Romanulu, mai 1879 (Anul 23)
1879-05-02
412 ROMANULU, 2 MAIU, 1879 instrațiuni, care are consciința datoriei de a respecta libertățile poporului, — nu este de prisosii, credema, să ne punem oarecare cestiuni relative la acesta luptă și la partidele între care se petrece. Care este interesulü ce represintă acesta luptă ? Partidele, care nu sunt decretate de Constituțiune, derü care își ianesistența de sine, cu uă putere propriă a lord , au ele vreuă importanța în organisarea sociala , și în ce constă acesta importanța : în binele s *ű în reulü socialii ? Ecéhestiunile cărora ni se pare ca este bine să ne íncercamű a le da uă soluțiune. Uă societate nu póte să esiste de câtă suptă formă orecare. Acesta formă este guvernul- scu ; este autoritatea, formată din totă puterea ce are societatea, și încredințată în manile a unui număr de omeni, ce se numescă guvernatori, miniștri. Dera scopul legitimă ală autorității este conservarea societății și înlăturarea obstacolelor ce s’ară opune la desvoltarea iei. Autoritatea chiezășuiesce și asigură liberală exercistă ală activității morale și materiale, sau ală mancei fiecărui individă , și bucurarea în pace de produsul ăiei. Intr’uă societate, organisată după sistema representativă, amândouă aceste principie autoritatea socială, deuă parte, și drepturile membrilor ăiei, sau ale națiunii, de alta, suntă într’uă luptă necesară și continuă, fîncare silindu-se să se mențină în statura sea normală și opunendu-se la înrîuririle ce cată se exercite unul asupra altuia, în desvoltarea loră. Lupta acesta e necesară, fiindă că asigură regulata acțiune a balanței constituționale, prin controlul ce principiele își facă unulă altuia. In adevera, fără ună controlă reală, autoritatea tinde, și mai curendu sau mai târzi a ajunge, la absorbirea drepturilor poporului, la absolutismu, éra libertatea tinde, și péné în cele din urmă ajunge, a lărgi sfera sea péne a slăbi séu și chiară a distruge autoritatea, pregătindă astăfelă disolverea formei constitutive a societății și împingându-o către ună viitoră necunoscută. Déra acesta luptă, care ține în balanță două principie, cele mai fundamentale ale Constituțiunii, prin cine se maifestă, cine o susține ? Neapăratü prin partizanii fiecăreia din cele două principie. Ecederi de la începută două partide reale, necesare : una autoritară, conservatóre, alta liberală, progresistă, cum vomă voi să le numimă. Importanța acestor partide este totă atâtă de mare câtă și importanța regimului constituțională, care printr’ensele asigură securitatea din afară și din întru a societății, bucurarea în pace a membrilor, iei de drepturile loră. Partidele ense, ca tóte lucrurile omenești, trebuie să mărturisimă, că și densele partea loră cea rea : ambițiunile, gelosiele, intrigele, lăcomia de putere a omenilor de stază, tripofagiulű, vânarea posturilor, a favorurilor, lăcomia de avere, lingușirea și umilirea aderenților ă loră. Déra aceste rele suntă cu prisasă coverșite de binele ce producă partidele, prin întreținerea balanței între cele două principie, fundamentală organisării sociale, autoritatea și libertatea. De aceia, partidele trebuie să aibă ună mare respectă una către alta, acela că respectă ce avemă, ca membri ai societății, unii către alții, fiindăcă partidele își iau ființa și puterea din necesitățile sociale și pentru interesul și binele societății. Eco, ni se pare, înțelesul despresiunii energice a d-lui primă- ministru: că nu trebuie sé omorîmă partidele. Acesta va se didi că nu trebuia să ne persecutămă, că partidă pe alta; că trebuie sĕ ne cunoscemü importanța, una alteia; că lupta nóstră trebuie să fiă leală, ca una ce este necesară binelui societății. Căci, de altmintrelea, nici nu pute să creeze cineva partide, nici să le omore. Ele se nască de sine, din principie ; trăiescă prin propria putere ce le dă aceste principie și nu moră de câtă eră de sine, cândă principiele nu le mai procură puterea loră, pentru că aă fostă părăsită de densele, sau pentru că chiară principiele au încetată de-a mai exista, din cauză că progresul le a suprstituită altele. Cu aceste idei, viindă la partidele nóstre de astăzi, ne propunem a să cercetămă importanța loră. Derü mai ântâiă cum s’aă formată ele ? Partidele nóstre nu le putemă afla, desemnându-se în forma în care se află ații, mai înainte de epoca revoluțiunii din 184*. Acestă revoluțiune a fostă uă surprindere, în înțelesură că, deși totă lumea scia că se pregătesce și o adasta ca ună ce sigură și neevitabilă, însé totă lumea nici nu bănuia puterea ce principiele care ’i dedeseră nașcere aducea cu densa, principiele drepturilor națiunii : libertatea individuală și egalitatea politică. Nesce asemeni principie nu sunt susținute numai de atare sau atare clasă a unui poporă, ci de poporul ăi întregă. Ele aveau déjatdtă puterea de care e capabilă ună poporă ce se simte, celă puțină, decâ nu se înțelege. De aceia revoluțiunea îmbrățișa mai multă tota lumea, decâtă fu îmbrățișată de densa, îmbrățișa masa poporului prin intusiasmulu séu instinctulü ce deștepta într’ensa, îmbrățișa elita prin convincțiune și restul ă prin ore care amoră propriu, prin ore care sfi'éla. Unii credeau că nu este prudentă sé i sc opuse și nimeni nu voia să remână afară din aventură națiunii. Era onsouă clasă de privilegiați, cari formau ună felă de oligarchiă biurocratică pe lângă tronă. Acestora le era cu neputință să facă causă comună cu poporulă. Dară nici uă putere n’aveaă, ca sĕ facă vr’uă împotrivire. De aceia dispărură. Astă-felă, într’ună timpă forte scurtă, revoluțiunea înainta cu pași gigantici și ajunse la scopul ă iei, transformarea societății. Cătu sola vagin Iu, cu<ju servagium, căzură privilegiele și pe ruinele lor, se înălța triumfatóre justiția! Poporulă rupse lanțurile séle și redobândi drepturi eterne și neprescriptibile. Ună poporă énsé nu pate să fiă liberă, déca nu este suverană. Eră suveranitatea nu póte suferi nici umbra dependinței. Acestă revoluțiune dorit, care triumfase fără nici uăiedică în întru afla uă oposițiune puternică în afară. Protectoratulă rusă și suzeranitatea turcă fuseră puse în alarmă. Atunci reapărură cei dispăruți în taberele oștiriloru străine, ce năvălind în țară, pentru ca să destroneze justiția, ca să încateneze libertatea, ca să ucidă naționalitatea. Erau Rușii, vechii și eternii luptători ai Panslavismului, erau Turcii, totădeauna înainte mergetori neconsciințioși ai carului de triumfă al t Panslavismului, péne să le vină timpulă să fiă tîrîți în urma lui. Atunci se mai miră cu cei întorși din fuga de revoluțiune și toți aceia cari fuseseră luați în vîrtejură revoluțiunii fără voia loră, prudenți și patrioți de paradă. Toți aceștia se numiră și erau reacționari, triumfători cu ajutorulu străinilor, în contra drepturilor poporului, în contra naționalității chiar. Câtă despre poporă, nici nu se mai pomenia. Poporulă și cei pe cari densulți îi pusese în fruntea sea erau zavergii, condemnațî , poporulă sĕ reintre în jugul tiraniei, capii sei se pferă. E ce începutulă formării partidelor n nóstre. Ne remâne acum să urmărimă desvoltarea loră. Acesta va forma obiectulu cercetărilor nóstre într’ună altă numero:cipele Leopold aă visitată cazarma călărașiloră de Ilfovă, inspectândă cu deamenuntură plutonală modelă din regimentul 3 de călărași. Altețele Lojă Regale au fost primite de d ministru de resbelă, d generală comandantă ală divisiei, d prefectă al districtului Ilfovă, de șefă ală regimentului 3 de călărași cu corpulü oficiărescă și alți oficiali superiori din garnisonă. îndată după sosirea Mărieloră Loră, după visita făcută casarmei, grajdului și magasiei corpului, A. $. R. Domnuță a procedată în personala esamenulă teoretică ală trupei individualmente în casarmă. Apoi trupa, eșindă în curtea prefecturei, a esecutată mânuirea armeloră și tóte mișcările din scala de escadronă pe josă. După care s’aă presintată în manejă Mărielară Loră două reprise, din care una de remonțî. A. S. R. Domnulă a remasă forte mulțămită și a esprimată înalta sea satisfacțiune șefului regimentului, d. colonelă Grigore Poliso, precum și d-lui maioră I. Manu, însărcinată specialmente cu instrucția plutonelară modelă. După terminarea inspecțiunii militare, Altețele Lojă Regale au visitată localulă prefecture de Ilfovă, care era înpodobită cu verduță și stoguri, și unde au fostă primiți de prefectură și de comitetulă permaninte ală districtului. Pentru acesta ocasie, de către comitetulă permaninte se construise ună frumosă pavilionă, din care Măriele Loră aă privită la reprisele din manejă. La orele 12 V4, Măriele Loră s’aă reîntorsă la Paiață. (Monitorulü). * Monitorulü .de adî publică următorulă comunicată : »D. Jacobson, însărcinată de afaceri ală Imperiului Rusiei, s’a presintată astăzi, 30 Aprile (12 Maiü), la ministerulu afacerilorü străine, în urma ordinului M. S. împăratului tutulorü Rusiiloră, și a esprimată d-lui ministru Câmpinenu vina satisfacțiune ce a resimțită M. S. Imperială, pentru manifestațiunile simpatice ce s’aă produsă în România, cu ocasiunea odiosului atentată comisă asupra personei Maiestății Sale. ,D. Jacobson a rugată totă d’uă-dată pe d. ministru se bine-voiéscu a mulțămi, în numele M. S. împăratului, atâtă membriloră Cabinetului română, câtă și tutuloru autoritățiloră și personeloru care, în mare numeră, aă asistată la Te-Deumulă ce s’a celebrată cu crisa ocasiune, ori s’aă presin* tată la ospelulă legațiuni imperiale/ * Amă reprodusă în dia rulă nostru comunicatulu din Monitorulu oficială desmințindă afirmațiunea timpului că slavă trecută întrunire a conservatoriloră, s’a aflată féti, spre a face scandală, d. Mironescu, oficiată de poliția, îmbrăcată civilă*. Timpulu de adî, reproducândü acelașă comunicată, scrie următorele : ,, Adăogămă, din parte-ne, că, Intradeverü, informațiunile date prin comunicatură de mai susă suntă adevărate întru câtă privesce pe d. Mironescu, care nici este oficială de poliție, nici a participată la întâmplările din sala Ateneului.* SOIRII ALE PILEI. Din capitală. Sâmbătă, 28 Aprile, la orele TO dimitrița, A. S. R. Domnulă și A. S. Prin Din Transilvania. P. S S. Mitropolitulă Mironă Romanulă a plecată Joia trecută din Săbiă la Pesta, pentru ca să ia parte la desbaterea proiectului de maghiarizare, care, după cu m amă anunciată, se va discuta de Camera magnațiloră în acesta săptămână. * Darea de somn asupra procesului de presă făcută d-lui G. Bariță s’a tipărită într’u broșură separată. In Bucuresci se găsesce la librăria Szöllösy, piața Teatrului, și nu costă de câtă 25 cruceri. Din țevile latine. Mulți deputați din Camera franceză s’au întorsă din departamentele lor la Paris. Din convorbirile lor particulare cu senatorii rezultă că numai desființarea libertății de instrucțiune pentru călugării neautorisați va produce neînțelegeri. D. Dufaure a declarată că nu va lua parte la desbaterile privitore la instrucțiune. La République Frangaise combate pe acei republicani cari facă necontenită oposițiune guvernului.* Academia franceză propuse ca premiu de poesiă pentru anul 1879 subiectul următoră: Poesia seninței. Premiul a fost acordată d-lui Jules Renard. Lucru ciudată este că d. J. Renard fusese condamnată, pentru participarea sea la insurecțiunea comunalistă din 1871, la deportarea pe viață, înse ela fugise și se stabilise la Geneva. In urma cererii Academiei, președintele Republicei a grațiată pe acelă finală museloră. L’Italie publică ună articolă din care pare a rezulta că Italia nu ține la art. 24 ală tratatului din Berlin în privința Greciei, ci înclină spre uă favorisare a Albanesiloră. La Nazione afirmă că propunerea d-lui Waddington pentru că conferință la Constantinopole a fost părăsită. La Riforma dă alarma pentru uneltirile francese în Tunis cu scapă de a cumpăra fărâmurü vechiei Cartagine și a lă ceda unei grupe de capitaliști, spre a reconstrui orașul. Din străinătate Reichstagulă din Berlin a votată la ântâia și la a doua citire, cu mare majoritate, proiectul de lege prin care se încuviințază 200,000 mărci pentru participarea la esposițiunea din Sidney. Kreuzzeitung anunță că guvernul germană a elaborată deja proiectulă pentru reorganizarea Alsaciei-Lorena. Guvernulu provinciei s’ară încredința d-lui de Manteuffel. Se crede că proiectulă se va supune Parlamentului germană chiară în sesiunea acesta.* Bonapartiskî din Paris respândescă sci FOSȚA ROMAIsTJLTJl 1 MAIA. LUCIANA de Judith Gautier Tradusă din franțuzesce de F. D. Partea anteifi XX 1) Luciana primită telegramă ca respunsa de la Paris. ’I se spunea că totul se va face cum doresce : ceremonia religiosă era comandată, scrisorile de invitațiune trimise. Corpul trebuia să plece de la Chagny la 9 cu trenulü de nópte. Ună însărcinată ale agenției trebuia să se ducă la gară ca se primesc o coșciugură și să la escorteze pené la Paris. In adever, sera, la 10 ore și jumătate, sosi una însărcinată ale companiei pompelor funebre din Paris. Era grava, solemnă, îmbrăcată în negru. El a atribui durerii tulburarea Lucianei, pe care o luă dreptură rudă a mortei. — Se vă însărcinați cu tată, dise ea. Vă dată la Paris, se nu vă ocupați de mine. Nu credă că voiu avea puterea sĕ asistă la ceremoniă. — Să nu vă îngrijiți de nimică, domnișoră; ne cunoscemü datoria, dise era salutându cu mare respectă. 1) A se vede RomânulÎ de la 1 Aprile íncece. Ora plecării suna în fine. Grialvat însoți pe Luciana péne la gară. ■ — Adio, domnișoră, dise dênsula ; dea D-jea se fu fericită pentru totă binele ce ne-ai făcută ! Ajunsă la Paris, Luciana trase la una otelu micu și merse dreptu la biserica unde trebuia sé se facă ceremonia funebră. Cândă intră și vedu zidurile îmbrăcate în albă și cifra iei înconjurată de lacrime de argintă, îi trecu unui fiori prin totă corpul. Biserica era deșărtă. Luciana cădu în genuchintr’una colță mai întunecosă. Avea cea mai mare curiositate de-a vede totul, până la sfîrșită, de a asista la îngroparea sa. Cu încetulă, invitații sosiră. Luciana îi recunoscu de departe. Ei se preumblau asteptândă sosirea corpului. Cândă treceau pe lângă densa, Luciana îșî ascundea capul în mâni, ca și când ar fi fosta adâncită în cea mai ferbinte rugăciune, ascultându case ce spuneau amicii sei de altă dată. — Iute a murită bieta föld ! dicea unulă. .— Nu m’amă prea mirată cândă amă auditu de mortea iei, diceauă femeiă, cea din urmă oră cândă amă veduta-o, amă ghicită numai decâtă că nu pote trăi multă. — Ce pocata! Era atâtă de frumosä! In facia acestei neposári, Luciana îșî simția inima rupându-se. Dorü avea ore dreptulű să s’aștepte la mai multă iubire din partea unora persone pe care ea nu le iubia și a căroră morte nu ară fi înduioșată-o prea multă. Ensé ea se gândia că aceste persone, la martea loră, totă să se găsăscă câțîva amici ca sé le plângă, pe cândă nici uă o lacrimă nu curgea pentru densa. Se făcu uă scomptă, porțele bisericei se deschiseră, cortegiulă funebru sosia. Inima Lucianei bătu mai tare. Se aduse coșciugulă, care fu depusă înaintea altarului, acoperită cu ună mare véla de postavă albă împodobită cu un cruce de argintă. — Bieta feta care jocă aici rolul ă meă mu surpeza, ca mine, aceste podobe albe, simbolul purității, cugeta Luciana. Vreuă cincizeci de persane intraseră în biserică în urma coșciugului Femeile,aveau toalete închise, déra prea elegante, se salutau de departe între densele. Luciana le recunoscea pe tóte și căuta pe facia loră vre ună semnă de emoțiune; tóte aveau gravitatea cerută de împrejurare, déra nimică mai multă. Preotul se arăta și ceremonia începu. Murmurură solemnă ală organelor, care umplu de uădată biserica, vocea întristată a cântărețelor, alternândă cu musica, produseră să vină impresiune asupra Lucianei. Aplecă capulă și plânse cu focă. Pentru ce plângea? Ea n’ară fi putută s'o spună. Era uă înduioșare amestecată cu bucurie, uă adâncă durere vedéndu-se părăsită de toți și în acelașă timpă uă speranță și uă temere pentru viitoru. — Ea singură plângă la înmormântarea mea, se gândia bieta femeiă cu amărîciune. Cândă voi muri în adevérü, voi fi câștigată de câteva iubiri, voi fi ore încongiurată de câteva ființe iubite, care se mé însoțescă péné la mormânt, cu lacrime și cu regrete ? De nu va fi astă felă, oh! atunci invidieză pe aceia care dorme acum în acestă coșeiugă. După ce liturgia fu sfîrșită, Luciana așteptase ast énse totă lumea. Pe stradă, trecătorii salutau carulă mortuară și’șî urmau drumulú. Luciana se sui în birja care o aștepta și merse la cimitiră. Se opri la uă prăvălia ca să cumpere două cununi și, trecendă printre morminte, ajunse la locul ă unde se odihnia mama sea. Petra care acoperia intrarea mormântului era deschisă . Luciana privi una momenta cu tezore acea întunecime, unde trebuia să se odihnescá și ea într’un cai. Apoi aștepta, citindă fără a băga în somn epitafele scrise pe mormintele ce o încongiuraă. Se făceau și alte înmormântări. In fine, ea zări în depărtare podobele dricului care aducea cadavrul Măriei. Clerul se coborî din trăsuri și încongiura gropa. Mulți din invitați se duseseră acasă după ceremonia religiosă ; abia remâneaă vre-uă două-zeci de persane. Luciana se ținu ca să nu țipe cândă se coborî coșciugulă în gropă. Si părea că este ea care se îngropa ; cândă pământul o răsuna pe coșciuga, părea că o lovesce pe inimă, își astupă urechiele, ca sé nu mai audă. Totă lumea plecă, nu mai remase decâtă groparulă, care mai aruncă puțină pământă în gropă și apoi pleca și densula, lăsândă acolo vesta sea și lopeta. Atunci, Luciana se apropia și puse pe mormêntu florile ce adusese. —Aceste coróne sunt ăji pentru tine, Mario,jise ea, sermană féta, nevinovată victimă, care în vidta tea n’am întâlnită de câtă spini și care meritai sĕ nu întâlnesci de câtă trandafiri. Déci există uă dreptate afară din lumea acesta, décà mortea nu este uă amăgire, multă ți-se cuvine după atâtea suferințe. Iți mulțămescă, blândă amică a copilăriei mele; mi-ai făcută, fără scirea rea, mă servină mare și nici uă dată inima mea nu te va uita. Dérà tu, mama mea adause ea cu uă adâncă mâhnire, și uă scînteiă de mâniă în ochi, resimți mântul ă meă în contra tea e prea mare ca se ’țî potă aduce flori și ție. Suntă supărată pe tine, pentru că m’ai făcută; suntă supărată pe tine, pentru că ma’i făcută ceia ce suntă. Privesce ceamă trebuită se facă din copilulă pe care l’ai făcută, lamă omorîtă și lamă îngropată în uitare. Până pe dânsula petra mormântului și aceia ce se nasce astăci nu este fiica tea Ea merge să cucerescu virtutea, onórea și totă ceia ce nu i-aî dată. Va merge dreptă înainte’I, prin singurătate și suferințe, și, în diua cândă îșî va pute rădica fruntea, cândă se va rezema cu mândriă de brațură omului iubită, atunci, dérü numai atunci, se va întorce aci, ca se îngenuchie la marginea mormântului teă și să -ți aducă iertarea tea. Finele părții ânteiii.