Romanulu, septembrie 1875 (Anul 19)

1875-09-19

842 ROMANULU, 19 SEPTEMBRE In Englitera cestiunea întinderii instrucțiunii continua a agita opiniunea publică. ț Zilele trecute s’aă ținută două mari meetinguri, unul la Nottingham ș’altul la Orell, presidate de doui omeni politici eminenți. Privulu meeting, convocată de asociațiunea care s’a formată cu scopt d’a favorisa mișcarea pentru Întinde’ rea învățământului universitară, a fostă presidată de marchisul Hartington, actualulă șefă ală partitei liberale. Nobilulă marchisă a făcută cunoscută că inițiatorii mișcării au intențiunea s’o organiserie mai complectă în orașe, unde ea există deja, și totă uă-dată se întindă și se desvolte sistema conferințeloru ș’a cursuriloru publice. A semnalată marea schimbare ce s’a făcută de câțiva ani în opiniunea țării asupra utilității învățământului universitară și că ațil e departe de epoca cândă poporațiunea în genere nu pre se ocupa de acestă învățământă. Oratorele a îngagiată pe auditori se încuragiezie instrucțiunea universitară, de care depinde și cea secundară și cea primară. A observată cu altă dată profesorii universitari studiau știința pentru iubirea de sclință și nu căutaă a o face se strălucescă. Astăzi, grație silințeloru universității de la Cambridge, urmate și de alte universități, lumea învățată se ocupă nu numai d’a spori fondulă bogățielor sciințifice ale țării, deră ancă d’a face se participe la dânsele și masele. In urma acestui discurs, adunanarea a votată mai multe resoluțiuni în consecință. Secundură meeting a fost presidată de d. Cross, ministrulă de interne. D-sea, presidândă inaugurarea unei scule primare ortodoxe la Orell, a insistată asupra necesității d’a se respândi instrucțiunea primară din ce în ce mai multă și s’a pronunciată pentru instrucțiunea, obligatoriă, ca bijlocă puternică d’a ajunge scopulu propusă. Reproducemă mai la vale după x eiegrajmu, im j,ui utituuuiu uiscuisu iustită în camera Ungariei de d. Politii, în susținerea proiectului de adresă presintată de d. Miletici. Guvernanții noștriî pot ă lua din elă multe și mari învățăminte. Discursulu d-luî procurore ală Curții de Casațiune și răspunsulu făcută din partea Curții de d. președinte de secțiune Calligari. (Urmare și fine). Câtă pentru art. 47 și 51 din legea organică a Curții de Casațiune, critica, atâtă întru câtă privesce legea, câtă și aplicarea iei, ni-se pare că nu presintă nu numai nici uă gravitate, deră că nu este nici seriosă. Ce dreptate ar fi acea a a unei legi care, pe lângă greutățile formelor de introducere ale unui recursă în judecată — precum termenulu fatală, fără nici uă scusă, taxa judecăței, suă doveda de paupertate, și alăturarea copiei decisiunii admisă, fără nici uă [îndouială, ca prescrise supt pedepsă de nulitate, — se mai adauge și motivarea recursului, bancă, ce este mai greă, memorială desvoltătoră ală’ mijloceloră de casare. Pentru ce tote acestea ? Pentru ca să se puieră stavilă recursuriloră temerarie ? Nu, căci pentru acesta taxa recursului și chiăltuielele de judecată, lăsate la aprobarea judecătorului, suntă de ajunsă. Pentru ca să se dea uă garanțiă mai mare justiției? Se vedemă. Cândă vorbimă de dreptatea a se da prin judecată, înțelegemă pe amândouă părțile litigante, nu numai pe una. Reclamantul în recursă are a se lupta c’uăotărîre, care servă ca uă paveza intimatului. Intr’acestea legea tice recurentului: ai facultatea se dai ună memoriă prin care se te servi de tóte mijlocele télé, spre a combate și derima otărîrea. Acestă memoria va servi de basă la facerea raportului. Judecătorul-raportoră, căruia nu ’i este permisă să esprime opiniunea sa, are se pusă faciă ’n faciă mijlacele réle în contra otărîrii, cu cuvintele pe cari se întemeieză otărîrea, spre a înfăcișa de uadată în judecata în resumată procesulă, pusă pe terâmură pe care trebuie sé se judecă la Curtea de Casațiune. Elă va arăta ce s’a cerută în judecata fondului, cari au fostă dovezile ce s’au produsă, cari afi fostă argumentele pentru și contra în disensiunea cestiunilor de dreptă sugerate în procesă, cari și cum sunt ă constatate faptele asupra cărora judecata a fostă chiamată să aplice legea, și cum a aplicată-o. De nu vei daună memoriă, atâtă mai rea pentru d-tea. Raportul va coprinde numai motivele otârîrii ce este contra d-tele , și judecata de la începută pate să se afle suptă impresiune defavorabile pentru d-tea; ți-amă dată totă timpul ă ca să te aperi de mai înainte cu tote mijlocele prevăzute putinciose pene în Z^ia judecății, fiindă că n’ai voită se ușezi de dânsele, acum apără-te cum poți. Dară intimatură ce are ? Are otărîrea judecății fondului și totă timpulă necesariă ca s’o studieze, după ce dânsa dându’i dreptate, s’a întemeiată pe argumentele sale; are totă timpul ă sĕ se gândéscá și sé ’și pregătescă mijlocele de a o susțină. Elă va veni mai totudeuna în judecată mai pregătită decâtă recurentulă. Dómuideca va fi surprinsă printr’ună memoriă, pe care partea, cu rea intențiune, îl produce chiară în Ziua înfucișării ? Atunci are dreptul la uă amânare, despre care i se va țină comptă, de va câștiga procesul ă. Care ea sé póte să fiă cuvântulu ca acestă drepții, ce se acordă recurentului, sé nu fiă limitată în timpă, ca sĕ nu producă intimatului nici prejudiciulă unei amânări, ce nu póte evita, la casă de a perde procesulă ? Curentulu este prevederea legiuitorului mai mare decâtă a nostră. Interesele cele mai de căpetenie nu suntă procesele, ci activitatea sea productivă ; procesele sunt în regulă generale nesce accidente și ancorele în vieții sociale. Omul ă póte să aibă o--- -—-~4-^ 41 ~ y cari se ’i lase timpul ă să se ocupe numai de câtă de procesă. Omulă póte se locuiasca la țară, unde nu este advocată; póte să fiă în lipsă de mijloce pecuniare d’uă-cam-dată, ca se potă se ’și procure ună advocată; póte să voiască se facă economiă de timpă, ca d’uă-dată cu înfățișarea în judecată, la care crede de interesul ă séu sé fia presinte, se ’și pregatéscu și mijlocele de apărare. Unde este dord nedreptatea? Producerea argumentelor în Ziua înfăcișării nu póte vatema pe adversară. Elă póte se dobândescă amânarea déca se simte surprinsă. Déré pe Carte cine o silesce se’și dea otărîrea de îndată? Ea póte se amâne procesulă, cândă partea adversă nu cere, se 'să studieze și se’și dea otărîrea în totă convicțiunea. Este cine vorba se nu se amâne procesulă. Intârzierile în procese sunt una din calamitățile vieței omenesci. Dară de cari întârzierî aste vorba ? Neapărată de acelea ce se făceau prin nomolură de hârtie ale unei procedure introducătóre în instanță, mai înainte de a vede părțile facia judecătoriloră. Vădată cnsă în instanță, judecata trebuie să se facă cu totă luarea aminte, cu totă liniștea și îngăduirea putinciosă, pentru ca să nu se compromită dreptatea nimenui. Lasă se trecă timpă multă, pene ce să se lumineze procesulă, pene să se convingă judecătorulă, ca se potă și elă convinge la rendulă seu pe condamnată prin sentința sea, și pentru ca dreptatea se fiă asigurată. Cine nu scie că cea mai mare calitate a judecătorului este patiența și labórea mea, cari amândouă se desvoltă prin timpă? Ceră încă cine ne póte asigura că chiară cu pregătirile făcute de mai înainte, cu memoarule și răspunsurile oră scrise, după nesce pledoarii profunde și d’uă parte și de alta, judecătorulă n’ară are trebuință de ună studiu ală procesului, chiară din causa profundității discusiunilor, ceea ce ară ocasiona amânarea . Apoi este pre dreptă, este onestă se presupune că omeniloră și mai cu semă acelora a căroră profesiune este apărarea dreptului, reăa credință d’a surprinde, d’a șicana ? Noi sciamă că totă lumea e de bună-credință, péné la probă contrariă. Ce probă ni se face că părțile litigante dimpreună cu advocații loră au, celă puțină, ună interesă d’a ascunde argumentuló loră péne în Ziua înfățișării? Surprinderea ? Nu; acesta nu este putinciosă decâtă pentru cei ce voră să se lase a fi surprinși, adversari și judecători; și nu putemă presupune acesta nici pentru adversari, cari ’și cunoscă interesele, nici pentru judecători, cari ’și cunoscă datoriile. Să fiă óre întârziarea? Dară acesta se póte repara cu osânda la plată de chiăltuiali. Ce se mai zhemă despre condusiunile părților, date în urma judecății la Curtea de Casațiune? Asemenea concusiuni se daă forte rară la acestă Curte, pentru cuvântul că mijlocele de casare, cari trebuie sé cuprindă cestiunile de dreptă pe cari se întemeiază recursulă , după desvoltarea și combaterea lor în judecată, suntă elemente de ajunsă ca se serve de basă otărîrii de casare seu respingere a recursului. Oricum va fi casé, aceste conclusiuni se daă după terminarea pledoarielor și luarea conclusiuniloră de către procuroră, pentru aceleași cuvinte ce le amăspusă mai susă. Și nu se pote zice că se calcă legea astăfelă, fiindăcă dacă părțile nu mai potă lua cuvântulă după conclusiunile procurorelui conformă articolului 85, după art. 87 și 101, mijlocele loră de apărare seă conclusiunile loră nu numai potă , dară trebuie se le depusă înscrisă la grefă, după luarea conclusiuniloră de către procuroră. . Se întâmplă cnse, și nu rareori, ca procurorulă în luarea conclusiuniloră sé fie indusă în erore și se admiră ca constante fapte cari se pară uneia din părți că nu suntă astă-felă, să se producă argumente ce se pare unei părți că n’aă fostă în disunoinuu oot A DU C.Kianji Ult.1 1-se pară că nu se raportă la causă , seă cari vină în ajutorul ă sâă, deși procurorulă se servă cu dânsele în contra’î, atunci partea interesată trimite uă însemnare despre acestea în camera de deliberare, pe care însemnare dreptatea cere ca judecătorii să nu o refuse, din contra s’o ié în considerațiune, ceea ce ni se pare că și făcu. Securitatea justiției, vădată ce părțile suntă în facia judecăței, nu consistă în cutare séd cutare modă d’a procede mai multă seă mai puțină espeditivă, mai cu semă cândă aceste moduri suntă chiară nepractice, îmi închipuiescă , în adevĕra , uă judecată cu conclusiuni luate de mai înainte de înfățișare. Uă parte începe să pledeze, ceal-asta ascultă, dară, după ună timpă orecare de pledare, i-se pare că a eșită din conclusiunile date în scrisă, ș’o întrerumpe, de aoi reclamări la judecători, uă judecată asupra judecății, cu conclusiuni date procurorului, cu deliberări în camera de chibsuire, cu otărire asupra incidentului. Mărturisimă că acesta nu ni-se pare nici chiară seriosă. Securitatea justiției consta într’uă judecată cu totă luarea aminte și îngăduitore a tutorii mijlocelor posibile de apărare. Când auă parte nu este pregătită , din vina celeilalte, să i-se acorde mă termină spre a se pregăti. Pledoarieloră se fie permisă a se face tote desvoltările ce părțile credă spre interesul ăloră. Se se dea replica ori de câte ori se cere do uă parte, și chiară duplica, de este trebuință. Se nu se puie nici să pedecă desvoltăriloră pledoarieloră, afară de limitea subiectului procesului. Pentru cine a ascultată cu luare aminte pledoariele pentru și contra dintr’ună procesă, este evidinte că, ori câte de multe s’aă Zisă intr’ună procesă, totă mai rémânea ceva de Zisă și adesea d’uă mare importanță. Oricine a fostă faciă lauă judecată, în care nu s’a permisă replica, a putută se simță uă nemulțămire precare, pornită numai din simțământulă sod de justițiă, fără să aibă nici ună interesă ’in procesă. Suntă țări în cari pledoariele pre căroră procese complicate, cu duplice și replice, țină câte cinci- șase Z^e > câte uă-dată săptămâni întregi. Judecătorul nu trebuie să se grăbescă a daotărîrea sea. Din contra, trebuie să studieze cu de-amănuntură tóte faptele, tóte probele , tóte argumentele ce se au presintată în judecată de fiecare din părți, apoi să le compare, să cugete asupra loră, și numai după ce ș’a formată convicțiunea pe deplină, să dea otărîrea sea. Nu trebuie să’să preocupe nici cum timpul ă în care are sé dea otărîrea. Acestă timpă va fi totădeuna scurtă, de câteva zile, d’uă săptămână celă multă; pate se fiă și mai multă, nu face nimică. Mai bine uăotărîre dată în plină convicțiune într’uă lună , de câte zece date cu puțină băgare de semă într’uă Zi Necuviințele ce potă proveni din întârziare nu suntă nimică în comparațiune cu marea și nereparabila necuviință a nedreptății, făcută chiară din nebăgare de semă. Cea mai mare necuviință a întârzierii, în adevera, nu pate fi alta decâtă aceaa a reînfăcișțării procesului. Să nu ni se vorbescă de impresiunea pledoarielor, de memoria judecătorului. Elă nu judecă după impresiuni, ci după dreptă, și pe timpul ă cândă cugetă asupra procesului, ale cărui desvoltări le-a ascultată cu băgare de semă, memoria sea nulă póte înceta; deră elă mai are și conclusiunile părțiloră date după pledoarie , cari ’i potă servi spre aducere aminte aceaa ce s’ară întâmpla sé’i scape din memoriă. Ce se va face casé cu atâtea procese, cândă judecătorii ară fi nevoiți se pertă atâtă de multă timpă cu judecata și pledoariele unui procesă ? Să se facă aceaa ce se face în alte țâri. Să se îmulțască numărul judecătorilor, până într’atâtă, încâtă se fiă de prisasă, eră nu lipsă. Se hhiăltuiescă sume de misiune cu lucruri de nimică; éra puterea justiției, care este totă atâtă de importantă într’ună stată ca celelalte puteri, se ține în modestiă, nu pentru că din natura iefară fi modestă, ci pentru că importă unui regimă arbitrariă ce tinde la absolutismă se a țtă astă-felă. Ii este tema de justiție. Acestea le a avută în vedere legea procedurei prin disposițiunile cari arăta înțelepciunea legiuitorului, și pe cari critica făcută de d. procuroră nu le póte atinge. III. Ce se chemă noi mai bine de cum a zisă d. președinte, prin răspunsul seu, drespre divergințe și raportă ? Neapărată că nu putemă se facemă mai bine decâtă se admitemă critica saă mai bine zisă censura făcută discursului domnului procurorăgenerale într’ună limbagiu plină de civilități. Nu putemă se treceam înse cu vederea omisiunea ce Pressa, prin d. procuroră generale, sef d. procurorăgenerale prin Pressa, ceea ce face totă una, imputa domnului președinte. . Ideia susținută în discursul domnului procuroră-generale nu este ca să se esprime la Curtea de Casațiune de către minoritate deosebita sea părere la decisiunile majorității. Recunosce și domnia-sea că acesta ar fi pre de totă, se nu înțelagă spirit ală legii, în disposițiunea care profbă espresă espunerea părerii minorității, și care este autoritatea și prestigiul, ce trebuie să aibăotărîrile Curții de Casațiune, spre îndeplinirea scopului ce -și propune legiuitorulă de a crea uă jurisprudință câtă mai uniformă posibilă. Ense ideia domniei-sale a fostă alta, și anume ca se fiă obligați judecătorii, în casă de divergință, se ’și espusă prin considerante motivele lor juridice. Acesta în adevără este clasică, înainte de a se da otărîrea, în casă de divergință, minoritatea se ’și dea opiniunea înscrisă în facă cu aceaa a majoritățiî, care nu unesce număruld de judecători cerută de lege ca se deauă otărîre. ease la casă cândă majoritatea este în numerult1 cerută ca se deauă otărîre, se nu’i fiă permisă se ’și dea opiniunea în scrisă. Dară apoi, ce se face cu acea închiăiarea, care constată opiniunile judecătorilor, împărțiți în divergință, închiăiare ce este și ea ună actă oficială ? Nu trebuie și acea închisiare să se trecă înotărîrea definitivă, și încă cu câtă mai multă, cu câtă dânsa are se serve de basă acestei otărîri, judecătorii cari vor veni de la cealaltă secțiune se resolve divergință avândă să se unescă cu uă opiniune sau cu alta ? Și atunci nu va remâne opiniunea minorității constatată și constantă înotărîre? Care este însă importanța practică la Curtea de Casațiune — căci de densa este vorba — a acestei procedure ? Importanța practică nu pate se fiă alta, decâtă celeritatea judecății și a dăriiotărîrii; pentru dreptate nu represintă nici ună interesă: din contra, interesul justiției este ca ună procesă se fiă judecată cu câtă mai multă luare aminte posibile, se nu fiă nici uă grabă în dareaotărîrii. D. procuroră generale presupune £* înalțiloră magistrați de la Curtea de Casațiune, ală cărort colegă are onorea a fi, că facă diverginte nu din convicțiune, ci ca ună espectitate comodă, ca se scape din vr’uă încurcătură și ca se lase altoră colegi resolverea dificultăților, ce întâmpină, sui de temere d’a se pronuncia nepregătiți asupra gravelor chestiuni ce li se presintă, saă pentru că suntă predominați de vreună amoră propriu sciințifică, reă înțelesă. Este nu numai afară din cuviinte, dera nereale ca ună procuroră, care nu póte vorbi înaintea Curți de câtă în piciore și cu capulă golă, se cuteze într’ună actă oficiale, pronunciată în audiență solemnă, se vorbescă asta de puțină respectuosă în contra celei mai înalte magistraturi a țarei. Oricâtă de modestă s’ar fi pare domnului procuroră generale ală Curții de Casațiune puterea judecătorescă, ” nu h este permisă se uite respectulă ce ’î impune legea către judecătorii iei. Oricum ară fi casé, s’ară pute ajunge scopulă celerității? Ore judecătoriloră, porniți a face divergințe de opiniuni, obligațiunea d’a le motiva le ară pune vr’uă pedeeă? Ce lucru asta greă pate să fiă unui judecătoră de a’și motiva uă părere, mai cu semă cândă se teme d’a se pronunța nepregătită seă cândă e predominată de ună amoră propriă sciințifică rea înțelesă ? Nu’i este permisă judecătorului sca^ă că nu mă pronunță acum, fiindăcă ’mi lipsesce’ cutare elementă, care m’ară convinge, scă pentru că ’mi trebuie să mai mediteză asupra procesului, fiindăcă cutare saă cutare cestiune represintă pentru mine dificultăți, pe cari nu le potă înlătura acum chiară de îndată? Nu este permisă unui judecătoră să persiste într’uă cestiune controversată, susțiindă opiniunea cufărul autoră mai multă decâtă a cutăruia, pe care pote o susțină mai mulți din colegii săi? In fine, chiară pentru încurcături. Ce suntă încurcăturile acestea? Noi nu le putemă înțelege, fiindăcă nu ni se explică cu nimică, și de aceaa nici nu putemă ni e nimică despre dânsele, decâtă prin presupuneri. Pote da procuroră înțelege procesele în cari din oficiă este chramată să susție procesele ministeriului financielor și ale justiției? Ei bine, în asemenea procese, cu tote că încurcătura nu venia de la Curte, i s’a răspunsă de îndată, — că se respinge recursul ministeriului de financie , ca nefundată, fiindăcă n’a fostă susținută , că se respingă recursurile ministeriului justiției, fiindă-că nu exista în speciă necompetința și escesulă de o putere prevezutu de art. 41. Acestea numai suntă din câte amă vezutu în buletinulă Curții, cari ară puté sé ne facă să bănuimă că suntă încurcăturile. Deră în ori-cari din acestea se va fi făcută divergință de opiniune, ce greutate ară fi ca judecătorulă să și-o motiveze ? Și acesta critică derii a d-lui procuroră generale nu este d’asupra celora-lalte. Nu are nici ună interesă',