Romanulu, mai 1879 (Anul 23)

1879-05-02

412 ROMANULU, 2 MAIU, 1879 instrațiuni, care are consciința da­toriei de a respecta libertățile po­porului, — nu este de prisosii, cre­­dema, să ne punem o­are­care cesti­­uni relative la acesta luptă și la partidele între care se petrece. Care este in­teresulü ce represintă acesta luptă ? Partidele, care nu sunt­ decretate de Constituțiune, derü care își ian­esistența de sine, cu uă pu­tere propriă a lord , au­ ele vre­uă importanța în organisarea sociala , și în ce constă acesta importanța : în binele s *ű în reulü socialii ? Ecé­hestiunile cărora ni se pare ca este bine să ne íncercamű a le da uă soluțiune. Uă societate nu póte să esiste de câtă supt­­ă formă ore­care. Acesta formă este guvernul- scu ; este au­toritatea, formată din totă puterea ce are societatea, și încredințată în manile a unui număr­ de omeni, ce se numescă guvernatori, miniștri. Dera scopul­ legitimă ală autori­tății este conservarea societății și înlăturarea obstacolelor­ ce s’ară o­­pune la desvoltarea iei. Autoritatea chiezășuiesce și asi­­gură liberală exercistă ală activită­ții morale și materiale, sau ală man­cei fie­cărui individă , și bucurarea în pace de produsul ă­iei. Intr’uă societate, organisată după sistema representativă, amândouă a­­ceste principie autoritatea socială, de­uă parte, și drepturile membrilor ă­iei, sau ale națiunii, de alta, suntă într’uă luptă necesară și continuă, fîn­care silindu-se să se mențină în statura sea normală și opunendu-se la înrîuririle ce cată se exercite u­­nul­ asupra altuia, în desvoltarea loră. Lupta acesta e necesară, fiindă­ că asigură regulata acțiune a balanței constituționale, prin controlul­ ce principiele își facă unulă altuia. In adevera, fără ună controlă re­ală, autoritatea tinde, și mai cu­­rendu sau mai târz­i a ajunge, la ab­sorbirea drepturilor­ poporului, la absolutismu, éra libertatea tinde, și péné în cele din urmă ajunge, a lărgi sfera sea péne a slăbi séu și chiară a distruge autoritatea, pre­­gătindă astă­felă disolverea formei constitutive a societății și împin­­gându-o către ună viitoră necunos­­­cută. Déra acesta luptă, care ține în balanță două principie, cele mai fun­damentale ale Constituțiunii, prin cine se ma­ifestă, cine o susține ? Neapăratü prin partizanii fie­că­­reia din cele două principie. Ece­deri de la începută două partide reale, necesare : una autoritară, conservatóre, alta liberală, progre­sistă, cum vomă voi să le numim­ă. Importanța acestor­ partide este totă atâtă de mare câtă și impor­tanța regimului constituțională, ca­re printr’ensele asigură securitatea din afară și din întru a societății, bucurarea în pace a membrilor, iei de drepturile loră. Partidele ense, ca tóte lucrurile omenești, trebuie să mărturisimă, că și densele partea loră cea rea : ambițiunile, gelosiele, intrigele, lă­comia de putere a omenilor­ de stază, tripofagiulű, vânarea posturi­­lor­, a favorurilor­, lăcomia de a­­vere, lingușirea și umilirea aderen­­ților ă loră. Déra aceste rele suntă cu prisasă coverșite de binele ce producă partidele, prin întreținerea balanței între cele două principie, fundamentală organisării sociale, au­toritatea și libertatea. De aceia, partidele trebuie să aibă ună mare respectă una către alta, acela că respectă ce avemă, ca mem­bri ai societății, unii către alții, fi­­indă­că partidele își iau ființa și puterea din necesitățile sociale și pentru interesul­ și binele societății. Eco, ni se pare, înțelesul d­espre­­siunii energice a d-lui primă- mini­­stru: că nu trebuie sé omorîmă par­tidele. Acesta va se didi că nu tre­buia să ne persecutămă, că partidă pe alta; că trebuie sĕ ne cunoscemü importanța, una alteia; că lupta nó­­stră trebuie să fiă leală, ca una ce este necesară binelui societății. Căci, de altmintrelea, nici nu pute să cre­eze cine­va partide, nici să le omore. Ele se nască de sine, din­­ principie ; trăiescă prin propria putere ce le dă aceste principie și nu moră de câtă eră de sine, cândă principiele nu le mai procură puterea loră, pen­tru că aă fostă părăsită de densele, sau pentru că chiară principiele au încetată de-a mai exista, din cauză că progresul­ le a suprstituită al­tele. Cu aceste idei, viindă la partidele nóstre de astăzi, ne propunem a să cercetămă importanța loră. Derü mai ântâiă cum s’aă formată ele ? Partidele nóstre nu le putemă a­­fla, desemnându-se în forma în care se află ații, mai înainte de epoca re­­voluțiunii din 184*. Acestă revoluțiune a fostă uă sur­prindere, în înțelesură că, de­și totă lumea scia că se pregătesce și o a­­dasta ca ună ce sigură și neevita­bilă, însé totă lumea nici nu bănuia puterea ce principiele care ’i dede­­seră nașcere aducea cu densa, prin­cipiele drepturilor­ națiunii : liber­tatea individuală și egalitatea poli­tică. Nesce asemeni principie nu sunt­ susținute numai de atare sau atare clasă a unui poporă, ci de poporul ă­i întregă. Ele aveau déja­tdtă pute­rea de care e capabilă ună poporă ce se simte, celă puțină, decâ nu se înțelege. De aceia revoluțiunea îmbrățișa mai multă tota lumea, de­câtă fu îmbrățișată de densa, îmbrățișa ma­sa poporului prin intusiasmulu séu instinctulü ce deștepta într’ensa, îmbrățișa elita prin convincțiune și restul ă prin ore­ care amoră propriu, prin ore­ care sfi'éla. Unii credeau că nu este prudentă sé i­ sc opuse și nimeni nu voia să remână afară din aventură națiunii. Era onso­uă clasă de privilegiați, cari formau ună felă de oligarchiă biurocratică pe lângă tronă. Ace­stora le era cu neputință să facă causă comună cu poporulă. Dară nici uă putere n’aveaă, ca sĕ facă vr’uă împotrivire. De aceia dispărură. Astă-felă, într’ună timpă forte scurtă, revoluțiunea înainta cu pași gigantici și ajunse la scopul ă iei, transformarea societății. Cătu sola vagin Iu, cu<ju servagium­, căzură privilegiele și pe ruinele lor, se înălța triumfatóre justiția! Po­porulă rupse lanțurile séle și redo­bândi drepturi eterne și neprescrip­tibile. Ună poporă énsé nu pate să fiă liberă, déca nu este suverană. Eră suveranitatea nu póte suferi nici umbra dependinței. Acestă revoluțiune dorit, care trium­fase fără nici uă­iedică în întru a­­fla uă oposițiune puternică în afară. Protectoratulă rusă și suzeranitatea turcă fuseră puse în alarmă. Atunci reapărură cei dispăruți în taberele oștiriloru străine, ce năvă­lind în țară, pentru ca să destroneze justiția, ca să încateneze libertatea, ca să ucidă naționalitatea. Erau Rușii, vechii și eternii luptători ai Panslavismului, erau Turcii, totă­­dea­una înainte mergetori neconsciin­­țioși ai carului de triumfă al t Pan­slavismului, péne să le vină timpulă să fiă tîrîți în urma lui. Atunci se mai m­iră cu cei în­torși din fuga de revoluțiune și toți aceia cari fuseseră luați în vîrtejură revoluți­unii fără voia loră, prudenți și patrioți de paradă. Toți aceștia se numiră și erau reacționari, triumfători cu ajutorulu străinilor­, în contra drepturilor­ poporului, în contra naționalității chiar. Câtă despre poporă, nici nu se mai pomenia. Poporulă și cei pe cari densulți îi pusese în fruntea sea erau zavergii, condemnațî , poporulă sĕ reintre în jugul­ tiraniei, capii sei se pferă. E ce începutulă formării partidelor n nóstre. Ne remâne acum să urmărimă desvoltarea loră. Acesta va forma obiectulu cercetărilor­ nóstre în­tr’ună altă numero:­cipele Leopold aă visitată cazarma călăra­­șiloră de Ilfovă, inspectândă cu deamenun­­tură plutonală modelă din regimentul­ 3 de călărași. Altețele Lojă Regale au fost­ pri­mite de d ministru de resbelă, d generală comandantă ală divisiei, d prefectă al­ di­strictului Ilfovă, de șefă ală regimentului 3 de călărași cu corpulü oficiărescă și alți oficiali superiori din garnisonă. îndată după sosirea Mărieloră Loră, după visita făcută casarmei, grajdului și maga­­siei corpului, A. $. R. Domnuță a proce­dată în persona­la esamenulă teoretică ală trupei individualmente în casarmă. Apoi trupa, eșindă în curtea prefecturei, a ese­­cutată mânuirea armeloră și tóte mișcările din scala de escadronă pe josă. După care s’aă presintată în manej­ă Mărielară Loră două reprise, din care una de remonțî. A. S. R. Domnulă a remasă forte mulțămită și a esprimată înalta sea satisfacțiune șe­fului regimentului, d. colonelă Grigore Po­­liso, precum și d-lui maioră I. Manu, în­sărcinată specialmente cu instrucția pluto­­nelară modelă. După terminarea inspecțiunii militare, Altețele Lojă Regale au visitată localulă prefecture­ de Ilfovă, care era înpodobită cu verduță și stoguri, și unde au fostă pri­miți de prefectură și de comitetulă perma­­ninte ală districtului. Pentru acesta ocasie, de către comite­tulă permaninte se construise ună frumosă pavilionă, din care Măriele Loră aă privită la reprisele din manej­ă. La orele 12 V4, Măriele Loră s’aă re­întorsă la Paiață. (Monitorulü). * Monitorulü .de adî publică următorulă comunicată : »D. Jacobson, însărcinată de afaceri ală Imperiului Rusiei, s’a presintată astăzi, 30 Aprile (12 Maiü), la ministerulu afacerilorü străine, în urma ordinului M. S. împăratu­lui tutulorü Rusiiloră, și a esprimată d-lui ministru Câmpinenu vina satisfacțiune ce a resimțită M. S. Imperială, pentru mani­­festațiunile simpatice ce s’aă produsă în România, cu ocasiunea odiosului atentată comisă asupra personei Maiestății Sale. ,D. Jacobson a rugată totă­ d’uă-dată pe d. ministru se bine-voiéscu a mulțămi, în numele M. S. împăratului, atâtă membri­loră Cabinetului română, câtă și tutuloru autoritățiloră și personeloru care, în mare numeră, aă asistată la Te-Deumulă ce s’a celebrată cu crisa ocasiune, ori s’aă presin­* tată la ospelulă legațiun­­i imperiale/ * Amă reprodusă în dia rulă nostru comu­­nicatulu din Monitorulu oficială desmințindă afirmațiunea timpului că sla­vă trecută întrunire a conservatoriloră, s’a aflată féti, spre a face scandală, d. Mironescu, oficiată de poliția, îmbrăcată civilă*. Timpulu de adî, reproducândü acelașă comunicată, scrie următorele : ,, Adăogămă, din parte-ne, că, Intradeverü, informațiunile date prin comunicatură de mai susă suntă adevărate întru câtă privesce pe d. Mironescu, care nici este oficială de poliție, nici a participată la întâmplările din sala Ateneului.* SOIRI­I ALE PILEI. Din capitală. Sâmbătă, 28 Aprile, la orele TO di­­mitrița, A. S. R. Domnulă și A. S. Prin­ Din Transilvania. P. S S. Mitropolitulă Mironă Romanulă a plecată Joia trecută din Săbiă la Pesta, pentru ca să ia parte la desbaterea pro­iectului de maghiarizare, care, după cu m amă anunciată, se va discuta de Camera magnațiloră în acesta săptămână. * Darea de somn asupra procesului de presă făcută d-lui G. Bariță s’a tipărită într’u­ broșură separată. In Bucuresci se găsesce la librăria Szöllösy, piața Teatru­lui, și nu costă de câtă 25 cruceri. Din țevile latine. Mulți deputați din Camera franceză s’au întorsă din departamentele lor­ la Paris. Din convorbirile lor­ particulare cu sena­torii rezultă că numai desființarea libertății de instrucțiune pentru călugării neautori­­sați va produce neînțelegeri. D. Dufaure a declarată că nu va lua parte la desbaterile privitore la instruc­țiune. La République Frangaise combate pe a­­cei republicani cari facă necontenită opo­sițiune guvernului.* Academia franceză propuse ca premiu de poesiă pentru anul­ 1879 subiectul­ următoră: Poesia seninței. Premiul­ a fost­ acordată d-lui Jules Renard. Lucru ciudată este că d. J. Renard fu­sese condamnată, pentru participarea sea la insurecțiunea comunalistă din 1871, la deportarea pe viață, înse ela fugise și se stabilise la Geneva. In urma cererii Academiei, președintele Republicei a grațiată pe acelă fin­ală mu­­seloră.­ L’Italie publică ună articolă din care pare a rezulta că Italia nu ține la art. 24 ală tratatului din Berlin în privința Greciei, ci înclină spre uă favorisare a Albanesi­­loră. La Nazi­one afirmă că propunerea d-lui Waddington pentru că conferință la Con­­stantinopole a fost­ părăsită. La Riforma dă alarma pentru uneltirile francese în Tunis cu scapă de­ a cumpăra fărâmurü vechiei Cartagine și a­ lă ceda u­­nei grupe de capitaliști, spre a reconstrui orașul­. Din străinătate Reichstagulă din Berlin a votată la ântâia și la a doua citire, cu mare majoritate, proiectul­ de lege prin care se încuviințază 200,000 mărci pentru participarea la es­posițiunea din Sidney.­­ Kreuzzeitung anunță că guvernul­ ger­mană a elaborată deja proiectulă pentru reorganizarea Alsaciei-Lorena. Guvernulu provinciei s’ară încredința d-lui de Manteuf­­fel. Se crede că proiectulă se va supune Parlamentului germană chiară în sesiunea acesta.* Bonapartisk­î din Paris respândescă sci­ FOSȚA ROMAIsTJLTJl 1 MAIA. LUCIANA de Judith Gautier Tradusă din franțuzesce de F. D. Partea anteifi XX 1) Luciana primi­tă telegramă ca respunsa de la Paris. ’I se spunea că totul­ se va face cum doresce : ceremonia religiosă era comandată, scrisorile de invitațiune tri­­mise. Corpul­ trebuia să plece de la Chagny la 9 cu trenulü de nópte. Ună însărcinată ale agenției trebuia să se ducă la gară ca se primesc o coșciugură și să­ la escorteze pené la Paris. In adever­, sera, la 10 ore și jumătate, sosi una însărcinată ale companiei pompe­­lor­ funebre din Paris. Era grava, solemnă, îmbrăcată în negru. El a atribui durerii tulburarea Lucianei, pe care o luă dreptu­ră rudă a mortei. — Se vă însărcinați cu tată, dise ea. Vă dată la Paris, se nu vă ocupați de mine. Nu credă că voiu avea puterea sĕ asistă la ceremoniă. — Să nu vă îngrijiți de nimică, domni­­șoră; ne cunoscemü datoria, dise era sa­­lutându cu mare respectă. 1) A se vede RomânulÎ de la 1 Aprile íncece. Ora plecării suna în fine. Grialvat însoți pe Luciana péne la gară. ■ — Adio, domnișoră, dise dênsula ; dea D-­jea se fu fericită pentru totă binele ce ne-ai făcută ! Ajunsă la Paris, Luciana trase la una otelu micu și merse dreptu la biserica unde trebuia sé se facă ceremonia funebră. Cândă intră și vedu zidurile îmbrăcate în albă și cifra iei înconjurată de lacrime de argintă, îi trecu unui fiori prin totă corpul­. Biserica era deșărtă. Luciana cădu­ în genuchi­­ntr’una colță mai întunecosă. Avea cea mai mare curiositate de-a vede totul, până la sfîrșită, de­ a asista la în­groparea s­a. Cu încetulă, invitații sosiră. Luciana îi recunoscu de departe. Ei se preumblau a­­steptândă sosirea corpului. Cândă treceau pe lângă densa, Luciana îșî ascundea ca­­pul­ în mâni, ca și când­ ar­ fi fosta a­­dâncită în cea mai ferbinte rugăciune, as­­cultându case ce spuneau amicii sei de altă dată. — Iute a murită bieta föld ! dicea unulă. .— Nu m’amă prea mirată cândă amă auditu de mortea iei, dicea­uă femeiă, cea din urmă oră cândă amă veduta-o, amă ghicită numai de­câtă că nu pote trăi multă. — Ce pocata! Era atâtă de frumosä! In facia acestei neposári, Luciana îșî simția inima rupându-se. Dorü avea ore dreptulű să s’aștepte la mai multă iubire din partea unora persone pe care ea nu le iubia și a căroră morte nu ară fi în­­d­uioșată-o prea multă. Ensé ea se gândia că aceste persone, la martea loră, totă să se găsăscă câțî­va amici ca sé le plângă, pe cândă nici uă o lacrimă nu curgea pen­tru densa. Se făcu u­ă scomptă, porțele bisericei se deschiseră, cortegiulă funebru sosia. Inima Lucianei bătu mai tare. Se aduse coșciugulă, care fu depusă îna­intea altarului, acoperită cu ună mare véla de postavă albă împodobită cu un cruce de argintă. — Bieta feta care jocă aici rolul ă meă m­u surpeza, ca mine, aceste podobe albe, simbolul­ purității, cugeta Luciana. Vre­uă cinci­zeci de persane intraseră în biserică în urma coșciugului Femeile­,aveau toalete închise, déra prea elegante, se salutau de departe între den­sele. Luciana le recunoscea pe tóte și că­uta pe facia loră vre­ ună semnă de emoțiune; tóte aveau gravitatea cerută de împrejurare, déra nimică mai multă. Preotul­ se arăta și ceremonia începu. Murmurură solemnă ală organelor, care umplu de uă­dată biserica, vocea întristată a cântărețelor­, alternândă cu musica, pro­duseră să vină impresiune asupra Lucianei. Aplecă capulă și plânse cu focă. Pentru ce plângea? Ea n’ară fi putută s'o spună. Era uă înduioșare amestecată cu bucurie, uă adâncă durere ved­éndu-se părăsită de toți și în acelașă timpă uă speranță și uă te­mere pentru viitoru. — Ea singură plângă la înmormântarea mea, se gândia bieta femeiă cu amărîciune. Cândă voi muri în adevérü, voi fi câștigată d­e câte­va iubiri, voi fi ore încongiurată de câte­va ființe iubite, care se mé înso­­țescă péné la mormânt, cu lacrime și cu regrete ? De nu va fi astă­ felă, oh! atunci invidieză pe aceia care dorme acum în a­­cestă coșeiugă. După ce liturgia fu sfîrșită, Luciana a­­ștepta­se ast énse totă lumea. Pe stradă, trecătorii salutau carulă mortuară și’șî ur­­mau drumulú. Luciana se sui în birja care o aștepta și merse la cimitiră. Se opri la uă prăvălia ca să cumpere două cununi și, trecendă printre morminte, ajunse la locul ă unde se odihnia mama sea. Petra care acoperia in­trarea mormântului era deschisă . Luciana privi una momenta cu tezore acea întune­cime, unde trebuia să se odihnescá și ea în­tr’un cai. Apoi aștepta, citindă fără a băga în so­mn epitafele scrise pe mormintele ce o în­­congiuraă. Se făceau și alte înmormântări. In fine, ea zări în depărtare podobele dri­cului care aducea cadavrul­ Măriei. Clerul­ se coborî din trăsuri și încon­­giura gropa. Mulți din invitați se duseseră a­casă după ceremonia religiosă ; abia re­­m­âneaă vre-uă două-zeci de persane. Luciana se ținu ca să nu țipe cândă se coborî coșciugulă în gropă. Si părea că este ea care se îngropa ; cândă pământul o ră­suna pe coșciuga, părea că o lovesce pe inimă, își astupă urechiele, ca sé nu mai audă. Totă lumea plecă, nu mai remase de­câtă groparulă, care mai aruncă puțină pă­­mântă în gropă și apoi pleca și densula, lăsândă acolo vesta sea și lopeta. Atunci, Luciana se apropia și puse pe mormêntu florile ce adusese. —Aceste coróne sunt ăji pentru tine, Ma­rio,­­jise ea, sermană féta, nevinovată vic­timă, care în vidta tea n’am întâlnită de câtă spini și care meritai sĕ nu întâlnesci de câtă trandafiri. Déci există uă dreptate afară din lumea acesta, décà mortea nu este uă amăgire, multă ți-se cuvine după atâtea suferințe. Iți mulțămescă, blândă a­­mică a copilăriei mele; mi-ai făcută, fără scirea rea, m­ă servin­ă mare și nici uă da­tă inima mea nu te va uita. Dérà tu, ma­ma mea adause ea cu uă adâncă mâh­nire, și uă scînteiă de mâniă­­ în ochi, re­­simți mântul ă meă în contra tea e prea mare ca se ’țî potă aduce flori și ție. Suntă supărată pe tine, pentru că m’ai făcută; suntă supărată pe tine, pentru că ma’i fă­cută ceia ce suntă. Privesce ce­amă tre­buită se facă din copilulă pe care l’ai fă­cută, lamă omorîtă și lamă îngropată în uitare. Până pe dânsula petra mormântu­lui și aceia ce se nasce astăc­i nu este fiica tea Ea merge să cucerescu virtutea, onórea și totă ceia ce nu i-aî dată. Va merge dreptă înainte’I, prin singurătate și sufe­rințe, și, în diua cândă îșî va pute ră­dica fruntea, cândă se va rezema cu mân­­driă de brațură omului iubită, atunci, dérü numai atunci, se va întorce aci, ca se în­­genuchie la marginea mormântului teă și să -ți aducă iertarea tea. Finele părții ânteiii.

Next