Romanulu, octombrie 1875 (Anul 19)

1875-10-27

970 și Germaniei dovedesc că acestă simțimentă este d’aci înainte împărtășită și de guvernele și poporele Europei. Se pretinde că visita împăratului Germaniei ară putea da oensiune d’a se schimba politica nóstro eclesiastică. Acesta e absolută falsă. Politica nóstrá are de bază separarea bisericei de Stată. Resultatele obținute nu ne dau nici ună motivă pentru a o schimba. Trebuie numai a veghia ca clerulă inferioră se fie protegiată contra abusurilor clerului de susă, și a da laicilor ăuă participare în administrarea parohielor. Ministrulă va presinta să lege în acestă sensă, conformă articlului 18 din legea garanțielor: “ După cum vedemă din ziarele parisiane măsura adoptată de camera de la Versailles d’a lua în desbatere legea electorală, înainte d’a se ocupa de ori ce altă cestiune, a fost propusă și admisă mai întâi în grupa Uniunii republicane, care, după câteva cuvinte rostite de d-nii Gambetta, Pelletan, Testelin Langlois etc., a decisă c’o va susține și ’n Adunare. In cantonului Neuville, din departamentul Rhone, s’a făcută uă alegere pentru un membru în consiliul generală. Alegătorii înscriși au fostă 4984 fără votanți 8190. D. Andrieux, candidatură republicană, s’a alesă cu 2180 voturi în contra d-lui Girin, care a întrunită 1003. Șapte buletine au fostă albe. Atâte teribile esemple ce s’au dat mișeilor cari esercită profesiunea de bandiți în mijlocul capitalei, supt morala și de ordine protecțiune a poliției, n’am parvenit âncâ a înfrâna în genere escesele lor sălbatece; legea lui Linch aplicată și la noi, prin aceeași necesitate pentru care s’a creat și aplicat în America, și ca probă negreșit de marea ordine ce domnesce în România supt regimul ordinal, n’a produs încâ tate fructele sale. Astfel în piața Crețulescu, unul dintre cei mai cunoscuți bandiți electorali, anume Mihalache Orezeanu, nu înceteză a comite tot felul de neomenii, sigur de sprijinul poliției; chiar ieri sera acest bandit, ajutat de câțiva tovarăși, a maltratat în modul cel mai barbar pe un mic comerciant, anume Niță Olteanu, spărgându i capiul și împlendu-l tot de sânge. Poliția a venit, a văzzut și a plecat, fără se facă nimic. Daca mâne poimâne se va întâmpla și lui Mihalache Orezeanu ceea ce s’a întâmplat altora de soiul lui, se nu se acuze de cât numai poliția și sistema domnitare. Brăila, 24 Octobre, 1875. D-lui redactare alű ROMANULUI. Domnule redactare. In decursul acestoră Zece file, urbea nóstru a fost visitată de d. Alectache Lahovari, ministrul justiției, apoi de M. S. Domnulă, însoțită de regularisitorul- domnă Lascară Gatargiu, ministrulă de interne. M. S. a intrată în urbe, fără surle și tobe, escortată numai de călărași și de serginți de urbe călări, a trasă la d. Achileus Zerlendis, primarul nostru, unde a masă astă-nopte. Și astăzi se găsesce totă aci. Poporațiunea continuă, ca în tote filele, a se ocupa de afacerile sale, ca și cum nară simți norocirea d’a avea în sînulă săă pe ilustru să aspe, deși forțele guvernamentale, pe întrecute, voră afirma, după obiceiul ă lară, că manifestațiunile de devotamentă erau pe atâtă de numerose, pe câtă de intusiastice. Rena-stare (malarie) generală ce bântuie tote clasele societății — grație părintescei administrațiuni de care ne bucurămă — explică acesta indiferință a locuitorilor urbei. Mulți dintre cetățiani se bucură că lapovița ce-a căzută și cade mai înainte de timpă a avută de bună ROMAIULU, 28 OCTOKE resultată se facă pe M. S. Domnulă a se convinge prin elă ânsuși despre bunătatea organisațiunii servițiului căreloră ferate, și totă-d’uă-dată despre buna-stare a pavimentului stratieloră nóstre, căci — trebuie se sciți — visita cu care M. S. a onorată urbea nóstra n’a fostă voluntară, ci curată poposirea silită a lunii drumeță : neputândă înainta trenulă princiară de la Ianca spre Bucuresci, M. S. a fostă constrânsă dinpreună cu gigantele săi primă-ministru a apuca calea înapoi și a poposi aici, în Brăila. Se sperămă că revenirea timpului bună nu va întârzia de a permite iluștrilor călători de a-și continua calea. Deplasarea domniloră și miniștrilor, se scie, lasă, totă ca meteorele, urme pe acolo pe unde trecă. Și de astă-dată, nu putea să nu se întâmple d’aldie d’astea. Două zile după trecerea M. S. pe aici ca să se ducă peste Milcovă, d-nii Grigorescu și Faur, primulă procurori și secundură suptstituită pe lîngă tribunalul d’aici, au fostă înlocuiți, prin telegrame. Opiniunile diferă asupra causelor, ce au adusă acestă neacceptată și nemotivată destituțiune duplă. Fiă-mi permisă a reproduce aici, pe scurtă, cele două mai principale dări de somn asupra faptei în cestiune. Unii susțină că cei doui demni funcționari au fost sacrificați pentru ca regimul să complacă d-lui consulă generale ală Germaniei, ca satisfacțiune pentru arestarea d-lui Waibl, în privința căruia d-vostră ați apucată deja a publica nesce ade, ce demonstraă până la evidință amesteculă străinilor, în darea justiței la noi; eră alții afirmă că destituțiunea s’a făcută după întețitarea cererea cuconului Gheorghe Emandi, prefectură nostru, care, petrecândă pe Măria-sca până la Bărboși, a găsită ocasiune a acusa pe d-nii Grigorescu și Faur că nu ascultă de injoncțiunile administrațiunii. Ei mai spună că, din ordinul Mărieisale, d. Gatargiu a cerută de la Bărboși destituțiunea loră d-lui Lahovari. Oricum ară fi, acestă destituțiune s’a întâmplată ; deră Monitorari oficiale din 22 ale cuvintei, înregistrândă-o, este forte discretă asupra motivelor ce au provocată acesta măsură. Cu cine credeți c’a fost înlocuită d. Grigorescu în importanta funcțiune de principală aginte,aici la noi, ală ministeriului publică, adică de represintate și ală societății și ală guvernului, însărcinată, până la orecare puntă, cu censura bunelor moravuri? C’ună domnă Photin din Focșani, notată răă în societatea nostra. Dânsulă servise mai ’nainte în calitate de suplininte și fusese constrînsă a se retrage, din cauză că succesele sale, imitândă pe Don Juan, avuseseră darul, d’a atrage, pe spinarea și fecișiera, sea din partea unui soclă, tustamente indignată, mai multe lovituri, și acesta întruna din grădinele publice, la ora cândă lumea furnica în acestă locă de reuniune. Se zice că socială în cestiune, la moment, a avisată despre acestă sorcovărie pe d. ministru ală justiției (totă d. Alecadie Lahovari). D’aci procesă confecționată pentru loviri, procesă ce este incapendinte dinaintea Curții de apelă. Să nu se zică că d. Lahovari ignora puținulă casă ce d. Photin, june de modă, făcea de sacrulă legământă conjugală, cândă îl numi. Zilele acestea, procurore.... Dură ce nu pote d. Gheorghe Emandi pentru protegiații săi și apoi d. ministru al justiției nu datoresce a închide ochii, cândă e cestiune d’a alege ună individă care, ca procurore, să mergă după placulă capului administrațiunii judeciului.. Domnule redactare, Déca—ceea ce nu mă îndouiescă— veți bine-voi a însera în colonele stimabilului d-vestre Zara cele ce precedă, acesta mi-ară servi de încuragiare spre a continua cu ilustrele fapte ale celebrului d. Photin, care — chiară de a doua zi după cocoțarea sea pe fotoliulă de procuroră,— și-a dată, cum se zice, în petică, spre a nu desminți, póte, proverbului ce Zice : „Chassez le naturés, il revient au galop“. Deca d-vostră, iată ca mine, veți privi lucrurile dintr’ună puntă pe vedere mai înaltă, aici nu e cestiune particulară, individuală, ci generală : tinde a învedera, prin fapte anume, în ce mâni place regimului a încredința funcțiunile publice, și în particulară pe cea importantă și delicată de procurore. Asceptândă, amănarea d’a fi ală d-vóstre devotată. Ioan C. Lerescu înalta curte de casații și justiții! Audiența din 24 Septembre 1875. Președința d-lui E. B. Caligari, președintele secției. No. 190.—Respingerea ca neîntemeiată a recursului făcută de d-nii dr. Rosenthal, dr. Rott și dr. Blumenfeld contra sentinței tribunalului Ilfovă secția I civilă cu No.:*. S’aă ascultată : D. Gr. Filiti, membrul Curții în citirea raportului făcută în causă; D-nii recurenți în desvoltarea motivelor de casare : D. Dim. P. Viorenu, procuroră generală, în conclusiunile sale. Deliberândă, Curtea, Asupra mijlocului I de casare remasă în divergință: «Excesă de putere și violarea art. 24 din actuala lege comunală. Tribunalulă nu putea se declare abrogată ună articolă espresă menținută de legistratură și a critica sed colege opera legislativă.» Oglindă art. 7 alin. II din constituțiune, care sună : «Numai străinii de rituri chreștine potă dobândi împământenirea», precum și art. 24 din legea comunale, care cuprinde : «Israilițiî pământeni, până ce voră arăta că aă simți mintele și moravurile românesc, și pâne la uă modificare a legii de faciă, nu voră putea exercită drepturile comunale decâtă în condițiunile următore: a) . Déca, servindă în armata română, aă dobândită rangul de supt oficiară; b) . Déca aă săvârșită cursuri de colegii sau de facultate în România; c) . Déca, după studii regulate, aă dobândită de la uă facultate străină diploma de doctorii sau licențiată în verîce specialitate, trebuind d ânse ca acastă diplomă se fiă recunoscută de guvernulu țereî; d) . Déca aă întemeiată în România să fabrică sau manufactură folositóre țârei și care ocupă celă puțină cincizeci meseriași. Considerândă că, după cum rezultă din sentința tribunalului Ilfovă, doctorii Rosenthal, Blumenfeld și Roth, de riturö israilită, recurenți ajî în casațiune, au cerutu a fi înscriși în listele electorale ca alegători ai consiliului comunale din Bucuresci, în puterea art. 24 din legea comunale din 1874, deorece suntă Israiliți pământeni cu titluri de stiință recunoscute de guvernul țereî. Considerândă că atât consiliul comunalecată și tribunalulă le-au respinsă cererea, pe cuvâintulă că dânșii nefiindă de ritură el creștină, nu potă însuși condițiunea de pământénd , conformă art. 7 din constituțiune, condițiune esențială pentru esercitarea drepturilor .politice, cerută de art. 6 din constituțiune, dreptul ă electorală comunală fiindu și dânsulă ună dreptă politică, și că art. 24 din legea comunale, stândă în contradicțiune cu art. 7 din constituțiune, care primeza tóte legile, rămâne neaplicabile . Considerându că dreptulă de a alege pe consilierii municipali și d’a fi alesă în consiliă (art. 48 din legea comunale) este ună dreptă politică, deorece consiliele municipale se ocupă cu interesele generale ale comunelor și cu cestiuni cari facă parte tote din dreptur publică ală statului nostru, precum : formarea bugetelor comunale (art. 59 din legea comunale), impunerea și suprimarea de contribuțiuni (art. 77), dresarea listelor de alegători pentru adunare și senată și a listelor de eligibili la senată (art. 89) și judecarea contravențiunilor de simplă poliția (art. 98). Considerândă că Constituțiunea in art. 7 și 8 interzice israiliților, de a esercită drepturi politice, ord legea comunale, în art. 24, le acordă aceste drepturi, cândă aă diplome de sciințe recunoscute de guvernul tereî. Considerândă că în facia a doue legi cari se contrafică și se distrugă una pe alta, judecătorulă, care este ținută se se pronuncie, se vede obligată a aplica una din ele, nesocotindă pe cealaltă . Că în procesul de faciă, dinaintea acestei antinomii vădite, judecătorulă trebuie se aplice sau disposițiunile Constituțiunii, neținândă in semn legea comunale, sau din contra, se judece cu disposițiunile legii comunale, infrâng findă prohibițiunile esprese ale Constituțiunii. Considerândă că în specia nu pote fi îndouiala că trebuiescă aplicate disposițiunile Constituțiunii în detrimentul legii comunale, pentru că Constituțiunea este legea fundamentale și principală în stată, după care se reguleza totă mecanismulă puterilor publice și se stabilesce monarcia constituțională, pentru că judecătorii, conformă art. 107 din legea organistiriî judecătorescî, jură credință și ascultare Constituțiunii, și în fine pentru că Constituțiunea nefiindă modificată, conformă art. 129, disposițiunile art. 7 și 8 suntă încă în vigore și obligatorii pentru judecători . Considerândă că astă felă motivulă invocată este neîntemeiată și urmeza a fi respinsă. Pentru aceste motive, Respinge etc. Romanische Studien de Roessler, Critică de A. D. Xenopol. Oă carte care a atrasă îndestulă luarea aminte a lumei învățate apusene, nu mai puțină și pe acea a a Românilor, este aceaa a d-lui Roessler întitulată “Romănische Studien,“ în care autorul se ocupă de originele și de istoria mai vechiă a poporului română. Uă scriere a unui Germană, mai alesă Austriacă, asupra Românilor, avea nevoiă de uă îndreptățire, uă pledoarie pentru nepârtinirea iei, pentru îndepărtarea iei de preocupațiuni politice, și altele de aceste, cea a ce d-nulă Roessler nu lipsesce a ne da în prefacia d-sele, in care ne spune că întrebările ce țintază „nu atingă politica, nici chestiunea Orientului, nici noă plănuita împărăție dacică.“ Cu tóte aceste ceva mai josă, d. Roessler ne spune ânsuși că teoria sea va trebui se Intâlnesc a uă oposiție înverșunată în România și în tote țările locuite de Români, „unde ochii cei deprinși la întunericală prejudețelor naționale suntă durerosă loviți chiară de raZa cea mai palidă ce cade din afară asupra loră,“ pentru că d-sea demostrândă că Românii au ocupată țările de-a stânga Dunării, tocmai în secolul XIII, resultă de aici că pretențiile Românilor, la ună dreptă mai vechiă asupra acestor locuri, de câtă Maghiarii și Germanii, sunt ilustrii, prin urmare și năsuința loră de a relua uă dată în stăpânire completă țările strămoșesc. D-nilă Roessler prin urmare combate premisele și conclusiunea dedusă de „fanaticii Români,“ că ei sunt mai vechi în Dacia și că prin urmare aă dreptulă celă mai bună, terminală media însă pentru a ne servi de logică, anume „prior tempore poitor jure“ d-nulă Roessler îl admite. Scrierea d-sele capătă prin acesta mă scapă afară din sine, anume acela de a demostra, printr’uă cercetare istorică, că nu poporulă română are prioritatea dreptului asupra posesiunii pământului Transilvaniei. Cu totă buna opiniă ce putemă avea de nepârtinirea d-lui Roessler, tărâmură pe care se pune este alunecosu, și vă dată ce împărtășesce acelă principiă, cine ne va respunde că d-sea nu se va face totă astăfelă advocatură Maghiariloră și ală Germaniloră, precum acasă pe fanaticii Români că se facă cu orice preță apărătorii causeloră favorabile poporului soră? Scrmă că abstracțiunea a lărgită multă spiritură germană, că el a deprinsă se’și domine anima și mișcările iei; darci se ne fiă permisă a crede că și Germanulăcultă remâne totă omă supusă adesea fără se vreai unei atrageri simpatice către acele opinii cari se împacă mai bine și cu dorințele animei sale, acesta cu atâtă mai multă, cu câtă tonilă cărții d-lui Roessler nu este acela ală unei cercetări ce vrea se descopere ună adevără, ci ală unei polemice îndreptată nu atâtă în contra unoră autori, pe câtă în contra acelui poporă, a cărui istoriă vrea s- o cerceteze. Măsura morală a cercetărilor științifice a unui om nu constă în îndepărtările neconsolute ce le-a făcută de la adevera, ci în acele consolute , nu în erorile comise, ci în înăbușirea faptelor, falsificarea lor ăscă sofismele argumentării. Se trece de aceaa mai ușoră cu vederea uinui fanatică ignorantă aberațiunile ce le dă dreptă produceri științifice, decâtă unui învățată rece dosirea și ’nlâturarea adevărului. Nu voimă. ®e anticipămă, dară aceste reflexiuni au fostă provocate de la sine prin observația, pe care a formulat-o asia de măestrosă nemuritorulă Goethe și care se aplică la cartea d-lui Roessler „Manmerket Absicht und wird verstimmt.“ Ea este pregătirea sufletescă cu care trebuie se ne apropiemă de cartea d-lui Roessler pentru a nu fi surprinși. Intrucâtă însă aceste reflesiuni suntă îndreptățite ne va demonstra o cercetarea presentă. Pentru noi mărturisimă că nu punemă în dreptulă gințiloră mare valore pe principiul „prior tempore potior jure“ și că pentru măsura dreptului ce’să are ună poporă asupra teritoriului ce’să ocupă este indiferență timpulă în care s’a așezată pe elă. Chiară daca Românii ară fi venită în Transilvania după Germani și Unguri, acesta nu le ia dreptulă de a’și păstra naționalitatea loră și de a refuza uă posițiune de sclavi îndată ce nu o voră mai merita-o; de aceaa și cercetarea întrebării ce o atinge d-lă Roessler ne intereseza numai din puntură de vedere științifică. II. In cărțile cele două d’ântâiă, d-lă Roessler trateza despre Geți și Daci, fără a aduce ănsă nici uă lumină nouă asupra acestoră popore, și fără a stabili vr’ună puntă care se stea în legătură cu teoria sea ulteriorá. D-sea resumă în modă pe scurtă cele cunoscute după cercetările de păn’acum despre Geți și despre Dacipinia cea forte acreditată întru slaviști și care în ori ce casă are unele argumente în favore’i, anume că Geții și Dacii ar fi de origine slavă, d-lă Roessler nu o atinge delocă, cu tote că în introducere ne spune între întrebările de cali are a se ocupa a fi și acea-a daca „curge în vinele Românilor și sânge slavă,“ cea-a ce de sicură trebuia se determine pronunciarea sea într’ună modă asupra unei opiniuni, pe care nici ună represintantă ale lumii învățate nu pate se o trece cu vederea, 1) cu atâta mai multă că după cum am spusă suntă unele argumente în favorea acelei opiniuni, care admite că Slavii au locuită în Dacia din timpurile cele mai vechi. Astăfelă uă inscripțiune romană de la anul 257 d. H. sună : „Heracli Aug. Vaier. M. Felix Resp. Saturnim... stationis Tsiernens,“ și astăzi se vădă remășițele acestei stațiuni romane Tsierna , pe malur ă rîușiorului care și acuma se numesce Cerna (apă negru). Filosofulă și împăratulă Antonin, pe hi- 180, d. N. amintesce în aceste cult ună altă rlă Grana, astăzi Hrana, cuvăntă derivată din Slavonulă grana, graniță. Slaviștii mergu mai departe; ei pretindă că numirile de Moesia și de Panonia ară fi slave, că poporulă Carpi cea să vedemă în răsboiă cu Romanii era slavă și chiară numirea de Carpați ară fi de asemene. Astăzi încă cuvăntulu Ghreb sed Chorba ínsemna în ilirică: munte și Chrebet, spinare de munte. 1 1) Că prin Dacia asamblată popora slave: lamygii în Dacia orientale respingă pe Daci în Transilvania (Plin. H. N. IV 12). Arinius Gallus respinge pe Saramasi. Supt Adrian năvălescă Sarmația în Dacia (Ad. Spart. Hadr 5). Iazygii din Dahyjnițî cu Marcomaniî supt Marca Aureliă (În V Cas. 71.7). Imperatul Maximin este numită «Sarmaticus» (Herodian 7, 2). Aureliană supune pe Carpi (FI. Vop. Aurel. 30). Dioclețian il primeșee în impend (Aunt. Virt. Caes. p. 347.) Constantină primeșee Sarmațiî în imperiă (Anon. Valesii p. 661). — De asemene în inscripțiuni se pomenescă Sarmații cf. Frankl Traian p. 180. —Ovid în petrecerea sea Ia Tomi aă învățată a vorbi limbele getică și sarmatică, lib. III Trist. El. 12.