de partită ce voiesce a veni la putere, nu suntu însă înțelese, nici împărtășite de toată națiunea. Vnțială oposițiunii personale, care consistă a înșela opiniunea presintându ca fapte rele chiar si faptele bune ale unui guvernă, ucide oposițiunea acolo unde națiunea este onestă, întăresco oposițiunea acolo unde națiunea, nu merită a mai fi. Oposițiunea redusă a nu mai fi represintată de cătă de aspiranți la putere, cari ajungându acolo, vor a se continue aceiași stare de lucruri ce au blamata, în locă de a mai fi privită ca mișcarea unei idei, generosă, este vedetă ca una mid’locă în serviciul acelora care au făcută din lume proprietatea Danilor și Leordenilorü. Dacă pe lângă acesta viclă care este inerinte oposițiunii personale, capii fracțiunilor ce compună oposițiunea, numeră printre dânșii omeni care nu simtă moî, și cariă pe vieța loră politică faptele rele ce-î blamă, oposițiunea se risipesce. Se neschipuimă că este un oposițiune întrun țeră constituționale, oposițiune născută în urma proclamării de egalitate a dreptur fioră omenescă. Ce* * * *a a ce deschide uă luptă de principiî, între robie și libertate. Se ne închipuiam că între acești omeni cari conducă oposițiunea, sunt numai omeni cari au guvernată țara mai nainte, și cari aă căciulă luptă greutatea tuturoră viciuriloră ce se impută celoră de la putere. Se ne închipuimă că nu este între ei altă omă leale de câtă de felulă acelora cărora mercenarii plătiți le daă patentă de onești și capabili. Se ne închipuimă că cutare a fosta ministru și că nu a fostă a călcată legile, a sdrobitu drepturile țerei suptă piciorele străiniloră, a risipită banii Statului în concesiuni onerese, din săracă ș’a făcută milionară, și-a cumpărată palate și moșii din prădi;că cutare suptă guvernele trecute a despoiată monăstirile, a speculată procesele în interesul ă seă ș’ală amicilor ă sei, c’a dată la amicii sei politici moșii în arendă, c’a numită în funcțiuni pentru bani, c’a corupta diamiele,c’a degradată sufletele, a nobilată trădările, favorurile, că cutarea făcută se perdă Statală milióne cu monopoluri dictate de interese personali; că cutare este dată astăzi în judecată și speră mântuirea sea prin venirea la putere a amicilor. Faust urmăreșce neîncetată pe Margarita cu protestările amorului seu . Satană o supune ispititoru. Una june o iubesce cu totă căldura și devotamentulu unei anime pure și iubitore, este Siebel, rola îndeplinită de d-ra Adele Berio, contralto. Acuma, actulă al III-le se petrece în grădina de dinaintea casei Margaritei. Siebel spune farmecile și fericirea amorului seu, culege roze, depune pe caliciula lorű recolita de rouă diminețeî amorósele’I scrutări, le strînge la sîmuă palpitândă de iubire și se depune apoi pe pragulă casei Mărgăritei, ca se le găsescu cându se va scula. D-ra Berio are oă voce îndestulă de plăcută deși co amă slabă cântă bine, și justă, însă .... este una insă, ce sperămă că un viitoru nu va esiste și pentru momentu, d-ra Berio se va mângâia lesne, căci este în forte bună companie, în ce privesce acestă visă. Sesulă delicată, impresionabile, d-rele Vizjak și Berio, amândoue camă uitară se seucupe, pate din causa emoții unei și a preocupărei cântului, de gradele corpului și ale mișcărilor. După cum e mamoratulă Siebel o feresce în taină iubitei Féte Mărgărite rose acoperite cu sărutările sale, Faust inspirată de Satan, îi depune la ușii podobe bogate, pietre scumpe, mărgăritarii. Sarele resare. Margarita iese în grădină, unde o aștepta furca, muna, virtutea; rosele acoperite cu scrutări, amorală adevesea politici; că cutare a câștigată judecăți nedrepte în potriva celui slabă căudă ministrulă dicta sentințele în procese criminale și civile; că cutare desființa sculele poporului ca se placă unui consult; în fine se ne închipuimă că este un asemenea țeră unde este un oposițiune compusă de asemenea capi de partite, compromiși prin tote rătăcirile ce eî impută mai tărdiă altora. Ce ar olice are acea țeră în facia cu morala ce ar propaga acei capi de partită? Credeți că i-ar crede numai pentru că strigă și că le-ar da guvernulu în mană? Credeți că li s’a uitată trecutulă ? Ce ați dice de uă țeră care, uităndă trecutele rătecirî ale tiranilor, eî, ar crede în morala lorű politică și le-ar pune pe copii cununa victimelor, patriei, dreptății, moralei, o noroi! Că asemene națiune nu ar mai fi demnă de vieță, de libertate, n’ar mai merita nici justiție, nici fericire, nici mărire. Ce ar dice lumea în acea țară unde partizanii propagatori ai castei și ai privilegelor, vânduți pentru bani, s’ar presimți ca omeni morali și necorupți chiară în facia acelor unde la cari aă primită bani? și cari ar avea încă nerușinarea se clică că nu i-a coruptă nimeni nici vădată! Vorbimă în genere și dilemă: nu este dreptă a face morală politică cei cari n’aă făcuții mai bine căndă erau la putere, lumea rîde de eî! Biblia ne păstreza morala unui fariseu: „Vorbeleră mele ascultați, fapteloru mele nu urmați!“ Noi nu avemă însă nici acesta tristă virtute. Admitemă oposițiunea reală care recunoste faptele bune, și blamă pe cele rele, atunci căndă hlamidă vine de la omeni puri de la cari avermi se asceptamu ceva. la oposițiune este ună bine. Nu este totu asta-felu cându oposițiunea este personale, căndu este în scopul de a veni la putere spre mulțămirea intereselor particulare; cându este fără nici una rocii pentru interesele publice, cu cari se îmbracă ca se amăgescă. Respingemu oposițiunea care minte, care ascunde interesele de castă, interesele străine, interesele personale luptă masca intereseloră patriei. Respingemü oposițiunea care minte, precurmă și sprijinul, care minte, căndă unulă și altulă nu au în vedere 1 finele și folosulă generale, ci numai acela de castă, de fată, fericită, juvaerurile, amorală primejdiosă, necurată, nenorocită. In astă scenă stă iotă dificultatea rolului Mărgăritei. Ea se ’nainteza, redică mai ánteia rosele lui Siebel; ele îi pară dulci și d’una augură ferice. Invîrte apoi rata furcei gelé și lucreza. Cună cântecă dulce, simplu și plăcută ea se ’nsoțțesce în lucrul ă seă. Ori cine cunosce anevoînța d’a cânta ședendu, eî bine! d-ra Vizjak are uă voce atâtă de puterică, atâtă de frescă ș’atâtă de sicură în cată cu aceaașî arte, cu aceaașî înlesnire cântă sedendu ca șin piciore. Mai multă decâtă atâtă. Ea se scula pentru a se preumbla și găsesce javearurile. Surprindere mare, veselia nespusă, plăcerea d’a se ’mpodobi, atâtă de inerinte fesului frumosă chiară în candórea și inoința cea mai încăntătore, o transportă. Ea se gătesce, privindu în oglinda casetei cu juvaeruri, pusă pe unu scaună; pentru acésta însă trebue se se plece în genuchie dimaintea oglindeî, și i acăstă oposițiune cântă pasagiele cele mai grele, într’un modă atătu de naturale, atăt de lesne, ș’atât de plin de farmece, neluândă nici ună felă de pasă pentru a ’nlesni vocea, încătă ar dice cineva c’ascultă să pasere ce m ziorî de Ziuă se deștepta pe verdea’ ramură, scuturându-șî și netezându-șî penele, podoba sea, și cântând din instinct c’uă voce argintie și melodia sa imnulu dimineței. D-ra Vizjak are ancă ș’ună trilă minunată cea a ce este atâtă de rară și de prețiosă persona, de meserie plătită cu bani, ce degradă sufletele. Oposițiunea s’a coruptă. Ea nu mai luptă în interesele patriotice, căci ea lovesce cu turbare orice acte patriotice, preumă armarea Românilor, cugetările cele mari de unire a tuturor Românilor fi. Nu mai luptă în interesele ideieloru liberale și egalitare, căci ea degradăndu-se, a îmbrăcată livreua a câțiva capi cari după 1848, aă ucisă libertățile țerei luptă piciorele cailor, armateloră de ocupațiune, principiile libertății și egalității; nu mai luptă in interesele justiției, căci ea se compune de omeni cari în trecută su călcatu în piciure justiția. Oposițiunea sa coruptă, lupta este între Români și străinii vrăjmași ai țerei, între poporă și hotărî, între libertăți și robie. La națiunile civilisate și pline de vieță, oposițiunea rareori este personale, și căndă interesele publice, interesele patriei sunt amenințate de vrăjmașii din afară, tote fracțiunile din întru învrăjbite se unescă ca ună singură omă și aperă interesele publice. La acea națiune unde interesele publice sunt sacrificate celură de castă, de facțiune, de persona, facțiunile servă interesele străinilor, contra intereselor patriei, denunță actele naționale, chiamă străinulă ca se le dea puterea cu uciderea drepturilor patriei și căndă străinulă vine, facțiunile așternă pe calea loră în țară drepturile și libertățile patriei se trecă peste ele;acea la națiune dicem, silințele omenilor, de bine cari voră reificarea țerei, trebue se se acordeze, se se Adecescă ci se nu se descuragieze de infamiele și calomniele voitorilor de zeu ai țerei și se pășiască înainte cu sumeție, și cum că națiunea, recunoscândă pe adeverațiî sei amici, îi va urma și voră învinge. X. n’a costatu 700 franci. Luxuru României istă-dî, mî-am clisă, e pușca cu aca. Luaiu iară pușca mea, și pentru că sciű că suntă pucinî amatori de aseminea obiecte, și cei cari ară fi, nu suntă prea avuți ca se dea iseminea predă,otărîiă a o pune la loterie, pentru suma de 600 sfanți, în bilete căteie trei sfanți, ca produsul ă iei se se mască cu cele balte sume ale bunilorü cetățeni pentru cumpărarea armelorü nouî ale țeriî. Nu v’așă ruga, d-le redactare, se publicau acesta, dacă masă avea de scopu a anuncia totu l’uă-dată pe cetățiănî pentru plasarea numeritorii acestii loterii. Toto d’uă-dată, vecerii și permisiunea a depune pa biuroulű administrațiunei ^iariului d-vdstră menționata armă spre a putea fi vedută de amatori. Primiți și cu acastă ocasiune încredințarea considerațiunea și respectulu ce reportă. N. T. Orășianu in fiiiiHiniiiiunii 1 Bucurescî. 29 Septembre 1868. D-luî Redactori alü fii arNăd.ROMANULU. Domnule, Dacă pina acumă mam respinsă la apelul ă ce-ațî făcută Romăniloră de inimă pentru cumpăre de arme, causa a fostă lipsa de miijloce în care me aflu, veni Totuși ideia de a perde uă ocasiune d’a în ajutorulă țerii mele me muncea necontenită, și ardeamă de dorința de a depune și eu miculă meă dară pe altarală patriei. Posedă uă pușcă de luxă, cu doué țevi din renumita fabrică a lui Devisme, care T«----------- ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Eleuthera, invocăndă pe Mercură infernală. Oposițiunea retrograzilor de tot felul nici uădată nu s’a pronunțată cu mai multă turbare de cătă între Sept. și Octombre. Cu străbunii noștriî se celebrămu și nouă sărbătore în care se invocămă pe Dumnedeală părinților noștri pentru unirea fracțiunilor rătecite cari facă trebile străiniloră, și revenirea loră la unire și armonie spre a apăra drepturile patriei nostre. X. »----------__________________________ LUNA LUI OCTOMBRIU. Octombriu son Brumărelu, a ciecea lună în calendarulă Chrestiniloră, corespunde la semnulű, al 8-lea ală Zodiarului, Scorpia în care Soréie intră de la 21 la 22 a acestii luni, cuvântă care a făcută a i se da numele Octombrie : Octoimbrium. (Ală optulea ,ală ploilor)). Și pentru că era a șaptea lună în calendarulă romană ală cărui a nu era compusă de tiece. In calendarulă lui Numa era de ducispre-dece. Astafel, bania primită și noi, are 31 de file. Brumariulă nu are nici ună raportă cu istoria lunilor în vechime. Țeraniloru noștriî le aă plăcută aî diceastă felă din causă că atunci începe a cădea brumă. Eî îmi pară mai logici decâtă cei vechi. Numele antică de Octombrie se ținu bine înpotriva lingușitorilor, Senatului romană, capriciului lui Conrod și vanitatea lui Domițian. Celă de ânteiă încercă în deșertă a schimba numele antică în numele de Faustinus în onorea frumosei Faustine, femeia imperatului Antoniu, al doilea în acelă de invictus, in onarea lui Mars căruia era consacrată acestă lună și al treilea chiar în numele sec de Domitianus. 15 ală acestei luni, pusă suptă pretențiunea lui Mars, se imola la Roma unicală, numită Octoberu, acestuia seă teribile. La Romani 4, 12 și 13, 15 și 19, 23, și finele lui Octombrie erau păstrate pentru sărbători și solemnități naționale. Acastă lună este luna culesului viitoră și a petreceriloră inocinți. Pictorii, sculptorii, poeții, represintă pe Octombria surîțjâtoră, coronată de frunză de viță ce îngălbenesce, din care atîrnă ciorchini roșii. Latinii celebrau în onórea lui uă serbătore: tata Dionisie, surpranumele lui Bachus, creală vinului. Grecii și latinii celebrau asemenea uă serbătore în Octombrie, în acțiunea de grade a aperărei grănelar p redicate. Cel vechi credeau cu putere că geniul zeului, la epoca lui Octombriu, domnia în Roma, și celebraă serbătorea morțiloră suplă nume de JUSTIȚIE. — Prin decrete cu data 25 Septembre curentă, sunt numite în funcțiuni personale următore: D. Haralamb Vasile, fostă președinte de secțiune la tribunalul Iași, președinte la tribunalul Râmnicu-Sărată, în locul ă d-lui Stavruț Zamfirescu, trecută în altă funcțiune. D. Dimitrie Neagu, doctoră în dreptă, actualele prim-procurore la tribunalul Iași, președinte de secțiune la același tribunal, în locul d-lui I. Pală, trecută în altă poștă. D. George Cernea, doctoră în dreptă, celă mai vechiă dintre procurorii de secțiune la tribunalulă Iași, prim-procurore la acelă tribunală, în locul ă d-lui Dimitrie Neagu. D. N. Istrati, doctoră în dreptă de la facultatea din Paris, procurore de secțiune la tribunalulă Iași, în loculă d-lui G. Cernea. D. Theodor Berlescu, actualele membru la tribunalulă Ilfov, președinte de secțiune la tribunalulă Prahova, în locul ă d-lui I. G Pleșoianu, trecută în altă funcțiune. D Sava N. Șoimescu, doctoră în științele politico-administrative, actualele suplininte la tribunalulă Ilfov, membru la același tribunale, în locul ă d-lui T. Berlescu. D. Ion I. Polizu, doctoră în dreptă, suprimăte la tribunalulă Ilfov, în locul ă d-lui Sava N. Șoimescu. D. Ion Mătăsaru, juristă de la facultatea din Iași, substitută la tribunalulă Fălciă, în loculă d-lui Theodor Stratilă, care remăne în disponibilitate din causă de bala. D. Ion N. Faur, adjutore de grefă la tribunalulă Tutova, în loculă d-luî C. Vasiliu, demisionată. D. Naum Mărculescu, adjutore de grefă la tribunalulă Tutova, în loculă d-luî T. Petrini, demisionară. D. C. Ion, portărelă la tribunalulă Putna, în loculă vacantă. (.Monitoriului PARTEI COMUNALE. CONSILIULU COMUNALE DIN BUCURESCI. ȘEDINȚA LXII. Luni 9 Septembre 1868. Presenți: D. Costache Panaiotu, primarul e. — Grig. Serrurie, consiliară-ajutoră, la uă cantatrice. Nici uă tremolă, nici uă cor torsiune nu este de nevoie pentru a da putere voce sale fresce și plină de vigore; notele înalte le dă ru aceaașî înlesnire și naturale ca și cele din medium. Acelă însă, acea pată potere despre care vorbirămă adiniere, totuși nu dispare de cătă atun.î căndă d-ra Vizjak se animă și se pasioneză, ceea ce ne face a spera că intr’mnă rolă unde nu va avea a juca uă ingenuitate ne va areta mai multă grada. Este frumosä scena, și d’uă musică bogată și spresivă, aceaa ce se petrece intre Faust, Margarita și Mephistofeles. Puterea virtutei luptă în Margarita contra seducerilor lui Faust și ispitelor lui Satan. Suntă în acestă scenă dificultăți de eșecuțiuna în care d-ra Vizjak și d. Milesi se distingă prin calitățile artei și vocea soră. Satan triumfă. Margarita după ce fuge în camera sa, nu pate resista multă timpă ispitei; iesă la ferăstră și esală întrună căntă pasionată și plină despresiune foculă pasiunei sale. Faust alerga, Margarita cede, amorulü îî întrunesce întruă îmbrăcișiare pasionată; in acestă momentă rudele sorelul luminăză pe cel dupî amanți și Mephistofeles triumfăndă , rănjesce lasă parte de mulțămire. In acestă scenă d-ra. Vizjak a aretată pe atâta măiestrie în căntă cătă și gracie în roșă. E dreptă încă se menționămă aci inteligința și îngrijirea punerei în scenă, care a produsă uuă efectă din clle mai plăcute. Nenorocirea și remușcarea munesc apoi pe sermana Mărgărită. Faust sufere și elă dacă vîrtejulăilă duce. Margarita voiesce se intre în biserică pentru a găsi uă ușiurare suferinței iei, însă Satan o ține pironită prin puterea’a diabolică dinaintea pragului sântului locașiă. D. Miloși se deosebeșce ca actoră plină de talentă în acestă scenă, în care Mephistofeles, nevedută pentru Margarita, o ține pe locu, o opresce în tóte silințele sale pînă căndă biata nenorocită cade leșinată Margarita este readusă la locuința’ de femeiule ce iesă de la biserică. Basulă are apoi oă arie însemnată întru o serenadă ce face suptă ferestrele Mărgăritei. Ni se pare însă, c’acésta altă ma fostă obiectulă unui stadiă destulă de seriosă din partea d-luî Milesi, căci nu ni s’a părută esecutatâ cu aceaașî măiestrie ca totă restulă zelului seă. Veni apoi ună duetă între Faust și Valentino, fratele Mărgăritei, care voiesce se rasbune ultragială adusă sorei sale și iubitorelui Siebel. Mephistofeles, neveztită pentru Valentino, pareza loviturile acestuia. Faust străpunge pe adversariulă scă, și apoi fuge cu Satan. Margarita alerga însoțită de mulțime. Valentino o blastemă murindă. Este frumosă, admirabile sfîrșitul acestui actă. D. Filippo Coliva, bună adore, adeverata artistă, nu aruncă murindă strigări ridicule. Căniulă scă este acela ală unui omă slăbită de lovitura morței, plină de durere, de indignare, de desperare; el respiră blăsfemândă pe sora lui criminale, care leșină de durere și de remușcare. Cortilă acompaniază cu jumătate voce, întrună căntecă funebru ce se stinge, sborulă sufletului nobile ale lui Valentino. Cortina cade, animele remăni restrînse și suflarea oprită. Am vezută aci cu părere de reă că rarele aplause ale cărorava spectatori mau găsită echo, și celă mai frumosu sfîrșită de adtă, celă mai bine esecutatu, ma fostă aprețuită pentru că s’a stinsă întruă tăcere funebră și ma sfirșitu cu resunete sgomotase. Culmea nenorocirei atinge pe Margarita. Ea a ucisă în sinul fructulu amorului iei și justiția întemnițându-o ca p’uă criminale, îî va da în curăndă resplata rătăcirei sale. Ea zace în temniță p’uă rogojină. Vine Faust și Mephistofeles: virtutea redesceptată luptă contra unui amoră degrădătură. Faust voieșce se salveze pe amanta sea; ea nu o lă mai urmeză. Musica acestui actă este energică și zgomotosă ca și tumultură pasiuniloră ce represintă. D-ra Vizjak se distinge printrunu joca plină de energie și de pasiune, totă aceaașî putere, înlesnire și arte în cănsulă seă. D. Milesi nu desminte în nimică sucesură ce avusese pîmaci în totă piesa. Virtutea triumfa. Margarita vede apropiindu-se osînda însă nu cedeza, nu fuge cu Faust și Satan dară cade mortă de durere și remusere. Angerulă resbunătoră se arăta încongiurată de lumina cerăscă; el o precipită pe Satan în abisă pe că,ndă sufletulu purificată prin căința ală dulce! Mărgărite se ’nalță la ceruri, întrnă lumină uimitore și ’nconjurată de ângerî •