Romanulu, ianuarie 1885 (Anul 29)

1885-01-28

90 nunță urmatorele : „In privința împregiurârilor care au condus la acțiunea Italiei în marea Roșie, se vorbesce ca Enghitera n’a esprimat nici să détá dorința d’a ocupa ea ânseși Mesuah, și este mai bucurosă ca acest port să cadă în mâinele Italianilor decât în acelea ale Francesilor sau Germanilor. Scopul ocupațiunei este deschiderea cailor comerciale spre interiorul țărei. Este probabil ca Italia va ocupa teritorii care să fie avantagiose pentru ocupațiune.“ * Se anunță din Constantinopole ca un comunicat oficial, care a fost publicat,țice ca votarea art. 29 din concesiunea de la 1872 dă Porții dreptul se cere de la societatea caii ferate a baronului Hirsch despăgubirea trebuinciosă, ba chiar să anuleze concesiunea.* Camera deputaților din Francia a început, cum câteva zile, discuțiunea proiectului de lege privitor la dreptul de intrare în Francia asupra cerealelor și vitelor. Ea s’a angajat asemenea și pe tărâmul gestiunilor economice care au, pentru câtva timp, s’o ocupe forte mult din causa crisei industriale, comerciale și a lucrătorilor, care bântue pretutindeni, și în particular în Francia.* Se telegrafiază din Viena Ziarului L'Indépendance beige cu data de la 3 Februarie : „D. Smolka, președintele Camerei deputaților, a adresat că scrisoare redactorilor parlamentari ai ziarelor vieneze, în care anunță că biuroul Camerei a luat uăotărâre, în sensul cerut de ziariști în ceea ce priveșce aflarea lor în culoarele Camerei. Astfel, fiind dată oă satisfacere completă redactorilor ziarelor, vor începe să apară de mâine în foile vieți#e dările de semn parlamentare. IMPORTUL SI ESPORTUL IN 1884 . Gazeta Transilvaniei Jice ca, după resultatele manipularei vamale de la oficiul de vamă din Brașov, în 1884 s’a esportat în România 47,000,000 kilog, pe când în 1881 nu s’a esportat decât 40,000,000 kilogr. Din acestea, 1,238 000 kilogr. au fost diverse băuturi: 960,000 kilogr. sticlărie, 978,000 kilogr. lemne; 798,000 kilogr., funii și sfori; 787,000 kilogr. legumi pome, etc; 700,000 klgr., în cânepă etc. (din care 529,000 klgr. pânză de împachetat) 630,000 klgr., hârtie ; 222,000 klgr , mărfuri de lână ; 77,000 klgr., pele lucrată. Importul în Austro-Ungaria din România a fost în 1884 de 44,708,000 klgr., pentru care s’a plătit vamă 112,000 florini, pe când în 1881 a fost de 24,000,000 klgr, pentru care s’a plătit vamă 75,000 florini. Mai mult s’au importat 22,118,000 klgr. Importul în România din Austro-Ungaria a fost în genere mai mare ca în cei din urmă 10 ani, dar se arătă uă scădere în unele articole. GIMNASIELE REALEI După raportul d-lui Haret III Să ne ocupâm acum un moment cu cercetarea programei urmate astăzi în gimnasiile reale, și care e împărțită pe patru ani. Limba latină și elenă nu este prevezută într’ensele, și nici nu cred ca ar fi fost necesar a le prevedea. Trebue însă să constat ca lipsa acestorlimbi din programă nu este caracterul principal după care se deosibesc gimnasiile reale de cele clasice. In multe din gimnasiile reale din Germania, mai ales din cele mai moi, limba latină figureza . Încă dă dovadă ca adevărata deosebire între cele două învățăminte stă în metodă, iar nu în programă. Nu mă mai opresc asupra conmisiunei cu care e redigiată programa , am mai vorbit deja de acestea. Mă mulțumesc a indica numai câteva defecte de distribuțiune a iei. Cursul de matematice este enorm desîncărcat : se grămădesc în patru ani mult mai multă materie decât se face la liceu în tșepte câci se prevede comptabilitatea, curbele usuale, elemente de geometria descriptivă și noțiuni de mecanică, cari în programa liceelor nu figureza. Cu tote acestea se acordă numai 22 ore de curs pe săptămână, în loc de 2 ) câte se dau la liceu. Acel adaos de două ore este de ajuns pentru un programă de două ori mai încărcată și pentru nisce școlari a câror vârstă nu trece de ordinar peste 15 ani ? Un asemenea programă nu putea fi decât uă înșirare de titluri cum și este în realitate: câci ce algebră se póte face într’un singur an cu 2 ore de curs pe săptămână ? ce trigonometrie și ce geometrie descriptivă cu câte 2 ore ? ce mecanică cu câte 1 oră ? Déca s’a erejűt ca se va da școlarilor un instrucțiune matematică mai forte decât în l. 4) A se vedea Homăririi de la 26 și 27 laiariu EfROMANULU 29 IANUARIU 1885 cea, s’a comis uă mare erore : cele mai multe obiecte prevăzute în programă nu vor figura decât acolo ; școlarii vor părăsi scala țară să fi avut vreme măcar a se înțelege bine sensul. E că, spre exemplu, geometria descriptivă, obiect cu totul inutil daca nu i se dă destul timp pentru ca școlarii să-I cuprindă spiritul. I s’a dat 2 ore ; e ca și când nu ar fi fost pusă de loc. Cursul de geometrie descriptivă, la un gimnasiu real, trebue să se considere și ca un sprijin puternic pentru cursul de desemn linear ; însă acest din urmă curs este dat tot în sema profesorului de desemn artistic, și nici nu i se dă tot timpul necesar, ca unui obiect care, la un gimnasiu real, are o importanță capitală. Ar trebui on catedră distinctă pentru desemnul linear. Programa de zoologie prevede clasificarea animalelor în clasa I, iar anatomia și fisiologia animală în clasa II. Să fie vre uă erore ? E probabil, căci nu scrii ce clasificare se poate face, când anatomia și fisiologia nu e încă cunoscută. E de observat ca la botanică lucrurile sunt puse în ordinea lor naturală. Programa de limba Română prevede în trei clase mai multă materie decât la liceu în patru. mă Aș putea arăta mai multe alte defecte; opresc însă, câci sper ca că asemenea enumerare nu va mai avea în curând decât un interes retrospectiv , consiliul general de instrucțiune a votat, în sesiunea sea din Septembre trecut un nouă programă, care constitue un progres însemnat, pe lângă cea actuală. Daca lăsăm la uă parte orecare defecte, care se pot corige, putem constata, în favorea iei, oă distribuțiune mai rațională a materiilor, și mai ales ridicarea numărului claselor de la patru la șapte. In adevăr, instrucțiunea generală pe care trebue să o dea gimnasiile reale nu este de loc inferiore în cantitate celei din liceele clasice ; reducerea limbei latine și elene este îndestul compensată prin desvoltarea mai mare ce trebue să se dea cursului de matematice, de stiințe fisice și naturale, de desemn și altele. Astfel fiind, în patru ani este imposibil a se aplica un programă a carui întindere să răspundă scopului învățământului real; era dar indispensabil a se îmulți clasele, și numărul de șapte nu mi se pare prea mare. Gimnasiile reale germane de ordinul antera au câte 9 ani de curs, care au fost precedați de alți 3 petrecuți în clasele primare. Când cu discuțiunea ultimei programe a gimnasiilor reale în consiliul general, unul din membrii susținea câ aceste gimnasii nu pot avea 7 clase, pentru ca legea se prevede numai cu 4. Am vănit mai sus câ acesta temere nu era fundată de vreme ce legea nu prevede deloc gimnasiile reale, nici cu 4 nici cu 7 clase; scólele de care se ocupă ea sunt școli profesionale, iar nu gimnasii reale. Cred dor câ propunerea consiliului general va fi primită și câ în curând se vor vedea funcționând în țară gimnasii reale complecte cu 7 clase. Daca se va face pasul acesta, care va fi cel mai greu, din causa dificultăților budgetare, va trebui să se dispună programa în așa fel ca în primi patru ani școlarii să capete deja un ciclu complect de cunoscințe. Programa votată în Septembrie trecut nu prezintă acest caracter, și acesta este defectul cel mai mare ce-l găsesc ea. In adevar, sunt astăzi în țară 11 gimnasii reale cu câte patru clase. E forte probabil ca, vor trece încă mulți ani până să fie posibil a se complecta tote cu șapte clase; vedem gimnasii clasice vechi de câte 35 ani, așteptând încă complectarea lor, și nu e nici un motiv a crede ca cele reale vor fi mai norocite. Pe lângă acesta, argumentul ce am invocat când cu gimnasiile clasice se aplică și aci întocmai: cei mai mulți copii sunt siliți, din lipsa de mijloce, a se opri la patru clase. In fine sunt multe scoli speciale, pentru cari șapte clase reale nu sunt de nevoie, spre exemplu scalele superiore de agricultură și de comercia, și altele. Astfel fiind, nu trebuie a se lăsa, după patru ani de studiu, un număr mare de copii cu cunoștințe necomplecte și fără nici oă recunoscere a ostenelelor lor. Repet der, este necesar ca cele patru d’ântăiă clase reale să dea deja un învățământ general complect, deși mai restrâns decât gimnasiul complect de șapte clase. Pentru aceleași motive pe cari le am e spus când am vorbit despre liceele și gimnasiile clasice, sunt de părere a se pune un esamen de absolvire după cele d’anteia patru clase reale, pentru școlarii cari nu ar mai voi să-și continue studiile; și un altul după finitul clasei a șaptea. Aceste esamene să se facă în același spirit ca și cele de la licee și gimnasii clasice, și să dea și ele drept lauă diplomă, care să confere împetrantului drepturi determinate, înființarea, gimnasiilor reale care există astăzi s’a resimțit de lipsa de sistemă care caracteriseza tot ce privesce învățământul nostru real. Cele 11 gimnasii reale ce avem sunt de două feluri de origini: unele sunt vechi gimnasii clasice, înfințate de comune, și cari și-au schimbat numele, ca să conjure forta contrară; altele au fost create pentru a satisface ambițiunile locale ale unor centre, de multe ori neînsemnate. De aci a urmat câ, afară de Brăila, nici unul dinte orașele mari, comerciante și industriale, nu au un gimnasiu real, pe când se găste câte unul în Dorohoiu, Slatina, Călărași. Acesta este un adevărată anomalie. Déca este adevărat câ comerciul și industria sunt interesate mai în special de gimnasiile reale, trebuia ca asemenea școli să se înființeze de preferință tocmai în locurile unde este comerciu și industrie și unde tinerii ce au urmat învățământul real ar găsi îndată a fi întrebuințați. In asemenea orașe și alimentarea scolelor ar fi mai lesne, și popularisarea lor numai de acolo pate să începa; câci cum se speră să se alimenteze învățământul real, întroducendu-l mai ântăiă tocmai pe unde este mai puțin trebuincios ? Se va dice pate ca se pune temeiu tocmai pe invățământul real, pentru a desvolta comercial și industria pe unde nu sunt arânsă acest argument nu e admisibil, câci uă șcală e chemată să satisfacă trebuințe esistente, dar nu pate să creeze trebuințe noi. Prin fundarea de gimnasii reale numai prin centrele depărtate lipsite de mișcare, se fac cheltueli nerăsplătite prin nici un folos real, ba încă se discrediteza învățământul real înainte chiar de a fi început să funcționeze cum se cade. Tot la acest din urmăesultat conduce și crearea repede de școli, pentru cari nici nu este personalul didactic necesar, nici mijlocele materiale nu se acordă întru ce-și merită numele un gimnasiu real care nu are uă hartă, un aparat, un model de desemn ? De locale nici nu mai vorbesc, câci se pare ca acestä categorie de școli au, mai mult încă decât altele, specialitatea de a fi instalate prin ruine. Ar fi nemerit der a pune mai multă socoteli în înființarea de gimnasii reale. Suprimarea unora din cele esistente ar fi uă măsură radicală care ar provoca protestări și nemulțumiri, deși din parte-mi sunt convins câ țara nu ar perde nimic prin acesta; din contră. Să nemulțumim însă pentru [câtva timp a desvolta și fortifica pe cele 11 ce avem astăzi, dându-le tot ce le trebuie, în loc de a ne mai risipi mijlocele în bani și omeni, prin crearea și a altor noul, tot în condițiunile celor de astăzi. Pe lângă acelea, să nu să creeze de cât două sau trei gimnasii complecte cu câte șapte clase, însă acestea prin orașele cele mai mari ale țârii, cum Bucureșci, Iași, Galați; la nevoie, acest din urmă s’ar putea lăsa la o parte, cu condiție de a se complecta gimnasiul din Brăila cu șapte clase. Aceste gimnasii complecte să se facă adevărate școli model, pe două parte pentru a le face să fie adoptate de public, iar pe de alta pentru ca din ele să se scotă mai târziiu elementele necesare la consolidarea și progresul întregului învățământ real. Alăturarea unui internat de bursieri pe lângă fiecare din aceste gimnasii complecte încă ar fi uă măsură forte nemerite pentru a le populariza. Aceste diverse creațiuni vor aduce u cheltuială de 200,000 până la 300,000 lei; ânsă aceste sume, cari vor da resultate utile, tot mai puțin vor costa decât cei 117,460 lei ce se cheltuesc aici pentru învățământul real fâră nici un folos. Uă cestiune esențială pentru învățământul real este aceea a personalului didactic. Profesorii actuali din gimnasiile reale sunt toți omeni cari și-au făcut studiile în liceele clasice, cari n’au vénut nici vădată un gimnasiu real și nici n’au ideiă de caracterul acestui fel de școli. Cum voim dar să vedem gimnasiile reale mergând pe calea ce ar trebui să urmeze ? Mulți dintre enșii sunt capabili și au dorința de a face bine, însă nu sciü cum să facă. Aci se vede cât de necesar era ca programele să fie desvoltate, lămurite, însoțite de explicațiuni detaliate asupra metodei de urmat, în loc de a fi ceea ce sunt, și ca circularele ministerului să nu fi încetat a lumina pe profesori asupra datoriei lor și a modului de a și-o îndeplini. Cele mai bune rezultate la gimnasiile reale le-am constatat la doul sau trei profesori cari, din întâmplare, își făcuseră studiile în nișce gimnasii reale din străinătate. Pentru formarea cât mai neîntărciiată a unui personal didactic pentru gimnasiile reale, este indispensabil a se institui bursele de voiagiu pentru aceia din profesorii actuali cari promit mai mult. Am vorbit și altă dată despre instituirea acestor burse pentru profesorii secundari de orice fel; ânsă pentru cei din gimnasiile reale, acesta măsură să impune în mod imperios. Mai târziu nici acesta nu va mai fi de ajuns, și va trebui să începem a ne gândi la crearea unei școli normale superiore pentru învățământul real. LA INTEMPINARE Domnule directori., Nu mă apăr, nici voiesc să acuz. Ași dori ânsă să lămuresc într’u singură privință pe cei cari vor fi citit darea de somn făcută de unul din redactorii dvestre, asupra conferinței mele : „Raportul dintre agricultură și industria“. Reporterul d-vostră putea fi rau, răutăcios, glumeț și doritor d’a-mi răsturna, din cuvânt în cuvânt, tóte cele ce am îndrăznit a spune în sala Atheneului (17 Ianuarie) ; putea să’mi impute crima d’a fi tânăr, necunoscerea îndestul a numeroșilor noștri economiști ; putea să mă dea în vilegul lumii câ n’am viers după placul d-seie, ca nu făgăduesc a deslega nici una din problemele sociale ale țarei romănesc. Tóte aceste imputări, întemeiate ou nu, m’ar fi lăsat indiferent. Ea pare ca adversarul meu mi-ar fi dobândit totă stima, în cas când ar fi fost sever și drept. Din momentul ce ajung la uă convingere siliceră și o împărtășesc lumii, desaprobarea ori lauda, grăbite și una și cealaltă, îmi sunt de nă potrivă, și de nă potrivă de nesinchisit mă lasă. Ceea ce însă, fară a mă tulbura, mă face să răspund reporterului d-vestre e numai siguranța câ d-sea mi-a falsificat atitudinea ce am păstrat fațiă de auditoriul ce mi-a făcut deosebita onore d’a mă asculta în sala Atheneului. N’așî dori ca oricui s-o abate să’mî puc în giurul meu tóte „cusururile tineretului“, numai pe cuvântul ce sunt tânăr, și mai ales să’mi impute tocmai acele păcate pe care nu le-am putut nici uă dată suferi. Ca să mă țin de vorbă, în nimic nu voiesc se ating greșialele de care mă acuză enor mea confrate,— chiar când uă bună parte n’ar fi decât scorneli, ér rem âșița și puțin însemnate și discutabile. Las der lasă parte : 1. Capriciul de a-mi pune pe sema mea desființarea sculelor superiore de agricultură; 2. Gluma ca eu ași fi susținut protecționismul, bizuit numai pe un fel de apel la sacrificiul obștesc; 3. Credința d-sele ca eu am propus cu adevărate îngrășeli ale pământului, pe când totă cealalta lume a auzit vorbindu-se numai despre amendări, împrospături ale elementelor nutritive din ogorele nóstre ; 4. Impărechierea, cu orice preț, a lui Liszt și Carrey, numai pe temeiul ca sunt protecționiști, în scop de a-mi dacă zdravănă secțiune de Economie Politică; 5. Nu spui nimic despre câte am uitat, după d-sea, câci în adevăr vina e a mea déca într’un ceas și jumătate n’am putut vorbi carte ca la trei volume și mai bine. 6. Trec și peste îndăsturarea țăranilor, pe care d-sea bine-voesce a o afirma, asigurându-mă ca proletariat agricol nici avem nici vom avea întemeiat pe zvonul comun cu pământ este berechet în țara românească, ca și cum eu aș fi susținut „pericolul d’a avea un proletariat agricol pe cuvântul ce nu ar fi pământ în deajuns în țara nostră.“ Tóte aceste observațiuni privesc un conferință ce mi se atribue mie, ce e drept c’am cu multe variațiuni, dar în fine, cusute cu ață albă pe aceiași materie. Acesta conferință se va publica filele acestea, aidoma cum a fost vorbită la Atenei, și socotesc ca va fi mai nemerit răspuns la observațiunile critice ce unii din confrații mei mi-au făcut în câteva organe de publicitate. Decânci ar fi rămas vorba, aș fi tăcut cum se face, prilej de discuție n’aș fi deschis. Când însă, onor meu confrate, mă acuză ca aș fi venit în fața lumii , cu ifosul de a-i povesti lucruri moi, măsuri, combinațiuni și legi economice ne mai pomenite de alți publiciști, să-mi permiteți a desminți asemenea „cusururi“ de copilandru, de cari întru nimic nu m’am făcut vinovat. Cât pentru scriitorii noștri economiști, Marțian și do. Aurelian și A. D. Xenopolu de cari pare a mă învinui ca i-am dat uitării, eu sunt mai sincer decât își póte d-sea închipui, într’uă epocă de t sarantomanie. Despre partea lui Marțian, aducândumi-l aminte, regret ca nu mi-a făcut nici un serviciu, deore-ce îl cunosc din rînd în rînd, începând cu studiile sale statistice și sfîrșind cu încercarea d’a alcătui uă Economie politică. Din scrierile d-lui [Aurelian am citit forte puțin; nimic din d. A. D. Xenopolu. Primiți, domnu respect ce vă poi CRONICA Ateneistiî Bucurescenî. Suntem în 28 Ianuariü 1964, și sunt vă sută de ani de când societatea Ateneului român din Bucuresci a început și continuat conferințele sale literare și sciințifice, anteia pentru luminarea poporului, și apoi pentru gloria sciinței și literilor românesci. Ateneiștii, legiune numerosă de învățați bătrâni și tineri, se află strânși într’una din magnificele sali ale palatului lor,—una din clădirile de frunte ale capitalei, obiectul de admirațiune al străinilor călători și una din mândriele justificate ale Bucurescilor. Ateneiștii discută șiotărăsc felul sărbătorei, cu care se va spune publicului bucureșcean și întregei Românii, câ Ateneul a împlinit o o sută de ani de când ține sus și cu entusiasm fa cla sea în templul binelui, dreptului și frumosului. După ce s’a orînduit tóte părțile sărbătorii, de mai nainte pregătite și studiate, Ateneistil „încorpore“ în frunte cu președintele Ateneului — un învățat român cu renume universal, născut în 1907, fost ministru al instrucțiunii, fost represintante al României pe lângă guvernul Confederațiunii balcanice și profesore al facultății de litere din Bucuresci—Ateneistiî, die es din magnifica sală a Actelor și trec prin sala Cupolei, pentru a intra în spațiosa și frumos împodobita sală a Conferințelor publice, sală a carei acustică e celebră în totă Europa. Chiar cele mai „pianissime" nuanțe în meșteșugitele inflecțiuni de voce ale conferențiarilor ateneiști sunt cu ușurință percepute în acea sală de publicul ascultător. Undele sonore, cari pleca de la tribună spre tote părțile sale, merg atât de distincte și atât de egale, încât în 1962 un Engles un călător care asculta fară să înțelegă pe aeronaut ateneist vorbind despre accidentele balonului „Crivățul” (dirigiabil fără îndoială) care făcea de două ori pe zi, dimineța, cursa între Găesci și Bucuresci, n’a voit să crédá câ nu sunt fonografe invisibile prin tóte colțurile salei. Un Ateneist l’a încredințat în urmă cu acea afabilitate și cu acea curtenie cari sunt uă tradițiune străvechiă a Ateneului român, câ nu e nici urmă de fonograf prin sala Conferințelor; or Englesul, conform tot unei străvechi tradițiuni care făcea pe strămoșii săi să ia pe furi și lâna din umplutura scaunului lui Voltaire de la Fernay, cercetând sala Conferințelor, n’a uitat să ia un ciucure de la unul din fotoliurile bancelor finale ale sale, convins fiind ca materia mobilelor e atât de sonoră. Ateneiștiî trec deci prin sala Cupolei; vr’uă zece reporteri de ziare îi asaltă pentru a le cere amănunte asupra sărbătorii. Ateneiștiî li le spun; condeile reporterilor sîsîră pe hârtiă întocmai ca vaporul teribil de comprimat. Un Ateneist glumeț răspunde la întrebarea febrilă a două reporteri cari-l opriseră în loc. — Nu scii nimic. — Și pe urmă!...?? întrebară în cer ambii reporteri. —■ Cum pe urmă?! replica Ateneistul rîzând,... de vreme ce nu scia nimica. — Pe urmă, te rog, pe urmă! Ziarul apare în a doua edițiune de la 12, peste vr’mă 30 de minute. Și Ateneistul începu să spună, câci, de la crearea lui și până în 1964, Ateneul și presa séu= Jiarismul bucureșcean au fost totdeuna prieteni; noii trecători au posomorit câte uădată cerul relațiunilor lor, dar numai pentru a face ca semnul să fie și mai străvăcetor ca nainte. In sala Conferințelor un public numeros primește cu discrete aplause pe Ateneisti, un discurs minunat,—un fel de înfrățire artistică de învățăminte folositore și reușite glume - pronunțat de președinte, deschide ședința Centenarului. Un tânăr avocat plin de talent, născut în 1939, laureat al facultății nóstre și literat fară părechia printre semenii săi înainteza spre tribună. Președintele îi da cuvântul, și ’n mijlocul atențiunei generale a auditorului, tânărul conferențiar începe cu uă voce cu atât mai simpatică cu cât era mai emoționată. Subiectul său era întitulat : Epoca eroică a Ateneului Român, viéta institutului nostru între 1864 și 1886) schițe din secolul trecut. Intre altele, oratorul zicea : „... Epocă într’adevăr eroică, domnilor! „Sunt pagine neperitare în istoria Ateneului nostru. Se credea pe atunci câ o„piniunea publică merge inconșcientă în „voia întâmplărilor. Ateneul probă că „dată contrariul, în contra miniștrilor, „în contra adunărilor legiuitóre, în contra primului cuvinte al opiniunii publice, Ateneul provocă un alt cuvinte, câci „era vorba de învățătura poporului ro]_ interese ale societaței ă sarea generală, Atepreședintele său—printe, acela a cârui stareota domnielor vóstre îdă figură vedeți asprimblându-se un suc rîs de nemărginită fericire, — Ateneul „munci, se osteni, dede cu putere stri„gătul de alarmă, chiamă în ajutoru-i pe „bătrânii învățământului român. Și aceștia, oborîți de mulțimea trudelor și timpului, întocmai ca ’n senatul Romei, , republicane Appius Caecus, veniră, a„duși pe brațele tinerilor, să proteste în „mijlocul publicului Ateneului, în contra „călușului ce era să se pună învățăturii „poporului român... Superb și înduioșător „spectacol! Opiniunea publică se sgudui „adânc; cuvintele ateneist începu, și îndată, spre mirarea și instrucțiunea viitori mei, miniștri, adunați legiuitóre, toți, „plecară capul și abrogară legea nefastă...“ Uă oră și un cuarț, talentatul avocat continuă a schița vieței Ateneului dintre 1864 și 1885; publicul le asculta cu plăcere și aplaudându-l cu entusiasm. Pe figurile tuturor era întipărită mulțămirea, când eșiră prin monumentalul peristil al palatului Ateneului -preistil clasic printre colonele câruia se deosibiau mai cu sema două în marmură ruiniformă, donate Ateneului de Clubul tinerimei din Bucuresci în 1901. Séra, Ateneistiî să adunară iarăși într’una din sălile palatului lor (acest posesiv proprietaresc îi încânta !) la banchetul dat din fondul Ateneului și servit de faimosul Ghiță, cel d’ântâi restaurator al Bucurescilor. Toasturi peste toasturi, conversațiunile räpäiau. Un bătrân Ateneist, născut în 1899 și fiu de Ateneist, completa cu șăgalnice anecdote conferința Ateneistului avocat. Telefonele Ateneului Țăcăniaă. Diarele voiau să aibă în edițiunea matinală de la 7,uă date de semn completă despre banchetul centenariului ateneist. Și-o avură. Astfel va fi să fie ziua de 28 ianuarie 1964, deci cuvintele lui Leibnitz : „presintele nasce din trecut și este plin de viitor“ sunt adevărate. Giou TA SERATA ARTISTICA Joi sora d-1 și d-na Teodor Aman au întrunit în muzeul lor din strada Clemenței mai mulți amici spre a celebra aniversarea copilei d-nei Chrisenghy. D-na Zoe Chrisenghy a cântat aria Pagiulii din Huguenom și un romanță de Victor Massé care a fost forte aplaudate de asistenți. D-na Chrisenghy, care posedă cea mai frumósa voce de soprano, prin un studiu îndelungat atât aci cât și în Paris și Italia, a ajuns a-și mania vocea cu multă artă și simțire.—D-na Chrisenghy a fost acompaniată la piano de d na D. Ionescu, cn pianistă ale câreia merite sunt deja bine cunoscute. D-sora Olimpia Borănescu a cântat la piano Concerto de Chopin. D-sea posedă un mare talent și cântă cu multă inimă. S’a admirat forte tablourile și obiectele de artă din casa marelui artist. D-1 Aman lucreza mult. Printre tablourile moi, s’a admirat omal cu semană țigancă culegând struguri, și un pepene verde pe uămasă, cu cuțitul în el. Mai tot mobilierul din casă: bâînuri mese, biurouri,toalete, canapele , etc., sunt sculptate în mod admirabil de mâna stăpânului. D. Aman posedă multe goblenuri, printre care unul forte însemnat represintând „Separațiunea apostolilor“. Pe păreții intrării, vedem „Bătălia de la Călugăreni și intrarea lui Mihail Bravul în Alba- Iulia“, lucrate de artistul nostru. D’uă dată se începe dansul, care nu înceteza decât la lumina sorelui. Printre invitați erau : D-nele I. Marghiloman, Scarlat Ferichichi, fórte gracióse în alb; D-na Zoe Mâldărescu, în roșu; d-na Periețanu Buzea, în negru ; d-na Zoe Rioșanu, cea mai intrepidă și graciósa dănțuitore în gris. D-na Alecsandrina Mareș, în negru. D-na Zoe Krissenghi, fórte admirată în alb. D-nele Elisa Ferichide, Zoe Păucescu, Stolojan, Lupescu, dă frumusețe clasică, în negru, D-nele D. Ionescu, S. Popiileanu, Telemac, D-șorele Borănescu, Burely, etc. Serata s’a terminat cu Jina. M. PRINCIPIUL FIINȚEI Legendă filosofică — de Iulian Ochorowicz — (Urmare și sine) 1) Trist și gânditor Yajnavalkya se depărta, ne mai băgând în somn mai multe grupuri de omeni, când deuă dată auzi un strigăt. — Cine doresce a învăța, se vie la noi. Noi seim se dovedim totul și se combate totul—ființa și neființa, pentru ca omul este măsura la tote și tot ce el își închipuesce este adevărul, cr tot ce nega este minciuna. 2) Iar un altul zicea . — Nimic nu există. Și chiar dacà ceva 1) A se vedea Homănurii deeil. 2) Sofiștii.