Romanulu, decembrie 1883 (Anul 27)
1883-12-01
1074 gonism în contra Vienei. Dar patrioții șerbi văd în atitudinea regelui lor un servilitate lașă și sacrificiul idealului lor slav, și protesteza. Slavii nu sunt câtuși de puțin rusofili, dar sunt cu totul ungarofobi. Acesta constitue puntul negru al situațiunii. Austria nu va permite nici uă dată se se stabilescá uă republică, sau un regim anti-austriac dechlarat, nici la Belgrad, nici pate chiar la Sofia. In acesta, ea nu va fi de părerea d-lui Ratkoff. Un guvern anti-austriac stabilit la Belgrad ar deveni centrul de unire al tuturor oposițiunilor și al tutororelor cari se nutresc în Bosnia, în Brțegovina și chiar, după cum s’a vedut acum în urmă, în Croația. Uă revoluțiune care ar triumfa în Serbia, ar aduce neapărată ocupațiune austriacă, care, pentru a ’năbuși insurecțiunea, ar trebui să se întindă până la Niși și Pirot, adică până la porțile Bulgariei. Acesta ar fi uă aspră încercare pentru Rusia, al cârei amor propriu, trebue s’o spunem aci, primesce deja râni atât de crude. Rusia a liberat uă mare parte a peninsulei cu prețul unui resbel care a costat-o forte scump în omeni și în bani și acum influința iei este cu totul anihilată în tote acele State tinere, cari îi datoredá existența: Serbia, Romania, Bulgaria și Rumelia, și întăririle ce se propun a se ridica la Bucuresci și în Dobrogea vor tăia cu totul comunicațiile iei cu Peninsula. Tóte folosele sunt pentru Austria: întinderea comerciului și a drumului de ier, prestigiul, influința preponderinte. Tóte aceste sunt îndestul de amare pentru Ruși. De sicur ea Rusia ar face uă nebunie dacă ar voi se recurgă la arme. Dar în Rusia domnesce un ideă care a perdut pe Napoleon III, acesta este ca resbelul este un derivativ pentru greutățile interiore și, mai mult încă, convingerea ca Rusia, chiar învinsă, nu pare se fie serios amenințată. Cu tote acestea peliculele unui resbel sunt atât de evidente pentru ea, încât probabil ca nu va voi să se expună la riscuri. Deca d. Gladstone s-a dus la Copenhaga pentru a sfătui pe împăratul Alecsandru să aibă mare răbdare, a făcut de sigur un mare serviciu Rusiei și Europei. Fie ca cuvintele înțelepte pe cari le-a rostit acum în urmă la Guildhall se pot fi audite dincolo de Dunăre ! Este de dorit,ficea el, ca puterile cele mari, doritóre d’a conserva pacea, suveranii tinerilor State ale Peninsulei se’și caute puterea în afecțiunea poporelor lor. In resumat, Austria pate se fie împinsă mai departe decât doresce, dar pentru ca interesul evidente al Rusiei e d’a merge cu răbdarea până la marginile iei din urmă, este probabil ca pacea va fi menținută, cu toți marii cei negri cari întunecă orizontul. SCIRI DALE DILEI! Astăzi 30 Noembre termometru casei Menu (Sucér. de Shuer), calea Victoriei, 75, aréta grade Réaumur . La 12 ore noptea — 35 La 7 ore dim. — 1.5 La amic^í — 5.0 înălțimea barometrică 755 mm. Cerul variat. Se crede câ comisiunea Senatului însărcinată cu studiarea proiectului de revizuire a Constituțiunii își va sfîrși în curend lucrarea sa. Ea a lucrat aspra penă la 6 ore.* * * Se 4i ° e câd. Cămpineanu șî-ar fi retras demisiunea. * * * Comisiunea bugetară a discutat ieri proiectul de buget al ministerului domeniilor pe anul 1884—85. ROMANULUI DECEMBRE 1884 Acest buget a fost aprobat în suma de 4,304,468 lei 28 bani. Vom reveni asupra îmbunătățirilor ce se fac prin acest buget, îmbunătățiri care merită atențiune. Comisiunea mai are să discute bugetul justiției. D. Cămpineanu a luat parte la desbaterile comisiunii. * * * La ordinea dilei de adî a Senatului este interpelarea d-lui D. Lupașcu în privința ruteranilor din Tîrgul Ocna. * * * La Tergoviște s’a luatotărîrea a se alege în colegiul II de deputați, că persona locală. Mai mulți alegători au oferit candidatura d-lui M. Atanasiu, dar d sea a refuzat, dupe cât ni se spune. * La Iași pentru aniversarea luâii Pievneî s’a oficiat un Te-Deum la Mitropolie. La acest serviciu au asistat autoritățile administrative și comunale. Trupele garnisonei au defilat naintea d-lui generare Racoviță. * * * Vocea Govurluiulm scrie urmatorele : „Ieri s’a oficiat la biserica catedrală un Te-Deum pentru aniversarea luării Plevnei. Nu tóte autoritățile au asistat, din causă ca n’au fost invitate. Sculele n’au fost de loc invitate.“* * * Aflam câ Duminica viitóre, la ora 1, se va ține o întrunire electorală în localul sculei din strada Cuibu cu Barză. * * * In întrunirea de la 28 Noembre a societății corpului didactic,otărîndu se a se ține că a dupa adunare, toți membrii învățământului din capitală sunt rugați a se întruni din nou ludi 1 Decembre, ora 8 sera, în localul societății, casa Filipescu, strada Calvină, spre a lua o hotărîre definitivă în aplicarea legii de ficsarea salariilor și de gradațiune. * # D-nii Aman și Gottereau au fost însărcinați a conduce lucrările ce trebuesc făcute la Sf. George Nacn spre a se expune corpul repausatului Boerescu. * • * * S’a aprobat vândarea de veci, în corp întreg, a proprietății Statului trupul numit Gura-Vâiei, rămas din moșia Brătila-de-Sus, în urma împroprietăririi însurățeilor, afară casă de pădurea numită Brătila-de-Sus, și fară de locul cu casă din comună, care se reservă pe sema Statului, situat în comuna Brătila, județul Bacău. Senatul frances a ales pe d. generare Campenon și pe d. Jean Mace ca ,senatori inamovibili. S ENATUL SESIUNEA ORDINARA Ședința de la 29 Noembre 1883. I Ședința se deschide la orele 2 și trei sferturi, supt președința d-lui D. Ghica și cu 33 d-ne senatori presinți. Sumarul ședinței președinte se adoptă. Se citesce mesagiul regal prin care se aprobă proiectul de lege pentru acordarea unei pensiuni viagere de 250 lei pe lună d-lui Moga, fost magistrat. D. I. Lerescu anunță următorea interpelare d-lui ministru de interne: „Având în vedere completa decadință a administrațiunii județului Dâmbovița în general : „Având în vedere abuzurile săvârșite și tolerate de prefectul de Dâmbovița d. George Rudescu: j „Având în vedere oculta influența de dictatorial ce se esercită în afacerile judejțului, în mod scandalos și imoral, de perssane străine. „Pentru aceste cuvinte interpelez pe d. l ministru de interne.“ Se citesc apoi următorul raport al comisiunii însărcinată cu anchetarea cașului d-lu î genejrare Slăniceanu: „ Domnilor senatori: „Supt semnații membrii aî comitetului de instrucțiune, adunându-ne astăzi 25 Noembre anul 1883 supt președinția d-luî Matei Ganea, și procedând la examinarea actelor relative la acuzarea ce s’a adus d-lui generare Slăniceanu, fost ministru de resbel, am găsit ca nu este cas de urmărire. „Pentru care, în conformitate cu articolul 32 din legea responsabilității ministeriale, supunem cașul la aprețuirea onor. Senat, spre a oțărî ceia ce va crede de cuviință. „Matei Gonea, Gr. C. Monitor, D. Micescu, M Atanasiu, Stefan C. Șendrea.11 D. D. Lupașcu combate conclusiunile raportului și zice ca nu înțelege cum faptele care erau atât de aparinte acum câtăva vreme, aici nu mai par de natură de a putea fi urmărite cu succes naintea Curții de casațiune. Acesta împregiurare i se pare* d-sele de cea mai mare gravitate, câci pălmuesce prestigiul ultimului Senat, care a declarat câ d.generare Slăniceanu era vinovat Acesta sculare, ce se face a<ta, trebuia făcută într’un chip legal, pentru ca> opiniunea publică să nu ne inculpe. Ași dori se rne unesc cu conclusiunile raportului, dar nu pot; că ași voi ca acele comclusiuni să ne spună mai lămurit pe ce s’ar fi întemeiat de au nimicit acusațiunile fostul lui Senat. Ele nu restabilesc nici pe d. Slăniceanu, nici pu actualul Senat pentru ceia ce face aici, călcând în piciore prestigiul Senatului trecut, și de aceia d sea este de părere a se trimite din nou raportul la comisiune spre a-1 completa. D. N. Fleva nu înțelege conclusiunile d-lui Lupașcu, mai ales ca legea privitore la Responsabilitatea ministerială stipuleza ca orice dare în judecată a unui ministru se fie urmată cu cea mai mare independință de Corpurile legiuitore viitore. D-sea amintesce câ d generare Slăniceanu, atins precum d’un vot mai mult moral al Senatului, a cerut ânsuși, printr’uă petițiune, se fie trimis în judecată. Senatul l-a trimis naintea unei comisiuni, care n’a găsit nici un cas de urmărire și ea, conform art. 23, a declarat câ d. generare Slăniceanu trebuie se fie scos de supracusațiune. D-sea nu înțelege retrimiterea acestui raport naintea comisiunii, — deși el este în adever cam laconic—cacî acesta ar fi a ne face mai catolici ca Papa. D. Lupașcu póte sé cere amânarea Gestiunii spre a studia dosarul, dar nimic mai mult. D-sea este de părere a se vota conclusiunile raportului, daca numai nu se va rădica vr’uă cestiune prealabilă. D. generare A. Anghelescu se asociéza cu cele emise de d. N. Fleva și ruga pe Senat a nu mai ține într’uă posițiune falsă p’un bărbat de valorea d-lui Slăniceanu. D. Gr. Sturdza Ilie ca Senatul trecut n’a procedat cu atâta ușurință cât l-a atribuit d. Lupașcu. El nici n’a zis ca în sarcina generarelui Slăniceanu s’au ivit fapte imorale, nici cu acusațiunile d-n. Grădișteanu erau tote exacte. Prin urmare, ce are mai bine de făcut Senatul, este d’a vota conclusiunile raportului. D. I. Lerescu este de aceeașî părere, mai ales câ Senatul actual n’a luat răspunderea pentru acusațiunea adusă de Senatul trecut. D. Dim. Pișcă crede ca Senatul nu trebuie sa voteze conclusiunile raportului, ci numai se ia act de ele. De aceea, d-sea propune a se procede astfel. D.președinte observă ca biuroul n’a provocat disensiuni ca să se agite acesta cestiune, ci doresce a se sfîrșită dată cu ea, și d-sea este de părere a se vota conclusiunile raportului. D. E. Stătescu crede câ, spre a lămuri gestiunea, trebuie să se cerceteze legea privitore la responsabilitatea ministerială, care, în articolul 23, prevede câ orice dare în judecată trebuie urmărită din legislatură în legislatură, până la sfîrșirea cestiunii. Totușî, același Corp legiuitor, care a dat în judecată pe un ministru, póte să-l scuta de supt acusațiune cu uă propunere motivată semnată de 20 deputați. Dar, când acesta acusațiune vine naintea unui nou Corp legiuitor, acesta nu are trebuință să-și mai motiveze propunerea de scutere de supracusațiune, ci numai o pune la vot și trebuie să fie votată cu ciuóe treimi. C. I. Brătianu, președintele consiliului, crede ca trebue, de vreme ce pentru prima ora se aplică legea responsabilității ministeriale, să dea semn pentru ce comisiunea care e însărcinată ca se facă instrucțiunea și acusațiunea naintea Curții de casațiune, când nu găsesce destule elemente, trebue se vină la Senat să cere scóterea de supt acusațiune a ministrului dat judecății. Legea cere ca acea propunere de scótere de supracusațiune să fie motivată, caci altfel ar avea aerul ca Corpul legiuitor, care l-a trimis pe ministru în judecată, se detfice. Déca se zice ca comisiunea pate se-și urmeze lucrarea, chiar când Senatul a fost disolvat, causa este ca legea a voit să preîntâmpine împregiurarea când ar veni un nou Senat, care, printr’uă influința precare, ar scote pe ministrul dat în judecată de suptacuzare, fără ca acesta să fi fost dorința fostului Senat. Tot din acesta causă s’a prevăzut ca comisiunea trebuie să merga a susține acusațiunea până naintea Curții de casațiune. De astă dată comisiunea nu a găsit destule elemente ca să facă acuzarea, și ea a venit naintea Senatului să propună scoterea generarului Slăniceanu de supracusațiune și în același timp se veda décá este în acord cu noul Senat, sau déca acesta voiesce să ia afacerea în mână și s’o trimită elnaintea Curții de casațiune. In urma acestor explicațiuni, se cere închiderea discnsiunii, care, punându-se la vot, se primesce, pun la vot conclusiunile raportului Se primesc cu 33 voturi pentru și 1 contra. Se trece apoi la ordinea unei-D. F. Maniu, în desvoltarea interpelării sale asupra învățământului în genere, afirmă câ interese vitale, economice și politice, cer ca învățământul public să fie pus în prima linie, și de aceea d-sea este de părere a se da uă nu ca direcțiune învățământului, asigurându I un mers regulat. D-sea di ° e ca legea actuală a învățământului se distinge prin lacune și câ nuva programă întocmită de curend n’a găsit altă reformă de cuviință în învățământul rural decât sporirea numărului anilor de învățământ de la 4 la 6, oi la scalele normale s’a adăugat un an de studiu și zoologia. Dar unde sunt învățătorii, unde sunt profesorii, de unde pot fi recrutați iei ? Nu scrii. Cât pentru programa studiului secundar, ea este încărcată și fâră nici un sistemă; regulamentele de bacalaureat se schimbă în fiecare an fară a se avea în vedere studiile urmate prin licee, din care causă bieții tineri sunt adese ori în imposibilitate de a da esamenele de bacalaureat. D-sea constată câ corpul profesoral, presa, opiniunea publică și-ați făcut datoria, au arătat lipsurile, deci vina nu este a lor décá n’au fost ascultați. Obligativitatea a devenit un cuvânt deșert, unde sunt copii, nu sunt profesori, și vice-versa. Legea in privința concursurilor profesorilor de la sculele urbane și rurale e înlăturată cu totul, deși ea însește plină de lacune. Comparând legea instrucțiunii de la 1831 cu aceia de la 1864, cumpăna va fi mai grea de, partea celei d’ăntei, și de aceea ar fi bine să sfîrșim uă dată cu’ jumătățile de măsură. D-sea ruga apoi pe d. ministru al instrucțiunii să facă dreptate Brăilei, care, de la 1864, nu s’a învrednicit se obțină îmbunătățiri în ale scalei, ceea ce este un sacrilegiu. D-sea face expunerea stării învățământului din Brăila și, comparându-l cu învățământul din Bârlad, care e cu mult mai superior, deși ca oraș este mult mai inferior, se întreba : unde e dreptatea ? D-sea arăta apoi ce ar trebui să aibă Brăila ca învățământ și o zice cum speranța ea are legea pentru d-sea, crede ca va deștepta sentimentele actualului d. ministru al instrucțiunii spre a îndrepta seul din trecut întru ceia ce privesce Brăila. D. D. Pișcă face și d-sea următorea întrebare : ce s’a făcut cu raportul primăriei T.Măgurele prin care se ruga a se prevedea prin bugete profesori și pentru clasele divisionare, profesori cari de la 1880 sunt plătiți de primărie ? In orașul Alesandria, la scaia de fete, se aflau în clasa I 150 de fete; din acesta causă s’a făcut și acolo uă scala divisionară. A luat d. ministru disposițiune a se trece și cheltuiala acestei scoli în buget. In fine d-sea arata ca sunt oă mulțime de scule care stau gole, fiind câ, deși sunt școlari, n’avem învățători. Se nu mi se respundă, adauge d-sea, ea nu sunt miijloce, câci așa poste se respundă orî ce ministru, când i se vor cere judecători, sau supt prefecți. Noi avem legea ’nainte și ar trebui ca ea sĕ se esecute. D-sea cere și despărțirea băeților de fete de prin tóte sculele mieste. D. P. S. Aurelian, ministrul instrucțiunii publice, mărturesce ca legea de la 1864 are lipsuri și amintesce ca s’au presintat câteva proiecte pentru modificarea generală a legii învățământului, dar n’a reușit nici unul De ce ? Pentru câtă asemene lege este forte anevoe de făcut și de aceia d-sea voea de a introduce numai reforme parțiale, pe care cugetă a le aduce în curând î naintea Parlamentului. D. ministru de orecare explicațiuni asupra programei rurale actuale și asupra sporirii numărului anilor de învățământ, și declară ca nimeni nu s’a găndit să facă din sculele rurale nisce scule de meserii. Dar, chiar daca s’ar fi făcut așa ceva, n’ar fi fost un râu, caci s’ar da uă ocupațiune țăranilor cari stau degoba de la 20 Octombre până la începutul lui Marte. Este de ajuns, 4‘ce d. ministru, să ne aruncâm să privire prin Statele vecine, de exemplu în Rusia, unde vom vedea pe țărani, după ce nu mai pot să are, câiau nicovala, penelul, dalta și alte instrumente și se ocupă pe timpul ernei. Deci nu este un rende ca ne am gândit, ca, pe viitor, pe lângă sculele rurale, să se alâture și un maestru spre a învăța pe copii să lucreze coșuri, pălării ordinare și alte obiecte de care avem trebuință și pe care putem să le avem torte eftin la noi, dar pe care le aducem tot din străinătate. D-sea recunosce ca trebuie să se proceda într’un alt chip la recrutarea profesorilor pentru învățământul urban și 4ise ca nimeni nu va mai putea fi d’aici încolo profesore urban daca nu va avea bacalaureatul și dupî ani de studiu pedagogic. Apoi d. ministru recunosce ca programa liceelor trebue se corespundă cu aceea pentru bacalaureat, și promite ca va stărui să se facă astfel. Venind la cestiunea învățământului din Brăila, 4a ce ca a fost peste putință să se înființeze licee în tote capitalele de județe, deși legea prevede acesta, de vreme ce ne lipsesce personalul didactic trebuincios. Fiecare guvern recunosce aceste nevoi, dar n’are putința d’a le îndrepta. D sea mărturesce ca a intervenit pe lângă comisiunea bugetară ca se’î acorde fondurile trebuinciose spre a lua pe sema guvernului cheltuelile ce unele comune fac cu întreținerea gimnasiilor și a sculelor, dar nu se póte, când mijlocele lipsesc. D. ministru promite ca va stărui spre a satisface cerințele forte legitime ale d-lor interpelatori. Orele fiind 5 și jumătate, ședința publică se ridică, rămănând ca discuțiunea se urmeze aciî Acesta transformare modernă a puterilor de apărare a condus pe organisatorii politici ai țerei nóstre să cera, cu drept curent, desființarea gardă orășenesci, care azî nu mai are nici un înțeles a fi după organisarea militară ce ne-am dat, sau mai bine zis după ce am revenit la vechia nóstra organisare militară. Românii sciu bine câ pe cât timp sentimentele romănesci predomină în organisârile lor militare armata romanesca a fost totdeauna identică cu națiunea, încât bine și plin de adever o caracterist 4‘a'rul Românul în primul ser din 24 Mai a. c, când zicea ca: „nu s’a văzut uă armată de români, fie cât de mică, condusă de pretinșii nobili, să ție uă luptă, măcar de câteva ore, pentru apărarea privilegiilor.“ In adevăr, nu s’a văzut—dar nici se va vedea—fiind ca armata la noi din străvechie națională și ea apără numai privilegiile patriei sale, ci nici uă dată pasiunile celor ce vor să se impue privilegiați! Aceste premise puse înainte, întrebăm acum de este drept ca legea electorală a țerei romănesci, revizuită de omeni liberali, se facă din militar un paria în țara lui și din nobila profesiune a armelor dă incompatibilitate perpetuă ? Profesorul, preotul, magistratul, doctorul, ingeniarul, etc., și mai cu semn avocatul, care în veacul nostru de vorbă lungă pretutindine își trage partea leului, tóte aceste profesii sunt compatibile și unora li se face parte escepțională în legea electorală și numai profesiunea militarului este declarată incompatibilă a lua parte la interesele țerei? El care cel d’ăntâi își riscă viața la stare, el, menit a da pilda cum să străbate pentru țară calea de sânge și de foc, militarul de profesia paria ? el șters de la interesele publice ? or celelalte profesii, tote binecuvântate, rămân să le voteze monumente pe pământ străin după ce le-a votat incapacitatea politică în țara lor! Am convingerea ca românii de azi nu pot face așa străinbătate, câci l-ar mustra ziua de mâne, și le-ar fi rușine de cea de ieri! Am stabilit ca : armata e națiunea și națiunea e armata și cum națiunea urmeza să-șî susție pactul fundamental ce-și da , ore militarului nu ar trebui să-i vie și să a apăra un pact care-i face paria și-l da cu piciorul de la interesele publice ? și când a svârtit și desprețuit astfel el ,s’ar transforma în mercenar în țara lui, a cui va fi vina ? gânditu-s’au celelalte profesii ce urmări ar putea nasce din înstreinarea militarilor de la afacerile țarei constituționale ? înțelegem cestiunea de disciplină care în folosul instituțiunii ne povățuesce a nu vîrî votul prin casârmi ; soldatul în timpul activității sale de serviciu să nu voteze; dar oficialul profesionistul să nu aibă drept la vot, când profesia lui e tot atât de importantă în stat ca tote cele-lalte? Și apoi soldatul vine pe timpul determinat de lege și învăță de la militarul profesionist cum să-și apere țara la nevoe și atunci, numai pe un scurt timp este înlăturat de la sacrul drept de vot, pe când oficialul tată viea lui, tot timpul activității sale folositore statului e condamnat la incompatibilități în afacerile țerei ? Generalele sau colonelul în activitate ce ar fi ministru de resbel și ca astfel ales mandatar, când din împregiurari ar trebui să se retragă din minister trebui va el atunci să-și dea demisiunea din armată pentru a remănea mandatar ? gânditu-s’au autorii proiectului câtă năpaste i se impune acelui militar care prin capacitatea sea s’a urcat la un așa ’naltă trepta, prin incompatibilitatea de care e lovit ? Profesorilor, magistraților, preoților li s’a asigurat căte-va locuri de mandatari, nu era pre drept ca cel puțin aceleașî sentimente și resene să ne povățuiască a asi Armata și revizuirea Constitițiunii. Crezând ca este bine se se cunosca tóte epijfciile asupra modificării Constituțiunii, pute Rm ‘ urmatirea sci’isarei ce ne trimite un fost oficial . A4i când discuția este deschisă asupra pactului nostru fundamental, fiecare român edator să urmărescă lucrarea ce se pregăteșce, cu interesul ce comportă uă caută așa solemnă; fiecare strat social trebuie să vie prin publicitate să lumineze viitorul ce i se croesce ca nici uă ideie, nici un cuvânt neprejudecat să nu se combine în sufletul așezământului nostru. Constituțiunea țerei. Proprietarul mare sau mărunt, ingeniarul, doctorul, magistratul, profesorul, avocatul, comerciantul și țăranul a fost pus de publicitate în discuție, numai pentru militar maî ca nu s’a făcut nimic. Vom încerca prin aceste rânduri a lămuri cestiunea electorală întru cât ea atinge pe militari. Nici pot presupune ca ar trece vr’unui român prin minte, a privi a fi armata ca pe timpul bandelor salariate, fiindcâ după legea legelor nostre n’ar putea-o face . Constituția țarei, la art. 118, prescrie câ tot românul face parte din unul din elementele puterei armate, astfel câ stabilesce câ armata e națională, er nu mercenară și câ națiunea e armata și armata e națiunea. FOIȚA ROMANULUI, 1 DECEMBR.I 6 DNA DE PARTEA ANTENA III(Urmare) — Scă câ vedi fórte bine sbîrciturile, adăoga Alisa, care păru cam animată. De câte ori nu te-am auzjit vorbind asemeni lucruri! De câte ori mi-am făcut caricatura acelor omeni de cari ai obiceiul se rîdî întotdeauna! — Ei! și n’am avut dreptate, întrerupse Raymond. — Da! respunse cu ironie Alisa. — Da,dise Raymond, acesta este uă virtute negativă pe care o avem toți și care nu ne este nefolositare, fiindca ne împedică d’a ne lua în serios unii p’alții, dar care n’a îndreptat nici uă dacă pe nimeni. Toți rîd unul d’altul, astfel este lumea. ji Fiecare face ca și celalți. In acesta, ca și’n politică, sunt lucruri pe cari trebuie sé scie cineva a le face pentru a nu se declasa, în acesta ca și ’n politică, trebuie sé scie a fi cineva dobitoci când s’a dat lozinca. — Atunci, acesta este ceva plăcut ? — Neapărat, pentru ce ar fi urît ? Nu facem ore prin ocupațiunea nostră constantă din ceia ce este comun tutor muritorilor dă plăcere dintre cele mai mari, prețul chiar al muncei, cortna ce este de câștigat? Dobitoc, nu joc contrariul, dar care face să ți și placă oferă unui birocrat sau unui alt om ore care folositor să schimbe viața lui cu a mea, și vei vedea daca mai sta pe gânduri. — In fine, tu care ai spirit, ce vrei să faci în acesta ocnă a ridiculului ? Ș’apoi poci se spui ce vei vrea, ești un om care nu-ți place decât numai să petreci. — Fie dise Raymond. Dar, adaugă surîizând, esti prea puțin generos, daca creiji ca trebuie să mă mustrezi pentru asemene lucruri. Ore, ai uitat ca cândva am fost diplomat și greșeala mea este dacă guvernul ?... — Da, soiu, ai fost atașat undeva , atașat ca un fir, ca un gândac. — Sunt în disponibilitate ca atâția alții, și acesta este mult mai avantagios decât serviciul activ, caci când cineva este la ușă, este probabil ca are să intre, pe când déca sta pe loc, este sigur ca va eși... D’altmintrelea, urma tânărul încet și după câteva secunde, nu de eșitare, ci de reculegere, n’așî voi mai bine decât se-mî schimb vieța. Mi-ar trebui case un pretecst. Ah ! deca cunosc!uă persona tânără, îndestul de curagiosă pentru a înfrunta fară să ’ngâlbenască perspectiva unei căsnicii c’un om atât de ștrengar după cum eu am reputațiunea ca sunt... ! — Oh! întrerupse Alisa puțin cam^zăpăcită, sciü, sciți, cunosc acesta tesă, ești mai puțin negru decât aî aerul, și nu astepțî decât căsătoria pentru a deveni cu j totul alb... — Ni, 6că! 4^se Raymond apropiindu- se, lasă-mă să ți mârturesc tot. Când cine- iva are sufletul frumos, nu pote decât să je căstige prin asemene mărturirî. — A!dor nu voia să te spovedesc! ! I mie ! — Fii sicură de discrețiunea mea. Ei e bine ! acum șase luni póte ca nu prețuiam , mare lucru, și este îndestul de probabil câ, ideca câteva mume de familie cari au fetei s’ar fi informat despre persona mea — câci este obiceiu a se informa întotdeauna ! despre viața tinerilor — este probabil, che, i ca uă mumă de familie, în căutarea unui ginere, ar fi fost informată ca nu eram din acei tineri... cari sunt liniștea părinților. I Dar, d’atunci m’am schimbat cu totul. — Ași!ijise Alisa. —• Da, scii ca acesta nu se vede de loc. Dar de ce este de mirat, câci interiorul este adânc, adânc?... Vocea se a deveni și mai slabă luând uă mlădiare mangaetare. Petru se sculase cu puțin mai nainte și-și părăsise locul fără să pară turburat, ghemuind puțin diarul ilustrat pe care avea aerul eâ-l foileteza. Dar nu întărijiă d’a fi înlocuit pe canapea d’un alt ascultător, care, părând mai puțin distras, oțărî s’asculte sfîrșitul convorbirii. D’almintrelea, d’astă dată, acesta era un spionagiu plin de buna-voință, dejoare ■ Raymond nu seia nime, acela al marchis sulul de Varcillec în persona. — Sunt mai multe luni, urma tânărul e’un ton mișcat, care era în adever forte plăcut, de când ideile mele, întórse din calea lor obicinuită, se îndreptară spre căsătorie, ducându-mă cu ele întocmai ca un cuvinte puternic. Grația s’a scoborît puțin câte puțin în sufletul meu : pate ca cine-iva, fâră să scrii, lucra pentru conversiunea mea. Acest cine-va lucra atât prin presința mea, cât și prin ironicele și impungatorele sale mercuriale... Acest cine-va esti tu... Intocmai ca acele cucernice caii ascultă cu cea mai mare nemulțămire cuvintele predicatorului lor favorit, veneam aci cât se póte mai des să-ți sorb cuvintele și să îți înghit morala. Eva óre morala sau predicatorul care mă încânta ? Ca și cucernicile, nu voi să scrii acesta; efectul ense era delicios. Ei bine! am predicat îndestul: m’am pocăit. — Ascultă, ascultă, disemarchizul, bun apostol care iei să sună fata de confesor, ved ca nu te generî de loc!... Aide, pocăitule, vera d-tele are si se gândeseu la d-tea și se se ruge pentru scăparea sufletului d-tele . In ceea ce mă privesce ânsă pe mine, nu pot să-ți dau încă iertarea finală... Și d tea, fetiță, nu căuta nici uă dată să pocăesci pe un păcătos : acesta este o sarcină forte ingrată. — Din cei mai mari păcătoși,Jise Raymond, se fac sânții cei mai mari : dovadă este sânta Madelena și ftul Augustin. — Da! 4ise marchizul. Și fară îndoială ca deca acele mume de familie, de cari vorbeai mai adineuri cu atâta elocință, ar fi putut să véda acum viața mea desfășurându-se dinaintea ochilor lor, liniștită și limpede ca un fiu din cămpii, ar fi venit mulțămite și cu grămada să-ți ofere pe fetele lor. Nu este așa ? — Neapărat! răspunse Raymond, voiü fi nevoit sé retus lumea. Dér, écé câ mumele de familie nu mé visitéza îndestul. In urma acestor cuvinte, Givré pleca de lângă vora lui cu un surîs încre4etor, și 4ise unchiului sau : •— Mâne la amia șl am să plec. Mă voiu întorce peste trei sau patru Jrile. Apoi, forte încet : — Pot se vă ved mâne dimineță, câtre orele opt ? — Déca voiesci, amicul meu. — Atunci, pe mâne diminuță ! Rămănând singur cu fiica mea, d. de Vercillac îi zise : — Scil, draga mea, ca Raymond nu este atât de rau, după cum credeam. Și tu, cre4i óre cu adevărat ca el este atât de negru ? — Ah! dise Alisa cu un aer desprețuitor. Este lesne de cjLis. — Prea bine! 4i se marchizul. Vom mai vorbi. D-na de Rivemont tocmai în acel moment venea spre el. — Sunt orele unsprezece, 4i ®e ea a treba, te rog, daca mi-a venit trăsura. Pe când d. de Vercillac era să plece, ea îl opri. — Vom mai vorbi! 4i se frumosa vicecomitesă. Te-am auzit chiar acum ijbând aceste cuvinte. Pe cine ai să căsătoresci ? Caci, scil, acesta este frasa obicinuită când auzî pe cine va 4iconi : »Vom mai vorbi“, acesta ínsemneza ca este vorba a căsători pe cineva. — Și daca acesta s’ar întămpla ? 4*se marchizul. — Pe biata Alisa, ai ? urma d na de Rivemont. Și mă prind cu cu ștrengarul d-tele de nepot? Ca pe timpul părinților noștril, când se presinta la teatru piese în cari ștrengarii de veri iubeau pe verele lor respective. Cu tote acestea, asemeni căsătorii se fac și ’n lume, dar ele isbutesc forte rar. Vezi, scumpul meu, verul este adese cel d’ăntei vis al închipuirii femeescă, dar nu este însămai nici să dată cel din urmă. Prin urmare, daca nu este absolut neapărat ca soțul să deschidă calea, este îndestul de cuviincios ca să fie el care s’o închidă. — Hum 4ise 4. de Vercillac, vorbescl aspru. — Ca dreptatea! cțiae rí4énd vice-comitesa.