Romanulu, septembrie 1885 (Anul 29)
1885-09-01
ANUL AL XXIX-LE 4 Voiesce și vel putea. Lk1 ANTJNCIUEI* Linia ife 30 litere petit, pagina IV.............................40 bani Deto . , „ „ HI...................2 lei - „ Inserțiunî și reclame pagina III și IV linia . . 2 . — „ A se adresa, IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Place de la Beurse, LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. — la G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă — 20 BANI ESEM F v R U L C REDACȚIUNEA SI ADMINISTRAȚIUNEA, CALEA ( 47 Fundatore: C. A. ROSETTI EDITIUNE A ( ; ) Directore: VINT1LÄ C. ROSETTI DUMINECA, 1 SEPTEMBRE 1885 Luminézá-te și vel fi. ABO NAMENTE in Capitală și districte: un an 48 lei; sase luni 24 lei; trei luni 12 lei; un lună 4 lei. Pentru tóte térile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: la administrațiunea diarului și oficiele poștale, avas, Laffite et Cune, 8, Place de la Bourse , B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt.. . . . dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco ^ /de Paola (N 0.) 15, Geneva. ,vTitkár'''"Articolele nepublicate se ard — BUGDRESGÍ S SL1885 In organisarea actuală a societății puterea suverană, adică Parlamentul, face legile și încredintere a lor aplidicare miniștrilor. De temá énsă ca aceștia, din deosebite împregiurări și considerațiuni, se nu se abată de la testul precis al legilor. Camerile au alcătuit legea asupra responsabilității ministeriale, promulgată la 26 Aprile 1879 și care prevede la art. 3 urmatorele : „Se va pedepsi cu interdicțiunea de la trei ani până la maesimum totă viața, d’a mai ocupa funcțiuni publice, ministrul : „a) Care va fi semnat sau contra-semnat decrete sau va fi luat disposițiuni cari violeza un test expres al unei legi esistente. “' " ' *. ■ El art. 7 din aceeași lege 4^ce : "~ „Este complice al ministrului dat în judecată, și se pedepseșce conform principiilor statornicite pentru complicitate, în codicele penale, funcționarul care va fi esecutat ordinile sau orice disposițiuni, al căror obiect nu era de resortul ministrului, sau a căror ilegalitate era vădită.“ Vă dstră reamintite acestea, revenim la cestiunea de care voim a ne ocupa astăzi, adică la regulamentul publicat de d. ministru al instrucțiunii publice și privitor la esamenul la care trebue să fie supuși școlarii din clasele primare, mai nainte d’a fi înscriși în clasa I gimnasială. Legea instrucțiunei, promulgată în 1864 și care este și astăzi în vigoare, prevens la art. 120 urmator i.rele : „Un școlar nu se va admite în gimnasuul, déca nu va avea etatea de dece ani cel puțin, și cunostințele claselor primare. Ș’apoi art. 121 adaogă îndată: „Școlarii cari vor avea atestate de la scóle publice, vor fi înscriși fară alt esamen/ Oricum s’ar încerca cineva, fie acela chiar și dibaciul d. Dim. Sturdza, să interprete acești articoli de lege, nu va putea ajunge la alt resultat decât la acela ca d. ministru al instrucțiunei publice a violat „un test espres al unei legi esistente“ și ca prin urmare s’a făcut pasibil de penalitatea preveduta de al. a) de supt art. 3 din legea asupra responsabilității ministeriale. Și împreună cu d-sea va tîrî și pe cei cari vor fi esecutat ordinile a câror ilegalitate este vădită. Nu putem decide cât să ne mirăm când vedem pe Voința Națională scriind în numărul seu de ori: „Vă fie de oposiție, care încuragiază întotdeuna spiritul de ne-disciplină, ne spune ca uni dintre institutori ar fi ținâ noi întruniri cu scopul de a protesta contra măsurii luată prin regulamentul de admisiune al școlarilor în cursul secundar. Domnii institutori vor face rou se proteste contra acestui regulament pentru ca el este forte bun.“ Nu ftim care este acea fala de oposiție despre care vorbesc e V. Națională, dar întrebăm pe confrații noștri oficioși : cine încurajază la nedisciplină, cei cari susțin pe miniștrii cari violeza un test espres al unei legi esistente, sau cei cari îndemna la respectarea legilor? Noi credem ca institutorii sunt în dreptul lor, mai ales câ se dâuă lovitură prestigiului ce trebuie sé aibă în fața școlarilor. Și ei ar trebui să nu se marginesca la un simplu protest, ci se merga și mai departe, pe cât timp legea este în favorea lor. Oricem acesta cu risicul d’a ne vedea și noî acusați ca încuragiam indisciplina. Pene aci corpul profesoral ne obicinuise a-1 vedea mai strîns unit, și mărturim că ne asceptam a-1 vedea și de astă dată protestând în unanimitate nu numai contra acestei călcări de legi, ci și contra loviturei ce se dă institutorilor. Se pare prea bine să n’avem sorții d’a fi ascultați, dar acesta nu ne va împedica d’a protesta împreună cu institutorii contra regulamentului în cestiune, pentru că el este contra legei și pentru că nu voim a vedea pe nimeni făcându-se pasibil de penalitatea prevestuta de art. 7 din legea asupra responsabilității ministeriale. Mai este însé un punt care are un mare însemnătate și care va fi scăpat negreșit multora din vedere. In ce chip se va face esamenul oral sau în scris ? După regulamentul d-lui ministru al instrucțiune! el va trebui să se facă în scris. E că uă a doua călcare de lege, de vreme ce se cer școlarilor mai mult decât cunostințele claselor primare. Numai cei cari n’au făcut în viața lor un concurs în scris nu scii cât de mare este deosebirea între un concurs în scris și unul oral. Copilașul, care abia a împlinit pute zece anii, care nici ideia n’are de ceea ce vrea să fică un concurs în scris, care n’a fost pus nici uă dată la acesta încercare și care este obicinuit a avea întotdeuna nainte-i pe institutorele său, care să’l ajute pe ici pe colea, va fi pus acumn în facia unui petec de hârtie se resolve, cu mintea-i fragetă, uă problemă sau se analiseze uă trasă. ’ Unde, în care programă a claselor primare a ve<jut d. ministru al instrucțiunii publice că se prevede concursul în scris ? Și cu regulamentul d-sele nu se abate de la art. 120 din legea instrucțiunii ? Și, spre a încheia, întrebăm pe d. Sturdza , cum a putut să înlăture art. 28 și 29 din legea instrucțiunii, cari <fic : „Consiliul general va fi consultat asupra tuturor cestiunilor cari au raport la întinderea și îmbunătățirea instrucțiunii. „La începutul fiecarei sesiuni, ministrul instrucțiunii va comunica consiliului general tote cestiunile relative la instrucțiune, care vor fi fost mai nainte discutate și pregătite în consiliul permanent." Din toți articolii de lege ce reproduserăm aci, se pote vedea că prin regulamentul elaborat de d. ministru al instrucțiunii s’a înlăturat cu totul disposițiunile legii instrucțiunii și au fost înlocuite cu un : „așa voia, așa fac“, al d-lui Sturdza. Nu e vorba, acesta nu este ăntâia călcare de lege la care asistăm de vremn câțîva ani încóce, și ar fi bine ca cârmuitorii noștri să nu portă din vedere că totul are un sfârșit pe lumea acesta, și că va veni póte uă vreme când se va scote la lumină registrul tuturor acestor violări de legi. é SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Madrid, 11 Septembre.—Orice desordine a încetat pe strade, iar spiritele tind a se liniști. Guvernul spaniol cere ca Germania să declare mai nainte de tate câ ea renunța la stăpânirea insulelor Caroline, și atunci i se va acorda reparare pentru insulta făcută drapelului german. Londra, 11 Septembre.—Protocolul anglo-rus privitor la regularea graniței Afganistanului s’a semnat ieri. Paris, 11 Septembre.—Se semnaleza furtuni pe Oceanul Atlantic. DIN AFARA GERMANIA Uă telegramă din Lemberg , cu data de 10 Septembre și publicată de Neue freie Presse, anunță următorele : ^ Se comunică din Posen cu’n aceste din urmă căile au fost isgoniți de pe teritoriul prusian că mulțime de proprietari, comercianți și femei. Faciă cu supușii ruși, măsurile de isgonire se esecută cu cea mai mare asprime, ér facă cu supușii austriaci, autoritățile germane arată un orecare manageament. Cu totă desmințirea oficială ce i s’a dat, ziarul Czas afirmă, în temeiul unor informațiuni pe care le crede și care , ca supușii francezi de naționalitate polonă și cari locuiesc în Posen, au primit de fapt ordinul să părăsască teritoriul francez. Czas se mai întemeiază și pe seriile publicate în același sens de diarele franceze. Berliner Pageblatt blameza cuotărîre aceste isgoniri, ca fiind contrariu dreptului modern al ginților și ca periclitând siguranța relațiuunilor internaționale. Isgonirea Polonilor de prin orașele curat germane ca Lipsen, Liegnitz, Breslau, se află pe aceeași trepta ca isgonirile de Germani din Paris în anul 1870. Este una din primele datorii ale partitei liberale, adaugă citatul chiar, d’a pune un capăt acestei stări și d’a face din ea un armă electorală. ENGLITERA Misiunea d-lui Drummond Wolff, care nu pare a promite tocmai succese mari, este comentată astăzi din nou și pe larg de foile engleze. Daily News spune, câ Muslims pașa a comunicat Porții câ lordul Salisbury este de părere ca daca nu se va încheia acum un aranjament, este de prisos a se mai face și alte încercări și prin urmare Englitera se va considera ca liberă de a procede și fâră consimțmentul Turciei. Porta, din partea, a primit oă relațiune din Egipet în care se druce ca déca nu se vor trimite în curând acolo trupe turcesc!, apoi Sudanesii vor năvăli în țară. Acesta scrie pare a fi cnsé exagerată, de vreme ce resculații n’au trecut péné acum de Dongola, Kasala nu s’a predat încă, iar Osman Digma cel mai bun comandante al Sudanesilor ar fi murit de fapt. In privința neînțelegerei afghane, care póte fi privită ca aplanată în urma declaiarârilor lordului Churchill în Sheffield, diabiul Kölnische Zeitung publică urmatorea telegramă ce i se trimite din Londra : După cum afla din isvor fortesiur, Englitera a primit într’un chip definitiv ultimele propuneri rusesci. In consecință, Afghanii mențin spațiul ce are o întindere de cinci kilometri și care se află între cele două trecători, pe când Rușilor le rămâne eșirea trecătorei de 031 cu tote drumurile de legătură, îndată ce se va stabili protocolul, d. Lessar va pleca în Asia centrală. SPANIA In privința conflictului germanospaniol, găsim astăzi prin fiarele vienesc mai multe amănunte interesante. Astfel uă telegramă din Berlin, cu data de 9 Septembre, comunică următorele : Pe când Norddeutsche Allgemeine Zeitung privesce încetarea soliilor îngrijitore și călătoria regelui Alfonso ca un semn de bun augur, și pe când vă depeșe din Paris adresată fon Kreuzentung afirmă ca se consideră ca resolvat incidentul, în urma intervenției personale a împăratului Wilhelm, pe aici se priveste situațiunea regelui Alfonso, în urma unor solii private din Madrid, ca forte periclitată și se aștepta neapărată revoluțiune. Asemenea îngrijiri ar fi existând și’n Parisain urma unei relațiunî d’acolo primită de Natural Zeitung. *p. IT SCTULORI DESCHISE Către Luminăția sea Beizade Dimitrie Ghiica ’ F. >. IV eliade, Ami , mult timp la gânduri înainte de a motărî să ți scrvü. Mi-era temă să nu credi câ vreau să imitez pe președintele consiliului de astăzel care, în alți timpi, se adresa câtre d. generare I. E. Florescu spre a-i spune istoriile ce culesese din istoria patriei. Vă scrisóre, de altă parte, reclamă de ordinar un răspuns. Daca nemuritorul Musset, adresându-se câtre Lamartine, putuse zice: „Spre a fi propuse asemenea înalte schimburi trebuiesc semnate de un nume ce nu am“ nici eu nu m’am așteptat la un răspuns din partea L.-Tele. M’am adresat totuși câtre L.-Tea pentru câ^prezidezi comitetul de redacțiune al diarului care mă atacase, pentru ca prezidezi Senatul și dor ghezi tot ce se face, pentru ca, uitându-mă la adversarii mei împregiur, nu am găsit cu cine să stau la vorbă, și pentru ca doriam din tota inima să-ți atrag atențiunea asupra situațiunii ce-ți fac ființele pe care le încălzesc la senil L.-Tele. Nu Vechi, Beizade, ca îți jocă uă nouă farsă ? Până când ai să-l lași astfel să abuzeze de prea marea bunătate a L.Téle ? Ei mă atacă pentru un discurs ce am pronunțat ea să apăr guvernul L.-Téle. Au anunțat cu toba mare și au publicat ieri un articol întitulat : „C. A. Rosetti și d. Petru Grădiștanu" în care zic: „D. Petru Grădiștanu pretinde... câ totdeuna a fost liberal și aderent al lui C. A. Rosetti“ și apoi, spre a mă pune în contradicțiune, publică fragmente dintr’un discurs al meu, în Cameră, la 6 Februare 1870 unde răspundeam la demisiunea adresată de C. A. Rosetti câtre președintele Adunării. Eu! am pretins cândva am fost totdeana» „aderentul lui C. A. Rosetti"! Acela care pune în gura cuiva un cuvânt pe care nu l’a pronunțat este un impostor. Spune-le acesta, Beizade, daca nu scri nici atât acei cari țin condeiul la Voința Vostră. Aderentul cuiva ! Eu Suntem în Roma veche unde fiecare patron avea clienții săi, sau în timpii de până de unâ 4i la noi în țară când fiecare boer avea omenii sei de casă ? Dar atunci spune-le, Beizade, spune-le, pentru Dumnedeu, când am avut omeni de casa nostra dar n’am fost nici uă dată ómenii sau aderenții cuiva. Proverbul are dreptate care fice ca din fel de biruri nu se face rate de cesornic. Sunt mulți pe acolo cârora s’ar putea aplica acest cuvânt. Ș’apoi Rosetti să caute aderenți? Tata viața lui a luptat pentru triumful principiilor ! Am spus numai atât : câ am fost totdeuna liberal, și am probat acesta cu declarațiunea suptscrisă la Concordia de câtre toți vechii liberali și cu recunoscerea celor cari sunt chlămați, împreună cu mine, a continua opera lui Rosetti. Principiul care ne-a însuflețit a fost unul, dar „căile diverse“, dar „mijlocele de esecutare“ aci se împreună, aci se despart. In focul luptei pentru „același scop unic“ cuvinte acerbe s’au pronunțat două parte și de alta. Am spus acesta. Am spus cum aceste efecte ale iritațiunii momentului care poteza manta albă a Dreptății sunt regretate mai târziu de ómenii de inimă, când ei se cunosc mai bine și, cunoscându-se, se aprețuesc, se stumeza și rămân d’aci mână în mână fară șovăire, până la ultimul moment. Dar ce vrei? Nu e așa, Beizade? mărgăritarele nu se pun dinaintea scribilor de la Voința L.Tele. Nici mă cobor a le răspunde. Profit numai de ocasiune spre a lumina mai bine „tinerele generațiuni“ câtre care mă adresez. Am fost nedrept câtre C. A. Rosetti, o recunosc, după cum și el fusese nedrept câtre mine, și a recunoscut o chiemându-mă lângă dânsul și permițându-mi a sta lângă dânsul până în ultimul moment al vieței din care pleca amărît de toți aceia, mari și mici, pe care îi formase, îi crease. Pe când era în viață el se uirau dinaintea lui, umblau în patru piciore, îl adorau, și astăzi îl insultă séu pun de’l insultă reproducând câte s’au putut. Zice contra lui în focul luptei. Am fost nedrept pentru câ’i puneam în spinare tote greșalele, tote păcatele guvernului d lui I. C. Brătianu. La cine alt se adresa în realitate, decât la guvernul d-lui Ion Brătianu, încriminările din discursul meu de la 1870 prin care constatam ingerințe și violențe fară soman în alegeri, administrațiune deșănțată, justiție spulberată, armată desorganisată, finanțele ruinate și acea colosală concesiune Strasberg, despre care vom mai vorbi, care a înglodat țara în datorii. Tóte acestea le imputam lui C. A. Rosetti, atunci, pentru ca apăra guvernul d-lui Ion Brătianu după cum Rosetti mă ataca pe mine pentru ca apăram guvernul L.Tele, pe care-l trata de „miniștrii ai lui Popa-Tache.“ Uă legendă se formase după care C. A. Rosetti era îngerul cel ruu și d. Ion Brătianu îngerul cel bun al partidei. Tot ce se făcea rea era opera lui C. A. Rosetti, țapul emisar, care trebuia jertfit. D. Ion Brătianu, simpaticul d. Ion Brătianu nu avea decât inspirațiuni înalte, nobile, fară cusur. Mult timp am crezut și eu, ca mulți alții, acesta legendă, până mi-a fost dat să cunosc de aprope pe om, să-l văd la lucru, și atunci am fost nevoit să recunosc câ C. A. Rosetti a rămas totă viața lui credincios principielor. L’am văzut luptându-se aprig, lupta lui Iacob, cu acela pe care îl iubea mai mult decât pe un frate, mai mult decât pe un fiu, ca să-l împedice de a se rostogoli în prăpastia pe care-l vedea lunecând, și, desperat, per4ându-și forțele, și-a dat ultima suflare înfășurându-se în stindardul sdrențuit al liberalismului. Mai înainte însă, a grăit câtre aceia cari trebuiau să continue lupta și graiul său va resuna încă mult timp de dincolo de mormânt. Am zis la 1870 câ faimosa influență morală care în fapt se traducea prin amenințâri, intimidări, violențe și reteve ce înlăturase de la vot voința alegătorilor. Am dat de exemplu cele întâmplate mie și bătrânului meu tată la Ialomița. Nu am obicei*’1, Beizade, de a invoca pe morți ca martori. Trăesc mulți din alegătorii colegiului an 2ea de Ialomița cari, la Decembre 1867, fură goniți cu forța din sala de alegeri. Aș putea cita pe respectabilul d. Nae Pribegenu, și pe mulți alții. Le fac numele ca să nu-i e spun la persecuțiile unei administrațiuni rau nărăvite. Ei se retraseră în casa bunului și mult regretatului meu amic C. Poenaru Bordea, afecțiune câruia datoram în mare parte simpatiile ce întîmpinam în Ialomița, și votară în unanimitate pentru mine. Camera casă alegerea pentru ca — o deriziune!—nu se făcuse în localul public indicat de lege... de unde fuseserăm goniți !.. Am uitat să spun—pentru esactitatea istorică—câ, înainte de alegeri, ministerul se primenise. D. Ion Brătianu se deprindea de pe atunci cu rolul de Saturn în care avea să escele până ce, ne mai având copii de ai săi, să adopte câte o nenorocită creatură schilodă lepădată la cutie. Lui Rosetti se putea ore, în bună dreptate, imputa acest trist spectacol al legii violate, al libertății sugrumate? sau a celui care, în capul guvernului, a putut ordona prefectului, judecătorului de instrucție și armatei, a celui care uitase așa de repede cuvintele ce pronunțase la 21 Februarie 1867, în discuțiunea moțiunii de neîncredere contra d-lui Ion Ghica : „Guvernul n’are tăria de caracter și devotamentul cerut spre a lupta contra tuturor greutăților celor mari cu care are și va avea să lupte spre a forma națiunea și a o deprinde cu practica libertăților publice . Frumase cuvinte, am văzut cum le-a pus în aplicare. Și încă pe atunci d. Ion Brătianu își încerca aripele, își făcea primele sale arme.. își dă dre sema cât de mult contribue astfel la pervertirea simțului moral al națiunii ? Per 4ându-și credința în omenii cari, pentru dânsa, erau incarnarea principiilor singure mântuitore, ea póte aluneca repede din scepticism în servilism. Leü va fi speculat tocmai asupra prevederii ca un popor, care nu mai are credință, devine lesne prada celui d’ântei cutezător care îi înfige călcâiul pe grumaji! Am mai 413 la 1870 câ justiția fusese violată, tîrîtă în noroiu. Două exemple ca ilustrațiuni. Un judecător de Carte, însărcinat cu u cercetare în faca locului, se convinsese de dreptatea părții apelante și’și făcuse raportul în conșciință. La fina îojj fâțișârii apelantul are nenorocirea să se presinte asistat de un avocat care, pentru cause politice sau altele, era nesuferit acelui judecător. Procesul se judecă în marele complect: 5 membri. Se pledeza. In camera de chibzuire părerile se împart: doui consilieri admit apelul,Șoloții îl resping. Judecătorul meu era chramat să rezolve paritatea. Dar cum ? Să respingă apelul ? Se convinsese la facia locului ca are dreptate apelantul. Se’l admiră ? Una cu capul nu putea recunosce ca are dreptate avocatul. Atunci trase la sorți și astfel dete dreptatea cu bobii. Faptul e istoric. Altul. Intr’uăzb 4i de Duminecă, îmi aduc aminte ca acum, treceam pe podul Mogoșoiei, văd venind pe strada care despărția palatul de locul bisericei Crețulescu, unde se află acum grădinița palatului, pe amicul meu Gr. Triandafil. Era palid abia se ținea pe piciure, sdrobit de uă durere morală. — Ce ai? fu strigătul cu care ’1 salutam. — Cum ? nu spil ? — Nu scrii nimic. — Vin de la Curtea de casație. Ministrul ne-a dat în judecată pe Costache Câmpineanu și pe mine... ca boți înțelegi tu ? !... și lacrămile ’1 inecați. — Nu se póte ! Tu, Costache Câmpineanu... glumesc!.... — Nu, nu glumesc din nenorocire. Atâta avem pe lume onórea nostră de magistrați. S’a găsit un ministru—liberal— care să cerce a ne-o răpi. — Ce vrei, dragă Guță, e zapacéle. N’ai de ce să te îngrijesc!. Nu te poți îndoi de justiție. — Scri, dar... p^ie atunci... Și ne puserăm a merge încet, unul lângă altul, spre Episcopie. Amicul nostru Iancu Câmpineanu sta atunci, împreună cu un alt amic, absent în acel moment, Lăscăruș Catargi, într’uă căsuță pe strada ce de curând se deschisese, plină de noroiu și de băligar, unde s’a rădicat acum atâtea case frumóse și portă numele de Corabia. Intrarăm la dânsul. Ai văzut, negreșit, Beizade, ómeni nervoși în paroclismul iritațiunii, precum mi s’a întâmplat să văd și eu. Crede-mă ânsă, Beizade, décá n’ai văzut pe Iancu Câmpineanu atunci, n’ai văiut nimic. Era galben-verde, nu se mai poseda, degetele îi trosnea, glasul îi era năbușit, abia plura. Să fi au<zit amenitațile ce asvîrlea asupra d-lui Ion Brătianu și guvernului său și, curgea țărînul Francamente, Beizade, Rosetti era de vină pentru tote acestea, sau guvernul din care el nu făcea parte;? Am mai zis Beizade, ca armata fusese deja organisată. Aci dă-mi voe să recurg la oă autoritate pe care nici L.Tea nu o vei putea contesta. In ședința Camerei de la 28 Ianuarie 1870 primul ministru zinea: „D. Ion Brătianu a făcut acel râl armatei d’așî întrebuința influența ce are între oficiali pentru a-I atrage în adunări politice și a pune neînțelegerea jn sânul armatei.“ Primul ministru care, cu autoritatea cuvântului séu, arunca acesta gravă acusațiune erai L.Tea. Sciü ca d. Ion Brătianu s’a apărat, a protestat și în Cameră și în sala Slatinenu. L.-Tea aveai ânsă dreptate, Beizade, câcî nu trecu mult și isbucni faimósa revoluțiune de la Ploe3ci, la al carui început d. Ion Brătianu conspiră în strada Colței No. 31, și care s’a otărât la 15 Decembre 1869 în casa d-lui M. Pangal, la Popa Tatu. Ce erea vinovat în tóte acestea C. A. Rosetti ? El a spus, și adevâr este, ca n’a luat parte la acésta încercare de răsturnare a lui Vodă Carol; déca n’a isbutit, causa este póte tocmai ca el s’a pus d’a curmezișul. Cine ar putea încredința déca printre căușele disentimentului, care s’a accentuat mai târziu, între acești două omeni politici pe cari lumea îi trata de frați siamezi, nu ar trebui să numărăm și acesta încercare avortată a omului ambițios. Am putut observa numai ca după un scurt timp, cât C. A. Rosetti a consimțit să stea la minister spre a cerca să pue în practică ideile, principiile sale, însuși d. I. Brătianu, și cu câțiva comparși ai d-sale, d-nii Fleva și Stolojanu —cari au fost bine răsplătiți pentru acesta—au început a cârti, afirmând câ viteze există în țară, cu îngrijiri se produc pretutindeni din causa mesuzelor protectore ce voia să ia în favorea țăranilor. Conclusiune: C. A. Rosetti trebuia să se retragă și... s’a retras.