Romanulu, decembrie 1872 (Anul 16)
1872-12-02
026 Totă în acea zi d. Cost. Boerescu și Sc. Ferechide susțineau în casațiune recursulă pentru liberarea provisorră pe garanțiă. — Recursulă a fostă respinsă. ROMANULU, 2 DECEMBRE, 1872. ------„1......................... costa judecată și se trămită causa naintea curții de asiză; că nu este nici chiaru a se agrava posițiunea lora, căci aci este una dreptu alü publicului, care se discută, și represintanții legali ai societății este naturale se fișeze acela dreptu și se se pronuncie decă clienții sei sunt s culpabili da fi turburații drepturile publicului, decă puterea brutale a poliției póte deveni agresivă cândă cineva fluieră, decă ’n sfârșiți fapta loră merită uă pedepsă, seu uă achitare. D-sea se rezima pe autoritățile d-l Dalloz Faustin Héke, și alți maeștrii ai dreptului penale, ca se constate că și părțile și tribunalele au datoria a rădica escepțiunea cându ea este rationae,materia ei cându ea este uă cestiune de ordine. Că astafelu cum este făcută instrucțiunea resultă că este rebeliune, că din resistința prevenițilorii, din ultragiile cu loviri aduse agințiloru poliției a cursă sânge, fiă chiaru în picături, că prin urmare Gestiunea este criminale și de resortulu jurațiloru. D. procurore combate pe advocați, desmințindă procesulu-verbale alț d-lui, prim-procurore și alți d-lui judecătore de instrucțiune, spunândă că cuvântulü rebeliune nu trebuie luată în sensula strictă ale dreptului penale, ci in lato senso, că ’n procesulü-verbale acela cuvântă era un lapsus linguae—voia serică lapsus calami,—că din întrebările făcute părților civile rezultă că sângele cursii n’a fost causatű de către prevenții și că cestiunea este corecționala. Tribunalele, după trei ore și jumătate de deliberațiune, se declară la 5 ore și 1 după amiezi, competinte pentru motivele ce a spusü d. președinte că se voru vede în sentință, și voiesce se intre în fondu. Apărătorii prevenițiloru, mulți după altul, declară că credit de datoria lorü a nu face apărarea în fondu înaintea tribunalului, că clienții lorü apelază sentința, și că își reservă dreptulű a face acesta apărare ’naintea curții. D. procurore sare pe scaună supărată, declară că se se ’ntrebe preveniții déca nu voiescu se se apere. Fiecare din prevenții, la réndulu séu, -jice: — „nu mĕ apără aci, voiu apela!“ scurtu și coprinzătorii. Atunci d. procurore cere aplicarea art. 183 combinată cu art. 185 și cu art. 40 din cod. penale.—Cumulă de delicte, pentru cei undei cum!!—Asta crede d-sea: consideră refularea d’a se apăra ca uă recunoscere a faptelor imputate. Protestare și din partea prevențiilor și din partea advocaților. Atunci,jice d. procurore, protestarea este mă atacă la maiestatea tribunalului, uă lipsă de considerațiune către magistrați. D. Petre Grădiștenu combate aceste din urmă alegațiuni și declară că, daca se atacă maiestatea tribunalului, ea se atacă cu acesta insinuațiune de de procurore însuși éra nu de părți. Tribunalele, după uă deliberațiune de 3 ore și jumătate în cestiunea de competință, și numai uă jumătate de oră asupra fondului,—ce bine erau pregătite lucrurile!—se cu sentința. Ea nu se uneșce nici cu acusațiunea primului procurore și judecătorului de instrucțiune, nici cu conclusiunile d-lui procurore Trișcu, ci admite refeliunea și condamnă pe prevenții, în virtutea art. 172 combinată cu art. 177—ne pare—la doue-tzeci luni de nchisore și la despăgubiri civile. Remâne ca opiniunea publică se judece și se condamne pe tribunale, cum a condamnată pe prefectură poliției, pe primulu-procurore și pe judecătorele de instrucțiune. Remâne ca dianulu Dreptulű se stigmatiseze, pe terâmură sciințifică ce-i este speciale, și instrucțiunea și judecata. In numerala viitoră vomă da sema despre procesulu d-lui Al. Florescu. ADUNAREA DEPUTAȚILOHU. Ședința de Joud, 30 Noembre, 1872. Cu formalitățile ordinare, ședința se deschide la ora 1 și mai pătrară. Președintele, d. D. Ghica , dă citire respunsului Domnitorelui la adresa presintată din partea camerei ca respuns și la mesagiulu tronului. I. Gr. Chițu anunță d-lui minstru de financieră interpelare. Vorbindu-se despre nouele imposite puse pe țară, d-sea a spusi în treceri că trebuie se se fie complîs de modulă emu s’aplică legile de imposite. Astăfelă legea timbrului, prin modula cum se aplică, a devenitu cu multü mai grea decâtă ară fi ’n realitate. Interpelă dorit pe d. ministru de financie pentru două ordine circulare, publicate ’n Monitorele oficiale, adresate prefecților e și casiarilor, asupra modului cum trebuie se s’aplice legea timbrului privitoră la temelele agricole. D. Chițu dă citire acestora circulare și demonstra că d. ministru de financie găsesce de cuviință a face uă interpretare oficiale a legii și crede că, combinândă articlele dintr’ensa, tocmelile agricole potă fi supuse la tasa timbrului fisă de unu leu, de și art. 7 le scutesce. D-sea s’a Întrebată : de unde are d. ministru dreptulu d’a interpreta legea? Ș’apoi unde e basa acelei interpretări? Din norocire, în Monitorele oficiale de peste 3 zile, unu ordine circulare totă ale ministrului de financie revine asupra ordinelor primitivă și lămuresce că acele tocmiele sunt scutite de tasa de 1 leu, conformă legii. Acesta contradicțiune e de natură a arunca perturbarea ’n spiritulu funcționarilor și ’n afacerile locuitorilorü. Uă ’nvoielă a<fî e supusă la tasă, era peste 30 zile alta e scutită. Cu totă revenirea asupra acelui ordine, cestiunea constituționale totuși remâne, și resultă permaninte ’ntrebarea : de unde ministeriul are dreptul d’a interpreta uă lege sau unu articlu dintr’ensa? Numai corpurile legiuitóre au acesta dreptu și nicăiri nu se vede atribuită guvernului acestii drepții. La din contra, etă confusiunea ’ntre puterea esecutivă și cea legiuitóre! Déca ministrulu interpretă ’ntr’una fela legea ș’a doua di în altu-felu, acesta nu póte remâne asta-felu, fără atingerea dreptului de controlü ce’nu are camera asupra puterii esecutive. Acesta nu privesce ’ntrega lege, care , prin ecivocitățile și lacunele ce cuprinde, e uă lege grea pentru țară. Ei bine, pe lângă acestă greutate, pe lângă imposite, mai vine și interpretarea guvernului care adauge la confusiune. Dec’ași ave acte ’n mână privitóre la timbrarea acteloru civile și la polițele ce vină din străinătate, ași face să interpelare generale , case afií me limita a ’ntreba : de unde și-a luată ministeriulu dreptulu d’a interpreta legea? Ministrulu de financie, d. P. Mavrogheni, arătă că toto-deuna respunde francă la cele ce i se adreseză, prin urmare declară că d. Chițu l’a prinsă în flagrantă delictu de contradicțiune cu circulările de carta amintită. Legea fiindü dificile d’aplicatui, se póte ’ni tâmpla se se ivescă ne ’nțelegerî cari nu s’au ivită nici dup’uă practică de 20 de ani. Asupra modului de aplicare a legii, nedumiririle suntu multe și se ceru pe făcare ’fi Deci de la ’nceputu a semnalată necesitatea unui regulamentu. In privința circulăriî d’ântâius a cerută cu insistința deslegare; d-sea nu era la ministeru în acela momentu când ă s a espediata prima circulare, cândă a aflată cnsé, s’a grăbită a ’ndrepta erórea. Pécatula marturita e pe jumetate iertată. Unde e marea crimă pe care a comis-o ? Câtă despre interpretare, s’a ferită s’o facă singură. A einămat o comisiune de omeni de dreptă spre a se pute aplica legea cum trebuie, căci, pentru uă deslegare cerută, nu pute accepta întrunirea camerei. Prin urmare lasă la Adunare se judece decad-sea a impietată sau nu asupra dreptului camerei. Voci. Nu, nu. Ordinea jilei. Se cere ’nchiderea discusiunii. D. G. Brătianu o combate, căci cestiunea e importante. Regulamentele, circularele miniștrilor, falsifică legile, eră camera — trecândă mereu la ordinea jilei—nu remâne de câtă una birou de ’nregistrare. Cu modulă acesta și majoritatea arăușiura greutatea legilor de imposite, era ministeriumlasei se observe mai bine justa aplicare a legii. I ■ Gr. Ventura o susține, căci cestiunea are se mai revie și camera are de desbătutu alte cestiuni mai importante. Puindu-se la votu, discusiunea se ’nchide. In cestiune de regulamentu, d. G. Chițu observă că trebuia se i-se acordă cuvântulu spre a declara de este sau nu mulțămită cu lămuririle date de guvernă. După dreptă și usură constante recunoscută de regulamentu, era neapărată se i-se dea cuvântulu. Președintele, d. D. Chica, arată că regulamentul actuale nu mai e celă din timpurile frumóse ale d-lui Chițu , căci la interpelări se urmără ca ’n discusiunile ordinare. Primuu-ministru citesce mesagiulu prin care se nainteză camerei proiectul de bugetă ală eforiei spitaleloră pe 1873. Se pune la votă trecerea la ordinea jilei asupra interpelării d-lui .Chițu și se primesce. In cestiune personale, d. Chițu aretă că președintele adesea ori vrea se facă spiritu, asta ș’acum <zise că regulamentulu nu mai e celă dinilale frumóse ale d-sele. Se ’uceră d. președinte , regulamentulă de a fî e totă acela care era ș’altă dată. țile frumóse are orî ce omă de omeniă ’n vieța sea; acelea suntă atunci cândă țera e fericită, are ună guvernă românescu care merge bine etc. Astăfelu, dilele d-sele fericite și frumóse au fostă atunci cândă era ’n țeră ună guvernă naționale care mergea , daca nu multă mai bine, celă puțină ca și celă de atji, ale d-luî președinte D. Ghika înse suntă dile cu totulu altele. D. D. Ghika, președinte, zice că nu va respunde nimicii d-lui Chițu, căci zilele d-sele fericite erau cândă nu făcea politică. D. Jonachi ’și desvoltă interpelațiunea d-sele, deja anunțată. Scopulă d-sele nu este răfuiala, cum jice d. prim-ministru, ci d’a spune d-lui ministru de lucrări publice că nu e nemerită modulă cum se esercită controlulu asupra impiegaților, de la drumul de seră. D-sea citesce comunicatură din 3rcnitorele oficiale de Duminică, privitore la isgonirea a două impiegați de la drumulă de seră, cari s’aă găsită că făceau abuzuri. In respunsur ă la mesagiă s’adisă că națiunea sufere cu bărbăție nouele sarcine. Nu e asta: națiunea se sufere cu greutate, cu resemnațiune. Astăfelă fiindu, are nu trebuie se ne ocupămu de acele greutăți spre a se spera că nu le sufere ’n zadară, eră comerciuluî si i-se dea garanții de prosperitate ? Funcționarii abusivî trebuiau nu numai isgonițî din servițiă, ci chiaru supuși la penalitate, sau celti puținii goniți din țară. Asemenea omeni vină în țeră cu cartelulu la spinare și c’uă perechi de cisme, viindă aci ca se facă specule și averi. Goniți de la Buzeu, ei mergă la alte stațiuni și recapătă din noă funcțiuni sau, deca nu la casele ferate, în funcțiuni d’ale statului, deși nu sunt împământeniți. Astăferă nu numai comercianțiloră li se facă șicane, déra chiar particularii sunt insultați de asemenea funcționari. Prin urmare d. ministru trebuie se dea măsuri uiai eficace și mai dese în acestă privință. Una altă comunicată este privitoră la specula ce se face cu lemnele pe linia Sucéva Romană, de uă compania, care se zice că s’aă dată ordine a se desființa. D. Bonachi explică originea acelui deposită din urmă și, reviindă la comunicată, demonstră necuviința respunsului dată de direcțiunea liniei, care trateză pe ministerul ca uă putere ecuate, îndată ce compania a ’ntreprinsa acela comerciă ea însăși, orîcine e ’ndreptă a crede că ea nu trecea ’n condicele sale prețulă trasportului. Déca d. ministru a oprită acela comerciă, cercetata séu nu deca compania trecea sau nu prețură transportului aceloră lemne ? D-sea termină proprin dură moțiune, în sensul aceloră desvoltate în acesta cestiune. D. N. Crețulescu, ministru de lucrări publice, respunde că verdictele curțiloru cu jurați asupra funcționarii oră^ prevaricator nu presunt ă favorabile. Impiegații de care e vorba simtă străini și, în străinătate, ună omă gonită din servină e un mare pedepsă, căci nu mai pote reintra î n servină, căci li se ceră acte de moralitate și bună purtare. Gonirea lorü din servină de direcțiune și publicarea lorü prin Monitorele oficiale ajunge acestă scapă. Nu era déja nevoie se fi fostă datî in judecată. Ba, ceva mai multă, ei aă cerută direcțiunea ’n judecată spre a fi reabilitați, căci [jic** că nu suntă culpabili. Câtă despre insolențele ce suferă călătorii, la fie ce gară e polițiă, simtă regulamente, registre etc., cu care se póte satisface cineva. Adesea cnse se plânge și direcțiunea de călători și călătorii de impiegații ei. Orî de câte ori i se adresă plângeri, d-sea se grăbesce a le satisface. In privința depositului de lemne pe lini Suceva-Romană, de mai multe ori i s’dă adresată plângeri pentru scumpetea transportului și d-sea a luată măsurile necesarie pentru micșiorarea prețului. Prețul transportului de carea vorbită d. Bonachi e trecută în rețetele drumului, căci nu se pote imagina că pe linia se potă transporta gratis asemenea lucruri. D. Costa-Foru aminteste că impiegații companiei drumului de seră nu suntă ca ai monopolului, asimilați cu cei publici: ei suntă ai companiei și guvernulu nu pote face decâtă se ceră direcțiunii isgonirea loră. D. Crade e spune că greutățile de transportă, cu ocasiiunea drumului de seră, au devenită mai simțite. Asta felu sarea, care nainte era transportată maî eftimu în Moldova acumu prețulă transportului e multă mai sporită, căci transportatorii din nainte ș’au desființată întreprinderea și plata de ’nmagasinare, de transportă și ’ncărcată e mai mare de câtă înainte. Bine a făcută déra ministrulu déc’a luată măsuri se se scadă prețurile. Câtă despre stîrpirea esploatării de lemne, ministrulu nu va isbuti la nimicu, căcî totudeuna cei ce transportă cantități mai mari aă reduceri mai marî la prețuri. Abusurile funcționarilor sunt felurite: numai ca se dea prioritate|cutăruî sau cutăruî transportă reclamă câte 20—30 franci.] Astăfelă omenii nu mai transportă cu vagónele, din causa ’ntârziiării vagonelor la gară cu săptămânale și din cauză că marfa ca stafidele, năutură etc. se sustrage în mare parte din vagone. Însuși d-sele i-s’a ’ntemplată se transporte marfă spre Craiova și, penc omulă d-sele nu da câte 10—15 fiorini, transportatorele opria vagonele supt pretestă că nu suntă unserațele. Asemenea omeni inindă de prin alte părți facă și la noi asemenea. Ce e drepulu, la Craiova s’a plânsă ș’a dobândită satisfacțiune. D’acea a rogă pe d. ministru se iea tóte măsurile posibile. Ministrulu de lucrări publice aretă că drumulă de seră fiindu ceva noă la noî, cu ’ncetulu totă administrațiunea se va regula și a d-sea, orî pe unde va vede abusurî, se va reprime. Discusiunea se ’nchide și moțiunea d-luî Bonachi se trimite la secțiuni. Se continue desbaterea asupra legii pentru alegerea mitropoliților și episcopilor. Se citesce art. 3 și se primesc o astă felă formulată : «Art. 3. Alegerea se va face prin majoritatea voturiloră alegetorilor, preveduțî la art. I. La casă de a nu ’ntimi ună candidată majoritatea absolută a voturilor, se va vota de al douilea și se va admite cu majoritate relativă și, la casă de paritate de voturi, se va trage la sorți.» Cu orecari mici explicări și modificări de redacțiune se primescă art. 4, 5 și 6 astfelă formulate. «Art. 4. Alegerea mitropoliților și episcopilor se supune, prin ministeriulü culteloră, la întărirea domnescă. După întărire, el se instaleza, conformă datineloră țerei. El suntă pe viață: «Art. 6. Colegiul electorale va fi președintă de mitropolitulă primară, in lipsa sea de mitropolitul Moldovei, era în lipsa amendorora, de către celă mai vechiă în hirotonia din episcopii eparchioți. «Art. 6. Scaunele de mitropoliți și episcopi, rămase vacante, se vor îndeplini prin alegere la cea d’ântâiă convocare a corpuriloru legiuitóre, conformă cu legea de fașiă.» La art. 7, d. 31. Cogâlnicenu, raportatore, aretăm că constituanta de aceaa a prevăzută modificarea legii pentru că considera fosta lege ca pre absolută. Ense mitropoliții și episcopii de a jînă luată parte la felurite acte, ca membrii ’n senată. țficândă a<jî că prin legea de fașiă se consideră ca aleși, ca recunoscuți, s’ară declara că pene a<jî cî aă fată necanonici și numai astăzi se confirmă, prin urmare nu potă fi recunoscuți. Națiunea e suverană, ea póte legifera cum găsesce de cuviință : în totă casulă trebuie ca articlulă se jică, că mitropoliții și episcopii de adînă drepturi câștigate și sunt numiți in virtutea altoră legi precedinte. 1). C. Blaremberg propune și camera primesce ca acestă cestiune se se amâne la capitolulă disposițiuniloră transitorie ale legii. Li, art. 8, rămasă art. 7, privitoră la onorariele mitropoliților și episcopiloră, d. Tell, ministru de culte, arătă că aci estă călcare a legii pensiunilor, căci nu e dreptă, cândă se dau pensiune acestoră sacre persona, se nu li-se facă reținere din lela. D. Cogălnicenu amintesce că comisiunea, conformă și opiniunii ministrului de justiție, care protesta cândă s’a ifira că episcopii suntă funcționari, n’a vrută se ’i facă funcționari, cu rețineri de la lefuri și pensiuni. Câtă despre sporirile lefurilor, ele s’aă făcută spre a se pune cifre rotunde. Se nu simu avari, trebuie se le dămă ceva episcopilor, pentru ca se dea și eî, eră nu se strîngă. Cândă nu le vomă da destulă, atuncî voră strînge. 1). Primu-ministru rogă pe cameră a oțărî ce se face cu episcopii ce se retragă? Li se dă foră pensiuni sau nu, căci suntă unii cari, cândă se retragă în repausă, n’aă nicî ce mânca. I . D. Văsescu aderă la cifra de 3.600 leî nouî pe lună mitropolițiloră și 2,000 episcopiloră. In ceaa ce privesce pe mitropolițiî séu episcopii ’n retragere, d-sea opina a li se face reținerea legale, după regula generale, ca apoi se aibă dreptulű la pensiune, făr’a ne preocupa de numele ce li s’ară da, de funcționari sau altă ceva. Aici nu putemă stipula recompensele ce se voră da acestoră persone, căci recompensele se daă după merite și serviție, eră nu după persone. Ș’apoi pensiunea nu ’mpedică dreptulu de recompensă. J . I. Agarici amintesce că casa pensiuniloră trece ’n bugetulăscă reținerile pe ună ană după analogia lofuriloră trecute ’n bugetul statului și pene aiji episcopilor și mitropolițiloră li se luaă reținerea legale. Nu se potu dori desființa reținerile în cesiune, făr’a jicni legea pensiuniloră, care e clară. Ș’apoi prin reținerea de la lefuri nu s’atinge întru nimică demnitatea acestoră în alte persone, mai cu semă că și casa pensiuniloră nu e decâtă uă casă de binefaceri, la care nu voră refusa se contribuie și densele. Potă fi unii episcopi sau mitropoliți cari se nu credă c’au făcută serviție marî țereî și se nu ceră recompense naționale, ci ară vrea se așeze de dreptuli țoră legale, de pensiune. Prin urmare d-se a propune a se face rețineri, conformă legii pensiuniloră. D. C. Blaremberg susține că unui înaltă delimitare al bisericei nu se póte da lefăseă pensiune, ci dotațiune: acesta o reclamă prestigială datorita înaltelor persane din cleră. Aci e cestiunea mai multă de dogmă. De acea a d-sea face ună amendamentă ca cuvântul de «onorarie» se se ’nlocuiesca cu acela de «dotațiune.» Se citesce ună amendamentă ală d-lui G. Manu ca mitropoliților și episcopilor, după retragere, se li-se ’nscrie uă ajutoră viageră in bugetul statului. D. 31. Cogălnicenu susține din nou că prelații nu suntă și nu potă fi funcționrî, nicî asemănați cu funcționarii. Nu trebuie se avemă mitropoliți și episcopi in pensiune, căci eî nu potă păstori turma loru de câtă pené la morte. Suntă prelați cari nu acceptă de câtă acestă prevedere spre a trece la pensiune. Funcționari? Déru cândă mitropolitulă Veniamină ș’a dată paretesisulă, demisiunea, amărîtă de motive politice și ’n cașuri grave, nici Domnulă nu s’a putută pronunța însuși, ci l’a trămisă cu mesagiă la obștesca adunare, care i l’a primită dându’i monastirea Slatina ca ajutoră de viețuire. D. G. Chitu propune ună amendamentă ca dotațiunile mitropolielor și episcopieloră se fiă de 3.600 leî pe lună pentru cele d’ântâiă, de 2,000 lei pe lună pentru cele din urmă, de cari se voră bucura mitropoliții și episcopii pe timpulă câtă voră fi ’n activitate, era la casă de retragere camera le va scrie ’n bugetă unu ajutoră viageră. D-sea ’să desvoltă apoi, arătându deosebirea ’ntre salariulu funcționarului și onorariului medicului de esemplu. In casuță de faimă mi se póte admite de câtă vorba de «dotațiune date mitropolielorăscă episcopieloră ca istituțiuni și de cari se bucură prelații pe tiu •pulu vieții. Aceste persone sunt: funcționar sui generis, ai eclesieî, ai societății întru ci, i ea are a face cu eclesia chreștină. Nu suntu nicî funcționari aî statului, nicî funcționari administrativi, nici funcționari angelici, serafici , sunt funcționari eclesiastici. Prin urmare nu e imposibile ca, din diferite cause, unele din aceste persone se se retragă. Ce e de făcută atunci? Se li-se dea recompense? Nu. Totă ce trebuie se le dămă, suntă pensiunile viagere, fără a li se reține ceva. Ei sunt puși pe vieță și n’aă copii , aceste condițiunî nu se potă împăca delocă cu pensiunea. 1). George Brătianu aretă că lefurile ce se dau mitropolițiloră pe lună suntă îndouite de câtă ale miniștrilor, cele maînalte posturi într’una stată constituționale. Acesta e destulă, mai alesă că locuințele le aă gratis în palaturile metropolitane și episcopale, sau în metocurile lorü. Azi pomenile publice nu se mai facă de înalții prelați ca ’nainte, mendicitatea e ’n sarcina primărieloră locale. Forte puțini săraci au recursă cu succesu la generositatea loră, care n’a pre produsă goluri în pungile nalțiloru prelați. Ori dotațiune, orî leră, orî onorară, totă una e destulă că se plătescă de țâră, de casa statului, care se soldeză cu deficite enorme. Déca acim se sporescă lefurile clerului, mâne va veni rêndul altei ramure, a magistraturei sau a instrucțiunii: ce face mă éase cu ’ngreuiatea bugetului? Cândă ministrul propune uă cifră de 3,083