Romanulu, ianuarie 1873 (Anul 17)

1873-01-15

46 ROMANULU, 16 IANUARIE, 1873. D. A. Lahovari. Asta este, énse ’n cele mai multe părți se cfice numai «reclusiune» și se ’nțelege că ea va fi Taci ’ncolo de la 5 pene la 10 anî. Și chiară art. 310 e modificată ele comisiune. Déca masimulu închisorii corecționale e de 5 ani, acesta s’a pusă numai pentru delictele cari erau crime, în colo s’a pusă pretutindeni «2 ani.» Câtă pentru minimală închisorii corecționale, pretutindeni se va sei se s’aplice de la 1—15 dile, în locu de 1 —6 dile. Pretutindeni unde se specifică cifrele, comisiunea va ’nlocui 1—6 cu 1—15 iile. D. Costa-Foru explică că suntu forte escepționale cașurile cându judecătorele póte fi ’n nedomirire, și acele casurî comisiunea le-a modificată,, specificându pedepsele, mai mari sau mai mici de câtă în art. 7, 8 și 9. Camera dejii nu se póte,opri la fie-ce articulu, făr’a fi unu amendamente care se propună órecari modificări. D. N. Ionescu amintește că constituțiunea prescrie clară că legile se voteză pe articula. Articlele modificate trebuiescu votate separată, suntu unele care nu va fi nevoie a se vota. D. Costa-Foru amintește că ’n materia de codificare nu se voteză articlu pe articlu, căci trebuie se se vo<ea și urmarea, spre a dispare orî ce temeri seü îndouieli. La votarea primitivă a codicei penale actuale se vota pe capitule. Guvernul n’are de câtă una singură articlu la codulă penale și una singură articlu la procedură. Prin urmare două articole propune guvernulu. Ele înse conținu diferite article ce se modifică. După orecare explicărî ale președintelui, se pune la votu închiderea disensiunii asupra art. 7, 8 și 9, și se primesce. Raportorele citesce art. 38 astăfelu propusă : «Art. 38. Tentativa de crimă, adică orice începută de esecuțiune a crimei, chiară de se va fi curmată din împrejurări cu totulu neatârnate de voința autorelui ei, se va pedepsi cu uă pedepsă de uă treptă mai josu decâtă acea-a ce s’ară fi cuvenită de s’aru fi esecutată crima. «Crima severșită, dórii neisbutită, se va pedepsi cu minimum pedepsei ce s’ar fi cuvenită de s’ară fi esecutată crima. «Cându pedepsa va fi acea a reclusiunii , tentativa se va pedepsi cu închisore corecționale de la două pene la 5 anî. «■eauuu pedepsa va fi munca silnică pe totă viața, crima severșită, déru neisbutită, se va pedepsi cu mașimum muncei silnice pe timpă mărginită.» D. Gr. Cantili arată că acestu articlu conține că forte rea ideiă astă felu cum e redactată. Din elu resultă că tentativa de crimă e chiară atunci, cându din împrejurări dependințe de voința autorelui, s’a oprită esecutarea crimei. Cum se póte pedepsi acelu omu care se opreșce se comită fapta ? Totă erorea provine de acolo că virgula nu trebuie pusă după vorba «crimei», ci după vorba «chiară». Acestă viția de punctuațiune e de natură a aduce unci enormă viția în lege. Se discută multă în sciință elementele constitutive ale tentativei de crimă și se admite că aceleașî elemente constituie și tentativa delicteloră de poliția corecționale. Trebuie dorit se specifică cu acesta ’n lege, spre a nu se mai lăsa cestiunea supusă la controverse. Lăsându-se la apreciarea judecătorelui se stabilescă condițiunile de esistință ale elementeloru tentativei de crimă, s’ară strecurată lacună. La noî se definesce tentativa de crimă , eră despre cea de delicte nu se dice nimicu. ]). Costa-Foru admite propunerea d-lui Cantili , ca se se repete trasca la art. 39, atâta in cea-a ce privesce punerea virgulei după vorba chiarü câtă și redactarea art. 39 astafelu : tentativa de deliciu, adică orîce ’nceputu de esecuțiune a delictului, de se va fi cunoscută etc.» D. A. Lahovari propune a se suprime vorba chiarü, care e de prisosă, la care toți consimtă. In ceea ce priveșce definirea tentativei de delictă ca și tentativa de crimă, propunerea d-lui Cantili este forte gravă. Esistă oă mare diferință ’ntre codulii belgiană și alu nostru. Codului nostru e mai generosu, pune impunitatea ca principiu și represiunea ca escepțiune , pe cându în alte coduri este cu totulu din contra. ]). M. Cornea propune a se șterge alineatulu privitoră și crima neisbutită ș’a se pune acesta în definițiunea tentativei, căcî nu esiste deosebire între uă tentativă ’nlăturata și’nouă crimă neisbutită. Câtă despre distincțiunea între codulu nostru și cela belgiană, aserțiunile d-lui Lahovari nu sunt d exacte : legea Belgiei specifică pedepse pentru tentativa de deliciu. D. Costa-Foru susține că guvernulu n’a avută intențiunea d’a modifica totă codulu, ci numai părțile de care s’a simțită mai multă necesitate. Aza însă se discută chiaru sistemele legislațiuniloru penale, invocându-se codulu belgiană, francese etc. Acesta va aduce nu numai confusiune, déru va face ca disensiunea, in locu de 6 × 4 (filt., se dureze uă lună. Rogă diéru acum pe d. Cornea și pe d. Cantili se’șî retragă propunerile, mai lăsândă literalii euiu este, pene cându jurisprudința și esperiința se voru pronunța definitivă. Ședința se suspinde pe 5 minute. La redeschidere, raportorele espune că comisiunea admite amendamenk du d-luî Cantili, in urma căruia se modifică art. 38 și se facă óre cari adause la art. 39, astăfelu cum s’a are tatu in disensiune. Puindu-se la voia amendamentulu și articlele, se primescu. Se dă citire următorului articlu: « Art. 43. Acei cari voru fi fostă osândiți pentru pricini corecționali la mehisare mai multă de șase luni, la întâmplare de recidivă de delictu se vor supune la înastrauta pedepsei prescrisă de lege pentru acelă delictu, și acea pedepsă pare a se îndoui, când osânda prescrisă pentru delictulă severșită va fi chiară acelă masimum. «In materie de crimă, delictu de presă sau politică, delicventulă nu se va considera ca recidivistă, decâtă daca prima osândă va fi fostă asemenea pentru delictă de presă sau politică.» 1). Costa-Foru explică că adausul ă aci nu este de câtă partea finale și elă este cerută chiară de solință. D. G. Cantili observă că ’n solință s’admite recidiva, se iea ’n considerațiune ense nu delictulă comisă, ci pedepsa pe care a meritat-o. Astă felă fiindă ară trebui art. 43 trebuie modificată și după vorbele» la întâmplare de recidivă ele delictu» se s’adauge cuvintele «pedepsită c’un pedepsă corecționale». D. Costa-Foru explică că art. 41 explică recidiva ’nde stiflu declară și art. 43 nu e de câtă uă urmare. D. Cantili observă că codulu nostru face patru categorii de recidive: fia-care categoria se prevede ’n câte unu articlu. Nefiindu nicî uă repetițiune, art. 43 e necesară se se complete ’n sensul a cum a are totu. D. Costa-Foru, urmându, insistă a susține că articlele 40 și 41 se ocupă de definițiunea recidivei. Delictul îi n’are ’nsemnătatea crimei: uă cină care a comisă ună delictu și mai comite unulu, este recidivistă. Ideia espresă de d. Cantili se conține ’n testului legii. D. Cantili. Voiu se fiu Euglese ’n redacțiunea legii, se se esprime bine ideiele. I. Pală găsesce do prisosă cuventulă de «crimă» ’n acesta articlu. D. Costa-Foru. La noî calificarea generale a fapteloru s’a admisă se fiă «infracțiune», éru delictulu își are semnificarea sea. D. Pală. Constituțiunea d ice «delictu de presă.» Fiindă că e vorbe de delicvenții politici și de delictu de presă, nu 'șî mai are loculu a se pune și cuvântulu de crimă. Cându constituțiunea zice «delicte de presă și politice» ore jurații nu potu judeca și «crime politice» sau «crime de presă» V Fiindă că déru constituțiunea se servă de espresiunea «delictu» luată ’n accepțiune generale, e de prisosu vorba crimă. D. C. Blaremberg observă că masimulu admisa pentru delicte e de 5 ani și latitudinea d’a se condamna recidivistulu la ’ndouirea masimnului, termenulu mounsoriu e de 10 ani, ș’acesta e pré multă pentru delicte de presă. D. Costa-Foru. Masimulu nu s’aplică la recidiva de cată atunci cându prima osândă a fostu totu masimum. In totu codulu exise pentru delicte politice nu se prevede masimulii: acestă termenu se dă nuumai delictelor, cari pene aoi erau calificate ca «crime». D. Cantili întrebă daca, după acestă alineatu, póte esiste și crimă de presă. D. Costa-Foru. Simtă: veți vede mai la vale. D. Cantili nu găsesce esactu a se știce că vorba de «delictu» nu pate fi luată ’n sensu generică. Acestă cuvântă e amfibologică. Art. 40 definesce «delictulă flagrantă.» In art. 31 asemenea: Daca vorba de delictă n’aru avé de câtă uă semnificare restrînsă, n’aru fi ’n~ trebuia atu astă felu. D’acea a d-sea mănține aci vechia redacțiune a art. 43. D. Lahovari susține că ultimulu alineată este uă disposițiune liberale ’n favorea presei ș’a omeniloru politici, ca se nu se zică că cineva e recidivistă pentru c’a comisă ună delictă ordinară ș’unulă de presă, amă specificată că numai atunci este recidivă, cându s’au comisă două delicte de presă și politice. Câtă despre nomenclatură, nu este exactă că faptele politice și cele făcute prin presă suntu calificate numai ca «delicte»: pot fi și crime de presă siă politice. Crimele, fiă ordinare, fiă politice mergă la juriu. D. M. Cornea face oă explicare a părții a doua din articlu. D-se a ’nțelege se nu se puie pe aceașî treptă delictele de presă și cele politice: cele politice se potu comite prin presă, ense nu tote delictele de presă suntu și politice. Nu trebuie se se considere ca recidivă unu delictă de presă și mnulă politică. D. Costa-Foru. Asta este: ne amă înțelesu. Se citesce articlul următoră: «Art. 47. Suntu aginți provocatori aceiaa cari, prin daruri, promisiuni, amenințări, abusu de autoritate sau de putere, uneltiri culpabile, vom fi provocată la acastă infracțiune sau vomu fi dată instrucțiuni spre a o comite. «Suntu asemenea agințî provocatori aceiaa cari, prin vr’mndu din mijlocele enumerate în art. 294 coduru penale, voru fi provocată la comiterea unei crime sau delictu prevezute de codulu penale. «Acești agințî se pedepsescu întocmai ca autori. «Aceiaa carî, prin vr’unulu din mijlocele indicate în citabilă art. 294, vom provoca la comiterea unei crime sau delictu prove«jute prin coduru penale, fără ca acea provocațiune se fi produsă vr’ună efectă, se voru pedepsi cu închisorea de la 3 luni pene la 2 ani și cu amendă de la 500—5.000 levn .Pentru delicte de presă suntu respungetori, autorele, cându este cunoscută sau cându se dovedesce, era în lipsa lui, girantele, editorele. D. Costa-Foru citesce art. 294, privitorii la culpabilitatea de calomină prin articule, scrieri, gravure, desemnurî, etc. și explică c’acum s’a adaugu că voru fi pedepsiți nu numai cei aretațî prin art. 249, ci și aceia care voru fi provocată la comiterea unei crime sau delictă, prevedute de coduri penale. Acestă lacună trebuia împlinită, spre a nu se lăsa la aprobarea judecătorului. Potă fi scrieri care se înebunescă pe unu omu. Etă uă crimă. D. Cantili. Aspru lucru. D. Costa-Foru. Aspru? Déru crima comună de ce o pedepsiți, era pe cele făcute prin presă nu ? Cându cineva va face asemenea lucruri, supt influința altuia, vreți ca numai instrumentalii, fanatisatului se se pedepsésca, era autorele principale, celu care l’a provocată se fiă lăsată în pace ! După revoluțiunea din locu, la Main, in Francia, n’au venită omeni cu cuțitele asupra adunării? Inchipuiți-ve că vină și la noi asemenea ’ntemplărî. Déca se va constata că eî suntu instrumintele altora, e dreptă ca numai ei se fiă pedepsiți? Acestă articlu e fundamentale și privesce asecutarea societății. Ensușî Platone, părintele republicei, prescriu censura ’n contra poemeloru și tragedie soră, spre a nu face pe poporă se s’amețască de lucruri în contra legilor și virtuții. Nu vomă înființa noi censura, nu vomă persecuta presa, ci spunemă prin lege juraților, că trebuie se pedepsésca și pe instigatori, cari viséza distrugerea societății, cari s’arată ’nfocați pentru libertate, déru cari în animă autotă reală. Va fi greă se se pună mâna p’adeverațiî amăgitori, căci eî se să se fugă și se s’ascundă, adesea aă mersă la ghilotină nevinovații, eru provocatorii aă scăpată. Felix Pyat, vrășmașiă ală societății, publică ’n Jiame proclamațiunea sea în fruntea căreia pune ca dătoriă. sacră regicioială, mortea regiloru. Mortea omului, pentru c’a avută ocasiune se fiă rege. In materiă politică ’șî permită totulu: tăgăduirea cea mai persistentă și ’ntrebuințarea tutoră mijloceloră d’a scăpa de justițiă. Când se va comite uă crimă, provocatoriu eî nu vreți se fiă pedepsită? Vremu ca crimele politice și de presă se merga la jurați, spre a nu se bănui că puterea abuseră prin judecătorii sei. La Belgia, secțiunea care a lucrată constituțiunea a cerută ca juriulu se nu fiă juriu decâtă pentru delicte politice și de presă, oru celelalte crime se se judece de curți și tribunale. Primesce are camera ca jurații se condamne numai pe făptuitori, éru pe provocatori nu? D. N. Ionescu relevă cuvintele d-lui Costa- Foru c’acestu articlu este unu articlu de fondu. D. Costa-Foru a citată și pe diviinflu Pbitone, ensenu cu dulcele tonă alu lui Platone, ci c’unu tonă provocatorii. D-mi a mai citată pe Felix Pyat, ami culă d’altă dată alu colegului seu d. Iepurenu. In presa nostru ense, atâtu de calomniată, și încă pe nedrepții, căcî și eu citescă tóté fiarele, de diferite nuanțe, în presa nostră n’amu véljutu nici uă dată indemnându-se la regicidiu. Cu asemenea mesii vine d. Costa-Foru se ne convingă a primi acestă articlu? Ü. Costa-Foru. Déca vreți, nu vesilescu. 1. N. Ionescu. Mai bine era se discută cu mâne, éru nu acum séra, d’abia ’ncepuî și d. Costa-Foru se suresciteză. Noptea nu ară fi dată liniște. Eu nu voiu se se modifice nimică din coduru penale și suntu consecințe. In sonatu, cându d. Deșliu propunea modificarea generale a codului nostru, d. Costa-Foru și eu ne opuneamă. D. Costa-Foru s’a schimbată, că amu reinnsu toții la părerea mea. Articlul 294 se esprime astăfelu : «Art. 294. Este culpabile de calomnie acela care, prin discursuri, prin strigări rostite in locuri publice sau prin scrieri, prin imprimate, prin desemnari, prin gravuri, prin embleme, destinate a fi vândute, distribuite sau afipte io publică, va propune asupra unui individă, unui corpii, unei asociațiuni sau unei administrațiunî, fapte cari, de aru fi adevărate, aru espune pe prepusu la pedepse seu macara la ura scă disprețulă cetățeniloru.» REVISTA CELOR DOLE SPECTACULE Noulu men genii ele scriere.—Marina d-lui T. Amână și imbarcațiunea mea.— Uă plutire spre necunoscuții.—Vise și ilusiuni.— Ună somnii profundă în mijloculu realității.— Uă realitate fiorosă ce se petrece int funii somnii.— Unii capitolii uitată din Machiaveli. — Musica călătoriloru. — Uă desceptare în sala espositiunii.—Comitatulu amicilorăbeleloru-arte.— Directorele esposițiunii și catalogată seu.— Colecțiunile și portretele 1.I. L.L. Domnitorulu și Domna.—I. T. Amână.—L. G. Tătarescu. —D. Ștefanescu Michaili.— D. N. Grigorescu făcend-șî pachetele. Astăfelu, domniloru, cute să aveasi cura, acelă stilă ușoră, pré ușorii, forte ușoră duca, după unii, simplu, vulgară țărână și trențărosă, după alții: haină, cârtitoră, ipocondru, tata moșu, după uă a treia grupă; stilulă figureloră, descripțiuniloră și metaforeloră, cu care mi-am permisă uneori câteva aprecieri individuale despre pictură și alte ori, (din scăpare din vedere), despre finele producțiuni dramatice, ei bineram abandonată cu desăvârșire. Judecați după acestă specimenă cu care începu. Nu’mî mergea. Uă mulțime de talente remarcabili în tote genurile,—de ale cărora nume ve scutescă,—priviau ca una adevărată scandală sărmana mea penă vechia, căitându-i fulgi pe vestmêntulü de catifea negră a atâtoră magistrii în filosofie, in drepții, în sciințele iîsice și naturale și în vastele cunoscințe constituționale după cari se guvernă statulă română. — Semn pulu meu domnă, a avută amabilitatea a’mi dice într’uă cji umilii din aceste grave talente, de ce nu scrii mai desă in forța Românului? Genulă ușoră ce aveți ară face uă diversiune... Aiujiți, domnilor ăi—Bine-voiți a-mi spune daca acesta nu era uă ciupitură cu cleștele! Mai ântâiu, afacerea se presinta supt forma unui avertismentă personale, după care eraraă aruncată între scriitorii de a șaptea mână. Cugetați daca acesta ar conveni cuiva dintre d-vestrul... Al douilea, se făcea, fără nici ună dreptă cuvântă, vă cestiune personale Românului, precum bine-voiți a vede că resultă din sensulü cuvinteloră Catonelui meu. Amă lăsată ease direcțiunea in necunoscință despre acestă atentată la onorea Jiariului, numai se numi se sica că am adusă zîzanii, între frați. Adaugeți că uă bună parte din amici, întâmplându-se se nu fbnă tocmai de acordă asupra unoră obiective și subiective din producțiunile domniei lor, n’aă găsită mai bine de făcută decâtă se meraja din numerala sufletelor ortodoxe și, alături cu d. Barbu Constantinescu — una altă eretică,se me lase a rătăci pe marginea negrului fluviu alu uitării. Puteama are îndura mai mulții cruda sortă ce mi se făceai Aderű însă și redacțiunea Românului, atâttî de bine-voitóre pentru orîce privesce persona mea ca omii, nu mi-a aruncatu și dânsa are, întrunii mada cam insoliții, déca voiți, (de și altu-felu cu multa mensuetudine pentru mine și d. V. A. Urechia), ud notă de valorea unei glose făcuta de uni dreptă credincioșii pe marginea unui tomn din Escobar ? Credi dorii că amu prinșii de veste la timpii. Și deci, acei din partisan!' cari acceptau numai că nouă alunecare din parte-mi spre a trece la adversari, sperii că vorii romane pe linia despărțire, grația fericitului râvirimentiî ce amii de gândii se operezi asupra-mi. Erii cei mai roz dispuși, negreșitu dintr’uă nepricepută mânuire a condeiului meu,cărora le fact din totă anima umilitele mele sense), puținii câte puținii, credii, vomi reveni la simțiminte mai umane; vomi uita și operile domniei lorii, și vorbele mele necugetate și ne vomii da ierăși mâna, precum nu mai pute fi îndouială, deorece Seneca recomandă la toți sângele rece și potolirea bilei. Eu cehi dautâitî începu. A domniloru! vé rogtî se credeți că nu suntlî nici atâtiî de impetritu, nici incorigibile. Eta, provocă la pace pe toți beligeranții. Cei ce nu vorii răspunde la acestil cordiale apelă, voru avè pentru totudeuna pe sufletă că aui perdută ocasiunea unei bune fapte creștinesce. In tote acestea, veți fice póte, ce ve face d-vóstra cutare genă de scriere scă cutare formă d’a esprime cugetarea ! Ce ve serve că ve anunță completa mea amendare, conversiunea unui păgână la drepta d-vostră credință ! Rădicați din umeri, o sciți. Iertați că o sciți ! Negreșită, domniei vóstre nu va face nimicu mie cnse îmi revine din acesta mă mare bine. A mesei împăcată cu totă lumea și pe calea de-a găsi uă bună formă de scriere cu care se va potii ifice uă vorbă dene cându-va, mai tânjiri, vr’vă dată, cându veți fi dispuși a ve arunca privirea pe vr’ua carte, acesta ’mi e destulă! D-vostră cari vĕ bucurați acum de tóte fericirile, nu este asta că nu ve genatî întru nimicu că mi amu permisă se informeză acesta ilusiune. Și déca este adevărată, precum amă aujitii, că fericirea esclude egoismulă, apoi buna mea stea m’a condusă tocmai bine se va solicită acestă felii de grația astăzi cândă aveți aspectul celor mai fericiți. Dați-mi voia puțină... Ați fostă vre uă dată de la Triest la Venezzia, de la Venezzia la Lido ! Ați trecută din Constantinopole la insulele principilorü ! Nu maî încape îndoaială. . . Se pute cuse se nu fi avută timpul d’a face aceste escursiuni. Atunci negreșită ați traversată lacul de Geneva , de Constanța, de Como? Și, în fine, deca peste totă asceptarea, împrejurări ostile v’nă întorsă din cale tocmai pe cândă ve îmbarcați, speră că v’ați pru • curată măcară lusulă unei barce pe laculă Căldărușianiloră, ală Borcei, alu Znagovului seă celă mai puțină alu Cișmegiului ! Sciți prin urmare, ce este uă gondolă care, oricum s’ară lua, nu este de câtă un barcă scă vă luntre ceva mai inest petare, ceva mai lungă, ceva mai curată, mai sigură și așternută pe margini și pe punte. Mi se pare éise că o vedeți. Nu luați de modelă, cu tote astea, marina din esposițiunea d-lui Amână. Este ună vasa greu, posomorită, disgrațiosă, lucrată în comuna Bilciuresci pentru podul de la Copăceni, drumulu vecină ală Giurgiului, în care s’a îndesată acea sumă de suflete numai pentru probă și cari, temă mie că să se se afunde. Priviți.... Acelă păgână de luntrașiă scie acestă vină ală vasului, de aceaa nici se pre depărtezi de maici; ba chiară are aci șese viguroși înotători pentru ori ce eventualitate.—Déca nu’i vedeți, domniloră , este că’i absorbe intinereculă peisagiului din faclă. — Ațâță cu permisiunea domnului directore ală esposițiunii, onorabilele d. C. I. Stâncescu. Vă oferă uă altă imbarcațiune, solidă, frumosă, nouă. A fostă proprietatea unui Nemțit; acum este a mea.