Romanulu, decembrie 1886 (Anul 30)

1886-12-01

Y ANUL AL XXX-LE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere petit, pagina IV.............................40 bani ».*0­a .­a a EI...................2 lei — Inserțiuni și reclame pagina III și IV linia . . 2 . _ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea iparaiul. IN l'A RIS, la Havai, Laftite et C-nie, 8, Place de la Bonrse. LA VIENA, la d-nil Haasen«tein et Vogler, (Otto Maaae). LA FRANCFORT, S. M. — la G. L. Danbe et C-nie, pentra Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America — Scrisorile nefrancate se refusă — 20 B­A­N­N­B­ARUL BUCURESCI, 30 RAPCIUNE !- Urmăm acoi cu cele­ alte părți din Mesagiul de deschidere a Corpurilor legiuitore. Venind la situațiunea financiară, Mesagiul­­ zice : «Finanțele țăreî arém­ uă situațiu­­ne lămurită și asigurată. «Dacă anul 1884—85 își închidea exercițiul cu uă lipsă însemnată în prevederea încasărilor, veți putea constata că ultimul esercițih închis prezintă uă îmbunătățire simțitore. Măsurile înțelepte și energice ce arî­i luat în anul trecut, ne dau siguran­ța că în scurt timp vom isbuti a restabili în mod permanent echilibrul bugetar. ^ «Greutățile financiare prin cari tre­cem ar fi fost mai puțin simțitore, deci am fi putut înlătura perderile suferite de risc prin agiü, și decât nu ne-am fi aflat în fața unei crise e­­conomice generale și a unor nece­sități neînlăturabile ale desvoltarei nóstre politice și economice.» Apoi Mesagiul vorbeșce de chel­­tuelile făcute și de sporirea datoriei publice, care, de la 1882, s’a ridi­cat de la șase­ sute două­ fieci milio­­ne lei, la șapte sute șapte­zeci și patru milióne. Nu ne vom opri pentru a stă­ tili asupra acestui punt, și nici nu vom căuta să verificăm nimic reservân­­du-ne a vorbi cu altă ocasiune în acestă privință, când vom trata în special cestiunea datoriei nóstre pu­blice.­­ In fine, Mesagiul încheiă ast­fel­­ cu partea privitore la situațiunea fi­nanciară : „Pentru a ne da uă semá exactă de mersul finanțelor, nu trebue scă­pat din vedere că, dacă în anul tre­cut s’au înființat câte-va nouă imposite acestea sunt departe d’a atinge scă­derile de dări făcute în decursul unui deceniu. «Creditul nostru este menținut sus. Acesta se datoresce plăței exacte a anuităților, întrebuințărea împrumu­turilor în cheltueli folositore și pro­­ducătore, desvoltărea avuției naționale și îmbunătățirilor continue ce se aduc în administrațiunea financelor Sta­tului. » ! Uă situațiune financiară lămurită și asigurată, glice Mesagiul. Lămurită, se pare, în ceea ce pri­veșce cifrele din scriptele ministeru­lui de finance, față cu ceea ce a­­vem să dăm și să priimim ; dar a­­sigurata, cum și în ce fel ? a­­sigurată pare să fie oă situațiune financelor țăiei, cari în anul 1884—85 își închidea esercițiul c’să lipsă însemnată, și care la ultimul esercițiui presintă numai uă îmbu­nătățire, fie ea chiar—cum fa­ce Me­sagiul—uă îmbunătățire simțitore ? Asigurată pare să fie oă situațiune a finanțelor fărei, când siguranță încă nu vedem în restabilirea echi­librului bugetar, cu tote pretinsele măsuri înțelepte și energice de cari se vorbesce în Mesagiul coronei ? Asigurată, în fine, pare să fie oă situațiune a financelor făreî, când greutățile financiare sunt aceleași, și pate că nu se fie încă și mai sim­țitore, din momentul în care nimic nu s’a făcut și nimic nu se face pentru a se înlătura perderile sufe­rite prin agiü și a se pune capăt u­­nei crise care amenință pe fii ce mergem să ia proporțiuni și mai mari, și mai îngrijito­r ? Finanțele țăreî, deci, nu numai că nu arată uă situațiune asigurată, după cum place guvernului s’o în­fățișeze țăreî; ci, din contră, ținând sema de deficitele bugetare din tre­cut, de împregiurările economice în cari ne aflăm, de greutățile cari a­­pasă pe contribuabili, de stagnațiunea afacerilor pe piețile nóstre, de ch­eltue­­lile ce ne-am impus și de «lipsa de prevedere, în contra căreia necurmat ne-am ridicat,—­din contră, dem.«», asigurare nu vedem pentru viitor, și ne lipsesce nu numai siguranța ci chiar și nădejdea de îndreptare. Am dori să ne înșelăm în vede­rile nóstre; am dori ca viitorul să ne desmintă și ca tóte spre bine și’n bine să mergă, dar putință nu ve­dem ca ast­fel să fie, și târnă, mare ne este că vederile nóstre nu ne vor înșela și că, mai curând sau mai târziiu, ne vom afunda și mai mult în văgașiul tristei realități. Să mergem înainte. Guvernul se fulesce că impositele cari s’au înființat în anul trecut sunt departe d’a atinge scăderile de dări făcute în decursul unui deceniu. Dar, în sarcina cui s’au înființat aceste imposite și asupra cui apasă ele ? Asupra poporațiunii sărace, asu­pra clasei muncitorilor de părn cărora li s’a impus și li se imp sarcini peste sarcini, fără ca schimb să li se dea ceva, cu că starea în care se află cere im rios ca îmbunătățiri să se aducă urcarea prețului sărel, tacla a pra­țuirei, monopolul chibrituri, etc., sunt atâtea impuneri nedre și strigatóre, atâtea sarcini și gri­tăți de cari nu se resimte de­­ numai poporațiunea săracă, popo­țiunea de la țară. P’acésta a lovit’o mai cumplit­ă vernul, prin m­on­e dări și impuri din anul trecut, pentru umplerea g­ăurilor bugetare. Ce să mai fa­cem de desvoltare avuției naționale și de îmbunătățiri în administrațiunea finanțelor Sta­tului, din cari guvernul își face o nouă fală ? Cele ce preced și cele ce necu mai am fu­s­aci areta în d’ajuns d ce natură a fost și este solicitudi­nea guvernului pentru desvoltarea a­vuției naționale, și déca cu adevă­rat s’a adus vr’uă îmbunătățire în administrațiunea finanțelor Statului Rămâne, deci, ca fie­care să ju­dece între vorbe și fapte, și se ’ș dea bine sema de starea lucrurile și de ceea ce ne mai aștaptă în viitor. i. De altmintrerea se scie ca a mire nu s’ar putea îndeplini do­­rm cu tratatul de la Berlin, și c­ confirmării tuturor puterilor sem­iunea a luat act de acesta decla ista, 29 Noembre. — Delegatiu­­’inca a adoptat fară discut­iuni straordinar pentru armata. Ra­feritelor burete constata ca ni­na diverginta în hotârîrile luate o­e delegațiuni. 29 Noembre. — împăratul, pri­­nl Reichstagului, a stăruit ven­­irea proiectului de lege militar. cele­l­alt­e parlamente se arată cererilor ce li se supun pentru adăugând ca puterile statelor si superiore puterilor Germaniei, b­­resbel va da lămuriri mai îrșii, împăratul a esprimat în­­ea în menținerea păcii. 9 Noembre.—Camera, după un d-lui Freycinet, a votat, un c­e­­milione de franci pentru protec­­t­inalul, prin 278 voturi contra votat asemenea creditul cerut ectoratul Tunisului. Va discuta iiul pentru Madagascar. AGIUL GERMAN­ ­ique Franșaise» ocupând s­­tagiul german, observă că orbesce de «probata fu­­ce» a Germaniei. «Pro­­b­ul este prea exagerat; i, cât spre ea, n’a pus in­­încercare răbdarea ei; se dă acum 11 ani un pu­ți a trebuit să țină pe bă­­tareh pe un povârniș, care a ept resultat pacea. Ade­că Germania simte tre­­mistui cuceririle sale, și 1 & MERCURI. 1 DECEMBRE 1886 Politica externă în Camera franceza Cu ocasiunea discuț­iunei asupra buge­tului ministerului de externe, primul minis­tru Freycines, respunjând la acusatiunile deputatului mo­narchist Delafosse, dise ur­­mătorele : Scopul de căpetenie al guvernului repu­blican este menținerea pacei. Pacea este un condițiune esențială pentru desvoltarea republicei și pentru transformarea vechei forme de stat monarh­ice în cea republi­cană. Acesta nu este u­ lucrare de uz di­ Majoritatea, care se baseazâ pe sentimen­te, trebuie să se prefacă într’un majorita­te care reiese din prudințâ și din espe­­raantă. Pentru acest­ lucru trebuiesc ani. Un resbel în Europa ar tulbura forte mult acesta lucrare. Afară de acesta republica trebuie sa apuce calea reformelor, de­ore­­ce este forte necesar ca spiritul public să-și redobândească liniștea și echilibrul. Repu­blica a făcut deja mult, ea a regulat in­strucțiunea de tote gradele și a făcut legi care asigură libertatea cetățenilor. Dar re­publica mai are d a îndeplini cele mai gre­­le reforme sociale, cum este d­­e­­regula­­rea relațiunilor între capital și munca. Pentru acesta soluțiune se cere liniște și maturitate și ea nu se pote obține de­cât în timpul unei lungi paci. Francia este un mare putere și voiesce se-și mențină rangul. Ca mare putere, Fran­cia are d’a juca un rol în tote cestiunile internaționale.­­trebue sa se uite case bine la cari cestiuni este în joc interesul ge­ne­ral. Cestiunea bulgara n­u este de cate­goria celor din urma. Pentru noi lucru e­­sential este menținerea int­eritat­ei terito­riului otoman și menținerea echilibrulu în Marea Mediterana. Momentul d’a inser­siunile ce le datorim unei mari puteri amice. Francia urmeza față cu tóte statele uă politică francă, reală și interesantă. De a­­ceea se și bucură Francia de stima tutu­ror statelor, cu care este în atingere. D. Freycinet, mai vorbesce apoi de politica colonială si declara că era nucilor cuce­riri este­ închisa dar că ar fi imprudent de a nu asigura pentru fără posesiunea în cele mai bune condițiuni. Ministrul ter­mină prin urmatorele cuvinte : Nu pot se fili de cât câ situațiunea Franciei este bună. Atât în năuntru cât și în­ afară Fran­cia urmără uă politică fermă, dar în ace­lași timp și cumpătata, și acesta de­sigur va avea aprobarea țărei. (Aplause prelun­gite.) SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS­ Ab • ----- J. V. «.UUJAțC*. U LfJ Berlin câ puterile au respuns într’un mod favorabil propunerei d-lui Kalnoky, care cere se se reia între vorbirile pentru re­vizuirea statutului rumelior, dar­esprimând tot­de­ ua data părerea ca ar fi bine se se resolve prealabil cestiunea privitore la stabilirea unui guvern definitiv în Bul­garia. Sofia, 29 Noembre.—Porta a sfătuit, pe Regenta se parasesca proiectul de trimi­­tere, pe lângă puteri, a deputațiunii alese de Adunare, protestând că ea ensă­și e in întrevorbire cu Rusia, pentru a ajunge la oă soluțiune a crisei bulgare. Regenta a răspuns că ea n’are dreptul se împedice deputațiunea d’a-și îndeplini mandatul, și că e convinsă că expunerea situațiunei terei în fața guvernelor puteri­lor va contribui a înlesni sarcina într­e­­prinsă de Sublima Portă. Budapesta, 29 Noembre.—Delegatiunea ungurăscă a acceptat bugetul afacerilor străine. Cornițele Zichy a întrebat pe u. Kalnoky care e primul său de vedere în privința demersurilor Rusiei pe lângă Portă, pentru a face să se număreu principele de m­­in­­grelia ca guvernator general al Rumeliei. I­. Szögyenyi, șef de secțiune la minis­terul afacerilor străine, răspunde că minis­trul n’are nici uă cunoscință de aceste feri/ 1 ASCOOlj J.1 și/i/i/i/i/ ..­­ . dovedesce că sferele p G­­ermania nu voiesc se’și a de sub picioire. Discul­­, ce­l drept, declara fiuil­o r nu și dovefit, căci id­­ce a Germaniei este că Sporirea grabnică a ar­matei germane este criteriul cel mai bun pentru adevărata importanță a Mesagiului. Nevoie Vremia numesce pasagiul privitor la strânsa prietenie cu pu­terile vecine un clișeu, ce se repetă în fie­care an, dar cu tote acestea are încredere în iubirea de pace a împăratului Wilhelm. După cum se vede, adversarii Rusiei în cestiunea bulgară țin compt de acest lucru și caută alte mijiloce de luptă. Drept un asemenea mijiloc de luptă trebue luată propunerea Italiei de a supune marea Sobranii cestiunea candidatu­lui rus la tronul Bulgariei. de prima ordine. Egiptul este punctul de unire intre Europa, Asia și Africa. Cine stapânesce Egiptul, stăpânesce și Marea Mediterană. Nu se póte dar admite ca E­­giptul se remana în mâna unei singure puteri europene. N’avem cnse sé ne te­mem de acest pericol. Englitera ne a asi­gurat de repetite ori ca s’a dus în Egipt numai pentru ca se restabilesca ordinea materială; ea a recunoscut în mai multe rânduri că Egiptul trebuie sé rémâna al Egiptenilor. Frand­a n’a făcut nici un sila, dar i-a adus aminte Engliterei ca este ne­cesar de a ajunge la un soluțiune definitiva și suntem convinși că vom obține un bun result­at. Cu privire la canalul de Suez se ur­­meza negocieri pentru realizarea unei în­țelegeri europene. Timpul când vom pu­tea ajunge la un soluțiune satisfăcătore nu mai este departe. Vom ajunge la oâ în­țelegere cu Engliteza sau se vor supune Europei că sumă de întrebări și intere­sele nóstre se vor uni apoi cu considera­ înarmările in turcia Fremdenblatt primesce din Constantino­­pole următorele informațiuni: înarmările Turciei continuă fără întrerupere și încă pe oă scară foar­­te întinsă. In săptămânile din urmă s-a trimis în mai multe rânduri ma­terial de resbel din Constantinopole la Adrianopole, ast­fel că acest oraș —mulțumită fortificațiunilor ce s’au ridicat—a devenit un loc întărit de primul rang. S’a ocupat în parte și linia Ceatalgea. Fortificarea Darda­­nelelor continuă sub conducerea ge­neralului german Ristov pașa. Este de notat că de la resbelul ruso-turc a­­cum pentru prima oră se fac cu tu­nurile esercifil de tir la Ceatalgea și infanteria, care de mai mulți ani nu mai făcea esercifil din cause de e­­conomie, acum se eserciteza în da­ta SCUimonica lutului v—­* — buesce uă bradea specială. 3CIRI D’ALE PILEI Cititorii noștri au vedut ori destăinuirile făcute de d. Karaveloff în privința aface­rilor bulgare și principelui Alecsandru de Battenberg. Partea ce, după afirmările fostului pre­ședinte de cabinet, a luat guvernul român la negocierile și încercările principelui A­­lecsandru de Battenberg, va face,­­fice-se, ca unul din deputati să adreseze la inter­pelare ministerului român. Misiunea d-lui Sturdza la Constantino­pole la finele lui Iuniu trecut va forma obiectul de căpetenia al acestei interpe­lări. * * * D-nii P. P. Carp și N. Fleva au fost pri­miți în audiență de M. S. Regele. * * * FOIȚA ROMANULUI, 1 DECEMBRE D­I­U­A 5 «S’a dus greutatea întunericului care plutea adânc și adormit în totâ încăperea lumei. Par­că văntul a suflat,, a desfundat ș’a risipit negura care umpluse golurile V­ argintii din rețeaua copacilor. Ramurile s’au scuturat noptea care le îngroșia și se îneca într’u­ apă nedeslușită și mohorîtâ. Acum sunt lămurite, limpezii, încărcate cu roci și cu frunze verzii, crețe, rotunjite și închise într’un pervaz de lumină nemărgi­nită. «Sarele ș’a crăpat ochiul său strălucitor, ș’a deschis la orizont apârâtorea­sea nă­prasnică, roșie ca para focului, aurie ca clipirile aurului topit, violetă , albastră și mărginită, pe la mijilocul cerului, cu un ju­mătate de rota vers iurie. Dați foc unui oraș întreg, grămădiți la un loc tóte nes­timatele lumii, și retezați cu privirea cât vă ține ochiul uă câmpie prin pielea căreia mijește finul primavăratic, și tot nu vă veți apropia de minunea fericită a unui ră­sărit de sare. Desfășurați pe cer, cu închi­puirea, vă cadă de păun, înfiptă cu rădă­cina în pământ, și prelungite I penele cu lumini metalice până la înălțimea amiezu­­lui, și t­otuși n’o se simțiți acea frumusețe fără de pereche a răsăritului. Nu vă ră­mâne de­cât să scuturați trupul vostru de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștrii cârpiți de somn, și deștep­­tându-vă simțirile grele cu apă prospata și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu pote nici descri, nici, mai puțin, să zugravăscă cu fețe mincioase pe uă pânză mortă. «Arta împuținezâ natura. Arta e născo­cită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura se desfășură înaintele. Tot ce creazâ omul e uă sărăcie vicleni­a reali­tății. Câte­va însușiri mari ale unei pajiște ale unui suflet, ale unui trup scos din marmură,—câte­va însușiri cari domnesc pe d’asupra celor-l­alte, și pe cari artiștii le schilodesc mărindu-le, și le morfolesc potrivindu-le cu puterea simțirilor ori­câ­­rui nesimțitor. E ca arta. E câ de ce ma­rile genii au simțit în totă viața lor uă dureze fără repaus în fața naturii. Ei cari vedeau, audiau și pătrundeau adânc tai­nele colorilor, ale sunetelor, ale formelor și ale simțirilor, ei cari se simțiau departe de ceia­ ce vroiau să apropie, de câte ori n’am­ reînceput iarăși și iarăși același su­biect, aceeași inimă muncita, aceiași ochi vii, feluriți în clipire, în lumină, în um­bră și’n espresie, același trup perfect, ale cărui linii mladiose moi și pătimașe să împletesc cu atâta noroc și cumpânare, în­cât marmura nu le póte fura de­cât pe sfert de sfert din adevărata lor căldură ! De câte ori n’au rupt pagine întregi, n’au spart pânze cât zidurile și n’au arunca cu dalta în fața Venerei lor, albă, neteda și mortă! «Cine pate să puc pe pânză tot ver­dele care începe cu acea luptă a spicului ce tinde a trece în galben, apoi se schim­bă în curatul verde de zmarald al crețu­lui crud de stejar și sfărșește cu verdele gras, lucios, sever și mătăsos al nucului ? Cine póte să-și păteze, cu dibăcia naturii, uă priveliște cu umbrile cari îi cad de la nori, și cu apele închise pe cari le a­­runcă fete pe fete ? Cine póte da tot­a a­­dâncimea unei perspective ? Cine pate să’și scalde un copaciu măcar, în atâta aer în care­­ crește, îl înverziește, il înflorește și’l încarcă cu rod nevăriutele puteri ale naturii ? Cine pate să pue sub pielița stră­­veziie a unui trup tânăr acel rumen al sângelui care tremură, licărește, alărga și se schimbă după cum vei ridica perdeaua de la geamurile camerei tale? Cine pate săpa un mușchi, în­cât să vești într’ensul uă forță care se odihnește ? Ferice de a­­cela care se îmbată de mărimea și frumu­­seța a celor ce vecinie trăesc, și se mul­țumește, și se răsfață în talentul lui și în aplausele mulțimea, fără a simți depărtarea de la ceia­ ce a tăcut, până la ceia-ce vroia și trebuia să facă. «Ah! dar ce nenorocire blânda pentru mine care înfierat de sortă d’a nu fi înțeles de lume, mai găsesc prieteni buni și drepți cari să mă smulgă din lumina îngustă, sgomotosâ ș spălăcită a orașelor! Acele case mari, greoae, încărcate și schilode cari impeticăzâ albastrul cerului,—acele u­­liți strâmte, Modorose și murdare cari ’ți împue urechile cu uruiala și ’ți ingrețo­­săză nasul cu duhorea,—acele cârduri de ómeni cari ’ți amețesc capul și ’ți scâr­besc sufletul cu aceiași goliciune de min­te,—ați perit în afundișul peștiilor, mi-au fugit în urma mea; capitala ’mi apare ca un tablou prost pe care’l pot întorce după plac cu fața la perete. «Aici cerul e limpede, stravă fiuit, cald, uă jumătate de sferă tare pic de nor pe a cărei rafia poți să ’ți plimbi gândul uă eternitate. Sarele, din creștetul cerului, ’și revarsă pulberea strâlucitore, inunâd văz­duhul c’uă lumină care ’și rotește fâșiile în giurul unei tipsii de foc, și se albește și să îmbunăzi, cu să apă dă veacuri ne­­clătită, când se împrăștie pe netezișul câm­piilor. «Cât de bine e se mergi în neștirea pa­sului. Intr’uă finează ca acesta, male, înal­tă și cernuta pe d’asupra cu flori de ne­numărate fețe, ași colinda uă viață în­tregu fără a mai odihni. Ce miros plăcut care ’ți umple peptul, ai voi să’l sorbi, și te îmbată, te farmecă, te pătrunde, te a­­trage, și deslușit nu sciu cu ce se asă­­mănă aceste miresme care -ti fericesc cree­­rul până în fundul lui. Un miros sănătos, plin, răcoritor, un amestec de­ foii verfii prididite de sare, de faguri de miere, de oțet de trandafiri, de smirnă, de­ chihlibar, de azima caldă, un vîrtej de aburi aroma­tici și nevăsiud­ plutește, se legănă, se a­­mesteca și se împrăștie pe d’asupra a­­cestui covor înflorit. Culeg buchete și le arunc; din ce în ce, mai colo, mai de­parte, florile par mai frumóse. «Florea paștelui strălucește ca să pa­­jera de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și vnpufați, Graminelele orbotate pe firișore ca acele, Lapusul, ochiu rotund cu gene galbene, sângele voinicului roșu foc, se a­­mesteca cu Sulfina naltă, fragedă și miro­­sitore, cu Pupezetele mărunte și canabil, cu Ochiul șarpelui ca uă­pâlnie albastră închis, cu Măselarii năuții, cu Jaleșul as­pru și stînjinit și cu Drăgaica stufosă, fără foc, par c’ar fi un pâmâtul z­ucat în găl­benuș de oU. «Dar nesfârșita simfonie a vietăților pe cine n’ar descânta a bine, cu glasurile ei aci glumețe, aci triste, când repezii când prelungi, și piuitóre și grave, și migălite și otova ? Acum, vă clipă, au tăcut cu țoa­lele. Un maestru nevâfiat ține d’asupra lor vergeaua neclintită. Uă­ditpalacă ș’a repefi­t glasul de două ori. Un vuțet a mii de instrumente deslăga somnul tăcerei: d’asupra bîzîitului întins vă­cărta veselă, uă ch­ipială ascuțită, dedesubtul lui uă bomboneala melancolică, și în acest «trio» plin și statornic Privighietorile, ca nisce piculine, își pline, la timp, melodia lor în­treită de flueratul gros și lung al Filome­­lelor și de chiruitul greerului de câmp. Ce felurimi de glasuri și de frase, ce deosebiri de simțiri și de espresie, ce desen­e și ce jale, ce instrumente vii și bizare, și totuși, un acest haos simfonic, ce frumosă și ce profundă legendă nu-și cântă vecinica na­tură ! Dar acesta simfonie, blândă și măreață, s’a speriat de un țipăt dureros, ascuțit,­­ desperat: țipătul vieții care se stinge, spaima și durerea morții. De­sigur, șărpele lacom și nemilos suge­rin vr’ua nefericita de brosco mple și motologâ. Pasările sborâ încotro apucă. Dar surdele lăcuste mai bîzîe. In adevăr, visele mele și aici sunt chi­nuite. i Nicâeri nu pot să-mi adorm desgustul. pretutindeni e aceiași .uptă vicleana, ne­îndurată, sângerosa, în care forția orbă a fălcilor isbutesce. (Urmare în N­zul viitor). De la Vrancea. 1) 1) Din­­ memoriele Trubadurului'

Next