Romanulu, septembrie 1871 (Anul 15)

1871-09-09

ANULU AL CINCI-SPRE prlDELE Administrațiuneștii Pasagiului Română. No. 1.—Redacțiunea Strada Colțea, No. 42. JUUI, VINERI 9—10 SEPTEMBRE 1871. VOEEGE ȘI VEI PIfTfE ABONAMENTE IN CAPITALE : unu: anu 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; 1 lună 5 lei. IN DISTRICTE : unu anu, 58 lei; șese luni 20 lei; trei luni 15 lei; u lună 6 lei. Abonamentele íncepu la 1 și 16 ale Junei Unui exemplaru 20 bani. francia, Italia și Anglia pe trimistru franci 20. Austria și Germania trimestru 7 fi. arg. (18 franci.) X.Affi UNEZATE ȘI ve fi abonarea METROURESCI, la Administrațiunea Aiadului. IN DISTRICTE, la corespondinții ae: și ca p. ș Pentru Anunțiura se adresa la ad iministrațiune Pentru abona Pentru anu icond? 7 Ru A NT JISiqpi TJBÎ Anunțiuri, pagina IV, linia 30 litere — *0 ban! Inerțisuni și reclame, pag. III, linia 2 lei — — Scrisorile și ori-ce trimiteri NEFRANCATE vor fi RSIFULATE.— Artielele nepublicate se vor ard«. [allegro in, r SERVITIU TEL»EGRAEL CU AKU ROMA1VUI 11. Dragnjewafz, 19 Septembre. La descinderea Skupcniei discursul reginței arată cu deosebire că Constituțiunea Serbiei garantază progrese economice. Elă zice că, starea milițieloră este minunată. Cestiunea căielor fi ferate se va resolve de câtre Skupcină. Discursul ă anunțiă publicarea cărții, albastre și rădicarea unui monumente în onorea principelui Mihail Obrenovici. Viena, 20 Septembre. 1)iar iulă Presse spune că impăratul Wilhelm a dată comitelui de Beust cordonulu ordinului Vulturului Negru. Berlin, 20 Septembre. Corespondința provinciale zice că negocierile cu Francia asupra tratatului vamale în privința Alsaciei au întâmpinată dificultăți seriose, din causă că Adunarea de la Versailles a votată modificări cari ceră concesiuni ulteriore în favorea Franciei. Paris, 20 Septembre. Negociările pentru tratatulă vamaleză intrată în cale bună. Bucurosoî, ai Răpciune. Nu este fire destulă de vîrtosă pe care se n’o dobóre necumpătarea. Unulăe duce mai puțină altulă o duce mai multă, dera, oricumă, necumpătarea sfîrșiasce prin a strivi pe celă ce se dedă iei. Acestă lege nestrămutată ne vine în gândă ca uă mulțumire legitimă pentru noi, lăstare ale tulpinei latine, cândă vedemă îngânfarea și lăcomia nesățicisă a Prusiei faciă cu nobila’ învinsă, din care ar voi &e sugă totă ce posede ea în avuție și viața. Acestă vampiră agățată de frumosulă cârpă ale Franciei, și ’mbétata de deliciere cea răpită acestei nobile țări, nu simte că măsura s’a ’mplută de multă, că cu fiăcare picătură ce mai suge, își introduce ună venină teribile, în vine și că va veni uă <fi în care acelă venină va sdruncina totă organismul ă seă, va aduce lividitatea pe faclă’I și paralizia în membrele sale. Depeșia telegrafică de mai susține spune că ună organă oficiale prusiană raportă că „negocierile cu Francia în privința tratatului vamale pentru Alsacia aă întâmpinată dificultăți seriose, din causă că Adunarea francese ar cere concesiuni etc." și nici uă concesiune, nici uă înlesnire nu trebuie a se acorda învinsei prin forța brutale; din contra trebuie a i se smulge pe fiecare el, câtă se pare mai multă. Se fiă însă concesiuni ceea ce cere Francia de la căluii săi? Se fiă pre adevărată că mândra fiică a latinității cere să garanțiă de la Teutonul, care a inventată cifre necunoscute încă spre a o despuia de Iată ce posede? scă din contra, acestă Teutonă îî cere, Îi smulge necontenită totă ce mai póte? Nu scie pre lumea întregă că tratatulu vamale în privința Alsaciei nu este altă decâtă uă escepțiune, vă favare ce Prusia cere de la Francia pentru esportul producteloră Alsaciane? Cine deja cere concesiuni?.. Și n acastă cerere este uă perfidiă, care d’ar fi fostă comisă de oricare altă putere decâtă de Prusia ar fi deșceptată indignațiunea publică a Europei. In adeverü, Prusia splontază prin acastă cestiune unulă din cele mai sânte simțiminte ale Franciei: iubirea iui maternă pentru provincia ruptă de la sînu’I. Frauda plânge perderea Alsaciei, își zice Prusia, Frauda are interesă ca acestă provincia se’i rămână legată prin simțiminte, prin urmare se ne folosimă d’acestă sântă iubire, d’acestă legitime interesă și se’î răpimă venituri de pe tasele de imposită ale productelor Alsaciane; astfelă, pe lângă că vomă mai sărăci cu ceva pe Francia, ne vomă atrage și simpatiile unora dintre Alsaciane, făcându’i se crânjă că ne interesămă de prosperitatea loră; erăcâtă pentru simpatiele loră pentru Francia, machina Krupp ne va ajuta la trebuință. Și’n facia unei asemeni cestiuni, cândă Frauda, care n’are nici ună îngagiamentă a da mai multă decâtă cele 5 miliarde, pretinde și ea ceva în schimbulul noului sacrificiu ce i se cere, pretensiunile sale surită tratate de către nesățioșii învingători de „dificultăți seriose.“ Dérudecă Prusia iubesce în adevĕra noua sea provinciă și voiesce a’șî atrage și iubirea iei, nu este ore și mai nobile și mai inteliginte chiară, ca din cele 5 miliarde răpite Franciei se plătescă ea, într’ună mâin precare, acele rase de esportă spre a uștura pe d’uă parte industria Alsaciană, ș’a nu mai impune pe dalta încă nouă perdele Franciei, după ce i-a smulsă cea-a ce nici ună învingătură n’a luată până astăzi unei națiuni? Însă asemeni simțiminte nu potă intra în inima Prusiei, năbușită de stomaculăiei; ea înghite mereu, se agroșă și se ’ngâmfă de grosimea’, făr’ a se gândi c’acastă grosime se produce în detrimentulu spiritului ș’a vânjoșieî musculiforă. Lipsa proverbiale și ridicole de pulpe a oficialiloră prusianl, uscați de studiă și de labore, le-a dată victoria în 1870, băgați de gemă, îngâmfați învingători, ca cele cinci miliarde și tote prăiile făcute, se nu vă îngroșă pulpele și se sece pe ale oficialiloră francezi; prin teribile umilire veți plăti atunci necumpetarea și îngâmfarea vostră de astăzi. De la îngâmfarea nemăsurată către cei mai slabi, la umilirea cea mai înjosită către cei mai tari, nu este decâtă trecerea de la guvernulă prusiană la guvernulă română. Efectele acestor două calități se scie că pentru cea d’ântâie este ura și inimicia, pentru cea d’a doua disprețiară și rușinea. Vomă vede in curândă, ș’amă și venjuză deja în parte, ce va aduce Prusiei îngâmfarea seaamă verjuză, și din nenorocire cu prisasă, la ce ajunse guvernulă română cu umilirea înjosită către mai marii sei de la Berlin. Ați tremurată, domni miniștrii, naintea voinței unui mică consule, v’ați făcută aginții lui în nedemna afacere prin care se uneltia prădarea României; ați primită a minți, a ascunde adevărul și; a afirma că concesionarii ne dedeau garanții cândă sciațî bine, cumă o mărturiți acumă, că nu ne dedeaă nimică; ați ascunsă protestele ce vă venină din partea detentoriloră, lăsândă pe Cameră în necunoscința aceloră proteste cari’i aretaă singurulă voĭu ce putea emite, v’ați făcută în fine, după ordinul acestui mică consule, avocații și aginții celoră mai nerușinați coțcari; ei bine suferiți acumă ca acel ce v’aă împinsă la tote aceste fapte nedemne se vă arunce în fadă disprețiată ce ele merită; primiți rolulă unei slugi care după ce a comisă crima după porunca stăpânului, este pălmuită într’un di pentru unu momentă de neascultare făr’a ave nici caragială nici obrazură d’a se plânge. Dacă saru pute én să, ca acastă umilire s’o suferiți singuri, și demnitatea României se nu sufere din lipsa de demnitate a unoră miniștrii ce ’iau fostă impuși prin violență și prin strvilismă către străini. Oricumă ânsă este anevoie da crede c’uă țară liberă, trăindă suptă uă regime pe care străinii îlăsciă constituționale, se fiă privită fără disprețiă d acei străini, cândă o vădă că are și sufere la cârma țârei asemeni miniștrii. Derűare numii suptă căleâială consulelui prusiană se pleca demnitatea miniștri’oră de astăzi al României ? Ore acastă umilire nu face parte dintr’un sistemă care ne amintesce tristele epoce de deranirea consuliloru puterilor influinte? Unu faptă pe care să vomă raporta îndată, va proba orî euî că supt ministerială actuale voința unoră consuli a ajunsă mai presusu de legile țărei, mai presusu de sentințele justiției. E că faptulă : Unu pre care d. A. Melas din Brăila, supusă rusescă, împrumutase bani unul egumenă grecu pentru întrebuințarea sea personale. Vine secularizarea călugerul, redusă d’a plăti creditorelui, cicândă că se mârgă se cară de la Stată achitarea datoriei sale. Urmază procesul Melas câștigă asupra călugărului prin sentința No. 18, din 1865 care remâne definitivă. Condamnatula însă nu vrea scă nu pate se plătască. Atunci d. Melas are recursă la consulele seă, care prin nota No. 568 din 1869, cere despăgubirea de către Stată a supusului seă, în virtutea sentinței care condamna pe egumenul Constant. Consiliul de avocați consultată, arată absurditatea ceririi. Consilierii efori, d-nii I. Câmpineau și M. Schina, prin avisula No. 101, probeză asemeni că afacerea fiindiî cu totulă personale a egumenului Constant, statulă n’avea aci nici ună amestecă, nici uă obligațiune. După comunicarea făcută consulului, acesta protestă, cerândă din nooă despăgubirea supusului seă. Se consultă din din nuoă juriștii, se dăună ală douilea avisă cu data 17 ianuarie, 1870, în care se demonstra cu erudițiune nedreptatea pretențiunii. Se face apoi ierășî comunicarea consuleloi, și în fine cestiunea se crede bine terminată. Dară ună altă consule ne dă de ministru pe d. Costa Foru, și d’uă dată fără sentință, prin simpla notă cu N. 5039 a d-lui Costa-Foru ca ministru de externe, notă pe lângă care se alătură unu chiabă ală consiliului de miniștrii cu data 6 iuli’d. 1871, se acordă supusului rusescă despăgubirea ce cerea pentru datoria egumenului Constant. Astăferă e faptulă: Se ne mai întrebămă ore, cândă ne gândimă la ce a făcută acestă guvernă cu cestiunea Stroueberg, se ne mai întrebamă cumă de a cutezită elă a dispune astă felă, fără sfială, de banii țerii pentru a se supune ordinelor unui consule ? Se ne mai întrebamă ce proteste ar pute da guvernulă, când c cestiunea fusese deja atâtă de deplină lămurită prin două respingeri întemeiate pe avisurile și consultațiunile celoră d’ântâiă avocați, când Melas n’a fostă nici celă puțină lăsată se intenteze procesu Statului și justiția se se pronunțe ? Nu vomă face asemeni întrebări, nu vomă pune pe d. Costa-Foru în posițiunea d’a nu pute face alta felü de câtă se ne declare că România a ajunsă feră supt domnia unor consuli, prada oricărui supusă străină, că miniștrii țereî se numescă și se destituie, contra voinței Camerei, după cumă ștre de la consuli încelatură vreună egumenă grecă, sâă tină coțoară ca Strousberg. Simtă câteva zile de cândă juriulă de la universitatea din Bucuresc înaintea căruia era a se face concursul pentru catedrele gimnasiului din Botoșani, arată uă aspră secțiune d-lui ministru ală instrucțiunii publice. In ce modă a procesă are juriulă instituită pentru cursurile inferiore ? Imiitat a demnută esemplu ală juriului universitară, sée plecatu-s’a supt voința și înjurăturile cunoscute ale ministrului instrucțiunii publice, după cumă miniștrii se plecă supt poruncele consuliloră? Vomă vedé! Vomă vedé, decă toți cei cari aă sânta misiune d’a da educațiune funerară generațiune se solă ținâ la’nâlțimea misiunii soră, și dacă trebuie prin urmare se simă plini de frumóse speranțe în viitorul ă ce pregătescă României aceste generațiunî. Monitorulu de astazi, pe care ’lă primimil spre soră ca de obicinuită, ne spune că concesionarii nenuraindă din parte-bună arbitru pentru cestiunea resiliării concesiunii, și trecândă termenulă prescrisă de 21 de file, guvernulă anumită ca arbitru din partea loră pe d. Al. Crețescu, membru al înaltei curți de casațiune. Amintimă că Sâmbătă, la 11 ale corintei, se va însăcișra la tribunalul de I- foră procesulă teribiliforă revoluționarî carină stricată gramurile Prusianiloră în sera de 10 Martie, și a complicelui soră d. Simeon Mihălescu. IffiRBIA Diabulu vienean „Wanderer“ publică următorea corespondență din Belgrad cu data 2 Septembre: «Pilele acestea a apărută aiceasă broșiură care portă titlul„ Testamentulă esprincipelui Alesandru Karageorgievici și care, conformi informațiunilort primite de Ianesco persane, care se află în posițiune de a sei, este în faptă testamentulă esprincipelui. Cumă aflară aceste însemnări intime acestă druma neusitate, n’o potu sei, simtă ânsă convinsă că avemă a face o’uă indiscrețiune. In calitatea mea, de raportare fidelă, trebuie se vă comunică oă scurtă analiză din acelă testamentu care în societatea nostră se consideră ca ună evenimentă. Testamentulă are oă parte bună și acesta este francuța lui. Alteța esprinciată constată fiului seu, fără nici uă reservă, două lucruri: prima, că suirea pe tronă a lui Alesandru a fostă pentru elă ânsușită enigmă, deorece este notoriă că nici primații serbesci nici națiunea nu l’a fi voită. Puterncii primați de pe la anul 1842 Vucici, S. Simici, Garasinis și tuttiquanti declaraseră că „Alesandru, care este acuzată a fi comisă uă crimă comună cu persona boierului română Pitaru și care a fostă scăpată de pedepsă numai prin colonelula rusescă Solomonă, este nedemnă d’a fi principele Serbiei.“ Pe lângă acesta era cunoscută că bătrânul, Kirageorge își omorîse pe propriulă soă tată, spânzurase pe fratele seu, maltratase în modulă celă mai neumană pe mama sea și pusese sempus de rivalul seu de poporaritate, Teodosie Orasia. Acestea fără ndoiela că nu suntu recomandațiuni pentru fiulă seu ca se fiă rădicată pe tronul ă princiară. Încă cu multă mai târijiă Garașinisusese în publică, după ce Alesandru ajunsese principe prin favorea lui Knitsianis că, ar fi mai bine a avea bună țigană principe de câta pe bărbatulă acesta, Es principele spune ânsuși că nu scie cumă ajunse la gospodaratu, acea a ce scie ânsă și din care nu face secretă faciă cu fiulă seă Petru, este că ’n curândă națiunea începu a’să urî, că dela Scupcina din anulă 1848 voiase’să detroneze, cea a ce la anulă 1858 se și întâmplă, după ce Senatulu, supt propria sea președință ,să declarase ca nedemnă d’a șede pe tronu. După ce Alesandru Karageorgievicî face acestă confesiune fiului seu, se liniștesc« și devine mai sinceră, trecândă la uă a doua parte. Fiă ar fi putută viețui pre liniștită din veniturile séle, ânsă demonulă seă a fostă Eva Persida. Acestă femeiă orgoliósá nu voia se renunțe pentru totdeuna la splendorea unei miruite. Alesandru Storiseste sinceră, în testamentum seă, cumă a condusă conspirațiunea în contra principelui Miloșiă; acesta ne avândă garda corporale, reușita părea așia de aprópe și așia de sicură! Principele Miloșiă câcîu, ânsă din noă se sui ună Obrenovici pe tronă și de aci nainte se ’nsepu suferințele Alteței esprinciare. In locă d’a ajunge în splendita sală a tronului, ajunse în îngusta cameră a închisorii. Ambele mari Scupcine, cari ținură sesiuni după catastrofa din Toptolder îlă blestemară și eschiseră pentru eternitate familia sea întrâgă de la tronă. Tribunalulu sârbescu ’1Q condamnă la 20 de ani de ’nchisore grea și chiară ultima consolare nu i se oferi, căci tribunalele ungare nu’să achitară. Tribunalul din Pesta ’să achită din lipsa de arguminte, dérà elă apelă, fiindăcă prin acesta ’și vedea onorea adâncă ofensată. Curtea de apelă ânsă ’lă condamnă la 8 ani de ’nchisore. Ce este dreptă, curtea de casațiune anu]a accota Terchota, dora loto ,1* uX. S3 ani cu opîniunea instanței prime și onórea lui Alesandru rămase adâncit ofensato !! Karageorgievicî nu nâgă că acestă verdictă, care reuși în majoritate numai cu ună votă — 8 contra 4, care esprimar fi condamnarea lui — ’să neliniștesc«, fiindăcă ivindu-se ună noă argumentă de complicitate, putea din noă se apară pe banca acuzațiloră și încă cu trista ei curanță d’a nurji vinovată. De aceaa declară fiului seă că el consideră rolulă familiei sale în Serbia ca terminată și cu atâtt mai puțină pate spera a vede vr’uă dată pe fiulă seă Petru pe tronă, cu câtă e ună spirită mediocru și demoralisată. Doru „și pe mormântulă seă mai semănă speranța !“ Astă filă spiră că, prin vruă minime póte se va sui fiulă seu Petru pe tronul de gospodară. Pentru casulă acesta neprobabile, nobilulă tată testază fiului seă resbunarea sea! Se-și resbune în contra tuturora cari au fostă inamicii familiei loră și, fiindă că mai întraga națiune este inamica lor, se-și respune asupra iei. Pentru a o pute face acesta, Petru trebuie se guverneze asolutistică și acesta este ultimul cuvântă ală lui Alesandru Karageorgievici câtre fiul ă seă: Guverneza cu severitate ți despotismă ! Testamentul ă a făcută aici oă impresiune forte mare, adauge corespondintele, deși cuprinde puține detailuri care se nu flă cunoscute în cercuri persomdore inițiate. REVOLTA ALBANELE. Unele ijiame turce și foi favorabile Porții otomane s’aă silită se probeze că revolta Albanesilorăsâă Arnăuțiloră n’avea nici uă importanță; nu de mult aă intonată cânturi de triumfă ș’aă prod iuiate că resbelii s’aă supusă și că liniștea s’a restabilită în totă Albania. Se ’ntâmplă însă că cântecele de triumfă se năsțarl pre de timpuriu, pentru că un mare lup-