Romanulu, octombrie 1869 (Anul 13)

1869-10-01

758 ROMANULUI OCTOMBRE 1869 déru nu-lu dă mai cureada acela cuvéntu, ca se putemu și no se la lăudămu, și se- mulțămimă pe fapte, éramu pe vorbe. „D. Cogâlnicenu nu ordină la municipalitate.“ Asta este dejű atuncî de ce nu promite că-șî va da cuvântul și în afacerea Grodillor ? „Nu ordină la municipalitate.“ Asta este. Déru are dreptul ă și datoria se ne silescă pe toți se respectăm ü legea. Dec! ea opresce lotăriele. Dec! imprumuturi comune! este uă lotăriă, și încă din cele mai pe față. Dec! or! ce contractare în contra legi! este nulă. Dec! specula, ce s’a facutü aci, este evidinte. Ministrul o tace. Candüdérü tace, pe ce temeia se credemu că este străină aceste specule ? Se vorbescu, se facă a se respecta legea și, mulțămindu-i, vor nu fi siliți atunci se recunoscema ca fostă cu totul desinteresata în specula rotăriei. Scusa în afacerea arestăriloru de la Văcăresc! este și dânsa de cea mai mare naivitate. Se iéț arestați! de la Văcăresc!, se răpescu d’aci, în contra legii, fără voia loru, se trămită în locuri depărtate, isolate, ș’acésta se face din dragoste pentru d. Fălcoianu. Aci în adevĕru se pote dice: »mulțămimă de dragoste!“ D. Cogâlnicenu este tratată de amicii se cuma trataă preoții pe Dumnedeă, căndă diceaă că ele pedepsesce pe cei pe cari ’i iubesce. Totu de dragoste, negreșitu, d. Fălcoianu n’are voie se primescă diamiele. Se renimü acuma la cea după urmă cestiune, la care ne respundu amicii d-luî Cogâlnicenu, la asasinatură Popovicî. Se mergemu, dice, se cercetămă dosariele. Déru cine ni le dă? Nimine. Se propune dérü cea a ce scă că nu este permisă a se face. Se vedemu, dice, „ corespondința lui Popovicî cu popa Musceleanu.“ Déru cumu putemu vede cea-a ce n’a fostu și nu este? Și cum ț se chiamă acastă neadeverată afirmare? Mai cu sémn pentru ce se face ea? Popovicî a mârturitu ensușî?Se ne ’nțelegemă. Amicii d-lui Cogâlnicenu scris-au séü nu, că „uă partită a pusă pe Popovicî se se fică asasină ?“ Spus-au sén nu c’acea partită adepusu trei mii de galbeni ca destre pentru asasină? Cumu se chiamă acésta aserțiune și cu ce seopu s’a făcută ea? E că ce trebuie se ni se spuie. Spus-a séu nu d. Cogălnicenu că Popovicî a fostu prinsu pe căndă pândia ? Prinsu-sai elu seu nu pe căndă dormi a ? Seni se spuie pentru ce și cu care scopu s’a disă și publicată în totă Europa aceste neadevăruri ? Spusu-a séu nu ensușî d. Cogâlnicenu că noi suntemü organisați în comitate de asasinată, și că viața lu’ s’a pusu la votu, cum s’a fostu pusu la sorți cămoșia lui Iisus. Pentru ce și cu ce scopu a rostită acestă criminale neadeverit? Asceptamui respunsulu. Și, péno se vie respunsulu, de ce, cându dumneloru au disti că noi voimü asasinaturî și c’amu dată trei mii de galbeni lui Popovicî, se nu chernu și noî că dumneloru i-au dată trei mii de galbeni, ca se spună că voia s’asasineze pe d. ministru din întru și c’a fostu plătită de noî? Ce arădice tribunalele, la cari se referă d. Cogâlnicenu, dacă noî, pe leagă dovedile ce presinta răuă, amu mai avè și altele, cari se constate și mai evidinte uneltirile ce se făceau în jurulu lui Popovici? Se-la trămită dérü, sä-lu trămită c’uă oră mai curându inaintea curții cu jurați, și vonm veni și noî acolo se spunemu ceaa ce scima. Pârnatura însă, este și rămâne constatată că Poppovicî dormia, éra nu pândia, și că d. Cogâlniconu a voitu a propaga în totă Europa că suntemu resturnătorî și chiară asasini, asasini, servindu-se pentru acesta de cea mai necalificabilă comedie. Ancă ceva. S’a opritu de către direcțiunea posteloru telegrama preotului Ion către redacțiunea Românului. Avemű distanța cu No. 130, de primirea telegramei. Tot a doi, Dumitru Ghica și Vasile Boerescu au răpită are acea telegramă? Și decá toți ei suntu răpitorii telegramelor, de ce ministrulü din întru tace și îndură atâtea violări de legi, răpiri, și ucideri ? De ce este și rămâne membru alü bandei ilustrului II Passatore, care portă la noi numele de Popa-Tache ? Parisului și intre cele alte esposițiunea industrială, palatul esposițiunii din Câmpia- Elisee, unde înălțimea Sea a avută pensia d’a admira mai multe producte și a face numeróse târguriî. Paris, 10 Octombre, înălțimea Sea, acompaniatü de agentulü Romănieî și de suita sea, S’a dusă acii diminăță către dace oe la capela română și a asistată la serviciului divină, cumă și la te-deumulă cântată in onorea sea. Totă colonia română, aflată In Paris, s’a grăbită a se duce, pentru ca să presinte omagede séle celui d’ăntâiu principe Domnitorn al Romemei, cărui a fostă dată se visiteze acesta capelă de la funda punea ei. Terminându-se ceremonia religiosă, au fostă presintați înălțime! Sese la capelă chiară toți bursierii guvernului română, cari facă studiele lor în diferite școli din Paris, și a aflat pentru fiecare dintr’unșiî ună cuvântă du Incuragiare și solicitudine. Agentura a presintată apoi mai multe persene din colonia română, cari dorină să esprime omagele foră înălțime! Sele. La 12 ore fără mă qoartă, principele a părăsită capela, în aclamațiunile tuturoră asistenților, și s’a întorsă la otelulă scă. I. L. va da astă de audiență de la amor și până la patru ore numeraselor persone, aparținândă la tote clasele societății, cari au solicitată onorea d’a fi presentate I. Sele. După aceaa va face poteră escursiune In giurală Parisului. Monitorulv. *-------Paris, 9 Octombre. I. S. Domnitorul României a dat o astăcli uă serie de andante la mai multe persone însemnate din lumea politică și din presă, cari au manifeuata dorința de a face cunoștința suveranului Romănilor și aî presenta omagiele lor”. De la tr I, înălțime asta, acompaniată de oficiăruile de ordonanță, alaturalu de persona sea, a visitatu mai multe curiositățî ale D-lui directore ale diarului ROMANULU. Domnule directore, N’amű obiceiulu d’a contrazice cele ce se scriu de mine, căci lasă pe fiă cine se aibă despre mine părerea ce poftesce, destulü se fiu eu în liniște cu cugetul meu. Epistola însă ce publică ieri d. dr. Nicolescu în colonele fetei d-vostre, me obligă a înfrânge regula ce mi-amüpusti, căci me vede încurcată în afaceri, care atingă persone ce eu stima și respectă, și din care unele me onora cu amiciția. In cestiunea scólei de medicină, d-le directore, eu amii de mai mulți ani opiniuni diametrale opuse cu ale articulului carele a motivată epistola d-lui dr. Nicolescu. Déru nu importă se se scie ce crede unu simplu muritoru ca mine despre acea scală, ci vină a esprime numai părerea mea de rea că au fostu suficiente francele lămuriri, ce ama dată d-lui dr. Nicolescu, cândă mi-a făcută onorea a veni la mine, și declarațiunea că, de și ama scrisă câtu-va timpu în Adunarea nationale, unii jurnalii ce-șî propune reconstituirea pin împăcare, pe clea raționale, a fracțiunii orii partitului liberale, eu, de la purcederea mî spre Danemarca, mamă mai avutü nici unu amestecu la acea onorfeță, afară de dările de semn despre congresulu archiologicü, și n’armu publicată nici publică nimica în colónele ei, impedicatü fiindu, pe lângă altele, de a face politică, și de studiile ce facă pentru șcală și în vedere cu congresul viitorii de la Bolonia. Primiți, verogu, d-le directore, încredințarea pre deosebitei mele considerațiuni. V. A. Urechiă. Diplowirm romiim Orice Statu, care are autonomia sea, are uă diplomație. Avemți noi una? Ce este diplomația? Nici ideia nu esiste la noi. Ea este adunarea de cunoscințe și de principie necesarie, pentru a conduce bine lucrurile publice cu sfaturile străine. In datine mai are unű sensu: nu este numai solința, déza și modul de aplicare a ei. In toți timpii au esistatü raporturi între staturi. Chiar sălbaticii, chiarăordele nomade nu suntă ținute a s’apuca la bătaie, îndată ce se întâlnescă. Se faci vorbiri, învoieli, de aici isvorasce principiulu pentru țeri și comunități, de a încredința la mandatari grija d’a represinta interesele, fa iă cu alte state, prin omeni capabili și dibaci. In faia declarărilor presei maghiare despre unii atacă în Principate, înainte d’a veni la uă situațiune gravă, diplomația nostră întrebuințat’a arecari mijloce înțelepte, spre a explica acestă faptă, chiar după călcarea hotareloru de Unguri? Făcut-a cela mai mica pasă diplomație la Portă și la puterile garanți, in puterea drepturiloră nóstre din tratate? Nu credemű. Guvernul n’are diplomație. Cei câțiva aginți Români în străinătate, nu credem că au cea mai mică ideie de cele mai mari lucruri, ce se pere că aici, nici acelă caracteril liberă de înrîuririle unui spiritu de umilință pe lângă aceia unde se află. Totulii atârnă de capacitatea superioră a agintelui sau a ministrului în asemenea lucruri, precum trebuiesce neapărată talentulu pictorului și musicantului; at énse aginții și miniștrii noștri! din afară acesta talentu? Nu eredemn. Pe câtă timpu raporturile între Statulu romăn și cu Staturile străine erau simple, fiă cine putea fi diplomata , nu avea nici una rola însemnată, dorit, de la schimbarea garanției în protectorată, prin necapacitatea și servilitatea ómenilor, cari ne cărmuiesă, lucrurile s’au făcută grave. Interese de alianță din afară au desceptatu ilustrio ambițiuni la poporele vecine chiară la acelea cari, înainte de a cuceri pe Romănî, ad ancă trebuință d’a’și cuceri chiară ele autonomia de la tiranii lorü. Suveranii nu dispună, în aceste acte diplomatice, fără scirea națiuniloră lorü, căci numai națiunile scrü unde le dóre, și guvernele nu trebuie se decidă nimică, de câtă cândă se facu opiniunile. Astădî, cândă civilisațiunea întinde domeniul ă ei, cândă Sfaturile ce respectă legile se îmulțescă, se aședă déca nu unii corpu de doctrină, derivă adunare de regule convenționali, și ’ntemeiate pe natura lucruriloru, trebuinduse a se cunosce și aplica. Astă dî acele regule sunt reduse în sistemă. Astă dî numai tote Sfaturile civiliste au impusă agințiloru trebiloru internaționali are cari studii pregătitóre, are cari cunoscințî. Au cunoscințele de acesta natură diplomații noștril și acea puritate de dreptu alü demnității naționale ? Nu scimți. Dému vedem că n’au făcută nimică în cele de față. 3ici că misiunea ce au este cu totul altăceva, decâtă a represinta interesele națiunii. Diplomația, înțelegendă teoria și practica, a fácut mari servicii altor Sfaturi. A contribuită se îndulcască raporturile internaționale și a anula acusurile nedrepte. Nu vorbim despre un posițiune violinte, care în diplomația strică celoră cari apără uă caută. Respectură umană, opiniunea publică și alte frânele modern, espresiunea patimilor violinte nu mai existe. Cea făcută diplomația nostră la Viena, în fața urletelorü poporului maghiară d’a cotropi România? în fața călcăriloră hotariloră tereî? Ce a făcută diplomația nostră la Constantinopoli, unde tractatulă de Paris îi deschide porta a reclama la ambasadori? Ce a făcută diplomația romănă la Paris, unde opiniunea guvernului cumă și a publicului era falsificată asupra lucrurilor și se credea ca prin revenirea la putere a acelei clase, care fusese suptă zidurile elü, amu se ’[I facă uă C0';fi din[â și se Tî ceră mă serviciu. Cândă cramă la Paris, amă jucată pe cuvântu la uă sumă forte ’nsemnată ș’amă perdut-o. Ama dobândită de la adversarulă meă mnă termenă de trei septemânî, ș’acestă termenă se ’n hiăță după câteva zile. Naturalmente a ti huilă se me ’ngiijescă de plată. N’amu criza ă se mărturisescă tatălui meu acăstă aventură, căci mat de mă sî dă mî-a făcută nesce mustrări destulă de aspre asupra purtăl’J’ m le dérü amă spusă totă baronul de Efii, și mî-a permisă angagia pentru câtă va timpă diamanturile sale. Puțină maî târziiă voiă spune tóte aceste Marchizului, și va plăti Pentru momentă elü nu mî-ară permite d’a merge la Paris ; trebuie dérit se pleci la loculă meă. Vei duce diamanturile la unu împrumutătoră, a cărui adresă o amă , vei lua suma și vei da-o cui o ctitorescă. Ilă ascultamü fórte emoționată. Mi se părea stransă ca barona se ii dată diamanturile la cari ținea atâtă de multă ; déra nivaiă ună singură momentă id ii d'a bănui pe Carolă. Plecam cnsa e o uă stristeță adenă. Déca mi ară li ^lisă cine-va că eramă se me despartă de d-ta pentru totă deuna, nași fi fostă surprinsă, atâtă eramă de mâhnită și de chinuită. Fără trista’mî comisiune câtă patura mai curânda, și revenită cu poșta în cea mai mare gena. Aveamă vă grabă nebună d’a fî la castelă, aveamă presimțimentulă nenorocirii, pe care voiamă s’o preîntâmpină cu totă prețulă. Imî Inchipuiamă c’uă dală că acolo, décá nenorocirea nu venise âocă, nu va cuteza se vie. Sosim la imj oculă nopții. Totă lumea dormia, afară de Carolă , la care redusă lumină. Me sună la camera lui. 110 găsită ședândă pe pată, pălită, abătută, In cea mai mare neliniște.— Ei bine! îi țjiseră, Iată s’a terminată.— A! îmi respunse elü, nu maî este vorba d’acesta nu ți-am spusă adeverulă, Adrian. Barona de Efii nu ’mi dăduse acefe di mânturî i-se .... stătu la ’ndruială.— i-le luase șî ? îî fiseră, acoperită c’uă sudare rece.— Da, respinse elü. S’a descoperită luarea soră, și tatală mea s’a adresată la justiție. Fiindăcă tu lipsiaî, bănuielele s’aă îndreptată spre sine.— Mișcarea mea cea d’ănteiă fu cea mai puterică.— Și n’aî spusă nimică csdamaiă.— Nimic șise er, plecându’și ochii. Acești ómeni ai poliției me oș rrau, și privirile loră nu me părăsiră. Mă ne pute me vom acuza. Și că, nu potă se mărturisescă, mai cu samă tatălui meu cam furată..............— Pe căndă că, nu este asia ! . . . ijiseră gângăvidă. Nu sferșisO. Eiă nu respunse nimică. Me răpediî afară din cameră, și ’n timpă d’uă oră alergară la voia întâmplării prin parcă cu capulă înfocată, lovindu-me de arbori, fugendă de ferestrele duiuitale și visândă necontenită la d-ta. Dorminî, visai la vruă serbare, la mnă bală, la mine póte. ... și că, nebună de durere, mc pregătiamă a’țî dice uuă vecinică adio. Merseră în fine la tatală meu. Nă deșceptată fără veste. Căndă me vedă, se speria.— Tată, îî Jisesc, trebuie se stiî ce se petrece.— Ii spuscră tată.— Ș’acumă ce trebuie se făcu ? li cjiseiă terminândă — Sciî bine, Adrian, déca me mtrebi.— Ingenuchiaiă lângă patura lui și prepură a plânge.— Stepănulă, crise eiă, și-nespusă vieța pentru a salva pe servitorul ă seă. Fiiulă stepănului nu pare se fiă infamă, pe câtă timpă fiiulă servitorului este aci spre a-i sacrifica onorea.— Me uitară la tatală meu. Era vânătă. Perulă luî maî albă se redrease pe capă. II sărutase măna.— Copile, disc elfi, fă’țî détoria.— Ș’a doua șii diminața, domna, dinaintea dumitele ș’a tuturoră, m’am acuzată cam furată diamanturile. Te am vedută pălindă și ’ntorcându’țî o luî. Carolă se clatină; mardhsulă mo isgom ca p’ună miserabilă, și sermanulă meă tată, jucândă numai in acea lină teribile comedie, căci d’atunci nu ma’ avu coragiuirl, nu ’mi făcu ună gestă de adio. . . . Adrian s’opri și se ’ntorse, cun^ănesce lacrime pe cari nu voindă s’ascredea că este demnă se i se arate. Marchisa nu maî sta nepasatóre, cu manele crispate, cu corpul ă nainte, asculta cea mare nencredere, dérit și bună interesă pe care’î era cu neputință scră asunc á. Acrim urmă. — Atunci, dómna, insolindă ce se facă, nu am dusă in armată. Acolo numai puteamă se găsescă uitarea și mortea. Martea nu m’a voită. N’aveamă de câtă uă simțire In animă, pe dumneza, n’aveamă de căt fi uă părere de mă, acea a d’a me fi desonorată de bună voie și fără putință d'a mĕ reabilita, în ochii dumitele. Imi schimbasemă numele, pentru a lua p’ală mamei mele. Și pe acesta, de care se putea aduce aminte, l’am shimbată intrândă în casa dumitele. Minciună zadarnică, pentru dumniata celă puțină ! M’am cunosttită. Atunci am vedută tota mărimea nefericirii ce me isbise. La *ntorcerea mea de la fiecare campanie, ceea ce făceamă mai ăntâiă, era d’a itreba despre d-ta. Aflată astă-felă că Carolă te luase de socă. Am ghicită că te iubia, și d’acea adam iertată. Nu putea e să. rerula dumitele, se s’acopere c’uă rușine ca aciaa cu care m’am acoperită că. Aflată desordinele ln cari s’aruncă după câsătoră și’n care se silia fărîndouiăiă a uita părerile luî de reă, remușcările luî póte. In acele desordine și-a lăsată oase mintea. Acumă, domnă, căndă nebunia luî îmi rodă libertatea, faciă cu dênsula, acumă căndă suntă decisă a pleca măne, pentru a nu te revede póte nici uă dată, spune’mî, te conjură, ră me credî, cândă îțî jură că suntu nevinovată. El întindea mâna spre marchisa și ’ndouia genuchiului. —Domnule, respinse cu receia d-na de Cireix, specul asupra bólei marchisului! Adrian se redică și se uită în salonă cu rătăcire; apoi, uitânduse la idiotă, alergă spre dênsula, și, acoperindulă cu privirea’] înflăcărați, strigă: — O! Dómne, fără minune, cumă crai se faci deunăzi! Permite ca elfi se me recunoscu d’acela care amă fostă, se’lă ia viul, fie numai pentru uă secundă. Deslăgă’î limba, deschide’ ochi, se potă atesta adeverulă ! Déru idiotulu, iar’ Indouiala necăjită că nu’lă cuicaă, se mișcă cu mănie, și începu a se boci c’ună tonă stupidă și plângetorii. A esclama marchisa, nu mai încerca aceste caraghiosticurî; ve’î bine că nu póte se spuie nimică, și că ești secură de tăcerea luî. — Aî dreptate, Ijise Adrian, sartca mĕ osendesco , dérà dumnéta, nu es,î demnă d’a fi iubită. Adio, domnă, soă ce’mi remâne de făcută. — §i c’mă pasă secură, cu capulă susă, eși din cameră, unde marchisa remase tremurândă, faciă ’n faciă cu idiotulu, care,scuiturându’șî capulă la drepti și la stânga, urma a so boci pernă ritma monotonă. (Va urma). Henry Piriére,