Romanulu, iulie 1888 (Anul 32)

1888-07-31

746 , dar posibil ca liga păcei va su­feri să transformațiune și va perde în intregime atacul ei în­potriva Rusiei. DIN SERBIN Din Belgrad îi se comunică­­ liab­uui Correspondance de l'Est, următorea telegramă : Zgomotele despre convocațiunea viitore a Scupcinei și a întrevederei regelui cu principele Ferdinand se menține contrar desmințirilor lui Cor­­respondenz-Bureau. Generalul Horvatovicî desminte în­­ ziarul Odjek într’un chip forte ener­gic, tóte sgomotele răspândite în comp­­tul său. El zice că nici un dată ni­­mene n’a voit să urmeze sfaturile date de el, înainte de a izbucni res­­belul Serbo-Bulgar, nu m’a consul­tat, tot așa dice că n’a fost consul­tat asupra proectului de divorț al pe­rechei regale. Cetim în Neue Freie Presse ur­­mâtorele : Intr’o corespondență din Odesa pu­blicată de noi, între altele se spune că ministrul de resbeiu șerb, gene­ralul Protici, ar fi sosit în acel o­­raș și că de acolo și ar fi luat dru­mul mai departe la Kiev. Uă telegramă din Kiev, publicată în ediția de scris numără între ospețe pe redactorul da­rului Odjek­, Stoian Protici. Se vede că aci e­să schimbare de nume, care a adus la greșita idee că generalul Protici ar fi părăsit Belgradul pen­tru a se duce în Rusia. SOIRI D’ALE PILEI D-nii G. Teodorescu, Alexandru Nico­­lescu și Em. Caracaș, se numesc în func­țiunea de membru­ al comisiunei interi­mare a urbei Galați, din județul Govurlui, în locul d-lor V. Macri, A. Papadopolu, cari lipsesc din oraș, și a d-lui G. Verona, demisionat. * * * D. general St. P.mcovici delegatul Ro­mâniei pe lângă comisiunea însărcinata cu delimitarea granițelor între România și Austro-Ungaria, a fost decorat cu crucea de mare ofițer al ordinului Francisc Iosif. * * * D. I. I. Popovici a susținut, cu succes teza sa de doctorat în medicină, Tesa tra­­teza despre tritomie cu procedeul docto­rului N. Manolescu.* D. D. Laurian, directorul ministerului in­strucțiunei, a adresat uă circulară către toți primarii din comunele urbane, invitân­­du’l d’a îngriji de localurile școlare ast­fel ca la tamna să fie în buna stare. * * * D. Ion Marghiloman, proprietarul moșiei Policiori, din județul Buzea a dăruit co­munei un local de scolă construit în cele cele mai bune condițiuni și un local de primărie ce acum se construiesce. * * * Consiliul de higienă al capitalei a luat următorea disposiție : Ori­ce fabricant de bere din București va fi dator să trimită în fie­care duminică consiliului de higienă probe de berea pe care o fabriceza. Aceste probe vor fi su­puse analizei, și daca se va descoperi că berea conține substanțe streine sau vâ­­â­­mătare, tote buteele de bere ce vor fi ost fabricate în cursul săptămâni se vor confisca și fabricantul va fi supus la a­­mendă. In caz când probele trimise n’ar cores­punde cu berea ce fabricantul o are în pim­­nițele sale sau pe care o vinde în oraș, atunci va fi dat în judecată corecțională. * * * Urmând a se trimite în streinătate trei bursieri din care unul pentru șciiițele a­­gronomice la scala de la Grignon (Fran­cia) unul pentru șciiițe comerciale la scala de la Anvers (Belgia) sau într’ua scală co­merciala din Germania, care se va decide mai în urmă și unul pentru mecanică a­­plicata la scala de la Châlon-sur-Marne, ministerul, audiind și comisiunea perma­nentă, publica concurs pe­­ ziua de 30 sep­­tembre 1888, orele 10 dimineța, pentru o­cuparea acestor burse. înc ** Autoritatea comunala din Galați a des­coperit după cum spune Poșta, un negus­tor fabricând piper fals. In podul prăvă­liei acelui negustor s’a găsit însăși mașina cu care se fabrica piperul fals, cât și mai mulți saci plin cu asemenea piper. Când s’a făcut cercetarea și descoperirea ma­șina a fost găsită funcționând. Monstre din toți sacii plini cu acest produs falsificat se vor supune unei analize chimice în scop de a se constata elementele din care se prepară piperul cât și dacă pricinuea ori nu vătămare sanatăței cumpărătorilor. Chiar neexistând in acest produs falsifi­­cat putința de a aduce vr’o vătămare să­­nătate, tot credem că falsificatorul va fi trimis înaintea justiției pentru înșelăciune. * * * Opiniunea din Craiova ne comunică ur­­mătorele­: Un artist român. D. G. Vasilescu, tenor român, de loc din Craiova, aflător de 2 ani în Italia pentru studiarea sculpturei, a dobândit anul acesta premiul antenü (diplomă de onore) la con­cursul ținut de Academia Regală din Ve­neția. Tenorul G. Vasilescu, revelat, artist în acest concurs la care au luat parte 87 de concurenți, este elevul iluștrilor I. Ferari și Dalzotto, artiști cu faimă europeană. Artistul care face onore Craiovei și­­ Ro­mâniei, va veni curând după darea pre­miilor —­­între noi spre a arăta concetă­țenilor săi premiile dobândite și spre a mulțumi celor cari l’au ajutat să pro­greseze. * * ROMANULU 31 IULIU SCRISORE DIN ROMI Corespondință particulară a Românului, 26 Iul­iu 1888. Domnule directore. Cu tota opunerea ce d. Crispi a făcut, d. de Robilant, săptămâna viitóre, va pleca, ca ambasador la Londra. Acesta numire a costat forte mult pe președintele consiliu­lui de miniștri, car­e n’a avut în­cotro. Re­gele a impus acestă numire în speranța că d. de Robilant va­sei să întemeieze alianța italo-engleză și în același timp se pună piedici Vaticanului, care amestecându-se în afacerea Irlandei, să nu -și lasă la scop restabilind­uă legațiune britanică pe lângă Sfîntul scaun (?). Căci, reluarea raporturilor oficiale între guvernul englez și Vatican, ar fi un semn de crescere a puterei interna­ționale a papismului și uă pierdere a diplo­mației italiane. D. de Robilant, cunoscut așa­dar, ca u­­­nul ce e devotat slărei actuale a lucruri­lor, dând uă dovadă puternică pe când era ca ambasador la Viena, Curte­a ,l-a crezut ca cel mai demn pentru a fi în stare să pună piedici popilor. Acastă numire, a­­devĕrul e, e uă mare grije pentru vatican. E sciut aprope de toți că d. de Robilant a făcut mari servicii în calitatea s­a de ambasador la Viena. In acestă calitate, ori de câte ori d. Kálnoky voia să deschidă vorba despre cestiunea romană, séu vre­uă altă persona chiar, c-sea declara net, că nu primesce nici uă discuțiune în acesta privința. C’un ast­fel de caracter, cine­va se impune aprope în­totdea­una, se’l ve­dem ensé la Londra daca va fi tot același. De­și­­ fiarele tate anunță că în urma IH=­trevederei celor doui împărați, pacea Eu­­ropenă e asigurată, totuși, în ultimul con­siliu de miniștrii, ținut aci, s’a hotârit ca cel puțin jumătate din membrii cabinetului să fie presiați în Roma continuu. Se răspîndise chiar vorba că în timpul vacanțelor se vor face pre­cari remanieri în cabinet; in cele din urmă case s’a des­­mințit acesta. Ce­va mai mult, nu se va numi titular la finance și nici se va crea ministerul poștelor și telegrafelor care s’a votat in sesiunea trecută. Singurul lucru ce se va face în timpul vacanțelor, va fi numirea sub­secretarilor de stat la interne și finance. 1). Crispi care pen’acum dormea pe lauri, pare se c’a început a intra în epoca visu­rilor urîte. Primul necaz lu numirea d-lui de Robilant ca ambasador la Londra, im­pus de Curte, după cum am spus-o, de­și personal nu’l póte suferi, ș’al doilea pre­­parațiunea unui reviriment parlamentar, care pate să aibe uă mare importanța din puntul de vedere al politicei generale. Cu tóte silințele ce ’și a dat și ’și dă primul ministru a stîrpi vechile tradițiuni cava­­riane, totuși un gogoriță ’și a scos ca­pul. Față cu politica radicală a d-sele, care tinde a omorî elementul mode­rat cu totul, d. Mions și Mimichi au luat inițiativa d’a constitui că opozițiune moderată. Se­­ jlce chiar că aprópe opt­zzeci de deputați le-au făgăduit sprijinul lor. Ori­cum énsé nu se crede de isbânda acestui scop. Ar fi temeri în cazul când Papa ar da voie ca clericalii se ia parte și ei la urne ; scrnt énse e că Vaticanul e contra acestei idei, considerând-o ca uă sugru­mare desăvârșită a cestiunei romane , ast­fel deci radicalismul va fi tot triumfător. Distinsul jurisconsult Mancini, fiind încă slăbănog după boia ce a îndurat, a hotă­rât ca să plece cu familia la Aix-les-Bains, unde a fost și acum un an. Mai înainte d’a pleca énsé, Consiliul comunal al Romei a găsit de cuviință a ’i pi esența pergamentul decretat de acum un an, ca un atestat de onore și recunostință pentru celebra vic­torie repurtata de densul apărând dreptu­rile poporului asupra vilei Burgheze și pentru alte apeluri de importanță. Pergamentul, forte artistic lucrat, cu­prinde următorele : «A di IX mar so MDCCGLXXXVII. 11 magistrato della cittă cosi decretă: A Pasquale Stanislao Mancini, che in piu congiunlure con altissima civile sapiensa, rafforsata da maraviglioso eloqiio, vittorio­­samente patrocinó dinansi ai tribunali le ra­­sione del popolo romano, si au o riferite so­­lenni grazié, e nei fasti del co .Mne se ne tramandi ai posteri, il nome, quale di pub­lico benefattore. (Urmază subsemnaturile) Marele om primi acest atestat cu lacră­­mile în ochi mulțumind Comunei Roma pentru cinstea ce-i făcea. Roma în grilele acestea a mai câștigat una din principalele lucrări publice : acesta e linia ferată Roma-Sulmona, importantă din punct de vedere economic, strategic și teh­nic. Acastă linie lega Adriatica cu Me­­diterana. Dumineca se va face inaugura­­țiunea ei cu pompa ce se obicinuesce în Italia. Marți s’a așegiat pe frontispiciul palatu­lui de Bele-Arte, ultima statuie, cea mai mare din gru­pul central. Statuia două mă­rime colosală, făcută într-o singură bu­cată de marmură, a fost ridicată cu mare chin, ori­cum, a fost pusă la locul ei. Im­ pare rea că nu pot sfârși scrisórea mea tot cu asemenea lucruri și trebuia să intru și’n tragic. Tot în aceiași zi Roma a avut de înre­gistrat una din acele scene sângerose ce rar se pot vedea. De cât­va timp se fă­cuse grevă între lucrătorii tăbâcari ai so­­cietăței numita del Cinque, din causa sa­lariului mic ce se plătea lucrătorilor. Patronii strânși cu ușea se hotărîră a intra in tratative cu lucratorii, și ast­fel Marți sera­se strânse la cârciuma unui tâbăcar Ninetto, care prin modul lui de purtare și prin condiscendență la dreptele cereri a­le lucrătorilor făcuse ca la dân­sul să nu se facă grevă. Aseciați la ră­masă în acea cârciumă, cu paharele pline în față, începu se se facă tratativele. Din una în alta énsé, și cu capul cam aprins, se ajunse la vorbe grele și d’aci al costello și rivoltello. Atâta trebui lucrătorilor, ce stau p’afară să vadă resultatul, pentru ca să se facă uă încâe­­rare seriosa. Au fost rănite mai multe per­­sone, din cari unele nu se scie de vor scăpa cu viața. Ceia ce ease e și mai trist e că s’au rănit și persone cari n’aveau nici un amestec, făcând numai întâmplarea ca sa trecă p’acolo atunci. După interve­­nirea poliției, care a sosit prea târziu, lu­crurile s’au domolit. S’au făcut uă mul­țime de arestări, și cin cei răniți sunt puși în stara de arest, 11 încheind aci, te salut. Flavio. Esamenul la scala rurală din comuna Răducăneni, jud. Fâlciu. In­­silele ,de 16, 17, 18, 19, 20,821 și 22 Iunie patru stâguri naționale fâlfâiau în fața scólei din care două erau așe­iate la intrare și câte unul la amândouă marginele grădiniței, care este făcută ast­fel că dă lo­calului scólei aspectul unui paner împo­­­dobit. Fâlfâirea stegarilor și anunsurile vestea mulțime­ locale, vecinelor și chiar trecăto­rilor, că scóla serbatoresce darea de sâmâ a fructelor, ce elevii au cules în cursul a­­nului școlar 1887—88. In scolă toți păreții înfățisau o desposiție complectă de lucrări de ale școlarilor ca haite, ale județului Falciu, a României, a Daciei, a Europei, Genie etc. Ne mai fiind loc jos în golul ce vine sub amândouă tabelele erau așezate panerele de miare. In lăuntru ferestrelor totul era ocupat cu pălării de papură și de paie. Hârtia pentru desemn, mlaja etc. au fost date tote gratis de domna și domnul ge­neral G. Gatargi. Curățenia localului era escelenta , pode­lile sculei ceruite, avea aspectul unei o­­glinde; acestă se datoresce tot generosi­­tatei propriet­arilor locali. Comitetul școlar local era representat la examen prin opt delegați, între care erau numiți și persone din comunele megieșite care avea copii la acestă școlă. Comuna Basga (10 minute depărtare) care face parte tot la acestă școlă, a fost represintată prin 7 delegați. Ca asistenți și persone distinse au fost domnul general G. Catargi, domna Margareta R. Rosetti, domna Ana G. Ca­targi precum­­ alte persone de prin co­munele : Moșna, Basga, Cozmești, Bohotin și Huși. Chipul sub care s’a făcut examinarea a fost deosebit , începând de la clasa I-II și până la a IV-a, elevul chemat pentru a fi examinat era chestionat în ordine de că­tre conssolarii săi, liberi fiind a -i pune întrebări sub diferite forme. La aritmetică de exemplu singuri­i și dadea exemple, la gramatică, teme etc. Unii elevi deprinși din semestru a concura unul cu altul pentru ocuparea locurilor, au cerut și în examen admiterea concurenței. In acest caz luptă­torii s’au cestionat unul pe altul din tota materia; cei alți conc­usani erau tribuna­lul de apreciare sub aprobarea delegațiu­­nei comitetului școlar. Ast­fel de examinare făcu proba cea mai pipăită până la ce grad erau elevii stăpâni pe materiele învățate și puterea judecăței lor. Delegațiunele comitetelor școlare au o­­piniat și ei necesitatea formărei scalei a­­cesteia ca urbană cu atât mai mult că ea formeza un centru pentru mai multe co­mune din județele Fâlciu, Iași și Vaslui care după cum s’au arătat mai sus și în­că parte și în alta e uă depărtare de 2—2 și jumă­tate pește pentru a da do­uă scolă primară urbană, apoi uă scolă urbana primară în Răducăneni, lângă hotarele Basarabiei ar înlesni mult și cultura fiilor de român ră­mași acolo, având ei la îndâmâna­tă școlă română cu cursuri complecte spre a pu­tea trece în scolele secundare. Asociațiunea Transilvană pentru literatura și cultura poporului român. Citim în Tribuna din Sibiu cu data de la 15 Iulie următorele : Peste câteva glile are sâ se întrunească Asociațiunea noastră transilvană în orașul Abrud, în munții­ apuseni. Douăzeci și trei de ani se vor imlpini, de când Asociațiunea ’.și-a ținut adunarea generala a cincia la 1865, — cea d’intâiu în acest oraș, — în Abrudul memorabil, care pe timpurile acelea a era, poate mai mult ca astăzi, cuibul aurului și­ al veseliei. Acum, după aproape un pătrar de veac, se întrunesc tot aici pentru a noua­ oara. Întrunirile asociațiunii au fost din capul locului, și sunt astăzi, tot atâtea festivități naționale românești, în care Românii ar­deleni au dovedit in­totdeauna cel puțin atâta că , ântâiu, mai­­ trăesc, și a doua, că n’au încă de gând se-’și metam­orfoseze nici limba, nici măcar numele, de­și pen­tru 50 de cruceri asta c­ă, în țara asta bine­cuvântată, te poți face Rákoczy, Vörös­marty, Hunfalvy și chiar Kossuth ,daca îți place, înființată la anul 1861, în contra tuturor greutăților ce i s’au pus în cale, societatea aceasta, chiar de la înființarea ei, putem dice, a fost cu multă căldură spriginita de publicul român din Ardeal mai ales , peste tot Românii din toate țerile ’i au arătat interes în fiecare an. Căci dacă nu s-ar fi aretat, n’ar exista de douăzeci și șapte de ani, dacă n’ar fi fost susținută cu căldură, n’ar fi făcut nici progresul mult­ puțin cât l-a făcut, ci ’și ar fi tîrît traiul de pe o dhi pe al­a, cum ’și-’s tîreșce buna­oară Asociațiunea naționala din Arad, sau cea din Bucovina. Adevărat, că interesul purtat a stat mai ales întru aceea, că oamenii s’au înscris ca membri, au plătit taxele și au cercetat adunările generale, ,_=aitar nici ca putea fi altfel. Deocamdată era de ajuns și atât pentru nisce oameni trăiți, cum s’a cmis adese­ori până acum, veacuri întregi de arendul în intunerec și asupriri ; era de ajunc și atât pentru niște oameni ajunși într'o stare decadtatâ, nu numai prin nedreptățirile ce le-am suferit, dar și prin păcatale noastre naționale, de care numai cu greu începem sau vom în­cepe a ne desbăra. Grija dintăi a Asociațiunii a fost aduna­rea unui capital, ca fundament al existen­ții sale. La constituirea s­a în Noemvrie 1861 sau subscris ceva și preste șapte mii de floreni ; la­­ zece ani, în 1871, averea s­a în numere rotunjit era de 50 de mii; preste alți grece ani avea încă o dată pe atâta; ear astăzil starea averii este de 130 de mii. Când­­ ficem­ensé, Asociațiunea transilva­nă­­ și-a îndreptat atențiunea în deosebi a­­supra părții financiare, ca să ’și pună uă basă, de pe care se poată lucra mai de­parte cu sperare de reușită, — și totuși în atâția ani n’a adunat de­cât 130 de mii, uă sumă, care se pare cu totul prea mică, —negreșit, că n’avem se uităm banii uștii de la Asociațiune în decursul lucrărilor sale, chiar daca n’am­­ mai face amintire despre sărăcia materială a poporului nos­tru. Bursele votate pentru universitari și pentru studenții din licee, ajutoare pen­tru incuragearea tinerilor meseriași, câte­va premii pentru cărți, toate acestea vor face laolaltă u­ sumă frumușică ce crește în un mod considerabil din an în an. In chipul acesta, lucrându-se pentru a­­jungere­a scopurilor sale de literatură și cultură «mai mult indirect» decât direct, preocupară principală a Asociațiunii a fost în cei 27 de ani trecuți, cultivarea socie­tății nóstre. Spre acest scop s’a distribuit ajutorele votate. Spre acest scop s’a im­­provisat și «exposiția» de agricultură și industrie poporala română de la anul 1862 în Brașov, — și s’ar fi arangiat și a doua exposiție din Sibiu în 1881 tot prin Aso­ciațiune, de cum­va, se înțelege, părin­tescul guvern, in bunătatea sea, nu s’ar fi îngrijit s’ o înterfl­câ. La locul acesta nu vom greși póte, a­­mintind și pedicile întimpinate de asocia­țiune în edarea cărților de instrucțiune cu atât mai ales, că pedernic acestea au fost de natură confesionale și deosebirile confesionale s’au accen­tuat în cei dintâi zece ani,—une­ori la împărțirea burselor, de alta-dată la lucruri mai mici,—și pare­­că și asta­ gu se mai accentuează ici-colo, deși mai mult «pe ascuns», căci, pe semne, ne e rușine în sfârșit și nouă de diver­gențele provenite din deosebirea confesio­nală. Am zis mai sus, că activitatea Asocia­țiunii în literatură și cultură a fost în cea mai mare parte «indirectă». Tot acesta re­­mâne ca și astă­zi. Folo­sea Transilvania preste tot slab spriginita, n’ar fi avut nici uă rațiune de a exista, dacă redactorul său, d. G. Barițiu,­­nu ’i-ar fi dat impor­tanță prin documentele­­ publicate în șirul anilor, nișce documente fără îndoială de multă valore, pentru istoria nației române. Activitatea s­a literară, se marginesce numai la cele publicate in «Transilvania» și la discursurile ținute cu ocasiunea a­­dunarilor generale, — câte­va din aceste discursuri, sunt însemnate pentru cuprin­­sul lor »scientific», cum sunt ale regreta­tului «Cipariu» și ale d-lui G. Barițiu, — deși sunt numai cuvîntări ocasionale. Dar din punctul de vedere «literar» nu avem ce alege­­i». Nu cercetam, dacă nu s’ar putea cum­va aduce uă îndreptare în acesta privință. Lăsăm ca de­uă cam­dată să se pronunțe alții in cestiune. In anii din urmă, dupa­ ce s’a aflat, că întemeierea unei academii române de drep­turi nu se póte realiza, Asociațiunea ’și-a îndreptat, așa­ificând, întrega lucrare spre întemeierea școlii superiore de fete cu in­ternat în Sibiiu, pentru care nimic n’a cruțat. Începutul bun, făcut în 1886, nici n’a fost conturbat cu nimic pînă în tomna a­­nului 1887, când s’a ivit în institut acelea mici miserii, produse prin însuși omeni puși în fruntea Asociațiunii. Se credem, că micile miserii vor înceta — dacă nu în curînd, dar nici prea târzliu, — și ast­fel nu se va produce ore­cari înstrăinare față cu acesta instituțiune. FOIȚA ROMANULUI 31 IULIU IACOB STEINER NUVELA DE JOHAN SCHULER Traducere de VASILE ATHANASIU I — D-tea ești nemț,­­lise el tezorului, și dacă nu mĕ înșel dupĕ îmbrăcăminte par a fi tirolian, adevărat este ? Iacob nu mai putu de bucurie când aucji sunete amicale d’ale limbei sale­ materne pronunțate de acel domn necunoscut, și răspunde ast­fel : — Adevărat, domnul meu, sunt numi și vai! cât mi-e de mare bucuria căci aflu un om care de­sigur ’mi va putea spune în­cotro să fie locul ce caut. IVabea avu timp să sfârșiască aceste cu­vinte, când cel d’anteiü continuă «Jicând : — Eu iubesc pe tirolieni, căci sunt un popor brav și virtuos ; adesea ori am fost în munții lor și risce amintiți prea fru­­mose mă râga de ei. — Dar tu tinere, spune-mi pe cine ca­uți sau ce împrejurări te fac sâ umbli prin aceste locuri ? După tonul intim cu care vorbea acest străin, resulta că tânărul tirolian încura­­jându-se răspunse cu sinceritate : —­ Eu mă numesc Iacob Stainer, și după îndemnul părintesc al bine-făcâtorului meu Daniel Herz, renumitul fabricant de or­gane am plecat la Veneția pentru a în­văța meșteșugul de a face scripce, de la cel mai vestit maestru, Pietro Vimercati. — Ei, atunci sa spii că în mine vei a­­vea un sprijin la vreme de nevoie, răs­punse d-l. îmbrăcat în negru, și dacă d. Herz se interesază de sorta tea și tu poți a te crede fericit, căci de la d. Vimercati, care este un artist iscusit, vei putea se câștigi tot ce arta sea are misterios, — a­­cuma vino cu mine ea te voia duce la lo­cuința mea. Asta era tocmai ce dorea Iacob, drept care el primi cu cea mai mare mulțumit plăcuta îndatorire a compatriotului său. Acesta făcu semn unui servitor ce sta acolo aprope și îndată veni­tă gondolă frumosâ și destul de largă cu 4 vâslași, în care suindu-se amândoui, barca pornește d’alungul canalului pentru a debarca pe Piazzeta. Câtă mirare nu cuprinse pe tâ­nărul nostru când trecură aci printre cele două colonade, lăsând la drapta palatul Dogilor, edificiu prea frumos­ și rar, iar la­­ stânga frumosa clădire a monetâriei ? Der­mirarea sea cea mai mare fu­când­­întor­­cându-se la colț fața’n față de Campaniile, regla piața Sf. Marc, palatul ad­inistrativ cu arcade și colonade la ambele capete, biserica St. Geminiano și templul cel forte splendid al Sf. Marc. Cei patru cai de bronz privea cu față în jos la Iacob, și pe vârfurile unor stâlpi cari prin înălțimea lor atingea norii, fâl­­fâiați cu îndrăsnala în aerul albastru, stea­gurile celor trei regate supuse acestei re­publice. Pe piață și printre arcade furni­­can­tă mulțime de omeni. Streinul din munții Tirolului nu numai că amuțise ci încremenise chiar, sufletul său era sdrobit sub povara impresiunilor ce primea și cu un surîs subțire dădea a înțelege companionului său că nu se mai satură de a privi, atât era de însetată cu­­riositatea lui. Dar multă vreme ar fi ră­mas el căscând gura și ajutând la vederea atâtor frumusețe, dacă ce’l însoțea nu l’ar fi deșteptat apucându’l de mână și z­i­­cându’i ast­fel: — Privirea ce ai făcut d-tea aicea este pentru ânteia oră și tot d’ua dată cea mai frumosă d­e câte ai veglut pene acum. Dar ce sunt aceste grămefii de piatră pentru a cărora aducere s’au istovit atâtea brațe pu­ternice, ce este maestria decorațiunilor lor aurite, față cu munții patriei rélé, cu um­­brósele lor păduri, cu stralucitórele lor come ghețose, cu isoarele lucitóre ca cris­tal­ul și scânteietorele metale ce ascund în sînul lor neprihănit. Ce sunt locuitorii fă­țarnici ai acestor palate mândre față cu ómenii curați la inimă și liberi de pasiuni resfâțate ce locuesc colibele din văile pa­triei réle ? După uă mică pansa urmă : — Servitorul meu te va întovărăși pene la locuința măiestrului Wimercati ce nu este departe de aice. Ceea ce vreü să te sfârnesc este ca tu se’ți păstrezi inima de german, de tirolian și când vei avea vr’uâ nevoie întrebă despre mine căci ma nu­mesc George Welser, — și me poți găsi la antrepositul de comerț al societatei Ger­mane. Strânse cu căldură mâna tânărului emo­ționat și se îndrepta cu pași repezi în­­depărtându-se spre Merceria. Iacob mar­că nu înțelese cuvintele ce i se spuse Welser și cu tote acestea i se umplu sufletul de neliniște, așa că cu i­­deile conduse urmă conducătorului ce ace­­la-l pusese la disposiție. Trecură pe sub lungele arcade, pe lângă biserica St. Geminiano și se opriră în­să uliciora strivită. — Aice este,­­fise călăuzul seu, «La caile dei fabbri“ și colo, arătând o casă înaltă, este locuința maistrului pe care-l cauți. Servitorul se întorse apoi și lăsă pe tâ­năr stând pe gânduri. Iacob rămase singur, se uită la strada pe care o găsi forte îngusta, cu nisce case înalte ca nisce turnuri, printre care dân­sul nu vedea din azurul cerului de­cât oă parte mică ; pare că se uita pe manog ; între aceste case era și aceea a maistru­lui său, întunecosă ca și cum în fe­restrele ei nu mai pătrunsese nici uă dată lumina serelur, când o­retju inima sea se batea de emoțiune, și d’ua-data îl prinse un dor ardetor, de munții ce lăsase acasă și de isoarele răcoritare ale Alpilor. Pe când el stătea ast­fel dus pe gân­duri și nemângâiat, ochii săi albaștrii se umpluse de lacrimi; atunci i se părea că maistrul Daniel Herz sta lângă dânsul dân­­du-i curaj și mângâere. Ii vedea par’cu blânda lui față părintescă, pârul său bu­clat și alb ca zăpada, înâlbit încă de tî­­năr din pricina ostenelelor și lipsurilor de tot felul. El îi au gli și strigatul de rămas bun ce acela îi dădu de pe muntele Isei, unde privirea sea dorită pare că se întin­dea pentru ultima oră peste patriotice scl­e văi și Ulise : „Curaj Iacob ! munca și răb­darea sunt cele două drumuri cari te pot duce ca sé ajungi a fi maistru, căci nu­mai un tânăr îndelung esperimentat pute ajunge om capabil». Aceste cuvinte pare că statua scrise înaintea lui Iacob cu culorile cele mai vii. Pe când se petrecea acestea în sufletul său, el era chiar dinaintea unei uși ce nu cuteza încă a o deschide. Trebuia înse­mă dată se-și adune curajul și în adevăr so­sise momentul pentru acesta. Sunt împrejurări de acelea în care ci­­ne­va nu cuteza sau nu se crede în pose­siunea unei câtime suficiente de forță, pentru a face un lucru, și atunci caută a se folosi de momentele acelea în care o ran­ă a consciinței sale îl face să se înc­ada mai mult în sine și așa uă încercare datorită momentului șterge tota temerea ce’l ținea în frâu. Tot așa se întâmplase acum cu Iacob. Ori­cât cugeta el, ce se facă, ajuns chiar la liman, nu putea să’și dea un răspuns căci cu cât cugeta mai mult cu atât nu se putea hotărî nici într’ua parte. Atunci d’uădatâ apăsă cu putere pe clanța ușei ce avea dinainte. Ușa se des­chise cu uă iuțelă ne mai pomenita și el se trezi într’un sulița strinita, Intunecosa ca iadul și forte murdară. La capătul a­­cestei sale,­în fund, cu alte cuvinte, se ve­dea uă odae mare în care ardea un foc. Era cuhmea maistrului. Dinaintea focu­lui sta că figura femeiască de tot grozavă, îmbrăcată în nișce haine mai mult rupte și forte murdare. (Va urma).

Next