Romanulu, octombrie 1889 (Anul 33)
1889-10-07
1010 m D. M. Kogalniceanu a plecat la Constanța, de unde se va întorce peste câteva zileA apărut a treia ediția din Sintaxa Vimbei române lucrata de d. I. Mandulpidesor In capital. * * * Manuscrisele lui Eminescu De sigur că nu ar fi de puțin interes literar dacă s’ar posede tote manuscrisele rămase de Eminescu. S’ar găsi între ele file cari n’ar avea numai însemnătatea d’a fi fost scrise de marele poet, dar ar conține și bucăți de literatură importante. De aceia în mai multe pânări am atras atenția celor ce posedă manuscrise d’ale lui Eminescu și am zis că bine ar fi dacă acele manuscrise ar fi adunate, sau cel puțin se se anunțe cine, ce posedă. D. doctorand Al. Tălășescu> ne spune, și arătat chiar, că printr'uâ fericită întâmplare a devenit și d-sa posesorul a maiu multor manuscrise ale lui Eminescu. Intre acestea sunt patru bucăți de hârtie pe cari Eminescu are scrise poesii ce nu se cunosc încă. Este apoi un fragmnent, începutul, al unui studiu despre Ortografia în Academia Româna. El ca poesii, d. Tălășescu poseda 15 file pe cari sunt scrise poesiile ce încep : Ce e amorul ? Și dacă ramuri bat în geam; Din noptea vecinicei uitări. Când amintirea în trecut, De acu nu te voia mai vedea, și De lângă plopii fără soți... Ca manuscrise streine, aflate la un loc cu ale lui Eminescu, mai sunt unele scrisori forte interesante din punct de vedere a vieței lui Eminescu, interesante mai ales pentru cel ce ar voi se scrie uâ biografie exactâ a poetului. Astfel este ua scrisore a d-lui I. Slavici, cu data de 9 Octombre 1877 In care ’l îndemnă pe Eminescu se se angajeze ca redactor la Timpul, și care scrisóre, revarsă uă lumină destul de clară asupra modului cum s’a înființat acest Stat. Sunt alte două scrisori, una de la d. V. Alexandri, și alta de la Titu Maiorescu, care-l îndemnă pe Eminescu se-și ia doctoratul la Berlin și-i asigură atunci uă catedră la Universitatea din Iași. Oă altă scrisore, primită de la sora sa, aruncă lumina asupra relațiilor ce Eminescu le avea cu familia mea, precum sunt încă vr’uă patru cinci scrisori de la diferite persone cu cari Eminescu era în relație. Intr’astea mai este ș’un poemă lungă, care pate să fi fost scrisă de V. Micle și pe care se ved ici colo îndreptări, probabil făcute de Eminescu. Ar fi de dorit ca și cel l’auțr, cari posedă manuscrise d’ale lui Eminescu, să facă acesta cunoscut prin «fiare. CURIER PEDAGOG Ipx. Sumar: Conferințele învățătresci. Lucul de mână In școilă și învățătorii din Ialomița. Conferințele învățatoresei din anul acesta nu s’ar putea dice că au presiniat interesul pe care l’au avut cele din anii trecuți. ROMANULUI OCTOMBRE Acesta, întâiu din causă că lumea învățătoresca era ea însăși nedomerita asupra modului cum an a se face conferințele, conferințe cari erau să se transforme intr’un adevărat concurs sau examinare a învățătorilor, ș’a doua : pentru ca cea-l’altă lume care până aci se interesa mai d’aprópe, ‘lua chiar parte activa la lucrările din conerințe, prin disposițiile luate de ministerul scalelor a fost ținută anul acesta departe de invețatori. Astfel ca se citam, anul trecut s’au ținut mai multe conferințe forte instructive înaintea invătatorilor, estan nici în capitală, nici prin provincii nu s’a mai audit de ele. Anul trecut foile din capitala avea dare de semn asupra atât a conferințelor din capitala, cât și a celor din provincii, cititorii noștri își pot aduce aminte că Românul avea și el din mai multe județe,— anul acesta abea am avut ceva de înregistrat despre cele din capitala. Pana aci se lasa tota latitudinea revisorului și învățătorilor, anul acesta li s’a îngrădit activitatea, li s’a arâtat anume ce nu se discute, și d’aceia subiectul celor desburate n’a putut să fie nici atât de variat, nici așa de interesant ca altă data- Nu vroiai să cficem însă prin acesta că conferințele d’acum au fost mai puțin folositore ca cele de până acum. Vom observa însă un lucru asupra celor din Ilfov: au fost forte monotone, și era de ce , aprópe în fiecare tfi au vorbit aceleși persone, 5 —6 învățători și 2—3 învețâtore, restul invétatorilor puterifice ca n’a luat parte activa. Ar f de dorit ca anomalii de aste sé nu se mai întâmple pe viitor. Vr’ua idea noua nu s’a pus, în discuția» Totul s’a mărginit la facerea așa ziselor secțiuni de model din partea unor învețatori, lecțiuni însa cari nici pe jumătate n’au fost de model.* Mai fericiți au fost învățători din Ialomița. Ialomițanuî ce ne a sosit ne aduce un interesanta dare de semn despre agitația ce s’a pornit. în Ialomița pentru introducerea și răspândirea lucrului manual în școla rurală. Dupa ce învățătorii din Ialomița au cugetat asupra importanței lucrului de mâna in școla, după ce au discutat asupra principiilor ce impun ca învățătorii rurali se introducă acest învățământ în școla, ei au decretat ca vor lucra în acest sens. Era motivele puternice pe care le a desveltat intr’o conferențâ d. învățător P. Mohoi din com. Viziru jud. brăila și pe care l’a adus acolo d. revisor Valeu pentru care ei cred ca în țara nostra trebue cu ori ce preț a se introduce lucrul de mâna în școla, și a face astfel să aibă fiecare țăran o meserie peste iarna, și a general o ocupație când nu e la munca câmpului său a dălului. „Țara românăscâ e fórte bogată în elemente brute care s’ar putea întrebuința cu succes la confecționarea obiectelor de prima necesitate și de român, dar pentru care asta si suntem siliți a trimite bani cu misiune de afara din țară. „Lâna nostrâ o vindem cu un leu până la un leu, bani 50 ocaua pentru a o cumpăra apoi cu 50 de lei, pute și mai scump, ocaua. „Țărmurile celor mai multe din râurile nóstre sunt pline de mlaja, și cu tóte acestea importam milione de coșuri și coșulețe de lues chiar pe fiecare an. Bălțile nóstre sunt pline de papură pe care poporul nu o utiliseza decât la facerea de rogojini și pe alocurea, la coșuri, farâ sa se gândăscâ cineva că din papură se pot confecționa și coșuri, coșulețe, covorașe de jos și perete, fețe de masa și chiar obiecte de valore până la 50 de lei unul. Iată probe. «Holdele nóstre produc cereale de bună calitate și prin urmare și pae, pe care le am putea utiliza la facerea de pălării, fie la cele mai ordinare până la cele de lues. «Țăranul nostru de astăzii s’ar putea îndeletnici cu tot acestea dacă ar avea la îndemâna izvorul cunoștințelor recerute de confecționarea lor, și în timpul iernei n’ar sta cu mâinele pe brațe sau în cârciuma jupânului, unde de multe ori își vinde cea din urma cca de mălai pe băutura și unde e pus în posițiune a practica viitul și degradațiunea civică, și când apoi agricultura va fi compromisă să pună mâna pe bâta spre a se ucide frate pe frate, pentru un bucată de mămăliga mai rău ca fiarele sălbatice. „Noul isvore de bogaține naționala va avea poporul la îndemână și, prin urmare, noul mijloce de educațiune morala și intelectuala. Devisa sa aa fi : munca, idealul seu, onestitatea. Pe vremea când era revisor în Ilfov, d. Lupu Antonescu, se agia și în Ilfov aceste idei. Ar fi bine ca pe viitor ideia să se întrupeze, ca pretutindeni învățâtorii să imiteze pe cei din Ialomița, Ioan Russu. CONVORBIRI JURIDICE Alegerea decanului și al consiliului de disciplină, a pus din nou în dezbatere cestiunea organisării baroului. Prin culórele Tribunalelor, în camera advocaților, în discuțiunile particulare, peste tot în fine, nu s’a vorbit filele acestea, decât de organizare, înbunătățire, reformă. Pe lângă lupta de personalități și partide, neevitabilă în asemenea occasiuni, fiecare grup a agitat cessiunea reformei, ca o necesitate care nu se mai pute ocoli. Am calculat, după interesanta monografie a d-lui G. Polyzu, care este numărul advocaților, fâcând parte din baroul bucureștean, socotind că acesta n’ar fi fără folos, când se vorbește de o reorganizare a acestui corp. Numerul se urcă la 366 membrii înscriși, din cari 116 practicanți. Adăugând la acestă cifră 28 stagiari—toți titrați, —înscriși numai până la începutul lui 1889, dăm de cifra totală, 394, advocați. Lupta pentru esistență, în aceste condițiuni a devenit forte aspră, și o spunem cu regret, nu totdeauna reală. De multe ori am auzit pe pricinași,zicănd că: „pe x, advocat de a zecea mână, fiindcă e bine vedut, sau pe y, fiindcă îi s’a spus, că într’un alt proces, a fost recomandat ca advocat de însăși Cutare, sau, că nu ia pe z, care o fi știind carte, dar pierde regulat, fiindcă nu e prietin cu Cutarea etc. Nu voim a insista mai mult asupra acestor lucruri; dacă însă răul va progresa, n’ar fi de mirat să vedem și acest corp, în care ar trebui veșnic să predomenăscă inteligența, discrețiunea și cinstea, ajungând astfel, cum ni se descrie că ajunsese în Frața, în urma legii din 3 brumar anul II. Din fericire sperăm că n’am ajuns încă acolo. Fericerea care se observă în baroul nostru, discuțiunea animată la care a dat loc aceste cestiuni, ne probărg* că reul e imens, nu însă, că totul e pierdut. O bună reformă fiind în afară de orice discuțiune, să vedem acum, asupra căror puncte, s’ar întinde ea. Cea dinte cestiune, este relativă la studiile pe care trebue să le posede orice membru al baroului. Legea din 6 iunie 1884, a introdus în acest sens, un început de reformă, dar cea ce s’a făcut atunci, e cu totul nesuficient. Ar fi de dorit, ca cea mai mare severitate la admitere, consacrată de lege, se ocrotescă cu eficacitate pe justițiabil, și ca interesele lor să nu potă cădea pe mâna unor omeni incapabili de a le apăra. Știți că teoria curată e nesuficientă, și că de multe ori, practica sârguitare înlocuește cu folos, lipsa unei educațiuni complecte în ramura dreptului. Spre a evita susceptibilitățile, vom cita un exemplu strein baroului nostru. I. M. Pardesus, distinsul comentator al codicelui comercial francez, nu era decât un practicant, fără titluri. De acea, atașându-ne mai mult de fond, decât de forme, cari adesea sunt însă la fire, susținem că prima condițiune care ar trebui cerută advocatului, este proba de studii seriose pregătitore, speciale în numerósele ale ramuri dreptului, proba însă pipăită, că meterile științii, nu sunt pentru densul un rebus nedescifrabil. Fiindcă însă teoria e ológa fără practică, credem în al doilea rând, că ar trebui să se organisesc stagiul, adică timpul anumit, de practicare a științii. Cu aceste două moduri de admisibilitate, recrutarea baroului s’ar efectua într’un mijloc inteligent și esperimentat, în acelaș timp. Aceste condițiuni împlinite, nu evităm un moment a proclama, că libera concurență (în limitele de mai sus), e o a treia condițiune indispensabilă progresării, spre a permite liberi desvoltare, a tuturor talentelor și capacităților. O dată însă cu consacrarea deplinei libertăți ar fi de mare folos înființarea notariatelor, cărora să se atribue o parte din lucrările astăzi îndeplinite de advocați, înfiiințare menită și ea, a ridica prestigiul baroului nostru. Până azi am votut, în trăsuri generale, cari sunt măsurile destinate a pune la încercare, inteligența celor însărcinați cu un oficiu atât de anevoios, cum e acela de apărător al intereselor publice și private. La aceste măsuri ar fi necesar, să se introducă altele menite a garanta probitatea lui, regulamentând cu minuțiositate, responsabilitatea morală și civilă, iar pe de altă parte, organizând astfel baroul, încât să existe o întinsă solidaritate morală, între toți membrii lui. Acestea sunt în rezumat, deosebitele părere emise, în aceste câteva file de agitațiune a baroului nostru, și care încă o dată,zis probăză că totul nu e încă pierdut. Peregrinus. Datoria publică a României și a celor alte State Europene Importantul Dicționar de Finance, ce se publica, de câtva timp la Paris, sub direcțiunea ilustrului economist și financiar d-lui Leon Say, în ultima ei fasciculă, de curând apărută, publica un fórte interesant și instructiv studiul privitor la datoria publică a diverselor state europene. Eră ce citim în privința țărei nóstre: «REGATUL ROMÂNIEI» «Capitalul nominal al datoriei publice a regatului României, (zice cu noscutul financiar, d-nu Alfred Neymarck, căruia se datoresce acest «articol, se ridică la 1 Septembrie «1887 la 778 802,371 fr. 32. «Pentru anul 1888—1889, serviciul datoriei publice reclamă, ca interese și amortisment, suma de 62. «676,593 fr. 92 ». «După un economist din cei mai «autorisați, d-nu I. I. Nacian, populația României nu întrece cifra de «5,216,000 locuitori. «împărțită la totalul populațiunea, «datoria publică represintă 149 fr. 30 «centime de locuitor. «împrumuturile române au fost «emise sub formă de titluri de rentă «6 la 100, 5 la 100 și rentă ampr«tisabilă. «Ele se ridică în total, de la 1870, «la ... . 755,498,266 fr. 24 «Asupra cărora «s’a versat . . 35,926,159 fr. 55 «Române a se «mai plăti . . 719,572,106 fr. 69 «Tóte împrumuturile române, esceptându-se acela de 285,448,000 «fr. contractat pentru drumurile de «fer, care este garantat în particular «de linie construite deja și acelea ce «se vor mai construi, n’au altă garanție specială decât veniturile generale ale budgetului.» Dăm aci următorul tablou, alcătuit de noi, după citatul studiu, din care se pute vedea datoria publică a fiecărui stat, după însemnătatea ei pe locuitor. V Jk. 1Ä 1 IR T Jk. T IS GRAUL după Leo Tolstoy Nișce copii găsiră într’o peșteră un lucru, care era așa de mare cât un ou de găină, avea o crăpătură la mijloc și semăna cu o bobă de grâu. Un om care trecu pe acolo cumpără lucrul acesta de la copii pentru cinci copeici, Taduse în oraș și Trendu pentru o sumă frumușică țarului ca raritate. Țarul chemă toți filosofii din oraș și le arătă acel lucru ,ficându-le să cerceteze să vadă ce eou sau grâu. Filosofii restairă tóte cărțile, dar în zadar, că nimeni nu putea afla ceva. Lucrul acela era pus pe o scândură în ferăstră, și o găină sburând acolo făcu o gaură cu ciocul, că este fruct, toți au văzut acuma și învățații au zis, că nu este alt fruct decât grâu. Țarul tare s’a mirat de acest lucru, le tjise filosofilor să caute unde cresce acest grâu, și aceștia erase au apucat arestai prin cărți, dar nu au aflat nimica, veniră la țar și i spuseră, câ au studiat asupra acestui lucru mult, și nu a fost carte în bibliotecă se nu o fie cetit, dar despre acest lucru nu au aflat nimic, trebue să întrebăm pe plugari, pate aceștia vor fi auzit din bătrâni despre acest lucru. Țarul a poruncit să-i aducă un plugar dintre cei mai bătrâni. Porunca lui s’a împlinit, i s’a adus un moșnăg cărunt fără dinți care se sprijinea în două bâte. Țarul i arăta grâul, dar acesta mai mult pipăea decât vedea, așa „Nu ’mi poți spune unde crescea grâu moșule ? Întreba țarul: «Nu ai sămănat cumva tu așa grâu? sau nu ai cumpărat vre odată în viața ta așa ceva ?» Bătrânul era cam surd, numai cu greu au lia câte ceva, și puțin, forte puțin înțelegea, el i respunse : „Nu, eu pre moșia mea nici o dată nu am sămănat așa ceva, nici n’am secerat și nici n’am cumpărat; când cumpăram grâu, era tot mic ca și acuma, trebue să întrebați pre tatăl meu, pute se scie el pre unde creștea așa grâu.“ Țarul porunci să i să aducă tatăl său înainte. S’a aflat tatăl său, și i s’a adus țarului înainte; acesta deși era un moșnăg cu mult mai bătrân, dar era ceva mai în putere, el se folosea numai de o bâtă, și vedea destul de bine. Țarul i arătă grâul și le intrebă : «Nu scii tu, moșule, unde a crescut așa grâu? Nu cumva ai sămănat tu vre odată pre câmpul teu așa un grâu? sau pute vei fi cumpărat vre odată în viața ta așa ceva.» Și moșnăgul acesta a fost destul de bătrân dar totuș a auzit cu mult mai bine ca fiul său. «Nu,lise el,» pe moșia mea nu am sămănat nici o dată așa grâu, nici nu am secerat așa ceva; de cumpărat nu am cumpărat fiind-că pe timpul meu omenii nici nu se iau de bani, toți se hraneau cu pâinea lor, și în coșuri de lipsă capätau de la ceilalți, cari aveau, unde a crescut așa grâu, ca și cel pe care mi’l arătați nu sciu nimica. Eu am aucilit de la tata, că pe vremea lui a fost grâul mai mare ca pe timpul meu, trebue să întrebați pe tatăl meu.» Țarul trimise după tatăl lui. Acum veni și tatăl său, un moșnăg bătrân, dar în putere avea ochi buni și auglia cum să cade. Țarul arătă grâul și acesta, sprivi cu băgare de săină pe tate laturile. «E de mult,»zise el, de când nu am mai văzut așa grâu,“ el mușca o bucățică din el și spuse că întruadevăr este grâu.» «Spune-mi, moșule, când și tinde creșcea așa grâu, nu cumva ai să Francia 32,000,000,000 845 — Portugalia 2,861,400,000 609 — Anglia 18,400,000,000 490 — Olanda 2,268,000,000 464 — Austria 9,403,600,000 450 — Italia 11,454,100,000 380 — Ispania 5,963,900,000 358 — Belgia 1,915,800,000 320 — Baden 425,200,000 265,60 Bavaria 1,672,200,000 264,55 Saxa 794,000,000 249,50 Rusia 18,092,500,G00 210 — Ungaria 3,445,500,000 205,— Grecia 420,000,000 200,— Prusia 5,462,700,000 188,87 România 778,800,000 149,30 Danemarca 269,000,000 135,— Serbia 206,200,000 124,— Norvegia 150,700,000 76,90 Suedia 341,800,000 72,14 Micele state 278,300,000 54,— germane Hamburg 218,900,000 41,— Filanda 71,200,000 32,— Bulgaria 44,700,000 15,— Germania 600,100,000 13,27 Wurtemberg 523,400,000 11,42 Elveția 31,800,000 11,— Turcia 3,002,800,000 2 — (Dictionaire des finances.) State Capitalul nominal al Datoria pudatoriel blică: pe ___________________ locuitor FOIȚA ROMÂNULUI 6 OCTOMBRIE Din literatura Rusescu GAZDA —NUVELA— de TH. DOSTOIEVSKI ! Fara dar și póte, Qrdynov trebuia sa’*M caute altă locuința. Gazda lui, la femeia bătrâna și săraca, soția unui fost slujbaș, la care el ținea un odăița, silită de împrejurări neprevăzute, pleca. Dar ea știe, la ce rude ale ei, fara sa mai aștepte sfârșitul lunei. Tânarul baiat, care -și plătise chiria până la zi’nteiu, cu părere de rea trebuia se pară sosea acest sălaș pe care nu l’ar fi lasat nici în ruptul capului, căci, cum el era un baiat serman, odăiță asta era potrivita pentru dânsul văduva se mulțumea cu puțina chirie. Gazda plecase. A doua disc *a ve<Jut pe “Ordynov, cum cutreiera ei ulițele Peter* «burgului, aruncând câteva privire repede asupra biletelor «de închiriat», ce erau lipite pe pereții diferitelor case , băgarea lui de somn și-o aținti mai vertos asupra acelor case, cari bateau la ochi prin mărimea lor și înfâcișarea lor murdară, câci după ideia lui, aci era sigur ca va da de omeni nevoiași, cari ’i vor ceda și lui un colțișor. Mergând așa, au sumedenie nouă de simțiri necunoscute Îi cuprinserâ tot sufletul. La început n’avea alta un gând, decât să-și gasesca un locuință ; cel mult căuta împrejurul lui aiurit și de astă dată zgomotul și mișcarea de pe stradă, avură un așa de mare înrîurire asupra lui, încât gândurile i se râtaceau și se’mparțeau în tóte părțile, deșteptând în el domnii fermecetare și tainice. Mulțimea cea mare de oment, zgomotul cel alunsitor și lucrurile necunoscute până acuma pentru dânsul, el, însuși în acest vârtej, unde puțin îi pasa unuia de altul,—tóte acestea deșerte și gale, prosa asta vecinică de tóte (file 10»ce de uluit a tocit și plictisit pe un orâșan, care cu multă greutate își scote hrana dilaia,— din potriva treziră în sufletul lui Qrdinov va eomora nesfârșita de simțiri. Obrajii lui palit s’aprinsera, ochi’î scănteiarâ, însuflețiți de un dor și un nădejde necunoscuta; și cu un lăcomie vădită, tragea în piept, aerul cel rece din afara. Cât de bine și ușor îi se făcu ! De când își aduce aminte, el duse un trai liniștit și retras. Cu trei ani în urmă după ce-și dobândise diploma de doctor, cu ajutorul căreia se mai putu mișca, se îndrepta către un domn bătrân, pe care’l cunoscea numai din aurire. Fu silit se aștepte cam multișor, până ce i se făcu mila însuși servitorului se’l anunțe pentru a două orá. Cu chiu cu val, fu vîrât într’uă sala mare și întinsa, în care domnea uă lumina ca’n amurgul unei file ploiase, întocmai cum e în tote curțile boeresci, din bătrâni. In acesta odae mare, îl întâmpina omușorul nostru, mic la stat cu un barba cărunta, cu pieptul plin de decorații. Dănsul era epitropul averei lui Ordinov, rămasa ca moștenire, în urma morței tatalul său. Banii ce’l înmânase bătrânul, nu se urcau la uâ suma așa de mare, dă nimica tata, fărâmături rămase din vânzarea unor moșii înglodate în datorii. Ordinov, fârâ a’i pasa sau a’i număra, ka bani, își lua rămas bun pentru totd’auna și pârasi pe bătrân. Afara era frigă și uârâțâ deja dă tomna, umplea aerul. Ordinov sa făcu gânditor și un mâhnire îi pătrunse tot sufletul, neputându-și da sema cum și de unde i-a venit acestat tristețe. Un fior rece îi trecu prin tot trupul. După tote socotelile lui ce și le făcea, avea cum să trăiască, două, trei, și chiar patru ani, după chipul lui de a trai, întunericul începu să cuprindă stradele orașului. O plaie mărunta, cădea încet." Fara a face multă vorbă, se duse repede și’și găsi uâ locuința, unde trăi înmormântat ca într’uă chilie calugaresca, mai bine de doui ani. In acest timp el se retrase de lume, ca un sălbatic. Nici că mai încape vorbă că era sălbăticit, el însă n’o observa și nici că gândea că ar putea fi o astfel de viața decât acela pe care o ducea el—da, el nu știa ca mai este și un alta viața sgomotosă, tumultasa, în veci schimbatore și plina de dorinți și patimi. Din auzite știa numai de un astfel de viața, pe care el înrie n’o cunoștea și nici nu dorea s’o cunosca. De mic încă, el traia traia retras și singuratic. Ordinov n’avea alt dor și alta patima în viața’i decât să învețe, mereu să’nvețe. Mai tota tinerețea și-a petrecut’o cu ochii pe carte, nopți întregi .Tarealui i se rupea învețetura, mâncarea i era presia, iar aerul cât sa pote de necurat, căci n’avea pe unde se pătrundă In odaia’t micuța și infundata. In vârtejul patimei pentru învățătura, Qrdinov, nu voia să le observe tóte acestea! Era tânăr, ce'i pasa, și, nici n’avea alte nazurați ! Pasiunea pentru carte îi lncu străm de lumea din afara, netrebuitor și nefolositor ei pentru totd’auna. In loc să se folosăsca de învățătură ce a capatat’o atât el cât și societatea, el se lipsea pe sine și pe densa. Pentru unii invățatura e un capital; pasiunea de a învăța într’una, era la Ordinov să armă ce și-o îndrepta în contra lui însuși. In el era un năzuința cu totul tainică, mai mult inconșcienta decât logica. Pentru ce învață mereu ? N’o știa nici el, o da busta înainte. Voia să știe și se cunosca tóte și în tóte direcțiunile și în tóte specialitățile. Nu neglija nici cel mai mic amenunt, fara să’l cunosca. De mic copil, lumea îl lua drept om ciudat, câcî se distingea dintre ceîl’alțî copii. Părinții nu’șl cunoștea; și din pricina caracterului său curios și ciudat, camarazii si nu’l dedeau nici un atențiune, nici un scântec de dragoste sau stima n’aveau pentru el. Din acesta causa densul deveni mai tăcut și mai retras. Nici un ordine, nici un plan nu erau în lucrările sale. Nici undata nu se desvolta în el ideia adeverata și pe care o concepea artistul, în focul și aprinderea sa. Din contra, in el se naștea și se desvolta din ce in ce,va ideie neclara, confusâ și și pe care și-o forma el singur și la care se entusiasma. Se’l fi vedut, în asemenea momente, cum se transforma și căuta sa creeze, să scrie și el câte ceva. Dar puterea de creațiune era cu totul departe de el și nici nu era in putința de a sfirie. Acuma el pășea pe strada, întocmai ca un emigrant venit de curând. Din ca in ce se apropia mai mult de centrul orașului, unde zgomotul creștea mereu. Tóte erau pentru el lucruri noui și curiose, căci nu le văzuse. Era așa de înstrăinat de acesta lume tumultasa, și nici nu se mira de tote acestea câte începu să le vada de abia acuma. Ii placea să se preumble prin diferitele strade ale orașului. Se uita la tote ca un ventura-țară. Chiar și acuma când se uita la tote aceste obiecte, când se uita la trecători, parcă citea în uâ carte printre rânduri. Tote îl mișcara și nici ua impresiune nu’l scapa din vedere. De asemenea asculta cu cea mai mare plăcere vorbele trecătorilor și căuta sâ le compare cu ideile sale. Începea sa’i para ren ca și-a petrecut atâta amar de vreme, stând singur în casa și nevenind în rând cu lumea. Altfel de viață e aici. Și sângele ii curgea mai repede prin vine și pulsul îl batea mai tare. Gândul ii sbura cu totul mai iute. Ce străine i se pareau tate și cât de mult îl ademenea viața cea zgomotósa, (Va urma), acM»