Romanulu, martie 1871 (Anul 15)
1871-03-01
182 ROMANULUI MARTIU 1871 D. Fleva de la ’nceputu a avut grija a spune că nu s’ocupă de concesiune ci de cel ce a aplicat-o reă și d’acea a trecută răpede peste acestă cestiune. Ense se vedemii, concesiunea este clară și ne’ndoiosă? Nu: ea nu e nici precisă nici clară: dec aru fi fostă asta, și miniștrii ară fi călcat-o, atuncia ară avè dreptate. A critica e lesne. Fracțiunea póte critica, căci n’a fostă la putere, nu se scie de putea s’o aplice mai bine sau mai réc. Ensa noi, cari am! fostă chiemațî a o aplica, ce puteam face, când ea nu era clară? Mobilul! care a făcută pe guvernul de la 1868 se ceră drumul de seră era uă necesitate a timpului, cerută demult: era urgentă se nu remânem mai prejosu de țerile vecine. Serbia, Turcia, Rusia făceau drumuri ferate și roi avemu se remâne mă isolatî. j Erau apoi și interese politice, căci între România și Moldova drumul de seră erauă legătură nedisolubile Bine a făcută der ministerială de la 1868 d’a cere camerei drumul de seră. Acestă necesitate ea se scula ea ușurința și graba cu care s’a votată concesiunea? Zelul neraționată, lipsa de prevedere, neclaritatea lege! eraă ele justificabile, prin marea urgință a căieloră ferate? Concesiunea s’a votată cu lacune, ș’ară findelungă a insiste asupra viitelor ei. Cândă d-nu Urmuzache, raportorul comisiunii numite pentru concesiune, ș’a depusă raportul ă, era încântată de claritatea testului concesiunii. Ense, viindă la practică, vedemă că testul ă ei a dată locă la multe desbaterî și la multe nedumirirî, și ea a trecută cu multe defecte, pentru c’amendamentele ce propunea minoritatea se respingea. Art. 8 din concesiune dă dreptu concesionarilor! afișa ei sintele pe care se ’ncepă întâiă lucrările; și acesta are legătură cu art. 9, care prevede emiterea obligațiunilor pentru liniele începute. Termenul primirii liniei e fatale : decă trece, lucrarea se consideră ca aprobată Art. 4 nu preciseză nimică în privința lucrărilor, ci dice că tóte se se facă ca în Prusia. Deră și în Prusia potă fi drumuri ferate mai bune și mai rele. Nu e specificată nici uă linie ca modelă. Caetu de însărcinări nu esiste: unde s’a mai vedută drum de seră fără caetu de însărcinări? Aci citesce cuvintele d-lui Codrescu de la 1868, care cerea caetură de însărcinări, după cumă era la concesiunele date nainte de 11 Fevruarie. Apoi citesce cuvintele cu cari se respundea d-lui Codrescu de către d. I. Brătianu, care spunea, împreună cu d. P. Donici, că nu e nevoie de ună caetu de însărcinări, pentru că e deja specificat ca lucrările se se facă după convențiunea de la Dresda. Era ună sistemă d’a nu se adopta ună caetă de însărcinări. La art. 5 din concesiune este iegăsită cestiune forte importante, care dă locă la uă mulțime de nedumeriri: guvernul se nu pute cere modificări la planurile concesionarilor, însă el se potă face modificări parțiale. Atunci d. Vernescu a atrasă atențiunea asupra acestui punct. Art. 9, privitor la confecționarea obligațiunilor, nu cere nici uă garanție prealabile concesionarilor, deși le permite a face obligațiuni de 300 kilometre. Articlele următore, cari permită ca funcționarii căiei ferate se potă fi străini, și celealte, suntă cu lacune. Art. 17 asemenea e cu lacune, și nu mai puțină art. 20 care dă concesionarilor uă mulțime de scutiri. La art. 26, pe lângă tote neajunsurile privitore la lucrări, mai vedem că concesiunea ne complică și cu legile Austriei, stabilindu-se că, în casă de neî nțelegere se setea de basă legile Austriei privitore la căile ferate, făr’a se cugeta că ele puteau fi modificate. D. Stolojană atunci nu găsia cuvinte mai pompose se laude concesiunea și făcea istoricul tutor drumurilor ferate din lume. Brăd. Brătianu respundea d-lui Holban!, care spunea că se invagieză generațiunile viitore, răspundea că generațiunile viitore vor rîde de teoriele de acumă și voră mulțămi pentru drumurile de serii. La tote criticele ce se făceau concesiunii la 1868, nu se respundea de cât prin persiflagiu și mai tóte amendamentele propuse, atunci, s’aă respinsă, ș’abia doue trei, forte importante, s’au primită. P. Vernescu, în fine, resuma atunci tóte puntele puțină clare, derű în vană, căci n’a fostă ascultată, și adî cândă d-nit din rasiezitatea de la 1868 se descaptă a găsi defecte, este pre târziu. D. Chițu mergea la 1868 până a și pune laurii pe capă pentru concesiune. D. Chițu. Sunteți geloși de laurii noștril. D. Boerescu. Suntă de spini, conservați’!. Urmăndă, d-sea arată că d. T. Mehedințenu a susținută asemenea concesiunea cu multă solință și cu multă esperiință. Din tote astea conchide că concesiunea era rea, că era vițiosă și efectele ei rele ndi se atribuie și se dau în sarcina celor ce au fostă chlamați a o aplica. Decă d. Fleva și ceilalți ar fi imitată pe strămoșii Romani, mărturisindă: mea culpa! atunci ară fi mai mersă, ensa ce dice d-lum? Că d-seana făcută parte din ministerial și din camera de la 1868, eră că d. Brătianu nu e vinovată, ori câtă sară isbi în dumnelui, pentru că are poporaritate. . . Nu mai are poporaritatea avută penă n’a venită la putere, căci acesta e pecatură tutorii celoră ce trecu pe la guvernă. Acumă are popolaritate d. Nic. Ionescu, și cândă o veni și d-luî la putere, ș’o va perde!... Ense e prudentă, se mulțămesce cu una, și nu cată mai multe. Ce vreți? Vreți se dați în gura lupului numai pe d. Donici, de care v’ațî mai recită, casé cu care sunteți solidari, ca colegi de ministeră. Asta doru, de e vorba de acusare, toți se s’acuse, și d. Brătianu, din partea căruia suntă fapte d’altă natură de câtă cele ce li se impută d-loță adî. Ați uitată are că d. I. Brătianu a venită ș’a disolvată camera pentru uă modestă interpelare, ș’apoi și senatură, și încă cu cealată patriotică!.. . D. Costaforu și Ionescu ’și aducă aminte. S’ascepta ca noulă Senată se vie se voteze legea concesiunii, nu e asta? Concesia se pune ’n lucrare și se modifică ’n modă misteriosă în totală ei. Și pe ce se motiva, se basa ne votarea ei desenată? P’uă moțiune a majorității. Voci. Ați votat-o și d-vostră. (Scomotă și întreruperi). D. V. Boerescu citesce acea moțiune, și conchide că ea era ne ’ntemeiată, căci nu era vorba numai de financie, pentru că— după acestă motivă — se póte vota legea pentru curți, dicendu-se că legile membriloră e cestiune de finance, ea se iutrecă și prin senată. Moțiunea se voteză. Ce prevedea ea? Autoritarea d’a se negocia cu concesionarii pentru ’nceperea lucrărilor pregătitare. Și, pe baza acestei moțiuni, se încheie o convenție adiționale secretă, prin care se modifică concesia, specificându-se lucrările, începerea terasamentelor, eră nu numai a studielor, planurilor, etc. Și totă în acea convențiune guvernulă se obliga a face se se voteze de senată și se s’aprobe de Domnă legea. Acesta era uă umilință din partea guvernului (aplause) in fine ministerulă s’angagia, contra votului camerei, se despăgubescă la din contra pe concesionari de ori ce lucrare. Puse p’acesta téráma, lucrările mergă ’nainte. Monitorul din 12 Noembre dă semă de inspecțiunea Măriei-Sele a lucrărilor drumului de seră pe linie. Acesta probeză ’nceperea lucrărilor definitive naintea venirii d-soră la ministeră. Ș’apoi totă autorii concesiunii au îngagiat și gravă persona Domnitorului, puindă în adresa camerei că vomă avea căi ferate „grație Măriei-Sele, care a influințată capitalurile din Europa etc.“ Asia derű — cum a distt d. Blaremberg —*se nu ne dămă după spatele tronului, se nu ne lepădămă de respunderea ce ni se cuvine fiăcăruia. Decasară pute precisa fapte contra nostră — dice d. Boerescu — n’amă dice nimică: erare humanum est\ Deju nu e așa, căci tóte acusațiunile aduse sunt neexacte. D. raportare, modelă de imparțialitate, vine adă prin raportul ă de faciă și, c’uă parțialitate însemnată, se pune n contradicere și așeză de totă pasiunea ’n redactarea raportului. Eră ce dice raportulă: „D. R. Golescu a declarată că d-sea „de abia sosită de dove diîe, de la agenția „din Constantinopole, n’a avută nici uă cu■ „noșcință despre cele petrecute în privirea ■ „concesiunea Strasberg, și că nu cunoscea „bine nici chiară convențiunea care s’a fi fostă subscrisă. — D. Golescu intrândă „la financie, era în plecare se nuntască „pe d. Winterhalder comisari ală Statului „la Berlin, ceia ce se dovedesce chiar din „dosarul ministeriului financielorăderă „că în consiliulă de miniștri d. Boerescu „care fusese ad-interim la financie, până „la sosirea d-lui Golescu, și care cunoscea „taie ’mprejurările, a scrisă răpede în ședință jurnalul menționată, pe care sub„scriindu’lă ceilalți miniștri la sub-scrisă „și d. Golescu de bună credință.“ Etă cu ce indignare d Haiban descrie unu tablou întreg! c’ună singură cuvântă, atât! numai că tabloul r esiste numai în imaginația d-lui. D. Huiban a înlăturat ori ce laudă despre jurnalul! consiliului de miniștrii, ca nu cumva se’șî întunece tabloul!. Ense se vedemu cum s’a petrecut! faptul!. Amu afirmat! și afirmăm! că numirea d-luî Ambion, în formă, s’a făcut! de noi, ense ’n fond! d-luî funcționa de sub guvernul! d-luî Ion Brătianu și noi n’amă făcută de câtă a realisa faptul!. Raportul! e atât! de dibaci!, încât, își dă opinia astfelă: „Prin urmare se constată din cele ce „precedă că epistola prin care d. Ambron „declară că primeșce sarcina de comisar „ală Statului Român, adresată Măriei „Séta Domnitorului, menționază despre „ună înaltă ordin ală Domnitorului din „30 Septembre, în virtutea căruia d. Amm bron a făcută actă de autoritate, în numele Statului, stipulândă deja cu d. „Strasberg despre forma obligațiunilor, „adică că d. Ambron intrase în funcțiune „la 18 Octombre cu 42 de zile ’nainte „de numirea sea oficiale făcută la 30 „Noembre 1868. In fine se vede că d. „Ambron la 18 Octombre scie că are „se se trimită ca delegat! d. Winterhalder, a căruia numire formale s’a făcut! „temai la 30 Noembre. Asemenea se „vede din autoritarea ce ministerial! de „financie ală Prusiei acordă d-lui Am bron, că acesta s’a făcută după mijlocirea consiliariului de cabinete alu principelui Carol!." Prin urmare vedeți că se constată că d. Ambron funcționa cu 42 de dile ’nainte d’a fi numită, făcând acte d’amoritate. Cum justificați énse faptul că I. Brătianu nu scia nimică, cu tote aceste constatări ? Cu ce probă ? Nu potă fi de câtă clone. Una s’a espresă, alta e subînțelesă. S’a vorbită de secretarul Domnitorului. Deră nu exista ministru? D. Brătianu nu scia nimică? Nu admită că nu scia — cum adisă și d. Dem. Ghica. A funcționa d. Ambron de 42 zile, fără tratațiune din partea guvernului d-lui I. Brătianu, e imposibile, e imposibil e a admite că acesta nu era cu solrea d-lui Brătianu. Dar! dec’o fi asta ? Atâta mai reă de miniștrii constituționali cari nu seă nimică : potă fi tasați de inepți. Respunderea privesce deră pe ministrul d’atuncî, ori de ce acteară fi ea provocată. Ascrută ori nu ceva d. Brătianu, faptulă ca d. Ambron funcționa esiste. Noi nu ne dămu la aîi parte, ca se diserifi că nici predecesorii noștril se nu se dea la uă parte. Amă luată solidaritatea actelor! d-luî Brătianu. D. Ion Brătianu. Se nume aperi, u ta apără că! D. Boerescu. Apără pe cine vreaă. Urmăndă, d-luî aretă că d-na Ambron era uă personă stimată, și chiaru d. Dem. Sturza, trimisă la Berlin, raporta că e omă de mare credită. Nenorocire că lucrurile aă eșit altuielă și c’a fostă uă ilusiune, ne amă incelatu. Așiaderă d. Ion Brătianu a numită pe d. Ambron. Totuși noi luăm faptulă asupră-ne, și ce ni se impută ? C’amă călcată constituțiunea, care opresce numirea unui străină, de cătă numai c’un anume lege. Se ne dămă mai ănteiă semă de discusiunea urmată în adunare cu ocasiunea concesiunii. Cândă s’a discutată art. 13 alu concesiunei, d. Codrescu — ale cărei vorbe le citesce — aducea aminte că d. C. A. Rosetti la 1864 propunea ca la drumurile de seră se nu póte fi de câtă amplasați Români. D. Mehedințanu ruga și atunci pe d-nu Rosetti a susține asemenea ca la 1864, ânsă în zadară. D. Chițu, respundendu d-lui George Brătianu, spunea că nu e vorbă de restrîngere, căci tóte națiunile deșceptate sunt solidare : nu e patriotică adice că nu voiă se facă titabă cu cutare pentru că e Neamț!, ci e patriotică a me servi de elă la ce e bună. Și d. Brătianu respundea d-lui Huiban și celorlalțî că facă confusiune între impiegați și inginerul șefă. Simtă și alte State, chiaru Grecia, unde în capul băncei e ună străină, mă Frances!. Cuvintele ce urmeză în „Monitoră“ — dice d-nu Boerescu — dovedesc că era vorbă de numirea străinilor!. Datu-v’ați bine sema ce suntă impiegații străini al concesionarilor!? Interesele cele mai mari ale statului sunt date în măna loru, pe 90 ani. Și ce interese ? De mai multe sute de milione! Ei să se facă corupturile, eî a se facă scădămintele, totală cu ună cuvântă. Și în urma acestor pledărî în favorea străinilor, ore nu admiteți că acestă artă din legea pute fi aplicată și la numirea inginerului și a comisarului ? (Proteste și murmure) Ș’acesta cu atătu mai multă, cu câtă d. A Huiban vorbia de dânșii și spunea că, fiind străini, eî vor fi numiți contra constituțiunii. In asemenea stare n’admitețî cel puțin! vă interpretare? E vr’unu articlu care ordonă numirea numai a Românilor! ? Nu. Din contra, legea prevede numirea străinilor. S’apoi d. Ambron nu e impiegată, e în misiune și cu diurnă. Adăugândă pe lângă acesta și faptulă că l’au găsită numită d-loră, conclusiunea naturale e că creatorii concesiunii nu sunt modești cându îi acasă pe d-loră. Numirea d-lui Ambron s’a făcută are obscură, misterios! ? Nu. S’a numită cu decretă domnesc!, prin Monitorii și în facia camerei. Care cameră ? Autórea concesiune!. Déca art. 13 din lege era rea interpretată, cine pute obiecta acesta mai cu drepta cuvântă decâtă dânsa, autorea? Voci. Am disolvat-o îndată. D. Boerescu. Camera a tăcută și tocmai după câtă va timpă s’a sculată d. Voinovă ș’a făcută uă interpelare. Ce-a făcută camera ? A trecută la ordinea bilei. Vine altă cameră . d. Agarici face vipelare și pune curată că moțiune ca funcționarulă Ambronse fie Română. Ei bine, nici atunci camera nu primesce și trece la ordinea bilei. Aceste na valóre ?Fiă vot de ’ncredere, fiă orîce, ve credeți d-vostră mai mari decâtă camerile ? Nu, căci respectați actele loră. In privința confecționării obligațiunilor, acesta nu i privesce pe d-loră, ci pe toți miniștrii. Ele se emită sub controlulă guvernului și nu privescă de câtă pe concesionari. Asia deja se ’I lăsămă pe eî respunde’iorl. Se renimă însă la control!. Climă la esercitatelă ? Concesiunea prevede că inginerul va ave se elibere certificate, și acesta sub respunderea sea luată prin cuvântulă seă d’onore. D. Brătianu avea ideia cea mai lăudabile de străini atunci, și dicea că pentru câteva sute de mii de lei nu voră face infamii inginerii germani. Aci citesce vorbele d-luî Mehedințenu imputândă d-luî Holbană că n’admitea ca inginerul șefă se’șî dea numai parola d’onóre. Ei bine, — adauge — aveați încredere ’n parola lor! d’onóre, ín acea strîngere de mâne, mâna a fostă tare și n’a strîns! péne v’a eșită ochii. S’a vorbită de amendamentele propuse la art. privitor! la control!. D. Carp presintase un amendament! completă, conțiindă unu sistem! de control! deplină. El e respinsă și ’nlocuit! sub motivă că este inutilă și dificile. Atunci d. Chițu face uă mică adaugere la articlulă primitivă, adaugându-se cuvintele „sub controlulă statului.“ După tóte aceste disensiuni, în ce acestă articlu preciseză controlul statului ? Unde e claritatea și stricteța controlului, de a cărui neesercitare ne faceți culpabili ? Când procederea nu e fisă, puteți să ne acusați că n’am adoptată cutare mod! de controlă ? Adî se găsesc mulți a ne imputa, fiindă c’a eșită rea,déri unde ve este testulă precisă ? unde ve este procedura votată ? Intrucâtă priveșc e dobândita și cele alte formalități legea e clară, și aci, dacă nu sunt fapte reale de imputată, cel puțină nu insinuați, nu acuzați intențiunile. Fiți reali și justî, cu mv amă fostă eu la ’ncepută, recunoscând legitimitatea și urginta concesiune, și acusându numai pe autori de unele incorectitudini, de linele grabe, de unele lacune. Se ncetămu déru anea casa reciprocă și cu toți, în facia strâiniloru, se venim! și se’lă silim! a’și împlini obligațiunile, a se uita strictă de concesiune. Ședința se suspinde pe 5 minute. La redeschidere , Adunarea adoptă ca done treimî^d’a continua ședința pené la 6 ore séra. D. Ion Agarici, avéndu cuvêntulü, pune mai antei în vedere că d-sea a opinată la ncepută a se amâna cestiunea, căci credea că concesionarii, nesce prinți, nu vor lăsa se li se dea faptele de gol!, vor repara reulăj și nu voră da ocasiune ca lumea se ved! faptele loră enorme, se vedă că noi am fost victima speculațiunii loru. Când am vedutö acea depeștă a d-lui Strasberg — cu tóte vorbele d-lui Florescu, — și cândă ea nu s’a protestată de ceî alți consorți, ne-a făcută a crede că toți aderaă la ea. Acea depeștă ne a făcută se ne ’ngheițe sângele. (Murmure și proteste). . . Celă puțină pentru mine mulți. Vin adî cu amenințări. . . însă se scie toți prinții căréra acésta nu ni s’a păstrată de stramoșî pentru ca se se dea apanagiu Nemților (aplause). Cestiunea nu s’a pusă p’adeveratulu tezămnă, așia cumă este ea adî luată, toți cei acusațî au és basma curată. D. Cogalnicenu Basma negră. D. Agarici. Se dea d-deu, d-le Cogâlnicene, casémi credă. Făcândă parte din fracțiunea liberă și indipendinte, d-lui respunde d-luî Boerescu, care a lăsată se se tnțelagă cu aă d-loră popularitate, că „fracțiunea liberă," tratată asta de ușioru, își are nașcere prin faptulă că are caracter și e compusă de cățîva omeni imparțiali. Vomă vedé la fapte adisă d. Boerescu. Déca a ’nțelesu că ne va vede la guvern, se fie bine ’nțelesă că fracțiunea nu va veni la putere prin mijlocele cu cari ați venită d-vostră, drepta și stănga, ci prin mediele adeverat constituționale. D. Boerescu vorbesce de amendamentele d-lui Italban, Negură etc. și spune că nu suntemă nimică: ei bine, noi eramă și contra stângei, dérü și contra dreptei coalisate. Déca nu sunteți nimenia vinovați pentru ce discutămă ? (aplause) Déca sunteți d-vostră vinovați și veniți se v’apărați, cuvântul nu era ală d-vostră, ală celoră în cestiune, ci ală celoră desinteresați. D. Boerescu declară că la respunderea fapteloră și, viindă la Ambion, spune că funcționa cu 42 dile nainte și că d. Brătianu l’a numită, Déca era asta, ce se mai tăcea pe d-vostră că la 29 Noembre se’i mai dați acte, se faceți consiliu miniștrii si se ’l numiți prin Monitori. Vinovată e d. Brătianu, déca o fi avută intențiunea’nu numi, déru și d-vostră nu sunteți mai puțină vinovați.’ Doru d. Boerescu merge și mai departe : dice că legea previde numirea unul străină. Doru d. Brătianu singur declara că va fi Română acestă comisara și întreba : Ce ? Nu se mai găsescen țeră uă omă care se represinte interesele țerei ? Și d. Brătianu și d. Boerescu am înțeles! se fiă Română, înse aă cedată unor persone cărora nu trebui să se cedeze, unor resigințe nerecunoscute de constituțiune, și remă făcută. Actă constituțională este acela că atuncî, când d. Golescu slâbesce prin ordinul seu diarulă consiliului de miniștrii, ceî-alțî se tacă? Care era interesul! ? D. Dem. Ghica vine și dice , mi s’a părută că și că suntă acusată ? Și ce dice , cam făcută ce nu eramă datori se facemă! A venită d. Agarici ș’a făcută un interpelare al căruia resultat! ne-a făcută a numi definitiv! p’Ambron. D. Dem. Ghica credea că e constituționale d’a numi p’Ambron în urma unui