Romanulu, decembrie 1874 (Anul 18)

1874-12-04

ANULU ALU OPTU­ SPRE­ fIECELE VOIESCE ȘI VEI PUTE O­­ l­ ce cereri pentru România, se adre­­sază la administrațiunea z iar­iul nr . ANDNICRI. In pag­i­n ÎV, spatiule 30 litere petit 40 bani. In pagina III, linia petit 6 lei. A ee adresa LA PARIS : la d. Órain 9 rne Drouot. LA LONDRA: la d. Eugbne Micoud, No. 12, Peters Street, Islington. LA VIENA: la d-nii Haasenstein si Vogler Wailfischgasse 10. erisorile nefrancate se refusă LA BANI ESEMPLARULU. SERVICIULU TELEGRAFICII ALU ROMANULUI. Berlin, 14 Decembre. — In procesul si comi­telui Aruim, procurorele a relevații circum­stanțele su greutatore pentru acusatii, în consi­derarea posițiunii sale publice, a marelui nu­­m­8ru și a eminentei importanțe a documintelor­ sustrase de dênsuli, propuindu se fiă condam­nații la doul ani și jumătate de inchisore, însé fără perderea drepturiloru civile, căci nu voiesce a lăsa se se confirme bănuidla cu urma­­resce scopuri interesate. Redacțiunea și Administrațiunea strada Domnei No. 14­4 DECEMBRE: 1874 ^ LUMINEZA­TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In Capitale: unii ane 48 lei; §éee Iuni 24 lei­ trei luni 12 lei; nă lună 5 lei In Districte: in anii 58 lei; șase luni 29 leî trei luni 15 lei; uă, lună 6 leî. Francia, Italia și Anglia, pe trimistru fr. 20. Austria și Germania, pe trimestrul franci 18. A se adresa LA PARIS, la d. Darras-Hal“­grain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d. Drain 9, rne Drouot. LA VIENA la d. B. G. Popovici, Freich­­markt, 15 Articlele nepublicate se vor fi arde Edițiunea de dimineraf BICURESCI,,­ 11DEEA la darea de semn a ședinței de as­tăzi, publicată, mai la vale, se va citi că forte mică discusiune asupra unei cestiuni de cea mai mare însemnătate. Guvernul­ cere a se mai vinde din noă bunuri de ale statului pentru suma de ziece milione. Și acestă nouă înstrăinare de bunuri, pentru uă su­mă atât­ de mare, n’o cere în sco­­pul­ de-a se face uă lucrare estra, ale cărei folosit se compenseze veni­­tulö anuală și progresivă ce se stinge, ci pentru trebuința momentană de-a se ecilibra bugetul­. Cestiunea prezintă, prin natura s­a, două rase: una financiară și alta eco­nomică. Pe lângă acestea guvernulă s-a creată uă a treia, a formei, voindă să o sustragă de la votul­ senatului. Ca considerațiune prealabilă, nu­mai ultima parte a cestiunii sa d­es­­bătută astăzi; și după ce d-nii Leon Eraclide și Al. Florescu a­ susținută a să trimite proiectul­ de lege la sec­țiuni, după cum prescrie re­gulamentară pentru ori­ce proiectă care trece prin ambele camere, d. ministru de financie, întovărășită ca totu­ de­ una de cole­­gulă săă de la interne, s­aă combătută, și majoritatea s’a închinată a se tri­­mite cestiunea în desbaterea comisi­­unii bugetare, de­ore­ce e vorba nu­mai de ecilibrarea bugetului. Astă­felă cestiunea a fost­ redusă d’uâ­cam­dată la proporțiunile unui simplu amănuntă bugetară. Negreșită că temerea de amesteculă senatori­­lor­, dispuși prin natura lucrurilor, a se opune înstrăinării bunurilor­ sta­tului, n’a contribuită puțină la luarea acestei decisiuni. Să sperămă énse că, pe de oă parte interesul­ guvernului de­ a proba senatorilor, că ține sema și de dânșii, eră pe de altă parte și opiniunea comisiunii bugetare, voră îndrepta proiectul­ de lege pe calea însemnată de Constituțiune și de re­gulamentele Adunarilor”. Privindă acum ună momentă cesti­unea din punctul­ de vedere financi­ară, constatămă că solința marelui fi­nanciară ală omenilor, ordinea con­stă în a-și mânca capitalul­ în chiăl­­tuieli e unice. Acesta este sclința financiară a tu­­toră risipitorilor­: — esperiența d-lui Mavrogheni trebuie s’o scie acesta, după cum scie negreșită că totă acesta este și solința de care se conducă cel puși pe cale de-a se ruina, și cari română pentru totu-de-una ruinați, déca nu li se presintă ocasiunea de-a com­pensa din venituri cu totulă estraor­­dinare cea-a ce aă risipită. Ia scurtă sclința, financiară, prin care s’a ruinată în România uă clasă agă, este acea-a prin care se ilus­­treza d. Mavrogheni ca ministru de financie. De unde ne asceptamă, ca convin­gerea de mare și unică financiară, for­mată până și în cele mai înalte locuri, să se afirme acum prin vr’uă combi­nare mai ingeniosa, mai dibactă, mai eficaciă, ne pomeni­mă c’uă propunere pe care nici ună fecioră de boiară ruinată, nici ună novice în solința d’a satisface chiăltuieli nemăsurate n’ară fi fostă incapabilă d’a o găsi, fără casé să fi avută cutesarea d’a o și pro­pune Camereloră. E că’l dorü marea solință financiară, care l’a recomandată pénă în cele mai înalte locuri, ca unicul­ ministru de financie ce are România. Negreșita că cine­va póte să’și ven­­d Jă moșia cu scopă d’a face ună mare și producătoră oferă în capitală; póte chiară să ven<la­ră moșiă ca să des­chidă pe alta mai bună ună canalu, să’și facă usine etc.; póte în fine să’și vând­ă moșia spre a întrebuința banii într’uă speculă importantă, care să’i raporteze mai multă în puțină timpă, și astă­felă, după ce’și va termina co­­mercială, să’și recumpere uă moșiă mai bună de câtă cea vândută; tóte a­­cestea pot ă se fiă d’uă bună combi­nare financiară, și celă care le face, sft meri Its Ili udo pentru oc.pa­ cita so» sea financiară. A ’și vinde cnsé moșia numai cu scopă de a’și îndestula chiăltuieli în disproporțiune cu venitulă; a ’și vinde moșia spre a pute da parade sco­­motóse; a ’și vinde moșia spre a pute întreține în jurul­ săă ună personală numerosă și scumpă, spre a trimite amici se cǎlétoréscu și se petrece pe chieltuiala sea, este a se ruina, este a nu ave cea mai superficială din calitățile ce se ceră unui bună finan­ciară. Marele financiară al­ regimului pro­pune acum se se ventru moșii de 10,000,000, în mniculă scapă de­ a se solda chiăltuieli curente , lăsăm ă pe ori­cine se judece în care din catego­riale de mai susți­cată se fie clasifi­cată. Pentru prima oră cândă s’a decisă a se vinde din bunurile statului, în vederea unei necesități imperiase, s’a dispusă a se vinde numai acelea cari prin mica loră întindere, sau prin de­gradarea la care erau supuse, nu pu­­teaă se dea statului de câtă ună ve­nită ilustriă. In acestă scopă s’a și fișată a­num­e întinderea maximum a unei moșii, care se pute pune în vânzare. S’a­mai $isă atunci că este bine a se vinde aceste bunuri de mică valore fie­care, nu numai pentru că prin numerasa loră íngreuiezá fără mare folosit administrațiunea, darii și pentru ca potă se fiă cumpărate de mici proprietari, cari se le cultive singuri, facându-le se producă mai multă și se le și îmbunăscâiască. Ei bine, bunurile prevăzute prin acea lege s’au vândute, ce­va mai multă , moșii și mai mari s’au ven­­dută, prin culpabilulă artificiă de a le despărți în două trupuri, cari, luate separată, nu întreceaă maxi­­mulă de întindere prevăzută de lege. Acum este déjit vorba de­ a pă­trunde, prin cele 10 milióne cerute, în corpură compactă ală mareloră prea pritați; este vorba de-a rupe de osebirea făcută de vechia lege, și de-a nu mai avea nici ună fren în ruinarea deplină a averii statului, prin Întrebuințarea fondului său imobiliară la chieltuie­­lele curente bugetare. Vă dată porniți pe calea de-a eci­libra bugetală prin veniserea de bu­nuri de ale statului, esperiența și na­tura lucruriloră ne spună ca acestă es­­pediență nu se va părăsi de­câtă după vinderea celei mai de pe urmă moșii, și atunci, ne mai avândü cu ce ne a­­coperi chiăltuielele, vomă ajunge în­dată mai rea de­câtă este astăzi Un­garia.­­Sperămă că celă puțină asupra a­­cestei cestiuni se voră găsi mulți în Cameră și în Senată cari să cugete ca noi; căci, încă vă­dată, este destulă ca într’ună ană doul să se ia deprin­derea de-a se acoperi deficitulă cu vindere de bunuri de ale statului, pen­tru ca miniștrii se nu mai aibă nici uă grijă pentru viitoră : „daca va fi deficită, vomă vinde bunuri și ecili­­bruri se va restabili“; vă dată acestă mijlocă de ecilibrare admisă, admise voră fi și deficiturile, fără nici vă si­mai sla­n Io­anU4«**n Să nu se credá că péne și credi­­tulă de care se bucură statulă nu este în mare parte datorită nume­­róselor­ sale bunuri : Incepu-se pe oă scară întinsă, cum propune d. Mavrogheni, înstrăinarea loră, și se voră vede curenda efectele. De­și mesagiul­ tronului asigura „că țara... inainteza cu maturitate în desvoltarea morală și economică“, to­tuși, în mijloculă acestei fericiri în care nota de cândă suntă la putere óme­­nii ordinii, nu există ună singură omă, nici chiară d. primă-ministru, care să nu recunosca miserjÉsitn care au ajunsă țăranulă română.Mar­tea cea nume­rosă și mai producătóre a națiunii. Probă suntă urmatórele cuvinte din expunerea de motive cu care d. prim-­­ministru însociesce proiectul­ de lege pentru înființarea magasielor­ de re­­servă : „Amă văzută, orice d. ministru, ță­rani bântuiți de secetă, cari, spre a’și procura hrana, se fiă nevoiți a merge să se împrumute cu dobândi forte o­­nerese atâtă de bani câtă și producte, la cari în urmă dobânda transfor­­mându-se în muncă, și dobânda la do­bândă iarăși în muncă, să ajungă ca să nu mai aibă nici timpulă mate­riale spre a se plăti de dobânda fi­șată pentru m­ă­ană, astă­felă că da­toria loră, în loc­ d’a se licida, crescea din ce în ce mai multă­ pene sau rui­nații cu desăvârșire, veniléndu-li-se vitele și totă cea­l­altă avere.“ E că starea țăranului română des­­scrisă de însuși primul­-ministru, con­tra asigurării dată prin discursul­ tronului despre generala înflorire a țărei. Déru are seceta sau numai seceta se fiă adevărata causă a acestei desă­­vârșite ruini ? Nu, negreșită, căci tată d. ministru constată că, în cursă de 10 ani, „n’amă avută a deplora nici ună ană generalminte secetosă“, ci nu­mai „secete parțiale“. Unde déra trebuie căutată causa acestei desăvârșite ruine a țăranului română ? Nicăieri de câtă numai în părintesca îngrijire ce­a avută pen­tru densula pretinsulă guvernă ală înfloririi și salvării nóstre naționale. De patru ani de­­ zile, tote legile cu cazi de primă-ministru a „îmbu­nătățită țara“ au fostă legi împilă­­tore și ruinatóre pentru țăranulă română. Spuie ori­cine care trăieșce la țară ce este pentru țărână legea po­­gonăritului de vii, legea monopolu­lui de tutună, legea timbreloră, legea licențeloră, legea comunală,oi etc., etc. Partea de munte și podgoriele sa brănină mai multă cu produsele din livezile de pruni și din vii, pe cari le negustoriaă prin cârciumile lor­. Tasa pe pogane și licențele, venite peste otâșnițe sau embaticuri, peste legea băuturelor, spirtase și peste patentele de comercianți, aă storsă țăranului ultimulă bană ce ară fi a­­vută agonisită, și l’aă pusă în ne­putință de-a mai acoperi numai cu MIU’US.reju­­ dări, grele mai cu semn din punctul­ de vedere ală nedreptei repărțiri. La câm­pă erau judecie întregi, ca Dâmbovița, Vlașca, Fălciu etc., unde țăranul­ se ’ndeletnicia cu cultura tutunului. Legea monopolului i-a se­cată cu totulă acestă isvoră de a­­vuție. Apoi, și la câmpă și la munte, de se va ține sema de modulă aplicării tutoră legiloră, chiară și a celoră cari ară fi putută ave resultate bune, deca­lară fi aplicată cu onestitate și cu prudință, ori­cine va­­ zice că desăvârșita ruină a țăranului trebuia se vie cu pași grabnici. Déca s’a pusă în lucrare legea de prestațiune pe la sate, țăranul­ a fost­ luată la îndeplinirea acestei îndatoriri tocmai în timpul­ mun­­cii, n’a fostă cruțată de câtă cu dare de mită, și în ori­ce casă pusă se lu­creze întreită și împătrită mai multă de câtă prevede legea. Beneficiele acestei legi nu s’aă re­vărsată apoi adesea de câtă asupra unei’ă favoriți ai puterii, și țăranulă română n’a servit de câtă se facă, nu muncă după lege, ci beilică, cu vreme și fără vreme, unde cerea interesulă favoriților și unde ’să conducea biciuia dorobanțiloră, pe cândă recolta­rea se prăpădea pe câmpă. Legea tocmielelor­ agricole nu se mai póte numi lege de tocmieli, ci de impuneri și de jafuri in contra țăra­nului. Fără scirea și învoirea lui, se așternă învoieli, peste puterea ome­­nesca d’a se îndeplini, se legaliseza îndată de ună primară nealesă de locuitori, și se esecută cu dorobanțură de ună supt prefectă abusivă. Nepăstuiții își caută dreptatea sa , așia numiții judecători de pace; dorü ș’ad­­judecata se face în lipsă, sen­tința se dă contra loră, și se esecută cu grăbnicia prin mijloce barbare. Atunci li-se vândű și boă, și vécá, și velință, și căldare; atunci nu mai ră­mâne în ograda țăranului, din urgia dorobanțului, nici purcelă, nici găină, nici mălasă în tronă. Nefericiții jefuiți pornescă cu plân­geri la prefectă, la procuroră, la mi­­nisteriu, dérii, pornindă pe acésta cale, trebuie se se lipsescá de pânea de tóte filele ca se plutescá tasele de timbru. Adauge-se apoi la tóte acestea noua lege comunală, și se va vede că țăranulă română este nu numai ruinată cu desăvârșire, déja va de­veni, a începută deja se devie și fu­gară peste Dunăre, peste fruntarie, spre a -și agonisi esistința. Acestea fiind­, forte pe scurtă, a­­devăratele cause ale stării de mise­­riă în care se găseșee astăzii țăra­nulă, este vădită că nu reînființarea pătulelor­ de reservă îlă va pute mântui. Boula este mai adâncă, și măsurele de vindecare trebuiescă să fie mai radicale. Reînființarea magasielor­ de re­servă nu va ave altă resultată, de­câtă reînviarea unoră îmormântate abuzuri, cari au spaimentatü satele supt regimur­ regulamentară, prin urmare va fi on nouă calamitate. Reînființarea magasieloră de re­servă este supunerea flă­cărui țărână la uă nouă contribuțiune anuală de 20 lei celă puțină, fără ca să ’i mai potă reincasa vr’uă­ dată, sau să se foloséscă din el la casă de lipsă, căci este cunoscută de totă țara mulți­mea și friciloră cu două piciore, cari mistuiau productele din magasiele de reservă, în cari țăranii turnaă me­­reă, fără să le puta umple, și pen­­­tru care mistuire se întocmiaă legiu­itele procese-verball, totă asta pre­cum sa voră întocmi și acum, după art. 22 și 28 din proiectulă d-lui primă-ministru. Reînființarea magasieloră de re­servă va face sa dorobanțură să fie Mus­calii vecinică în căminulă țăranului, și ca suptprefectură se aibă un nouă sorginte de abusă. Consulte-se toți țăranii mai bătrâni, cari au apucată timpii de tristă me­­moriă al pătulelor­ de reservă, și se va vede daca se va găsi vre­unulți macara, care sa primescu bucurosti re­înființarea loră. Este de datoria corpuriloru legiui­­tóre dorit, ca în starea in care se a­­fla a<fi țăranulă, se fiă cu multă a­­­tențiune cândă e vorba de a’i pune noule sarcine, fia și supt cuvântă d’a’i îmbunătăți sartea, pentru ca nu îm­bunătățirea se nu fiu ce­va din ace­­­lea, despre cari postulă <­ice. De îmbunăățiri rele suntemă sătul. Da­magasiele de reservă țera este sătulă, căci ele aă săturată pe ori­cine, afară de țărână.

Next