Romanulu, septembrie 1882 (Anul 26)
1882-09-19
ANUL AL XXVI-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI Linia de 30 litere petit, pagina IV.......................... 40 bani Doto „ „ „ pagina III................................S leî — A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea Harului, LA PARIS, la Havas, Lafflte et C-nie, 8 Place de laBourse LA LONDON, iaG.L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. C LA VIENA, la domnii Haasenstein și Vogler, Walfisch, gasse 10. «A PRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și A- merica. —Scrisorile nefrancate se refasă — 20 BANI ESIEMPLARUL REDACTIT JIM BRA» 81 AJUMINI 8TRATIUNI SA 14, 8TRADA DOAMNEI, 14, DUMINECA, 19 SEPTEMBRE 1882 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea ziarului și oficiile poștale LA PARIS, Ia Havas-Laffite et C-nie, 8, place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. PopovicI, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustavo Croce, Via San Francesco da Paola (N. 0.) 15, Genova. — Articolele nepublicate se ard — Timpul de la 5 Septembre, dice : „Scopul acestui meeting estraordinar, și cu totul contrariu obiceiurilor Evei, nu pré este espus cu destulă claritate.“ Contrariu, de ce ? fiind ca sunt țărani erau boiari ? Și când țăranii văd ca și d-vóstra faceți asemenea întruniri și chiămațî pe toți al vostrii, de ce are densii s’ascepte pe d. Smedianu ca să’i îndemne să se sfătuiască și ei. Și să notam câ denșii chiamă pe toți câți vor voi să vie la întrunirea lor. In fine, contradicendu-se, acum ca tot d’auna, cel de la Timpul cic mal la vale : „Negreșit țăranii sunt liberi se se întrunăscă sau nu, deorece acest drept este garantat tutor Românilor de Constituțiune.“ Având dar și pildele, și interesul și dreptul cu denșii, constatam și acesta nedreptá acuzare și mergem înainte 1). Țăranii sunt óre el iubiți, îngrijiți, dreptățiți și respectați la noi, sau contrariul ? Ce spun, ce publică, ce propagă necurmat în acestă privință, conservatorii de la timpul ? —Sunteți desprețuiți, de el pe totă diua sătianilor, urîți, bătuți, chinuiți și sărăciți. Vom arăta aci din nou, ci vom putea mai pe scurt, în ce ne unim cu confrații noștril și în ce ne despărțim. Ne unim când spun ca sătianii sunt nedreptățiți mai din tote puntele de privire. Nu ne unim când c]ic cu bine au fost el în totul și ce sunt rea numai de când partita liberală este la guvern. Ca dovedil am dat și mai dâm . Dică sătianul ar fi fost bine nu s’ar fi resculat la 1821 și la 1848. N’am fi audit în tóte cântecele lor. — Bate-I Dómne pe Ciocoi. — N’ar fi făcut eu acea durerosa dare de somn a stării lor , ce au espus-o la 1848 cu atâta energie, înțelepciune, bunătate și mărinimie, în des Jaterile lor cu proprietarii. N’ar fi aplaudat ca p’un Salvator pe cel care a făcut lovirea de Stat de la 1864. Déc’ar fi avut orecare avere, este învederat câ ’n 6 ani guvernul liberalilor nu l-ar fi putut aduce în sărăcia în care sunt. 1) A se vedea Românul de ieri. Déc’au avut scoli, se se dea dovedi ca liberalii le-au surpat. Déc’au soiut carte să s’arate cum liberalii le-au spart capul, le-au scos tótă solința cu care-1 umpluseseră conservatorii, și l’au adus astfel în starea în care este astăzi. Vom da însă, în acestă privință, dovedi și mai pipăite. Timpul de la 7 Septembre dice : ^Cele mai escelente legi, nu vor avea nici un efect într’uă țară unde munca agricolă se face cu aceleași instrumente primitive și cu aceeași risipă de putere musculară ca acum cinci sute de ani, unde munca industrială nu există, unde învățământul, de la bază pene ’o verf, este mediocru.*1 Cine a guvernat țara de cinci sute de ani, până la jumătatea anului 1876? Protivnicii noștri. Orice vor dire dor nu vor putea proba cânoi am găsit plugurile și mașinele Randsomer răspândite de câtre conservatori și le-am distrus, și am readus în țară pe cele din anticele fabrice daco-romane! Nu vor putea proba ca el au fost făcut fabrice, industrie și câ noi, în sase ani, am distrus tot. Tot Timpul, spune sătianilor în ziua de 12 Septembre starea lor de jale. „D. Obedenaru constată în opera sea, La Roumanie économique, ca tocmai în secolul acesta, al liberalismului, uă sumă de Români, pâteră jumătate de milion, au trecut în Dobrogea, pe când era turcescu, în Bulgaria, în Serbia.“ De guvernul nostru seu de trecut se vorbesce în cartea d-lui Obedenaru ? De persecutarea guvernului nostru au fugit acel cinci sute de mii de sătiani, sau de binele cu care erau înecați supt necurmatele guverne ale conservatorilor ? Aci, nici istorie n’are trebuință să scie cititorul, câci Dobrogea a devenit română după venirea la guvern a partitei liberale; deci, acuzarea făcută de conservatori pe denșii îl privesce. Tot el, și tot în acest articol, dte: „Domnul Ion Ghica constată același lucru. Sunt localități unde plugarii împroprietăriți, după ce au plătit anuitatea șapte, opt ani, au părăsit pământul, s’au făcut servitori și argați, sau au trecut Dunărea." Noi séu conservatorii facutau acest păcat ? Le numărâm pe degite; împroprietărirea s’a făcut la 1864; cei șapte, opt ani, arătați de d. Ghica, ne duc la 1872. Cine dér a guvernat țâra, mal ne curmat, până la jumătatea anului 1876 ? Numai conservatorii. Ece dér faptele lor de câtre el înșii descrise și inferate, timpul elice la 5 Septembre : „ Proprietarul român este interesat ca țăranul să nu fie în miserie, câci de buna stare a acestuia este legată prosperitatea moșiei sale.“ Ne unim cu confrații noștri când recunosc că așa cere să fie interesul proprietarului, bine înțeles. Nu ne unim însă când Ție cu proprietarii conservatori și au înțțeles și-și înțeleg astfel adevăratul interes și câ „numai domnii Piscu și Lecca“ sunt singurii cari, după dumnelor, sunt nedrepți. Nu ne unim, câcî, d. Cogălniceanu a arătat, în circulurile sale, jafurile ce comit mulți proprietari. Nu ne unim, câcî noi am publicat un număr mare de contracte, cari dovedesc jaful cel mai spăimentător. Nu ne unim, câcî toți sciü cu sătianul lucrezu tot anul și la sfîrșit datoria este în întregul fei, atât de omenesc sunt dobotnsile ce li se impun. Nu ne unim, câcî țara têtu s’a înfiorat când a aflat despre Lira denunțată de d. Agarici, de care sătianul nici uă dată nu se mai póte plăti. Nu ne unim, câcî toți cunosc raporturile învățătorilor, publicate în Columna lui Traian și reproduse în Românul de la 8 Aprile trecut, despre jumi’ile AȘT bAlixiL că miu.uiii iug Hml Ne unim énse cu protivnicii noștri când die ca și administrațiunea — mai cu semn a dumnelor — intrigă a fost și este încă în privința sătianilor. De ce onse, décá binele sătianului doresc, n’au voit și nu vor să se unescá cu noi pentru a scăpa pe sătianî de supt jaf, vină el de la oricine ? Nu se pute nega cu jaf a produs, a înlesnit cel puțin, fosta lege pentru tocmelile agricole. De ce doi ați osândit pe ministrul care a propus uă lege mai bună? Toți sciü jaful și uciderea ce-au produs și produc cârciumele. De ce înjură în loc de a susține legea propusă de fostul ministru de interne, sau alta, în felul acesta, mai bună decât cea propusă ? Oricine înțelege ca pe cât timp sătianul este legat se muncescá pentru datoriele vechi, ori cât va munci sărmanul, Lira rămâne tot Liră. De ce nu s’au unit cu propunerea lui C. A. Rosetti, pentru a se plăti acele datorii, cum s’au plătit proprietarilor și datoria pentru pământul ce l’au dat sătianilor, nu de bună voiă, ci prin lovirea de Stat? De ce în fine nu să unesc cu noi pentru a descentraliza a L scăpa astfel și pe sătian de supt biciul și jaful administrațiunii, oricare ar fi ea ? Aceste tóte fiind cu prisos și de toțî cunoscute, să venim la cestiunea cea mare. Sătianii au ținut și ei uă întrunire. Ei au chiemat la sfat pe orî cine va voi să mergá. Ei au formulat în scris și clar dorințele lor. Protivnicii noștrii vor binele sătianilor? De ce dor s’au supărat d’acestă întrunire ? Sătianul, de el, s’au întrunit provocați de C. A. Rosetti, prin puternica înrîurire a d-lui Smedeanu. De ce n’au mers și din dumnelor l’acea întrunire, pentu a le spune, a le aminti, cât îl iubesc și cât bine le-a făcut, pentru a le arăta cât réü le-am făcut și le facem noi și pentru a-I scăpa de supt domnia d-lui Smedeanu și a pretinsului Mesia, arătându-le calea cea drepta și sigură pe care trebuie să mergă ? Ceva și mai serios. In Duminica de la 5 Septembre, *timpul duce ca conclusiune: 0T 71.XI MV. f üí bticCC do yl' 2o păsurile țăranului, când sunt tendința de a-1 desface de masa națiunii și de a-1 organisa în castă, suntem în drept să ne întrebăm cu îngrijire în contra cui va fi îndreptată acestă forță compactă și puternică ce să organiseza ? B Cerem explicațiuni. “ — A-l desface de masa națiunii ! Ințelagă cine va putea. Noi seim ca masa națiunii sunt sătianii, cum dar se vor desface ei de denșii ? — A-l organisa în castă ! Noi seim ca protivnicii noștrii au fost organisațî în castă. El laudă și acum piramida în vârful câreia să șâdă cel puțini. Noi am cerut chiar acum unirea sătianilor cu toți proprietarii într’un singur colegii electoral. Protivnicii noștrii au cerut și cer colegii pe caste. Cum dor acasă pe alții de ceea ce numai ei au făcut și fac ? — „Când ni se vorbesce de nevoile și de pasurile țăranului.“ Sunt sau nu nevoi și pasuri? Dace nu sunt, de ce, cum aud și ved toți, protivnicii noștrii plâng pe tota jioa starea de jale a sătianilor? Décá sunt, de ce se îngrijesc în loc d’a se bucura, ca sătianii se ’ntrunesc pentru a se sfătui cum să vindece acele nevoi, cum să facă „pentru a se respecta legile, pentru „a li se da cultură bună și profesională, exercitarea drepturilor constituționale, independință în materie „electorală și îmbunătățirea fortel muncitorilor ?“ Timpul de la 19 August a dis cu starea sătianilor este la noi atât de rea, încât nu se va mai putea vindeca „până ce vr’un popor mai tânăr și mai drept se va îndura să „pue capăt noului Bizanț. Supt un guvern străin, țăranul nostru va începe să resufle precum resuflă cei din Basarabia rusască.“ De ce dor, confrații de la Timpul se îngrijesc, în loc d’a se bucura, când sătianii, în loc d’a face apel la străini să vie să cucerescá țara lor, pentru ca să-i vindece de relele ce suferă, se întrunesc și fac apel la toți Românii să vie să se sfătuiască împreună, ca se stabilescă cu toții și pentru toți, legalitatea și dreptatea ? In cipa de 7 Septembre, confrații dela Timpul, explicând cele ce scriseseră la 19 August, spuind ca nu cu gând reii au dris sătianilor să facă apel la străini ci nu la frații lor din tóte stările societății, din urmatórele cuvinte :„i'Gricuiesa este maniera nostra a a vedea? Pericolul nu consistă însé în ceea ce afirmăm noi, ci în realitate. Oricât de întunecos ar fi tabloul ce l’am face stârii nóstre de cultură, realitatea aieva îl întrece, și în acésta rezidă în adevĕr periclitarea viitorului nostru.11 Explicarile ce cer, nobilii și patrioții noștril confrați și le-au dat ânșii. Sătianii au audit c’acum și dumnelor recunosc ca el sunt nedreptățiți. Au audit ca și dumnelor îi plâng, le vor binele și le arată modul prin care s’ar putea locui. EIense, ținând la tradițiunile lor, au găsit câ mai bine este să caute vindecarea cu frații lor decât să ceră ajutor străinilor prin robia țetei. De ce dér îngrijire, în loc de bucurie, pentru calea alésa de sătianî? — Realitatea aieva, a stârni sătianilor, întrece pe cel mai întunecos tablou, au scris confrații nostrii. „In acestă realitate, adaoseră el, reșinde în adevâr periclitarea viitorului nostru.“ Sătianii au audit și le respund: Așa este, veniți dor, ș’ajutați-ne ca cu liniște și frățietate se vindecăm între noi și romănesce, durerósa realitate ! De ce dor, protivnicî noștri! ma cer guvernului esplicari și se îngrijesc în loc d’a se «bucura ca sătianil alergă la dumnelor, la toți Românii ér nu la străini ? Masa națiunii nu vrea caste, ci din contra cere unitate și frățietate. Așadar, repetim la rîndul nostru cuvintele confraților noștril. »Realitatea* este mult mai elocinte decât însă șî puternica îndemnare a domnului Smederi, agintele celui care „voiesce să devie Mesia țăranilor. “ Mergeți dej, la „masa națiunii,“ care v’a chiamat și vă chiamă, dațidreptele iei cereri, și fericirea va fii deplină pentru toți. Déca ense nu voiți; déca mai credeți ca prin sugrumare veți putea să învingeți dreptatea și frățietatea, suntem de părere cu voi câ ’n acesta reșinde în adevar periclitarea viitorului nostru, și pentru acest pericol a vostru va fi răspunderea. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Constantinopole, 29 Septembre.—E adevărat câ Englesul Baker-pașa a plecat în Egipet, dar după ce și-a dat demisia de oficial al armatei turcesc!. Berlin, 29 Septembre.—Un decret regal ficieza la 26 Octombre data alegerilor de deputați pentru dieta Prusiei. Cair, 29 Septembre. — Incendiul de la gara din Cair a fost ocasionat prin eplosia accidentală a unui oius. Se aflau în gară vre-ua sută de vagone cu munițiuni și hrana; tóte au fost distruse; cinci omeni au fost omorîți și douăzeci răniți. Perderile se urca la mai multe sute mii livre sterling. Viena, 29 Septembre.—Mai multe diare publică noutatea cu ieri, la Presburg, poporațiunea a cutreierat unele strade locuite de Jidovi, spărgendu-le gemurile de la case, în mai multe pârțî s’a dedat la prădarea prăvălielor. Trupele au restabilit ordinea. 40 persone au fost arestate. Municipalitatea s’a întrunit îndată și ține ședință cu permanența; ea a adresat poporațiunii uă proclamație predicând liniștea. Trupele stau consemnate în cazărmî. Tîrgul ce trebuia se se țină la Presburg la 2 Octombre a fost amânat. ----------------------»axa«..- ------------- FOITA ROMANULUI 19 SEPTEME 2 UNCHIUL DANIELLE! SIMPLA POVESTIRE — Urmare — III A doua zi, vândarea mobilierului începu supt ochii lui Lionel. — Un legan în abanos ! cusut cu mătase roșie! uă sută cinci-deci franci! nou, gata, curat. Uă sută cinci-deci franci! Vedeți, d-lor! Priviți, d-lor! îl dam degeba. Vă cumătră s’apropiâ de drăgălașul culcuș, lua între degetele sale scorțose dentela pernei : — Se pui un copil aci în întru dise ea, ce prostia! Alții veniră după densa. Negustorițele din oraș se certară mult înaintea acestui cuib care nu primise încă pasărea lui. Apoi logănul dispăru, și Lionel, năbușind un gemăt, lăsa perdeaa. Acesta era loganul copilului așteptat. El aruncase tot în prăpastia , presvitele, viitorul, acea casa veselă, mobilele, giuvaerurile. Onórea era scăpată... Vai ! dar fericirea sbura! Mulțimea și scomotul umpleau casa, atât de pocnea. Mobilele, aruncate unele peste altele pe parchetul pătat de nisip și noroiu, eșiau peste uși pene în grădină. Se gasea acolo fotoliuri, scaunele pentru vorbirile serei, draperii cu culori deschise, oglindi, statuete, jardiniere pline cu flori în viață, tóte acele nimicuri care~țî povestesc uă intimitate fericită. Totul se amestecase în acea nei,un duela de mobile transportate, desperechiate, luate și aruncate după capriciul vânderii. Grădina înbă păstra buna x veselia,, scomotul albinelor, mirosul liliecilor, și, departe de acest paradis visat și creat de densul, Lionel avea se-și ducă crucea- grea. In sera acestei dile dureroase, tânărul intrând pentru cea din urmă era în odaia golă și deștrtă, găsi pe femeia lui și pe socrul său. Acesta se intóxse cu raceii câtre densul. — S’a ispr’ăvit? (jise el. — La isprăvit, îngăna Lionel trecendu-și mâna pe fruntea î ai’nietóre, și nu scii, în adevăr, cum n’am murit. — îmi pare folositor, reînceput. Logier î’ece, d’a defini chiar astăzi situațiunea car’e ne este impusă tutor. După scomptul unei asemenea catastrofe, multe cariere devin grele de obținut pentru d-tea. Pe d’altă parte, sunteți puțin obicinuit cu lucrul. Elena găsesce la mine uă ospitalitate naturală. Vă rog s’o împărtășiți. Acesta este dorința mea și a iei. Tânăra femee întrerupse pe tatăl săi, cu gestul. — Binevoiți,fise ea, să restabiliți faptele așa cum sunt. Nu primesc caritatea, tată, nici pentru bărbatul meu, nici pentru mine. Postul de comprabil la d-tea nu este uă sinecui’ă; scia acesta, de órece l’am ocupat trei ani d’a rîndul. Dă la căsătoria mea m’ai regretat adesea, după câte ’mî spuse și singur. Vă vom da lucrul meu ; ne veți da trebuinciosul și mai tărziu vom vedea. In acesta convex’bste atât de deslușită, despuiată de tot felul de sentimentalitate, d-nu Logier se găsia pe sine însuși, și ’n inter’iorul său admir’a acesta copilă, iubita lui și fața-i trăitore. Cu tote acestea el reși puțin la cea din urmă fi’asă. — N’ai trebuință se ’mi plătescî ospitalitatea ce ’ți dau, Elena, Ține el, me superi voi’bind astfel. — Este prea bun tată, și ’ți mulțumesc, relua tânăra femee, tot atât de rece. Dexă situațiunile deslușite sunt cele mai bune și eu nu sunt singurul d-vestre copil. M’am pus în stare să ’mi câștig viața, îmi va fi mai lesne se stau supt acoperementul teu cu scur anța că sunt folositóre de cât cu mănânc pânea unui străin. Dar nu voi primi pomana de la nimeni cât sunt tenără și tare. Lionel asculta tâxă s’anglă, cu brațele cădend, cu privirea ajutând. Lupta celor din urmă trei dile îl sfîrșiseră. Se resimția d’acesta, și cele mai mândre resorturi ale sufletului seu părinix sdrobite. Fară a opune vi’’uă resistență, fară a da semn de voință își urma femeia și pe socrul său. IV Proprietatea d-lui Logier era uă lăptărie mare, lesne de esploatat, perdută în fundul unei vai umbróse. Clădirile, destiinate mai cu sema cailor’, vacilor și boilor’, nu prea aveau încăperile trebuinciose pentru instalarea unei familii. In odăile de jos, albite cu vai, găinele și albinele circulau în libertate; când er’a grabă, se puneau acolo sacii cu grâne. Pretutindeni dulapuia mail și oglindi mici. Lipsă de covor pe cărămidile colțurtate. Pe gemurile verdui nici vă umblă de perdele brodate. Impregiur vă câmpia, necunoscută, în liniștea cea mai mare, afară de câteva casteluri locuite trei luni din an de proprietarii lor, se zăriau ici și colo, la mai multe leghe de distanță, câte uă casă cu un rîxxd acoperită cu șindrilă. Câte-va bordeie, ale câtor acoperișuri mucigăite și jose păreau ca ies din pământ, se așezau printr’un fum supțire, care tremura in dosul tufișurilor de vordață. Colina cea mai rădicată a locului făcea contrast prin goliciunea iei cu câmpia învenjindă. Pădurile dese care o acopereau într’uă vreme arseseră în timpul revoluțiunii celei mari, or pământul neproductiv și roșu pastreza âncă urma focului. In mijlocul stâncelor arse șerpuiesc rădăcini de brugere. Pământul, în voia tentativelor de suire a trecătorului, e plin de urme neregulate. Poteca se strîmtoreză, se înfundă prin mărăcini și dispare supt piciore. Valea are un aspect cu totul osebit : un mic pîriu curge între câmpiile umede și da nastere pe malurile sale unei vegetațiuni puternice, la stufuri înalte și tăietore, grămedi de ancdit cu foia verde închisă, mente mărețe ale câror spirale mari, amestecate cu cenușiu și liliachiu, aruncă în aer un profum îmbătător. De la un capăt la celalt, mărăcinii se împreună și, legându-se de ramurele tinere ale sălciilor, le incorce în forma unui leagăn. Apa curge alene supt acesta umbră negra, cu uă șoptire întristată. Din când în când, când dliua cade, uă potârniche sberă pe d’asupra ierbei îndesate a câmpiilor. Uă pasăre aquatică străbate aerul, fugind ca să sageta azuria. Boi, mici de talia, cu perul roșu, se rădicid și colo la cel mai mic scomot și privesc ca un ochiu sălbatec. Apoi vin câmpii, acoperite cu spicuri aurite, cu mușățel alb, cu mii de flori albastre; castanii seculari, printre care merișorii ascund ochii lor albaștri; livezile, cu copaci plini de flori, lăsând până la pământ ramurile lor încărcate cu flori. In sfîrșit, adevărata natură, când dulce, când severă supt liniștea adâncă a cerului. V Ruina lui Lionel Nozeray era de trei luni un fapt îndeplinit, și mica Daniella veni în lume în fundul acestor câmpii singuratice, supt acoperișul bunului său matern. Este bine să se lase unui om simțimentul valorii sale, a răspunderii sale. Doca Lionel, în ziua următore a ruinei sale, ar fi fost lăsat în voia lui, trebuința d’a-și susține femeea și copilul, d’a da acestor creature scumpe un esistență onorată, ar fi însoțit puterile lui, ar fi eșit învingător din acesta luptă în contra nenorocire. Dar delicateța distinsă și puțin femeesca a naturei sale se mări prin responsabilitățile care 1 sdrobiau : nu îndrăsni să voésca și se pleca umil și desperat, micșorat chiar în ochii lui, supt dependința totală a socrului său. După perioda de nimicire care urmează scuduiturile cele mari, când durerea îl părăsi puțin și ’și reveni în fire, cu instrucțiune, serios, prins d’uă mare dorință d’a întrebuința facultățile sale personale, Lionel se isbi de miile de lanțuri pe cari obiceiul le așezase împregiurul lui, de greutățile neînduplecate ale sărăciei. Se iubi mai cu semn de inimicia vădită cu care cumnatul seu asculta proiectele și dorințele sale. D. Logier, grație spiritului său tenace, se rădicase mai sus de mijlocul său natal. Nu avea nici uă instrucțiune și din instinct era gelos în contra tutor cari puteau să stabilescacă comparațiune umilitore între ignoranța lui și solința lor. Căsătoria fiicei sale mai mari satisfăcuse vanitatea lui, dar față cu acest ginere distins și elegant, nu se simțea în ale lui. Respectul lui Lionelli era suspect; nu se încrede de loc în iu-