Romanulu, decembrie 1883 (Anul 27)

1883-12-01

1074 gonism în contra Vienei. Dar patrioții șerbi văd în atitudinea regelui lor un servili­tate lașă și sacrificiul idealulu­i lor slav, și protesteza. Slavii nu sunt câtu­și de pu­țin ruso­fili, dar sunt cu totul ungarofobi. Acesta constitue puntul negru al situa­­țiunii. Austria nu va permite nici uă dată se se stabilescá uă republică, sau un regim anti-austriac dechlarat, nici la Belgrad, nici pate chiar la Sofia. In acesta, ea nu va fi de părerea d-lui Ratkoff. Un guvern anti-austriac stabilit la Bel­grad ar deveni centrul de unire al tuturor oposițiunilor și al tutor­orelor cari se nu­tresc în Bosnia, în Brțegovina și chiar, după cum s’a ved­ut acum în urmă, în Croația. Uă revoluțiune care ar triumfa în Serbia, ar aduce neapărat­­ă ocupațiune austriacă, care, pentru a ’năbuși insurec­­țiunea, ar trebui să se întindă până la Niși și Pirot, adică până la porțile Bulgariei. Acesta ar fi uă aspră încercare pentru Rusia, al cârei amor propriu­, trebue s’o spunem aci, primesce deja râni atât de crude. Rusia a liberat uă mare parte a peninsulei cu prețul unui resbel care a costat-o forte scump în omeni și în bani și acum influința iei este cu totul anihilată în tote acele State tinere, cari îi datoredá existența: Serbia, Romania, Bulgaria și Ru­­melia, și întăririle ce se propun a se ri­dica la Bucuresci și în Dobrogea vor tăia cu totul comunicațiile iei cu Peninsula. Tóte folosele sunt pentru Austria: întinde­rea comerciului și a drumului de ier, pres­tigiul, influința preponderinte. Tóte aceste sunt îndestul de amare pentru Ruși. De sicur ea Rusia ar face uă nebunie dacă ar voi se recurgă la arme. Dar în Rusia domnesce un ideă care a perdut pe Napoleon III, acesta este ca resbelul este un derivativ pentru greutățile interi­­ore și, mai mult încă, convingerea ca Ru­sia, chiar învinsă, nu pare se fie serios a­­menințată. Cu tote acestea peliculele unui resbel sunt atât de evidente pentru ea, în­cât probabil ca nu va voi să se expună la ris­curi. Deca d. Gladstone s-a dus la Co­penhaga pentru a sfătui pe împăratul A­­lecsandru să aibă mare răbdare, a făcut de sigur un mare serviciu Rusiei și Euro­pei. Fie ca cuvintele înțelepte pe cari le-a rostit acum în­­ urmă la Guildhall se pot­ fi audite dincolo de Dunăre ! Este de do­rit,­­ficea el, ca puterile cele mari, dori­­tóre d’a conserva pacea, suveranii tinerilor State ale Peninsulei se’și caute puterea în afecțiunea poporelor lor. In resumat, Austria pate se fie împinsă mai departe de­cât doresce, dar pentru ca interesul evidente al Rusiei e d’a merge cu răbdarea până la marginile iei din urmă, este probabil ca pacea va fi menținută, cu toți m­arii cei negri cari întunecă ori­zontul. SCIRI DALE DILEI! Astă­zi 30 Noembre termometru casei Menu (Sucér. de Shuer), calea Victoriei, 75, aréta grade Réaumur . La 12 ore noptea — 3­5 La 7 ore dim. — 1.5 La amic^í — 5.0 înălțimea barometrică 755 mm. Cerul variat. Se crede câ comisiunea Senatului însăr­cinată cu studiarea proiectului de revizuire a Constituțiunii își va sfîrși în curend lu­crarea s­a. Ea a lucrat a­spra penă la 6 ore.* * * Se 4i ° e câ­d. Cămpineanu șî-ar fi retras demisiunea. * * * Comisiunea bugetară a discutat ieri pro­iectul de buget al ministerului domeniilor pe anul 1884—85. ROMANULU­I DECEMBRE 1884 Acest buget a fost aprobat în suma de 4,304,468 lei 28 bani. Vom reveni asupra îmbunătățirilor ce se fac prin acest buget, îmbunătățiri care me­rită atențiune. Comisiunea mai are să discute bugetul justiției. D. Cămpineanu a luat parte la desba­­terile comisiunii. * * * La ordinea dilei de adî a Senatului este interpelarea d-lui D. Lupașcu în privința ruteranilor din Tîrgul­ Ocna. * * * La Tergoviște s’a luat­otărîrea a se a­­lege în colegiul II de deputați, că persona locală. Mai mulți alegători au oferit candida­tura d-lui M. Atanasiu, dar d sea a refu­zat, dupe cât ni se spune. * La Iași pentru aniversarea luâii Piev­­neî s’a oficiat un Te-Deum la Mitropolie. La acest serviciu au­ asistat autoritățile administrative și comunale. Trupele garnisonei au defilat naintea d-lui generare Racoviță. * * * Vocea Govurluiulm scrie urmatorele : „Ieri s’a oficiat la biserica catedrală un Te-Deum pentru aniversarea luării Plevnei. Nu tóte autoritățile au­ asistat, din causă ca n’au fost invitate. Sculele n’au fost de loc invitate.“*­­ * * Aflam câ Duminica viitóre, la ora 1, se va ține o­ întrunire electorală în localul sculei din strada Cuibu cu Barză. * * * In întrunirea de la 28 Noembre a so­cietății corpului didactic,­otărîndu se a se ține că a dupa adunare, toți membrii învă­țământului din capitală sunt rugați a se în­truni din nou ludi 1 Decembre, ora 8 sera, în localul societății, casa Filipescu, strada Calvină, spre a lua o h­otărîre definitivă în aplicarea legii de ficsarea salariilor și de gradațiune. * # D-nii Aman și Gottereau au­ fost însărci­nați a conduce lucrările ce trebuesc fă­cute la Sf. George Nacn spre a se expune corpul repausatului Boerescu. * • * * S’a aprobat vândarea de veci, în corp întreg, a proprietății Statului trupul numit Gura-Vâiei, rămas din moșia Brătila-de-Sus, în urma împroprietăririi însurățeilor, afară casă de pădurea numită Brătila-de-Sus, și fară de locul cu casă din comună, care se reservă pe sema Statului, situat în comuna Brătila, județul Bacău­. Senatul frances a ales pe d. generare Campenon și pe d. Jean Mace ca ,senatori inamovibili. S ENATUL SESIUNEA ORDINARA Ședința de la 29 Noembre 1883. I Ședința se deschide la orele 2 și trei sfer­­­­turi, supt președința d-lui D. Ghica și cu 33 d-ne senatori presinți. Sumarul ședinței președinte se adoptă. Se citesce mesagiul regal prin care se aprobă proiectul de lege pentru acorda­rea unei pensiuni viagere de 250 lei pe lună d-lui Moga, fost magistrat. D. I. Lerescu anunță următorea interpe­lare d-lui ministru de interne: „Având în vedere completa decadință a administrațiunii județului Dâmbovița în ge­neral : „Având în vedere abuzurile săvârșite și tolerate de prefectul de Dâmbovița d. George Rudescu: j „Având în vedere oculta influența de­­ dictatorial ce se esercită în afacerile jude­­j­țului, în mod scandalos și imoral, de per­­s­­­sane străine. „Pentru aceste cuvinte interpelez pe d. l ministru de interne.“ Se citesc­ apoi următorul raport al co­­­misiunii însărcinată cu anchetarea cașului d-lu î genejrare Slăniceanu: „ Domnilor senatori: „Supt­ semnații membrii aî comitetului de instrucțiune, adunându-ne astă­zi 25 No­­embre anul 1883 supt președinția d-luî Ma­tei Ganea, și procedând la examinarea ac­telor relative la acuzarea ce s’a adus d-lui generare Slăniceanu, fost ministru de res­­bel, am găsit ca nu este cas de urmărire. „Pentru care, în conformitate cu artico­lul 32 din legea responsabilității ministe­riale, supunem cașul la aprețuirea onor. Senat, spre a oțărî ceia ce va crede de cuviință. „Matei Gonea, Gr. C. Monitor, D. Mi­­cescu, M Atanasiu, Stefan C. Șendrea.11 D. D. Lupașcu combate conclusiunile raportului și­­ zice ca nu înțelege cum fap­tele care erau atât de aparinte acum câtă­va vreme, a­ici nu mai par de natură de a pu­tea fi urmărite cu succes naintea Curții de casațiune. Acesta împregiurare i se pare* d-sele de cea mai mare gravitate, câci pălmuesce prestigiul ultimului Senat, care a declarat câ d.­generare Slăniceanu era­ vinovat Acesta sculare, ce se face a<ta, tre­buia făcută într’un chip legal, pentru ca­> opiniunea publică să nu ne inculpe. Ași dori se rne unesc cu conclusiunile raportu­lui, dar nu pot; că ași voi ca acele com­clusiuni să ne spună mai lămurit pe ce s’ar fi întemeiat de au nimicit acusațiunile fostu­l lui Senat. Ele nu restabilesc nici pe d. Slăniceanu, nici pu actualul Senat pentru ceia ce face aici, călcând în piciore presti­giul Senatului trecut, și de aceia d sea este de părere a se trimite din nou raportul la comisiune spre a-1 completa. D. N. Fleva nu înțelege conclusiunile d-lui Lupașcu, mai ales ca legea privitore la Responsabilitatea ministerială stipuleza ca ori­ce dare în judecată a unui ministru se fie urmată cu cea mai mare independință de Corpurile legiuitore viitore. D-sea amin­­tesce câ d generare Slăniceanu, atins pre­cum d’un vot mai mult moral al Senatu­lui, a cerut ânsuși, printr’uă petițiune, se fie trimis în judecată. Senatul l-a trimis naintea unei comisiuni, care n’a găsit nici un cas de urmărire și ea, conform art. 23, a declarat câ d. generare Slăniceanu tre­buie se fie scos de supr­acusațiune. D-sea nu înțelege retrimiterea acestui raport nain­tea comisiunii, — de­și el este în adever cam laconic—cacî acesta ar fi a ne face mai catolici ca Papa. D. Lupașcu póte sé cere amânarea Gestiunii spre a studia do­sarul, dar nimic mai mult. D-sea este de părere a se vota conclusiunile raportului, daca numai nu se va rădica vr’uă cestiune prealabilă. D. generare A. Anghelescu se asociéza cu cele emise de d. N. Fleva și ruga pe Senat a nu mai ține într’uă posițiune falsă p’un bărbat de valorea d-lui Slăniceanu. D. Gr. Sturdza­­ Ilie ca Senatul trecut n’a procedat cu atâta ușurință cât l-a a­­tribuit d. Lupașcu. El nici n’a­­ zis ca în sarcina generarelui Slăniceanu s’au ivit fapte­ imorale, nici cu­ acusațiunile d-n­. Grădișteanu erau tote exacte. Prin urmare, ce are mai bine de făcut Senatul, este d’a vota conclusiunile raportului. D. I. Lerescu este de aceea­șî părere, mai ales câ Senatul actual n’a luat răspun­derea pentru acusațiunea adusă de Sena­tul trecut. D. Dim. Pișcă crede ca Senatul nu tre­buie sa voteze conclusiunile raportului, ci numai se ia act de ele. De aceea, d-sea propune a se procede ast­fel. D.președinte observă ca biuroul n’a pro­vocat disensiuni ca să se agite acesta ces­tiune, ci doresce a se sfîrși­tă dată cu ea, și d-sea este de părere a se vota conclu­siunile raportului. D. E. Stătescu crede câ, spre a lămuri gestiunea, trebuie să se cerceteze legea privitore la responsabilitatea ministerială, care, în articolul 23, prevede câ ori­ce dare în judecată trebuie urmărită din le­gislatură în legislatură, până la sfîrșirea cestiunii. Totu­șî, acela­și Corp legiuitor, care a dat în judecată pe un ministru, póte să-l scuta de supt acusațiune cu uă propunere motivată semnată de 20 depu­tați. Dar, când acesta acusațiune vine naintea unui nou Corp legiuitor, acesta nu are trebuință să-și mai motiveze propu­nerea de scutere de supr­acusațiune, ci numai o pune la vot și trebuie să fie vo­tată cu ciuóe treimi. C. I. Brătianu, președintele consiliului, crede ca trebue, de vreme ce pentru prima ora se aplică legea responsabilității ministeriale, să dea semn pentru ce comisiunea care e însărcinată ca se facă instrucțiunea și acu­sațiunea naintea Curții de casațiune, când nu găsesce destule elemente, trebue se vină la Senat să cere scóterea de supt acusa­­­țiune a ministrului dat judecății. Legea cere ca acea propunere de scótere de supr­acusațiune să fie motivată, caci alt­fel ar avea aerul ca Corpul legiuitor, care l-a trimis pe ministru în judecată, se detfice. Déca se zice ca comisiunea pate se-și ur­meze lucrarea, chiar când Senatul a fost disolvat, causa este ca legea a voit să pre­întâmpine împregiurarea când ar veni un nou Senat, care, printr’uă influința pre­care, ar scote pe ministrul dat în judecată de supt­acuzare, fără ca acesta să fi fost do­rința fostului Senat. Tot din acesta causă s’a prevăzut ca comisiunea trebuie să merga a susține acusațiunea până naintea Curții de casațiune. De astă dată comisiunea nu a găsit destule elemente ca să facă acuzarea, și ea a venit naintea Senatului să propună scoterea generarului Slăniceanu de supr­a­­cusațiune și în acela­și timp se veda décá este în acord cu noul Senat, sau déca a­­cesta voiesce să ia afacerea în mână și s’o trimită el­naintea Curții de casațiune. In urma acestor explicațiuni, se cere în­chiderea discnsiunii, care, punându-se la vot, se primesce, pun la vot conclusiunile raportului Se primesc cu 33 voturi pentru și 1 contra. Se trece apoi la ordinea­­ unei-D. F. Maniu, în desvoltarea interpelării sale asupra învățământului în genere, afir­mă câ interese vitale, economice și politi­ce, cer ca învățământul public să fie pus în prima linie, și de aceea d-sea este de părere a se da uă nu ca direcțiune învăță­mântului, asigurându I un mers regulat. D-sea di ° e ca legea actuală a învățămân­tului se distinge prin lacune și câ nuva programă întocmită de curend n’a găsit altă reformă de cuviință în învățământul rural de­cât sporirea numărului anilor de învățământ de la 4 la 6, oi la scalele nor­male s’a adăugat un an de studiu și zoo­logia. Dar unde sunt învățătorii, unde sunt profesorii, de unde pot fi recrutați iei ? Nu scrii. Cât pentru programa studiului secundar, ea este încărcată și fâră nici un sistemă; regulamentele de bacalaureat se schimbă în fie­care an fară a se avea în vedere studiile urmate prin licee, din care causă bieții tineri sunt adese ori în imposibilitate de a da esamenele de bacalaureat. D-sea constată câ corpul profesoral, pre­sa, opiniunea publică și-ați făcut datoria, au arătat lipsurile, deci vina nu este a lor décá n’au fost ascultați. Obligativitatea a devenit un cuvânt deșert, unde sunt copii, nu sunt profesori, și vice-versa. Legea in privința concursurilor profesorilor de la scu­lele urbane și rurale e înlăturată cu totul, de­și ea înseșt­e plină de lacune. Compa­rând legea instrucțiunii de la 1831 cu a­ceia de la 1864, cumpăna va fi mai grea de, partea celei d’ăntei, și de aceea ar fi bine să sfîrșim uă dată cu’ jumătățile de­ măsură. D-sea ruga apoi pe d. ministru al in­strucțiunii să facă dreptate Brăilei, care, de la 1864, nu s’a învrednicit se obțină îmbunătățiri în ale scalei, ceea ce este un sacrilegiu. D-sea face expunerea stării în­vățământului din Brăila și, comparându-l cu învățământul din Bârlad, care e cu mult mai superior, de­și ca oraș este mult mai inferior, se întreba : unde e drep­tatea ? D-sea arăta apoi ce ar trebui să aibă Brăila ca învățământ și o zice cu­­m spe­­ranța ea are legea pentru d-sea, crede ca va deștepta sentimentele actualului d. mi­nistru al instrucțiunii spre a îndrepta seul din trecut întru ceia ce privesce Brăila. D. D. Pișcă face și d-sea următorea în­trebare : ce s’a făcut cu raportul primăriei T.­Măgurele prin care se ruga a se preve­dea prin bugete profesori și pentru clasele di­visionare, profesori cari de la 1880 sunt plătiți de primărie ? In orașul Alesandria, la scaia de fete, se aflau în clasa I 150 de fete; din acesta causă s’a făcut și acolo uă scala divisionară. A luat d. ministru disposițiune a se trece și cheltuiala acestei scoli în buget. In fine d-sea arata ca sunt oă mulțime de scule care stau gole, fiind­ câ, de­și sunt școlari, n’avem învățători. Se nu mi se respundă, adauge d-sea, ea nu sunt miijloce, câci așa­ poste se respundă orî­ ce ministru, când i se vor cere judecă­tori, sau supt­ prefecți. Noi avem legea ’na­inte și ar trebui ca ea sĕ se esecute. D-sea cere și despărțirea băeților de fete de prin tóte sculele mieste. D. P. S. Aurelian, ministrul instrucțiunii publice, mărturesce ca legea de la 1864 are lipsuri și amintesce ca s’au presintat câte­va proiecte pentru modificarea generală a legii învățământului, dar n’a reușit nici unul De ce ? Pentru câ­tă asemene lege este forte anevoe de făcut și de aceia d-sea voea de a introduce numai reforme parțiale, pe care cugetă a le aduce în curând î na­intea Parlamentului. D. ministru de ore­­care explicațiuni asupra programei rurale actuale și asupra sporirii numărului anilor de învățământ, și declară ca nimeni nu s’a găndit să facă din sculele rurale nisce scule de meserii. Dar, chiar daca s’ar fi făcut așa ceva, n’ar fi fost un râu, caci s’ar da uă ocu­pațiune țăranilor cari stau de­goba de la 20 Oc­tombre până la începutul lui Marte. Este de ajuns, 4‘ce d. ministru, să ne a­­runcâm să privire prin Statele vecine, de exemplu în Rusia, unde vom vedea pe ță­rani, după ce nu mai pot să are, câ­iau nicovala, penelul, dalta și alte instrumente și se ocupă pe timpul ernei. Deci nu este un ren­de ca ne am gândit, ca, pe viitor, pe lângă sculele rurale, să se alâture și un maestru spre a învăța pe copii să lu­creze coșuri, pălării ordinare și alte obiecte de care avem trebuință și pe care putem să le avem torte eftin la noi, dar pe care le aducem tot din străinătate. D-sea recunosce ca trebuie să se pro­­ceda într’un alt chip la recrutarea profe­sorilor pentru învățământul urban și 4ise ca nimeni nu va mai putea fi d’aici încolo profesore urban daca nu va avea bacalau­reatul și dupî ani de studiu pedagogic. Apoi d. ministru recunosce ca programa liceelor trebue se corespundă cu aceea pen­tru bacalaureat, și promite ca va stărui să se facă ast­fel. Venind la cestiunea învățământului din Brăila, 4a ce ca a fost peste putință să se înființeze licee în tote capitalele de județe, de­și legea prevede acesta, de vreme ce ne lipsesce personalul didactic trebuincios. Fie­care guvern recunosce aceste nevoi, dar n’are putința d’a le îndrepta. D sea mărturesce ca a intervenit pe lângă co­misiunea bugetară ca se’î acorde fondurile trebuinciose spre a lua pe sema guvernu­lui cheltuelile ce unele comune fac cu în­treținerea gimnasiilor și a sculelor, dar nu se póte, când mijlocele lipsesc. D. ministru promite ca va stărui spre a satisface cerințele forte legitime ale d-lor interpelatori. Orele fiind 5 și jumătate, ședința pu­blică se ridică, rămănând ca discuțiunea se urmeze aciî Acesta transformare modernă a puterilor de apărare a condus pe organisatorii poli­tici ai țerei nóstre să cera, cu drept curent, desființarea gardă orășenesci, care azî nu mai are nici un înțeles a fi după organi­­sarea militară ce ne-am dat, sau mai bine zis după ce am revenit la vechia nóstra organisare militară. Românii sciu bine câ pe cât timp sen­timentele romănesci predomină în organi­­sârile lor militare armata romanesca a fost tot­dea­una identică cu națiunea, în­cât bine și plin de adever o caracterist 4‘a'­rul Românul în primul ser din 24 Mai a. c, când zicea ca: „nu s’a văzut uă ar­mată de români, fie cât de mică, condusă de pretinșii nobili, să ție uă luptă, măcar de câte­va ore, pentru apărarea privilegii­lor.“ In adevăr, nu s’a văzut—dar nici se va vedea—fiind ca armata la noi din stră­vechi­e națională și ea apără numai privi­legiile patriei sale, ci nici uă dată pasiunile celor ce vor să se impue privilegiați! Aceste premise puse înainte, întrebăm a­­cum de este drept ca legea electorală a țerei romănesci, revizuită de omeni liberali, se facă din militar un paria în țara lui și din nobila profesiune a armelor dă incom­patibilitate perpetuă ? Profesorul, preotul, magistratul, doctorul, ingeniarul, etc., și mai cu semn avocatul, care în veacul nostru de vorbă lungă pre­­tutindine își trage partea leului, tóte aceste­­ profesii sunt compatibile și unora li se face parte escepțională în legea electorală și nu­mai profesiunea militarului este declarată in­compatibilă a lua parte la interesele țerei? El care cel d’ăntâi își riscă viața la s­­tare, el, menit a da pilda cum să străbate pentru țară calea de sânge și de foc, mi­litarul de profesia paria ? el șters de la in­teresele publice ? or cele­l­alte profesii, tote bine­cuvântate, rămân să le voteze monu­mente pe pământ străin după ce le-a votat incapacitatea politică în țara lor! Am convingerea ca românii de azi nu pot face așa străinbătate, câci l-ar mustra ziua de mâne, și le-ar fi rușine de cea de ieri! Am stabilit ca : armata e națiunea și națiunea e armata și cum națiunea urmeza să-șî susție pactul fundamental ce-și da , ore militarului nu ar trebui să-i vie și să a apăra un pact care-i face paria și-l da cu piciorul de la interesele publice ? și când a svârtit și desprețuit ast­fel el ,s’ar trans­forma în mercenar în țara lui, a cui va fi vina ? gânditu-s’au cele­l­alte profesii ce ur­mări ar putea nasce din înstreinarea mili­tarilor de la afacerile țarei constituționale ? înțelegem cestiunea de disciplină care în folosul instituțiunii ne povățuesce a nu vîrî vo­tul prin casârmi ; soldatul în timpul acti­vității sale de serviciu să nu voteze; dar oficialul profesionistul să nu aibă drept la vot, când profesia lui e tot atât de im­portantă în stat ca tote cele-l­alte? Și apoi soldatul vine pe timpul determinat de lege și învăță de la militarul profesionist cum să-și apere țara la nevoe și atunci, numai pe un scurt timp este înlăturat de la sa­crul drept de vot, pe când oficialul tată vie­a lui, tot timpul activității sale folosi­­tore statului e condamnat la incompatibili­tăți în afacerile țerei ? Generalele sau colonelul în activitate ce ar fi ministru de resbel și ca ast­fel ales mandatar, când din împregiurari ar trebui să se retragă din minister trebui­ va el a­­tunci să-și dea demisiunea din armată pentru a remănea mandatar ? gânditu-s’au autorii proiectului câtă năpaste i se impune ace­lui militar care prin capacitatea sea s’a ur­cat la un așa ’naltă trepta, prin incompati­bilitatea de care e lovit ? Profesorilor, magistraților, preoților li s’a asigurat căte-va locuri de mandatari, nu era pre drept ca cel puțin acelea­șî senti­­­­mente și resene să ne povățuiască a asi­ Armata și revizuirea Consti­­tițiunii. Crezând ca este bine se se cunosca tóte epijfciile asupra modificării Constituțiunii, pute Rm ‘ urmatirea sci’isarei ce ne trimite un fost oficial . A4i când discuția este deschisă asupra pactului nostru fundamental, fie­care român e­dator să urmărescă lucrarea ce se pre­­găteșce, cu interesul ce comportă uă caută așa solemnă; fie­care strat social trebuie să vie prin publicitate să lumineze viitorul ce i se croesce ca nici uă ideie, nici un cuvânt neprejudecat să nu se combine în sufletul așezământului nostru. Constituțiu­­nea țerei. Proprietarul mare sau mărunt, ingenia­­rul, doctorul, magistratul, profesorul, avo­catul, comerciantul și țăranul a fost pus de publicitate în discuție, numai pentru militar maî ca nu s’a făcut nimic. Vom încerca prin aceste rânduri a lă­muri cestiunea electorală întru cât ea atinge pe militari. Nici pot presupune ca ar trece vr’unui ro­mân prin minte, a privi a fi armata ca pe timpul bandelor salariate, fiind­câ după le­gea legelor nostre n’ar putea-o face . Cons­tituția țarei, la art. 118, prescrie câ tot ro­mânul face parte din unul din elementele puterei armate, ast­fel câ stabilesce câ ar­mata e națională, er nu mercenară și câ națiunea e armata și armata e națiunea. FOIȚA ROMANULUI, 1 DECEMBR.I 6 D­­NA DE­­ PARTEA ANTENA II­I(Urm­are) — Sc­ă câ vedi fórte bine sbîrciturile, adăoga Alisa, care păru cam animată. De câte ori nu te-am auzjit vorbind asemeni lucruri! De câte ori mi-am făcut caricatura acelor omeni de cari ai obiceiul se rîd­î în­tot­dea­una! — Ei! și n’am avut dreptate, întrerupse Raymond. — Da! respunse cu ironie Alisa. — Da,­dise Raymond, acesta este uă virtute negativă pe car­e o avem toți și care nu ne este nefolositare, fiind­ca ne împe­­dică d’a ne lua în serios unii p’alții, dar care n’a îndreptat nici uă dacă pe nimeni. Toți rîd unul d’altul, ast­fel este lumea. ji Fie­care face ca și cel­­­alți. In acesta, ca­­ și’n politică, sunt lucruri pe cari trebuie sé scie cine­va a le face pentru a nu se de­clasa, în acesta ca și ’n politică, trebuie sé scie a fi cine­va dobitoc­i când s’a dat lo­zinca. — Atunci, acesta este ceva plăcut ? — Neapărat, pentru ce ar fi urît ? Nu facem ore prin ocupațiunea nostră constantă din ceia ce este comun tutor muritorilor dă plăcere dintre cele mai mari, prețul chiar al muncei, cortna ce este de câști­gat? Dobitoc, nu­­ joc contrariul, dar care face să ți și placă oferă unui bi­rocrat sau unui alt om ore care folositor să schimbe viața lui cu a mea, și vei vedea daca mai sta pe gânduri. — In fine, tu care ai spirit, ce vrei să faci în acesta ocnă a ridiculului ? Ș’apoi poci se spui ce vei vrea, ești un om care nu-ți place de­cât numai să petreci. — Fie­ dise Raymond. Dar, adaugă su­­rîizând, esti prea puțin generos, daca creiji ca trebuie să mă mustrezi pentru asemene lucruri. Ore, ai uitat ca când­va am fost diplomat și greșeala mea este dacă gu­vernul ?... — Da, soiu, ai fost atașat unde­va , a­­tașat ca un fir, ca un gândac. — Sunt în disponibilitate ca atâția al­ții, și acesta este mult mai avantagios de­cât serviciul activ, caci când cine­va este la ușă, este probabil ca are să intre, pe când déca sta pe loc, este sigur ca va eși... D’altmintrelea, urma tânărul încet și după câte­va secunde, nu de eșitare, ci de recu­legere, n’așî voi mai bine de­cât se-mî schimb vieța. Mi-ar trebui case un pretecst. Ah ! deca cunosc!­uă persona tânără, în­destul de curagiosă pentru a înfrunta fară să ’ngâlbenască perspectiva unei căsnicii c’un om atât de ștrengar după cum eu am reputațiunea ca sunt... ! — Oh! întrerupse Alisa puțin cam^ză­­păcită, sciü, sciți, cunosc acesta tesă, ești­­ mai puțin negru de­cât aî aerul, și nu as­­­tepțî de­cât căsătoria pentru a deveni cu­­ j­ totul alb... — N­i, 6că! 4^se Raymond apropiindu­- se, lasă-mă să ți mârturesc tot. Când cine- i­va are sufletul frumos, nu pote de­cât să j­e căstige prin asemene mărturirî. — A!­dor nu voia să te spovedesc! ! I mie ! — Fii sicură de discrețiunea mea. Ei e bine ! acum șase luni póte ca nu prețuiam , mare lucru, și este îndestul de probabil câ, i­deca câte­va mume de familie cari au fete­i s’ar fi informat despre persona mea — câci­­ este obiceiu a se informa în­tot­dea­una ! despre viața tinerilor — este probabil, che, i ca uă mumă de familie, în căutarea unui­­ ginere, ar fi fost informată ca nu eram din­­ acei tineri... cari sunt liniștea părinților. I Dar, d’atunci m’am schimbat cu totul. — Ași!­ijise Alisa. —• Da, scii ca acesta nu se vede de loc. Dar de ce este de mirat, câci interio­rul este adânc, adânc?... Vocea se a deveni și mai slabă luând uă mlădiare mangaetare. Petru se sculase cu puțin mai nainte și-și părăsise locul fără să pară turburat, ghemuind puțin diarul ilustrat pe care avea aerul eâ-l foileteza. Dar nu întărijiă d’a fi înlocuit pe cana­pea d’un alt ascultător, care, părând mai­­ puțin distras, oțărî s’asculte sfîrșitul con­­­­vorbirii. D’almintrelea, d’astă dată, acesta­­ era un spionagiu plin de buna-voință, dejoare ■ Raymond nu seia nime, acela al marchi­­s sulul de Varcillec în persona. — Sunt mai multe luni, urma tânărul e’un ton mișcat, care era în adever forte plăcut, de când ideile mele, întórse din calea lor obicinuită, se îndreptară spre că­sătorie, ducându-mă cu ele în­tocmai ca un cuvinte puternic. Grația s’a scoborît puțin câte puțin în sufletul meu : pate ca cine-i­va, fâră să scrii, lucra pentru conversiunea mea. Acest cine-va lucra atât prin presința­­ mea, cât și prin ironicele și impungatorele­­ sale mercuriale... Acest cine-va esti tu... In­tocmai ca acele cucernice caii ascultă cu cea mai mare nemulțămire cuvintele predicatorului lor favorit, veneam aci cât se póte mai des să-ți sorb cuvintele și să îți înghit mor­ala. Eva óre morala sau pre­dicatorul care mă încânta ? Ca și cucerni­­cile, nu voi să scrii acesta; efectul ense era delicios. Ei bine! am predicat îndestul: m’am pocăit. — Ascultă, ascultă, dise­marchizul, bun apostol care iei să sună fata de confesor, ved ca nu te generî de loc!... Aide, pocă­­itule, vera d-tele are si se gândeseu la d-tea și se se ruge pentru scăparea sufle­tului d-tele . In ceea ce mă privesce ânsă pe mine, nu pot să-ți dau încă iertarea fi­nală... Și d tea, fetiță, nu căuta nici uă dată să pocăesci pe un păcătos : acesta este o­ sarcină forte ingrată. — Din cei mai mari păcătoși,­­Jise Ray­mond, se fac sânții cei mai mari : dovadă este sânta Madelena și f­tul Augustin. — Da! 4ise marchizul. Și fară îndoială ca deca acele mume de familie, de cari vorbeai mai adineuri cu atâta elocință, ar fi putut să véda acum viața mea desfășu­­rându-se dinaintea ochilor lor, liniștită și limpede ca un fiu din căm­pii, ar fi venit mulțămite și cu grămada să-ți ofere pe fe­tele lor. Nu este așa ? — Neapărat! răspunse Raymond, voiü fi nevoit sé retus lumea. Dér, écé câ mu­mele de familie nu mé visitéza îndestul. In urma acestor cuvinte, Givré pleca de lângă vora lui cu un surîs încre4etor, și 4ise unchiului sau : •—­ Mâne la amia șl am să plec. Mă voiu întorce peste trei sau patru­­ Jrile. Apoi, forte încet : — Pot se vă ved mâne dimineță, câtre orele opt ? — Déca voiesci, amicul meu. — Atunci, pe mâne diminuță ! Rămănând singur cu fiica mea, d. de Ver­cillac îi zise : — Scil, draga mea, ca Raymond nu este atât de rau, după cum credeam. Și tu, cre4i óre cu adevărat ca el este atât de negru ? — Ah! dise Alisa cu un aer desprețui­­tor. Este lesne de cjLis. — Prea bine! 4i se marchizul. Vom mai vorbi. D-na de Rivemont tocmai în acel moment venea spre el. — Sunt orele un­spre­zece, 4i ®e ea a treba, te rog, daca mi-a venit trăsura. Pe când d. de Vercillac era să plece, ea îl opri. — Vom mai vorbi! 4i se frumosa vice­­comitesă. Te-am auzit chiar acum ijb­ând aceste cuvinte. Pe cine ai să căsătoresci ? Caci, scil, acesta este frasa obicinuită când auzî pe cine va 4icon­i : »Vom mai­ vorbi“, acesta ínsemneza ca este vorba a căsători pe cine­va. — Și daca acesta s’ar întămpla ? 4*se marchizul. — Pe biata Alisa, ai ? urma d na de Rivemont. Și mă prind cu cu ștrengarul d-tele de nepot? Ca pe timpul părinților noștril, când se presinta la teatru piese în cari ștrengarii de veri iubeau pe verele lor respective. Cu tote acestea, asemeni căsă­torii se fac și ’n lume, dar ele isbutesc forte rar. Vezi, scumpul meu, verul este adese cel d’ăntei vis al închipuirii femeescă, dar nu este însă­mai nici să dată cel din urmă. Prin urmare, daca nu este absolut neapărat ca soțul să deschidă calea, este îndestul de cuviincios ca să fie el care s’o închidă. — Hum­ 4ise 4. de Vercillac, vorbescl aspru. — Ca dreptatea! cțiae rí4énd vice-co­­mitesa.

Next