Romanulu, august 1885 (Anul 29)

1885-08-05

694 Fascicula II de pe luna lui August din Romanische Revue conține urmatorele: Legea de naționalități în Ungaria, Re­vistă, Cronică, George Barițih, Un jumă­tate de secol din viață politică a unui bărbat român (în Ungaria ?), Literatura română în Germania, Padurenca de I. Slavici, Fântâna Blandusiei de Alecsan­dri, Literatură și arte. * Erf. Duminică, s’a celebrat în Brașov cununia d-lui C. Davidescu, șef­ ingeniar la căile ferate române, cu d-ra Sevastița Mureșan, fiica veteranului publicist Iacob Mureșan și sora confratelui nostru doc­tor Aurel Mureșan, directorele Gazetei Transilvaniei. Dorim tinerilor căsătoriți deplină fericire.* -X-­­X­In granița militară, în Banat, un or­can împreunat cu grindină a devastat mai multe comune împregiurul Cubinului. S’am constatat ca pagubele causate case­lor se urcă la 140,000 fl. v. a. 2,000 ju­­gh­ere semănate cu porumb și 1,000 ju­ghere cu vii au fost total nimicite. ■* ** Gaz. Buzăului crice ca deca nu se vor lua măsuri de apărare, apa Buzăului amenință să inundeze orașul. Apa, prin repedsiciu­­nea prin care curge, mănâncă necontenit malurile de pe proprietatea statului Va­tra Episcopiei Buzăului și proprietatea Gărleși. Mai în fie­care­­ zi diferiți agenți ai ministerului domeniilor trec prin acele localități și cu tóte acestea n’au luat nici uă măsură. * * * Sâmbătă, pe strada Colțea, un reporter al nostru a vedut duoă bolnavi lungiți într’uă căruță de nisip pe care era aș­ternută să saltea, și transportați ast­fel de la spitalul Colțea la Panteleimon. Bol­navii erau într’ast­fel de stare de slăbi­ciune, în­cât publicul se adunase în giu­­rul căruței spre a vedea daca nu sunt duci morți. Credem ca administrațiunea spitalelor ar putea înlocui căruțele de nisip prin brancarde acoperite, și evita publicului un spectacol care nu se mai vede de­cât în Spania în timpurile holerei. Aceeași observațiune avem de făcut în privința unei nebune care se transporta Duminecă la prefectura poliției, cu ace­eași barbară procedare. * * * Diarul maghiar Ellenzék, din Cluj, ne spune ca dilele acestea tinerimea română din jiurul Albei-Iulia au întocmit o o pe­trecere cu joc în Oarda de jos pe malul Mureșului. La petrecere au luat parte și Unguri, și după ce Românii au jucat Ro­mana, Călușerul și Ardeleana. Ungurii au pretins să se joce și „Ciordașul“. Româ­nii s’au opus strigând „ca ori­ ce valah­ din Transilvania să fie omorît dacá va îmbrăca altă haină de­cât sumanul româ­nesc și va juca alt joc de­cât „Romana și Ardeleana.“­­ Pe scena teatrului din Boston, spune Die Romänische-Revue după­­ ziarul New- York­-Herald, un artist român Salvineanu câștigă în fie­care seră succese strălucite. * * * Nemzet din Pesta, organul oficial al d-lui Tisza și al carui redactor prim e d, Mauricic Jókai, fulgera mai­­ jUele tre­cute în lungi colane în contra articolului d-lui Francisc Greif asupra Transilva­niei în la Revue du Monde Latin. După ce îi face acesta onore, Nemzet­­­ice cu Greif e un necunoscut. Déci e atât de necunoscut, întreba cu malițiositate Die Romanische Revue, pen­tru ce-l consacrați colóne peste colóne și îl combateți ca și cum ar fi cine scie ce campion al politicei contrare d-lui Tisza ? * * * SCIRI DIN AFARA Federațiunea republicană­ socialistă din Paris va pune la alegerile legislative, candidaturele mai multor femei. * Diarele ne au anunțat un incidinte pe care —­ după cum cjice : Indépendance helge — partita conservatore engleză spera ca va putea să-l esploateze în contra libera­lilor la viitorele alegeri. Acest incidinte a avut un desnodământ neașteptat. Voim să vorbim despre acuzarea adusă lui sir Charles Dilke câ ar fi avut relațiuni in­time cu cumnata mea, d-na Crawford. Un depeșă din Londra anunță acum în urmă logodna d-nei Mark Pattison cu sir Charles Dilke. Schrea acesta a fost comunicată publi­cului după cererea chiar a d-nei Pattison, care a telegrafiat din India unde se află astă­zi. Lucrul în sine a făcut un mare scompt la Londra, câci este privit ca un fel de protestare în contra credulității cu care se admisese în general acuzarea de adulter adusă în contra lui sir Charles Dilke de câtre d. Crawford.­­ D. de Bleichroeder, cunoscutul finan­ciar și om de încredere al principelui de Bismarck, a plecat (olele trecute la Var­­zin. Diarele străine conchid din acesta cu scopul principal al întrevederii princi­pelui de Bismarck cu cornițele Kalnoky este cestiunea uniunii vamale austro-ger­­mane.­ Pall Mall Gazette spune ca­­ filele tre­cute, la Londra, un personagiu­ forte cu­noscut și de curând numit membru al co­­misiunii regale de anchetă, a fost întâl­nit pe scara unei mari case comerciale de câtre un domn care l’a acuzat d’a fi sedus pe fiica s­a, și care l’a lovit cu bastonul său până ce el s’a rupt. După un telegramă primită mai în ur­mă, agresorele se numesce Francis ; vic­tima este d. Pearce, asociat al unei mari case de armatori din Glasgow. BATAIA IN ARMATA Cu ocazia inspecției făcută de câtre d. generale Fălcoianu trupelor din Constanța, s’a întâmplat următorul fapt care face o­­nore actualului ministru de răsboi­. După ce d. ministru trecu în inspecție escadronul de călărași permanenți din Constanța, despre care de alt­fel rămase forte mulțumit, depărta pe oficiali din front și rămase singur în mijlocul trupei, pentru a întreba, décá sunt bine hrăniți, déci li se plătesce soldele regulat, déci îi bate cine­va, în fine, décâ ad vre-uă re­­clamație de făcut. La acesta din urmă întrebare, e și un soldat din front și reclamă că este forte des bătut de caporalul Șmil. Ministrul făcu să înainteze din front caporalul Șmil și în fața trupei ordonă de i se rupse i­­mediat galanele de la mână. Dar totul nu se termină aci. După inspecție ministrul se sui în tră­sură cu d. generare Dunca, comandantul diviziei active din Dobrogea, de care era acompaniat. Nu apucă să se depărteze deee metrii, ca de uă­dată trăsura mini­strului fu asediată de patru soldați cari se plânse ca sunt bătuți de câtre oficialii escadronului cu opritorile de la cai; și ca probă, nenorociții, lăsară pantalonii în jos și arătară ministrului stupefiat vînâ­­taele ce purtau pe corp ; ei mai adăugară câ în timpul inspecțiunei fusese închiși în grajd și câ nu li se dăduse drumul de­cât în momentul acela. La vederea acestui spectacol, ministrul fórte iritat, apostrofă oficiali­ cu urmató­­rele cuvinte: ROMANULU­I AUGUST 1885 „Este adevărat domnilor ce se scrie în „­fiare, ce se bate în armată; el bine, vă „voi­ da în judecată.“ Ceea ce fu­­re­se și făcu. D. locot.-co­­lonel Giosan este însărcinat să ancheteze faptul și să trimită pe culpabili înaintea justiției, pentru a-și primi penalitatea ce merită. BĂTĂILE DILEI Lupta din Iași află câ în sera de 1 August, un sergent din pompieri numit Fonici a bătut mai mulți soldați, dar mai cu semn pe unul care făcea planton la porta cazarmei, supt motiv câ, eșind un soldat, n’a fugit după dânsul să-l aducă înapoi. Ca să dâm­ită idee de bâtnea care o indură­­ soldații, să spunem ca baioneta a slujit de instrument fiind a­­plicată cu muchea. La întrebarea ce i s’a făcut de nișce spectatori, pentru ce bate cu atâta arde­­re pe soldat, sergentul a răspuns prin insulte adăugând ca are asemenea ordin de la locotenente. Față cu asemenea lucruri suntem cu totul dezarmați, nu mai putem comenta faptul. Aflam ca soldatul bătut a de­zertat. La nevoia vom da amănunte. Se spune Democratului din Ploesci cu co­misarul municipal, pus la gară pentru menținerea ordinei, în­­ ziua de 30 Iulie aspirat a mai bătut pe un birjar Iosef, ceea ce a produs uă urîtă vedere în pu­blic. Joai la 1 August, în piața fructelor, un alt comisar municipal a bătut pe un individ din causa certei ce se iscase din­­tr’un pepene necopt. Dați cu parul. —Așa s’a esprimat orice Luptătorul din Focșani, un supr­ comisar voind să facă dreptate între uă femeie și un bărbier, care îl chiămuase să asiste la predarea obiectelor câtre femee după in­­ventariul ce avea. Însă fiindu-i greu să facă acésta, seh nepricepându-se, a găsit mai cu cale să di­că femeei : „décá nu iese din prăvălie, da cu parul într’en­­sul ! “ E că cum se nasc conflictele. E caracteristic lucru : nimeni nu crede de cât în ciomag; totul se face prin tr’ânsul. Același diar afla câ sergentul major de călărași Nicu Chirilă a fost degradat ieri în fața escadronului și a oficialilor. Se zice ca acesta degradare este ca pe­depsa pentru bătăile aplicate unor sol­dați. CON­­GRESUL TELEGRAFIC In a doua ședință a congresului tele­grafic din Berlin, la 11 August, s’au ales comisiunile. Comisiunea tarifelor este compusă din delegații Austriei, Germaniei, Belgiei, Danemarcei, Spaniei, Franciei, Engletezei, Italiei, Japonului, Luxemburgului, Nor­vegiei, Țărilor de Jos, Portugaliei, Ru­siei, Suediei, Elveției și Turciei. Președintele comisiunei este d. Bruner (Austria) și vice-președinte d. D’Amito (Italia). Comisiunea tecnică se compune din de­legații: Germaniei, Belgiei, Brasiliei, Fran­ciei, Engletezei, României, Suediei, Por­tugaliei, Rusiei, Indiei engleze.­­ Acesta comisiune este președită de d. Hake (Germania). Se fac mari pregătiri, în grădina Ca­merei Sen­orilor, pentru un mare serbare în onorea delegaților conferinței. Musice militare vor cânta. Se vorbesce despre escursiuni care vor ține 4­­ file, la Brema, Helgoland, Kiel și Hamburg. La 12 August s’a dat un pront­ la o­­telul Kaiserhof. 150 persone au asistat, printre care mai mulți miniștrii și mem­bri ai corpului diplomatic. Consiliul mu­nicipal va organisa, la finele lunei Au­gust, o­ călătorie de plăcere pe lacul Wann și la Potsdam. In septembre un mare serată se va da în sala de sărbători a ospețului comunal. CORESPONIPINTA COHTIMPORMA Stritzendorf. 11 August 1885. Domnule redactor 1 Ne aflăm în mijlocul anotimpului mort, „la morte saison“ cum­­ zice Francesul séh die saure Gurkenzeit (timpul castraveți­lor acri) cum se esprimă națiunea gân­ditorilor cu esactitatea realismului, caci castraveții sunt la ordinea di­lei, sunt uă realitate netăgăduită, pe când martea a­­notimpului e uă ficțiune, uă ilusiune a­­magitare, uă fantasmagorie, uă minciună. Tótá natura, departe d’a fi morta, se află în curma vieți: déca pentru domeniul vegetal a trecut timpul înflorire­ și pen­tru domeniul animal cel al omorului; acea e­­pocă primăvăratică a fost înlocuită cu acea a recoltelor și a vieți casnice ; florile s-au prefăcut în fructe ; grijea pentru crește­rea puilor a înlocuit viersurile omora­­se. Pomona a substituit pe Flora și­­ Zeul Hymen a luat locul a tot­puternicului băețel viclean Amor. „Saison morte» ! Ce absurditate a vorbi de marte când tota lumea se află în miș­care, când vagonele cailor ferate nu a­­jung pentru transportarea atâtor călători în tote direcțiunile busolei, când băile sunt pline de ómeni pătimași de tot felul de morburi reale și închipuite, și de ó­­meni sănătoși ce caută prin diferite esce, de a se scăpa de prisosul sănătăței lor, când locurile cele mai isolate și linișcite, în timpul ordinar, au dobândit pentru durata anotimpului mort viața sgomotosa a unei nouă populați­uni orășenesci! Par­că un neastâmpăr general a cuprins ome­nirea întrega; nimeni nu voeșce să rămâ­nă a­casă, fie­care își caută aiurea plăce­rile și petrecerile, agitațiunile și emoțiu­­nile ce le ar putea găsi în domiciliul său fără atâta osteneală și decepțiuni. Mania migrătore a crescut în proporțiune cu progresul și întinderea mijlocelor de co­­municațiune ; cu deschiderea fie­cărui nou kilometru de cale ferată s’a înmulțit în progresiune geometrică numărul călă­torilor ; ori în­cotro se duce cine­va, găsesce locul plin de străini, care ’și pre­umblă indiferentismul lor de la oă loca­litate la alta, pe când indigenii au dis­părut și caută aiurea necunoscutul. Când eram jine numărul călătorilor era măr­ginit la individii, ce e drept în lipsă de vapore și de căi ferate călătoriile erau mai ostenitare și ocupau mult timp. Pe urmă au venit călătoriile de familii, de mici societăți, astă­zi călătoresc colegiuri, școli, adunări, corporațiuni, asociațiuni până chiar și națiuni. Se cântă la Brünn, se face gimnastică la Dresda, se dă la semn la Innsbruk și dacă tóte asociațiu­­nile de cântăreți, de gimnastici și dătă­tori la semn că alerga cu grămada din tóte părțile la câile ferate și se duc la Br­­nn, la Dresda sch la Innsbruck, fie­care în cotro îi trage inima. Renumitul d­or băr­bătesc de la Viena, care numără membrii asociațiunei sale cu sutele, va merge în corpore—așa a decis ultima adunare—la Berlin și de acolo în­ parte la Paris și la Londra. Cehii vizitezá în numerose depu­­tațiuni resposițiunea de la Buda-Pesta. Slovenii își propun a vizita în număr mare conaționalii lor la Viena . Praga s’a dus la Buda-Pesta și va fi urmată de Laibach; Viena se risipesc a­ici—colo. Astă­z­l, în anotimpul pretins mort, există de fapt oă migrațiune generală a poporelor: lumea íntrega se află în călătorie, și acesta miș­care, plină de animațiune, de viață, a­­cest neastâmpăr universal se numesce la „saison morte“ !! Fără îndoială ai presupus ca am ple­cat la Gastein și ai așteptat de la mine ca de la un corespondente contim­poran, să ’ți trimit d’acolo uă relați­­une exactă și detaliată despre întrevede­rea ce ai avut acolo împărații Germani­ei și Austriei, ca ,să fii și domnia ta în stare să comunici cititorilor din is­vor sigur tóte sărutările și strângerile de mână ce’și am dat reciproc unul altuia, tóte cuvintele amicale ce­­ le am pronun­țat, tóte bucatele și tóte vinurile câte le am consumat la dejun, la prânz seri la cină Dér m’am gândit cu maturitatea mea cunoscută și am înțeles ca, după tóta probabilitatea, nici unul nici altul din su­verani nu mă va învita la masă și ca amân­­două nu vor vedea cu plăcere un al treilea în intimitatea lor, lucru de care nu m­ ’aș fi putut plânge (de­și ca un corespondente al Românului mă pot are cum considera cel puțin într’u­ proporțiune minimă ca un presentant al publicității care formeza precum să scie a șasea putere mare) fiind­că prin escluderea mea ași fi împărțit numai sartea miniștrilor ambilor state. Afară de acesta am prevăzut ca nu voi­ putea concura în iuțeală cu telegraful electric prin care s’a transmis lumel tate gesturile și apucăturile ambilor împărați cu singura escepțiune a cuvintelor ce ’și au șoptit la ureche. Tot pentru aceste cuvinte temeinice sper ca mă vei scula, déca neaflarea mea de față la viitorea întâlnire a împăraților Austriei și Rusiei îți va causa uă decepțiune. Drept com­­pensațiune sunt în stare a’ți comunica d’acum—și d’astă dată chiar înaintea te­legrafului— cu ambii monarh­i își vor da mutual cele mai cordiale asigurări de stimă și de amiciție reciprocă. In trecuta mea epistolă ți-am vorbit de tabăra de la Bruck. La una din tre­cutele manevre s’a întâmplat acolo uă scenă melo-dramatică. Un împregiurare întâmplătore silise p’un domn maior să des­­calice, de aceea însărcina p’un toboșar să-I ție calul, un armăsar sprinten de mare preț. După ce se depărtase maiorul, to­boșarul, găsind căldura forte obositore și simțindu-se ostenit d’a ține dârlagele neastâmpăratului armăsar, cugeta ca ar fi mai nemerită posițiunea pe spinarea a­­nimalului, prin urmare nu întârcjia să în­­calice. Abia începuse a gusta avantagele nouei sale posițiuni și a se mândri de bu­curia înălțărei sale d’asupra omenirei pe­destre, cu comanda d’a bate toba punea un grabnic sfîrșit la­­ scurta lui plăcere. Ce se facă sărmanul toboșar ? Se desca­­lice și să ție calul de dorloge, atunci n’ar fi putut să bată toba c’uă singură mână; a nu executa comanda nici vorbă nu pu­tea fi; d’aceea toboșarul își păstră mân­dra sea posițiune pe spinarea armăsarului maioresc și bătu asaltul cu tota vigorea mâinelor sale. Se vede ca acesta musică resunând d’aprope în urechile armăsaru­lui nu prea era după placul sâh: începu a mișca urechile, a bate din piciore, apoi băgând frâul între dinți apuca în fuga mare, asvârlind după sine pulbere și pie­trișul șoselei. Intr’uă clipă calul și călă­rețul dispărură din vedere. Mai târziu se descoperiră ambii nenorociți într’un șanț lângă șosea: toboșarul plin de praf, cu toba spartă dar nevulnerat, cr armă­sarul maiorului cu pielea ruptă și cu un picior scrântit. Armăsarul fu trimis la spitalul veterinar și toboșarul la arest, fiind­câ a bate toba călare este positiv în contra prescripțiunilor reglementului ostășesc. Contimporanul. ROMANUL RUSESC 1­. Jurgenieff. Tolstoi. Dostoevschy. GontcharoQ. Vine apoi Tolstoi, minunatul Tolstoi, după cum zice eminuntele critic care l’a presintat publicului francesc). Suntem gata d’a-1 suferi și gusta pe dânsul și vă­dată cu el și composițiunea mea panoramică. Ori­cât ar arunca el un popor întreg pe uriașele sale pânze circulare, noi vom pu­tea cu tote acestea săi descurcăm apa­renta sea confusiune. Déci înflăcărarea sca de slav deslănțuit să desrobesce de disciplina occidentală a lui Turgenieff, a­­cesta ne-a familiarisat cu lucrurile ciu­date ce ni le desvăluesce, și déci educa­­țiunea r­óstru nu este desăvârșită, ea este destul de solidă pentru ca să nu se mai temá de ori-ce Indrásnélá, și ea să-și asi­mileze aceea ce ar fi putut să lovesca o­­biceiurile și prejudecățile iei.—Ori­ce el ne duce ca în Pace și resbil, din câmpiele bătăliei de pe timpul întâiului imperiu, până și’n salonele St.­Petersburgului ș’a Moscvei, readucând pe scenă pe rînd pe rînd figurele istorice și c’să mână fară superstiție reducându-le de la dimensiu­­nele mari ale legendei la proporțiunele nerespectuase ale realității, apoi c’un fel de magie crcatrice egală cu puterea sea de evocațiune, dând viața unor ființe în­chipuite al căror corp el îl injgheba și le pune în mișcare tot cu atâta siguran­­ță cu care le adâncește sufletul până în adăncimele cele mai nestrăbătute , fie ca alături de personele demne, pentru a nu­mi ast­fel pe acelea în care omenirea se distinge fară deosebire de rasă, de epocă și mijloc social, el face se iasă la ivele escepțiuni ale cărora caractere la început nedefinite, dar mai apoi_simpatice, atârnă de împregiurările timpului, de înrîurirea cu totul specială a climatului, a pămân­tului seh a regimului și întru cât­va sin­gularitatea mijlocului încongiurător, hao­sul său genial nu ne pate speria; am fost inițiați în materie de un scriitor obicinuit cu moravurile nostre literare, și ceea ce am învățat despre lumea negândită care se arată ochilor noștri, ne permite să ghicim restul, daci nu chiar să-l înțele­gem cu vn desăvârșită limpezpciune de si­­guranță. Déci Resbel și Pace ne siiesce să admirăm, deci ne regăsim în acesta pă­dure vergină în care faptele cu îmbelșu­­gare se unesc împreună cu lianele, în care multe concepțiuni se pot asemăna cu orh­ideele din țările frigurase, atât de mult nuanțele și formele sunt stupefăcă­­tore, este de netăgăduit ca Ana Karenine nu ne pote întru nimic îngriji , ca afară d’uă espunere descusută, dar vie, a prin­cipalelor preocupațiuni politice și sociale ale Rusiei contimporane, lucru pe care gustul nostru de am­­plificațiune în scurt timp l’a scos afară,—e așa de ușor a nu citi ceea ce nu este folositor, chiar atunci când acest lucru nefolositor e adevărata țintă a autorului,—interesul esențial al a­­cestor două volume este pentru noi con­trastul care statornicește între două dra­me ale pasiunii, aceia a dragostei vino­vate care se sfîrșesce printr’u­ sinucidere îndoită, și aceea a unei dragoste regula­te, mai puțin eroic ânsă tot atâta de se­ducător, mai fericit dar nu tot atât de trainic, câci are un sfîrșit ca tóte lucru­rile omenesci, dar care numai decá să strige și monotonia vieței de familie e pentru a se schimba și prin urmare pen­tru ca să se unescá. După Turgjeneff și cornițele Leon Tol­stoi, suntem destul de copți pentru Das­­toevschi, și ori cât de amară ar fi tristeța care conține fie­care pagină a vo­ii. A se vedea numărul de orl. 2). Vicomtele Eugène-Flelch­ior de Vague, în la Pivie des Deux Mondes. CURIERUL LITERAR SUMAR: 7­­­ sc. d. T. P. Matei­s : Poeții Eoliti; d. George Bucurescu: Despre Liter­tate; d. V. Si­mionov: Doctrina Morală a lui Aristotele; d. I. Nicolescu: Locke, Teoria, Ideilor. — Sciinți ro­mână în aceste patru lucrări. — Câte­va lămuriri privitore la lucrarea d-lui Th. Stelian: La PUbe â Pome. Revenim astă­zii asupra teselor licen­țiaților în litere de la facultățile din Bu­­curești și din Iași, despre care amintiserăm cititorilor noștri în trecutul Curiei. După felul cum și-a tractat subiectul și alcătuit lucrarea, d. T. P. Mateih, azjt profesor de limba elină la gimnasiul Can­­temir, ne face nouă impresiunea unuia din acei solitari erudiți ai Renașcerei, de fe­lul cârora mai se găsesc și acji p’icî pe calea prin orașele universitare ale Ger­maniei , cari grămădesc teste peste teste, adnotațiuni peste adnotațiuni, isvare peste isvare, și cari de multe ori, cu lămuririle ce cred ca aduc unui subiect, reușee mai mult a-1 întuneca în loc de a-1 lumina. I s’a întâmplat acesta și d-lui T. P. Matei, cu ai d-m­i-sele Poeți Eoliei, de altmintre li uă lăudabilă încercare de înaltă și.... de ce nu i-am spune ?... de abstrasă erudițiune. Câci, într’adevăr, a vorbi din punctul de vedere al erudițiunei și filo­logiei pure, al reconstituțiunei testelor trunchiate și­ obscure, al metricei...—o! mai cu semn al metricei poeților eoliei— tote acestea va se cflcă tot­deuna a fi al­bit în comerciul lor și al comentatorilor și scholiaștilor lor. Și mulțămită Domnului, tânărul profesor de la Cantemir e departe de a-și vede fruntea albită de valurile în­curcatelor descifrări de teste și de stră­vechi manuscripte. Și tocmai, cu tótu grămădirea de teste francese, latine și eline séh grecesci (cari, în parente să fiă­­ jise la impresiune, au e­­șit mai tóte greșite ca accente, spirite și chiar litere),—și tocmai, cu tótu grămă­direa acesta. Poeții Eoliei al d-lui T. P. Mateih au rees pentru cititor cu acura­teța, cu deslușirile cuvenite. Studiul ce noi am fi avut drept să­­ așteptăm de la debutantul autor ar fi fost apreciațiunile literare ale sale asupra a­­cestor teste pe cari noi nu i le-am fi cerut, biografiele bine făcute, pline și bine scrise ale poeților ca Terpandru, Alceu, Safo și alții. Ne-am fi mulțămit forte cu acestea, și nu am fi ținut întru nimic de rău pe d. T. P. Mateih decâ d-nia-sea ar fi lăsat pe altă dată a ne tracta musica mono­cordă și epiacordă a Grecilor cu întregi­mile, jumătățile și patrimele de tonuri. Qui ne sui se l’omner ne sui jamais cerire­­ jirea legislatorului Parnasului frances cu neîntrecută dreptate. Déca d. T. P. Ma­teih ar fi consacrat timpul cheltuit cu înjghebarea datelor privitore la musica celor antici, cu compunerea unor adevărate și estetice biografii ale Poeților Eoliei­, déci cel puțin—și asta mă mir forte de ce n’a făcut,—în loc de a ne cita tóte testele în limba lor, ni le-ar fi tradus în frumosă și curată limbă românescá, noi putem afirma cu tărie câ lucrarea d-sele ar fi câștigat, chiar cu planul de înaltă erudițiune ce are astăzil, uă altă valo­­re. Ar fi devenit posibilă la citire nu nu­mai celora cari se bucură de ipotetica o­­nore de a pricepe versurile colicilor cu dicționarul în mână, ci și acelora cari do­resc să-și îmbogățască cunoștințele cu tot felul de frumuseți. Repet­ânsă, lucrarea e lăudabilă deși forte puțin practică. Voih reveni asupra ei mai la vale, când vom atinge un punct care este comun prin lipsa­rea celor pa­tru lucrări ale licențiaților noștri. E probabil cu d. George Bucurescu care și-a ales drept subiect­­ de tesă Des­pre Libertate n’a voit să rivalizeze nici cu cei antici cari au scris despre liber­tate, nici cu cei moderni cari, ca Descar­tes, Bossuet, Leibnitz, Kant, Reid și a<fi Jules Simon, au cernut în tote chipurile și cu sitele cele mai geniali cestiunea și atragátarea teoriă a libertății. Nu , pentru d. George Bucurescu uă lucrare de debut în carieră, un tesă este numai oă probă pentru obtențiunea unui grad academic. Atât și nimic mai mult. D-sea, după câte apar din cartea ce a lu­crat, d-sea a ales Libertatea drept subiect cu aceiași poftă cu care ar fi ales Liberul Arbitriu, și cestiunea Grației în discuțiu­­nile Janseniștilor, ori „Nemurirea sufletu­lui", ori „Demonstrarea esistenței lui Dum­nezeu“. Repet. d. Bucurescu n’are preferințe, și déci adoră ca ori­ce om și cetățan al unul stat mai mult séu mai puțin civilizat, fascinanta libertate, apoi, de­sigur, d-sea o adoră în practică, în teoriă și’n discuțiunea filosofică a argu­mentelor ce se dau pentru întemeiarea și justificarea nemărginitei sale întinderi, d. Bucurescu ține la dânsa cu aceiași liniște cu care ține și la cestiunile citate mai sus. Ori­cum ar fi, noi constatăm un fapt îmbucurător, cu totu banalitatea subiec­tului ales, d. Bucurescu are un plan bine hotărît ale cârui divisiuni d-sea s’a silit după puteri a le umple cât mai bine. Mo­dul său de argumentațiune nu e râd, ci acesta apare înaintea cititorului în liniele iei de capetență chiar și după ce a lăsat cartea din mână, înainte de a ne despărți de d. Bucu­­rescu și de linistita sea Libertate, să no­tăm uă particularitate care ac­t rar se mai întâlnesce la tinerii și la bătrânii noștri scriitori. D. Bucurescu e unul din fidelii conservatori ai ortografiei odinioră academice;—<TC odinioră, câci de când cu „jalnica tragodiă“ a decapitării lui ü scurt, și de când cu asalturile date de fonetism etimologismului, ast mod de a scrie numai academic om mai este. D. Bu­curescu îl pǎstrezá etiam­erga omnes, și de­și nu scrie obligation, nu se sfiesce de a fcri desfiirt radia și conscientia. Onore amintirilor și obiceiurilor tenace­de și ilogice! Nuscih deca­d. Vasile P. Simionov, li­cențiat al facultății de litere din Iași, în tesa sea Doctrina morală a lui Aristotel (31 pag.) a reușit să ne arate pe deplin câ „supremul bine“ al Stagiritului, adică fericirea, nu e tot atât de empiric ca și supremul bine al filosofiei lui Epicur (sistema primitivă, nu aceea a succeso­rilor lui Epicur, sistemă degenerată care făcea pe Horaț­u să-i numesca adepții E­­picur de grege porcus). Ceia ce reese lă­murit din lucrarea d-lui Simionov este silințele ce d-sea și-a dat a ne presinta supt uă formă mai accesibilă nouă prin­­cipiele espuse în tractatul aristotelic, în­titulat Etica câtre Nicomac. Esposițiunea și planul autorului, de­și două concisiune care trece adesea peste măsura posibilului, se pricep lesne. Im­presiunea în note a testului aristotelic e forte bună. Dér, în tot... iarăși lucrare fară foc, făcută pentru obtențiunea gra­dului academic !! S’ar crede ca nu e tot ast­fel cu tesa d-lui Ion Nicolescu : Lorke, Teoria ideilor, s’ar dice cu licențiatul facultaței din Bu­cureșe­ și-a iubit subiectul. Dér, inter po­cula supremaque libra, ori „dela mână la gură“ mai e uă cale bună, cum­­ zice Ro­mânul ceva mai pnein poetic de­cât La­tinul. Cred câ d. Nicolescu ține și va ți­ne la Locke, dar din fericire, asta nu-i destul ca biografia lui Locke, caracterul sal filosofic și teoria s­a întitulată „Teo­ria ideilor“ să fie ast­fel cum le-a espus d. Nicolescu. E probabil ca decâ în prima parte a lucrării sale, adică în biografia și în stu­diul caracterului filosofic al lui Locke, d. Ion Niculescu și-ar fi întocmit un plan mai potrivit și mai nemerit, și s’ar fi ser­vit d’uă limbă ceva mai românescă și prin urmare ceva mai limpede în espunerea noțiunilor, cititorii sâi l’ar fi urmat cu mai multă plăcere. Dar când d-sea ne spune ca pe Locke răsboiul și neliniștea îl făcură se devină filosof, și pentru a ne spune acesta în­­torce și sucesee sărmana nóstra limbă în următorul mod : „Acesta ne explică de ce iubind prea cu ardere, datora în sciința reflecțiunilor mai mult spectacolului turmen­­telor de­cât cărților,­1 pricepeți d-vóstra tare bine câ cu greu îi vine cititorului să mergá înainte pe conta (cuvântul e al d-lui Nicolescu, pag. 11) pe conta auto­rului. Și cu atât mai rar cu cât cititorii sâi ar dori să-l urmeze cu plăcere, de­ore­ce repet, sunt multe amănunte interesante, multe argumentațiuni abile în tema d-lui Nicolescu.

Next