Romanulu, octombrie 1889 (Anul 33)

1889-10-07

1010 m D. M. Kogalniceanu a plecat la Con­stanța, de unde se va întorce peste câte­va zile­A apărut a treia ediția din Sintaxa Vim­bei române lucrata de d. I. Mandulpid­e­sor In capita­l. * * * Manuscrisele lui Eminescu De sigur că nu ar fi de puțin in­teres literar dacă s’ar posede tote manuscrisele rămase de Eminescu. S’ar găsi între ele file cari n’ar avea numai însemnătatea d’a fi fost scrise de marele poet, dar ar conține și bucăți de literatură importante. De aceia în mai multe până­ri am atras atenția celor ce posedă manus­crise d’ale lui Eminescu și am zis că bine ar fi dacă acele manuscrise ar fi adunate, sau cel puțin se se anunțe cine, ce posedă. D. doctorand Al. Tălășescu> ne spune, și arătat chiar, că printr'uâ fericită întâmplare a devenit și d-sa posesorul a maiu multor manuscrise ale lui Eminescu. Intre acestea sunt patru bucăți de hârtie pe cari Eminescu are scrise poesii ce nu se cunosc încă. Este apoi un fragmnent, începutul, al unui studiu despre Ortografia în Academia Româna. El ca poesii, d. Tălășescu poseda 15 file pe cari sunt scrise poesiile ce încep : Ce e amorul ? Și d­acă ra­muri bat în geam; Din noptea veci­­nicei uitări. Când amintirea în trecut, De acu nu te voia mai vedea, și De lângă plopii fără soți... Ca manuscrise streine, aflate la un loc cu ale lui Eminescu, mai sunt unele scrisori forte interesante din punct de vedere a vieței lui E­­minescu, interesante mai ales pen­tru cel ce ar voi se scrie uâ biogra­fie exactâ a poetului. Ast­fel este ua scrisore a d-lui I. Slavici, cu data de 9 Octombre 1877 In care ’l îndemnă pe Eminescu se se angajeze ca redactor la Timpul, și care scrisóre, revarsă uă lumină destul de clară asupra modului cum s’a înființat acest Stat. Sunt alte două scrisori, una de la d. V. Alexandri, și alta de la Titu Maiorescu, care-l îndemnă pe Emi­nescu se-și ia doctoratul la Berlin și-i asigură atunci uă catedră la U­­niversitatea din Iași. Oă altă scrisore, primită de la sora s­a, aruncă lumina asupra relațiilor ce Eminescu le avea cu familia mea, precum sunt încă vr’uă patru cinci scrisori de la diferite persone cu cari Eminescu era în relație. Intr’astea mai este ș’un poemă lungă, care pate să fi fost scrisă de V. Micle și pe care se ved ici colo îndreptări, probabil făcute de Eminescu. Ar fi de dorit ca și cel­ l’auțr, cari posedă manuscrise d’ale lui Emine­scu, să facă acesta cunoscut prin «fiare. CURIER PEDAGOG Ip­x. Sumar: Conferințele­ învățăt­resci. Luc­ul de mână In școilă și învățătorii din Ialomița. Conferințele învățatoresei din anul acesta nu s’ar putea dice că au presiniat interesul pe care l’au avut cele din anii trecuți. ROMANULU­I OCTOMBRE Acesta, întâiu din causă că lumea învăță­­toresca era ea însăși nedomerita asupra modului cum an a se face conferințele, conferințe cari erau să se transforme intr’un adevărat concurs sau examinare a învăță­­torilor, ș’a doua : pentru­ ca cea-l’altă lume care până aci se interesa mai d’aprópe, ‘lua chiar parte activa la lucrările din con­erințe, prin disposițiile luate de ministerul scalelor a fost ținută anul acesta departe de invețatori. Ast­fel ca se citam, anul trecut s’au ținut mai multe conferințe forte instructive înaintea invătatorilor, est­an nici în capita­lă, nici prin provincii nu s’a mai audit de ele. Anul trecut foile din capitala avea dare de semn asupra atât a conferințelor din capitala, cât și a celor din provincii, cititorii noștri își pot aduce aminte că Românul avea și el din mai multe județe,— anul acesta abea am avut ceva de înregistrat despre cele din capitala. Pana aci se lasa tota latitudinea reviso­­rului și învățătorilor, anul acesta li s’a îngrădit activitatea, li s’a arâtat anume ce nu se discute, și d’aceia subiectul celor desburate n’a putut să fie nici atât de va­riat, nici așa de interesant ca altă data- Nu vroiai să cficem însă prin acesta că conferințele d’acum au fost mai puțin folosi­­tore ca cele de până acum. Vom observa însă un lucru asupra celor din Ilfov: au fost forte monotone, și era de ce , aprópe în fie­care tfi au vorbit aceleși persone, 5 —6 învățători și 2—3 învețâtore, restul invétatorilor puter­ifice ca n’a luat parte activa. Ar f de dorit ca anomalii de aste sé nu se mai întâmple pe viitor. Vr’ua idea noua nu s’a pus, în discuția» Totul s’a mărginit la facerea așa­­ ziselor secțiuni de model din partea unor înveța­­tori, lecțiuni în­sa cari nici pe jumătate n’au fost de model.* Mai fericiți au fost învățători din Ialomița. Ialomițanuî ce ne a sosit ne aduce un interesanta dare de semn despre agitația ce s’a pornit. în Ialomița pentru introduce­rea și răspândirea lucrului manual în școla rurală. Dupa ce învățătorii din Ialomița au cu­getat asupra importanței lucrului de mâna in școla, după ce au discutat asupra princi­piilor ce impun ca învățătorii rurali se introducă acest învățământ în școla, ei au decretat ca vor lucra în acest sens. Era motivele puternice­­ pe care le a des­­veltat intr’o conferențâ d. învățător P. Mohoi din com. Viziru jud. brăila și pe care l’a adus acolo d. revisor Valeu pentru care ei cred ca în țara nostra trebue cu ori ce preț a se introduce lucrul de mâna în școla, și a face ast­fel să aibă fie­care țăran o meserie peste iarna, și a general o ocu­pație când nu e la munca câmpului său a dălului. „Țara românăscâ e fórte bogată în ele­mente brute care s’ar putea întrebuința cu succes la confecționarea obiectelor de prima necesitate și de român, dar pentru care asta­­ si suntem siliți a trimite bani cu misiune de afara din țară. „Lâna nostrâ o vindem cu un leu până la un leu, bani 50 ocaua pentru a o cum­păra apoi cu 50 de lei, pute și mai scump, ocaua. „Țărmurile celor mai multe din râurile nóstre sunt pline de mlaja, și cu tóte aces­tea importam milione de coșuri și coșulețe de lues chiar pe fie­care an. Bălțile nóstre sunt pline de papură pe care poporul nu o utiliseza de­cât la facerea de rogojini și pe alocurea, la coșuri, farâ sa se gân­­dăscâ cine­va că din papură se pot con­fecționa și coșuri, coșulețe, covorașe de jos și perete, fețe de masa și chiar obiecte de valore până la 50 de lei unul. Iată probe. «Holdele nóstre produc cereale de bună calitate și prin urmare și pae, pe care le am putea utiliza la facerea de pălării, fie la cele mai ordinare până la cele de lues. «Țăranul nostru de astă­zii s’ar putea îndeletnici cu to­t acestea dacă ar avea la îndemâna izvorul cunoștințelor recerute de confecționarea lor, și în timpul iernei n’ar sta cu mâinele pe brațe sau în cârciuma jupânului, unde de multe ori își vinde cea din urma cca de mălai pe băutura și unde e pus în posițiune a practica viitul și de­­gradațiunea civică, și când apoi agricultura va fi compromisă să pună mâna pe bâta spre a se ucide frate pe frate, pentru un bucată de mămăliga mai rău ca fiarele sălbatice. „Noul isvore de bogaține naționala va a­­vea poporul la îndemână și, prin urm­are, noul mijloce de educațiune morala și in­telectuala. Devisa sa aa fi : munca, idealul seu, onestitatea. Pe vremea când era revisor în Ilfov, d. Lupu Antonescu, se agi­a și în Ilfov a­­ceste idei. Ar fi bine ca pe viitor ideia să se în­trupeze, ca pretutindeni învățâtorii să imi­­teze pe cei din Ialomița, Ioan Russu. CONVORBIRI JURIDICE Alegerea decanului și al consiliului de disciplină, a pus din nou în dez­­batere cestiunea organisării baroului. Prin culórele Tribunalelor, în ca­mera advocaților, în discuțiunile par­ticulare, peste tot în fine, nu s’a vor­bit­­ filele acestea, de­cât de organi­­zare, înbunătățire, reformă. Pe lângă lupta de personalități și partide, neevitabilă în asemenea oc­casiuni, fie­care grup a agitat cessiu­­nea reformei, ca o necesitate care nu se mai pute ocoli. Am calculat, după interesanta mo­nografie a d-lui G. Polyzu, care este numărul advocaților, fâcând parte din baroul bucureștean, socotind că acesta n’ar fi fără folos, când se vorbește de o reorganizare a acestui corp. Numerul se urcă la 366 membrii înscriși, din cari 116 practicanți. Adăugând la acestă cifră 28 sta­giari—toți titrați, —înscriși nu­mai până la începutul lui 1889, dăm de cifra totală, 394, advocați. Lupta pentru esistență, în aceste condițiuni a devenit forte aspră, și o spunem cu regret, nu tot­deauna reală. De multe ori am auz­it pe prici­­nași,­­zicănd că: „pe x, advocat de a zecea mână, fiind­că e bine vedut, sau pe y, fiind­că îi s’a spus, că într’un alt proces, a fost recomandat ca advocat de însăși Cutare, sau, că nu ia pe z, care o fi știind carte, dar pierde regulat, fiind­că nu e prie­tin cu Cutarea etc. Nu voim a insista mai mult asu­pra acestor lucruri; dacă însă răul va progresa, n’ar fi de mirat să vedem și acest corp, în care ar trebui veș­nic să predomenăscă inteligența, dis­­crețiunea și cinstea, ajungând ast­fel, cum ni se descrie că ajunsese în Fra­­ța, în urma legii din 3 brumar anul II. Din fericire sperăm că n’am ajuns încă acolo. Fericerea care se observă în baroul nostru, discuțiunea animată la care a dat loc aceste cestiuni, ne probărg* că reul e imens, nu însă, că totul e pierdut. O bună reformă fiind în afară de ori­ce discuțiune, să vedem acum, asupra căror puncte, s’ar întinde ea. Cea dinte­ cestiune, este relativă la studiile pe care trebue să le posede ori­ce membru al baroului. Legea din 6 iunie 1884­, a intro­dus în acest sens, un început de re­formă, dar cea ce s’a făcut atunci, e cu totul nesuficient. Ar fi de dorit, ca cea mai mare severitate la admitere, consacrată de lege, se ocrotescă cu eficacitate pe justițiabil, și ca interesele lor să nu potă cădea pe mâna unor omeni in­capabili de a le apăra. Știți că teoria curată e nesuficientă, și că de multe ori, practica sârgui­­tare înlocuește cu folos, lipsa unei educațiuni complecte în ramura drep­tului. Spre a evita susceptibilitățile, vom cita un exemplu strein baroului nos­tru. I. M. Pardesus, distinsul comen­tator al codicelui comercial francez, nu era de­cât un practicant, fără titluri. De acea, atașându-ne mai mult de fond, de­cât de forme, cari adesea sunt însă la fi­re, susținem că prima condițiune care ar trebui cerută ad­vocatului, este proba de studii seriose pregătitore, speciale în numerósele ale ramuri dreptului, proba însă pipăită, că meterile științii, nu sunt pentru den­sul un rebus nedescifrabil. Fiind­că însă teoria e ológa fără practică, credem în al doilea rând, că ar trebui să se organisesc stagiul, adică timpul anumit, de practicare a științii. Cu aceste două moduri de admi­sibilitate, recrutarea baroului s’ar efec­tua într’un mijloc inteligent și espe­­rimentat, în acelaș timp. Aceste condițiuni împlinite, nu evi­­tăm un moment a proclama, că li­bera concurență (în limitele de mai sus), e o a treia condițiune indispen­sabilă progresării, spre a permite liberi desvoltare, a tuturor talentelor și ca­pacităților. O dată însă cu consacrarea deplinei libertăți ar fi de mare folos înființa­rea notariatelor, cărora să se atribue o parte din lucrările astăzi îndepli­nite de advocați, înfiiințare menită și ea, a ridica prestigiul baroului nostru. Până azi am vot­ut, în trăsuri ge­nerale, cari sunt măsurile destinate a pune la încercare, inteligența celor însărcinați cu un oficiu atât de ane­voios, cum e acela de apărător al intereselor publice și private. La aceste măsuri ar fi necesar, să se introducă altele menite a garanta probitatea lui, regulamentând cu mi­­nuțiositate, responsabilitatea morală și civilă, iar pe de altă parte, orga­­nizând ast­fel baroul, în­cât să existe o întinsă solidaritate morală, între toți membrii lui. Acestea sunt în rezumat, deosebi­tele părere­ emise, în aceste câte­va­­ file de agitațiune a baroului nostru, și care încă o dată,­­zis­ probăză că totul nu e încă pierdut. Peregrinus. Datoria publică a României și a celor alte State Europene Importantul Dicționar de Finance, ce se publica, de cât­va timp la Paris, sub direcțiunea ilustrului economist și financiar d-lui Leon Say, în ultima ei fasciculă, de curând apărută, pu­blica un fórte interesant și instructiv studiul privitor la datoria publică a diverselor state europene. Eră ce citim în privința țărei nóstre: «REGATUL ROMÂNIEI» «Capitalul nominal al datoriei pu­­­blice a regatului României, (zice cu­­­ noscutul financiar, d-nu Alfred Ney­­­marck, căruia se datoresce acest «articol, se ridică la 1 Septembrie «1887 la 778 802,371 fr. 32. «Pentru anul 1888—1889, servi­­­ciul datoriei publice reclamă, ca in­­­terese și amortisment, suma de 62. «676,593 fr. 92 ». «După un economist din cei mai «autorisați, d-nu I. I. Nacian, popu­­­lația României nu întrece cifra de «5,216,000 locuitori. «împărțită la totalul populațiunea, «datoria publică represintă 149 fr. 30 «centime de locuitor. «împrumuturile române au fost «emise sub formă de titluri de rentă «6 la 100, 5 la 100 și rentă ampr­­«tisabilă. «Ele se ridică în total, de la 1870, «la ... . 755,498,266 fr. 24 «Asupra cărora «s’a versat . . 35,926,159 fr. 55 «Române a se «mai plăti . . 719,572,106 fr. 69 «Tóte împrumuturile române, es­­­ceptându-se acela de 285,448,000 «fr. contractat pentru drumurile de «fer, care este garantat în particular «de linie construite deja și acelea ce «se vor mai construi, n’au altă ga­­­ranție specială de­cât veniturile ge­­­nerale ale budgetului.» Dăm aci următorul tablou, alcătuit de noi, după citatul studiu, din care se pute vedea datoria publică a fie­cărui stat, după însemnătatea ei pe locuitor. V Jk. 1Ä 1 IR T Jk. T IS GRAUL după Leo Tolstoy Nișce copii găsiră într’o peșteră un lucru, care era așa de mare cât un ou de găină, avea o crăpătură la mijloc și semăna cu o bobă de grâu. Un om care trecu pe acolo cumpără lucrul acesta de la copii pentru cinci copeici, Taduse în oraș și T­rendu pentru o sumă frumușică țarului ca raritate. Țarul chemă toți filosofii din oraș și le arătă acel lucru ,ficându-le să cerceteze să vadă ce e­­ou sau grâu. Filosofii restairă tóte cărțile, dar în zadar, că nimeni nu putea afla ceva. Lucrul acela era pus pe o scân­dură în ferăstră, și o găină sburând acolo făcu o gaură cu ciocul, că este­­ fruct, toți au văzut acuma și învă­țații au zis, că nu este alt fruct de­cât grâu. Țarul tare s’a mirat de acest lu­cru, le tjise filosofilor să caute unde cresce acest grâu, și aceștia era­se au apucat a­restai prin cărți, dar nu au aflat nimica, veniră la țar și i spuseră, câ au studiat asupra aces­tui lucru mult, și nu a fost carte în bibliotecă se nu o fie cetit, dar des­pre acest lucru nu au aflat nimic, trebue să întrebăm pe plugari, pate aceștia vor fi auz­it din bătrâni des­pre acest lucru. Țarul a poruncit să-i aducă un plu­gar dintre cei mai bătrâni. Porunca lui s’a împlinit, i s’a adus un moșnăg cărunt fără dinți care se sprijinea în două bâte. Țarul i arăta grâul, dar acesta mai mult pipăea de­cât vedea, așa „Nu ’mi poți spune unde crescea grâu moșule ? Întreba țarul: «Nu ai sămănat cumva tu așa grâu? sau nu ai cumpărat vre­ o­dată în viața ta așa ceva ?» Bătrânul era cam surd, numai cu greu au­ lia câte ceva, și puțin, forte puțin înțelegea, el i respunse : „Nu, eu pre moșia mea nici o dată nu am sămănat așa ceva, nici n’am secerat și nici n’am cumpărat; când cumpăram grâu, era tot mic ca și acuma, trebue să întrebați pre ta­tăl meu, pute se scie el pre unde creștea așa grâu.“ Țarul porunci să i să aducă tatăl său înainte. S’a aflat tatăl său, și i s’a adus țarului înainte; acesta deși era un moșnăg cu mult mai bătrân, dar era ceva mai în putere, el se folosea nu­mai de o bâtă, și vedea destul de bine. Țarul i arătă grâul și le intrebă : «Nu scii tu, moșule, unde a cres­cut așa grâu? Nu cumva ai să­mănat tu vre­ o­dată pre câmpul teu așa un grâu? sau pute vei fi cum­părat vre­ o­dată în viața ta așa ceva.» Și moșnăgul acesta a fost destul de bătrân dar totuș a auzit cu mult mai bine ca fiul său. «Nu,­­lise el,» pe moșia mea nu am sămănat nici o dată așa grâu, nici nu am secerat așa ceva; de cumpărat nu am cumpărat fiind-că pe timpul meu omenii nici nu se iau de bani, toți se hraneau cu pâinea lor, și în coșuri de lipsă capätau de la cei­l­alți, cari aveau, unde a cres­cut așa grâu, ca și cel pe care mi’l arătați nu sciu nimica. Eu am aucilit de la tata, că pe vremea lui a fost grâul mai mare ca pe timpul meu, trebue să întrebați pe tatăl meu.» Țarul trimise după tatăl lui. Acum veni și tatăl său, un moșnăg bătrân, dar în putere avea ochi buni și au­­glia cum să cade. Țarul arătă grâul și acesta, sprivi cu băgare de săină pe tate laturile. «E de mult,»­­zise el, de când nu am mai văzut așa grâu,“ el mușca o bucățică din el și spuse că întru­­adevăr este grâu.» «Spune-mi, moșule, când și tinde creșcea așa grâu, nu cumva ai să­ Francia 32,000,000,000 845 — Portugalia 2,861,400,000 609 — Anglia 18,400,000,000 490 — Olanda 2,268,000,000 464 — Austria 9,403,600,000 450 — Italia 11,454,100,000 380 — Ispania 5,963,900,000 358 — Belgia 1,915,800,000 320 — Baden 425,200,000 265,60 Bavaria 1,672,200,000 264,55 Saxa 794,000,000 249,50 Rusia 18,092,500,G00 210 — Ungaria 3,445,500,000 205,— Grecia 420,000,000 200,— Prusia 5,462,700,000 188,87 România 778,800,000 149,30 Danemarca 269,000,000 135,— Serbia 206,200,000 124,— Norvegia 150,700,000 76,90 Suedia 341,800,000 72,14 Micele state 278,300,000 54,— germane Hamburg 218,900,000 41,— Filanda 71,200,000 32,— Bulgaria 44,700,000 15,— Germania 600,100,000 13,27 Wurtemberg 523,400,000 11,42 Elveția 31,800,000 11,— Turcia 3,002,800,000 2 — (Dictionaire des finances.) State Capitalul nominal al Datoria pu­datoriel blică: pe ___________________ locuitor FOIȚA ROMÂNULUI 6 OCTOMBRIE Din literatura Rusescu GAZDA —NUVELA— de TH. DOSTOIEVSKI ! Fara dar și póte, Qrdynov trebuia sa’*M caute altă locuința. Gazda lui, la femeia bătrâna și săraca, soția unui fost slujbaș, la care el ținea un odăița, silită de împre­jurări neprevăzute, pleca. Dar ea știe, la ce rude ale ei, fara sa mai aștepte sfârșitul lunei. Tânarul baiat, care -și plătise chiria până la zi’nteiu, cu părere de rea trebuia se pară sosea acest sălaș pe care nu l’ar fi lasat nici în ruptul capului, căci, cum­ el era un baiat serm­an, odăiță asta era po­trivita pentru dânsul văduva se mulțumea cu puțina chirie. Gazda plecase. A doua di­sc *a ve<Jut pe “Ordynov, cum cutreiera ei ulițele Peter­­* «burgului, aruncând câte­va privire repede asupra biletelor «de închiriat», ce erau lipite pe pereții diferitelor case , băgarea lui de somn și-o aținti mai vertos asupra acelor case, cari bateau la ochi prin mă­rimea lor și înfâcișarea lor murdară, câci după ideia lui, aci era sigur ca va da de omeni nevoiași, cari ’i vor ceda și lui un colțișor. Mergând așa, au sumedenie nouă de simțiri necunoscute Îi cuprinserâ tot sufle­tul. La început n’avea alta un gând, de­cât să-și gasesca un locuință ; cel mult căuta împrejurul lui aiurit și de astă dată zgo­­motul și mișcarea de pe stradă, avură un așa de mare înrîurire asupra lui, în­cât gândurile i se râtaceau și se’mparțeau în tóte părțile, deșteptând în el dom­nii fer­­mecetare și tainice. Mulțimea cea mare de oment, zgomotul cel alunsitor și lucrurile necunoscute până acuma pentru dânsul, el, însuși în acest vârtej, unde puțin îi pasa unuia de altul,—tóte acestea deșerte și gale, prosa asta vecinică de tóte (file­ 10»ce de uluit a tocit și plictisit pe un orâșan, care cu multă­ greutate își scote hrana dilai­a,— din potriva treziră în sufletul lui Qrdinov va eomora nesfârșita de simțiri. Obrajii lui palit­­ s’aprinsera, ochi’î scănteiarâ, în­suflețiți de un dor și un nădejde necunos­cuta; și cu un lăcomie vădită, tragea în piept, aerul cel rece din afara. Cât de bine și ușor îi se făcu ! De când își aduce aminte, el duse un trai­ liniștit și retras. Cu trei ani în urmă după ce-și dobândise diploma de doctor, cu ajutorul căreia se mai putu mișca, se îndrepta către un domn bătrân, pe care’l cunoscea numai din aurire. Fu silit se aș­tepte cam multișor, până ce i se făcu mila însuși servitorului se’l anunțe pentru a două orá. Cu chiu cu val, fu vîrât într’uă sala mare și întinsa, în care domnea uă lumi­na ca’n amurgul unei­­ file ploiase, întoc­mai cum e în tote curțile boeresci, din bă­­trâni. In acesta odae mare, îl întâmpina omușorul nostru, mic la stat cu un barba cărunta, cu pieptul plin de decorații. Dăn­­sul era epitropul averei lui Ordinov, ră­masa ca moștenire, în urma morței tata­lul său. Banii ce’l înmânase bătrânul, nu se ur­cau la uâ suma așa de mare, dă nimica tata, fărâmături rămase din vânzarea unor moșii înglodate în datorii. Ordinov, fârâ a’i pasa sau a’i număra, ka bani,­ își lua rămas bun pentru tot­d’a­una și pârasi pe bătrân. Afara era frigă și uâ­râțâ deja dă tomna, umplea aerul. Ordinov sa făcu gânditor­ și un mâhnire îi pătrunse tot sufletul, ne­­putându-și da sema cum și de unde i-a venit acestat tristețe. Un fior rece îi trecu prin tot trupul. După tote socotelile lui ce și le făcea, avea cum să trăiască, două, trei, și chiar patru ani, după chipul lui de a trai, întunericul începu să cuprindă s­tradele orașului. O plaie mărunta, cădea încet." Fara a face multă vorbă, se duse repede și’și găsi uâ locuința, unde trăi înmormân­tat ca într’uă chilie calugaresca, mai bine de doui ani. In acest timp el se retrase de lume, ca un sălbatic. Nici că mai încape vorbă că era sălbă­ticit, el însă n’o observa și nici că gândea că ar putea fi o ast­fel de viața de­cât acela pe care o ducea el—da, el nu știa ca mai este și un alta viața sgomotosă, tumultasa, în veci schimbatore și plina de dorinți și patimi. Din auzite știa numai de un ast­fel de viața, pe care el înrie n’o cunoștea și nici nu dorea s’o cunosca. De mic încă, el traia traia retras și singuratic. Ordinov n’avea alt dor și alta patima în viața’i de­cât să învețe, mereu să’nvețe. Mai tota tine­rețea și-a petrecut’o cu ochii pe carte, nopți întregi .Tarealui i se rupea învețe­­tura, mâncarea­ i era presia, iar aerul cât sa pote de necurat, căci n’avea pe unde se pătrundă In odaia’t micuța și infundata. In vârtejul patimei pentru învățătura, Qrd­­inov, nu voia să le observe tóte acestea! Era tânăr, ce'i pasa, și, nici n’avea alte nazurați ! Pasiunea pentru carte îi lncu străm de lumea din afara, netrebuitor și nefolositor ei pentru tot­d’a­una. In loc să se folosăsca de învățătură ce a capatat’o atât el cât și societatea, el se lipsea pe sine și pe densa. Pentru unii invățatura e un capital; pasiunea de a învăța într’una, era la Ordinov să armă ce și-o îndrepta în contra lui însuși. In el era un năzuința cu totul tainică, mai mult inconșcienta de­cât logica. Pen­tru ce învață mereu ? N’o știa nici el, o da busta înainte. Voia să știe și se cuno­sca tóte și în tóte direcțiunile și în tóte specialitățile. Nu neglija nici cel mai mic amenunt, fara să’l cunosca. De mic copil, lumea îl lua drept om ciu­dat, câcî se distingea dintre ceî­l’alțî copii. Părinții nu’șl cunoștea; și din pricina caracterului său curios și ciudat, camarazii s­i nu’l dedeau nici un atențiune, nici un scântec de dragoste sau stima n’aveau pentru el. Din acesta causa densul deveni mai tăcut și mai retras. Nici un ordine, nici un plan nu erau în lucrările sale. Nici undata nu se des­­volta în el ideia adeverata și pe care o concepea artistul, în focul și aprinderea sa. Din contra, in el se naștea și se desvolta din ce in ce,­va ideie neclara, confusâ și și pe care și-o forma el singur și la care se entusiasma. Se’l fi vedut, în asemenea momente, cum se transforma și căuta sa creeze, să scrie și el câte ceva. Dar puterea de creațiune era cu totul departe de el și nici nu era in putința de a sfirie. Acuma el pășea pe strada, întocmai ca un emigrant venit de curând. Din ca in ce se apropi­a mai mult de centrul orașu­lui, unde zgomotul creștea mereu. Tóte e­rau pentru el lucruri noui și curiose, căci nu le văzuse. Era așa de înstrăinat de a­­cesta lume tumultasa, și nici nu se mira de tote acestea câte începu să le vada de abia acuma. Ii placea să se preumble prin diferitele strade ale orașului. Se uita la tote ca un ventura-țară. Chiar și acuma când se uita la tote a­­ceste obiecte, când se uita la trecători, parcă citea în uâ carte printre rânduri. Tote îl mișcara și nici ua impresiune nu’l scapa din vedere. De asemenea asculta cu cea mai mare plăcere vorbele trecăto­rilor și căuta sâ le compare cu ideile sale. Începea sa’i para ren ca și-a petrecut atâta a­­mar de vreme, stând singur în casa și ne­venind în rând cu lumea. Alt­fel de viață e aici. Și sângele ii curgea mai repede prin vine și pulsul îl batea mai tare. Gândul ii sbura cu totul mai iute. Ce străine i se pareau tate și cât de mult îl ademenea viața cea zgomotósa, (Va urma), acM»

Next