Romanulu, ianuarie 1880 (Anul 24)

1880-01-01

2 Discursul d-lui președinte ală consiliului I. C. Brătianu, dată Ia ședința de la 22 prorin- Decembre a Senatului cu ocasiunea desbaterii și votării proiectului de lege pentru aprobarea convențiunii cu societatea acționariloră căiloră ferace române, fiindă forte însemnată din tóte puntele de vedere, îlă publicămă mai la vale în întregul său, atrăgândă asupra’i luarea aminte a ctitorilor noștri. ___________________________ SERVITIULU TELEGRAFICII ALU AGENȚIEI HAVAS. Lahore, 10 ianuarie—Mahmudian ocupă in capulü regimentelor afgane, orasulu Ghazni ; ele percepe imposite de la triburile afgane în numele fiului lui lacob Khan, fostulă Emir. Viena, 10 ianuarie.—In comisiunea delegațiuni ungare pentru afacerile esterne, baronulă de Haytwerle a făcută o comunicare detaliată asupra cestiunilor, funcțiunii drumurilor de seră și a tractatului de comerciu cu Serbia ; din acestă comunicare rezultă că in fața atitudineiotărîte și corecte a Austriei, care se baseză pe tratatul din Berlin, Serbia hotărîtă a trimite in curendia unai plenipotenciara la Viena cu însărcinare de a regula în moda definitivă cestiunea funcțiunii drumurilor de ferit ; în ceia ce priveșce cestiunea tratatului de comerciu, ea nu va fi resolvată decâtă după regularea celei d’ânteni conformă cu interesele Austriei. Berlin, 10 ianuarie.—Impératul v a primita astăziî în audiență privată pe d. d’Oubril, Ambasadorul Rusiei, numită de curendü în postură de la Viena. Recunoscerea României. Citimă în Independința belgică : Recunoscerea suveranității române de către Germania, Francia și Englifera pare a fi apropiată. Se anundă chiară din Bucuresci că guvernulă de acolo a primită deja asigurări confidențiale în acestă privință. Asemenea și cestiunea Arab-Tabia se apropia de oă soluțiune favorabilă României. ROMANULU, 1 IANUARIU, 1880 bliculu care citesce fiarele se cunosce. Avemü énse datoria se fiicemn d-lui Grigorie Mihai Sturdza. Este peste putință, ca Românii să nu lupte pentru a fi bine priviți de Occidinte ș’a nu supăra în nimicii nici pe Rusia , nici pe Turcia, nici Statele cere nouă din Peninsula Balcanică. Este peste putință ca Rusia să ne ceră pestea nóstrá, și încă să peste sigură și gratuită, cum ne-o cere discursulu-programa alü d. Gr. M. Sturdza. Pe aceste temeiuri derű aveniii dreptulu sé’i ficemii, în numele națiunii române și a tutorü puterilorü celora mari. In deșertă te schimbi la facio; In deșertă din Muchliș-pașa te declaiari tocmai acum democrată națională: Lumea ne cunosce pe toți, și fii pe pace, națiunea română de la Grivița, de la Plevna, de la Rahova, nu va urma pe nici una individă, ci totă-deauna numai simțul ă iei cela bună, numai drapelul ă iei, prin care a străbătută 18 secoli de sclavia și ajunse astă-feră, prin ea însăși, de a fi proclamată de totă lumea, de națiune sinceră, nobilă, liberă și independinte. DISCURSULU d-lui primă-ministru I. C. Brătianu pronunciatü în ședința de la 22 Decembre a Senatului, cu ocasiunea desbaterii și votării proiectului de lege pentru rescumpărarea caselor ferate. După ce au vorbita d-nii Ion Ghica, P. Mavrogheni, D. Sturdza, ministru de financie, d. generală Manu și d. V. Boerescu, ministru de esterne, discursuri din care ama publicata una resumata a doua di chiara după ședință, d. Lascar Catargi a stăruit a se aibă imediata cuvântulu, énsé d. primăministru fiind înscrisă de mai înainte, d. președinte îi acordă d-sele cuvântulu. D. I. Brătianu, președintele consiliului. D-lora, a vorbită Beizadea Grigore Sturdza ieri^mai totă fiina, au vorbită d. Bosianu și d. Roseti mai totă séra, a vorbită d. Mavrogheni și apoi mai totă ședința d. generală Manu. Câți am vorbită din majoritate și din guvernă?... afară de d. ministru Sturdza, care a vorbită forte scurtă, de d. Boerescu, asemenea forte scurtă, și de d. Ion Ghica, —nu amă fostă aici, nu scă câtă a vorbită, dérü nu credă că a vorbită multă fiindă că nu este sistemulű d-sele. »Omulü care nu voiesee se íramente, dice proverbală, cerne totă fiina.* Așa faceți d-vostra oposițiunea; sunteți în dreptu sé o faceți, este că tactică să ne țineți în locă, și dovadă este că d. generală Manu, neputând f compta pre multă pe improvisațiunea d-lui ca se o puta desvolta ore întregi, a venită și ne-a citită raporturile d-sele în totă lungulă loră făcute în 1872 și pe urmă a mai venită cu citațiuni în tota momentulu forte numerose și forțe amănunte, și numai astăfelă a putută să ocupe tribuna mai multe ore, ca să ne facă sĕ perchemă timpulă ! D-iorü, amü refintit că eraț mirați că onor. d. generală Manu a venită să motiveze votulă d-loră, fiindăcă fiiceațî • cum! ’lă-a motivată Beizadea Grigore Sturdza ore întregi, ’lă-a motivată d. Bosianu ore întregi, ’lă-a motivată d. Mavrogheni, și îlă motivézá și d. Manu care ne-a ținută tótu ședința de astăfiî ? !... Ce mai avea nevoie de motivare ? ! Acea motivare era ca sé lase, pentru acei cari nu citescu tóte, se vefla că este un oposițiune în Senatü, precum este în Cameră, și că oposițiunea acesta este legată de aceleți principii, de aceleșî vederi și are acelașă trecută. Fiindăcă, d-loră, într’altăfelă ați refiutit că fiecare din oposițiunea vorbită în parte în felulă séu, pe terâmuri diferite; mai ântâiu, principele Grigore Sturdza, a venită și a lovită drepta totă atâtă câtă ne-a lovită pe noi. A venită apoi d. Mavrogheni cu multă diplomația, déru nu a lovită nimică, căci, déci se punea pe tărâmură principelui Sturdza, se lovia singură. D. Manu a lovită asemenea, déru a lovită acele fapte la care d-lui nu luase parte, dérü la care uă mare parte din partidul din care face parte erau complicii mei. De aceia a avută nevoiă d. Manu să vină cu șeful partidului în capă, d. M. Kostaki, ca să se afirme că este ună partidă ! D Manu a venită și a fusit : este acea fatală concesiune a lui Strasberg, pe care a impusü-o trei guvernulu roșu ! . . Amă aurită în străinătate și amă și citită discursurile oratorilor din parlamente, care trebuie sĕ ne serve de modelă, și , n’amă aufită unulă din omenii eminenți, "mai alesă din aceia cari se fiică că suntă șefi de partidă, cum a fost ă d. Manuală jună drepte, n’amă véfiutü să vină la tribună șe fiică, guvernulu roșu !! D. generală Manu Vé renegați numele ? D. I. Brătianu, președintele consiliului. Porecla, nu numirea! . . . Suntemă roșii câtă d-vostră sunteți albi, căci nu ve cunoscă care este contele d-vestre de Chambord , spuneți'lă, se va recunoscu : dați-să pe faclă (aplause). Ei, d-loră, concesiunea Strasberg ! Déca onor. d. Manu se punea in pielea onor. d. Mavrogheni, nu atingea acesta cestiune. Noi amă voită să dămă concesiunea unei companii prusiane, și d-vostră ați voită să dați aceiași concesiune unei companii austriace. Noi la 1867 credeamă că este mai puțină periculosă pentru țară a avea face cu ună Stată care sciți ce însemnătate avea deja nu era puterniculă Imperiu Germană de afiî. Și nouă ca și Belgiei, ca și tóte Statele cele mici, ne era temă ca să cămă căiele ferate în mâna unui imperiu vecină ca Austria și, cum nu avemü mijilace sé le facem noi —mai alesă că se făcuseră încercări și cu alte companii, de câtă n’aă reușită și nu ne aflamă de câtă înaintea unei companii prusiane și austriace —ei bine, noi amă preferită s’o dămă celei d’ânteiă; d-v. ați voită să ne impuneți compania austriacă. Era sé avemă ună Stată vecină interesată in cestiunea caselor nóstre ferate. Nu s’a putută acésta , și nu s’a putută sé va convingemu se veniți și se discutați cu noi. Și cine era în comisiunea unde se discuta acestă importantă cestiune ? Era respectabilulu u Ifurmurache.. . Și elu era mă roșu, uă mâncătoră de proprietăți și de familii ? D. generală Manu. întrebați pe nepotulu d-sele, d. Sturdza. D. primă-ministru, Brătianu. Facă apelă la toți Moldovenii să spună dacá acestă bărbată nu a lăsată ună nume onorabilă, decă nu a fostă ca Română cu sentimentele cele mai nobile............. D. ministru D. Sturdza. A fostă ună prea bună Română și stimată conservatoră, âncă de la Divanulă Ad-hoc..... D. primă-ministru, Brătianu. Adresațive chiară la d. Gr. Sturdza și ve va spune, déca Hurmuzache era demagogă și déca era cu noî. Eî bine, nu v’amă chiematu se veniți cu toții ca sĕ discutăm ü într’ună modă românescă? Concesiunea lui Strasberg, ați venită și ațî pus’o d-vostră în discuțiune și ațî fusa: sĕ ne dați și nouă uă parte, aceia a lui Offenhaim, séu, déca nu, votămă contra drumuriloru de seră !... E ce cum s’apusă cestiunea , séu ne votați și nouă, sén remânemă fără drumă de feră ! Ei bine, și d-vostră și noî credeamă că trebuie să ne grăbimă a înființa drumurile de seră în țară,—de tema să nu apuce înainte să facă alți vecini drumuri de seră paralele cu ale nóstre și sĕ ne paraliseze pe noi și se remânemă pentru multă timpă paralisați. De aceia cu toții amü fiisti să le facem, și v’amă dată și d-vóstre pe Offenhaim ca sĕ nu ne împedicațî. Ințelegeamă pe d. Manu, se vorbescu cum a vorbită, decă ară face parte din fracțiune, pentru că ea de la începută a fostă contra. Déra partidul conservatoră, din care face parte și d-luî, déru amicii d-lui de astăzi eraă pentru drumuri de seră, cu condițiune case sĕ aibă și d-ioră uă părticică. Și de aceia nu’să înțelegă astăzi pe d. generală Mann, cândă vorbesce astă-feră. S’a tratată cestiunea între Berlin și Viena, și la tóte acestea n’amă luată nici uă parte, d. Mavrogheni ne póte da dovadă despre acesta; și cândă va nega atunci voiă dovedi cu acte că d-sea a făcută tóte combinațiunile, în câtă uă parte se se dé lui Offenheim și cealaltă lui Strasberg. A fist d. Manu că amă cerută iertăciune poporului. Se vede că d. Manu vorbia în acelă minută pentru tribune; socotia că e poporă în tribune, ca sĕ la aplaude! Déra n’amă vorbită înaintea poporului, ci în Cameră și amă spusă că mă căiescă de ce amă făcută. D. Manu ’mi-a fusü totăd’auna , o sé te căiescî, totă așa o se faceți acuma cu convențiunea acesta, cum ați făcută cu Strusberg! Doca d-vostră, partidulă conservatoră, veți face totă așa cum ați făcută la 1868, negreșită că mă voiă căi póte, ca și atunci. Doru, d-loră, a fist onor. d. Grigore Sturdza că compania Strusberg făcuse falită, ba încă ceva mai multă, făcuse bancrută. Eî, d-loră, cândă compania acesta a făcută bancrută, nu erați d-vostră atunci la putere? De ce nu ațî lichidată atunci uă societate în bancrută ? D. generală Manu. Ne întrebați pe noi ? Pentru ce d. Winterhalder a supt scrisă obligațiunile? D. primă ministru. Nu înțelegă ce are a face obligațiunile cu concesionarii. Eă nu fică să nu fi plătită obligațiunile, darü să fi luată drumurile de ferit din mâna concesionarilor. In locă de a face ceia ce noiamă cerută, d-vostră ce ați făcută? Ați cresintă că faceți mai bine— și totă pe noi ne acusațî—ca, în locă sé lichidați, d-vostră é faceți uă nouă convențiune. Ga ce? Pe bancrutistî ’Iațî autoritatü se se constituie în societate anonimă ! Vedeți, nu fiică că ați făcută roa, fiinducă nu puteați să faceți altă felă. Deru nu scoteți sabia astăzii, fuindă că, déci era să scoteți sabia, trebuia s- o scotețî atunci. Déra cândă este s- o scoteți cu pericolulü d-vóstre, atunci o pecetluiți în técá și o scoteți numai cândă nu mai e pericolă ! (Aplause, ilaritate). Trebuia déra să scoteți sabia în facia Imperiului Germană la 72, căci celă puțină era mai teneru. De ce n’ați scosă-o atunci ? N’ați scosă-o și că nu fiică nimicii; din contra, fiică că nu puteați face altăfelă. Și noî de eramă atunci la guvernă pate că totă așa făceamă. Déru, d-loră, nu numai că n’ați profitată atunci de acestă ocasiune, déru ațî constituită uă societate anonimă germană, de care enor. d. Bozianu, care a vorbită ieri, firea că este ceva monstruosă. Unde s’am mai refiuta asemeni lucruri? Și în Francia s’a făcută drumulă de seră de uă compania englesă între Havres și Rouen, pe unde m’a dusă d. generala Florescu de l’amă visitată. Și acolo s’a dată construcțiunea în concesiune ca lui Strusberg, negreșită cu alte condițiuni, déja nu la data unei societăți anonime. Concesionarii potă să fiă din orî-ce țară și nu jurisdicțiunea țârei lorü regiseza. v Dâtă a fosta Strusberg , nu era tribunalul de la Berlin, ci arbitri de aci, erau ai noștri cari judecau. Căci Strousberg era numai ună concesionară care construiasc o drumul de seră, nu era personă juridishă îmbrăcată cu jurisdicțiunea unei țări străine. Când s’a constituita la 1872 uă societate anonimă, acea societate anonimă, care s’a formata în Berlin , s’a investita negreșită cu jurisdicțiunea germană, unde a luată nașcere, și a luată caracterulü séu, fiindăcă este uă personă morală, juridică, și prin urmare trebuia să aibă domiciliul ă séu, să fiă regisată de legile sale. E cé deosebirea între concesiunea Strasberg și aceia care ațî făcută-o d-vostră la 1872. D. Bozianu ficea că este uă monstruositate. Eî, ațî fostă nevoiți d vóstra sĕ faceți uă monstruositate, démü n’o aruncați în spinarea nostră ! Și consecința este că, de cândă s’a făcută societate anonimă, nu puteți să rescumparațî drumurile de seră de câtă sau după 30 de ani, sau cu acele mijilace care le-a întrebuințată tote Statele acelea care nă voită sé rescumpere drumurile de seră, ca Germania, Belgia, Italia, și în fine tote. Dérü, d-soră, după ce d-vostră ați creată acestă societate anonimă germană, care astăzi pare monstruosă, acea societate totă nu găsia destui bani ca să sfîrșască drumurile de seră. Și vă aduceți aminte că atunci omenii înțelepți au fusü : se le procuramă noi capitalul, fiindă că interesul țârei reclamă ca drumurile de ferü sĕ fiă terminate și societatea nu găsesce destui bani, fundă compromisă în Germania. Și chiară Bleichröder nu putea sĕ de credituli și a trebuită sĕ vină la guvernulu română ca să’la ajute. Și atunci ați venită d-vóstra la Cameră și ațî cerută mă împrumută de 63 milióne ca se le dați acestei societăți anonime ca să facă drumurile de feră și se ’i dați nu ca rescumpărare a linielor ferate, ci ca ună avansă care are să se țină în secolela mai târziiă. Și sciți ce faceți d-vostră, cari strigați astăzie că se pună drumurile de feră ipotecă ? Aduceți mă argumentă forte slabă. Apoi, cândă cineva rescumpera uă moșia și nu are capitală a respunde, atunci ce face ? Negreșită că iea mijiloculă celă mai putinciosă, adică asigură pe partea cealaltă cu lucrură în ipotecă până la respunderea întregului capitală. Și ca să fiă înțelesă de toți acei cari nu suntă obicînuițî cu speculațiunile financiare, voiă da uă esemplu : comuna Căinenii, moșia de moșneni, a fostă cumperata de d. Șuțu și pe urmă țăranii s’născulată și ’i aă făcută judecată lui Șuțu sau urmașilor ă sei, și judecata a hotărâtă ca moșnenii să rescumpere acea proprietate. Ei, neavendu bani, s’au dusu și aă găsită pe ună domni! Stiropolu, care a plătită acea rescumperare. FOIȚA „ROMANULUI“ 1 IANUARIU (31 DRAPELULU NUVELA De JULES CLARETIE Tradusă din franțuzesce de Ș Fr. D. — Urmare 1) — N In acestă momentu, Prusianiî, înaintândă încetă, déja cu siguranță, împingeau desele la rămase asupra cerului care începea a slăbi. Deja câțiva soldați speriați se destipină de grupa cea eroică și se amestecaă în mulțimea înspăimântată care fugia prin șoseaua de la Genappe. Atunci i se păru lui Fougerel că aude ună strigătă mare, tată deuă dată rugătoră și impunătoră, ună strigătă care îi poruncia de a scăpa drapelul, și era vocea lui Malapeyre. Cei două căpitani se uitară unul la altul, în furnulă întunecosă ce-i înveluia. Ei schimbară uă privire răpede ca ună fulgeră. Se înțeleseră. Bătălia era perdută. — Suntă pre mulți! pre mulți ! fiicea Malapeyre. Peste câteva minute soldații lui Blăcher voră smulge din manile soldațiloră morți drapelulă grenadiriloră gardei. Trebuia dorü scă sa distrugă pentru a împedica uă astăferă de profanare. Fougeres înclină drapelulă și, rupându’i cada pe ună tună, îi smulse bucata de mătase. — Ingropă’lă, fuse elă amicului sod. Era, la piciorele loră, printre cadavre, ună pămătură ruptă. Malapeyre îlă luă și săpa cu elă uă gaură destulă de adâncă în pământură muiată și noroiosă. In acea gaură, elă depuse drapelulă ca într’ună mormentă și’să acoperi cu ună straia de pământă roșu de sânge. Cândă rădica capul spre Fougerel, elă au fii pe căpitană care îi fucea cu ună gestă plină de mândriă: — Acum, să trăiască Francia, putemă să murimă ! Și amândouî supt mitralia îngrozitore, printre țipetele de biruință ale invingătorilor, în mijilocul plângerilor sinistre și ale amenințărilor, învinșiloră, acei omeni, reci, surîfrendă, fericiți că aă scăpată drapelul ă loră, aruncaă ca uă armă neputinciosă cada ruptă în facia Prusianiloră, cari acum împușcaă careulă fără a mai ochi. Peste puțină nu era să mai română în piciore pe câmpul de bătaiă de la Waterloo de câtă celă din urmă careă, acela pe care îl comanda Cambronne, și în care Napoleon I voise se închiriă ca se mare; cei din urmă luptători ai armatei francese eraă se caftă costă la costă, sdrobițî, eră nu învinși. Fougerel și Malapeyre iernaseră pe câmpul de luptă. Răniți amendouă, ambulanța despărți multă timpă... Vădată vindecați, se întorseră acasă, pe fosă; cei cari îi vedeau, triști, palifii, reți îmbrăcați, credeau mai lesne că sunt cerșetori de câtă soldați. Dora ei se simțiră destulă de bogați, aducându’și aminte că’și îngropaseră, ca nesce sgârcițî, singura comoră ce prețuiaă în lume, căci represinta onorea națională, purta colorile francese și li se părea că era ca uă iconă pipăită a țărei. Cândă își aduceau aminte de acea fii îngrozitore, în care, totă fiind perdută, ne mai arendă împrejurulă loră de câtă marțea, se împotriviseră până la sfîrșită, cu sângele în ochi, cu insulta la gură, cu mâna înțepenită pe mânerulă săbiei pe care ară fi ruptă-o ca sé nu o prede; cândă evocaă acea ultimă scenă a dramei ai cărora actori fuseseră, acele grămezii de morți cu forme stranie, acelă ceră incendiată, acea mulțime de uniforme roșie și negre, acea liniă de focă care înconjura acelă careă de omeni o târîțî se moră, apoi acelă drapelă sfâșiată, acea codă ruptă, acelă stindardă disputată dușmanului și scăpată, cândă își fuceaă : ,Amă făcută acesta*, Fougerel și Malapeyre rădicau fruntea, se uitaă unulă la altulă cu ochii mulămițî și’și strîngeau mâna repetându’și : ,Celă puțină, ei nu au luată drapelulă grenadiriloră gardei!* Acesta ideiă era mângâierea loră, acesta faptă era consacrarea vieței lor. Puși la pensie, nefolositori, ei se gândiaă că celă puțină ei singuri resbunaseră onerea țetei și a regimentului. De aceia cândă vorbiră de acelă trecută, cei douî căpitani surîdeau, Fougerel își freca mânile și Malapeyre îi fucea : — Aide, se chemă uă pahară de Madera în sănătatea drapelului. Nu poți se refuzi acesta! 1) A se vede Românulu, de la 29, 30 sși 31 Decembre. Astă-felă trăină, liniștiți și mulțămiți, acești omeni cari își deschiseseră vinele ca să facă uă clavidă de purpură suveranului soră și cari și-ară fi dată viața pentru a cruța uă înfrângere Franciei. hir uă seră , sedeați la mesa soră obicinuitâ, Fougerel fumândă și ascultândă scomptură bilelor de fildeșă ce se invertină pe biliardă. Malapeyre, care citia ună fiiară sosită de la Paris, făcu de uădată uă mișcare, scosă ună țipetă înăbușită și lăsă se caftă pe nosa de marmoră farulă ce ținea în mână La mișcarea ce făcu amiculu sea, Foughel privi pe Malapeyre cu mirare și cu îngrijire. Malapeyre era galbenă ca ce ra buza sea inferiora tremura supt umbra mustaței. Semena a unui omă care se fnăbușesce. — Ce ai? întreba Fougerel. —■ Ce amă? făcu Malapeyre. Voi se vorbéscu, dérü vocea ’i-se opri în peptă; elă lua narură cu mâniă și, arétându cu mă degetă tremaurândă câteva linii lui Fougeret, elă fise numai acestă cuvântă : — Citesce! (Va urma).