Romanulu, iulie 1888 (Anul 32)
1888-07-31
746 , dar posibil ca liga păcei va suferi să transformațiune și va perde în intregime atacul ei înpotriva Rusiei. DIN SERBIN Din Belgrad îi se comunică liabuui Correspondance de l'Est, următorea telegramă : Zgomotele despre convocațiunea viitore a Scupcinei și a întrevederei regelui cu principele Ferdinand se menține contrar desmințirilor lui Correspondenz-Bureau. Generalul Horvatovicî desminte în ziarul Odjek într’un chip forte energic, tóte sgomotele răspândite în comptul său. El zice că nici un dată nimene n’a voit să urmeze sfaturile date de el, înainte de a izbucni resbelul Serbo-Bulgar, nu m’a consultat, tot așa dice că n’a fost consultat asupra proectului de divorț al perechei regale. Cetim în Neue Freie Presse urmâtorele : Intr’o corespondență din Odesa publicată de noi, între altele se spune că ministrul de resbeiu șerb, generalul Protici, ar fi sosit în acel oraș și că de acolo și ar fi luat drumul mai departe la Kiev. Uă telegramă din Kiev, publicată în ediția de scris numără între ospețe pe redactorul darului Odjek, Stoian Protici. Se vede că aci esă schimbare de nume, care a adus la greșita idee că generalul Protici ar fi părăsit Belgradul pentru a se duce în Rusia. SOIRI D’ALE PILEI D-nii G. Teodorescu, Alexandru Nicolescu și Em. Caracaș, se numesc în funcțiunea de membru al comisiunei interimare a urbei Galați, din județul Govurlui, în locul d-lor V. Macri, A. Papadopolu, cari lipsesc din oraș, și a d-lui G. Verona, demisionat. * * * D. general St. P.mcovici delegatul României pe lângă comisiunea însărcinata cu delimitarea granițelor între România și Austro-Ungaria, a fost decorat cu crucea de mare ofițer al ordinului Francisc Iosif. * * * D. I. I. Popovici a susținut, cu succes teza sa de doctorat în medicină, Tesa trateza despre tritomie cu procedeul doctorului N. Manolescu.* D. D. Laurian, directorul ministerului instrucțiunei, a adresat uă circulară către toți primarii din comunele urbane, invitându’l d’a îngriji de localurile școlare astfel ca la tamna să fie în buna stare. * * * D. Ion Marghiloman, proprietarul moșiei Policiori, din județul Buzea a dăruit comunei un local de scolă construit în cele cele mai bune condițiuni și un local de primărie ce acum se construiesce. * * * Consiliul de higienă al capitalei a luat următorea disposiție : Orice fabricant de bere din București va fi dator să trimită în fiecare duminică consiliului de higienă probe de berea pe care o fabriceza. Aceste probe vor fi supuse analizei, și daca se va descoperi că berea conține substanțe streine sau vââmătare, tote buteele de bere ce vor fi ost fabricate în cursul săptămâni se vor confisca și fabricantul va fi supus la amendă. In caz când probele trimise n’ar corespunde cu berea ce fabricantul o are în pimnițele sale sau pe care o vinde în oraș, atunci va fi dat în judecată corecțională. * * * Urmând a se trimite în streinătate trei bursieri din care unul pentru șciiițele agronomice la scala de la Grignon (Francia) unul pentru șciiițe comerciale la scala de la Anvers (Belgia) sau într’ua scală comerciala din Germania, care se va decide mai în urmă și unul pentru mecanică aplicata la scala de la Châlon-sur-Marne, ministerul, audiind și comisiunea permanentă, publica concurs pe ziua de 30 septembre 1888, orele 10 dimineța, pentru ocuparea acestor burse. înc ** Autoritatea comunala din Galați a descoperit după cum spune Poșta, un negustor fabricând piper fals. In podul prăvăliei acelui negustor s’a găsit însăși mașina cu care se fabrica piperul fals, cât și mai mulți saci plin cu asemenea piper. Când s’a făcut cercetarea și descoperirea mașina a fost găsită funcționând. Monstre din toți sacii plini cu acest produs falsificat se vor supune unei analize chimice în scop de a se constata elementele din care se prepară piperul cât și dacă pricinuea ori nu vătămare sanatăței cumpărătorilor. Chiar neexistând in acest produs falsificat putința de a aduce vr’o vătămare sănătate, tot credem că falsificatorul va fi trimis înaintea justiției pentru înșelăciune. * * * Opiniunea din Craiova ne comunică următorele: Un artist român. D. G. Vasilescu, tenor român, de loc din Craiova, aflător de 2 ani în Italia pentru studiarea sculpturei, a dobândit anul acesta premiul antenü (diplomă de onore) la concursul ținut de Academia Regală din Veneția. Tenorul G. Vasilescu, revelat, artist în acest concurs la care au luat parte 87 de concurenți, este elevul iluștrilor I. Ferari și Dalzotto, artiști cu faimă europeană. Artistul care face onore Craiovei și României, va veni curând după darea premiilor —între noi spre a arăta concetățenilor săi premiile dobândite și spre a mulțumi celor cari l’au ajutat să progreseze. * * ROMANULU 31 IULIU SCRISORE DIN ROMI Corespondință particulară a Românului, 26 Iuliu 1888. Domnule directore. Cu tota opunerea ce d. Crispi a făcut, d. de Robilant, săptămâna viitóre, va pleca, ca ambasador la Londra. Acesta numire a costat forte mult pe președintele consiliului de miniștri, care n’a avut încotro. Regele a impus acestă numire în speranța că d. de Robilant vasei să întemeieze alianța italo-engleză și în același timp se pună piedici Vaticanului, care amestecându-se în afacerea Irlandei, să nu -și lasă la scop restabilinduă legațiune britanică pe lângă Sfîntul scaun (?). Căci, reluarea raporturilor oficiale între guvernul englez și Vatican, ar fi un semn de crescere a puterei internaționale a papismului și uă pierdere a diplomației italiane. D. de Robilant, cunoscut așadar, ca unul ce e devotat slărei actuale a lucrurilor, dând uă dovadă puternică pe când era ca ambasador la Viena, Curtea ,l-a crezut ca cel mai demn pentru a fi în stare să pună piedici popilor. Acastă numire, adevĕrul e, e uă mare grije pentru vatican. E sciut aprope de toți că d. de Robilant a făcut mari servicii în calitatea sa de ambasador la Viena. In acestă calitate, ori de câte ori d. Kálnoky voia să deschidă vorba despre cestiunea romană, séu vreuă altă persona chiar, c-sea declara net, că nu primesce nici uă discuțiune în acesta privința. C’un astfel de caracter, cineva se impune aprope întotdeauna, se’l vedem ensé la Londra daca va fi tot același. Deși fiarele tate anunță că în urma IH=trevederei celor doui împărați, pacea Europenă e asigurată, totuși, în ultimul consiliu de miniștrii, ținut aci, s’a hotârit ca cel puțin jumătate din membrii cabinetului să fie presiați în Roma continuu. Se răspîndise chiar vorba că în timpul vacanțelor se vor face precari remanieri în cabinet; in cele din urmă case s’a desmințit acesta. Ceva mai mult, nu se va numi titular la finance și nici se va crea ministerul poștelor și telegrafelor care s’a votat in sesiunea trecută. Singurul lucru ce se va face în timpul vacanțelor, va fi numirea subsecretarilor de stat la interne și finance. 1). Crispi care pen’acum dormea pe lauri, pare se c’a început a intra în epoca visurilor urîte. Primul necaz lu numirea d-lui de Robilant ca ambasador la Londra, impus de Curte, după cum am spus-o, deși personal nu’l póte suferi, ș’al doilea preparațiunea unui reviriment parlamentar, care pate să aibe uă mare importanța din puntul de vedere al politicei generale. Cu tóte silințele ce ’și a dat și ’și dă primul ministru a stîrpi vechile tradițiuni cavariane, totuși un gogoriță ’și a scos capul. Față cu politica radicală a d-sele, care tinde a omorî elementul moderat cu totul, d. Mions și Mimichi au luat inițiativa d’a constitui că opozițiune moderată. Se jlce chiar că aprópe optzzeci de deputați le-au făgăduit sprijinul lor. Oricum énsé nu se crede de isbânda acestui scop. Ar fi temeri în cazul când Papa ar da voie ca clericalii se ia parte și ei la urne ; scrnt énse e că Vaticanul e contra acestei idei, considerând-o ca uă sugrumare desăvârșită a cestiunei romane , astfel deci radicalismul va fi tot triumfător. Distinsul jurisconsult Mancini, fiind încă slăbănog după boia ce a îndurat, a hotărât ca să plece cu familia la Aix-les-Bains, unde a fost și acum un an. Mai înainte d’a pleca énsé, Consiliul comunal al Romei a găsit de cuviință a ’i pi esența pergamentul decretat de acum un an, ca un atestat de onore și recunostință pentru celebra victorie repurtata de densul apărând drepturile poporului asupra vilei Burgheze și pentru alte apeluri de importanță. Pergamentul, forte artistic lucrat, cuprinde următorele : «A di IX mar so MDCCGLXXXVII. 11 magistrato della cittă cosi decretă: A Pasquale Stanislao Mancini, che in piu congiunlure con altissima civile sapiensa, rafforsata da maraviglioso eloqiio, vittoriosamente patrocinó dinansi ai tribunali le rasione del popolo romano, si au o riferite solenni grazié, e nei fasti del co .Mne se ne tramandi ai posteri, il nome, quale di publico benefattore. (Urmază subsemnaturile) Marele om primi acest atestat cu lacrămile în ochi mulțumind Comunei Roma pentru cinstea ce-i făcea. Roma în grilele acestea a mai câștigat una din principalele lucrări publice : acesta e linia ferată Roma-Sulmona, importantă din punct de vedere economic, strategic și tehnic. Acastă linie lega Adriatica cu Mediterana. Dumineca se va face inaugurațiunea ei cu pompa ce se obicinuesce în Italia. Marți s’a așegiat pe frontispiciul palatului de Bele-Arte, ultima statuie, cea mai mare din grupul central. Statuia două mărime colosală, făcută într-o singură bucată de marmură, a fost ridicată cu mare chin, oricum, a fost pusă la locul ei. Im pare rea că nu pot sfârși scrisórea mea tot cu asemenea lucruri și trebuia să intru și’n tragic. Tot în aceiași zi Roma a avut de înregistrat una din acele scene sângerose ce rar se pot vedea. De câtva timp se făcuse grevă între lucrătorii tăbâcari ai societăței numita del Cinque, din causa salariului mic ce se plătea lucrătorilor. Patronii strânși cu ușea se hotărîră a intra in tratative cu lucratorii, și astfel Marți serase strânse la cârciuma unui tâbăcar Ninetto, care prin modul lui de purtare și prin condiscendență la dreptele cereri ale lucrătorilor făcuse ca la dânsul să nu se facă grevă. Aseciați la rămasă în acea cârciumă, cu paharele pline în față, începu se se facă tratativele. Din una în alta énsé, și cu capul cam aprins, se ajunse la vorbe grele și d’aci al costello și rivoltello. Atâta trebui lucrătorilor, ce stau p’afară să vadă resultatul, pentru ca să se facă uă încâerare seriosa. Au fost rănite mai multe persone, din cari unele nu se scie de vor scăpa cu viața. Ceia ce ease e și mai trist e că s’au rănit și persone cari n’aveau nici un amestec, făcând numai întâmplarea ca sa trecă p’acolo atunci. După intervenirea poliției, care a sosit prea târziu, lucrurile s’au domolit. S’au făcut uă mulțime de arestări, și cin cei răniți sunt puși în stara de arest, 11 încheind aci, te salut. Flavio. Esamenul la scala rurală din comuna Răducăneni, jud. Fâlciu. Insilele ,de 16, 17, 18, 19, 20,821 și 22 Iunie patru stâguri naționale fâlfâiau în fața scólei din care două erau așeiate la intrare și câte unul la amândouă marginele grădiniței, care este făcută astfel că dă localului scólei aspectul unui paner împodobit. Fâlfâirea stegarilor și anunsurile vestea mulțime locale, vecinelor și chiar trecătorilor, că scóla serbatoresce darea de sâmâ a fructelor, ce elevii au cules în cursul anului școlar 1887—88. In scolă toți păreții înfățisau o desposiție complectă de lucrări de ale școlarilor ca haite, ale județului Falciu, a României, a Daciei, a Europei, Genie etc. Ne mai fiind loc jos în golul ce vine sub amândouă tabelele erau așezate panerele de miare. In lăuntru ferestrelor totul era ocupat cu pălării de papură și de paie. Hârtia pentru desemn, mlaja etc. au fost date tote gratis de domna și domnul general G. Gatargi. Curățenia localului era escelenta , podelile sculei ceruite, avea aspectul unei oglinde; acestă se datoresce tot generositatei proprietarilor locali. Comitetul școlar local era representat la examen prin opt delegați, între care erau numiți și persone din comunele megieșite care avea copii la acestă școlă. Comuna Basga (10 minute depărtare) care face parte tot la acestă școlă, a fost represintată prin 7 delegați. Ca asistenți și persone distinse au fost domnul general G. Catargi, domna Margareta R. Rosetti, domna Ana G. Catargi precum alte persone de prin comunele : Moșna, Basga, Cozmești, Bohotin și Huși. Chipul sub care s’a făcut examinarea a fost deosebit , începând de la clasa I-II și până la a IV-a, elevul chemat pentru a fi examinat era chestionat în ordine de către conssolarii săi, liberi fiind a -i pune întrebări sub diferite forme. La aritmetică de exemplu singurii și dadea exemple, la gramatică, teme etc. Unii elevi deprinși din semestru a concura unul cu altul pentru ocuparea locurilor, au cerut și în examen admiterea concurenței. In acest caz luptătorii s’au cestionat unul pe altul din tota materia; cei alți concusani erau tribunalul de apreciare sub aprobarea delegațiunei comitetului școlar. Astfel de examinare făcu proba cea mai pipăită până la ce grad erau elevii stăpâni pe materiele învățate și puterea judecăței lor. Delegațiunele comitetelor școlare au opiniat și ei necesitatea formărei scalei acesteia ca urbană cu atât mai mult că ea formeza un centru pentru mai multe comune din județele Fâlciu, Iași și Vaslui care după cum s’au arătat mai sus și încă parte și în alta e uă depărtare de 2—2 și jumătate pește pentru a da două scolă primară urbană, apoi uă scolă urbana primară în Răducăneni, lângă hotarele Basarabiei ar înlesni mult și cultura fiilor de român rămași acolo, având ei la îndâmânată școlă română cu cursuri complecte spre a putea trece în scolele secundare. Asociațiunea Transilvană pentru literatura și cultura poporului român. Citim în Tribuna din Sibiu cu data de la 15 Iulie următorele : Peste câteva glile are sâ se întrunească Asociațiunea noastră transilvană în orașul Abrud, în munții apuseni. Douăzeci și trei de ani se vor imlpini, de când Asociațiunea ’.și-a ținut adunarea generala a cincia la 1865, — cea d’intâiu în acest oraș, — în Abrudul memorabil, care pe timpurile acelea a era, poate mai mult ca astăzi, cuibul aurului și al veseliei. Acum, după aproape un pătrar de veac, se întrunesc tot aici pentru a noua oara. Întrunirile asociațiunii au fost din capul locului, și sunt astăzi, tot atâtea festivități naționale românești, în care Românii ardeleni au dovedit intotdeauna cel puțin atâta că , ântâiu, mai trăesc, și a doua, că n’au încă de gând se-’și metamorfoseze nici limba, nici măcar numele, deși pentru 50 de cruceri asta că, în țara asta binecuvântată, te poți face Rákoczy, Vörösmarty, Hunfalvy și chiar Kossuth ,daca îți place, înființată la anul 1861, în contra tuturor greutăților ce i s’au pus în cale, societatea aceasta, chiar de la înființarea ei, putem dice, a fost cu multă căldură spriginita de publicul român din Ardeal mai ales , peste tot Românii din toate țerile ’i au arătat interes în fiecare an. Căci dacă nu s-ar fi aretat, n’ar exista de douăzeci și șapte de ani, dacă n’ar fi fost susținută cu căldură, n’ar fi făcut nici progresul mult puțin cât l-a făcut, ci ’și ar fi tîrît traiul de pe o dhi pe ala, cum ’și-’s tîreșce bunaoară Asociațiunea naționala din Arad, sau cea din Bucovina. Adevărat, că interesul purtat a stat mai ales întru aceea, că oamenii s’au înscris ca membri, au plătit taxele și au cercetat adunările generale, ,_=aitar nici ca putea fi altfel. Deocamdată era de ajuns și atât pentru nisce oameni trăiți, cum s’a cmis adeseori până acum, veacuri întregi de arendul în intunerec și asupriri ; era de ajunc și atât pentru niște oameni ajunși într'o stare decadtatâ, nu numai prin nedreptățirile ce le-am suferit, dar și prin păcatale noastre naționale, de care numai cu greu începem sau vom începe a ne desbăra. Grija dintăi a Asociațiunii a fost adunarea unui capital, ca fundament al existenții sale. La constituirea sa în Noemvrie 1861 sau subscris ceva și preste șapte mii de floreni ; la zece ani, în 1871, averea sa în numere rotunjit era de 50 de mii; preste alți grece ani avea încă o dată pe atâta; ear astăzil starea averii este de 130 de mii. Când ficemensé, Asociațiunea transilvană și-a îndreptat atențiunea în deosebi asupra părții financiare, ca să ’și pună uă basă, de pe care se poată lucra mai departe cu sperare de reușită, — și totuși în atâția ani n’a adunat decât 130 de mii, uă sumă, care se pare cu totul prea mică, —negreșit, că n’avem se uităm banii uștii de la Asociațiune în decursul lucrărilor sale, chiar daca n’am mai face amintire despre sărăcia materială a poporului nostru. Bursele votate pentru universitari și pentru studenții din licee, ajutoare pentru incuragearea tinerilor meseriași, câteva premii pentru cărți, toate acestea vor face laolaltă u sumă frumușică ce crește în un mod considerabil din an în an. In chipul acesta, lucrându-se pentru ajungerea scopurilor sale de literatură și cultură «mai mult indirect» decât direct, preocupară principală a Asociațiunii a fost în cei 27 de ani trecuți, cultivarea societății nóstre. Spre acest scop s’a distribuit ajutorele votate. Spre acest scop s’a improvisat și «exposiția» de agricultură și industrie poporala română de la anul 1862 în Brașov, — și s’ar fi arangiat și a doua exposiție din Sibiu în 1881 tot prin Asociațiune, de cumva, se înțelege, părintescul guvern, in bunătatea sea, nu s’ar fi îngrijit s’ o înterflcâ. La locul acesta nu vom greși póte, amintind și pedicile întimpinate de asociațiune în edarea cărților de instrucțiune cu atât mai ales, că pedernic acestea au fost de natură confesionale și deosebirile confesionale s’au accentuat în cei dintâi zece ani,—uneori la împărțirea burselor, de alta-dată la lucruri mai mici,—și parecă și asta gu se mai accentuează ici-colo, deși mai mult «pe ascuns», căci, pe semne, ne e rușine în sfârșit și nouă de divergențele provenite din deosebirea confesională. Am zis mai sus, că activitatea Asociațiunii în literatură și cultură a fost în cea mai mare parte «indirectă». Tot acesta remâne ca și astăzi. Folosea Transilvania preste tot slab spriginita, n’ar fi avut nici uă rațiune de a exista, dacă redactorul său, d. G. Barițiu,nu ’i-ar fi dat importanță prin documentele publicate în șirul anilor, nișce documente fără îndoială de multă valore, pentru istoria nației române. Activitatea sa literară, se marginesce numai la cele publicate in «Transilvania» și la discursurile ținute cu ocasiunea adunarilor generale, — câteva din aceste discursuri, sunt însemnate pentru cuprinsul lor »scientific», cum sunt ale regretatului «Cipariu» și ale d-lui G. Barițiu, — deși sunt numai cuvîntări ocasionale. Dar din punctul de vedere «literar» nu avem ce alegei». Nu cercetam, dacă nu s’ar putea cumva aduce uă îndreptare în acesta privință. Lăsăm ca deuă camdată să se pronunțe alții in cestiune. In anii din urmă, dupa ce s’a aflat, că întemeierea unei academii române de drepturi nu se póte realiza, Asociațiunea ’și-a îndreptat, așaificând, întrega lucrare spre întemeierea școlii superiore de fete cu internat în Sibiiu, pentru care nimic n’a cruțat. Începutul bun, făcut în 1886, nici n’a fost conturbat cu nimic pînă în tomna anului 1887, când s’a ivit în institut acelea mici miserii, produse prin însuși omeni puși în fruntea Asociațiunii. Se credem, că micile miserii vor înceta — dacă nu în curînd, dar nici prea târzliu, — și astfel nu se va produce orecari înstrăinare față cu acesta instituțiune. FOIȚA ROMANULUI 31 IULIU IACOB STEINER NUVELA DE JOHAN SCHULER Traducere de VASILE ATHANASIU I — D-tea ești nemț,lise el tezorului, și dacă nu mĕ înșel dupĕ îmbrăcăminte par a fi tirolian, adevărat este ? Iacob nu mai putu de bucurie când aucji sunete amicale d’ale limbei sale materne pronunțate de acel domn necunoscut, și răspunde astfel : — Adevărat, domnul meu, sunt numi și vai! cât mi-e de mare bucuria căci aflu un om care desigur ’mi va putea spune încotro să fie locul ce caut. IVabea avu timp să sfârșiască aceste cuvinte, când cel d’anteiü continuă «Jicând : — Eu iubesc pe tirolieni, căci sunt un popor brav și virtuos ; adesea ori am fost în munții lor și risce amintiți prea frumose mă râga de ei. — Dar tu tinere, spune-mi pe cine cauți sau ce împrejurări te fac sâ umbli prin aceste locuri ? După tonul intim cu care vorbea acest străin, resulta că tânărul tirolian încurajându-se răspunse cu sinceritate : — Eu mă numesc Iacob Stainer, și după îndemnul părintesc al bine-făcâtorului meu Daniel Herz, renumitul fabricant de organe am plecat la Veneția pentru a învăța meșteșugul de a face scripce, de la cel mai vestit maestru, Pietro Vimercati. — Ei, atunci sa spii că în mine vei avea un sprijin la vreme de nevoie, răspunse d-l. îmbrăcat în negru, și dacă d. Herz se interesază de sorta tea și tu poți a te crede fericit, căci de la d. Vimercati, care este un artist iscusit, vei putea se câștigi tot ce arta sea are misterios, — acuma vino cu mine ea te voia duce la locuința mea. Asta era tocmai ce dorea Iacob, drept care el primi cu cea mai mare mulțumit plăcuta îndatorire a compatriotului său. Acesta făcu semn unui servitor ce sta acolo aprope și îndată venită gondolă frumosâ și destul de largă cu 4 vâslași, în care suindu-se amândoui, barca pornește d’alungul canalului pentru a debarca pe Piazzeta. Câtă mirare nu cuprinse pe tânărul nostru când trecură aci printre cele două colonade, lăsând la drapta palatul Dogilor, edificiu prea frumos și rar, iar la stânga frumosa clădire a monetâriei ? Dermirarea sea cea mai mare fucândîntorcându-se la colț fața’n față de Campaniile, regla piața Sf. Marc, palatul adinistrativ cu arcade și colonade la ambele capete, biserica St. Geminiano și templul cel forte splendid al Sf. Marc. Cei patru cai de bronz privea cu față în jos la Iacob, și pe vârfurile unor stâlpi cari prin înălțimea lor atingea norii, fâlfâiați cu îndrăsnala în aerul albastru, steagurile celor trei regate supuse acestei republice. Pe piață și printre arcade furnicantă mulțime de omeni. Streinul din munții Tirolului nu numai că amuțise ci încremenise chiar, sufletul său era sdrobit sub povara impresiunilor ce primea și cu un surîs subțire dădea a înțelege companionului său că nu se mai satură de a privi, atât era de însetată curiositatea lui. Dar multă vreme ar fi rămas el căscând gura și ajutând la vederea atâtor frumusețe, dacă ce’l însoțea nu l’ar fi deșteptat apucându’l de mână și zicându’i astfel: — Privirea ce ai făcut d-tea aicea este pentru ânteia oră și tot d’ua dată cea mai frumosă de câte ai veglut pene acum. Dar ce sunt aceste grămefii de piatră pentru a cărora aducere s’au istovit atâtea brațe puternice, ce este maestria decorațiunilor lor aurite, față cu munții patriei rélé, cu umbrósele lor păduri, cu stralucitórele lor come ghețose, cu isoarele lucitóre ca cristalul și scânteietorele metale ce ascund în sînul lor neprihănit. Ce sunt locuitorii fățarnici ai acestor palate mândre față cu ómenii curați la inimă și liberi de pasiuni resfâțate ce locuesc colibele din văile patriei réle ? După uă mică pansa urmă : — Servitorul meu te va întovărăși pene la locuința măiestrului Wimercati ce nu este departe de aice. Ceea ce vreü să te sfârnesc este ca tu se’ți păstrezi inima de german, de tirolian și când vei avea vr’uâ nevoie întrebă despre mine căci ma numesc George Welser, — și me poți găsi la antrepositul de comerț al societatei Germane. Strânse cu căldură mâna tânărului emoționat și se îndrepta cu pași repezi îndepărtându-se spre Merceria. Iacob marcă nu înțelese cuvintele ce i se spuse Welser și cu tote acestea i se umplu sufletul de neliniște, așa că cu ideile conduse urmă conducătorului ce acela-l pusese la disposiție. Trecură pe sub lungele arcade, pe lângă biserica St. Geminiano și se opriră însă uliciora strivită. — Aice este,fise călăuzul seu, «La caile dei fabbri“ și colo, arătând o casă înaltă, este locuința maistrului pe care-l cauți. Servitorul se întorse apoi și lăsă pe tânăr stând pe gânduri. Iacob rămase singur, se uită la strada pe care o găsi forte îngusta, cu nisce case înalte ca nisce turnuri, printre care dânsul nu vedea din azurul cerului decât oă parte mică ; pare că se uita pe manog ; între aceste case era și aceea a maistrului său, întunecosă ca și cum în ferestrele ei nu mai pătrunsese nici uă dată lumina serelur, când oretju inima sea se batea de emoțiune, și d’ua-data îl prinse un dor ardetor, de munții ce lăsase acasă și de isoarele răcoritare ale Alpilor. Pe când el stătea astfel dus pe gânduri și nemângâiat, ochii săi albaștrii se umpluse de lacrimi; atunci i se părea că maistrul Daniel Herz sta lângă dânsul dându-i curaj și mângâere. Ii vedea par’cu blânda lui față părintescă, pârul său buclat și alb ca zăpada, înâlbit încă de tînăr din pricina ostenelelor și lipsurilor de tot felul. El îi au gli și strigatul de rămas bun ce acela îi dădu de pe muntele Isei, unde privirea sea dorită pare că se întindea pentru ultima oră peste patriotice scle văi și Ulise : „Curaj Iacob ! munca și răbdarea sunt cele două drumuri cari te pot duce ca sé ajungi a fi maistru, căci numai un tânăr îndelung esperimentat pute ajunge om capabil». Aceste cuvinte pare că statua scrise înaintea lui Iacob cu culorile cele mai vii. Pe când se petrecea acestea în sufletul său, el era chiar dinaintea unei uși ce nu cuteza încă a o deschide. Trebuia însemă dată se-și adune curajul și în adevăr sosise momentul pentru acesta. Sunt împrejurări de acelea în care cineva nu cuteza sau nu se crede în posesiunea unei câtime suficiente de forță, pentru a face un lucru, și atunci caută a se folosi de momentele acelea în care o rană a consciinței sale îl face să se încada mai mult în sine și așa uă încercare datorită momentului șterge tota temerea ce’l ținea în frâu. Tot așa se întâmplase acum cu Iacob. Oricât cugeta el, ce se facă, ajuns chiar la liman, nu putea să’și dea un răspuns căci cu cât cugeta mai mult cu atât nu se putea hotărî nici într’ua parte. Atunci d’uădatâ apăsă cu putere pe clanța ușei ce avea dinainte. Ușa se deschise cu uă iuțelă ne mai pomenita și el se trezi într’un sulița strinita, Intunecosa ca iadul și forte murdară. La capătul acestei sale,în fund, cu alte cuvinte, se vedea uă odae mare în care ardea un foc. Era cuhmea maistrului. Dinaintea focului sta că figura femeiască de tot grozavă, îmbrăcată în nișce haine mai mult rupte și forte murdare. (Va urma).