Romanulu, septembrie 1882 (Anul 26)
1882-09-15
692 Consiliul comunale al capitalei a contribuit cu suma de lei 2000 la rădicarea monumentului lui Garibaldi. D. Sindic al Romei, primind acesta sumă, a respins primarului capitalei prin următorea adresă : „Simțimintele generose apropie pe omeni și înfrățesc națiunile prin legături de strânsă alianță, de forte amicițiă. Și eu, scriind acesta adresă d-v0stră, cu rugăciune d’a o împărtăși consiliului comunal, mă fac interpretul inimei Românilor, ale căror manifestațiunî fură totdeauna de cea mai viă simpatie pentru acesta nobilă și antică rasă latină. „Actul generos ce represintațiunea acelei cetăți (urbe) împlinia cu darul de 2,000 lei, destinați în ajutorul monumentului ce națiunea italiană rădică marelui general Garibaldi, adaogă titluri noui ,la afecțiunea nostra și la gratitudinea ce avem pentru puternicul popor român, cu care ne fălim împreună de gloriasa origină și istorie. „Presintând dar atât d-v0stră cât și consiliului comunal român frățasca salutare a Romei, vă rog se bine-voiți a primi espresiunea deosebitei mele stime și considerațiuni.“ *• ** Societatea Concordia română, în vederea Congresului economic ce va avea loc la Iași în 10 Octombre viitor, a mai adresat un apel câtre cetățeni, rugându-î a lua parte în număr cât se va putea mai mare la acel congres; adesiunile la congres trebue îndreptate președintelui Concordiei române până la 5 Octombre cel mult. Până atuncea, întruniri pregătitore au loc în fiecare Duminică la ora 1 p. m. în locali 1 societaței. * * * Vocea Botoșanilor spune că mai in toți anii s’a observat ca compania caii ferate Lemberg-Cernăuți-Iașî neglige în totul transportul cerealelor nostre. Anul acesta pnse lipsa de vagone e mai mult simțită decât oricând. Tote grânele nostre sosite la gară, ne mai având loc prin magazii, sunt espuse afară tuturor intemperiilor. Numărul vagonelor e atât de mic încât trenurile ce circuleză zilnic, ridică cantități nesimțite din marele deposit ce tot cresce. Din acesta causă prețurile la noi sunt și mai scăzute decât pe aiurea; comercianții se refusă de a cumpăra, neputând compta pe termenul predarei și nici vor a lua riscul stricatei pânei espusă la ploi și perdere. Nu e de ajuns scăderea prețurilor ce a sdruncinat calculele agricultorilor noștri, trebue să mai contribue și noua administrare a cailor ferate pentru ca producerile nóstre să mai capete să lovitură de grație. Ni se scrie din Telega : Profit de acest prilej pentru a-ți mulțămi de graba ce ai pus a publica scrisórea mea de la începutul acestei luni, privitóre la uciderea unor condamnați d’aicî. Acum voiesc a te pune în cunoscință de un alt soia de barbaria, esercitată de câtre administrațiunea tehnică a minelor, și anume de ingeniarul V. I. Istrati. Ceea ce îți voiü povesti, fiind de uă gravitate patentă, sunt sigur câ vei pune aceeași grabă de a chiema băgarea de somn a celor în drept asupra acestor fapte și vei contribui ca un forte puternic factor la îndreptarea râului. Mai nainte de totodată să scii câ de la venirea aici a acestui ingeniar, intriga și destrăbălarea au fost cele două predominante însușiri ale tehnicei locale. Mina, așa de bine condusă de fostul ingeniar Zolu, a mers din neîngrijire în neîngrijire până la starea de azi, când în interiorul iei nu vezi nici alinierea cuvenită, nici curățenia trebuinciosă. In adevăr, dacă te cobori în mină, trebuie să umbli cu cea mai mare atențiune, din causă ca la fiecare pas esti ROMANULU 15 SEPTEMBRE 1882 silit să urci sau se coborî mormane de sare, ori să țî mpî piciorele pene la glesne în baltacurî, orî să te îngropi pene la genunchi în sare măruntă, adică fără mituri de bolovani ciocăniți. Din acesta causă, sarea în formali (bolovani regulați) se estrage fórte greu, și atât depositele suferă cât și particularii cumpărători. Dovadă despre acesta este ca mai în tate filele se înapoiază câte șapte-opt vagone din causa lipsei de sare și se refuză vândarea la particulari, păgubindu-se Statul cu câte 4—5 mii franci pe fiecare Z. Acesta pagubă dureza de mult. Direcțiunea generală a observat ingeniarului, dar acesta s’a sculat câ condamnații nu ajung pentru a estrage atâta sare cât se cere. Acesta sculă s’a repețit și în persona d-lui Cantacuzino, acum uă lună, când a fost aici. D. directore general, cremend pe ingeniar pe cuvânt, i-a permis sĕ îngagieze și omeni liberi, cari sĕ lucreze cu plată, împreună cu condamnații. S’au îngagiat și omeni liberi, dar nu se scie cum se face cu râul e același. Și, apropos d’acest punt, vom spune în parentesă, câ gurile rele afirmă și susțin ca ingeniarul ar face un adevărat jaf cu întrebuințarea liberilor, adică ar întrebuința un număr, or în statul de plată ar scrie alt număr mult mai mare. Să mai zice ca în acesta negustoria ar fi amestecat și copistul ingeniarului, un anume Dragon, îndestul de cunoscut pe la direcțiune ca spion, intrigant, om de încredere al ingeniarului și ca unul care întrebuințază fară nici să socotelc diferite materiale din curtea ocnei pentru a -și face pridvor la casă, ori coteț în curte, ori altele. In privința acestui Dragon, și a meschinăriilor sale, scie destule ingeniarul-inspector Dianu, care ’l și destituise la ultima sea inspecțiune, dar l’a iertat după rugăciunile lui și insistența cămărașului promițând îndreptare. Din căușele mai sus arătate condamnații sunt nemulțămiți și nesupuși. Oă altă dovadă despre miserabila administrațiune tehnică a minei este și următorul fapt care e de natură a revolta pe un om onest și care singur ar fi de ajuns pentru ca făptuitorul să fie trimis înaintea parchetului. Sarea nu se ajunge, țăranii cumpărători nesciind acesta, vin cu carele și boii de câte 4—5 postii. Aici li să trice în prima ji: „Sare nu e pentru voi nici adi nici mâne, deca voiți vă putem înscri la rînd pentru cutare <ji (peste trei sau patru file, ba unii și peste mai multe file).“ Bieții ameni să văd astfel puși în greua dilemă: sau a se înapoia și a reveni la fiua ce li se fiiseza, adică a bate boii Zece poști degeaba, sau a sta p’aci, mai bucuroși să cheltuiască la han 3—4 lei decât să ’și omore boii; și, cei mai cu depărtare roman și aștepta se put a cumpăra sare. Ingeniarul chiamă la sine pe țăranii cari ascepta sare și le cjice: „Daca voiți să scăpați mai curînd, puneți mâna și faceți cutare sau cutare lucru.“ Bieții omeni, unii primesc de bună voie pentru interesul de a scăpa mai curînd, alții se mai codesc și protesteza, dar la urmă și aceștia sunt siliți a primi pentru ca voința ingeniarului nu cunosce împotrivire și nuuă dată s’au verjut ómenii pălmuiți și hușiți de însuși ingeniarul în curtea ocnei și de față cu lume străină. Țăranii lucreza astfel câte trei patru jile, bine înțeles fără plată nici de mâncare și se întâmplă unora ca la jiua ficsată pentru a lua sare, fiind ocupați de ingeniari, vin la cântar prea tare fiu, adică după ce se închid porțile și rămân tot fară sare, fapt pe care însu-mi l’am putut vedea. Notez tot vă dată, ca acum vă săptămâna un nenorocit de țăran pus de ingeniar să sape la un mal de pământ, în loc de sare, s’a pomenit câ se surpa malul și apucându-I piciorul supt robă i Fa frânt cu desăvârșire... Ți se făcea mila în cel mai înalt grad să vei fi pe acel nenorocit schilod din causa unei lucrări la care nu era îndatorat. Nu mai departe decât în luna trecută, inspectorul Dianu a anchetat faptele acestui ingeniar, cu care ocasiune l-a și destituit pe unul din cei mai credincioși, pe vătaful de la cai, fugit în urmă cu 800 franci ai cămărășiei și despre care ingeniarul zicea totdeauna : «ine va voi să s’atingă de Vasile va trebui mai antena să treca peste corpul meu ! Cu ocasiunea numitei anchete, s’au dovedit multe meschinării de ale ingeniarului, precum întrebuințarea pe flecare și a 4—5 perechi de cai în preumblările sale, risipa materialului din curtea ocnei, încongiurarea lui de omeni incapabili și mai onestî, arogante câtre tóta lumea și altele. Raportul inspectorului a fost dus la direcțiune , dar lumea s’a pomenit ca nici uă schimbare nu se face, afară de interzicerea de a se mai întrebuința caii afară de serviciul minei. Terminând, voi povesti un mică scenă caraghiosa la care a asistat lumea de aici. Ingeniarul, care se vede ca primisemr’un nou avertisment de la direcție, vine ca un fulger (așa umblă totd’auna) în curtea ocnei, chiamă împregiurul său vr’uă căți-va omeni de serviciu și cu aerul unui tribun roman, rădică în sus mâna drepta, întinde peptul înainte și se ține următorea cuvântare (autentică) : „Sciu cu tata că mărășia este în contra mea. Sciu ca inspectorul nu mă voesce și directorul general mă privesce râu. Dar să sciți ca nu-mi pasă de nimeni. Dacă-se dracului și inspectori, și director și D-jeu ! Nu vreau să sciu de nimeni pe câtă vreme va fi deputat socrul meu Vasile Buzdugan și ruda mea Agarici. Am de gând să curăț cămărășia de toți funcționarii și să pun ómenii mei. Așa dar să scrți ca decât să fiți nesupuși câtre mine, mai bine să vă dați pe gârlă. Ce mi-a făcut inspectorul Dianu ? M’a oprit să mai întrebuințez caii de la ocnă pentru mine. Eu am pus ordinile lui și ale directorului la dosar și am să mă plimb chiar cu 14 cai la trăsură daca așa îmi va plăcea.“ ...SP91*----------— ACTE OFICIALE Sunt mutați: Veterinarul de escadron Constantinescu Ion, din regimentul 2 roșiori, în regimentul 1 roșiori. Veterinarul de escadron Focșea Nicolae, din regimentul 1 roșiori, în regimentul 7 călărași. Veterinarul de escadron Capitan^AHS Tarin, din regimentul 7 călărași, în regimentul 2 roșiori. Medicul de batalion clasa I. Ionescu Nicolae, din disponibilitate s’a trecut în posiție de reformă, pentru infirmități incurabile. Consiliul județului Muscel este autorizat să se ocupe, în sesiunea sen estra-ordinară, și cu destinarea unui fond din care se se plătască rămășițele ce el datoresce din tacla unu la sută pe anii trecuți, ce formeza fondul pentru epizootii. Consiliul județului Memțu este autorizat ca în actuala sesiune extraordinară să se ocupe și cu alegerea de supleanți în comitetul permanente. Consilierii comunelor urbane și rurale din plasa Mangalia, județul Constanța, se vor întruni în localurile primăriilor, și vor alege, un consilier, spre împlinirea vacanței declarată în consiliu prin încetarea din viață a consilierului Abdula Ilagi An. Consiliul județului Dâmbovița este autorizat ca, în sesiunea sen estraordinară, să se ocupe cu mai multe cestiuni. S’a autorizat consiliul comunei Bivolu, din județul Dorohoiu, se primască legatul lăsat de câtre repausatul Iordache Const. Boldur Lățescu, pentru construirea unei biserici pe moșia cu același nume. Sunt numiți și permutați: D. C. Dianescu, comisar clasa I, pe lângă poliția capitalei, în locul vacant. D. Dimitrie Ponici, polițai la orașul Peatra, din județul Nemțu, în locul d-lui Tasache Crăcăon, demisionar. D. H. Constantinénu, comisar clasa II, pe lângă poliția capitalei, în locul d-lui D. Christescu. D. Nicolae Ion Făgărășanu, în postul vacant de grefier comptabil în penitenciarul Focșani. D. Al. Alecsandrescu, grefierul comptabil de la arestul curților Craiova, în asemenea calitate la penitenciarul Bucovăț, în locul d-lui L. Manovici, care va trece la Craiova, în locul d-lui Alecsandrescu. D. Grigore Dimitrescu, licențiat în drept, fost președinte de tribunal și avocat public, este numit comisar al guvernului pe lângă casa de credit agricol din județul Argeș, în locul d-lui Teodor Lerescu, demisionar, D. Marin Constantinescu se numește în funcțiunea de controlor și aginte de urmărire, în locul d-lui Alecsandru Max, care a reușit la concursul depus. D. Ioviță Țenescu, fost supt-casier la județul Teleorman, se numește în funcțiunea de controlor și aginte de urmărire, în locul d-lui D. Scradonu. 1. N. P. Gărdăranu se numește în funcțiunea de controlor și aginte de urmărire în locul d-lui C. Șerbănescu D. Ștefan Mărculescu, actual verificator clasa II, al casieriei județului Argeș, este numit în funcțiunea de verificator clasa I, la acea casierie, în locul d-lui Dimitrie Papadopolu, demisionar, și d. Dimitrie R. Niculescu, în funcțiunea de verificator clasa II, în locul d-lui Mărculescu, înaintat. D. Vasile Botez s’a numit în funcțiunea de verificator clasa II, la casieria județului Tutova, în locul d-lui George Botez, demisionat. Se numesc mijlocitori la bursa de comerciu de pe lângă camera de comerciu a circumscripțiunii IX, cu reședința la Galați, personele: Mijlocitori de schimb.— D-nii: Pericli S. Levici, George Pashali, M. L. Heilpern și Panaghi M. Pana. Mijlocitori de mărfuri.— D-nii: Panaite Alecsăndrescu, B. Flaci, Emanuel N. Dimitriu, B. Brenning, I. Mihailide, P. Caravanopulo, A. N. Ianussi, P. Cumbuni, L. M. Mathias, N. Silberstein, C. G. Metaesa, I. Carpen, Andronic G. Boscof, Alecu Ionide, Panaghi Potamiano, Spiro Metaxa d’or, Arthur Glocksberg, Panaghi Catalli, I. M. Vellasty, Teodor Petrovici. Sa acordat uă prelungire de concediu de trei luni în Francia, medicului de batalion Papilianu Constantin, peste cel care la avut acordat, pentru terminarea studiilor, cu începere de la 6 Septembre curinte. M. S. Regele a bine-voit a conferi crucea de comandor al ordinului Corona României, d-lui Dimitrie Mavrocordat, fost colonel, fost membru la curtea domnesci. M. S Regele a bine-voit a acorda medalia Serviciul credincios de argint sergentului Christofi Ilie, din regimentul 1 călărași, și ca sarmarului clasa II, Ivanovici Nicolae, din serviciul divisiei III militare teritoriale. M. S. Regele a bine-voit a acorda d-lui Bartolomeo F. Wiest, capul musicei regimentului 1 linie, autorisațiunea regală pentru a putea primi și purta insemnele ordinului Casei de Nassau clasa IV, ce i s’a conferit de A. S. Ducele de Nassau. Se declară urgința pentru luarea în posesiune a terenurilor necesarii la construcția cailor ferate Bucurescu-Fetești-Dunăre și Făurei-Fetești-Dunăre, cu ramurile Călărași și Slobozia. PROCESUL BLAREMBERG—SAN-MARIN Urmarea ședinței de la 13 Septembre D. Vernescu reproduce, în privința alibiului propus de prevenții, argumentațiunea procurorului. Ași fi desertor dacă n’așî face tot ce mi sta în putință ca să dovedesc faptele și culpabilii să-și ia pedepsa. N’am nici un interes ca un membru al societății să fie veștejit, fiă acel membru chiar d. San-Marin. Mi s’a părut ca onorabilii adversari au spus c’am luat în ajutor pe săraci, c’am voit a influința justiția vorbind pentru aceia cari n’aț pânea din tóté Zilele. S’a zis acesta ca să s’arate ca d. Blaremberg nu face să speculă din acest proces, ca nu voiesce să-și satisfacă onorea, nici plăcerile sale cu banii d-lui San-Marin. D. procurore Manolescu, luând cuvântul, declară ca ministerul public menține primele sale conclusiuni. La 4 ore și jum. se da cuvântul d lui P. Grădișteanu. Pledoaria d-lui P. Grădișteanu S’a spus ca am venit spre a apăra u afacere ordinară; după credința mea, cei ce au avut uă asemene părere s’au înșelat, nimic nu este ordinar în acesta afacere, totul este estra-ordinar. Este estra-ordinar de a vedea partea civilă renunțând, potra cer la despăgubiri și conchidend prin a cere pedepse. Este estra-ordinar ca apărarea să fie victima, din partea chiar a decanului, de insinuări de tot felul. Este estraordinar a veni aci cu impresiuni din Cameră, cu impresiunile din primele momente. Recunosc ca opiniunea publică are drepturile sale, drepturi incontestabile, într’uă cestiune solemnă, dar să-mi fie permis ânse, în acesta afacere, a pune înaintea M. S. Poporului pe M. S. Justiția. Este estraordinar a vedea partea civilă vorbind despre altceva cu totul, decât de ceea ce a vorbit ministerul public. Am dreptate să spun ca totul este estraordinar ; partea civilă și apărătorii săi ne spun : ați comis uăi crimă ; de ce atunci nu suntem trimiși înaintea suveranității poporului, înaintea juraților? S'a spus ca totul ne protege, magistratura întrega a fost pusă în suspiciune, s’a pretins ca ea ar fi instrumentul puterii secrete care persecută pe d. Blaremberg și doresce disparițiunea sea politică. Decanul ne a spus ca nu vorbesce în numele său personal, ca toți sunt solidari; mă mir atunci cum onorabilii mei contrați și amici politici pot sta încă pe acea bancă, după cele ce au auzit. D-nii Fiera și Giani protestază contra acestor cuvinte. D. P. Grădișteanu. Încă un fenomen extraordinar, trei dile am suferit să fim adăpați de tot felul de insulte, am ascultat cu mult sânge rece, nici un semn de protestare nu s’a arătat din nici uă parte și când luam cuvântul spre a ne face datoria, ne vedem amenințați. Eu am adus aci politica séu d. Rascal ? Eu am adus politica, san d. Blaremberg, care zicea ca în acesta afacere nu caută să se apere pe sine, dar câ voiesce ca sicarul să ’și dea compt câtre cei ce l’au trimis. Atunci nu erau pute aci, eu eram, am acele vorbe, le-am notat. Acusațiunea pretinde ca în Ziua de 24 Mai d. San-Marin a bătut pe femeia Anica Scorțanu, ca în ziua de 26 Mai, asistat de d. Stoicescu, a comis faptul de bătaie contra d-lui Blaremberg. La aceste acusuri am se răspund: pe ce să întemeiază ele? D. San-Marin nu nega ca a comis faptul, cere pedepsa meritată însă. In privința d-lui Stoicescu nu este tot astfel. Se ’mi dea voie d. decan al avocaților se ’i întreb ce deosebire face între complicitate și asistență ? Este de observat ca ministerul public ne acasă numai d’uă complicitate morală. Acusațiunea pretinde câ Anica Scorțeni merge la d. Stoicescu pentru un proces, d. judecător de instrucțiune și d. procuror spun ca procesul există și ca din nănălucă d-nii Stoicescu și San-Marin să pun să bată pe femeia Anica. E bine constatat că procesul, acelei femei, este terminat pe calea penală de acum 4 ani. D. jude instructor afirmă că procesul există când chiar în cabinetul d-sale era terminat de 4 ani. Anica a mințit deci nu avea proces și alta era causa care o făcea să intre în casa d-lui Stoicescu. Este de observat că advocatul îi spune să vie la 11 ore și ea vine la 6 ore, la ora când scia că nu va găsi pe advocat. Voiți să spuneți ca acea femee a venit în numele artei persane. Ce căutați atunci, mână în mână cu Anica, care a causat tota afacerea. Amicii d-lui Blaremberg vin să depuie în favorea Anicii, pentru atâtul d-lui Blaremberg. D. Blaremberg pare să fie un bărbat politic însemnat, pate ocupa un loc forte sus, așa de sus încât se pute da certificate de smintire unor medici celebri, dar de ce n’ar fi capabil, în viața privată de a face un lucru ca acela de a trimite pe Anica? Nu l’am vezut ore, cu câteva zile înainte, jucând un rol într’un scandal, a fost victima unei bătăi, nu pentru politică; dupe aceste fapte indignarea d-vóstra mi se pare cam de ocasiune. Ați mers mai departe; d. Vernescu a atribuit d-nei Stoicescu cuvintele : „d-tea ești Anica de la d. Blaremberg?“ insinuând acea calomnie cu d-na Stoicescu scia ca d. Blaremberg avea acea femeiă ca cerșetăre de amor. Nu astfel se respectă onorea familielor, d-le Vernescu. D. Ionescu a pretins câ d. San Marin trebuia să se adreseze justiției, el nu a și face dreptate singur. Rog pe onor, represintante al baroului iașan a-mi spune în ce tecst de lege a vezut cea mai mică pedepsa pentru asemenea fapte? Întreb easă pe cei ce au cultul familiei, déca ar vedea că femeiă, ar auzi-o făcând asemene propuneri surorei lor, îi întreb daca ar putea sta nepăsători și s’ar adresa la justiție? Lesne este, d-lor, a da lecțiuni de paciințâ, întrebeasă pe d. Ionescu, care ne-o recomandă acea paciințâ, să-mi spună, în consciință, să-și aducă aminte deca, fiind tânăr, văzând ca se insultă sora d-sale, ar fi stat cu brațele încrucișate ? Nu, desigur. Chiar d. Blaremberg ne-a spus, cu orecare mândrie, ca s’a bătut în duel; a și spus, cu orecare fineță, numele martorilor adversari. D-sea nu s’a adresat la tribunale, a preferat duelul, care este un delict. S’au vezut magistrați înalți, care ocup uă mare posițiune în țara nostră, puind mâina pe revolver pentru a răsbuna insulta fostă femeei sale. Cine l’a putut condamna? Azî avem înaintea nostră un frate, neînsurat, care ține la onorea surorei séle, el a crezut ca era de datoria sea să acopere cu persona sa, să caute a ascunde cumnatului său, câci el are uă familie, el este tată. Nu fac apologia brațului precum nu fac nici apologia duelului, nici a mamei d’a să crede victimă politică, dar zic ca naturele violente sunt și sincere. Când vedem un un militar, care scie cum se póte pedepsi și el, ne zice: declar ca am bătut pe d. Blaremberg pentru motive pe cari le reservă pentru mine. Cred ca avea motive acel om d’a bate pe acea femee, actul este regretabil dar sculabil. Vă sfidez să faceți altfel găsindu-vă într’u asemenea circumstanță. După cererea d-lui Grădișteanu, fiind 6 ore, ședința se suspendă pentru 1/2 oră. Ședința se redeschide de la orele 6 s/4. 11. Petre Grădișteanu urmând : Ordonanța judecătorului de instrucțiune dimpreună cu onorabilul procuror Z’c. In Z^ua ^e ^6 Mai San-Marin, asistat de d. Stoicescu, a lovit cu precugetare, cu pândire pe d. Blaremberg. In ceea ce îl privesce pe densul, San-Marin nu tăgăduesce faptul. Se Zi ce însă: Stoicescu a fost cumplice pentru ț|| nu se pute concepe ca fratele să fi ascund bătaia de la 24 Mai, și Stoicescu prin urmare era interesat mai mult la uă resbunare. Afirmațiunea acesta însă nu se întemeiază pe nimic. Plimbarea de la șosea nu pate fi considerată nici chiarcată asistență morală. Ea era un ce obicinuit pentru d. Stoicescu. Se vorbesce de omul ce stă la spatele trăsurii lui Blaremberg; are póte fi Stoicescu acela ? Citesce mărturia d-lui Blaremberg, care spune ca a vezut trăsura cu d. și d-na Stoicescu mergând spre Bucurescu. Birjarul care vorbesce de acel om veZut la spatele trăsurei, spune ca nu pute afirma daca acel domn era Stoicescu, pe care îl cunosce bine, el mai afirmă ca după bătaie brigadierul a apucat într’uă parte, civilul într’alta, și ca brigadierul s’a suit apoi în trăsura în care se aflau deja d. și d-na Stoicescu. Se mai zice ca Stoicescu cunoscea faptele săvârșite de cumnatul său de órece se uita în deret și ca probă se da faptul că a oprit trăsura pentru ca el să se potă sui. Dar nimic mai ușor de explicat. S’a uitat la spate când a auzit sabia zornăind! Cel d’äntâiu instructor în cașul de față a fost comisarul regal; acesta nu găseșce nici umbră de complicitate. Însuși primul procuror de atunci a înțeles acesta, și a lăsat justiția militară să-și facă cursul. Ideea de complicitate a luat naștere în parlament justiția însă nu se pute lăsa a fi influințată de opiniunea personală a unui membru din adunare, ori cât de sus ar fi pus dânsul. Tot din adunare a plecat ideia de pândire și premeditațiune Pe ce ânsă se pute sprijini acesta ideiă ? Sfidez a se găsi în depunerea lui San-Marin câ a pândit pe Blaremberg; el a declarat ca la 25 Mai a mers singur la șosea să-l găsască, și daca îl lovia în acea zi se putea zice câ Fa pândit, câ este premeditațiune, dar nu-1 hOITA ROMANULUI 15 SEPTEME 8 PORTRETUL IIPERATULUI de W. HAIFF — Tradus din limba germană — X (Urmare) — Negreșit fară multă variațiune, dar și fară multă plăcere, observă bătrânul domn, care se uita și el, eternă uniformitate de sute de ani. Băețelul bălan va fi trimis curând la scala, unde învățătorul îl va bate regulat în tote zilele, tocmai precum s’a întâmplat și moșului său. Junele va deveni soldat séu pentru cățîva ani va sluji în oraș. Când se întorce acasă și când mare tatăl său i se da un peticei de pământ și se căsătoresce, și déca are patru copii, își vor împărți miserabila mică moștenire între dânșii și vor fi de patru ori mai săraci decât el. Așa cresce miseria din generațiune în generațiune; pentru a-și procura praful de pușcă ce-l trag astăzi în vânt ,șî-au impus privațiuni un an întreg ca să aibă și ei vă Zi în care să potă să-și uite mizeria. Și orășianii numesc acesta uă serbare, uă petrecere populară! ■— Nu vedi lucrurile prea întunecose, unchiule, respinse aspețe. Mărturisesc ca găsesc în acesta ocupațiune uă poesie încantatare. Omenii sunt atât de iuți în mișcările lor! De ar fi în locul lor țăranii din patria mea, cât ar fi de stângaci! Mi-e încă rușine de nedibăcia mea d’al-altăierî, luasem într’una din viile d-tele cuțitul din mâna unei fetițe, vrând să-i dau uă mână de ajutor; după ce tăiasem un strugure, fetița se uita numai la tăetură și-mi zise zîmbind : „Se vede ca n’am tăiat încă struguri“; tăiasem drept, în loc d’a tăia d’a curmezișul. Nu! culesuljinilor îmi pare uă serbare continuă a nature!, uă adevărată poesie. — Poesie? respinse Ana, aruncând uă privire melancolică spre munți. Uă poesie care îmi sfîșie inima. Acesta îndeletnicire veselă îmi pare uă iconă a vieței. După lungi suferințe și mari privațiuni uă singură Zi de bucurie, care prin razele sale luminose lasă să se vedá și mai bine întunericul ce-o încongiură! O! de ai putea cunosce mai d’aprope viața acestor sărmani! Dacă ai putea săi vezî în Zilele d’ăntâi fi ale primăverii! Orice iernă face mari stricăciuni în viile lor, zăpada ínmâie pământul roditor și ’1 prăvăleșce de vale. Bătrânii și tinerii, toți fâră osebire, lucruză, adună pământul luat de apă și ’1 duc él la munte, îl pun cu mare grijă în giurul vitelor. Dis de dimineță, în arșița sorelui, la amiazî și până tăi’Ziu séra se urcă necontenit, cărând mari greutăți, sus pe treptele cele înguste. Ce bucurie, déca vița cresce și învelesce, dar și ce grije amare, déca gerul cade și strică planta delicată. Și dupăuă nopte frigurasa, după rouă rea, cât este de tristă a doua zi ocupațiunea lor. Mai nainte chiar de resaritul sorelui, toți, până și copii cei mai mici se duc la vie, pun tot felul de cârpe lângă vite și se aprind ca fumul se apere planta de degerat. Ca nisce suflete într’un purgatoriu îi vezî preumblându-se printre flăcări și fum. Copiii alerga ïncoce și ’n colo ; ei nu pot calcula încă nenorocirea ce văd cu ochii; dar bărbații și femeile o sciü. — Intr’adevar! este bolnavă, Ana! Zise bătrânul Thierberg, apropiindu-se de fiica lui și puindu-i mâna pe frunte. Altădată erai atât de veselă tomna, și acum nutresci gânduri atât de triste și nu ești veselă cu cei veseli. Ești bolnavă ? Ana se roși și se sili apărea mai veselă decât era. — Nu sunt bolnavă, iubite tată, respinse ea, dar sunt destul de bătrână ca se-mi fiă permis a avea câtevă dată așa numitele idei tomnatice. Cineva nu póte fi totdeauna veselă și — Dumnezeul meu! striga sculându-se repede — nu este el ? vedeți colo!... — Willi? Zise Ranton cu mirare și se întorse în partea unde arăta Ana. ■— Dar cine? întreba bătrânul, uitânduse când la fata lui tremurândă și turburată, când la ospele lui. Cum îți vine Willi în gând ? Cine era se vie ? Spuneți, vorbiți în fine! Dar în acest moment intra acela care causase esclamațiunea Anei, era bătrânul gardist. El nu puse încă piciorul pe terasă, când Ana, uitând orice altă considerație, alerga spre dânsul, îl apuca de mână și era se-i adreseze uă întrebare, dar îi lipsi vocea. Bătrânul soldat își retrase surîzând mâna, saluta milităresce și-și făcu raportul, câ generalele va sosi chiar diséru acasă și... — Este liber? îl întrerupse Ana. — Și ca aduce cu sine pe fiul său, care în urma cuvântului lui d’onore ș’a cauțiune cedete generarele, a fost liberat din inchisore. In ochii Anei luceau lacrămi, ea tremura și fu silită a lua un scaun ; bătrânul Thierberg, surprins d’acesta priveliște, își musca buzele și se uita supărat la fiica sa, ci Albert, citind în trăsurile unchiului său câ bănuiesce un secret al cârui singur părtaș până acum era numai el, se simți și el tulburat; se temea de Ana și înțelegea în acest moment ca ar fi fost mai bine pentru densul a nu se amesteca în acesta afacere. — Spune d-lu generare că-i mulțămesc și că-1 felicit. Zise după uă pausă penibilă domnul de Thierberg grenadirului, și î făcu semn să se ducă. Doresc numai, urma preumblându-se necăjit pe terasă, doresc numai, ca închisorea de căte-va luni să fi fost d’un bun resultat pentru domnul resturnător al lumei! Căte-va luni n’ar fi stricat nimic, pentru a-î mai reci sângele înfocat și a-î lănțui puțin limba. Dar acestea tóte sunt moștenirea prea învățatei sale mume! Un june d’uă nobleță nepătată nu s’ar fi rătăcit pene acolo; écé resultatul unor asemenea căsătorii, fiindca văzuse, câ în cercurile nóstre nu se uitase originarei burgesă, a insuflat fiului său aceste idei nebune republicane și a făcut din el un nebun, deca nu un om primejdios. Aceste și alte asemene cuvinte pronunță cu necaz și supărare ; d’uă dată se opri în naintea fiicei sale, se uita lung la dânsa și zise . Cred într’adevâr, cu esci mai bolnavă decât credeam; du-te în camera mea. Voiü cina astă fără singur cu varul teu, du-te! Sărmana copilă se duse fără a răspunde un cuvânt; ea cunoscea natura tatălui său și scia bine cu orice contrazicere îi întărită mai mult mânia; pate ca simțea ce se petrece în sufletul lui în acel moment, în care ea nu fusese îndestul de stăpână pe sine pentru a-și ascunde secretul. După ce plecase, bătrânul se mai preumblă câtva timp în tăcere, pe urmă oprindu-se întrebă pe nepotul său c’uă voce tremurândă : Ce aici tu despre acesta scenă, la care am asistat? Crezi c’ar fi cu putință ? — Nu pot să te înțeleg, unchiule. — Nu poți să mă înțelegi? Ce fel, să ți-o spui eu ensumi cu gura mea? — Află dar — am descoperit ca Ana iubesce — pe cel de dincolo — pe fiul generalului! La dracu, nepote! nu-mi răspunzi nimic? Cum poți să fii așa de nepăsător, când este vorba de onorea familiei tale? Vorbesce! — Nu pot vedea nimic aci, răspunse junele, care ar putea vătăma câtuși de puțin onorea Thierbergilor. Bătrânul Willi e nobil, e un generare renumit, e bogat... — Așa, să ne vindem onorea pe bani! La dracu! dacă n’ai fi nepotul meu. —Pe sufletul meu, nu mă mai cunosc singur în necazul meu!—Bogat? Vezi, nu crez ca copila mea să fie atât de degenerată, atât de ticălăsă ca să se fi gândit un moment la acesta. Ultele în giurul tau, totul până unde pute vedea ochiul mău era un dată al meu; astăzi nu mai posed nimic de cât aceste turnuri ce cad în ruină și câte-va pogone de pământ ca cel mai sărac țăran, dar ducă-se ș’acest puțin unde s’a dus restul, pună-mi-se sechestru pe tot, aruncă-mă la inchisore pentru datorii, sfărîme-mi-se armele familiei, décá voi consimți vr’uă dată... — Unchiule! îl întrerupse nepotul seu devenind galben, mai nainte d’a pronunța un asemene ultragiu, gândesce-te puțin. Ce vină are acest june ca tatăl sau e bogat? Ore purtarea lui este arogantă ? Ore faceel vr’uă pretenție din causa bogăției sale? mi-a scăpat ma î nainte cuvântul de bogat fără a-I atribui vr’uă însemnătate. — Nu, au dreptate. Willi nu sunt aro-